Decizia nr. 3/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedPrin Sentinţa penală nr. 8 din 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, s-au hotărât următoarele: S-a constatat nulitatea absolută a actelor procedurale prin care s-a pus în aplicare, în cauză, procedeul probatoriu al supravegherii tehnice, în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a transcrierilor convorbirilor telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală şi a tuturor proceselor-verbale privind aceste transcrieri.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (5) C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 289 alin. (1) C. pen, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000; Decizia nr. 3/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: A fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedFull text
Asupra apelurilor penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 8 din 17 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, s-au hotărât următoarele:
S-a constatat nulitatea absolută a actelor procedurale prin care s-a pus în aplicare, în cauză, procedeul probatoriu al supravegherii tehnice, în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a transcrierilor convorbirilor telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală şi a tuturor proceselor-verbale privind aceste transcrieri.
S-a dispus distrugerea suporţilor optici conţinând înregistrările convorbirilor telefonice în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îndepărtarea de la dosarul cauzei a înscrisurilor (în copie ori în original, după caz) reprezentând transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, a tuturor proceselor-verbale privind aceste transcrieri, precum şi înlăturarea acestora ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016, întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017, întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (din data de 28.07.2014).
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (din data de 06.11.2013).
S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat în prezenta cauză în perioada 15.11.2015 - 11.03.2016.
A fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul B. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului B. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (135 acte materiale).
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul C. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului C. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reţinerii, a arestului la domiciliu şi a arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000 (din data de 29.07.2014).
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din iunie 2014).
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din 11.06.2014).
A fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 12.000 RON, reprezentând echivalentul a 120 zile - amendă (100 RON ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 63 C. pen. rap. la art. 586 C. proc. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata G., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
A fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 97 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 33/23.02.2017 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.03.2017.
S-a constatat că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pentru care inculpatul H. a fost condamnat prin prezenta sentinţă este concurentă cu infracţiunea pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 33/23.02.2017 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.03.2017.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 40 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate pentru infracţiunile concurente în pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 33/23.02.2017 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, respectiv la data de 14.03.2017.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul H. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul H. să presteze, pe lângă pedeapsa rezultantă, o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Bibliotecii Judeţene "I." Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
S-a constatat că inculpatul H. a executat obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, o perioadă de 60 de zile, în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani, în perioada 28.06.2017 - 08.01.2019.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., s-a atras atenţia inculpatului H. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul H. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A fost condamnată inculpata SC J. Botoşani, CUI x, cu sediul social în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, reprezentată legal de numita K., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 100.000 RON, reprezentând echivalentul a 200 zile amendă (500 RON ziua-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (21 acte materiale), rap. la art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen.
A fost condamnată inculpata SC L. SRL Botoşani, CUI x, cu sediul în mun. Botoşani, str. x, sc. C etaj 4, jud. Botoşani, reprezentată legal de numitul M. (administrator judiciar N.), la pedeapsa amenzii penale în sumă de 150.000 RON, reprezentând echivalentul a 300 zile amendă (500 RON ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (114 acte materiale), rap. la art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen.
A fost condamnată inculpata SC O. SRL Botoşani, CUI x, cu sediul social în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, reprezentată legal de P., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 60.000 RON, reprezentând echivalentul a 150 zile amendă (400 RON ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), rap. la art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen.
A fost condamnată inculpata SC Q. SRL Neamţ, CUI x, cu sediul social în municipiul Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, reprezentată legal de R., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 60.000 RON, reprezentând echivalentul a 150 zile amendă (400 RON ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), rap. la art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea, prin anularea în totalitate, a înscrisului sub semnătură privată falsificat de către inculpatul H., respectiv a contractului de închiriere antedatat, purtând data de 23.06.2014, referitor la locaţia din Mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, pe care l-a folosit la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, aflat la dosar urmărire penală.
A fost obligat inculpatul B., în solidar cu SC O. SRL Botoşani, la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 1.080.278,50 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul C., în solidar cu SC L. SRL Botoşani, la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 1.596.166,60 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul C., în solidar cu SC J. Botoşani, la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 1.080.278,50 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul D., în solidar cu SC Q. SRL Neamţ, la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 92.595,30 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile.
S-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă a cauzei, exercitată de partea civilă Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
S-au menţinut următoarele măsuri asigurătorii:
- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului B. prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 06.01.2016, până la concurenţa sumei de 1.080.278,50 RON, respectiv: suma de 27.750 RON, suma de 160 euro şi suma de 590 RON şi o casă situată în Mun. Botoşani, str. x A, cu suprafaţa construită desfăşurată de 407,20 mp;
- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C. prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 06.01.2016, până la concurenţa sumei de 2.495.663,80 RON, respectiv: teren în suprafaţă de 1.908,97 mp situat în Mun. Botoşani, str. x, casă situată în Mun. Botoşani, str. x, apartament situat în Mun. Botoşani, str. x, apt. 11 şi autoturism marca x, serie motor x, serie şasiu x şi sumele de 91.126 RON, 965 euro, 710 RON consemnate pe numele inculpatului conform recipiselor de consemnare nr. x/07.12.2015, nr. x/07.12.2015 şi nr. x/04.01.2016;
- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului D. prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 06.01.2016, până la concurenţa sumei de 92.595,30 RON, respectiv: autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare NT - 65 - SSS, an de fabricaţie 2008, capacitate cilindrică 2967 cmc, serie caroserie x, autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare NT - 30 - SSS, an de fabricaţie 2009, capacitate cilindrică 1896 cmc, serie motor x, serie caroserie x, suma de 3.405 RON consemnată la S. - Sucursala Suceava pe numele inculpatului conform recipisei de consemnare nr. x/07.12.2015 (dosar urmărire penală);
- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei SC J. Botoşani prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 18.01.2016, până la concurenţa sumei de 1.080.278,50 RON, respectiv: imobilul situat în intravilanul jud. Botoşani, compus din suprafaţa de 2.500 mp, pe care se află cabană turistică în suprafaţă construită de 1.083 mp, magazie în suprafaţă construită de 163 mp, magazie în suprafaţă construită de 29 mp şi terasă în suprafaţă construită de 290 mp; suprafaţa de 694 mp teren situată în intravilanul jud. Botoşani; suprafaţa de 210 mp teren situată în intravilanul jud. Botoşani; teren în suprafaţă de 1.008 mp situat în mun. Botoşani, str. x, pe care se află magazie zidită în suprafaţă de 831 mp; teren în suprafaţă de 406 mp situat în mun. Botoşani, str. x; teren în suprafaţă de 104 mp situat în mun. Botoşani, str. x; teren în suprafaţă de 377,50 mp situat în mun. Botoşani, Bulevardul x; teren în suprafaţă de 665,69 mp situat în mun. Botoşani, str. x;
- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei SC L. SRL Botoşani prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 20.01.2016, până la concurenţa sumei de 1.596.166,60 RON, respectiv: chioşcul metalic din mun. Botoşani, str. x bis, jud. Botoşani;
- măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 06.01.2016 asupra aparatelor de joc tip slot machine identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare ce au avut loc la data de 14.11.2015 la cele 4 puncte de lucru ale SC O. SRL, descrise le dosar urmărire penală, iar în baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea celor 7 aparate de joc exploatate nelegal;
- măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 06.01.2016 asupra aparatelor de joc tip slot machine identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare ce au avut loc la data de 14.11.2015 la cele 28 puncte de lucru ale SC J. şi SC L. SRL Botoşani, descrise le dosar urmărire penală, cu excepţia unui număr de 9 aparate de joc tip slot machine cu următoarele serii: x, care au fost restituite către T. SRL Bucureşti prin încheierea din 06.01.2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
În baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea celor 135 de aparate de joc exploatate nelegal (în numele şi interesul inculpatei SC J. Botoşani cele 21 mijloace de joc la 6 puncte de lucru: nr. 2 - 2 aparate, nr. 4 - 4 aparate, nr. 5 - 2 aparate, nr. 6 - 3 aparate, nr. 26 - 7 aparate, nr. 27 - 3 aparate, iar în numele şi interesul SC L. SRL Botoşani cele 114 mijloace de joc la 21 puncte de lucru: nr. 1 - 3 aparate, nr. 3 - 6 aparate, nr. 8 - 5 aparate, nr. 9 - 20 aparate, nr. 10 - 5 aparate, nr. 11 - 2 aparate, nr. 12 - 1 aparat, nr. 13 - 7 aparate, nr. 14 - 4 aparate, nr. 15 - 4 aparate, nr. 16 - 5 aparate, nr. 17 - 13 aparate, nr. 18 - 3 aparate, nr. 19 - 4 aparate, nr. 20 - 4 aparate, nr. 21 - 7 aparate, nr. 22 - 4 aparate, nr. 23 - 3 aparate, nr. 24 - 1 aparat, nr. 25 - 9 aparate, nr. 28 - 4 aparate).
S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 06.01.2016 asupra aparatelor de joc tip slot machine identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare ce au avut loc la data de 14.11.2015 la cele 4 puncte de lucru ale SC Q. SRL, descrise le dosar urmărire penală, iar în baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea celor 7 aparate de joc exploatate nelegal.
În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata SC J. Botoşani a următoarelor sume de bani provenite din exploatarea aparatelor de joc în mod nelegal: suma de 5 RON, suma de 10 RON, suma de 15 RON, suma de 2.502 RON, suma de 51 RON, suma de 1.647 RON, suma de 10 RON, suma de 45 RON, suma de 15 RON, suma de 20 RON, suma de 3.169 RON şi suma de 1.380 RON.
În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata SC L. SRL Botoşani a următoarelor sume de bani provenite din exploatarea aparatelor de joc în mod nelegal: suma de 1.075 RON, suma de 30 RON, suma de 5 RON, suma de 10 RON, suma de 3.469 RON, suma de 730 RON, suma de 20 RON, suma de 5 RON, suma de 575 RON, suma de 510 RON, suma de 15 RON, suma de 75 RON, suma de 15 RON, suma de 15 RON, suma de 15 RON, suma de 3.480 RON, suma de 2.315 RON, suma de 40 RON, suma de 3.161 RON, suma de 50 RON, suma de 30 RON, suma de 2.985 RON, suma de 396 RON, suma de 15 RON, suma de 30 RON, suma de 10 RON, suma de 15.080 RON, suma de 10 RON, suma de 1.000 RON, suma de 20 RON, suma de 1 170 RON, suma de 2.138 RON, suma de 10 RON, suma de 10 RON, suma de 1.500 RON, suma de 25 RON, suma de 95 RON, suma de 2.460 RON, suma de 14.030 RON, suma de 5.290 RON şi suma de 618 RON.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 06.01.2016, respectiv extindere balcon la apartamentul situat în Mun. Botoşani, Aleea x, garaj situat în Mun. Botoşani, Aleea Pinului şi suma de 1.875 euro consemnată pe numele inculpatului conform recipisei de consemnare nr. x/07.12.2015.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.000 RON, din care 1.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.000 RON, din care 1.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul H. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.000 RON, din care suma de 1.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul D. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.000 RON, din care suma de 1.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata SC J. Botoşani, reprezentată legal de numita K., la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 21.000 RON, din care suma de 20.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata SC L. SRL Botoşani, reprezentată legal de numitul M. (administrator judiciar N.), la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 21.000 RON, din care suma de 20.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata SC O. SRL Botoşani, reprezentată legal de P., la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 21.000 RON, din care suma de 20.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata SC Q. SRL Neamţ, reprezentată legal de R., la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 11.000 RON, din care suma de 10.000 RON din cursul urmăririi penale.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca celelalte cheltuieli judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din data 2 februarie 2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor din prezenta cauză, după cum urmează:
a) în stare de arest preventiv:
1) A., inspector cu atribuţii de control în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, căsătorit, un copil minor în întreţinere, studii superioare, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în luna august 2013, a pretins şi primit suma de 2.000 de RON de la martorul denunţător U. din mun. Botoşani, reprezentant legal pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, referitor la constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc.
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie 2015, a pretins şi primit suma de 3.000 de euro de la martorul denunţător X., administrator al SC Y. SRL Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, în contextul unui control efectuat în aceeaşi perioadă la firma denunţătorului, în scopul de a nu constata abaterile şi de a nu aplica sancţiunile impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în anul 2010, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Botoşani, a primit suma de 50 de euro de la numitul Z., în contextul controlului neoficial pe care l-a efectuat la firmele familiei lui Z. (SC BB. SRL Botoşani, SC CC. SRL Botoşani), în scopul de a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu aplica o sancţiune societăţii sau de a aplica o sancţiune mai blândă;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 07.07.2015, a pretins şi primit suma de 1.000 de RON, de la martorul denunţător U., în schimbul neaplicării unei amenzi contravenţionale impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc - O.U.G. nr. 77/2009 - ca urmare a neregulilor constatate de funcţionarul public, cu ocazia controlului efectuat la data de 01.07.2015, la punctul de lucru al SC W. SRL Braşov din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, inculpatul aplicându-i denunţătorului doar un avertisment;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 14.06.2015, a primit suma de 500 RON de la inculpatul DD., pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în sensul neefectuării de controale specifice activităţii de jocuri de noroc la ÎI DD., unde erau exploatate aparate de joc de tip slot-machine aparţinând SC W. SRL Braşov;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, la datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, a pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, având ca obiect "activităţi de jocuri de noroc", proprietarul unor locaţii din mun. Botoşani unde erau exploatate aparate de jocuri de noroc aparţinând acestuia, sub licenţa SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, sumele de 300 RON, respectiv 500 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor sau infracţiunilor reglementate de legislaţia jocurilor de noroc, asigurându-i administratorului, prin prisma funcţiei deţinute, o protecţie continuă a activităţii ilicite de exploatare a aparatelor de tip slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 26 iunie 2014, a pretins de la inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, având ca obiect de activitate "activităţi de jocuri de noroc", suma de 3.000 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, cu prilejul controlului din 25.06.2014, pe care l-a efectuat la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, situat în loc. Târgu Frumos, jud. Iaşi, precum şi în vederea asigurării unei protecţii continue asupra activităţii de exploatare ilegală a jocurilor de noroc;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 28.07.2014, a pretins foloase materiale pentru sine, de la inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, lăsând, în schimb, să se înţeleagă că are influenţă asupra colegului său, inspectorul GG., din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, cu promisiunea că va interveni pe lângă acesta, în timpul efectuării controlului din 28.07.2014, pentru a-l determina să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în scopul acoperirii neregulilor constatate cu ocazia controlului şi evitării aplicării de sancţiuni potrivit legislaţiei în domeniul jocurilor de noroc;
- folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, i-a furnizat inculpatului B., administrator al SC O. SRL Botoşani, ce are ca obiect activităţi de jocuri de noroc, prin intermediul inculpatul E., informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi de care a luat cunoştinţă prin prisma atribuţiilor de serviciu în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin care îl avertiza cu privire la controalele ce urmau să aibă loc pe raza judeţului Botoşani din partea ONJN, în ziua următoare, în scopul obţinerii pentru administrator de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi contravenţionale ori împiedicarea întocmirii de sesizări penale. În urma atenţionărilor primite de la funcţionarul public, inculpatul B. şi-a închis locaţiile unde deţinea aparatele de tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare;
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna octombrie 2014, l-a consiliat pe administratorul SC O. SRL Botoşani, B., cu privire la ceea ce trebuie să întreprindă pentru a evita aplicarea unei amenzi contravenţionale, prevăzută în legislaţia din domeniul jocurilor de noroc, pentru că a omis anunţarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în termen de 5 zile, cu privire la achiziţionarea a cinci (5) aparate de tip slot-machine noi, contravenţie prevăzută de art. 20 din O.U.G. nr. 77/2009 şi care se sancţionează cu amendă în valoare de 50.000 RON la 100.000 RON, conform art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, faptă ce a avut ca urmare vătămarea intereselor legale ale ONJN şi prejudicierea bugetului de stat prin neplata amenzii contravenţionale şi a condus la obţinerea unor foloase necuvenite pentru administratorul B., prin neaplicarea sancţiunilor specifice;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 29.07.2014, prin intermediul inculpatului H., a pretins şi primit suma de 1.000 de RON, de la inculpatul C., administrator în fapt al SC J. Botoşani, având ca obiect exploatarea de aparate de joc, în legătură cu un control efectuat de inculpat la data de 25.06.2014, la unul din punctele de lucru ale societăţii, cu scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniu şi pentru a-i proteja activităţile ilicite de exploatare a jocurilor de noroc;
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen. şi
- favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 30.06.2014, i-a determinat pe reprezentanţii SC J. Botoşani să încheie în fals, cu numitul HH., proprietarul locaţiei situate în mun. Botoşani, strada x nr. 6, aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde, cu prilejul controlului dispus de ONJN la data de 25.06.2014, când s-a constatat exploatarea ilegală a 3 aparate de jocuri de noroc aparţinând SC J. Botoşani, un contract de închiriere antedatat, cu data de 23.06.2014, pe care să-l depună, apoi, la ONJN, astfel încât neregulile constatate cu ocazia acestui control să nu mai fie de natură penală, ci de natură contravenţională, împiedicând în acest mod efectuarea de cercetări într-o cauză penală faţă de SC J. Botoşani, prin administratorii acestei societăţi;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în perioada 9 - 10 octombrie 2015, a pretins şi primit suma de 1.000 RON de la inculpatul B. - administrator SC O. SRL Botoşani, în schimbul sprijinului acordat prin asigurarea protecţiei activităţii ilicite desfăşurate în domeniul jocurilor de noroc;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că a pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iulie 2015, suma de 3.000 RON, iar la data de 05.10.2015, suma de 10.000 RON, de la inculpatul D., administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având ca obiect de activitate exploatare jocuri de noroc, promiţându-i, în schimb, că-i va asigura o protecţie continuă în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 24.10.2015, a pretins şi primit suma de 1.300 de RON, de la denunţătorul U. - reprezentantul pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect de activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 06.11.2013, a pretins de la martorul-denunţător U., reprezentant zonal al SC W. SRL Braşov, o sumă de bani neprecizată în cuantum, pentru colegul său de serviciu, JJ., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, cu scopul de a-şi exercita pretinsa influenţă pe care o avea asupra acestuia, promiţându-i denunţătorului că îl va determina pe funcţionar să nu efectueze un control sau să efectueze un control superficial la punctul de lucru al societăţii din mun. Botoşani, Bariera Suliţa - str. x aparţinând II DD., unde ar fi existat anumite nereguli în legătură cu exploatarea aparatelor de jocuri de noroc, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
2) B., administrator al SC O. SRL Botoşani, având ca obiect activităţi în domeniul jocurilor de noroc, căsătorit, un copil major în întreţinere, studii medii, administrator al SC O. SRL Botoşani, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, la datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, i-a remis, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 300 RON, respectiv suma de 500 RON, inculpatului A., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul legislaţiei jocurilor de noroc, asigurându-i-se astfel administratorului o protecţie continuă a activităţii ilicite desfăşurate la punctele de lucru unde erau amplasate aparate tip slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN;
- complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, în calitate de intermediar, l-a avertizat telefonic pe inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, cu acelaşi domeniu de activitate, exploatare aparate jocuri de noroc, cu privire la controlul care urma să aibă loc la data de 26.06.2014, din partea funcţionarilor Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava la unul din punctele de lucru, situat în localitatea Târgu Frumos, informaţii pe care le-a aflat de la inculpatul A., inspector în cadrul ONJN, cu scopul de a-şi acoperi din timp eventuale nereguli;
- instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 26.06.2014, în contextul controlului efectuat de ONJN, la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, din Târgu Frumos, l-a îndemnat pe administratorul acestei societăţi, inculpatul FF., să-i ofere o sumă de bani inculpatului A., care a fost desemnat să participe la controlul din data de 26.06.2014, în schimbul neaplicării sancţiunilor contravenţionale care s-ar fi impus ca urmare a constatării neregulilor depistate, sugestie pe care inculpatul FF. şi-a însuşit-o, punând în executare hotărârea infracţională adoptată urmare a instigării şi promiţându-i suma de 3.000 RON inculpatului A.;
- cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 28.07.2014, i-a promis foloase materiale inculpatului A., în schimbul asigurărilor date de acesta că ar avea influenţă pe lângă colegul lui de serviciu, funcţionarul GG. din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava şi că va interveni pe lângă funcţionar, în timpul controlului din data de 28.07.2014, programat la SC O. SRL Botoşani, cu scopul de a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în vederea evitării aplicării unor sancţiuni prevăzute de legislaţia în domeniu;
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în perioada 9 - 10 octombrie 2015, i-a remis inculpatului A., funcţionar cu atribuţii de control din cadrul ONJN, suma de 1.000 de RON, în schimbul sprijinului acordat, prin asigurarea protecţiei activităţii ilicite de jocuri de noroc, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau acestuia;
- desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constând în aceea că, la data de 14.11.2015, inculpatul exploata ilegal 7 mijloace de joc de tip slot-machine, în cele 4 locaţii aparţinând societăţii SC O. SRL, administrată de inculpat, situate în judeţul Botoşani, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 1.080.278,50 RON, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
b) în stare de arest la domiciliu (măsura fiind înlocuită cu arestul preventiv prin Încheierea nr. 9/28.01.2016 a Curţii de Apel Suceava, nedefinitivă):
3) C., administrator în fapt al SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 29.07.2014, i-a remis inculpatului A., prin intermediul inculpatului H., suma de 1.000 RON, în schimbul sprijinului acordat în contextul controlului efectuat la data de 25.06.2014, prin neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, referitor la obligaţia constatării abaterilor din domeniul activităţii jocurilor de noroc şi sancţionării acestora;
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în luna iunie 2014, i-a remis inculpatului F., ofiţer de poliţie cu grad profesional de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigare a Criminalităţii, foloase materiale ce nu i se cuvin, respectiv reducerea la jumătate a cheltuielilor efectuate cu personalul restaurantului KK., de la suma de 900 RON, la suma de 450 RON, cu prilejul unui eveniment privat din data de 14.06.2014, organizat în localul KK. din Botoşani aparţinând inculpatului. Urmare a cointeresării financiare, ofiţerul de poliţie, prin mijloace specifice funcţiei pe care o deţinea, s-a implicat activ şi în afara cadrului deontologic şi procedural în gestionarea unor reclamaţii formulate de inculpatul C. în vederea obţinerii unor ordine de restricţie împotriva numitului LL., personaj din lumea interlopă care îi provoca daune materiale inculpatului în localurile deţinute pe raza mun. Botoşani (provocarea unor scandaluri soldate cu acte de violenţă şi distrugeri, pe fondul consumului de alcool) şi în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale în care inculpatul era cercetat penal;
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 30.06.2014, în urma discuţiilor purtate cu inculpatul A., funcţionar ONJN, cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul H., reprezentant convenţional al SC J. Botoşani, să întocmească un document fals, respectiv un contract retroactiv, datat 23.06.2014, cu proprietarul barului aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde a fost efectuat controlul din data de 25.06.2014 din partea inspectorilor ONJN şi unde au fost constatate nereguli - exploatarea ilegală de către SC J. Botoşani a 3 aparate de jocuri tip slot-machine - cu scopul ca neregulile constatate să nu mai fie de natură penală, ci contravenţională şi să depună acest contract la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani;
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 11.06.2014, având calitatea de administrator în fapt al SC J. Botoşani, prin intermediul inculpatului H., i-a oferit cazare şi masă gratuite la hotelul societăţii KK. din mun. Botoşani martorului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în scopul ca acesta din urmă să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să nu apere interesele instituţiei pe care o reprezintă în dosarul civil nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani având ca obiect plângerea contravenţională formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/12.03.2014, întocmit de către inspectori din cadrul ONJN;
- desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (179 acte materiale), constând în aceea că, la data de 14.11.2015, s-a constatat că a exploatat ilegal un număr total de 179 mijloace de joc de tip slot-machine, în 28 de locaţii situate în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ, aparţinând societăţilor SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 2.967.458,9 RON, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
c) sub control judiciar:
4) D., administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având ca obiect activităţi în domeniul exploatării aparatelor de jocuri de noroc, căsătorit, 2 copii minori în întreţinere, studii medii, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, în luna iulie 2015, respectiv în perioada septembrie - octombrie 2015, i-a remis inculpatului A., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, suma de 3000 RON, respectiv suma de 10.000 RON, în baza aceleiaşi hotărâri infracţionale, în schimbul protecţiei acordate de funcţionar, în activitatea de jocuri de noroc desfăşurată de societate, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu prilejul unor controale dispuse de ONJN, în aria sa de competenţă;
- desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. şi ped. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 (7 acte materiale), constând în aceea că, la data de 14.11.2015, s-a constatat că a exploatat ilegal 7 mijloace de joc de tip slot-machine, în cele 4 locaţii aparţinând societăţii SC Q. SRL Piatra-Neamţ, administrată de inculpat, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 92.595,30 RON, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
5) E., căsătorit, studii superioare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, în calitate de intermediar, i-a transmis inculpatului B., administrator al SC O. SRL Botoşani, informaţii cu privire la controlul care urma să se efectueze în aceeaşi zi, 25.06.2014, de către funcţionari din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, la mai multe locaţii din judeţul Botoşani aparţinând societăţii, informaţii obţinute de la funcţionarul A. din cadrul ONJN, în scopul asigurării protecţiei activităţilor ilicite desfăşurate de patronul firmei la locaţiile unde avea amplasate aparate de tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare şi evitării aplicării unor sancţiuni;
6) F., ofiţer de poliţie judiciară cu grad profesional de subcomisar în cadrul I.P.J. Botoşani - Serviciul de Investigaţii Criminale căsătorit, un copil minor, studii superioare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în luna iunie 2014, a pretins şi primit de la inculpatul C., administrator al NN. din Botoşani, foloase materiale ce nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale cadrului MAI, respectiv reducerea la jumătate a cheltuielilor efectuate cu personalul restaurantului KK., de la suma de 900 RON, la suma de 450 RON, cu prilejul unui eveniment privat din data de 14.06.2014, organizat în localul KK. din Botoşani aparţinând administratorului. Urmare a cointeresării financiare, inculpatul, prin mijloace specifice funcţiei pe care o deţinea, s-a implicat activ şi în afara cadrului deontologic şi procedural în gestionarea unor reclamaţii formulate de inculpatul C. în vederea obţinerii unor ordine de restricţie împotriva numitului LL., personaj din lumea interlopă care îi provoca daune materiale omului de afaceri în localurile deţinute pe raza mun. Botoşani (provocarea unor scandaluri soldate cu acte de violenţă şi distrugeri, pe fondul consumului de alcool) şi în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale în care inculpatul era cercetat penal;
7) G., avocat în cadrul Baroului Botoşani, căsătorită, un copil minor, studii superioare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada 02.06-10.06.2014, în timp ce avea calitatea de avocat în cadrul Baroului Botoşani, cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul F., cu care convieţuia în fapt la acea dată şi care avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigaţii Criminale, să uzeze de relaţia apropiată şi de cointeresare materială pe care o stabilise cu inculpatul C., om de afaceri din municipiul Botoşani, cercetat penal la acea dată în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, aflat în instrumentarea ofiţerului de poliţie şi să-i solicite acestuia un "favor personal", în sensul reducerii cheltuielilor cu plata personalului ocazionate de organizarea unei petreceri de celebrare a unui botez la KK. din municipiul Botoşani, organizată de soţii PP. şi QQ., finii de cununie ai inculpatei G. şi persoane apropiate acesteia. Hotărârea infracţională a fost însuşită de inculpatul F., care a solicitat şi obţinut de la inculpatul C., proprietarul restaurantului KK., o reducere de 50% a cheltuielilor privind plata personalului, de la 900 de RON la 450 de RON, în considerarea atribuţiilor de serviciu ale ofiţerului de poliţie F..
8) H., reprezentant convenţional al SC J. Botoşani, având ca obiect "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri" căsătorit, studii liceale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 30.06.2014, la instigarea inculpatului C., a încheiat în fals un contract de închiriere antedatat, purtând data de 23.06.2014, referitor la locaţia din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, punct de lucru aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde a fost efectuat controlul din partea ONJN la data de 25.06.2014, înscris pe care apoi l-a folosit la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu scopul acoperirii neregulilor constatate de funcţionari, nereguli care erau de natură penală, astfel încât abaterea să fie de natură contravenţională;
- complicitate la dare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de reprezentant al SC J. Botoşani, a intermediat, la data de 11.06.2014, oferirea de cazare şi masă gratuite la hotelul societăţii de către inculpatul C., martorului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în scopul ca acesta din urmă să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să nu apere interesele instituţiei pe care o reprezintă, în dosarul civil cu numărul x/25.03.2014, aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani, având ca obiect o plângere contravenţională, formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, încheiat la data de 12.03.2014 de către inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
d) sub măsurile preventive a interdicţiei iniţierii/suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare şi a interdicţiei de a desfăşura activităţi de jocuri de noroc:
9) SC J. Botoşani, CUI x, cu sediul social în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, reprezentată legal de numita K., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (66 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 66 aparate de aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1.080.278,50 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015, întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;
10) SC L. SRL Botoşani, CUI x, cu sediul în mun. Botoşani, str. x, sc. C etaj 4, jud. Botoşani, reprezentată legal de numitul M., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (159 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 159 aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1.887.180,4 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015, întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;
11) SC O. SRL Botoşani, CUI x, cu sediul social în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, reprezentată legal de P., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 7 aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1.080.278,50 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015, întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;
e) sub măsura preventivă a interdicţiei iniţierii/suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare:
12) SC Q. SRL Neamţ, CUI x, cu sediul social în municipiul Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, reprezentată legal de R., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 7 aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 92.595,30 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 04.02.2016, sub nr. x/2016/a1, fiind trimisă în cameră preliminară, comunicându-li-se inculpaţilor, în conformitate cu art. 344 alin. (2) C. proc. pen., copia certificată a rechizitoriului nr. x al D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, cu precizarea că au dreptul de a-şi angaja apărător, iar în termen de 20 zile de la data comunicării copiei certificate a rechizitoriului, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, pe care să le depună la dosar.
Prin Încheierea nr. 29/06.05.2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin încheierea şedinţei Camerei de consiliu din 09.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, cererile, excepţiile, precum şi solicitările de excludere de probe formulate de inculpaţii A., B., C., D., F., G., H., SC J. Botoşani - prin reprezentant legal K., SC L. SRL Botoşani - prin reprezentant legal M. (prin administrator judiciar N.), SC O. SRL Botoşani - prin reprezentant legal P. şi SC Q. SRL Neamţ - prin reprezentant legal R..
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2015 din data de 02.02.2016, întocmit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 19.04.2017, emis de Parchetul de pe lângă Înalta de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, având calitatea de inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est, cu intenţie şi prin intermediul numitului B., a furnizat informaţii nedestinate publicităţii, pe care le-a cunoscut prin prisma atribuţiilor sale de serviciu, numitului FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, referitoare la efectuarea unor controale în ziua următoare la punctele de lucru ale societăţii, privind respectarea legislaţiei în materia jocurilor de noroc, în scopul asigurării protecţiei omului de afaceri şi evitării unor sancţiuni potrivit legislaţiei în domeniu.
Prin încheierea din data de 21.11.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 43 alin. (2) lit. a), b), c) C. proc. pen., s-a dispus reunirea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017 al Tribunalul Botoşani, secţia Penală la cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, au fost restrânse acuzaţiile de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, referitor la infracţiunile de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor C., SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, după cum urmează:
Pentru inculpatul C., acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 135 de aparate de joc tip slot machine exploatate nelegal (114 mijloace de joc exploatate în 21 de puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al SC L. SRL şi 21 mijloace de joc exploatate nelegal în 6 puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al J. SRL).
Pentru inculpata SC J. Botoşani, acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 21 acte materiale (un număr de 21 mijloace de joc exploatate nelegal în 6 puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al J. SRL).
Pentru inculpata SC L. SRL, acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 114 acte materiale (114 mijloace de joc exploatate în 21 de puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al L. SRL).
La termenul de judecată din data de 24.10.2019, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, pretins comise de către inculpaţii A. şi B., după cum urmează:
- pentru inculpatul B.:
- din infracţiunile de:
• dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) constând în aceea că, la datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, i-a remis, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 300 RON, respectiv, suma de 500 RON, inculpatului A., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul legislaţiei jocurilor de noroc, asigurându-i-se astfel administratorului o protecţie continuă a activităţii ilicite desfăşurate la punctele de lucru unde erau amplasate aparate tip slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN;
• instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 26.06.2014, în contextul controlului efectuat de ONJN, la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, din Târgu Frumos, l-a îndemnat pe administratorul acestei societăţi, inculpatul FF., să-i ofere o sumă de bani inculpatului A., care a fost desemnat să participe la controlul din data de 26.06.2014, în schimbul neaplicării sancţiunilor contravenţionale care s-ar fi impus ca urmare a constatării neregulilor depistate, sugestie pe care inculpatul FF. şi-a însuşit-o, punând în executare hotărârea infracţională adoptată urmare a instigării şi promiţându-i suma de 3.000 RON inculpatului A.;
• dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în perioada 9 - 10 octombrie 2015, i-a remis inculpatului A., funcţionar cu atribuţii de control din cadrul ONJN, suma de 1.000 RON, în schimbul sprijinului acordat, prin asigurarea protecţiei activităţii ilicite de jocuri de noroc, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau acestuia, într-o singură infracţiune de dare de mită, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
- din infracţiunea de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, în calitate de intermediar, l-a avertizat telefonic, pe inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, cu acelaşi domeniu de activitate, exploatare aparate jocuri de noroc, cu privire la controlul care urma să aibă loc la data de 26.06.2014, din partea funcţionarilor Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava la unul din punctele de lucru, situat în localitatea Târgu Frumos, informaţii pe care le-a aflat de la inculpatul A., inspector în cadrul ONJN, cu scopul de a-şi acoperi din timp eventuale nereguli, în infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (2) C. pen.
- pentru inculpatul A.:
- din infracţiunile de:
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în luna august 2013, a pretins şi primit suma de 2.000 RON de la martorul denunţător U. din mun. Botoşani, reprezentant legal pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, referitor la constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie 2015, a pretins şi primit suma de 3.000 euro de la martorul denunţător X., administrator al SC Y. SRL Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, în contextul unui control efectuat în aceeaşi perioadă la firma denunţătorului, în scopul de a nu constata abaterile şi de a nu aplica sancţiunile impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în anul 2010, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Botoşani, a primit suma de 50 euro de la numitul Z., în contextul controlului neoficial pe care l-a efectuat la firmele familiei lui Z. (SC BB. SRL Botoşani, SC CC. SRL Botoşani), în scopul de a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu aplica o sancţiune societăţii sau de a aplica o sancţiune mai blândă;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 07.07.2015, a pretins şi primit suma de 1.000 RON, de la martorul denunţător U., în schimbul neaplicării unei amenzi contravenţionale impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc - O.U.G. nr. 77/2009 - ca urmare a neregulilor constatate de funcţionarul public, cu ocazia controlului efectuat la data de 01.07.2015, la punctul de lucru al SC W. SRL Braşov din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, inculpatul aplicându-i denunţătorului doar un avertisment;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 14.06.2015, a primit suma de 500 RON de la inculpatul DD., pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în sensul neefectuării de controale specifice activităţii de jocuri de noroc la ÎI DD. unde erau exploatate aparate de joc de tip slot-machine aparţinând SC W. SRL Braşov;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, la datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, a pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, având ca obiect "activităţi de jocuri de noroc", proprietarul unor locaţii din mun. Botoşani unde erau exploatate aparate de jocuri de noroc aparţinând acestuia, sub licenţa SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, sumele de 300 RON, respectiv 500 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor sau infracţiunilor reglementate de legislaţia jocurilor de noroc, asigurându-i administratorului, prin prisma funcţiei deţinute, o protecţie continuă a activităţii ilicite de exploatare a aparatelor de tip slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN;
• luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 26 iunie 2014, a pretins de la inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, având ca obiect de activitate "activităţi de jocuri de noroc", suma de 3.000 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, cu prilejul controlului din 25.06. 2014, pe care l-a efectuat la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, situat în loc. Târgu Frumos, jud. Iaşi, precum şi în vederea asigurării unei protecţii continue asupra activităţii de exploatare ilegală a jocurilor de noroc;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 29.07.2014, prin intermediul inculpatului H., a pretins şi primit suma de 1.000 RON, de la inculpatul C., administrator în fapt al SC J. Botoşani, având ca obiect exploatarea de aparate de joc, în legătură cu un control efectuat de inculpat la data de 25.06.2014, la unul din punctele de lucru ale societăţii, cu scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniu şi pentru a-i proteja activităţile ilicite de exploatare a jocurilor de noroc;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în perioada 9 - 10 octombrie 2015, a pretins şi primit suma de 1.000 RON, de la inculpatul B. - administrator SC O. SRL Botoşani, în schimbul sprijinului acordat prin asigurarea protecţiei activităţii ilicite desfăşurate în domeniul jocurilor de noroc;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) constând în aceea că a pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iulie 2015, suma de 3.000 RON, iar la data de 05.10.2015, suma de 10.000 RON, de la inculpatul D., administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având ca obiect de activitate exploatare jocuri de noroc, promiţându-i, în schimb, că-i va asigura o protecţie continuă în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată;
• luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 24.10.2015, a pretins şi primit suma de 1.300 de RON, de la denunţătorul U. - reprezentantul pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, într-o singură infracţiune de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
- din 2 infracţiuni de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, una dintre acestea constând în aceea că, la data de 25.06.2014, inculpatul A. i-a furnizat inculpatului B., administrator al SC O. SRL Botoşani, ce are ca obiect activităţi de jocuri de noroc, prin intermediul inculpatului E., informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi de care a luat cunoştinţă prin prisma atribuţiilor de serviciu în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin care îl avertiza cu privire la controalele ce urmau să aibă loc pe raza judeţului Botoşani din partea ONJN, în ziua următoare, în scopul obţinerii pentru administrator de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi contravenţionale ori împiedicarea întocmirii de sesizări penale (în urma atenţionărilor primite de la funcţionarul public, inculpatul B. şi-a închis locaţiile unde deţinea aparatele de tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare), iar cealaltă constând în aceea că, la data de 25.06.2014, având calitatea de inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est, inculpatul A., cu intenţie şi prin intermediul numitului B., a furnizat informaţii nedestinate publicităţii, pe care le-a cunoscut prin prisma atribuţiilor sale de serviciu, numitului FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, referitoare la efectuarea unor controale în ziua următoare la punctele de lucru ale societăţii, privind respectarea legislaţiei în materia jocurilor de noroc, în scopul asigurării protecţiei omului de afaceri şi evitării unor sancţiuni potrivit legislaţiei în domeniu, într-o singură infracţiune de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Ulterior rămânerii definitive a încheierii nr. 29/06.05.2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus, printre altele, începerea judecăţii cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea Constituţională a pronunţat deciziile nr. 302/04.05.2017, nr. 22/18.01.2018, nr. 91/28.02.2018 şi nr. 802/06.12.2018, care sunt aplicabile în prezenta cauză.
Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017, s-au decis următoarele:
"Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de RR. în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Neamţ, secţia penală, de SS. în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, de TT. în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Tulcea, secţia penală, de UU. nr. x/2016/a1 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Guvernului, celor două Camere ale Parlamentului, Tribunalului Neamţ, secţia penală, Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, Tribunalului Tulcea, secţia penală şi Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017."
În considerentele deciziei sus menţionate, s-au reţinut, printre altele, următoarele:
"57. Astfel, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea apreciază că aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea observă că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută.
58. Or, eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat.
59. Pe de altă parte, Curtea reţine că incidenţa nulităţii relative în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală determină în sarcina celui ce o invocă obligaţia dovedirii unui interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate, a dovedirii unei vătămări a drepturilor sale prin nerespectarea dispoziţiei, a dovedirii imposibilităţii înlăturării acestei vătămări altfel decât prin desfiinţarea actului.
60. În ceea ce priveşte vătămarea ce trebuie dovedită, Curtea observă că în doctrină s-a apreciat că, deşi legea nu precizează în ce poate consta vătămarea procesuală, aceasta se poate constitui în încălcarea drepturilor pe care le au părţile în procesul penal. Totodată, în doctrină, s-a arătat că se poate defini vătămarea ca atingerea adusă principiilor fundamentale ale procesului penal din care rezultă posibilitatea de a nu se realiza scopul acestuia. De asemenea, s-a menţionat că, prin vătămare, se poate înţelege orice atingere adusă justiţiei sau intereselor legitime ale părţilor. Atingerea se aduce părţilor din proces în cazul în care li se încalcă un drept procesual ori o garanţie procesuală de natură a le asigura apărarea intereselor lor legitime în cursul procesului penal.
61. Aşa fiind, din analiza dispoziţiilor art. 282 din C. proc. pen. şi a celor reţinute de doctrină, Curtea constată că, în cazul nulităţii relative, vătămarea se referă la o încălcare a normelor ce are drept consecinţă o afectare a drepturilor procesuale ale persoanei îndreptăţite de a o invoca. Astfel, teoretic, orice încălcare de către organul de urmărire penală a normelor relative la drepturile procesuale poate determina o vătămare independent de respectarea regulilor de competenţă ale acestuia. În consecinţă, demonstrarea vătămării va putea fi realizată prin relevarea consecinţelor actului organului de urmărire penală, printr-o modalitate independentă, ce nu implică, întotdeauna, analiza respectării competenţei acestuia. Cu alte cuvinte, încălcarea de către organul de urmărire penală a normelor relative la drepturile procesuale poate produce o vătămare, chiar şi atunci când normele de competenţă au fost respectate, situaţie în care vătămarea e mai uşor de dovedit, fiind precis determinată.
62. Or, Curtea constată că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica şi implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situaţie, prezumată iuris et de iure.
63. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie."
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 22/18.01.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 177/26.02.2018, s-au decis următoarele:
"1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., excepţie ridicată de VV. şi WW. în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Dolj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi constată că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "excluderea probei", din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din C. proc. pen., excepţie ridicată de VV. şi WW. în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Dolj, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Dolj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018."
În considerentele deciziei sus menţionate, s-au reţinut, printre altele, următoarele:
"25. C. proc. pen. român reglementează instituţia excluderii probelor, la art. 102 din cuprinsul său, fără să prevadă dacă aplicarea acesteia trebuie să fie însoţită de îndepărtarea, din dosarele cauzelor penale, a mijloacelor de probă declarate nule sau dacă, dimpotrivă, aceasta presupune menţinerea respectivelor mijloace de probă, cu excluderea lor doar din cadrul raţionamentului judiciar făcut de judecător, în vederea stabilirii şi argumentării soluţiei referitoare la constatarea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. În aceste condiţii, Curtea constată că îi revine sarcina de a clarifica aspectul procedural anterior invocat, în vederea unei garantări efective a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie.
26. Analizând argumentele mai sus invocate, Curtea constată că menţinerea mijloacelor de probă în dosarele cauzelor penale, după excluderea probelor corespunzătoare acestora, ca urmare a constatării nulităţii lor, este de natură a influenţa percepţia judecătorilor, învestiţi cu soluţionarea acelor cauze, asupra vinovăţiei/nevinovăţiei inculpaţilor şi de a-i determina să caute să elaboreze raţionamente judiciare într-un sens sau altul, chiar în lipsa posibilităţii invocării, în mod concret, a respectivelor probe în motivarea soluţiilor, aspect de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie a persoanelor judecate.
27. Spre deosebire de soluţia juridică anterior menţionată, eliminarea fizică a mijloacelor de probă din dosarele penale, cu ocazia excluderii probelor aferente, prin declararea lor ca fiind nule, conform prevederilor art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., excludere ce presupune atribuirea unei duble dimensiuni sensului noţiunii de "excluderea probei" - respectiv dimensiunea juridică şi cea a eliminării fizice - este de natură a garanta, de o manieră efectivă, drepturile fundamentale mai sus invocate, asigurând, totodată, textului criticat un nivel sporit de claritate, precizie şi previzibilitate. Prin urmare, Curtea reţine că doar în aceste condiţii instituţia excluderii probelor îşi poate atinge finalitatea, aceea de a proteja atât judecătorul, cât şi părţile de formarea unor raţionamente juridice şi de pronunţarea unor soluţii influenţate, direct sau indirect, de potenţiale informaţii sau concluzii survenite ca urmare a examinării sau reexaminării empirice, de către judecător, a probelor declarate nule.
28. Problema juridică invocată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate a făcut obiectul activităţii de legiferare şi al controlului de constituţionalitate şi în alte state europene. În acest sens, Curtea constată că instituţia nulităţii probelor presupune îndepărtarea fizică a mijloacelor materiale de probă din dosarele cauzelor în state precum Austria, Croaţia şi Slovenia. Astfel, conform art. 139 alin. (4) din C. proc. pen. austriac, probele obţinute în mod nelegal trebuie distruse fizic, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
De asemenea, art. 86 din C. proc. pen. din Croaţia prevede că probele excluse din procesul penal, printr-o hotărâre rămasă definitivă având acest obiect, urmează să fie sigilate şi păstrate separat de restul dosarului de către secretariatul instanţei, acestea neputând fi examinate sau folosite pe parcursul soluţionării cauzei penale. Totodată, dispoziţiile art. 83 din C. proc. pen. din Slovenia obligă la îndepărtarea fizică din dosar a probelor excluse din procesul penal, iar art. 39 din acelaşi cod prevede o garanţie suplimentară, conform căreia judecătorii care au studiat probele excluse din procesul penal nu au dreptul să se pronunţe cu privire la răspunderea penală a persoanei condamnate.
În acest ultim sens este şi Decizia Curţii Constituţionale a Sloveniei nr. U-I-92/96 prin care s-a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin participarea la soluţionarea raportului penal de conflict a judecătorului care a luat cunoştinţă de probele declarate inadmisibile. Potrivit acesteia din urmă, dispoziţiile C. proc. pen. al Sloveniei care permit judecătorului să se familiarizeze cu informaţiile pe care organele poliţiei le-au colectat în etapa anterioară judecăţii (care trebuie eliminate din dosar şi pe care nu se poate baza soluţionarea cauzei), care nu prevăd şi excluderea judecătorului care s-a familiarizat cu respectivele informaţii, nu sunt conforme cu dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 23 din Constituţia Sloveniei.
Prin decizia anterior invocată, Curtea Constituţională a Sloveniei nu a declarat neconstituţionale anumite dispoziţii legale din cuprinsul C. proc. pen., ci a sancţionat ca fiind neconformă cu dreptul la un proces echitabil lipsa din legislaţia procesual penală a unei dispoziţii legale care să interzică participarea la soluţionarea fondului cauzei penale a unui judecător aflat în ipoteza juridică anterior menţionată."
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 91/28.02.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 348/20.04.2018, s-au decis următoarele:
"1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de XX. în Dosarul nr. x/2015/a4 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi constată că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. a) - e) şi g) - m), art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d) şi art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, precum şi a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2018."
În considerentele deciziei sus menţionate, s-au reţinut, printre altele, următoarele:
"78. Astfel, chiar dacă încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români trebuie sancţionată corespunzător, în funcţie de gravitatea faptei, în acord cu interesul individual şi cu cel general al societăţii, este evident că nu orice încălcare a acestora reprezintă un fenomen de amploare, care să producă efecte la nivelul statului şi care să constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Aceasta deoarece securitatea naţională transcende interesului general şi, cu atât mai mult, interesului individual şi nu poate fi circumscrisă acestora. În acest sens, s-a pronunţat instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591/8.07.2005, reţinând că restrângerea exerciţiului unor drepturi, prin lege, în temeiul art. 53 din Legea fundamentală, nu este condiţionată de interesul general, ci de "apărarea securităţii naţionale".
79. În acest context, Curtea observă că, în Avizul comun al Comisiei de la Veneţia şi al Direcţiei pentru drepturile omului, precitat, s-a reţinut că "În Legea privind funcţionarea Serviciului, mandatul acordat acestui Serviciu prin dispoziţiile art. 7 presupune apărarea împotriva acţiunilor care "încalcă drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor şi pun în pericol statul" şi împotriva atacurilor la adresa înalţilor demnitari etc. Fără îndoială, ambele situaţii pot fi considerate chestiuni clare de natură penală şi nu doar un scop legitim de protejare a securităţii naţionale. De aceea, utilizarea lor în aceste cazuri, fără garanţiile specifice cercetării penale şi proceselor, nu poate fi justificată decât dacă expresia "şi pune în pericol statul" este citită literal, în sensul că doar atunci când ameninţarea afectează ordinea democratică, cu alte cuvinte, atunci când este suficient de concretă şi de gravă încât devine o chestiune ce poate intra în atenţia Serviciului. De exemplu, mandatul poliţiei de securitate suedeză include investigarea atacurilor şi ameninţărilor îndreptate împotriva înalţilor demnitari (atunci când acestea afectează ordinea democratică), precum şi a acţiunilor care subminează exercitarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. Această din urmă funcţie are sensul relativ îngust de anchetare a activităţilor grupărilor extremiste organizate care sunt ostile anumitor grupuri de cetăţeni sau rezidenţi, de exemplu de o anumită origine etnică" [Opinia nr. 756 din 2 aprilie 2014, parag. 27, CDL-AD(2014)009].
80. Astfel, Curtea constată că, pentru a putea fi privite ca ameninţări la adresa securităţii naţionale, acţiunile/faptele trebuie să fie îndreptate fie împotriva unui subiect individual, fie împotriva unui subiect colectiv. Dacă acţiunile/faptele sunt îndreptate împotriva unui subiect individual, acesta trebuie să aibă calitatea cerută de lege (de exemplu, persoană care îndeplineşte o funcţie importantă în stat), calitate care prin ea însăşi determină calificarea acestor acţiuni ca ameninţări la adresa securităţii naţionale. Pe de altă parte, dacă acţiunile/faptele sunt îndreptate împotriva altor subiecte, acestea trebuie să poată fi privite ca subiecte colective, adică să poată fi caracterizate de existenţa unui număr de indivizi care împărtăşesc elemente comune (rasă, origine etnică, naţionalitate, religie, orientare sexuală etc.).
81. Spre exemplu, săvârşirea unor infracţiuni, cum ar fi cele contra persoanei, nu vor putea fi calificate drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, chiar dacă faptele aduc atingere gravă dreptului fundamental la viaţă sau dreptului fundamental la integritate fizică şi psihică al unei persoane. Totodată, săvârşirea unor infracţiuni determinate, precum cele de corupţie sau cele contra patrimoniului, nu va putea fi calificată drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, chiar dacă faptele aduc atingere gravă anumitor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor români. Aceasta deoarece, deşi unele infracţiuni sunt de natură să aducă atingere gravă anumitor drepturi şi libertăţi fundamentale fiind în interesul general sancţionarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesară calificării lor ca ameninţări la adresa securităţii naţionale. Pe de altă parte, săvârşirea de fapte îndreptate împotriva unui grup, spre exemplu, săvârşirea infracţiunilor de genocid sau infracţiunilor contra umanităţii, se pot constitui în ameninţări la adresa securităţii naţionale.
82. Din cele anterior menţionate, Curtea constată că legiuitorul trebuie să realizeze o distincţie între faptele care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi care pot fi calificate drept chestiuni ce ţin de dreptul penal, cu consecinţa incidenţei mijloacelor de drept penal şi procesual penal, pe de o parte, şi acele fapte care sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor unei colectivităţi/comunităţi (de rasă, origine etnică, religie etc.), care, prin numărul de indivizi care îi aparţin, determină amploarea faptelor îndreptate împotriva acesteia, putând reprezenta o ameninţare la adresa securităţii naţionale, pe de altă parte.
83. Or Curtea constată că dispoziţia de lege criticată nu realizează această distincţie, ci se referă, în general, la atingeri grave aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora. Astfel, din modul de reglementare a sintagmei analizate, rezultă că se poate circumscrie unei ameninţări la adresa securităţii naţionale orice faptă/acţiune cu sau fără conotaţie penală care afectează un drept sau o libertate fundamentală. Cu alte cuvinte, sfera de aplicare a dispoziţiei criticate este atât de largă, încât faţă de orice persoană se poate reţine exercitarea unei acţiuni care constituie ameninţare la adresa securităţii naţionale.
84. Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu instituie reguli clare pentru a oferi cetăţenilor o indicaţie adecvată cu privire la circumstanţele şi condiţiile în care organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sunt împuternicite să recurgă la măsura supravegherii tehnice. Un argument în acest sens este chiar modul de interpretare al dispoziţiei criticate de către instanţa judecătorească, pe de o parte, şi de reprezentantul Ministerului Public prezent în faţa instanţei de contencios constituţional, pe de altă parte. Astfel, instanţa judecătorească a apreciat că "faptele de corupţie şi de spălarea banilor constituie acţiuni care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, săvârşirea unor acte de corupţie de către funcţionarii publici, la nivel înalt, constituind o atingere gravă a funcţionării instituţiilor publice şi, implicit, a statului de drept, justificându-se", astfel, interceptarea inculpaţilor în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României. Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public, prezent în faţa instanţei de contencios constituţional, a apreciat în concluziile scrise că "textul se referă la atingerea gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în general, nu la drepturile unei anumite persoane determinate deja, care este victima unei infracţiuni. De asemenea, textul se referă la subminare, sabotaj (termeni care au înţelesul din limbajul comun) sau acţiuni similare care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Prin urmare, este evident că el se referă la acţiuni care privesc colectivitatea şi nu o acţiune care aduce atingere drepturilor unei persoane. Prin urmare, privit coroborat cu ansamblul reglementării (obligativitatea transmiterii către organele de urmărire penală a informaţiilor care privesc săvârşirea de infracţiuni), rezultă că textul are o sferă restrânsă de aplicare şi nu poate fi folosit pentru eludarea regulilor de obţinere a mandatelor de supraveghere din C. proc. pen.."
85. Având în vedere aceste aspecte şi caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea reţine că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a drepturilor fundamentale, esenţiale într-un stat de drept, privind viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei. Este îndeobşte admis că drepturile prevăzute la art. 26 şi art. 28 din Constituţie nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor şi noţiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura măsurilor intruzive reglementate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, precitată, parag. 48).
86. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, art. 26 referitor la viaţa privată şi art. 53 care reglementează condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi."
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 802/06.12.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 218/20.03.2019, s-au decis următoarele:
"1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de YY. în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi constată că sintagma "ori altor asemenea interese ale ţării", cuprinsă în dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, este neconstituţională.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Braşov, secţia penală, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2018."
În considerentele deciziei sus menţionate, s-au reţinut, printre altele, următoarele:
"76. Aşa fiind, Curtea apreciază că folosirea adjectivului "asemenea" este utilizată de legiuitor pentru a sublinia, eventual, o altă caracteristică a "intereselor ţării". Curtea apreciază că acest lucru presupune că există deja o clasificare a "intereselor ţării", "instituţiile democratice ale statului" şi "capacitate de apărare" aparţinând aceleiaşi categorii, astfel că folosirea sintagmei "altor asemenea interese ale ţării" ar determina aplicarea celorlalte elemente conţinute de această categorie. Or, o astfel de clasificare nu există la nivel legislativ, pentru a putea fi aplicată în coroborare cu dispoziţiile de lege criticate. Totodată, Curtea apreciază că determinarea conţinutului unei astfel de categorii nu poate fi realizată nici prin coroborarea anumitor dispoziţii legislative. Astfel, conţinutul şi limitele sintagmei "altor asemenea interese ale ţării" rămân la libera apreciere a organului abilitat să aplice legea, în/din această categorie putând fi, astfel, introduse sau excluse elemente, care, deşi se circumscriu "intereselor ţării", nu pot fi cunoscute de destinatarul normei.
77. Pe de altă parte, Curtea reţine că analiza existenţei ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României, în cazul dispoziţiei de lege criticate, trebuie să se realizeze prin corelarea formei/modalităţii de manifestare a activităţilor prevăzute de art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 cu scopul urmărit/valoarea lezată prin acea activitate.
78. Astfel, forma/modalitatea de manifestare a activităţilor prevăzute de art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 rămâne fără semnificaţie, din perspectiva existenţei unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, dacă nu este realizată cu scopul de a înlătura prin forţă instituţiile democratice ale statului sau dacă nu poate aduce atingere capacităţii de apărare a ţării. Acest lucru nu semnifică însă că faptele respective nu pot intra sub incidenţa răspunderii penale sau a altor forme de răspundere.
79. În acest context, Curtea reiterează cele reţinute în Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a constatat că modul de reglementare a sintagmei "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români", cuprinsă în dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, determină o sferă largă de aplicare a acesteia, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, art. 26 referitor la viaţa privată şi art. 53 care reglementează condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Curtea a reţinut că, din analiza dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991, ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt privite fie din perspectiva faptelor concrete săvârşite de către o persoană, fie din perspectiva subiectului care poate suferi o vătămare/atingere ca urmare a unei fapte. Astfel, se poate afirma că ameninţările la adresa securităţii naţionale se obiectivizează, pe de-o parte, în acele acţiuni/fapte care, indiferent de făptuitor, prin efectul lor sunt prezumate absolut a avea un impact direct asupra societăţii, în ansamblu şi, pe de altă parte, în acele acţiuni/fapte care prin efectul lor au un impact direct asupra anumitor persoane determinate şi un impact mediat asupra societăţii, în ansamblu. Curtea a reţinut că, în esenţă, ameninţările la adresa securităţii naţionale menţionate în art. 3 din Legea nr. 51/1991 pot fi circumscrise fie din perspectiva faptelor concrete săvârşite de către o persoană, fie din perspectiva subiectului care poate suferi o vătămare/atingere ca urmare a unei fapte.
80. Or, Curtea constată că sfera de cuprindere a sintagmei "altor asemenea interese ale ţării" rămâne la libera apreciere a organului abilitat să aplice legea, fără a putea fi circumstanţiată de destinatarul normei. Astfel, prin corelarea între forma/modalitatea de manifestare a activităţilor prevăzute de art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 cu scopul urmărit/valoarea lezată prin acea activitate, în acest caz posibilitatea aducerii atingerii "altor interese ale ţării", nu se mai poate determina limita de aplicare a dispoziţiei de lege criticate. Caracterul deschis al sintagmei criticate determină posibilitatea introducerii sau excluderii de elemente în/din această categorie, acţiune care se răsfrânge şi asupra limitelor de aplicare a dispoziţiei de lege criticate. În acest mod, limitele de aplicare a dispoziţiei de lege criticate nu mai pot fi cunoscute de destinatarii normei, care, astfel, nu îşi pot corecta conduita şi nu pot fi capabili să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat.
81. Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu instituie reguli clare pentru a oferi cetăţenilor o indicaţie adecvată cu privire la circumstanţele şi condiţiile în care organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sunt împuternicite să recurgă la măsura supravegherii tehnice.
82. Având în vedere aceste aspecte şi caracterul intruziv al activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, Curtea constată că este obligatoriu ca acestea să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a drepturilor fundamentale, esenţiale într-un stat de drept, privind viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei. Este îndeobşte admis că drepturile prevăzute la art. 26 şi art. 28 din Constituţie nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor şi noţiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura măsurilor intruzive reglementate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, precitată, parag. 48).
83. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că sintagma "ori altor asemenea interese ale ţării", cuprinsă în dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, art. 26 referitor la viaţa privată şi art. 53 care reglementează condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
84. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, Curtea reţine că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la aceste dispoziţii, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare de către instanţa de judecată a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, respectiv a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităţii relative, autorul excepţiei urmărind excluderea din dosar a anumitor probe considerate ca fiind obţinute în mod nelegal. Or, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437/10.06.2016, parag. 19; Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163/6.03.2017, parag. 23; Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586/21.07.2017, parag. 14; Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667/16.08.2017, parag. 14), aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea apreciază că a răspunde unor atare critici ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
85. Curtea constată că, fiind sesizată cu o critică identică referitoare la aceleaşi dispoziţii de lege, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, de exemplu, prin Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353/23.04.2018, parag. 21 şi 22, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262/26.03.2018, parag. 16."
Instanţa de fond a constatat că, în cauză, a fost pus în aplicare procedeul probatoriu al supravegherii tehnice, în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform înscrisurilor aflate în dosar urmărire penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale.
La termenul de judecată din data de 09.04.2019, instanţa a considerat că se impune declasificarea încheierii în baza căreia s-a emis mandatul de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând de la instanţa supremă înaintarea acestei încheieri, apreciind că informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, fiind necesar a se cunoaşte temeiul din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României reţinut la emiterea mandatului sus-menţionat.
Astfel, posibilitatea de a solicita declasificarea totală, parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare sau permiterea accesului la informaţiile clasificate de către apărătorul inculpatului este reglementată de art. 352 alin. (11) C. proc. pen., în conformitate cu care: "(11) În cazul în care informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului."
Prin Adresa nr. x/03.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat instanţei că, în urma parcurgerii procedurilor legale ce decurg din împrejurarea că încheierea sus-menţionată cuprinde date şi informaţii preluate din documente clasificate emise de alte instituţii, nu a primit avizul de oportunitate pentru declasificare, apreciindu-se că ar putea fi afectate interesele de securitate naţională specifice, încheierea putând fi consultată de către completul investit cu soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de legislaţia informaţiilor clasificate.
Având în vedere răspunsul primit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu se poate declasifica încheierea în baza căreia s-a emis Mandatul de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a constatat că inculpaţii nu au posibilitatea de a cunoaşte temeiul din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României reţinut la emiterea mandatului sus-menţionat, existând probabilitatea ca acesta să fie art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, care a fost declarat neconstituţional prin deciziile sus-menţionate, în ceea ce priveşte sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" şi sintagma "ori altor asemenea interese ale ţării".
Or, atât timp cât nici părţile şi nici apărătorii acestora nu au acces la încheierea în baza căreia s-a emis Mandatul de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a apreciat că această împrejurare conduce la concluzia că s-ar încălca dreptul la apărare şi, implicit, dreptul la un proces echitabil al părţilor în situaţia în care nu s-ar îndepărta de la dosarul cauzei înscrisurile reprezentând transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, toate procesele-verbale privind aceste transcrieri şi dacă nu s-ar înlătura acestea ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016, întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017, întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În acest sens, s-a reţinut că art. 356 alin. (1) C. proc. pen. - Asigurarea apărării, prevede că: "Persoana vătămată, inculpatul, celelalte părţi şi avocaţii acestora au dreptul să ia cunoştinţă de actele dosarului în tot cursul judecăţii."
Prin urmare, în considerarea deciziilor constituţionale sus-menţionate, care sunt obligatorii pentru instanţele de judecată şi având în vedere că părţile şi nici apărătorii acestora nu au putut avea acces la încheierea în baza căreia s-a emis mandatul de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu au avut posibilitatea de a-şi formula apărări cu privire la acest mandat, iar instanţa nu ar avea posibilitatea de a indica în considerentele sentinţei temeiul din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României reţinut la emiterea mandatului sus-menţionat, s-a apreciat că se impune a se constata nulitatea absolută a actelor procedurale prin care s-a pus în aplicare, în cauză, procedeul probatoriu al supravegherii tehnice, în baza mandatului sus menţionat şi a transcrierilor convorbirilor telefonice interceptate în baza acelui mandat, aflate în dosar urmărire penală şi a tuturor proceselor-verbale privind aceste transcrieri. În consecinţă, se impune şi distrugerea suporţilor optici conţinând înregistrările convorbirilor telefonice în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îndepărtarea de la dosarul cauzei a înscrisurilor (în copie ori în original, după caz) reprezentând transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, a tuturor proceselor-verbale privind aceste transcrieri, precum şi înlăturarea acestora ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Cu privire la solicitările inculpaţilor de excludere din materialul probator a tuturor probelor obţinute în urma interceptărilor telefonice şi ambientale al căror conţinut a fost transcris în procesele-verbale aflate la dosarul cauzei şi imprimat pe unităţile de stocare a datelor întrucât acestea au fost obţinute prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către "alte organe specializate ale statului" şi, nu în mod nemijlocit, de către organele de urmărire penală, invocându-se în acest sens Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 51/2016, 302/2017 şi 26/2019, instanţa a apreciat că excluderea acestora nu se impune.
Aşa cum s-a arătat, prin Încheierea nr. 29/06.05.2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin încheierea şedinţei Camerei de consiliu din 09.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, cererile, excepţiile, precum şi solicitările de excludere de probe formulate de inculpaţii A., B., C., D., F., G., H., SC J. Botoşani - prin reprezentant legal K., SC L. SRL Botoşani - prin reprezentant legal M. (prin administrator judiciar N.), SC O. SRL Botoşani - prin reprezentant legal P. şi SC Q. SRL Neamţ - prin reprezentant legal R., iar în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 02.02.2016, întocmit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Astfel, pe parcursul derulării procedurii în cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a solicitat relaţii în legătură cu punerea în executare a supravegherii tehnice, iar prin adresa Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din data de 22.03.2016, s-a precizat că, în prezenta cauză, procurorul este cel care a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică, prin faptul că a trimis actul de autorizare la Serviciul Român de Informaţii (Direcţiile Judeţene de Informaţii Botoşani, Iaşi şi Suceava), precum şi la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă - Serviciile de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Suceava, după care, primind înregistrările, a procedat la redarea scrisă a convorbirii şi întocmirea procesului-verbal. În conţinutul fiecărui proces-verbal s-a menţionat sintagma "urmare a încheierii nr. (...) din data de (...) emisă de (...)" şi s-a procedat la imprimarea pe CD a convorbirii telefonice.
Pe parcursul judecării cauzei în fond, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, la solicitarea instanţei, prin adresa nr. x/2017 din 05.01.2019, a comunicat, referitor la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, faptul că D.N.A - S.T. Suceava a comunicat către D.I.P.I. - Serviciile de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Suceava actele de autorizare emise în cauză, în perioada 08.06.2015 - 29.01.2016, pentru punere în aplicare, conform art. 142 C. proc. pen., solicitând prin adrese (existente în dosar u.p.) transmiterea, în timp util, a suporturilor digitale conţinând totalitatea înregistrărilor efectuate, D.N.A - S.T. Suceava solicitând, aşadar, de la D.I.P.I., realizarea unor activităţi constând în acordarea de sprijin tehnic pentru punerea în executare a actelor de autorizare a măsurilor de supraveghere tehnică.
În perioada 12.11.2015 - 14.11.2015, D.N.A - S.T. Suceava a comunicat către S.R.I. - Serviciile Judeţene Botoşani şi Suceava ordonanţe provizorii nr. x/P/2015, privind autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică, pentru o perioadă de 48 de ore, pentru punere în aplicare, conform art. 142 C. proc. pen.
S-a făcut precizarea că solicitările adresate în acest sens către S.R.I. au vizat doar perioada 12.11.2015 - 14.11.2015, iar rezultatele acestor măsuri nu au fost valorificate în cadrul urmăririi penale, nerezultând mijloace de probă care să fi fost reţinute în cuprinsul rechizitoriului, pentru dovedirea acuzaţiilor formulate.
Doar pentru punerea în aplicare a acestor ordonanţe provizorii la care s-a făcut referire mai sus, din perioada 12.11.2015 - 14.11.2015, S.R.I. - Serviciul Judeţean Botoşani a solicitat încheierea unui plan comun de acţiune la data de 12.11.2015, cu D.N.A - S.T. Suceava.
În cazul comunicărilor înregistrate, nu a avut loc o conlucrare a organelor de urmărire penală cu D.I.P.I. - Serviciile de Informaţii şi Protecţie Internă Botoşani şi Suceava şi S.R.I. - Serviciile Judeţene Botoşani şi Suceava, aceste organe neintervenind în vreo modalitate în conţinutul comunicărilor înregistrate, procurorul fiind cel care, primind suporturile optice la dosar, a procedat la delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară pentru ascultarea înregistrărilor, selectarea acestora şi transcrierea lor.
Instanţa de fond a avut în vedere că prin sprijin tehnic se înţelege punerea la dispoziţia a organelor de urmărire penală a unor instrumente/mijloace tehnice prin care se realizează interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor şi care implică o atitudine inactivă/pasivă din partea acestor persoane cu atribuţii specifice de culegere de informaţii.
La dosar nu există niciun document care să poarte semnătura altui organ decât cele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de urmărire penală, D.I.P.I. - S.I.P.I. Suceava şi Botoşani au realizat o activitate pur tehnică de punere la dispoziţie a infrastructurii tehnice, realizarea tehnică a interceptărilor autorizate şi transferul pe suportul optic digital, ascultarea integrală a convorbirilor telefonice interceptate şi aflate pe aceşti suporţi optici, selectarea acestora şi transcrierea acelor convorbiri apreciate ca fiind relevante pentru cauză fiind efectuată de către ofiţeri de poliţie judiciară delegaţi.
Noţiunea de sprijin tehnic este analizată şi explicată chiar de Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României, în considerentele acesteia reţinându-se cu privire la acest aspect că:
Potrivit art. 33 alin. (1) din protocol, "Punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente potrivit dispoziţiilor art. 911 - 915 din C. proc. pen. va fi realizată de către Serviciu, pe echipamentele proprii, în baza solicitării scrise a procurorului". În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că "activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art. 142 alin. (T) din C. proc. pen. [Legea nr. 135/2010-s.n.] este realizată prin acte procesuale/procedurale" (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, parag. 33), iar reglementarea acestora ţine de domeniul legii şi intră în sfera de competenţă a organelor de urmărire penală. în schimb, prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 23 aprilie 2018, parag. 17-18, Curtea a statuat că sintagma "alte organe specializate ale statului" din dispoziţiile art. 142 alin. (t) din noul C. proc. pen. nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere. În acest sens, Curtea a reţinut că, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică. Totodată, Curtea a constatat - referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere - că acesta era asigurat, sub imperiul vechiul C. proc. pen., de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. din 1968 [potrivit căruia "Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit C. pen..") impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal (parag. 163).
Aşadar, C. proc. pen. din 1968 nu reglementa punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente de către alte servicii specializate ale statului. Această soluţie legislativă a fost consacrată de noul C. proc. pen., la art. 142 alin. (1), care a reglementat competenţa altor organe specializate ale statului să pună în executare mandatul de supraveghere tehnică. Acest text, în perioada 1 februarie 2014 - 13 martie 2016, s-a bucurat chiar de prezumţia de constituţionalitate, prezumţie ulterior răsturnată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 (parag. 164).
Or, pe lângă suportul tehnic prevăzut de art. 39-45 din protocol, art. 32-38 din acelaşi act se referă, expressis verbis, la punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente. Astfel, textul analizat al protocolului prevede exact punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente de către un serviciu secret contrar art. 912 alin. (1) teza I din C. proc. pen. din 1968. Cu alte cuvinte, protocolul a reglementat competenţa Serviciului Român de Informaţii de a pune în executare mandatul de supraveghere tehnică în cadrul procesului penal, fără să fie organ de urmărire penală. Astfel, deşi C. proc. pen. nu a acordat serviciului secret această competenţă, Ministerul Public, din proprie iniţiativă, îi transferă acestuia o competenţă proprie procurorului. Practic, acest protocol operează, în mod indirect, o adăugire la prevederile C. proc. pen., competenţa dispunerii unei măsuri procesuale fiind transferată de către chiar titularul său - Ministerul Public - unui serviciu secret. În dreptul public se aplică principiul delegata potestas non delegatur, astfel încât Ministerul Public nu are competenţa de a-şi transfera/delega competenţele rezultate din textul constituţional al art. 131 (parag. 165)
S-a observat, aşadar, că instanţa de contencios constituţional face o distincţie între noţiunile de sprijin tehnic, pe de o parte şi punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, pe de altă parte.
Doar prin activitatea de punere în executare, Curtea Constituţională a României consideră că se realizează o delegare din partea Ministerului Public a unor atribuţii specifice urmăririi penale către organele specializate în culegerea de informaţii care trebuie sancţionată cu nulitatea absolută (parag. 208 din Decizia nr. 26/2019).
Or, aşa cum s-a arătat, punerea în executare, conform definiţiei reţinute de Curtea Constituţională - Decizia nr. 51/2016, parag. 33 - constă în efectuarea de acte procesuale şi procedurale. În consecinţă, numai în ipoteza în care s-a realizat o punere în executare, respectiv s-au efectuat acte procesuale şi procedurale de alte organe decât cele de urmărire penală, ar fi incidentă în cauză Decizia nr. 26/16 ianuarie 2019, în sensul că este obligatoriu ca aceste acte să fie efectuate de organe de urmărire penală competente material.
Cum la realizarea procedeului probatoriu nu au contribuit efectiv alte organe specializate ale statului, respectiv D.I.P.I., acestea doar punând la dispoziţia organului de urmărire penală acele resurse tehnice necesare realizării actului de justiţie, nu s-a putut reţine administrarea probei de către un alt organ decât cel de urmărire penală, nefiind dat cazul de nulitate absolută referitor la lipsa de competenţă a organului care a pus în executare mandatul de supraveghere tehnică.
Referitor la acuzaţiile aduse inculpaţilor, despre care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a arătat că se probează prin convorbirile telefonice interceptate în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, instanţa a apreciat că nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Or, în lipsa probelor sus-menţionate, instanţa a constatat că, în cauză, există o îndoială cu privire la săvârşirea unora dintre faptele deduse judecăţii, după cum urmează:
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa de fond a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea următoarelor infracţiuni: luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (din data de 28.07.2014), abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (din data de 06.11.2013).
În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut în sarcina inculpatului A., referitor la actele materiale ale infracţiunii de luare de mită, următoarele:
În luna august 2013, a pretins şi primit suma de 2.000 RON de la martorul denunţător U. din mun. Botoşani, reprezentant legal pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, referitor la constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc.
La sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie 2015, a pretins şi primit suma de 3.000 euro de la martorul denunţător X., administrator al SC Y. SRL Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, în contextul unui control efectuat în aceeaşi perioadă la firma denunţătorului, în scopul de a nu constata abaterile şi de a nu aplica sancţiunile impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc.
În anul 2010, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Botoşani, a primit suma de 50 euro de la numitul Z., în contextul controlului neoficial pe care l-a efectuat la firmele familiei lui Z. (SC BB. SRL Botoşani, SC CC. SRL Botoşani), în scopul de a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu aplica o sancţiune societăţii sau de a aplica o sancţiune mai blândă.
La data de 07.07.2015, a pretins şi primit suma de 1.000 RON de la martorul denunţător U., în schimbul neaplicării unei amenzi contravenţionale impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc - O.U.G. nr. 77/2009 - ca urmare a neregulilor constatate de funcţionarul public, cu ocazia controlului efectuat la data de 01.07.2015, la punctul de lucru al SC W. SRL Braşov, din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, inculpatul aplicându-i denunţătorului doar un avertisment.
La data de 14.06.2015, a primit suma de 500 RON de la martorul DD., pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în sensul neefectuării de controale specifice activităţii de jocuri de noroc la ÎI DD., unde erau exploatate aparate de joc de tip slot-machine aparţinând SC W. SRL Braşov.
La datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, a pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, având ca obiect "activităţi de jocuri de noroc", proprietarul unor locaţii din mun. Botoşani, unde erau exploatate aparate de jocuri de noroc aparţinând acestuia, sub licenţa SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, sumele de 300 RON, respectiv 500 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor sau infracţiunilor reglementate de legislaţia jocurilor de noroc, asigurându-i administratorului, prin prisma funcţiei deţinute, o protecţie continuă a activităţii ilicite de exploatare a aparatelor de tip slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN.
La data de 26 iunie 2014, a pretins de la inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, având ca obiect de activitate "activităţi de jocuri de noroc", suma de 3.000 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, cu prilejul controlului din 25.06. 2014, pe care l-a efectuat la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, situat în loc. Târgu Frumos, jud. Iaşi, precum şi în vederea asigurării unei protecţii continue asupra activităţii de exploatare ilegală a jocurilor de noroc.
La data de 29.07.2014, prin intermediul inculpatului H., a pretins şi primit suma de 1.000 RON de la inculpatul C., administrator în fapt al SC J. Botoşani, având ca obiect exploatarea de aparate de joc, în legătură cu un control efectuat de inculpat la data de 25.06.2014, la unul din punctele de lucru ale societăţii, cu scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniu şi pentru a-i proteja activităţile ilicite de exploatare a jocurilor de noroc.
În perioada 9 - 10 octombrie 2015, a pretins şi primit suma de 1.000 RON de la inculpatul B. - administrator SC O. SRL Botoşani, în schimbul sprijinului acordat prin asigurarea protecţiei activităţii ilicite desfăşurate în domeniul jocurilor de noroc.
A pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iulie 2015, suma de 3.000 RON, iar la data de 05.10.2015, suma de 10.000 RON, de la inculpatul D., administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având ca obiect de activitate exploatare jocuri de noroc, promiţându-i, în schimb, că-i va asigura o protecţie continuă în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată.
La data de 24.10.2015, a pretins şi primit suma de 1.300 RON de la denunţătorul U. - reprezentantul pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect de activitate jocuri de noroc şi pariuri, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
Instanţa de fond a constatat că actul material al infracţiunii de luare de mită, constând în aceea că, la data de 29.07.2014, prin intermediul inculpatului H., inculpatul A. a pretins şi primit suma de 1.000 RON, de la inculpatul C., administrator în fapt al SC J. Botoşani, având ca obiect exploatarea de aparate de joc, în legătură cu un control efectuat de inculpat la data de 25.06.2014, la unul din punctele de lucru ale societăţii, cu scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniu şi pentru a-i proteja activităţile ilicite de exploatare a jocurilor de noroc, s-a probat prin mesajele şi convorbirile telefonice dintre inculpaţii C. şi H. din data de 29.07.2014, interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce priveşte celelalte acte materiale ale infracţiunii de luare de mită, instanţa de fond a constatat următoarele:
Martorul U. a declarat că în luna iunie/iulie, anul 2012 sau 2013, inculpatul A. i-a solicitat suma de 500 euro cu titlu de împrumut, iar în toamna anului 2015 acesta i-a mai solicitat suma de 1.300 RON spunând că are un colet de ridicat. I-a spus că "ne auzim pe vineri în sensul de a-mi da banii înapoi." Martorul a făcut precizarea că A. nu i-a zis concret că trebuie să îi dea vreo sumă de bani, însă în decursul discuţiei pe care a avut-o, i-a dat banii pur şi simplu, fără ca acesta să îi pretindă, însă aşa era practica, în sensul că de fiecare dată când era vreun control trebuia să dea sume de bani celor care efectuau controlul, acest lucru nedepinzând de rezultatul controlului. De asemenea, martorul a arătat că a fost contactat expres pentru împrumutul unei sume de 2.000 RON, telefonic, de pe telefonul lui A.. Martorul a precizat că, în perioada noiembrie 2013 - 2015, a avut din partea inculpatului A. aproximativ 10 controale, ocazii cu care acesta nu i-a solicitat bani, cu excepţia cazului în care i-a cerut bani pentru numitul JJ., martorul arătând că bănuieşte că inculpatul A. i-a spus că trebuie să dea o sumă de bani lui JJ. ca să nu efectueze un control sau să treacă cu vederea o aşa-zisă problemă.
Martora ZZ. a declarat că A. i-a solicitat soţului ei, U., suma de 2.000 RON sub forma unui împrumut, pentru a merge în concediu.
Martorul X. a declarat că inculpatul A. i-a solicitat să îi împrumute bani, dar nu a condiţionat niciodată rezultatele controalelor din partea ONJN de remiterea din partea sa a unor sume de bani către inculpat cu titlu de împrumut. Martorul a precizat că nu poate indica o altă persoană care să cunoască despre suma de 3.000 RON pe care i-a dat-o inculpatului cu titlu de împrumut, iar la data de 12.07.2015 a primit un mesaj de la A. prin care i-a spus că vrea să se întâlnească pentru a-i achita datoria întrucât soţia lui a vândut salonul şi nu vrea să rămână dator, scuzându-se că a fost ocupat, deoarece soţia a născut. Acest martor a mai declarat că nu i-a dat niciun ban inculpatului A. de teamă, ci i-a împrumutat din cauză că acesta era disperat, îl trimitea să ia bani cu camătă, zicând că îi plăteşte el lunar, doar să îi facă rost de suma de bani de care avea nevoie.
Martorul Z. a declarat că, în împrejurările unui control inopinat care a avut loc în anul 2010 - 2011, i-a dat inculpatului A. suma de 50 euro, iar la întrebarea "V-a solicitat A. să îi daţi acea sumă?", martorul a răspuns că "nu în mod direct, aşa am perceput eu."
Martorul DD. a declarat că, la data de 14.06.2015, i-a dat inculpatului A. suma de 500 RON, spunându-i că reprezintă o atenţie de la dânsul, dacă tot i-a născut soţia. A precizat că A. nu a cunoscut faptul că banii pe care i-a dat provin de la U., lui convenindu-i să facă acest gest cu banii lui U..
Martorul AAA. a declarat că ştie de la numitul U. că inculpatul A. îi cerea sub formă de împrumut diferite sume de bani, despre care nu ştie dacă au fost sau nu restituite.
Martorul CCC. a declarat că nu a auzit în mod direct dacă A. a solicitat bani cu titlu de mită pentru activităţile de control pe care le efectua.
Martorul DDD. a arătat că, în urma unui control din partea ONJN, inculpatul A. i-a aplicat o amendă de 10.000 RON, precizând că niciodată, cu ocazia controalelor din partea ONJN, nu i s-au solicitat sume de bani sau alte foloase de către inspectorii care au venit în control.
Martorul FF. a declarat că A. nu i-a solicitat bani cu titlu de mită, ci cu titlu de împrumut.
Inculpatul B. a declarat că:
"Recunosc că i-am remis lui A. mai multe sume de bani cuprinse între 300 şi 1000 de RON în perioada iunie - iulie 2014, toate aceste sume mi-au fost solicitate de funcţionarul ONJN cu titlu de împrumut. În această perioadă i-am dat de două ori câte 300 RON, respectiv 500 RON, lui A. (...) chematul la cafea era pentru a mă presa să-i dau bani, el fiind foarte insistent."
De asemenea, inculpatul B. a declarat că:
"În 2015, A. m-a căutat personal şi m-a rugat să-i împrumut 1000 de RON căci are o nuntă la Bucureşti, la cineva sus-pus. Nici de data asta nu am putut să-l refuz întrucât când îmi cerea bani îmi spunea cât de mari sunt amenzile pe care le poate aplica un funcţionar ONJN dacă nu respectă legislaţia în domeniul jocurilor de noroc (...) deşi încercam să mă eschivez, el era foarte insistent."
Inculpatul D. a declarat că inculpatul A. i-a solicitat suma de 3.000 RON, întrucât i s-a defectat maşina, din care i-a restituit doar 500 RON; ulterior, inculpatul A. i-a mai solicitat suma de 10.000 RON, invocând că trebuie să-şi plătească rata de leasing la autoturism:
"Te rog să mă rezolvi azi că ăştia vând maşina. Rămân dator."
Instanţa a avut în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 289 C. pen. - Luarea de mită:
"(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent."
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 290 C. pen. - Darea de mită:
"(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent."
Or, din probele administrate (care nu vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei), nu a rezultat cu certitudine că inculpatul A. a primit foloase care nu i se cuvin, ori a acceptat promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fiind vorba despre solicitări de obţinere a unor sume de bani cu titlu de împrumut, fără însă ca rezultatele controalelor efectuate în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu să fie condiţionate de împrumuturile respective.
În ceea ce priveşte infracţiunile de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, una dintre acestea constă în aceea că, la data de 25.06.2014, inculpatul A. i-a furnizat inculpatului B., administrator al SC O. SRL Botoşani, ce are ca obiect activităţi de jocuri de noroc, prin intermediul inculpatul E., informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi de care a luat cunoştinţă prin prisma atribuţiilor de serviciu în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin care îl avertiza cu privire la controalele ce urmau să aibă loc pe raza judeţului Botoşani din partea ONJN, în ziua următoare, în scopul obţinerii, pentru administrator, de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi contravenţionale ori împiedicarea întocmirii de sesizări penale; în urma atenţionărilor primite de la funcţionarul public, inculpatul B. şi-a închis locaţiile unde deţinea aparatele de tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare.
Această infracţiune s-a probat cu 3 convorbiri telefonice din data de 25.06.2014 dintre B. şi E., din care rezultă că acesta din urmă a fost anunţat de NNNNNNN., apelativ folosit ca poreclă a inculpatului A., că vor fi controale din partea ONJN în aceeaşi zi, la mai multe societăţi din Botoşani, după care inculpatul B. i-a comunicat lui E. că a reuşit să ia legătura cu A. şi că acesta l-a liniştit cum că acel control nu îl viza pe el, adică pe B., convorbiri interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Cealaltă infracţiune de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constă în aceea că, la data de 25.06.2014, având calitatea de inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est, inculpatul A., cu intenţie şi prin intermediul numitului B., a furnizat informaţii nedestinate publicităţii, pe care le-a cunoscut prin prisma atribuţiilor sale de serviciu, numitului FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, referitoare la efectuarea unor controale în ziua următoare la punctele de lucru ale societăţii, privind respectarea legislaţiei în materia jocurilor de noroc, în scopul asigurării protecţiei omului de afaceri şi evitării unor sancţiuni potrivit legislaţiei în domeniu.
Săvârşirea infracţiunii a rezultat din convorbirea telefonică din data de 25.06.2014 dintre B. şi A., interceptată şi înregistrată în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Însă, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (din data de 28.07.2014) şi trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (din data de 06.11.2013), s-a reţinut că, la data de 28.07.2014, inculpatul A. a pretins foloase materiale pentru sine, de la inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, lăsând, în schimb, să se înţeleagă că are influenţă asupra colegului său, inspectorul GG., din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, cu promisiunea că va interveni pe lângă acesta, în timpul efectuării controlului din 28.07.2014, pentru a-l determina să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în scopul acoperirii neregulilor constatate cu ocazia controlului şi evitării aplicării de sancţiuni potrivit legislaţiei în domeniul jocurilor de noroc; la data de 06.11.2013, inculpatul A. a pretins de la martorul-denunţător U., reprezentant zonal al SC W. SRL Braşov, o sumă de bani neprecizată în cuantum, pentru colegul său de serviciu, JJ., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, cu scopul de a-şi exercita pretinsa influenţă pe care o avea asupra acestuia, promiţându-i denunţătorului că îl va determina pe funcţionar să nu efectueze un control sau să efectueze un control superficial la punctul de lucru al societăţii din mun. Botoşani, Bariera Suliţa - str. x, aparţinând II DD., unde ar fi existat anumite nereguli în legătură cu exploatarea aparatelor de jocuri de noroc.
Infracţiunea de trafic de influenţă, pretins comisă la data de 28.07.2014, a fost probată prin convorbirile telefonice din perioada 24-28.07.2014, interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, însă convorbirile telefonice interceptate în baza mandatului sus-menţionat nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Infracţiunea de trafic de influenţă, pretins comisă la data de 06.11.2013, s-a probat prin denunţul martorului U., care a arătat că inculpatul A. i-a spus că ar fi indicat să îi înmâneze o sumă de bani al cărei cuantum nu îl reţine, colegului său pe nume "JJ.", pentru ca acesta să nu mai efectueze în continuare verificări la o locaţie administrată de către martorul denunţător, unde funcţionau aparate tip slot-machine.
Martorul EEE. a declarat că, începând cu anul 2014, subalternii săi de la ONJN - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, FFF. şi JJ., au venit la dânsul şi i-au spus că ei nu ar mai dori să facă parte din aceeaşi echipă cu A. la controale, motivând că au familie şi nu vor să aibă probleme din cauza lui.
Denunţul formulat de către martorul U. nu s-a coroborat însă cu vreo altă probă din care să rezulte cu certitudine săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă pretins comisă la data de 06.11.2013, instanţa constatând că martorul denunţător nu a precizat nici cuantumul sumei pretinse de către inculpatul A. şi nici numele complet al numitului "JJ.", căruia îi era destinată suma respectivă, astfel încât instanţa de fond a apreciat că, în cauză, există îndoială cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că, în luna octombrie 2014, inculpatul A. l-a consiliat pe administratorul SC O. SRL Botoşani, B., cu privire la ceea ce trebuie să întreprindă pentru a evita aplicarea unei amenzi contravenţionale prevăzute în legislaţia din domeniul jocurilor de noroc, pentru că a omis anunţarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în termen de 5 zile, cu privire la achiziţionarea a cinci (5) aparate de tip slot-machine noi, contravenţie prevăzută de art. 20 din O.U.G. nr. 77/2009 şi care se sancţionează cu amendă în valoare de 50.000 RON la 100.000 RON, conform art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, faptă ce a avut ca urmare vătămarea intereselor legale ale ONJN şi prejudicierea bugetului de stat prin neplata amenzii contravenţionale şi a condus la obţinerea unor foloase necuvenite pentru administratorul B., prin neaplicarea sancţiunilor specifice. Instanţa de fond a constatat că infracţiunea menţionată a fost probată prin convorbirile telefonice din data de 14.10.2014, dintre inculpaţii B. şi A., interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală.
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce priveşte infracţiunile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen. şi de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că, la data de 30.06.2014, inculpatul A. i-a determinat pe reprezentanţii SC J. Botoşani să încheie în fals, cu numitul HH., proprietarul locaţiei situate în mun. Botoşani, strada x nr. 6, aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde, cu prilejul controlului dispus de ONJN la data de 25.06.2014, s-a constatat exploatarea ilegală a 3 aparate de jocuri de noroc aparţinând SC J. Botoşani, un contract de închiriere antedatat, cu data de 23.06.2014, pe care să-l depună, apoi, la ONJN, astfel încât neregulile constatate cu ocazia acestui control să nu mai fie de natură penală, ci de natură contravenţională, împiedicând în acest mod efectuarea de cercetări într-o cauză penală faţă de SC J. Botoşani, prin administratorii acestei societăţi. Săvârşirea infracţiunilor menţionate a rezultat din supravegherea tehnică efectuată în cauză în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că, la data de 29.06.2014, inculpatul C. a stabilit o întâlnire faţă în faţă cu inculpatul A., pentru a discuta pe marginea consecinţelor controlului efectuat la data de 23.06.2014 la punctul de lucru aparţinând SC II. SRL, unde cel dintâi exploata ilegal 3 mijloace de joc.
Or, probele administrate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea următoarelor infracţiuni: infracţiunea de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., infracţiunea de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, cu privire la infracţiunea de dare de mită în formă continuată, pretins a fi fost săvârşită la datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, constând în remiterea, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a sumelor de 300 RON, respectiv 500 RON, inculpatului A., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionar, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul legislaţiei jocurilor de noroc, asigurându-i administratorului, prin prisma funcţiei deţinute, o protecţie continuă a activităţii ilicite desfăşurate la punctele de lucru unde sunt amplasate aparate slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN, instanţa de fond a avut în vedere că probele administrate vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.
S-a reţinut că, în urma efectuării supravegherii tehnice în privinţa inculpaţilor B. şi A., în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au rezultat convorbiri telefonice purtate în perioada iunie - iulie 2014 între inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani şi inculpatul A., din care rezultă cointeresarea materială a funcţionarului ONJN, în schimbul asigurării unei protecţii continue a activităţii de exploatare a jocurilor de noroc, desfăşurată în condiţii de nelegalitate de către inculpatul B..
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Cu privire la infracţiunea de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pretins săvârşită la data de 25.06.2014, în calitate de intermediar, constând în aceea că l-a anunţat telefonic pe inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, cu acelaşi domeniu de activitate, exploatare aparate jocuri de noroc, cu privire la controlul care urma să aibă loc la data de 26.06.2014, din partea funcţionarilor Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, la unul din punctele sale de lucru situat în localitatea Târgu Frumos, informaţii pe care complicele le-a aflat de la funcţionarul A. din cadrul ONJN, cu scopul de a-şi acoperi din timp eventuale nereguli, instanţa a avut în vedere că probele administrate vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a reţinut că săvârşirea infracţiunii rezultă din convorbirea telefonică din data de 25.06.2014 dintre B. şi A., interceptată şi înregistrată în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă convorbirile telefonice interceptate în baza mandatului sus-menţionat nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce priveşte instigarea la dare de mită, pretins săvârşită la data de 26.06.2014, în contextul controlului efectuat de ONJN la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, din Târgu Frumos, constând în aceea că inculpatul B. i-a sugerat administratorului acestei societăţi, FF., că ar fi bine să-i remită o sumă de bani funcţionarului A. din cadrul ONJN, care a fost desemnat să participe la controlul din 26.06.2014, în schimbul neaplicării sancţiunilor contravenţionale care s-ar fi impus ca urmare a constatării neregulilor depistate, sugestie pe care FF. şi-a însuşit-o, punând în executare hotărârea infracţională adoptată urmare a instigării şi oferindu-i suma de 3.000 RON funcţionarului public, instanţa a avut în vedere că probele administrate vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a reţinut că, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii A. şi B., pe de o parte şi între inculpaţii B. şi FF., pe de altă parte, interceptate şi înregistrate în perioada 25 iunie - 26 iunie 2014, în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că A. îl anunţă pe B. cu privire la controlul pe care intenţionează să-l efectueze la data de 26.06.2014, la punctele de lucru din Târgu Frumos ale SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, cei doi stabilind să se întâlnească pentru a discuta, la domiciliul funcţionarului. La rândul său, inculpatul B. îl avertizează pe FF. că a doua zi, la ora 11:00, va avea loc un control din partea ONJN şi, totodată, îl îndeamnă să-i remită o sumă de bani inspectorului ONJN, folosind sintagma îi place atenţia sporită, după care, între inculpaţii B. şi FF. are loc o discuţie din care rezultă că cel din urmă a fost apelat telefonic de funcţionarul ONJN, A. pentru a-i solicita să se întâlnească cu acesta, la un hotel din Bucureşti . Ulterior, inculpatul B. este înştiinţat de FF. că A. i-a solicitat acestuia o întâlnire la un hotel din Bucureşti şi că se va duce la această întâlnire.
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă, pretins săvârşită la data de 28.07.2014, constând în promiterea de foloase materiale funcţionarului public ONJN A., în schimbul asigurării acestuia că intervine pe lângă colegul său de serviciu, funcţionarul GG. din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, în timpul efectuării controlului din data de 28.07.2014, programat la toate punctele de lucru declarate la Oficiu, aparţinând firmei SC O. SRL Botoşani, pentru a-l determina pe inspector să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în scopul acoperirii neregulilor constatate cu ocazia controlului şi evitării aplicării de sancţiuni potrivit legislaţiei în domeniu, instanţa a avut în vedere că probele administrate vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a reţinut că, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii FF. şi B., precum şi între B. şi A., respectiv angajaţii inculpatului B., în perioada 24-28 iulie 2014, interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că FF. l-a anunţat pe B. că va avea control din partea ONJN, avertizându-l că: trebuie să fie curat, lacrimă acolo, trebuie să dispară tot de acolo din toate cele trei locaţii, Griviţa, Primăverii şi Eliberării. Ulterior, au avut loc discuţii între B. şi angajaţii săi, GGG. şi un bărbat pe nume BBB., cărora le dă indicaţii cu privire la ceea ce trebuie să facă pentru a se pune în regulă cu locaţiile ce urmau să fie controlate. La data de 28.07.2014, B. a fost anunţat de GGG. că a venit controlul ONJN la locaţia de pe strada x, mun. Botoşani. La aceeaşi dată, B. îl sună pe inculpatul A. în timpul controlului şi îl roagă pe acesta să discute cu funcţionarul ONJN din echipa de control, numitul GG., cu scopul de a preveni aplicarea de sancţiuni. Ulterior, inculpatul A. l-a apelat pe inculpatul B. şi l-a anunţat că a băut cafea, iar acesta din urmă îi spune să-i fie de bine.
Însă, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Inculpatul B. a declarat că:
"Recunosc că i-am remis lui A. mai multe sume de bani cuprinse între 300 şi 1000 de RON în perioada iunie - iulie 2014, toate aceste sume mi-au fost solicitate de funcţionarul ONJN cu titlu de împrumut. În această perioadă i-am dat de două ori câte 300 RON, respectiv 500 RON, lui A. (...) chematul la cafea era pentru a mă presa să-i dau bani, el fiind foarte insistent."
De asemenea, inculpatul B. a declarat că:
"În 2015, A. m-a căutat personal şi m-a rugat să-i împrumut 1000 de RON căci are o nuntă la Bucureşti, la cineva sus-pus. Nici de data asta nu am putut să-l refuz întrucât când îmi cerea bani îmi spunea cât de mari sunt amenzile pe care le poate aplica un funcţionar ONJN dacă nu respectă legislaţia în domeniul jocurilor de noroc (...) deşi încercam să mă eschivez, el era foarte insistent."
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 289 C. pen. (luarea de mită), precum şi dispoziţiile art. 290 C. pen. (darea de mită).
S-a reţinut că, în speţă, din probele administrate (care nu vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei), nu a rezultat cu certitudine că inculpatul B. i-a promis, i-a oferit sau i-a dat inculpatului A. bani ori alte foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fiind vorba despre solicitări de obţinere de către inculpatul A. a unor sume de bani cu titlu de împrumut, fără însă ca rezultatele controalelor efectuate în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu să fie condiţionate de împrumuturile respective.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., instanţa de fond a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea următoarelor infracţiuni: infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) C. pen., infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din data de 29.07.2014), infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din iunie 2014) şi infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din 11.06.2014).
Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C. este administrator în fapt la mai multe societăţi comerciale, printre care SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, pe care le desfăşoară pe teritoriul judeţelor Botoşani, Suceava, Iaşi şi Bucureşti.
În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, pretins săvârşită la data de 29.07.2014, constând în aceea că i-a remis inculpatului A., inspector în cadrul ONJN - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, prin intermediul angajatului său, inculpatul H., suma de 1.000 RON, în schimbul sprijinului acordat de funcţionar, în contextul controlului efectuat la data de 25.06.2014, prin neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, referitor la obligaţia constatării abaterilor din domeniul activităţii jocurilor de noroc şi sancţionării acestora, instanţa a avut în vedere că probele administrate vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.
S-a reţinut că săvârşirea infracţiunii rezultă din coroborarea mesajelor şi convorbirile telefonice din data de 29.07.2014 dintre C. şi H., din care reiese că cel din urmă îi comunică şefului său că A. are nevoie de la administrator de 1.000 RON, pentru a-şi plăti o rată la HHH., în contextul unui control efectuat de funcţionar în data de 25.06.2014, convorbiri interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, convorbirea telefonică din data de 26.06.2014 dintre A. şi C. privind controlul care a avut loc pe linia jocurilor de noroc la data de 25.06.2014 la firma administratorului C., interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, pretins săvârşită în perioada iunie - decembrie 2014, constând în aceea că i-a remis inculpatului F., ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigare a Criminalităţii, cu grad profesional de subcomisar, foloase materiale ce nu i se cuveneau, respectiv reducerea la jumătate a cheltuielilor efectuate cu personalul restaurantului KK., de la suma de 900 RON, la suma de 450 RON, cu prilejul unui eveniment privat din data de 14.06.2014 organizat în localul KK. din Botoşani, aparţinând inculpatului, instanţa a avut în vedere că probele administrate vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.
S-a reţinut că, în urma punerii în executare a mandatului de siguranţă naţională nr. x din 27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost interceptate şi înregistrare o serie de convorbiri telefonice purtate în perioada lunii iunie între inculpatul F., ofiţer de poliţie judiciară care avea în instrumentare la acea dată dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi inculpatul C., persoană cercetată penal în acelaşi dosar şi persoană care anterior fusese supusă unor măsuri de supraveghere tehnică la iniţiativa ofiţerului menţionat.
S-a mai reţinut că infracţiunea sus-menţionată se probează şi cu declaraţia martorului PP. din 21.12.2015, ocazie cu care acesta a precizat următoarele:
"Precizez că ofiţerul de poliţie F., împreună cu soţia lui G., mi-au botezat copilul pe 14.06.2014. Precizez că atunci cei doi nu erau căsătoriţi, însă G., la acea dată WW., a participat la ceremonie alături de F..
Precizez că pe F. îl cunoscusem cu puţin timp înaintea acestui eveniment, iar în perioada botezului am aflat că lucrează în poliţie, dar nu cunoşteam funcţia exactă.
Petrecerea botezului am făcut-o tot pe data de 14.06.2014, la KK. din municipiul Botoşani. Precizez că fiul meu s-a născut pe x.05.2014, iar după două săptămâni am fost la KK. însoţit de G., care-mi recomandase acest restaurant întrucât spunea că îl frecventează des şi este mâncarea bună. Nu mi-a spus că l-ar cunoaşte pe patron, doar că ştie că este un restaurant bun. Reţin că am mers într-o zi de la începutul lunii iunie 2014 cu G. la KK. pentru a rezerva sala. Acolo am discutat cu o doamnă care era şef de sală acolo şi ne-a cerut 3300 de RON pentru meniuri şi 900 de RON pentru serviciul chelnerilor. Am făcut rezervarea, iar în aceeaşi zi am discutat cu soţia mea, QQ., fostă QQ., care mi-a spus că 900 de RON este cam mult cu serviciul chelnerilor, lucru care mi s-a părut şi mie. Întrucât G. îmi recomandase acest restaurant, la scurt timp, am luat legătura cu ea, cred că am sunat-o la telefon şi i-am comunicat că este cam mult 900 de RON cu plata chelnerilor. Nu reţin exact cuvintele ei, dar mi-a spus ceva în genul să vadă dacă se poate rezolva ceva. Precizez că noi oricum făceam petrecerea de botez, indiferent dacă rămânea suma de 900 de RON sau mai puţin, dar totuşi i-am adus la cunoştinţă naşei noastre că ni se pare mult.
Revin şi arăt că G. părea apropiată de doamna care era şef de sală la KK., păreau că se cunosc. Nu reţin exact data, dar oricum în preajma botezului din 14.06.2014, reţin că G. m-a sunat la telefon şi mi-a spus că a vorbit cu patronul de la KK. şi i-a făcut o reducere la cheltuielile cu chelnerii, de la 900 la 450 de RON, spunându-mi că voi avea de achitat doar 450 de RON. Nu mi-a comunicat că a vorbit cu F. pe marginea acestui subiect.
Am făcut petrecerea de botez la KK., iar în noaptea respectivă am avut un incident cu un tânăr care locuia în apropiere, un anume "MMMMMMM.", care s-ar fi legat în timp ce parca maşina de un invitat de-al nostru. Precizez că acest MMMMMMM. nu este LL., a cărei fotografie mi-a fost prezentată. Acesta s-a luat la bătaie cu invitaţii, iar scandalul s-a întins până la recepţia hotelului.
Acest incident s-a petrecut la finalul petrecerii, iar F. şi G. erau deja plecaţi.
Nu reţin exact, dar cred că G. m-a sunat a doua zi şi m-a întrebat ce s-a întâmplat şi a spus că s-au plâns cei de la KK. cu privire la incidentul nostru, iar eu i-am spus ce s-a întâmplat.
Cu F. nu m-am întâlnit să discut despre acest subiect.
Revin şi precizez că suma de 3300 de RON, reprezentând plata meniurilor, am plătit-o a doua zi după petrecere, respectiv duminică şi chiar reţin că m-am bucurat că nu mi-a mai cerut bani şi pentru ospătari, însă în după amiaza aceleiaşi zile, m-a sunat cineva de la KK. şi mi-a spus că mai am de plătit şi 450 de RON pentru chelneri. Această sumă a plătit-o în ziua următoare unei persoane de la KK..
Mi-a fost prezentată fotografia numitei K. şi cred că ea este persoana cu care am discutat, împreună cu G., atunci când am rezervat sala pentru petrecerea de botez, la KK.. Sunt sigur că discuţiile pe marginea reducerii cheltuielilor de la 900 la 450 de RON pentru plata chelnerilor le-am avut cu G. şi nu cu F., pe acesta îl cunoşteam de puţin timp, după cum am arătat şi nu îmi permiteam să abordez aceste subiecte cu el.
Sunt dispus să fac testul poligraf pentru a se constata sinceritatea afirmaţiilor mele cu prilejul prezentei audieri.
Fiind întrebat, arăt că soţia mea cunoaşte toate aspectele relatate de mine, discuţiile cu G. şi acea reducere pe care am obţinut-o privind cheltuielile cu chelnerii.
Arăt că eu nu ştiu nici măcar cum arată patronul de la KK., nu îl cunosc, eu lucrez ca spălător auto şi nu am asemenea cunoştinţe. De asemenea, arăt că soţia mea este în concediu de creştere a copilului, iar înainte a lucrat ca vânzătoare la un magazin de haine."
De asemenea, s-a reţinut că infracţiunea sus-menţionată se probează şi cu declaraţia martorei QQ. din 22.12.2015, ocazie cu care aceasta a precizat următoarele:
"G. este naşa mea de cununie şi naşa de botez a copilului meu. Precizez că o cunosc de mai mulţi ani pe G. întrucât am locuit împreună în acelaşi bloc.
Precizez că pe inculpatul F. l-am cunoscut la petrecerea de botez a fiului nostru, respectiv pe 14.06.2014, el fiind prietenul numitei G.. În prezent aceştia sunt căsătoriţi.
Ulterior am aflat că acesta are calitatea de ofiţer de poliţie. Fiul nostru s-a născut pe data de x.05.2014 şi aşa cum am mai arătat G. mi-a botezat fiul.
Petrecerea de botez am făcut-o la KK. la sugestia mai multor persoane, dar şi la sugestia naşei G..
Aproximativ pe la începutul lunii iunie 2014, soţul meu, PP., a mers însoţit de G. la KK. pentru a rezerva o sală în vederea organizării petrecerii.
Arăt că soţul meu a discutat cu o şefă de sală cu privire la acest aspect. Ulterior am discutat cu soţul cu privire la această rezervare şi am decis de comun acord să organizăm petrecerea acolo. În scurt timp soţul meu a mers din nou la restaurant, de această dată singur, şi a rezervat sala, ocazie cu care i s-au comunicat şi preţurile. Reţin că soţului meu i s-au solicitat 3300 de RON pentru meniuri şi 900 de RON pentru chelneri.
Discutând cu soţul meu, nouă ni s-a părut mult suma de 900 de RON pentru cheltuielile cu personalul. Iar ulterior i-am comunicat acest aspect naşei G. prin soţul meu. În acest context G. ne-a comunicat că se va interesa ea cu privire la acest aspect pentru a vedea dacă poate obţine o reducere. Nu ne-a comunicat cum putea obţine acea reducere.
Ştiu că soţul meu a discutat ulterior cu G. iar aceasta i-a spus că ar putea să vadă dacă poate să obţină o reducere.
În perioada următoare G. a venit cu un răspuns soţului meu pe marginea acestui subiect şi i-a spus că a reuşit să obţină o reducere de 50%, respectiv de la 900 la 450 de RON. Precizez că eu nu am asistat la discuţia soţului meu cu G. la acel moment şi nu cunosc cum G. a obţinut acea reducere de 50% a cheltuielilor cu personalul. De asemenea, arăt că soţul meu nu a vorbit cu F. despre această reducere, întrucât nici el nu îl cunoştea bine pe acesta şi nu îşi permitea, doar din vedere îl ştia, văzându-l împreună cu naşa.
De asemenea nu reţin să-mi fi comunicat soţul meu conţinutul discuţiilor lor, iar eu în acea perioadă mă îngrijeam de fiul nostru minor şi am fost încântată de reducerea făcută, neinteresându-mă detaliile.
A organizat petrecerea în noaptea de 14.06.2014, iar dimineaţa am achitat suma de 3300 de RON. În cursul aceleaşi zile, 15.06.2014, am fost apelaţi de personalul KK. care ne-a comunicat că am uitat să achităm suma de 450 de RON pentru chelneri. În ziua următoare, fiind luni, am achitat şi această sumă.
Precizez că spre finalul petrecerii, atunci când III. erau deja plecaţi, un invitat de-al nostru a avut un incident violent cu o persoană de pe stradă, aceasta refugiindu-se la recepţia hotelului.
În dimineaţa următoare nu mai reţin exact cine a sunat dacă G. sau F. şi nici dacă pe mine sau pe soţul meu, dar unul din ei s-a interesat cu privire la acest incident care a avut loc în dimineaţa respectivă. Noi i-am comunicat ceea ce se întâmplase, iar ulterior nu am mai avut discuţii pe acest subiect.
Ulterior percheziţiilor efectuate de D.N.A Suceava a citit în ziar cu privire la cele întâmplate, iar ulterior m-am întâlnit întâmplător cu G., dar aceasta nu a discutat cu mine sau cu soţul meu despre acest subiect şi nici noi nu am întrebat nimic.
Alte aspecte nu mai cunosc. De asemenea, arăt că soţul meu este o persoană sinceră."
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 289 C. pen. (luarea de mită), precum şi dispoziţiile art. 290 C. pen. (darea de mită).
Aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Din declaraţiile martorilor PP. şi QQ. nu a rezultat că inculpatul F. a primit de la inculpatul C. foloase care nu i se cuvin, ori a acceptat promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri şi nici că inculpatul C. i-a promis, i-a oferit sau i-a dat inculpatului F. bani ori alte foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Instanţa de fond a apreciat că este vorba despre o simplă negociere a unei sume de bani reprezentând cheltuieli efectuate cu personalul restaurantului KK. din mun. Botoşani, fără a se identifica vreo legătură dintre această negociere şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului F..
În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, pretins săvârşită la data de 30.06.2014, constând în aceea că, în urma discuţiilor purtate cu inculpatul A., funcţionar ONJN, cu intenţie, inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul H., reprezentant legal al SC J. Botoşani, să întocmească un document fals, respectiv un contract retroactiv, datat 23.06.2014, cu proprietarul barului unde a fost efectuat controlul din data de 25.06.2014 din partea inspectorilor ONJN şi unde au fost constatate nereguli, cu scopul ca neregulile constatate să nu mai fie de natură penală, ci contravenţională şi să depună acest contract la ONRC, instanţa a avut în vedere că probele administrate vor fi înlăturate de la soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a reţinut că săvârşirea infracţiunii rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă:
- prin adresa din 16.12.2015, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a solicitat ONJN să comunice toate notificările şi documentaţia aferentă depuse la această instituţie de către SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani în lunile iunie - iulie 2014, cu privire la mutarea mijloacelor de joc, pentru care deţineau autorizaţii de exploatare, în vederea autorizării, obligaţie pe care o aveau potrivit art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009 . Prin adresa nr. x/17.12.2015 a ONJN s-a comunicat că, în perioada iunie - iulie 2014, SC L. SRL Botoşani a notificat către ONJN schimbarea spaţiului de exploatare pentru un număr de 3 mijloace de joc din mun. Rădăuţi (locaţia veche), în sat (...), jud. Suceava (spaţiul unde urma să se desfăşoare activitatea), iar SC J. Botoşani nu a notificat în perioada de referinţă schimbarea spaţiului de exploatare a mijloacelor de joc pe care le deţineau în exploatare . Prin adresa din 23.12.2015 a ONJN s-a comunicat că în evidenţele instituţiei nu au fost identificate notificări privind schimbări ale spaţiului de exploatare pentru mijloacele de joc deţinute de SC J. Botoşani în punctul de lucru din str. x, jud. Botoşani;
- potrivit adresei nr. x din 23.12.2015 a ONRC, a rezultat că SC J. Botoşani a înregistrat, la data de 30.06.2014, o cerere prin care a notificat deschiderea unui punct de lucru secundar în mun. Botoşani, str. x, cererea având nr. de intrare la ONRC x/30.06.2014;
- la aceeaşi dată, 30.06.2014, este înregistrat la ONRC contractul de închiriere nr. x/23.06.2014, încheiat între SC II. SRL, prin administrator HH., în calitate de locator şi SC J., prin administrator JJJ., în calitate de locatar, având ca obiect închirierea unei suprafeţe de 10 mp în spaţiul situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, incintă cafe bar, având o durată de 2 ani, începând cu data de 23.06.2014.
S-a constatat că acest contract de închiriere este semnat din partea SC J. de către inculpatul H., iar din partea SC II. SRL, de către martorul HH..
Fiind audiat în calitate de martor, la data de 26.01.2016, numitul HH. a recunoscut că a semnat acest contract, arătând următoarele:
"Aşa cum am arătat mai sus, contractul de închiriere l-am semnat pe data de 23.06.2014, la barul pe care-l administrez eu, fiindu-mi adus să-l semnez de numitul H..
H. nu mi-a spus nimic când mi-a dat să semnez acel contract, ci doar m-a pus să-l semnez şi eu l-am semnat fără a-l citi, citindu-l abia după ce mi-a dat şi mie un exemplar de pe contract. Acesta mi-a dat o copie de pe contract la câteva zile după ce am semnat contractul.
Fiindu-mi arătată discuţia din data de 30.06.2014 în care rezultă că KKK. îi comunică lui H. să încheie retroactiv, cu data de 23.06.2014, un contract de închiriere, arăt faptul că este posibil să fi semnat ulterior datei de 23.06.2014 contractul de închiriere nr. x din 23.06.2014. Aşa cum am arătat mai sus, nu am citit acest contract înainte de a-l semna şi nu mi-am dat seama că data care este trecută în contract diferă de cea în care eu am semnat efectiv acel contract. Nu pot indica data la care efectiv l-am semnat, eu crezând că data la care l-am semnat este 23.06.2014 cum figurează pe contract. Este posibil să fi semnat contractul pe data de 30.06.2014 având în vedere convorbirea telefonică din data de 30.06.2014 dintre KKK. şi H., care mi-a fost citită şi faptul că pentru barul meu a fost depusă cerere la Registrul Comerţului pentru a fi punct de lucru al SC J. Botoşani tot în data de 30.06.2014.
Fiindu-mi arătată semnătura de pe contractul nr. x din 23.06.2014, arăt faptul că aceasta îmi aparţine, fiind cea din dreptul SC II. SRL Botoşani.
Ulterior am încheiat un contract de închiriere cu SC L. SRL Botoşani, cred că tot în anul 2014."
Fiind audiat la data de 21.12.2015, inculpatul H. a declarat următoarele: "Menţionez că pe data de 30.06.2014, atunci când am revenit din concediu, de la Sovata, C. m-a sunat şi mi-a spus că trebuie să semnez un contract de închiriere din 23.06.2014 încheiat între SC J. şi societatea care reţin că se numea SC LLL. SRL, cu sediul în mun. Botoşani, str. x, al cărei administrator era numitul MMM..
Am semnat contractul şi l-am depus la Registrul Comerţului Botoşani pentru a deschide punctul de lucru. Nu am întrebat cine a redactat contractul, dar în mod cert C. ştia despre existenţa lui. Eu nu l-am redactat. Nu cunosc cine l-a redactat. Nu reţin dacă au fost controale din partea ONJN în acea perioadă.
Nu consider că am făcut nimic în neregulă semnând contractul cu data anterioară.
De asemenea, nu cunosc să fi avut loc vreun control la acel punct de lucru de la ONJN. Nu mi-a spus nimeni.
După ce s-a deschis punctul de lucru şi s-a înregistrat la Registrul Comerţului contractul a mai fost depus şi la ONJN, cam la 3 zile după înregistrarea punctului de lucru la Registrul Comerţului. Revin şi arăt că tot pe data de 30.06.2014 KKK. mi-a atras atenţia că nu am semnat contractul de închiriere."
Prin adresa nr. x/29.01.2016 a ONJN - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava au fost înaintate procesul-verbal nr. x din 25.06.2014, încheiat la SC II. SRL Botoşani şi sesizarea penală nr. 340380/19.08.2014 împotriva lui HH., administrator al SC II. SRL Botoşani, punct de lucru str. x, mun. Botoşani. Deşi în procesul-verbal de control din 25.03.2014 se indică ca loc de desfăşurare a controlului str. x, potrivit notelor explicative şi celorlalte înscrisuri comunicate la ONRC, precum şi declaraţiei martorului HH., rezultă că SC II. SRL avea un singur punct de lucru, situat pe str. x din mun. Botoşani, aceasta fiind şi locaţia verificată de inspectorii ONJN.
Din procesul-verbal de control s-a constatat că verificările au fost efectuate de o echipă formată din funcţionarii JJ., FFF. şi inculpatul A.. La faţa locului au fost identificate 3 aparate de joc de tip slot-machine fără date de identificare (serii, numere), fără plăcuţe de identificare şi fără autorizaţii de exploatare.
Cunoscând că mijloacele de joc erau exploatate în fapt de SC J., de către inculpatul C., în perioada imediat următoare inculpatul A. l-a îndrumat pe acesta cum ar trebui să procedeze pentru a se pune la adăpost de sancţiunile ce urmau a fi aplicate în sarcina sa.
Astfel cum rezultă din supravegherea tehnică efectuată în cauză, în baza Mandatului de siguranţă naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 29.06.2014, C. a stabilit o întâlnire faţă în faţă cu inculpatul A. pentru a discuta pe marginea consecinţelor controlului efectuat la data de 23.06.2014 la punctul de lucru aparţinând SC II. SRL, unde cel dintâi exploata ilegal 3 mijloace de joc
S-a reţinut că, în cadrul acestei întâlniri, inculpatul A. l-a învăţat pe inculpatul C. să întocmească în fals un contract de închiriere antedatat, între SC J. Botoşani şi SC II. SRL Botoşani, iar ulterior, inculpatul H., în calitate de reprezentant al SC J. Botoşani, să susţină în faţa inspectorilor ONJN că mijloacele de joc nu erau date în exploatare la data controlului, fiind supuse verificărilor metrologice prealabile. Inculpatul C. şi-a însuşit hotărârea infracţională şi a transmis-o inculpatului H., astfel cum rezultă din convorbirea telefonică interceptată şi înregistrată în baza aceluiaşi Mandat de siguranţă naţională, la data de 30.06.2014.
Ulterior, la data de 16.07.2014, cu prilejul întocmirii notelor explicative date în faţa inspectorilor ONJN JJ. şi A., potrivit înţelegerii, inculpatul H. a susţinut că aparatele de joc aparţin SC J. Botoşani şi că abia fuseseră aduse în locaţia respectivă, urmând ca ulterior verificărilor metrologice să fie aplicate şi plăcuţele de identificare, precizând totodată că a notificat ONJN mutarea celor 3 aparate prin adresa nr. x/23.06.2014 la locaţia din str. x, din mun. Botoşani.
Întrucât fapta comisă rămânea în sfera infracţionalului chiar şi în aceste împrejurări [art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009], inculpatul A. l-a sfătuit pe inculpatul C. ca SC J. să întocmească o declaraţie privind scoaterea din custodia societăţii a acestor 3 mijloace de joc exploatate în locaţia din mun. Botoşani, str. x, lucru care s-a întâmplat, SC J., prin administrator K., întocmind un astfel de înscris, dar nedatat, pe care l-a transmis inspectorilor ONJN. Aceste demersuri au fost efectuate pentru a putea transfera responsabilitatea comiterii infracţiunii în sarcina SC II. SRL Botoşani, prin administrator HH., care era astfel pusă în imposibilitatea de a dovedi faptul că aparatele de joc exploatate la punctul de lucru al societăţii din str. x aparţineau în fapt SC J. Botoşani.
Prima instanţă a reţinut că, prin convorbirea telefonică purtată la data de 29.07.2014 între inculpaţii ultim menţionaţi, interceptată şi înregistrată în baza aceluiaşi Mandat de siguranţă Naţională, a fost dovedită conivenţa dintre inculpaţii A., C. şi H. în efectuarea acestor demersuri.
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Din celelalte probe administrate în cauză a rezultat, într-adevăr, că inculpatul H. a semnat contractul de închiriere antedatat, purtând data de 23.06.2014, referitor la locaţia din Mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, pe care l-a folosit la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani (aflat la dosar urmărire penală), însă, în urma înlăturării convorbirilor telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a rezultat cu certitudine faptul că inculpatul C. l-ar fi instigat să procedeze în acest mod, existând o îndoială cu privire la această împrejurare, care îi profită.
În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, pretins săvârşită la data de 11.06.2014, constând în aceea că, având calitatea de administrator în fapt al SC J. Botoşani, prin intermediul inculpatului H., inculpatul C. i-a oferit cazare şi masă gratuite, la hotelul societăţii KK. din mun. Botoşani, martorului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în scopul ca acesta din urmă să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să nu apere interesele instituţiei pe care o reprezintă în dosarul civil nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani, având ca obiect plângerea contravenţională formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/12.03.2014, întocmit de către inspectori din cadrul ONJN, instanţa de fond a avut în vedere că există o îndoială cu privire la săvârşirea acesteia.
Astfel, s-a reţinut că, din coroborarea probelor administrate în cauză, au rezultat următoarele aspecte:
Pe rolul Judecătoriei Botoşani, secţia civilă, s-a aflat în lucru dosarul cu numărul x/25.03.2014, având ca obiect o plângere contravenţională, formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, încheiat la data de 12.03.2014 de către inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, proces-verbal prin care societatea a fost sancţionată cu o amendă de 25.000 de Ron, cu o amendă de 10.000 de Ron şi cu un avertisment, ca urmare a comiterii unor fapte contravenţionale.
Plângerea contravenţională a fost formulată de SC J. Botoşani prin reprezentantul societăţii, H. şi consilierul juridic NNN.. Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a fost reprezentat legal de către consilierul juridic MM., potrivit delegaţiei nr. 340079 din 17.04.2014.
Primul termen stabilit de Judecătoria Botoşani în dosar a fost 12.06.2014. Înainte de termenul instanţei din data de 12.06.2014, la data de 10.06.2014, ora 14:46:33, C. îi solicită telefonic inculpatului A. numărul de telefon al lui MM., intenţionând să ia legătura cu acesta, aspect care este probat prin convorbirile telefonice interceptate în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x din 27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care au fost declasificate.
Inculpatul C. îi comunică telefonic lui H. numărul de telefon al consilierului juridic, MM. şi îi solicită să stabilească o întâlnire cu MM. pentru a doua zi şi să discute cu el despre dosar.
Tot din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză a mai rezultat faptul că, după termenul din data de 12.06.2014, la ora 09:19:18, avocatul NNN. îl contactează pe C., căruia îi transmite că s-a dat termen pentru data de 9 iulie 2014 şi că ar fi bine "să fie politicos şi să-şi ia la revedere" de la reprezentantul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, MM., care urmează să se întoarcă la Vaslui. C. îi comunică lui NNN. că va lua legătura cu juristul său, H., acesta fiind însărcinat să-şi ia "la revedere" cum se cuvine de la reprezentantul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Cei doi folosesc un limbaj cifrat, aspect care se deduce lesne din modul conspirat în care se exprimă, folosind fraze care pot avea un dublu sens, iar insistenţele repetate ale avocatului NNN. de a se lua cum se cuvine "la revedere" de la consilierul juridic MM., conduc la suspiciunea că NNN. şi C. s-au pus de acord cu privire la demersurile pe care trebuie să le întreprindă pentru a câştiga acest proces, şi anume să facă o înţelegere cu reprezentantul în proces al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, MM., şi despre faptul că MM. trebuie răsplătit pentru sprijinul acordat.
La câteva minute, la ora 09:20:42, C. îl contactează telefonic pe H., căruia îi transmite să ia legătura şi să se întâlnească cu numitul MM. "să-şi ia la revedere", limbajul fiind unul codificat.
La ora 09:31:01 H. îl contactează pe C., căruia îi comunică că a stabilit să se întâlnească cu MM. pe data de 9 ("pe 9 mă întâlnesc cu el"). Scopul întâlnirii cu MM. era acela de a-i propune o "înţelegere" în urma căreia să fie anulată sancţiunea contravenţională aplicată faţă de SC J..
Cu ocazia audierii în calitate de martor din data de 16.11.2015, numitul MM. a arătat că reţine că a reprezentat în anul 2014 ONJN - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava într-un dosar civil înregistrat la Judecătoria Botoşani, având ca obiect plângere contravenţională formulată de SC J. Botoşani, prin consilier juridic H. şi NNN., primul termen de judecată fiind în luna iunie 2014.
Martorul MM. - consilier juridic în cadrul ONJN a arătat că, în data de 11.06.2014, s-a deplasat în mun Botoşani cu un mijloc de transport în comun, deoarece îi fusese suspendat permisul şi s-a cazat la hotelul OOO., termenul de judecată stabilit de Judecătoria Botoşani în dosar fiind 12.06.2014.
În seara de 11.06.2014 acesta a arătat că a fost contactat telefonic de numitul H., care s-a recomandat ca fiind reprezentantul SC J. Botoşani, care i-a solicitat să se vadă, totodată H. propunându-i să-i ofere cazarea şi masă gratuită la hotelul societăţii: "mi-a spus că este reprezentantul SC J. şi dacă am amabilitatea să mă mut la hotelul lor, că-mi asigură masă, că nici nu-i nevoie să plătesc cazare."
Numitul MM. a declarat că a refuzat propunerea numitului H., motivând faţă de acesta că este venit în interes de serviciu şi că trebuie să justifice transportul şi cazarea, H. afirmând că îl va căuta a doua zi la instanţă.
Martorul a arătat că a doua zi, în timp ce se afla la Judecătoria Botoşani, a venit la el numitul H., care a început să se plângă că amenzile aplicate de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc sunt foarte mari şi dacă societatea ar trebui să plătească aceste amenzi intră în faliment, după care l-a întrebat dacă "are vreo şansă să câştige contestaţia în instanţă".
MM. a declarat că i-a dat de înţeles reprezentantului SC J. Botoşani că el se zbate să câştige fiecare proces ca reprezentant al ONJN, timp în care "H. a încercat să o dea la pace cu mine, să cădem la o înţelegere".
Martorul a mai arătat:
"I-am refuzat cererea şi insinuările făcute şi i-am spus să nu-mi creeze probleme că mai am 1 an şi vreau să ies la pensie liniştit. (...) El a venit şi a încercat să mă influenţeze să nu îmi îndeplinesc atribuţiile de serviciu în plângerea contravenţională făcută de SC J.".
Numitul MM. a declarat că după termenul de judecată din data de 12.06.2014 nu s-a întâlnit cu numiţii H. sau NNN. şi nici după termenul de judecată din data de 09.07.2014.
Cu privire la aspectele menţionate mai sus, cu ocazia audierii din data de 22.12.2015, numitul H. a recunoscut că, cu o zi înainte de termenul de judecată de la Judecătoria Botoşani, C. l-a apelat şi i-a comunicat numărul de telefon al juristului ONJN - MM., spunându-i totodată să-l sune şi să-i propună să se întâlnească în ziua următoare, care era ziua în care avea loc termenul de judecată, cu juristul SC J., NNN., pentru a discuta cu el în legătură cu acel proces. Aceste aspecte sunt confirmate de convorbirile telefonice purtate de numitul C. cu numitul H. la data de 10.06.2014, orele 16:08:19, 16:36:11 şi 16:40:31.
H. a mai arătat că C. i-a mai spus:
"să-i transmit juristului ONJN oferta noastră, a societăţii, de a-l caza gratuit şi de a-i oferi masă gratuită la KK., care aparţine societăţii noastre şi care are şi hotel."
Din declaraţia numitului H. a rezultat că l-a contactat telefonic pe MM., căruia i-a comunicat oferta de a-l caza gratuit la hotelul aparţinând SC J. Botoşani, cu masa inclusă, însă a fost refuzat de jurist, acesta fiind deja cazat în altă parte.
A doua zi, cei doi s-au întâlnit în faţa Judecătoriei Botoşani, unde H. i-a făcut cunoştinţă lui MM. cu NNN., după care el a plecat, discuţia continuând între cei doi.
Din declaraţia numitului H. a rezultat că, în ziua de 12.06.2014, acesta a fost contactat telefonic de C. care i-a cerut să-l sune din nou pe MM. şi să se întâlnească cu el pentru "a-i spune la revedere":
"Arăt că, prin această expresie, voia să spună să-i dau ceva, o sumă de bani, pentru a ne avea în vedere cu plângerea contravenţională, noi fiind partea adversă (...). Arăt că PPP. nu mi-a spus cuantumul sumei pe care urma să o dau juristului MM.."
Acesta susţine că a încercat să ia legătura cu MM., însă acesta plecase deja, motiv pentru care a rămas să se întâlnească cu altă ocazie cu el, când urma să mai vină în Botoşani şi să-i ofere suma de bani, lucru care nu s-a mai întâmplat.
Cu privire la acuzaţia de complicitate la dare de mită, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu ocazia audierii sale din data de 28.12.2015, inculpatul H. a recunoscut învinuirea care i se aduce.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, din data de 23.12.2015, cu privire la noile acuzaţii care i s-au adus la cunoştinţă, numitul C. s-a prevalat de dreptul la tăcere, invocând că după ce va consulta dosarul va putea da o declaraţie în cauză.
S-a reţinut că aspectele relatate mai sus sunt susţinute de următoarele mijloace de probă:
- declaraţia martorului MM. din data de 16.11.2015;
- declaraţia martorului EEE. din 03.12.2015;
- declaraţia inculpatului H. din data de 22.12.2015;
- convorbirile telefonice purtate de C. cu A., H. şi NNN. în perioada 10.06.2014 - 12.06.2014, interceptate în baza Mandatului de siguranţă naţională nr. x din 27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 289 C. pen. (luarea de mită), precum şi dispoziţiile art. 290 C. pen. (darea de mită).
Aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Faţă de această împrejurare, instanţa a apreciat ca fiind de prisos a se analiza concluziile raportului de expertiză criminalistică de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi în urma expertizării unor înregistrări audio obţinute prin interceptarea comunicaţiilor telefonice, având vocea de comparaţie a inculpatului C..
Din declaraţiile martorilor sus-menţionaţi şi în lipsa probelor ce vor fi înlăturate, nu a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că la data de 11.06.2014, având calitatea de administrator în fapt al SC J. Botoşani, prin intermediul inculpatului H., inculpatul C. i-a oferit cazare şi masă gratuite la hotelul societăţii KK. din mun. Botoşani martorului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle serviciu ale martorului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, neexistând probe certe în acest sens.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., instanţa de fond a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea următoarei infracţiuni: infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
Astfel, s-a reţinut că inculpatul D., administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având ca obiect de activitate exploatare jocuri de noroc, i-a remis inculpatului A., în luna iulie 2015, suma de 3.000 RON, iar la data de 05.10.2015, suma de 10.000 RON, acesta promiţându-i în schimb că îi va asigura o protecţie continuă.
Din actele dosarului a rezultat că inculpatul D. este administratorul SC Q. SRL Piatra-Neamţ, societate care are ca obiect de activitate "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri" şi care deţine 46 de puncte de lucru, din care 44 în judeţul Neamţ şi două în judeţul Iaşi, judeţe asupra cărora inculpatul A. avea competenţă materială şi teritorială de a efectua controale.
S-a reţinut că, în luna iulie 2015, respectiv în perioada septembrie - octombrie 2015, inculpatul D. i-a remis inculpatului A., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, suma de 3.000 RON, respectiv suma de 10.000 RON, în schimbul protecţiei continue acordate de funcţionar, în activitatea de jocuri de noroc desfăşurată de societate, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu prilejul unor controale dispuse de ONJN, în aria sa de competenţă, fiind administrate următoarele mijloace de probă:
- convorbirile telefonice purtate între inculpaţii A. şi D. în data de 16.07.2015 din care rezultă că funcţionarul A. insistă pe lângă administratorul menţionat să-i dea o sumă de bani urgent, invocând că are nevoie, cei doi stabilind ca banii să-i fie remişi printr-un intermediar în jud. Suceava, la ieşirea din satul Cumpărătura, interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Supraveghere Tehnică nr. x/2015 din 11.06.2015, emis de Tribunalul Suceava;
- fişa societăţii reprezentate de D. având obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri: SC Q. SRL Piatra-Neamţ.
S-a constatat că inculpatul D. a declarat că inculpatul A. i-a solicitat suma de 3.000 RON, întrucât i s-a defectat maşina, din care i-a restituit doar 500 RON; ulterior, inculpatul A. i-a mai solicitat suma de 10.000 RON, invocând că trebuie să-şi plătească rata de leasing la autoturism:
"Te rog să mă rezolvi azi că ăştia vând maşina. Rămân dator."
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 289 C. pen. (luarea de mită), precum şi dispoziţiile art. 290 C. pen. (darea de mită).
Or, din probele administrate în cauză, nu a rezultat cu certitudine că inculpatul D. i-a oferit sume de bani inculpatului A., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, neexistând probe certe în acest sens, fiind vorba despre nişte sume de bani acordate cu titlu de împrumut, nefiind dovedită vreo legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului A..
Însuşi inculpatul D. a declarat că nu reţine dacă inculpatul A. i-a aplicat vreo amendă de câte ori a venit în control, împrejurare care, în opinia instanţei, exclude vreo înţelegere, în sensul că acesta din urmă condiţiona modul în care înţelegea să îşi exercite atribuţiile de serviciu de primirea unor sume de bani cu titlu de împrumut.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., instanţa de fond a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Astfel, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul E. este finul inculpatului B. şi persoană de încredere din anturajul acestuia, lucrând în fapt în slujba acestuia. Mama sa, QQQ. este administrator la ÎI QQQ., unde B. avea amplasate aparate de jocuri de tip slot-machine pe care le exploata în condiţii ilegale. Inculpatul cunoştea foarte bine activitatea ilicită desfăşurată de naşul său, aspect care rezultă în mod cert din declaraţia martorului GGG., declaraţia martorei QQQ., dar şi din convorbirile telefonice interceptate în cauză.
Infracţiunea pretins comisă de către inculpatul E. constă în aceea că, în calitate de intermediar, acesta i-a transmis naşului său, inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, informaţii cu privire la controlul care urma să se efectueze în aceeaşi zi, 25.06.2014, de către funcţionari din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, la mai multe locaţii din judeţul Botoşani aparţinând societăţii, informaţii obţinute de la funcţionarul A. din cadrul ONJN, în scopul asigurării protecţiei activităţilor ilicite desfăşurate de patronul firmei la locaţiile unde are amplasate aparate de tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare şi evitării aplicării unor sancţiuni. În urma atenţionărilor primite de la funcţionarul public A., prin complicele E., inculpatul B. şi-a închis locaţiile cu probleme, evitând astfel ca, la efectuarea controlului, să fie depistate nereguli şi aplicate sancţiuni, potrivit legislaţiei în domeniu.
La data de 25.06.2015, ora 10:50:21, E. l-a contactat pe naşul său, B., pe care l-a întrebat dacă "te-o sunat careva de ceva" - fiind vorba despre controlul care avea loc pe raza judeţului Botoşani, având în vedere posibilitatea că el a fost anunţat, de A. - zis "NNNNNNN." - "parcă m-o sunat NNNNNNN., parcă". B. îi solicită să facă verificări să vadă "care-i treaba".
La ora 11:04:05, E. i-a adus la cunoştinţă lui B. ce a mai aflat şi faptul că a dat ordin ca la locaţii "să tragă stolurile", în sensul de a închide locaţiile unde acesta deţine şi exploatează aparate tip slot-machine cu nerespectarea prevederilor legale.
Din discuţia de la ora 11:38:55 a rezultat că E. a discutat cu funcţionarul A., care i-a comunicat că inspectorii Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc veniţi în control au treabă numai în zona Pieţei Centrale din Botoşani.
E. i-a spus că a vorbit cu (...) (fiind vorba despre GGG.) "să dea drumul la activitate", având în vedere că nu-i priveşte controlul efectuat de funcţionarii din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, cel din urmă nefiind de acord şi afirmând "să lase pe mai târziu", după ce se termină cu controalele:
"Mai lasă-l, mai dă-i pace. Lasă aşa cam (...) mai târziu. Lasă să termine."
În baza mandatului de percheziţie domiciliară nr. 11 din 10.11.2015, emis de Curtea de Apel Suceava, s-a efectuat o percheziţie la imobilul unde acesta domiciliază din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, ocazie cu care au fost identificate mai multe dispozitive electrotehnice cu serii diferite, despre care inculpatul E. a afirmat că sunt acceptatoare de bancnote.
S-a reţinut că săvârşirea infracţiunii rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă:
- 3 convorbiri telefonice din data de 25.06.2014 dintre B. şi E., din care rezultă că acesta din urmă a fost anunţat de NNNNNNN., apelativ folosit ca poreclă a inculpatului A., că vor fi controale din partea ONJN în aceeaşi zi, la mai multe societăţi din Botoşani, după care inculpatul B. îi comunică lui E. că a reuşit să ia legătura cu A. şi că acesta l-a liniştit cum că acel control nu îl viza pe el, adică pe B., convorbiri interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Or, aşa după cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H., instanţa de fond a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul H. este reprezentantul convenţional al SC J. Botoşani, desemnat de inculpatul C. şi, totodată, persoană de încredere din anturajul acestuia din urmă.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că infracţiunea de complicitate la dare de mită constă în aceea că, în calitate de reprezentant al SC J. Botoşani, inculpatul H. a intermediat, la data de 11.06.2014, oferirea de cazare şi masă gratuit la hotelul societăţii de către numitul C., numitului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în scopul ca acesta din urmă să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să nu apere interesele instituţiei pe care o reprezintă, în dosarul civil cu numărul x/25.03.2014, aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani, având ca obiect o plângere contravenţională, formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, încheiat la data de 12.03.2014 de către inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.
În urma coroborării probelor obţinute în prezenta cauză, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Pe rolul Judecătoriei Botoşani, secţia civilă, s-a aflat în lucru dosarul cu numărul x/25.03.2014, având ca obiect o plângere contravenţională, formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, încheiat la data de 12.03.2014 de către inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, proces-verbal prin care societatea a fost sancţionată cu o amendă de 25.000 de Ron, cu o amendă de 10.000 de Ron şi cu un avertisment, ca urmare a comiterii unor fapte contravenţionale.
Plângerea contravenţională a fost formulată de SC J. Botoşani prin reprezentantul societăţii, H. şi consilierul juridic NNN.. Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a fost reprezentat legal de către consilierul juridic MM., potrivit delegaţiei nr. 340079 din 17.04.2014.
Primul termen stabilit de Judecătoria Botoşani în dosar a fost 12.06.2014.
Înainte de termenul instanţei din data de 12.06.2014, la data de 10.06.2014, ora 14:46:33, C. îi solicită telefonic numitului A. numărul de telefon al lui MM., intenţionând să ia legătura cu acesta, aspect care a fost probat prin convorbirile telefonice interceptate în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x din 27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care au fost declasificate.
Numitul C. îi comunică telefonic lui H. numărul de telefon al consilierului juridic, MM. şi îi solicită să stabilească o întâlnire cu MM. pentru a doua zi şi să discute cu el despre dosar.
Tot din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză a mai rezultat că, după termenul din data de 12.06.2014, la ora 09:19:18, avocatul NNN. îl contactează pe C., căruia îi comunică că s-a dat termen pentru data de 9 iulie 2014 şi că ar fi bine "să fie politicos şi să-şi ia la revedere" de la reprezentantul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, MM., care urmează să se întoarcă la Vaslui. C. îi comunică lui NNN. că va lua legătura cu juristul său, H., acesta fiind însărcinat să-şi ia "la revedere" cum se cuvine de la reprezentantul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Cei doi folosesc un limbaj cifrat, aspect care se deduce din modul conspirat în care se exprimă, folosind fraze care pot avea un dublu sens, iar insistenţele repetate ale avocatului NNN. de a se lua cum se cuvine "la revedere" de la consilierul juridic MM. conduc la suspiciunea că NNN. şi C. s-au pus de acord cu privire la demersurile pe care trebuie să le întreprindă pentru a câştiga acest proces, şi anume să facă o înţelegere cu reprezentantul în proces al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, MM., şi despre faptul că MM. trebuie răsplătit pentru sprijinul acordat.
La câteva minute, la ora 09:20:42, C. îl contactează telefonic pe H., căruia îi transmite să ia legătura şi să se întâlnească cu numitul MM. "să-şi ia la revedere", limbajul fiind unul codificat.
La ora 09:31:01 H. îl contactează pe C., căruia îi comunică că a stabilit să se întâlnească cu MM. pe data de 9 ("pe 9 mă întâlnesc cu el"). Scopul întâlnirii cu MM. era acela de a-i propune o "înţelegere" în urma căreia să fie anulată sancţiunea contravenţională aplicată faţă de SC J..
Cu ocazia audierii în calitate de martor din data de 16.11.2015, numitul MM. a arătat că reţine că a reprezentat, în anul 2014, ONJN - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava într-un dosar civil înregistrat la Judecătoria Botoşani, având ca obiect plângere contravenţională formulată de SC J. Botoşani, prin consilier juridic H. şi NNN., primul termen de judecată fiind în luna iunie 2014.
Martorul MM. - consilier juridic în cadrul ONJN a arătat că, în data de 11.06.2014, s-a deplasat în mun. Botoşani cu un mijloc de transport în comun, deoarece îi fusese suspendat permisul şi s-a cazat la hotelul OOO., termenul de judecată stabilit de Judecătoria Botoşani în dosar fiind 12.06.2014.
În seara de 11.06.2014, acesta arată că a fost contactat telefonic de numitul H., care s-a recomandat ca fiind reprezentantul SC J. Botoşani, care i-a solicitat să se vadă, totodată H. propunându-i să-i ofere cazarea şi masă gratuită la hotelul societăţii: "mi-a spus că este reprezentantul SC J. şi dacă am amabilitatea să mă mut la hotelul lor, că-mi asigură masă, că nici nu-i nevoie să plătesc cazare."
Numitul MM. a declarat că a refuzat propunerea numitului H., motivând faţă de acesta că este venit în interes de serviciu şi că trebuie să justifice transportul şi cazarea, H. afirmând că îl va căuta a doua zi la instanţă.
Martorul a arătat că a doua zi, în timp ce se afla la Judecătoria Botoşani, a venit la el numitul H., care a început să se plângă că amenzile aplicate de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc sunt foarte mari şi dacă societatea ar trebui să plătească aceste amenzi intră în faliment, după care l-a întrebat dacă "are vreo şansă să câştige contestaţia în instanţă".
MM. a declarat că i-a dat de înţeles reprezentantului SC J. Botoşani că el se zbate să câştige fiecare proces ca reprezentant al ONJN, timp în care "H. a încercat să o dea la pace cu mine, să cădem la o înţelegere".
Martorul a mai arătat: "i-am refuzat cererea şi insinuările făcute şi i-am spus să nu-mi creeze probleme că mai am 1 an şi vreau să ies la pensie liniştit (...). El a venit şi a încercat să mă influenţeze să nu îmi îndeplinesc atribuţiile de serviciu în plângerea contravenţională făcută de SC J.".
Numitul MM. a declarat că după termenul de judecată din data de 12.06.2014 nu s-a întâlnit cu numiţii H. sau NNN. şi nici după termenul de judecată din data de 09.07.2014.
Cu privire la aspectele menţionate mai sus, cu ocazia audierii din data de 22.12.2015, numitul H. a recunoscut că, cu o zi înainte de termenul de judecată de la Judecătoria Botoşani, C. l-a apelat şi i-a comunicat numărul de telefon al juristului ONJN - MM., spunându-i totodată să-l sune şi să-i propună să se întâlnească în ziua următoare, care era ziua în care avea loc termenul de judecată, cu juristul SC J., NNN. pentru a discuta cu el în legătură cu acel proces.
H. a mai arătat că C. i-a mai spus: "să-i transmit juristului ONJN oferta noastră, a societăţii, de a-l caza gratuit şi de a-i oferi masă gratuită la KK., care aparţine societăţii noastre şi care are şi hotel."
Din declaraţia numitului H. a reieşit că l-a contactat telefonic pe MM., căruia i-a comunicat oferta de a-l caza gratuit la hotelul aparţinând SC J. Botoşani, cu masa inclusă, însă a fost refuzat de jurist, acesta fiind deja cazat în altă parte.
A doua zi, cei doi s-au întâlnit în faţa Judecătoriei Botoşani, unde H. i-a făcut cunoştinţă lui MM. cu NNN., după care el a plecat, discuţia continuând între cei doi.
Din declaraţia numitului H. a rezultat că, în ziua de 12.06.2014, acesta a fost contactat telefonic de C., care i-a cerut să-l sune din nou pe MM. şi să se întâlnească cu el pentru "a-i spune la revedere":
"Arăt că, prin această expresie, voia să spună să-i dau ceva, o sumă de bani, pentru a ne avea în vedere cu plângerea contravenţională, noi fiind partea adversă (...). Arăt că C. nu mi-a spus cuantumul sumei pe care urma să o dau juristului MM.."
A susţinut că a încercat să ia legătura cu MM., însă acesta plecase deja, motiv pentru care a rămas să se întâlnească cu altă ocazie cu el, când urma să mai vină în Botoşani şi să-i ofere suma de bani, lucru care nu s-a mai întâmplat.
S-a arătat că aspectele relatate mai sus sunt susţinute de următoarele mijloace de probă:
- declaraţia martorului MM. din data de 16.11.2015;
- declaraţia martorului EEE. din 03.12.2015;
- declaraţia inculpatului H. din data de 22.12.2015;
- convorbirile telefonice purtate de C. cu A., H. şi NNN. în perioada 10.06.2014 - 12.06.2014, interceptate în baza Mandatului de siguranţă naţională nr. x din 27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin adresa din 22.12.2015, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava - Biroul Teritorial Botoşani, în temeiul art. 142 alin. (5) C. proc. pen., a înaintat la dosarul cauzei procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice purtate între inculpaţii C., utilizator al postului telefonic x şi H., utilizator al postului telefonic x, din data de 10.06.2014, orele 16:08:19, 16:36:11 şi 16:40:31, interceptate şi înregistrate în baza MST nr. 361/30.05.2014, emis de Tribunalul Botoşani;
- dosarul cu numărul x/25.03.2014, având ca obiect o plângere contravenţională, formulată de SC J. Botoşani, aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani.
Instanţa de fond a avut în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 289 C. pen. - Luarea de mită:
"(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent."
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 290 C. pen. - Darea de mită:
"(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent."
În conformitate cu dispoziţiile art. 48 C. pen. - Complicele:
"(1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită."
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Din declaraţiile martorilor sus-menţionaţi şi în lipsa probelor ce vor fi înlăturate, nu a rezultat cu certitudine faptul că, la data de 11.06.2014, având calitatea de administrator în fapt al SC J. Botoşani, prin intermediul inculpatului H., inculpatul C. i-a oferit cazare şi masă gratuite la hotelul societăţii KK. din mun. Botoşani martorului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale martorului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, neexistând probe certe în acest sens.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F., prima instanţă a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Astfel, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul F. avea la data comiterii faptelor calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, cu grad de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigaţii Criminale.
Acesta a fost încadrat în structurile M.A.I. din anul 2003, astfel cum rezultă din adresa nr. x/18.11.2015 a I.P.J. Botoşani - Serviciul Resurse Umane . Începând cu 24.01.2012, inculpatul F. a fost încadrat ca ofiţer principal I la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, funcţie deţinută inclusiv la data comiterii faptelor.
Potrivit fişei postului nr. x/13.05.2014, inculpatul F. avea grad profesional de subcomisar de poliţie, iar printre atribuţiile principale de serviciu se numărau următoarele:
- efectuează acte de cercetare penală în dosarele penale repartizate, colaborează cu poliţiştii care au documentat informativ-operativ dosarele ce le primeşte spre cercetare, făcând schimb de date şi informaţii cu aceştia, în vederea unei cercetări complete şi de calitate, execută activităţi de verificare şi cercetare a aspectelor sesizate prin reclamaţii adresate de cetăţeni, soluţionează alte lucrări clasificate sau neclasificate privind aspecte de competenţa generală a serviciului sau cele vizând problematica specifică, participă la acţiuni de monitorizare, sprijin sau îndrumare la structurile teritoriale de investigaţii criminale, acordă sprijin de specialitate structurilor de investigaţii criminale din I.P.J. Botoşani pe linia combaterii infracţiunilor comise de grupările infracţionale, precum şi pentru documentarea grupărilor infracţionale care generează conflicte stradale.
Potrivit art. 19 din Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin H.G. nr. 991/25.08.2005, poliţistului îi este interzis să tolereze actele de corupţie şi să utilizeze abuziv autoritatea publică pe care i-o conferă statutul său, îi este interzis să pretindă sau să accepte bani, bunuri ori valori în scopul de a îndeplini sau de a nu îndeplini atribuţiile profesionale şi să primească sarcini, misiuni sau lucrări care excedează competenţelor stabilite prin fişa postului, respectiv îi este interzis să uzeze de calitatea sau de funcţia îndeplinită pentru rezolvarea unor interese de ordin personal.
Infracţiunea de luare de mită, pretins săvârşită în perioada iunie - decembrie 2014, constă în pretinderea şi primirea de la inculpatul C., administrator al NN. din Botoşani, de foloase materiale ce nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale cadrului MAI, respectiv: reducerea comisionului pentru personalul restaurantului KK., de la 900 RON la 450 RON, cu prilejul organizării unui eveniment privat în ziua de 14.06.2014, la NN. din Botoşani, aparţinând omului de afaceri. S-a reţinut că, urmare a cointeresării financiare, ofiţerul de poliţie, prin mijloace specifice funcţiei pe care o deţine, s-a implicat activ şi în afara cadrului deontologic şi procedural în obţinerea unor ordine de restricţie împotriva numitului LL. din Botoşani, personaj din lumea interlopă, care îi provoca daune materiale suspectului, în localurile deţinute pe raza mun. Botoşani (provocarea unor scandaluri soldate cu acte de violenţă şi distrugeri, pe fondul consumului de alcool) şi în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale în care administratorul a figurat ca parte.
S-a reţinut că, în urma punerii în executare a mandatului de siguranţă naţională nr. x din 27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost interceptate şi înregistrare o serie de convorbiri telefonice purtate în perioada lunii iunie între inculpatul F., ofiţer de poliţie judiciară care avea în instrumentare la acea dată dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi inculpatul C., persoană cercetată penal în acelaşi dosar şi persoană care anterior fusese supusă unor măsuri de supraveghere tehnică la iniţiativa ofiţerului menţionat.
De asemenea, s-a reţinut că infracţiunea sus-menţionată se probează şi cu declaraţiile martorilor PP., din 21.12.2015 şi QQ., din 22.12.2015.
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 289 C. pen. (luarea de mită), precum şi dispoziţiile art. 290 C. pen. (darea de mită).
Aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Din declaraţiile martorilor PP. şi QQ. şi în lipsa probelor ce vor fi înlăturate, nu a rezultat cu certitudine că inculpatul F. a primit de la inculpatul C. foloase care nu i se cuvin, ori a acceptat promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri şi nici că inculpatul C. i-a promis, i-a oferit sau i-a dat inculpatului F. bani ori alte foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Instanţa a apreciat că este vorba despre o simplă negociere a unei sume de bani reprezentând cheltuieli efectuate cu personalul restaurantului KK. din mun. Botoşani, fără a se identifica vreo legătură dintre această negociere şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului F..
În ceea ce o priveşte pe inculpata G., instanţa de fond a apreciat că există o îndoială cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data comiterii faptei, inculpata avea calitatea de avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Botoşani, aflându-se în relaţii de convieţuire în fapt cu inculpatul F., iar infracţiunea de instigare la luare de mită săvârşită în perioada 02.06-10.06.2014, constă în aceea că, în timp ce avea calitatea de avocat în cadrul Baroului Botoşani, cu intenţie, l-a determinat pe soţul său, inculpatul F. (cu care se afla într-o relaţie de concubinaj la acea dată), care avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigaţii Criminale, să uzeze de relaţia apropiată şi de cointeresare materială pe care o avea cu inculpatul C., om de afaceri din municipiul Botoşani, cercetat penal la acea dată în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, aflat în instrumentarea ofiţerului de poliţie şi să-i solicite acestuia un "favor personal", în sensul reducerii cheltuielilor cu plata personalului ocazionate de organizarea unei petreceri de celebrare a unui botez la KK. din municipiul Botoşani, organizată de soţii PP. şi QQ., finii de cununie ai inculpatei G. şi persoane apropiate acesteia. Hotărârea infracţională a fost însuşită de inculpatul F., care a solicitat şi obţinut de la inculpatul C., patronul restaurantului KK., o reducere de 50% a cheltuielilor privind plata personalului, de la 900 de RON la 450 de RON, în considerarea atribuţiilor de serviciu ale ofiţerului de poliţie F..
În urma efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatei G., a fost identificată chitanţa nr. x din 08.09.2014, prin care aceasta a primit de la SC J. Botoşani, prin reprezentantul H., societate controlată în fapt de suspectul C., suma de 1.000 RON cu titlu de "onorariu - consultanţă juridică", fiind identificată şi împuternicirea avocaţială seria x SA/0015/2014, emisă de aceeaşi avocată, pentru acelaşi client, pentru activităţi de "redactare, asistare şi reprezentare ordin de protecţie" la Judecătoria Botoşani. Ulterior, inculpata G. nu a mai efectuat demersul juridic pentru care încasase onorariul, în declaraţia sa justificând că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru obţinerea ordinului de protecţie. În cauză a fost emis Mandatul de percheziţie domiciliară nr. 74/10.11.2015 de Curtea de Apel Suceava, care a fost pus în aplicare prin procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare nr. x/P/2015 din 14.11.2015.
În cauză au fost audiaţi martorii PP. şi QQ., finii de cununie ai inculpatei G., care au declarat că, la data de 14.06.2014, au organizat petrecerea botezului fiului lor la KK. din municipiul Suceava (aparţinând inculpatului C.). La alegerea acestei locaţii şi-a adus contribuţia în mod nemijlocit inculpata G., care cunoştea şefa de sală a restaurantului şi care l-a însoţit pe martorul PP. la momentul în care acesta a făcut rezervarea pentru organizarea petrecerii din data de 14.06.2014.
Întrucât suma de 900 RON, solicitată cu titlu de cheltuieli cu personalul i s-a părut cam mare, martorul PP. i-a comunicat acest aspect inculpatei G., care s-a angajat că va vedea ce va putea face în acest sens.
Ulterior, soţul său i-a spus că "a discutat cu KKK., patronul de la KK. şi i-a făcut o reducere de 50% la cheltuielile cu personalul, în ceea ce priveşte petrecerea de botez organizată de OO.".
Potrivit declaraţiilor martorilor PP. şi QQ., ei nu l-au cunoscut pe inculpatul F. decât în preajma botezului fiului lor şi nu au purtat discuţii cu el în legătură cu posibilitatea obţinerii unei reduceri în ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul, acest aspect discutându-l doar cu inculpata G..
De asemenea, potrivit declaraţiei martorului PP., inculpata G. i-a comunicat că a vorbit cu patronul de la KK. şi i-a făcut o reducere în ceea ce priveşte plata chelnerilor, de la 900 de RON la 450 de RON.
S-a reţinut că infracţiunea s-a probat prin următoarele mijloace de probă:
- convorbiri telefonice purtate între inculpatul F. şi inculpatul C., în perioada 10.06.2014 - 15.06.2014, interceptate şi înregistrate în baza Mandatului de Siguranţă Naţională nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- declaraţiile martorilor PP., din 21.12.2015 şi QQ., din 22.12.2015.
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 289 C. pen. (luarea de mită) şi art. 290 C. pen. (darea de mită), precum şi dispoziţiile art. 47 C. pen., acestea din urmă statuând că instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
S-a reţinut că, în urma punerii în executare a mandatului de siguranţă naţională nr. x din 27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost interceptate şi înregistrare o serie de convorbiri telefonice purtate în perioada lunii iunie între inculpatul F., ofiţer de poliţie judiciară care avea în instrumentare la acea dată dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi inculpatul C., persoană cercetată penal în acelaşi dosar şi persoană care anterior fusese supusă unor măsuri de supraveghere tehnică la iniţiativa ofiţerului menţionat.
Or, aşa cum s-a arătat, convorbirile telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflate în dosar urmărire penală, nu mai pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, întrucât urmează a se constata nulitatea absolută a acestora, precum şi înlăturarea lor ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conţinutului convorbirilor şi a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016 întocmit în Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi din rechizitoriul din data de 19.04.2017 întocmit în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.
Din declaraţiile martorilor PP. şi QQ. nu a rezultat că inculpata G., cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul F. să-i solicite inculpatului C. foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale inculpatului F. sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Instanţa a apreciat că este vorba despre o simplă negociere a unei sume de bani reprezentând cheltuieli efectuate cu personalul restaurantului KK. din mun. Botoşani, fără a se identifica vreo legătură dintre această negociere şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului F..
Instanţa a avut în vedere că art. 396 alin. (2) C. proc. pen. prevede că soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Prin urmare, instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârşită de inculpat.
Instanţa de fond a constatat, însă, că în speţă nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor, despre care s-a arătat mai sus că nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, neexistând probe certe în acest sens, existând un dubiu cu privire la comiterea acestora.
În acest sens, instanţa a avut în vedere faptul că vinovăţia inculpatului se stabileşte pe baza de probe sigure, certe şi întrucât probele administrate în cauză lasă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei acestuia în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii sus-menţionate, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 4 alin. (2) C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii.
Textul alin. (2) al art. 4 C. proc. pen. reprezintă o reglementare nouă în legea procesual penală română, prin care se dă valoare de lege principiului in dubio pro reo, aplicat, cu ponderaţie, şi în practica judiciară anterioară intrării în vigoare a Noului C. proc. pen.. S-a afirmat în doctrină că există îndoială doar atunci când din coroborarea probelor nu se poate retine cu certitudine nici vinovăţia şi nici nevinovăţia celui în cauză (A. Crişu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti 2011, p.81, cu trimitere la Gr. Theodoru, I. Moldovan, Drept procesual penal, E.D.P., Bucureşti 1969, p.123).
S-a apreciat că acest principiu nu trebuie înţeles ca o favoare, o îngăduinţă a legii pentru a scuti de eforturi probatorii organul judiciar sau pentru a favoriza superficialitatea şi incompetenţa de a folosi toate mijloacele pentru aflarea adevărului, ci este un remediu procesual atunci când s-au epuizat toate mijloacele pentru stabilirea adevărului. [G. Antoniu, Observaţii la proiectul noului C. proc. pen. (I), în RDP nr. 4/2008, p.16]. În corelare cu acest principiu se află şi dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Noul C. proc. pen., care stabilesc că se dispune condamnarea doar atunci când instanţa are convingerea ca acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. [Gh. Şerban în Noul C. proc. pen., Note. Corelaţii. Explicaţii. Coordonator RRR., Editura C.H. Beck, Bucureşti 2014, p.5-6].
Dintre consecinţele prezumţiei de nevinovăţie, C. proc. pen. a înţeles să consacre în mod explicit, în capitolul destinat principiilor fundamentale ale procesului penal, obligaţia organelor judiciare de a interpreta orice situaţie îndoielnică în favoarea suspectului sau inculpatului, regulă cunoscută sub numele de in dubio pro reo - art. 4 alin. (2). Se constată în materia probaţiunii trecerea de la principiul liberei aprecieri a probelor şi principiul liberei sau intimei convingeri a judecătorului la standardul probei dincolo de orice dubiu rezonabil, aspect confirmat de prevederea din art. 103 alin. (2) teza a-II-a C. proc. pen., potrivit căruia "condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă".
Din dispoziţiile de mai sus rezultă că aplicarea principiului in dubio pro reo este strâns legată de un astfel de standard de probaţiune, iar dubiul la care face referire principiul este dubiul rezonabil din standardul de probaţiune, care împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare. În practica judiciară s-a statuat că prezumţia de nevinovăţie nu este înfrântă atât timp cât în cauză nu există probe care să dovedească cu certitudine că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Raţiunea acestui drept este aceea de a proteja pe acuzat contra oricărei atitudini abuzive din partea autorităţii şi de a se evita erorile judiciare. Acuzarea trebuie să-şi bazeze argumentarea pe probe, fără să recurgă la elemente probatorii obţinute prin constrângere sau presiune, împotriva voinţei acuzatului.
În acest sens, dreptul menţionat este strâns legat de prezumţia de nevinovăţie consacrată în art. 6 § 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată, până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită", impunându-se, deci, ca instanţa să nu pornească de la ideea că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, sarcina probei revenind acuzării, iar de situaţia îndoielnică beneficiind cel acuzat.
De asemenea, în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a decis că "Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).
Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi deci inculpatul trebuie achitat". (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 3465 din 27.06.2007).
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe probe certe care să ateste existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului:
"În speţă, dată fiind trecerea unui interval de timp considerabil (peste 15 ani) de la momentul săvârşirii faptei de către autor, probele administrate la acest moment în mod direct şi nemijlocit în faţa instanţei de recurs, coroborate cu actele existente la dosarul cauzei, nu sunt apte a răsturna prezumţia de nevinovăţie, respectiv nu pot crea convingerea că faptele imputate coparticipantului sau complicelui A. există şi pot antrena, dincolo de orice dubiu, răspunderea sa penală. Din contră, lasă loc unui dubiu ce funcţionează în favoarea inculpatului, astfel că se va da eficienţă regulii sau principiului in dubio pro reo." (Decizia nr. 325 din data de 11 aprilie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc).
Prin urmare, inculpatul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, iar sarcina administrării probelor revine, în cursul procesului penal, organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. Orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate şi convingătoare, scopul procesului penal fiind ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Or, aşa cum s-a arătat, din întregul material probator administrat în cauză nu a rezultat existenţa unor probe decisive, complete, sigure, de natură a conduce la concluzia că inculpaţii au săvârşit infracţiunile sus-menţionate.
Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe probe certe care să ateste existenţa faptei şi vinovăţiei inculpatului şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au suficienţa şi gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, lăsând loc unui dubiu ce funcţionează în favoarea inculpaţilor, s-a dat eficienţă regulii sau principiului in dubio pro reo.
Întrucât din întregul material probator administrat în cauză nu a rezultat existenţa unor probe decisive, complete, sigure, de natură a conduce la concluzia că inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor, despre care s-a arătat mai sus că nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, având în vedere faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen., "condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat" şi întrucât în cauza dedusă judecăţii nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârşirea acestora, instanţa de fond a apreciat că se impune achitarea inculpaţilor în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., după cum urmează:
- achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (din data de 28.07.2014), de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (din data de 06.11.2013);
- achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- achitarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) C. pen., de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000 (din data de 29.07.2014), de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din iunie 2014), de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din 11.06.2014);
- achitarea inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);
- achitarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;
- achitarea inculpatului F. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- achitarea inculpatei G. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- achitarea inculpatului H. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La pronunţarea soluţiilor sus-menţionate, instanţa a avut în vedere şi faptul că, deşi inculpaţii B., D. şi H. au uzat de procedura simplificată, există posibilitatea de a se dispune soluţia de achitare a acestora, cu excepţia temeiurilor prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din C. proc. pen.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 4/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii, în temeiul art. 474 alin. (1) din C. proc. pen., a admis sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a stabilit că, în ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din C. proc. pen.
Cu privire la celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv:
- inculpatul H., referitor la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
- inculpatul B., referitor la săvârşirea infracţiunilor de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);
- inculpatul C., referitor la săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (135 acte materiale);
- inculpatul D., referitor la săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);
- inculpata SC J. Botoşani, reprezentată legal de numita K., referitor la săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (21 acte materiale);
- inculpata SC L. SRL Botoşani, reprezentată legal de numitul M. (administrator judiciar N.), referitor la săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (114 acte materiale);
- inculpata SC O. SRL Botoşani, reprezentată legal de P., referitor la săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);
- inculpata SC Q. SRL Neamţ, reprezentată legal de R., referitor la săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), instanţa de fond a reţinut că acestea au fost pe deplin dovedite prin probele administrate în cursul urmăririi penale şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, care au declarat că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Referitor la inculpatul H., în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., săvârşită de acesta la data de 25.06.2014, constând în aceea că, la instigarea inculpatului C., a încheiat în fals un contract de închiriere antedatat, purtând data de 23.06.2014, referitor la locaţia situată în Botoşani, strada x nr. 6, punct de lucru aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde a fost efectuat un control din partea ONJN, la data de 25.06.2014, înscris pe care, apoi, l-a folosit la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, cu scopul acoperirii neregulilor constatate de funcţionari, nereguli care erau de natură penală, astfel încât abaterea să fie de natură contravenţională, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea descrisă prin actul de sesizare.
Astfel, prin adresa din 16.12.2015, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a solicitat ONJN să comunice toate notificările şi documentaţia aferentă depuse la această instituţie de către SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani în lunile iunie - iulie 2014, cu privire la mutarea mijloacelor de joc, pentru care deţineau autorizaţii de exploatare, în vederea autorizării, obligaţie pe care o aveau potrivit art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009 . Prin adresa nr. x/17.12.2015 a ONJN s-a comunicat că, în perioada iunie - iulie 2014, SC L. SRL Botoşani a notificat către ONJN schimbarea spaţiului de exploatare pentru un număr de 3 mijloace de joc din mun. Rădăuţi (locaţia veche), în sat (...), jud. Suceava (spaţiul unde urma să se desfăşoare activitatea), iar SC J. Botoşani nu a notificat în perioada de referinţă schimbarea spaţiului de exploatare a mijloacelor de joc pe care le deţineau în exploatare . Prin adresa din 23.12.2015 a ONJN s-a comunicat că în evidenţele instituţiei nu au fost identificate notificări privind schimbări ale spaţiului de exploatare pentru mijloacele de joc deţinute de SC J. Botoşani în punctul de lucru din str. x, jud. Botoşani.
Potrivit adresei nr. x din 23.12.2015 a ONRC, a rezultat că SC J. Botoşani a înregistrat la data de 30.06.2014 o cerere prin care a notificat deschiderea unui punct de lucru secundar în mun. Botoşani, str. x, cererea având nr. de intrare la ONRC x/30.06.2014.
La aceeaşi dată, 30.06.2014, a fost înregistrat la ONRC contractul de închiriere nr. x/23.06.2014, încheiat între SC II. SRL, prin administrator HH., în calitate de locator şi SC J. prin administrator JJJ., în calitate de locatar, având ca obiect închirierea unei suprafeţe de 10 mp în spaţiul situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, incintă cafe bar, având o durată de 2 ani, începând cu data de 23.06.2014.
S-a constatat că acest contract de închiriere este semnat din partea SC J. de către inculpatul H., iar din partea SC II. SRL, de către martorul HH..
Fiind audiat în calitate de martor la data de 26.01.2016, numitul HH. a recunoscut că a semnat acest contract.
Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatului H., care la data de 25.06.2014, a semnat în fals un contract de închiriere antedatat, purtând data de 23.06.2014, referitor la locaţia situată în Botoşani, strada x nr. 6, punct de lucru aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde a fost efectuat un control din partea ONJN, la data de 25.06.2014, înscris pe care apoi l-a folosit la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, cu scopul acoperirii neregulilor constatate de funcţionari, nereguli care erau de natură penală, astfel încât abaterea să fie de natură contravenţională, întruneşte, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul fiind răsturnată prin probele legal administrate în cauză (înscrisul falsificat, coroborat cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului H.).
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului H., instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. pen., reduse cu o treime [conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.], apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, s-a avut în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Prin urmare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal.
Astfel, instanţa de fond a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă, iar în acelaşi timp, se impune ca în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de lege, să le evalueze împreună şi, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Or, raportându-se la speţa de faţă, în funcţie de aspectele învederate, ţinând cont de fapta comisă de inculpatul H., în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, instanţa de fond a apreciat că în favoarea acestuia nu se justifică a fi reţinute niciuna dintre circumstanţele atenuante, legale sau judiciare, prevăzute de dispoziţiile art. 75 C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei prevăzute de textul de lege incriminator.
În consecinţă, instanţa a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului H. este posibilă prin aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, care este atât necesară, cât şi suficientă, pentru a răspunde cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare.
Prin urmare, instanţa l-a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispuse prin Sentinţa penală nr. 33/23.02.2017 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.03.2017.
A constatat că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pentru care inculpatul H. a fost condamnat prin această sentinţă este concurentă cu infracţiunea pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 33/23.02.2017 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 14.03.2017.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 40 alin. (1) C. pen., a contopit cele două pedepse aplicate pentru infracţiunile concurente în pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 şi urm. C. pen., şi anume cuantumul pedepsei aplicate, respectiv închisoarea sub 3 ani, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului (la data săvârşirii faptei deduse judecăţii), faptul că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, precum şi aprecierea instanţei că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, instanţa de fond, în temeiul art. 91 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 2 ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 33/23.02.2017 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, respectiv la data de 14.03.2017, acest termen fiind apreciat de instanţă ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului prin supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen. este întrunită, în cauză fiind aplicată o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen., şi anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanţa a reţinut, conform fişei de cazier judiciar a inculpatului, că acesta nu avea antecedente penale la data săvârşirii faptei deduse judecăţii.
Condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. este îndeplinită, inculpatul H. manifestându-şi acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Aprecierea instanţei că, raportat la persoana inculpatului, la conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi la posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea pedepsei este suficientă chiar fără executarea acesteia, conform dispoziţiilor prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a întemeiat pe considerente privind împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi persoana inculpatului şi atitudinea sa procesuală corectă pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal.
Instanţa a apreciat că prin respectarea de către inculpatul H. timp de 2 ani, pe perioada termenului de încercare, a obligaţiilor impuse, există posibilitatea reintegrării sociale şi a reeducării acestuia fără executarea pedepsei închisorii în regim de penitenciar.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., instanţa l-a obligat pe inculpatul H. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a stabilit că inculpatul H. va avea obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul H. să presteze, pe lângă pedeapsa rezultantă, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Bibliotecii Judeţene "I." Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
A constatat că inculpatul H. a executat obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii o perioadă de 60 de zile în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani, în perioada 28.06.2017 - 08.01.2019.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., a atras atenţia inculpatului H. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
Referitor la inculpaţii B., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale) şi SC O. SRL Botoşani, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea descrisă în actul de sesizare.
Astfel, SC O. SRL Botoşani îi are ca asociaţi pe numiţii B. şi soţia acestuia, P., tot aceste persoane fiind împuternicite ca şi administratori ai societăţii (conform fişei scoase din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului) şi figurează cu obiect principal de activitate "restaurante".
Deşi în domeniul de activitate al SC O. SRL Botoşani nu figurează ca desfăşurând activităţi în domeniul jocurilor de noroc, probele administrate în cauză au dovedit că societatea a desfăşurat şi astfel de activităţi.
Din declaraţia inculpatului FF. au rezultat următoarele: "cu privire la relaţia cu numitul B. declar că mă aflu în relaţie de colaborare cu acesta, el punându-mi la dispoziţie aparatele de joc şi spaţiile, iar eu cu licenţa de organizator pe care o deţin. Acesta mi-a pus la dispoziţie spaţiile din mun. Botoşani, str. x şi din mun. Botoşani, str. x A, jud. Botoşani, cel din urmă fiind închiriat până anul trecut. Eu nu plătesc chirie pentru aparate şi spaţii având în vedere că i-am pus la dispoziţie lui B. licenţa mea de organizator, încheind un contract de colaborare, să poată exploata şi el aparate de joc.
Arăt faptul că eu aveam licenţă de organizator şi autorizaţie pentru aceste aparate din cele două locaţii menţionate mai sus, însă efectiv de aparate se ocupa domnul SSS., el încasând şi sumele de bani de la aceste aparate. El îmi plătea mie doar taxele de autorizare pentru fiecare aparat în parte şi o taxă de administrare pe care o stabilisem de comun acord de 50 de euro pe aparat. Taxa de 50 de euro era percepută lui B. pentru faptul că toată contabilitatea pe aparatele din cele două locaţii era ţinută de contabilii de la SC EE. SRL Paşcani, banii din încasările de la aparate fiind luaţi integral de B. fără a primi şi eu vreun procent sau alte sume în afară de cele menţionate mai sus."
În declaraţia de martor din data de 14.11.2015 numita QQQ., în calitate de reprezentant al ÎI QQQ. unde numitul B. exploata aparate de joc nedeclarate la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, aparate care au fost identificate şi indisponibilizate cu ocazia percheziţiilor din data de 14.11.2015, a declarat următoarele:
"Aceste aparate au fost aduse de GGG. care lucrează pentru B.. B. este naşul de cununie al fiului meu. La locaţie am în prezent trei aparate, dar înainte am avut două aparate. Anul acesta mi-a mai fost adus un aparat dar nu mai reţin luna. Nu a fost încheiat niciun contract care să ateste că aceste aparate funcţionează la locaţia administrată de mine. De încasarea sumelor de bani din aparatele de joc se ocupa GGG. care venea lunar din câte cunosc. Acesta era însoţit de fiecare dată când încasa banii din aparate de fiul meu E.. Arăt faptul că B. nu a venit niciodată să încaseze el banii din aparate de joc, fiindu-i aduşi de fiul meu şi de către GGG..
Până să vină B. sa pună aparatele la locaţia mea eu şi familia mea eram şi suntem o familie modestă, nu am vile, nu am averi. Tot timpul mă culc cu gândul că se vor descoperi la un moment dat ilegalităţile lui B. şi-mi este milă de fiul meu că a devenit unealta lui B.. Pentru că am acceptat să-i primesc aparatele de joc în locaţia mea, am primit de la B. un procent lunar de 30 la suta din încasările făcute la jocurile de noroc."
La data de 14.11.2015 au fost efectuate percheziţii domiciliare la 4 locaţii unde numitul B. exploata aparate de joc. Cu ocazia efectuării acestor percheziţii aparatele de joc tip slot-machine identificate au fost indisponibilizate şi verificate de către echipe mixte formate din reprezentanţi ai Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi reprezentanţi ai Biroului Român de Metrologie Legală, din raportul de constatare nr. x din 22.12.2015 rezultând că 10 dintre aparatele verificate funcţionau fără respectarea prevederilor legale în domeniul jocurilor de noroc.
Din Raportul nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, de către SC O. SRL Botoşani, având în vedere nivelul taxelor anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în condiţiile în care cele 10 mijloace de joc erau exploatare la data de 14.11.2015 fără respectarea legislaţiei în domeniul jocurilor de noroc, este de 1.080.278,50 RON (echivalentul a 245.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene).
Potrivit art. 135 alin. (1) C. pen., persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Având în vedere că infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B., a fost săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice SC O. SRL Botoşani, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii aceleiaşi infracţiuni şi de către persoana juridică.
Din declaraţia de suspect a persoanei juridice SC O. SRL Botoşani - prin reprezentant P., au rezultat următoarele:
"La început firma s-a ocupat cu comerţul cu amănuntul, aveam mai multe magazine alimentare în Botoşani unde comercializam produse alimentare şi industriale. Nu mai reţin anul când soţul meu B. în parteneriat cu FF., administrator al SC EE. SRL, a început să se ocupe de exploatarea aparatelor de jocuri de noroc. Eu nu m-am implicat deloc în această afacere care a fost exclusiv a soţului meu, B.. Pe actele societăţii suntem administratori amândoi, eu şi soţul meu, eu m-am trecut mai mult ca să pot semna la bănci, finanţe, etc. Neimplicându-mă în afacerea cu jocurile de noroc nu ştiu ce anume să declar cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina societăţii O.."
Prin adresa nr. x/06.01.2016, ANAF s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 3.668.537,60 RON, reprezentând prejudiciul material total cauzat bugetului de stat prin comiterea infracţiunilor prev. de O.U.G. nr. 77/2009, de către inculpaţii C., B., D. şi societăţile comerciale administrate de aceştia.
Prin adresa nr. x/05.01.2016, O.N.J.N. a precizat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, că prejudiciul material cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată (exploatarea ilegală a 10 aparate de joc), este în cuantum de 1.080.278,50 RON, cu precizarea că, potrivit art. 17 alin. (2), art. 29 alin. (5) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constituirea de parte civilă se realizează de A.N.A.F.
Ulterior, au fost administrate probe din care a rezultat că, din cele 10 aparate de jocuri de noroc identificate iniţial de inspectorii O.N.J.N. la locaţiile aparţinând inculpatului B. din mun. Botoşani, 3 dintre aceste aparate aparţineau în fapt inculpatului FF. şi nu se aflau în funcţiune la momentul efectuării percheziţiilor domiciliare, fiind depozitate în locaţia din mun. Botoşani, str. x, bl. G3. Acest fapt este dovedit atât prin procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 14.11.2015, precum şi din documentele justificative prezentate de SC EE. SRL la data de 25.01.2016 împreună cu cererea de restituire a acestor 3 aparate formulată de inculpatul FF. . Analizându-se actele prezentate de inculpatul FF., coroborat cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară, s-a constatat că inculpatul a făcut dovada închirierii respectivelor aparate de la SC TTT. SRL Otopeni la data de 08.04.2015, predarea efectivă a acestora având loc la 06.11.2015. Prin adresa nr. x/12.11.2015, SC EE. SRL Paşcani a solicitat ONJN obţinerea autorizaţiilor de exploatare pentru un număr de 7 aparate de joc, printre care figurează şi cele 3 aparate de joc identificate la percheziţii. Având în vedere că cele trei aparate nu erau în funcţiune la momentul efectuării percheziţiilor domiciliare, existând astfel un dubiu cu privire la exploatarea lor în fapt, s-a constatat că actele materiale aferente exploatării acestor trei aparate nu pot forma obiectul infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, reţinută în sarcina inculpatului B. şi a SC O. SRL Botoşani.
Instanţa de fond a reţinut că din raportul de constatare al O.N.J.N. nr. x/22.12.2015 rezultă că cele 7 aparate de joc exploatate ilegal de către inculpaţii B. şi SC O. SRL Botoşani sunt cele situate în mun. Botoşani, str. x (3 aparate) şi cele situate în mun. Botoşani, str. x (4 aparate).
Astfel, prin Încheierea nr. 9 din 09.11.2015, Curtea de Apel Suceava a încuviinţat efectuarea unui număr de 71 de percheziţii domiciliare, dintre care 12 percheziţii au avut loc la domiciliile numiţilor A., C., B., FF., D., E., H., F., G., UUU., VVV. şi WWW., 2 percheziţii la sediul unor instituţii publice, printre care şi sediul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, unde îşi desfăşoară activitatea inculpatul A. şi 56 de percheziţii la punctele de lucru ale societăţilor comerciale administrate în fapt/în drept de persoanele care fac obiectul cercetărilor şi care se ocupă cu "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri".
În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară, la locaţiile care au făcut obiectul percheziţiilor, au fost identificate şi indisponibilizate aparatele de joc tip slot-machine cu privire la care existau suspiciuni că sunt exploatate fără respectarea legislaţiei în domeniu.
Având în vedere aceste aspecte, prin Ordonanţa din 26.11.2015 s-a dispus efectuarea unei constatări de către echipe mixte formate din verificatori metrologici autorizaţi - specialişti în domeniul jocurilor de noroc - din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală şi inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, desemnaţi de fiecare instituţie în parte, care să efectueze verificări asupra fiecărui aparat de joc indisponibilizat din locaţiile sus menţionate, urmând a se stabili, potrivit competenţei pe care o au, dacă este respectată legislaţia în domeniul jocurilor de noroc, dacă aparatele sunt deţinute şi/sau funcţionează legal, inspectorii din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc urmând să aibă în vedere şi stabilirea legalităţii funcţionării aparatelor de joc la aceste locaţii.
În perioada 07 - 10.12.2015, echipe mixte formate din verificatori metrologici autorizaţi - specialişti în domeniul jocurilor de noroc - din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală, inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IPJ Suceava, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice s-au deplasat la locaţiile unde au fost efectuate percheziţiile domiciliare şi au fost indisponibilizate aparatele de joc tip slot-machine, fiind întocmite procese-verbale în acest sens.
Din Raportul de constatare nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc au rezultat următoarele aspecte referitoare la inculpatul B.:
Reprezentanţii O.N.J.N. au constatat în urma verificării mijloacelor de joc identificate şi indisponibilizate de procurorii D.N.A. - S.T. Suceava cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate la un număr de 4 de puncte de lucru, următoarele aspecte, care evidenţiază exploatarea aparatelor de joc tip slot-machine fără respectarea legislaţiei în domeniu:
În cele 4 de locaţii situate în judeţul Botoşani aparţinând lui SC O. SRL, puncte de lucru cu sediile în mun. Botoşani, Str. x, în mun. Botoşani, str. x, la ÎI QQQ. - punct de lucru situat în mun. Botoşani, str. x şi la ÎI XXX. - punct de lucru situat în mun. Botoşani, str. x, au fost identificate un număr total de 10 mijloace de joc slot machine care funcţionau în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc desfăşurată prin exploatarea acestora, dintre care:
Mijloacele de joc seria x găsite în locaţia din mun. Botoşani, str. x au deţinut autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC EE. SRL Paşcani, valabilitatea acestora expirând încă din 31.12.2014, ultimul loc de exploatare fiind la adresa din mun. Botoşani, str. x.
Mijlocul de joc având seria x-066 a deţinut autorizaţie de exploatare emisă tot în favoarea SC EE. SRL Paşcani, valabilitatea acesteia expirând încă din 31.12.2013, iar mijlocul de joc având seria x-075 a deţinut autorizaţie de exploatare emisă tot în favoarea SC EE. SRL Paşcani, valabilitatea acesteia expirând încă din 31.12.2012, ultimul loc de exploatare a celor două aparate fiind tot la adresa din mun. Botoşani, str. x.
Conform procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, încheiat la data de 26.10.2015 la SC O. SRL, cu ocazia verificărilor efectuate de inspectorii cu atribuţii de control din cadrul DGSC - Serviciul Teritorial Nord-Est, toate cele 7 aparate de joc au fost anterior supuse confiscării, în temeiul art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare, fiind sigilate cu sigiliul ONJN nr. 73 şi lăsate în custodie, punându-i-se în vedere inculpatului B. - administrator al SC O. SRL, să nu le înstrăineze, deterioreze şi/sau să nu le mute.
Mijlocul de joc având seria x a deţinut autorizaţie de exploatare emisă în favoarea SC EE. SRL, valabilitatea acesteia expirând încă din data de 31.12.2014, ultimul loc de exploatare fiind la adresa din Botoşani, str. x, bl. G3.
Mijloacele de joc având seriile x au deţinut autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC EE. SRL, valabilitatea acestora expirând încă din data de 31.01.2015, ultimul loc de exploatare fiind la adresa din Botoşani, str. x, bl. G3. Aceste mijloace de joc au fost anterior supuse confiscării prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/26.10.2015, în temeiul art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare, fiind sigilate cu sigiliul ONJN nr. 73 şi lăsate în custodie, punându-i-se în vedere inculpatului B. - administrator al SC O. SRL, să nu le înstrăineze, deterioreze şi/sau să nu le mute.
Seriile de aparat x nu figurează în evidenţele ONJN, pentru aceste aparate nefiind emise niciodată autorizaţie de exploatare.
Mijlocul de joc având seria x, identificat la punctul de lucru din mun. Botoşani, str. x, în locaţia ÎI QQQ., deţine autorizaţie de exploatare emisă în favoarea SC YYY. SRL, CUI x, cu valabilitate pentru perioada 01.10.2015 - 30.09.2016, fiind autorizat să funcţioneze în altă locaţie, şi anume în Bucureşti, Şoseaua x, bl. 5. În baza procesului-verbal seria x/DGSC/A nr. x din 21.12.2015 s-a constatat că aparatul cu seria x care figurează în baza de date informatizată a ONJN este aparatul identificat la punctul de lucru al SC YYY. SRL din Bucureşti, Şoseaua x, astfel că mijlocul de joc regăsit cu aceeaşi serie la adresa din Botoşani, strada x nr. 12 - identificat şi indisponibilizat conform procesului-verbal de percheziţie domiciliară din 14.11.2015 este de fapt o "clonă" a aparatului care a fost autorizat.
Seria de aparat x identificată la punctul de lucru din mun. Botoşani, str. x în locaţia ÎI QQQ. nu figurează în evidenţa ONJN, pentru acest aparat nefiind emisă niciodată autorizaţie de exploatare, iar un mijloc de tip slot-machine aflat la această adresă nu prezintă date de identificare (serie de fabricaţie, producător, tipul aparatului şi anul de fabricaţie), astfel că pentru această serie de aparat nu se poate pune în discuţie existenţa autorizaţiei de exploatare.
Seria de aparat H ST 299 identificat la punctul de lucru din mun. Botoşani, str. x, în locaţia II XXX., nu figurează în evidenţa ONJN, dar în baza de date a fost identificat un aparat seria x 299, care deţine autorizaţie de exploatare emisă în favoarea SC ZZZ. SRL, cu loc de exploatare Botoşani, str. x (bloc J3), valabilitatea autorizaţiei fiind 01.10.2015 -30.09.2016 (referitor la seria aparatului identificat cu prilejul verificărilor din 07.12.2015, din eroare s-a consemnat seria x ST 299, în loc de seria x 299).
Seriile de aparat x nu figurează în evidenţa ONJN, pentru aceste aparate de joc nefiind niciodată emise autorizaţii de exploatare.
Celelalte două mijloace de joc identificate la locaţia II XXX., din mun. Botoşani, str. x, nu prezintă date de identificare (serie de fabricaţie, producător, tipul aparatului şi anul de fabricaţie), astfel că nu se poate pune în discuţie existenţa autorizaţiilor de exploatare;
Având în vedere situaţia constatată, precum şi prevederile legale în vigoare privind nivelul taxelor anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc a estimat că prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, în condiţiile în care cele 10 mijloace de joc erau în exploatare la data de 14.11.2015, este de 1.080.278,50 RON (echivalentul a 245.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), compus din: 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată (20.000 euro x 4,4093 RON/euro = 88.186 RON); 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim de 75 mijloace de joc tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate (195.000 euro x 4, 4093 RON/euro = 859.813,50 RON); 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 178 de astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate (30.000 euro x 4,4903 lei/euro = 132.279,00 RON).
Ulterior, au fost administrate probe din care a rezultat faptul că, din cele 10 aparate de jocuri de noroc identificate iniţial de inspectorii ONJN la locaţiile aparţinând inculpatului B. din mun. Botoşani, 3 dintre aceste aparate aparţineau în fapt inculpatului FF. şi nu se aflau în funcţiune la momentul efectuării percheziţiilor domiciliare, fiind depozitate în locaţia din mun. Botoşani, str. x, bl. G3. Acest fapt este dovedit atât prin procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 14.11.2015, precum şi din documentele justificative prezentate de SC EE. SRL la data de 25.01.2016 împreună cu cererea de restituire a acestor 3 aparate formulată de inculpatul FF..
Analizând actele prezentate de către numitul FF., coroborat cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară, s-a constatat că inculpatul a făcut dovada închirierii respectivelor aparate de la SC TTT. SRL Otopeni la data de 08.04.2015, predarea efectivă a acestora având loc la 06.11.2015. Prin adresa nr. x/12.11.2015, SC EE. SRL Paşcani a solicitat ONJN obţinerea autorizaţiilor de exploatare pentru un număr de 7 aparate de joc, printre cale figurează şi cele 3 aparate de joc identificate la percheziţii. Având în vedere că cele trei aparate nu erau în funcţiune la momentul efectuării percheziţiilor domiciliare, existând astfel un dubiu cu privire la exploatarea lor în fapt, s-a constatat că actele materiale aferente exploatării acestor trei aparate nu pot forma obiectul infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, reţinută în sarcina inculpatului B. şi a SC O. SRL Botoşani.
Prin adresa nr. x/06.01.2016, A.N.A.F s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 3.668.537,60 RON, reprezentând prejudiciul material total cauzat bugetului de stat prin comiterea infracţiunilor prev. de O.U.G. nr. 77/2009, de către inculpaţii C., B., D. şi societăţile comerciale administrate de aceştia.
Prin adresa nr. x/05.01.2016, O.N.J.N. a precizat că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., prejudiciul material cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată (exploatarea ilegală a 10 aparate de joc), este în cuantum de 1.080.278,50 RON, cu precizarea că, potrivit art. 17 alin. (2), art. 29 alin. (5) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constituirea de parte civilă se realizează de ANAF.
Cu privire la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi SC O. SRL Botoşani, aceasta a fost dovedită şi prin procesele-verbale de verificare pe teren a locaţiilor supuse percheziţiilor domiciliare din data de 14.11.2015, în care au fost identificate aparate de joc slot-machine exploatate ilegal, raportul de constatare O.N.J.N. nr. x/22.12.2015, cu anexele aferente şi adresa Biroului Român de Metrologie Legală nr. 12.393/21.12.2015, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, fişele de evidenţă ale societăţilor la ONRC, certificate de verificare tehnică transmise de SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani şi declaraţiile martorilor GGG., XXX., QQQ. şi AAAA., coroborate cu declaraţia inculpatului B., care a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, recunoscând comiterea faptelor.
Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatului B., care la data de 14.11.2015 a exploatat ilegal un număr de 7 mijloace de joc de tip slot-machine, în cele 4 locaţii aparţinând societăţii SC O. SRL, administrată de inculpat, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 1.080.278,50 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).
Instanţa a constatat că probele legal administrate în cauză, la care s-a făcut referire, au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare a sa.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului B., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, reduse cu o treime [conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.], apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Prin urmare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal.
Astfel, instanţa de fond a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă, iar în acelaşi timp, se impune ca, în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de lege, să le evalueze împreună şi, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Or, raportându-se la speţa de faţă, în funcţie de aspectele învederate, ţinând cont de fapta comisă de inculpatul B., în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită, instanţa de fond a apreciat că în favoarea acestuia nu se justifică a fi reţinute niciuna dintre circumstanţele atenuante, legale sau judiciare, prevăzute de dispoziţiile art. 75 C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei prevăzute de textul de lege incriminator.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului B. este posibilă prin aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, care este atât necesară, cât şi suficientă, pentru a răspunde cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 şi urm. C. pen., şi anume cuantumul pedepsei aplicate, respectiv închisoarea sub 3 ani, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, faptul că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, precum şi aprecierea instanţei că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, instanţa, în temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 2 ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei, acest termen fiind apreciat de instanţă ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului prin supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
A apreciat că este întrunită condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicată o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen., şi anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanţa de fond a reţinut, conform fişei de cazier judiciar a inculpatului, că acesta nu avea antecedente penale la data săvârşirii faptei deduse judecăţii.
A apreciat că este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul B. manifestându-şi acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Aprecierea instanţei că, raportat la persoana inculpatului, la conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi la posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea pedepsei este suficientă, chiar fără executarea acesteia, conform dispoziţiilor prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a întemeiat pe considerente privind împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi persoana inculpatului şi atitudinea sa procesuală corectă pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal.
Instanţa de fond a apreciat că, prin respectarea de către inculpatul B., timp de 2 ani, pe perioada termenului de încercare, a obligaţiilor ce vor fi impuse de către instanţă, există posibilitatea reintegrării sociale şi a reeducării acestuia fără executarea pedepsei închisorii în regim de penitenciar.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., instanţa l-a obligat pe inculpatul B. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
A stabilit, în temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., că pe durata termenului de supraveghere inculpatul B. va avea obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., instanţa a atras atenţia inculpatului B. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., instanţa a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.
Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatei SC O. SRL, care la data de 14.11.2015 a exploatat ilegal un număr de 7 mijloace de joc de tip slot-machine, în cele 4 locaţii aparţinând societăţii, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 1.080.278,50 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).
Astfel, deşi SC O. SRL Botoşani nu avea în obiectul de activitate exploatarea jocurilor de noroc, s-a făcut dovada că exploatarea nelegală a unui număr de 7 aparate de joc s-a realizat în numele acestei persoane juridice.
S-a reţinut că, în sensul legii penale, o infracţiune este săvârşită în numele persoanei juridice dacă persoana fizică care săvârşeşte elementul material al faptei acţionează în calitate de reprezentant al persoanei juridice. Pentru ca activitatea ilicită a unei persoane fizice să poată atrage răspunderea penală a persoanei juridice, nu se cere condiţia unei învestiri oficiale într-o funcţie decizională de reprezentare sau control, fiind suficient numai ca persoana fizică să fi acţionat în numele persoanei juridice ori să fi avut o asemenea putere de drept sau de fapt.
Instanţa a constatat că probele legal administrate în cauză, la care s-a făcut referire, au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpata acţionând cu vinovăţia cerută de lege, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare a sa.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei SC O. SRL Botoşani, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., numărul de acte materiale comise, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală în sumă de 60.000 RON, reprezentând echivalentul a 150 zile amendă (400 RON ziua-amendă).
Referitor la inculpaţii D., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale) şi SC Q. SRL Neamţ, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea descrisă în actul de sesizare.
Astfel, inculpata SC Q. SRL Piatra-Neamţ îi are ca asociaţi pe numiţii D. (cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 55% în cadrul societăţii), BBBB. şi CCCC., ca administrator al societăţii fiind împuternicit numitul R. (conform fişei extrase din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului).
Totodată, SC Q. SRL Piatra-Neamţ figurează cu obiect principal de activitate "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri".
La data de 14.11.2015, au fost efectuate percheziţii domiciliare la un număr de 4 locaţii unde SC Q. SRL Piatra-Neamţ exploata aparate de joc.
Cu ocazia efectuării acestor percheziţii, aparatele de joc tip slot-machine identificate au fost indisponibilizate şi verificate de către echipe mixte formate din reprezentanţi ai Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi reprezentanţi ai Biroului Român de Metrologie Legală, din raportul de constatare nr. x din 22.12.2015 rezultând că un număr de 7 mijloace de joc identificate în 2 din cele 4 locaţii verificate erau în afara cadrului legal privind autorizarea activităţii de jocuri de noroc desfăşurată prin exploatarea acestora, neavând autorizaţii de exploatare, fiind vorba despre locaţiile situate în judeţul Neamţ la adresele din mun. Piatra-Neamţ, str. x, F.N., zona Calea x, jud. Neamţ, respectiv din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.
Din Raportul nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, de către SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având în vedere nivelul taxelor anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în condiţiile în care cele 7 mijloace de joc erau exploatare la data de 14.11.2015 fără respectarea legislaţiei în domeniul jocurilor de noroc, este de 92.595,30 RON (echivalentul a 21.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene).
Conform Raportului de constatare nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului este de 92.595,30 RON.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect din data de 28.12.2015, numitul D. a declarat:
"Arăt că recunosc învinuirea ce mi se aduce privind exploatarea celor 7 aparate de joc fără autorizaţie."
Potrivit art. 135 alin. (1) C. pen., persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Având în vedere că infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului D., a fost săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice SC Q. SRL Piatra-Neamţ, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii aceleiaşi infracţiuni şi de către persoana juridică.
Din declaraţia de suspect a persoanei juridice SC Q. SRL Piatra-Neamţ - prin reprezentant R. - au rezultat următoarele:
"Începând cu data de 12.11.2015, am fost numit administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, la solicitarea fratelui meu, D., care fiind foarte ocupat m-a rugat să mă ocup eu de administrarea societăţii. Arăt faptul că la momentul în care am preluat administrarea societăţii nu am cunoscut despre faptul că la locaţiile din mun. Piatra-Neamţ, str. x, FN, jud. Neamţ şi din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ societatea SC Q. SRL Piatra-Neamţ exploata aparate de joc fără autorizaţie, lucru pe care l-am aflat după percheziţiile care au fost făcute la cele două locaţii de D.N.A Suceava la data de 14.11.2015.
Având în vedere că faţă de fratele meu s-a dispus măsura controlului judiciar, anul acesta sau la sfârşitul anului trecut, nu mai reţin exact când, cred că în urmă cu circa trei săptămâni am depus actele pentru a deveni şi asociat unic al societăţii.
Am decis acest lucru având în vedere faptul că, cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare din data de 14.11.2015 au fost identificate un număr de 7 aparate ca fiind exploatate de SC Q. SRL Piatra-Neamţ fără autorizaţie de exploatare. Eu şi fratele meu am hotărât ca eu să fiu şi administrator şi asociat unic al societăţii, dorind ca societatea să continue activitatea în domeniul jocurilor de noroc, însă legal, cu respectarea legislaţiei în domeniu."
Prin adresa nr. x/06.01.2016, ANAF s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 3.668.537,60 RON, reprezentând prejudiciul material total cauzat bugetului de stat prin comiterea infracţiunilor prev. de O.U.G. nr. 77/2009 de către inculpaţii C., B., D. şi societăţile comerciale administrate de aceştia.
Prin adresa nr. x/05.01.2016, O.N.J.N. a precizat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., administrator al SC Q. SRL Botoşani, că prejudiciul material cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată (exploatarea ilegală a 7 aparate de joc), este în cuantum de 92.595,30 RON, cu precizarea că, potrivit art. 17 alin. (2), art. 29 alin. (5) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constituirea de parte civilă se realizează de A.N.A.F
Inculpatul D. a săvârşit infracţiunea de desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. şi ped. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 (7 acte materiale), constând în aceea că, la data de 14.11.2015, s-a constatat că a exploatat ilegal 7 mijloace de joc de tip slot-machine, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 92.595,30 RON, probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti făcând dovada comiterii sale.
Astfel, cele 7 mijloace de joc exploatate nelegal s-au aflat în două dintre locaţiile din mun. Piatra-Neamţ, situate în str. x F.N. şi, respectiv, str. x. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la aceste locaţii au fost identificate aparatele exploatate nelegal, persoanele care foloseau spaţiul respectiv declarând că aparatele au fost aduse spre exploatare de către numitul D..
Instanţa a reţinut că, prin Încheierea nr. 9 din 09.11.2015, Curtea de Apel Suceava a încuviinţat efectuarea unui număr de 71 percheziţii domiciliare, dintre care 12 percheziţii au avut loc la domiciliile numiţilor A., C., B., FF., D., E., H., F., G., UUU., VVV. şi WWW., 2 percheziţii, la sediul unor instituţii publice, printre care şi sediul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, unde îşi desfăşoară activitatea inculpatul A. şi 56 de percheziţii la punctele de lucru ale societăţilor comerciale administrate în fapt/în drept de persoanele care fac obiectul cercetărilor şi care se ocupă cu "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri".
Prin Încheierea nr. 11 din 09.11.2015 şi Încheierea nr. 12 din 14.11.2015, Curtea de Apel Suceava a încuviinţat efectuarea unei percheziţii domiciliare la domiciliul numitului D. şi la 3 puncte de lucru ale unor societăţi care au ca obiect de activitate "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri".
În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară la locaţiile care au făcut obiectul percheziţiilor au fost identificate şi indisponibilizate aparatele de joc tip slot-machine cu privire la care existau suspiciuni că sunt exploatate fără respectarea legislaţiei în domeniu.
Având în vedere aceste aspecte, prin Ordonanţa din 26.11.2015 s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări de către echipe mixte formate din verificatori metrologici autorizaţi - specialişti în domeniul jocurilor de noroc - din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală şi inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, desemnaţi de fiecare instituţie în parte, care să efectueze verificări asupra fiecărui aparat de joc indisponibilizat din locaţiile sus-menţionate, urmând a se stabili, potrivit competenţei pe care o au, dacă este respectată legislaţia în domeniul jocurilor de noroc, dacă aparatele sunt deţinute şi/sau funcţionează legal, inspectorii din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc urmând să aibă în vedere şi stabilirea legalităţii funcţionării aparatelor de joc la aceste locaţii.
În perioada 07 - 10.12.2015, echipe mixte formate din verificatori metrologici autorizaţi - specialişti în domeniul jocurilor de noroc - din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală, inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Suceava, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, s-au deplasat la locaţiile unde au fost efectuate percheziţiile domiciliare şi au fost indisponibilizate aparatele de joc tip slot-machine, fiind întocmite procese-verbale în acest sens.
Din Raportul de constatare nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc au rezultat următoarele aspecte referitoare la inculpatul D.:
Reprezentanţii O.N.J.N. au constatat, în urma verificării mijloacelor de joc identificate şi indisponibilizate de procurorii D.N.A - S.T. Suceava cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate la un număr de 4 de puncte de lucru ale SC Q. SRL, următoarele aspecte, care evidenţiază exploatarea aparatelor de joc tip slot-machine fără respectarea legislaţiei în domeniu:
În cele 4 locaţii situate în mun. Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, aparţinând lui SC Q. SRL, la puncte de lucru cu sediile în: mun. Piatra-Neamţ, str. x, în mun. Piatra-Neamţ, str. x, la ÎI QQQ. - punct de lucru situat în mun. Botoşani, str. x F.N, mun. Piatra-Neamţ, str. x, mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, au fost identificate un număr total de 7 mijloace de joc slot-machine care funcţionau în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc desfăşurată prin exploatarea acestora, neavând autorizaţii de exploatare, dintre care:
Mijlocul de joc cu seria x 0059 deţine autorizaţie de exploatare emisă în favoarea SC Q. SRL, cu valabilitate pentru perioada 01.10.2015-30.09.2016, dar este autorizat să funcţioneze în altă locaţie decât cea unde a fost găsit la percheziţii, şi anume în loc. Alexandru cel Bun, sat Viişoara nr. 42, jud. Neamţ.
Mijloacele găsite în locaţia din Piatra-Neamţ, strada x nu prezintă date de identificare (serie de fabricaţie, producător, tipul aparatului şi anul de fabricaţie), astfel că nu se poate pune în discuţie existenţa autorizaţiilor de exploatare.
În baza procesului-verbal de constatare din data de 07.12.2015, a rezultat că verificările au fost efectuate la adresa din Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ şi că mijloacele găsite în această locaţie nu prezintă date de identificare (serie de fabricaţie, producător, tipul aparatului şi anul de fabricaţie), astfel că nu se poate pune în discuţie existenţa autorizaţiilor de exploatare. Potrivit evidenţei ONRC, SC Q. SRL deţine un punct de lucru declarat la adresa din Piatra-Neamţ, strada x nr. 3A, în baza unui contract de subînchiriere cu valabilitate 25.03.2013-31.12.2017, dar nu deţine punct de lucru declarat la adresa din Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.
Având în vedere că SC Q. SRL deţine licenţa pentru organizarea jocurilor de noroc tip slot-machine seria x, valabilă până la data de 31.01.2016, că în evidenţa ONJN figurează cu un număr de 114 astfel de mijloace autorizate (la data prezentului) şi având în vedere situaţia constatată precum şi prevederile legale în vigoare privind nivelul taxelor anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc a estimat că prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, în condiţiile în care cele 7 mijloace de joc erau în exploatare la data de 14.11.2015, este de 92.595,30 RON (echivalentul a 21.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), compus din: 18.200 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 7 mijloace de joc) reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului de 7 mijloace de joc de tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate (18.200 euro x 4,4093 RON/euro = 80.249,26 RON); 2.800 euro (400 euro/post autorizat/an x 7 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 7 de astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate (2.800 euro x 4, 4093 RON/euro = 12.346,04 RON).
Prin adresa nr. x/06.01.2016, A.N.A.F s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 3.668.537,60 RON, reprezentând prejudiciul material total cauzat bugetului de stat prin comiterea infracţiunilor prev. de O.U.G. nr. 77/2009, de către inculpaţii C., B., D. şi societăţile comerciale administrate de aceştia.
Prin adresa nr. x/05.01.2016, O.N.J.N. a precizat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., că prejudiciul material cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată (exploatarea ilegală a 7 aparate de joc), este în cuantum de 92.593.30 RON, cu precizarea că, potrivit art. 17 alin. (2), art. 29 alin. (5) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constituirea de parte civilă se realizează de ANAF.
Cu privire la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor D. şi SC Q. SRL Neamţ, aceasta a fost dovedită prin procesele-verbale de verificare pe teren a locaţiilor supuse percheziţiilor domiciliare din data de 14.11.2015, în care au fost identificate aparate de joc slot-machine exploatate ilegal, raportul de constatare ONJN nr. x/22.12.2015, cu anexele aferente, adresa Biroului Român de Metrologie Legală nr. 12.393/21.12.2015, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, fişele de evidenţă a societăţilor la ONRC şi declaraţiile martorilor DDDD., EEEE. şi EEEE., coroborate cu declaraţia inculpatului D., care a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, recunoscând comiterea faptelor.
Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatului D., care la data de 14.11.2015 a exploatat ilegal un număr de 7 mijloace de joc de tip slot-machine, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 92.595,30 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).
Instanţa a constatat că probele legal administrate în cauză, la care s-a făcut referire, au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare a sa.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului D., instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, reduse cu o treime [conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.], apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Prin urmare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal.
Astfel, instanţa a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă, iar în acelaşi timp, se impune ca, în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de lege, să le evalueze împreună şi, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Or, raportându-se la speţa de faţă, în funcţie de aspectele învederate, ţinând cont de fapta comisă de inculpatul D., în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită, instanţa a apreciat că în favoarea acestuia nu se justifică a fi reţinute niciuna dintre circumstanţele atenuante, legale sau judiciare, prevăzute de dispoziţiile art. 75 C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei prevăzute de textul de lege incriminator.
În consecinţă, instanţa a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului D. este posibilă prin aplicarea unei pedepse cu amendă penală în sumă de 12.000 RON, reprezentând echivalentul a 120 zile - amendă (100 RON ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceasta fiind atât necesară, cât şi suficientă, pentru a răspunde cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare.
Instanţa i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. rap. la art. 586 C. proc. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte.
Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatei SC Q. SRL Neamţ de exploatare fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 7 aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 92.595,30 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).
Instanţa a constatat că probele legal administrate în cauză, la care s-a făcut referire, au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpata acţionând cu vinovăţia cerută de lege, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare a sa.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei SC Q. SRL Neamţ, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., numărul de acte materiale comise, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală în sumă de 60.000 RON, reprezentând echivalentul a 150 zile amendă (400 RON ziua-amendă).
Referitor la inculpaţii C., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (135 acte materiale), SC J. Botoşani, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (21 acte materiale) şi SC L. SRL Botoşani, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (114 acte materiale), instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea descrisă prin actul de sesizare, însă a avut în vedere doar numărul de acte materiale precizat în cursul cercetării judecătoreşti de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, care a restrâns acuzaţiile aduse iniţial.
Astfel, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că SC J. Botoşani, CUI x, cu sediul social în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, îi are ca asociaţi pe FFFF. - prin GGGG., respectiv pe numita K., iar ca administrator, pe numita K. (conform fişelor extrase din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului).
Numitul H. - inculpat în prezenta cauză a fost împuternicit prin procură la conducerea şi administrarea SC J. Botoşani.
SC L. SRL Botoşani, CUI x, cu sediul în mun. Botoşani, str. x, sc. C etaj 4, jud. Botoşani, îi are ca asociaţi pe numiţii HHHH., IIII. şi JJJJ. şi ca administrator pe numitul M..
Atât SC J. Botoşani, cât şi SC L. SRL Botoşani, sunt administrate în fapt de inculpatul C..
SC J. Botoşani figurează cu obiect principal de activitate "restaurante", printre domeniile de activitate secundare figurând şi "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri".
SC J. Botoşani a desfăşurat activităţi în domeniul jocurilor de noroc în baza licenţei pentru organizarea jocurilor de noroc cu seria x, emisă la data de 01.11.2009, cu valabilitate până la data de 01.11.2014, dată la care a fost revocată licenţa societăţii.
Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare din data de 14.11.2015, au fost identificate şi indisponibilizate aparate de joc tip slot- machine aparţinând SC J. Botoşani şi contracte de închiriere încheiate între această societate şi proprietarii locaţiilor unde erau exploatate aparatele de joc, aspecte din care rezultă continuarea desfăşurării activităţii în domeniul jocurilor de noroc de către SC J. Botoşani şi după revocarea licenţei de organizator.
În ceea ce priveşte SC L. SRL Botoşani, aceasta figurează cu obiect de activitate principal "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri".
Inculpatul C. este persoana care gestiona în fapt întreaga activitate privind jocurile de noroc tip slot-machine desfăşurată de SC J. şi SC L. SRL, tot acesta fiind cel care beneficia de avantajele materiale obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii infracţionale din domeniul jocurilor de noroc, investigată în prezenta cauză.
Cu privire la aparatele de joc identificate şi indisponibilizate cu ocazia percheziţiilor efectuate la data de 14.11.2015 la punctele de lucru aparţinând SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, aparate care, potrivit raportului de constatare nr. 46.191/22.12.2015 al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, funcţionau fără respectarea legislaţiei în vigoare, din probele de la dosar s-au stabilit următoarele:
- cele 3 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC KKKK. SRL Botoşani, CUI x, situat în localitatea Roşiori, com. Răchiţi, jud. Botoşani - imobil nr. 207, referitor la care Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin deoarece nu figurează în evidenţa ONJN, punct de lucru în care inculpatul C. exploata aparate de joc fără a-l declara la ONJN, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la această locaţie a fost ridicat contractul de închiriere nr. x, fără dată, încheiat cu SC L. SRL Botoşani, aspecte din care rezultă că aparatele aparţin SC L. SRL Botoşani.
- cele 2 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC LLLL. SRL Roma, jud. Botoşani, CUI x, situat în sat Roma, comuna Roma, nr. 75, strada nr. 3 (la imobilul nr. 75), jud. Botoşani, referitor la care Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin deoarece nu prezintă date de identificare, punct de lucru în care inculpatul C. exploata aparate de joc fără a-l declara la ONJN, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la această locaţie, reprezentantul locaţiei, numitul MMMM., a declarat că aparatele aparţin SC J. Botoşani şi i-au fost aduse de un reprezentant al acestei societăţi, fiind vorba despre angajatul acestei societăţii, WWW., aspecte din care rezultă că aparatele aparţin SC J. Botoşani.
- cele 7 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea x - 3, jud. Suceava (care conform fişei ONRC figurează ca punct de lucru al SC J. Botoşani, cât şi al SC L. SRL), cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la această locaţie a fost identificat contractul de închiriere nr. x din 13.01.2015, încheiat cu SC J. Botoşani.
Din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 5 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, iar pentru două dintre ele nu s-a putut stabili cui aparţin, neprezentând date de identificare.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, SC L. SRL Botoşani (până la data de 25.09.2016), contractul încheiat cu SC J. Botoşani expirând de la data de 25.09.2014.
Totodată, din fişa SC L. SRL Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că, pentru acest punct de lucru, SC J. Botoşani a încheiat un contract de subînchiriere cu SC L. SRL Botoşani.
Din declaraţia martorului NNNN. din data de 14.11.2015 au rezultat următoarele:
"Din anul 2010 şi până la finele anului 2014 sau începutul lui 2015, am fost angajat cu contract de muncă la SC J. Botoşani, firmă care nu ştiu exact de cine este administrată, dar ştiu că şef al firmei este numitul KKK. din Botoşani.
Începând cu anul 2015, am fost transferat la SC L. SRL Botoşani, firmă la care lucrez şi acum în calitate de supraveghetor sală de jocuri. Aceeaşi funcţie am avut-o şi la SC J.. Ştiu că firma L. SRL aparţine tot lui KKK., dar nu ştiu care sunt persoanele ce sunt acţionari ai acestei firme. Eu personal când m-am angajat am discutat cu H., care nu ştiu ce funcţie are în firmă.
La început, când eu m-am angajat în anul 2010, în spaţiul respectiv existau 5 aparate de jocuri de noroc, iar din vara anului 2015 sunt 7 astfel de aparte aici. Aparatele aparţin SC J., dar nu cunosc de unde sunt achiziţionate".
Având în vedere aspectele sus-menţionate, aparatele de joc au fost reţinute în sarcina ambelor societăţi, respectiv SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani.
- cu privire la cele 4 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC OOOO. SRL Flămânzi, judeţul Botoşani, CUI x, situat în localitatea Flămânzi, oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani (strada ...), referitor la care Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin, neprezentând date de identificare, punct de lucru în care inculpatul C. exploata aparate de joc fără a-l declara la ONJN, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la această locaţie, a fost identificat contractul de închiriere fără număr şi fără dată încheiat cu SC J. Botoşani, aspecte din care rezultă că aparatele aparţin SC J. Botoşani.
Totodată, din declaraţiile reprezentanţilor SC OOOO. SRL Flămânzi, numiţii PPPP. şi QQQQ., a rezultat faptul că aceste aparate de joc aparţin SC J. Botoşani.
- cu privire la cele 2 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC QQQQ. SRL Flămânzi, judeţul Botoşani, CUI x, situat în jud. Botoşani (strada Calea x), referitor la care Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin, deoarece unul dintre ele nu figurează în evidenţa ONJN, iar unul este o clonă, punct de lucru în care inculpatul C. exploata aparate de joc fără a-l declara la ONJN, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la această locaţie a fost identificat contractul de închiriere fără număr, din data de 21.08.2015, încheiat cu SC J. SRL Botoşani, aspecte din care rezultă că aparatele aparţin SC J. Botoşani.
Şi din declaraţia numitei RRRR. a rezultat faptul că aceste aparate de joc aparţin SC J. Botoşani.
- cu privire la cele 3 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al Î.F. SSSS. - (...), judeţul Botoşani, CUI x, situat în jud. Botoşani, referitor la care Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin deoarece unul nu este în evidenţa ONJN, unul nu prezintă date de identificare, iar unul este o clonă, punct de lucru în care inculpatul C. exploata aparate de joc fără a-l declara la ONJN, cu ocazia audierii reprezentanţilor locaţiei, numiţii SSSS. şi TTTT., s-a stabilit că aceştia au încheiat un contract de închiriere cu numitul WWW., care este angajat la SC J. Botoşani, aspecte din care rezultă că aparatele aparţin SC J. Botoşani.
- cu privire la cele 3 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC UUUU. SRL Havârna, judeţul Botoşani, CUI x, situat în localitatea Havârna, comuna Havârna, jud. Botoşani, referitor la care Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin deoarece nu prezintă date de identificare, cu ocazia audierii în calitate de martor, numitul VVVV. a declarat că cele trei aparate de joc le deţine de la soţii WWWW. şi XXXX. ale căror numere de telefon le-a pus la dispoziţie.
Cu ocazia contactării la numărul de telefon primit de la numitul VVVV. s-a constatat că persoana care foloseşte acest număr de telefon se numeşte YYYY., iar soţul său se numeşte ZZZZ., zis (...).
Cu ocazia audierii în calitate de martor, numita YYYY. a recunoscut că cele trei aparate exploatate de numitul VVVV. la această locaţie îi aparţin şi că nu deţine niciun fel de documente pe acestea. A mai arătat că aparatele de joc le are de la fratele său, AAAAA., care este acţionar unic la SC BBBBB. SRL Dorohoi, societate care este organizator de jocuri de noroc, având licenţă în acest sens, acesta rugând-o să le caseze.
Având în vedere aceste aspecte cu privire la cele trei aparate identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC UUUU. SRL Havârna, judeţul Botoşani, CUI x, situat în localitatea Havârna, comuna Havârna, jud. Botoşani, au fost efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor vinovate şi tragerii la răspundere a acestora.
- cu privire la cele 7 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, în incinta cafe-barului CCCCC. (care conform fişei ONRC figurează ca punct de lucru al SC J. Botoşani, cât şi al SC L. SRL), cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la această locaţie a fost identificat contractul de închiriere încheiat cu SC L. SRL Botoşani nr. 120 din 21.08.2013.
Cu ocazia audierii în calitate de martor a numitei DDDDD., aceasta a declarat că de aparatele de la această locaţie s-a ocupat numitul UUU. (care figurează ca angajat al SC J. Botoşani).
Din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 5 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, iar pentru 2 dintre aparate autorizaţiile de exploatare au fost emise pe SC J. Botoşani, aspecte din care rezultă că 5 aparate aparţin SC L. SRL Botoşani şi 2 aparate aparţin SC J. Botoşani.
- cu privire la cele 25 de aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Botoşani, B-dul x, nr. 14, jud. Botoşani, în incinta "KK." (B-dul x nr. 14), (care conform fişei ONRC figurează ca punct de lucru al SC J. Botoşani, cât şi al SC L. SRL), din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 8 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru 1 dintre aparatele identificate la această locaţie a fost emisă autorizaţie de exploatare pe SC J. Botoşani, iar cu privire la 16 dintre aparate Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că, pentru acest punct de lucru, avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, atât cu SC L. SRL Botoşani (valabil până la data de 21.08.2023), cât şi cu SC J. Botoşani, încheiat pe perioadă nelimitată, neputându-se stabili cu certitudine dacă cele 16 aparate aparţin SC J. Botoşani sau SC L. SRL Botoşani, motiv pentru care au fost reţinute în sarcina ambelor societăţi.
Totodată, din fişa SC L. SRL Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că, pentru acest punct de lucru, SC J. Botoşani a încheiat un contract de închiriere cu SC L. SRL Botoşani.
Cu ocazia audierii în calitate de martor a supraveghetorului de sală, numitul EEEEE., acesta a arătat: "Din luna decembrie 2014 lucrez ca supraveghetor sală la SC L. SRL, la punctul de lucru din mun. Botoşani, bd I. nr. 14. Administrator la firmă este KKK.. Anterior am lucrat şi la SC J., tot ca supraveghetor sală de jocuri, firma fiind administrată tot de KKK.. Toate cele 27 aparate aparţin firmei SC L. SRL, iar imobilul unde funcţionează acestea aparţine tot firmei SC L. SRL."
Având în vedere aspectele sus-menţionate, aparatele de joc au fost reţinute în sarcina SC J. Botoşani, un număr de 17 aparate (16+1) şi în sarcina SC L. SRL Botoşani, 24 de aparate (16+8).
- cu privire la cele 8 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Botoşani, Piaţa Centrală, Pietonalul Transilvaniei, pe Platoul "B", spaţiul comercial U38, jud. Botoşani (care conform fişei ONRC figurează ca punct de lucru al SC J. Botoşani, cât şi al SC L. SRL), din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 4 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie a fost emisă autorizaţie de exploatare pe SC J. Botoşani, iar cu privire la unul dintre aparate Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţine, acesta nefigurând în evidenţa ONJN.
Cu ocazia efectuării percheziţiei la această locaţie, au fost identificate documente privind SC L. SRL Botoşani.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, cu SC L. SRL Botoşani (până la data de 24.02.2019), contractul încheiat cu SC J. Botoşani expirând de la data de 31.10.2010.
Cu ocazia audierii în calitate de martor a supraveghetorului de sală, numitul FFFFF., acesta a arătat: "Din luna decembrie 2014, lucrez în calitate de supraveghetor sală de jocuri de noroc şi pariuri sportive la SC L. SRL, având contract de muncă încheiat cu această societate. Reţin că de întocmirea contractului de muncă s-a ocupat doamna contabilă de la SC J.. Activitatea o desfăşor în spaţiul situat în municipiul Botoşani, Piaţa Centrală, Pietonalul Transilvaniei, spaţiul comercial U38, precum şi în spaţiul situat în b-dul x, nr. 14 din municipiul Botoşani unde este amplasată o sală de jocuri care aparţine lui C.. Precizez că anterior am fost angajat, în perioada 2008 - decembrie 2014, în aceeaşi calitate, la SC J. Botoşani, iar contractul de muncă l-am primit de la aceeaşi doamnă GGGGG., contabilă la firma indicată mai sus. Din câte cunosc eu, de administrarea celor două firme se ocupă KKK. şi soţia lui, K.. Aparatele în cauză aparţin SC L. SRL care este administrată de C., căruia eu mă adresam cu "şeful", aşa ştiu eu".
Având în vedere aspectele sus-menţionate, aparatele de joc au fost reţinute în sarcina SC J. Botoşani, un număr de 4 aparate (3+1) şi în sarcina SC L. SRL Botoşani, 5 aparate (4+1).
- cu privire la cele 5 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC L. SRL Botoşani, situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, iar cu privire la 2 dintre aparate Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin deoarece nu prezintă date de identificare.
Având în vedere că această adresă figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
Cu ocazia audierii în calitate de martor din data de 14.11.2015, cu privire la aceste aparate, numitul M. a declarat că aparţin firmei SC L. SRL.
- cu privire la cele 4 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru cele 4 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani.
Având în vedere că această adresă figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
Cu ocazia audierii în calitate de martor din data de 14.11.2015, cu privire la aceste aparate, numitul HHHHH. a declarat următoarele: "Cunosc faptul că spaţiul în care funcţionează sala de jocuri unde eu sunt supraveghetor este închiriată de SC L. SRL Botoşani, dar nu cunosc de la cine. Nu pot preciza dacă aceste aparate sunt în proprietatea SC L. SRL Botoşani, administrată de IIIII. sau au fost închiriate de la alte societăţi sau persoane fizice."
- cu privire la cele 8 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru unul dintre aparatele identificate la această locaţie a fost emisă autorizaţie de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 7 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc nu a putut stabili cui aparţin.
Cu ocazia audierii în calitate de martor a numitelor JJJJJ. şi KKKKK., care lucrează la respectivul punct de lucru, acestea au declarat că ele sunt angajate la SC L. SRL Botoşani, iar aparatele de joc aparţin lui C..
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la acest punct de lucru, au fost identificate documente privind SC L. SRL Botoşani, fapt care a condus la concluzia că aparatele de joc aparţin SC L. SRL Botoşani.
- cu privire la cele 6 aparate de joc tip slot machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC L. SRL Botoşani, situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru cele 6 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani.
Având în vedere că această locaţie figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
Cu ocazia audierii în calitate de martor din data de 14.11.2015, cu privire la aceste aparate, numitul LLLLL. a declarat că este angajat la SC L. SRL Botoşani din anul 2009 ca şi supraveghetor de sală şi că cele 6 aparate de la această sală aparţin acestei societăţi.
- cu privire la cele 6 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC L. SRL Botoşani, situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 3 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţin, nefigurând în evidenţa ONJN.
Cu ocazia percheziţiei efectuate la această locaţie, au fost identificate şi ridicate documente privind SC L. SRL Botoşani.
Fiind audiat în calitate de martor, numitul MMMMM., în calitate de supraveghetor al acestei săli, a declarat că este angajat la SC L. SRL Botoşani, iar aparatele găsite la această locaţie aparţin acestei societăţi.
Având în vedere aceste aspecte şi faptul că locaţia figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
- cu privire la cele 5 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Botoşani, str. x, platoul autogării Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 2 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţin, deoarece nu prezintă date de identificare.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la acest punct de lucru, au fost identificate documente privind SC L. SRL Botoşani, aspecte din care a rezultat că toate cele 5 aparate aparţin acestei societăţi.
- cu privire la cele 22 de aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Fălticeni, strada x, jud. Suceava, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 12 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 10 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţin, deoarece fie nu figurează în evidenţa ONJN, fie nu prezintă date de identificare.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate la acest punct de lucru, au fost identificate atât documente privind SC J. Botoşani, cât şi SC L. SRL Botoşani. Pentru acest punct de lucru a fost iniţial încheiat un contract cu SC J. Botoşani care a expirat la data de 31.08.2014, iar prin contractul nr. x din 21.08.2013 SC J. Botoşani a subînchiriat spaţiul către SC L. SRL Botoşani, până la data de 01.09.2018.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, numita NNNNN. a declarat că este angajată ca şi supraveghetor de sală la SC J. Botoşani din data de 09.06.2015, că cele 22 de aparate exploatate la această locaţie presupune că aparţin şefului său, KKK., că spaţiul este închiriat de SC J. Botoşani şi că de aparate de ocupă numitul (...) (fiind vorba despre numitul UUU., angajat al SC J. Botoşani).
Având în vedere aspectele sus-menţionate, aparatele de joc au fost reţinute în sarcina SC J. Botoşani, un număr de 10 de aparate şi în sarcina SC L. SRL Botoşani, 22 de aparate (10+12).
- cu privire la cele 3 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC L. SRL Botoşani, situat în mun. Suceava, strada x, nr. 55A, jud. Suceava, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru cele 3 aparate identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC OOOOO. SRL Botoşani.
Din fişa SC L. SRL Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru societatea avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, contract care expiră la data de 29.08.2018.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, cu privire la aceste aparate, numita PPPPP. a declarat că a deţinut aparate de la SC OOOOO. SRL Dorohoi, însă ulterior aceste aparate au fost trecute pe SC L. SRL Botoşani. Aceasta a mai arătat: "aparatele aparţin SC L. SRL Botoşani, având un contract de închiriere cu aceştia nr. x din 28.05.2015 care a fost ridicat cu ocazia efectuării percheziţiei din data de 14.11.2015 de către organele judiciare."
Având în vedere aceste aspecte şi faptul că locaţia figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
- cu privire la cele 5 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC L. SRL Botoşani, situat în mun. Suceava, strada x nr. 4, camera nr. 2, jud. Suceava, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 2 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţin, acestea neprezentând date de identificare.
Din fişa SC L. SRL Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru societatea are încheiat contract de închiriere valabil până la data de 10.11.2019.
Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la această locaţie, au fost identificate documente privind SC L. SRL Botoşani.
În cadrul audierii în calitate de martor din data de 14.11.2015, numita GGGGG., care lucrează la acest punct de lucru, a declarat că are încheiat contract de muncă atât cu SC QQQQQ. SRL Botoşani, cât şi cu SC L. SRL Botoşani, iar cu privire la cele 5 aparate identificate la această locaţie, a declarat că două aparţin SC QQQQQ. SRL Suceava, administrată de numitul RRRRR., iar 3 aparţin firmei SC L. SRL Botoşani.
Cu ocazia audierii în calitate de martor a numitului RRRRR., administrator al SC QQQQQ. SRL Suceava, fiind întrebat dacă la punctele de lucru ale societăţii sale sunt exploatate doar aparatele de joc aparţinând lui C. sau şi aparatele aparţinând lui, numitul RRRRR. a declarat că aparatele sunt doar ale lui C..
Având în vedere aceste aspecte şi faptul că locaţia figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, care a permis exploatarea acestui număr de aparate sub licenţa sa de organizator, aparatele au fost reţinute ca fiind exploatate de această societate.
- cu privire la cele 7 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Suceava, strada x nr. 4, jud. Suceava (care conform fişei ONRC figurează ca punct de lucru al SC J. Botoşani, cât şi al SC L. SRL), din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 4 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţin, acestea neprezentând date de identificare.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, SC L. SRL Botoşani (până la data de 15.08.2018), contractul încheiat cu SC J. Botoşani expirând de la data de 15.08.2010.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la această locaţie, au fost ridicate mai multe documente, printre care şi situaţia încasărilor zilnice, din care rezultă că erau întocmite în anul 2015 pe SC L. SRL Botoşani, iar în anii 2013 şi 2014 pe SC J. Botoşani.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, numita SSSSS. a declarat că este angajată în calitate de supraveghetor de sală la SC J. Botoşani de aproximativ 6 luni, societate administrată de KKK. din Botoşani.
Având în vedere aspectele sus-menţionate, aparatele de joc au fost reţinute în sarcina SC J. Botoşani, un număr de 4 aparate şi în sarcina SC L. SRL Botoşani, 7 aparate (3+4).
Cu privire la cele 8 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Suceava, strada x nr. 18, jud. Suceava, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 5 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţin, acestea fie nefigurând în evidenţa ONJN, fie neprezentând date de identificare.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, SC L. SRL Botoşani (până la data de 02.09.2017), contractul încheiat cu SC J. Botoşani expirând de la data de 08.09.2014.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la această locaţie au fost ridicate mai mult documente care priveau SC L. SRL Botoşani.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, numita TTTTT., care lucrează la acest punct de lucru, a declarat că 5 dintre aparatele de joc aparţin SC L. SRL Botoşani, iar 3 aparţin SC QQQQQ. SRL Suceava.
Cu ocazia audierii în calitate de martor a numitului RRRRR., administrator al SC QQQQQ. SRL Suceava, fiind întrebat dacă la punctele de lucru ale societăţii sale sunt exploatate doar aparatele de joc aparţinând lui C. sau şi aparatele aparţinând lui, numitul RRRRR. a declarat că aparatele sunt doar ale lui C..
Având în vedere aceste aspecte şi faptul că locaţia figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, care a permis exploatarea acestui număr de aparate sub licenţa sa de organizator, aparatele au fost reţinute ca fiind exploatate de această societate.
- cu privire la cele 7 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Suceava, strada x nr. 46, jud. Suceava, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 3 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru celelalte 4 aparate de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţin, acestea fie nefigurând în evidenţa ONJN, fie neprezentând date de identificare.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, SC L. SRL Botoşani (până la data de 02.09.2017), contractul încheiat cu SC J. Botoşani expirând de la data de 08.09.2014.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la această locaţie au fost ridicate mai mult documente care priveau SC L. SRL Botoşani.
Fiind audiată în calitate de martor, numita UUUUU. a declarat că cele 7 aparate aparţin SC L. SRL Botoşani.
Având în vedere aceste aspecte şi faptul că locaţia figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
- cu privire la cele 3 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC L. SRL Botoşani, situat în mun. Târgu-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru cele 3 aparate identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani.
Având în vedere că această locaţie figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
Cu ocazia audierii în calitate de martor din data de 14.11.2015, cu privire la aceste aparate, numitul VVVVV. a arătat că aparatele aparţin SC L. SRL Botoşani.
- cu privire la cele 3 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în localitatea (...), str. x, jud. Suceava, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 2 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru un aparat de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţine, acesta nefigurând în evidenţa ONJN.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, SC L. SRL Botoşani (până la data de 07.07.2016), contractul încheiat cu SC J. Botoşani expirând de la data de 22.02.2009.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, reprezentata punctului de lucru, numita WWWWW., a declarat că cele 3 aparate aparţin SC L. SRL Botoşani, cu care a încheiat şi un contract de muncă pe funcţia de supraveghetor sală.
Având în vedere aceste aspecte şi faptul că locaţia figurează ca punct de lucru al SC L. SRL Botoşani, a rezultat că aparatele aparţin acestei societăţi.
- cu privire la cele 12 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru situat în mun. Rădăuţi, strada x nr. 1, jud. Suceava, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că pentru 11 dintre aparatele identificate la această locaţie au fost emise autorizaţii de exploatare pe SC L. SRL Botoşani, pentru un aparat de joc Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc neputând stabili cui aparţine acesta, neprezentând date de identificare.
Din fişele SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru avea contract valabil la data de 14.11.2015, când au fost efectuate percheziţiile, SC L. SRL Botoşani (până la data de 11.04.2016), contractul încheiat cu SC J. Botoşani expirând de la data de 12.04.2012. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la această locaţie au fost ridicate mai mult documente care priveau însă pe SC J. Botoşani.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, numitul XXXXX. a declarat că, la data de 12.04.2007, a încheiat un contract de închiriere cu SC J. Botoşani, contract pe care l-a prelungit încă 5 ani.
Având în vedere aspectele sus-menţionate, aparatele de joc au fost reţinute în sarcina SC J. Botoşani, un aparat şi în sarcina SC L. SRL Botoşani, 12 de aparate (11+1).
- cu privire la cele 7 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la punctul de lucru al SC J. Botoşani, situat în oraşul Gura Humorului, YYYYY., jud. Suceava (B-dul x), din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că 2 dintre aparate nu figurează în evidenţa ONJN, 2 sunt clone, iar 3 nu prezintă date de identificare.
Din fişa SC J. Botoşani din baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a rezultat că pentru acest punct de lucru contractul de închiriere a fost încheiat pe durată nelimitată.
Cu ocazia efectuării percheziţiei la această locaţie au fost identificate mai multe documente, privind atât pe SC J. Botoşani, cât şi pe SC L. SRL Botoşani.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, numita ZZZZZ. a declarat că în anul 2013 a încheiat un contract de comodat cu SC J. Botoşani şi că cele 7 aparate din această locaţie aparţin acestei societăţi.
Având în vedere aspectele sus-menţionate, aparatele de joc au fost reţinute atât în sarcina SC J. Botoşani, cât şi în sarcina SC L. SRL Botoşani.
- cu privire la cele 3 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la SC AAAAAA. SRL Botoşani, CUI x, din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că 2 dintre aparate nu figurează în evidenţa ONJN, iar un aparat nu prezintă date de identificare.
Din documentele ridicate de la această locaţie cu prilejul percheziţiilor efectuate în data de 14.11.2015 a rezultat că toate fac trimitere la SC J. Botoşani.
Cu ocazia audierii în calitate de martor, numita BBBBBB. a declarat următoarele: "arăt faptul că aparatele aparţin SC J. Botoşani şi nu am niciun fel de contract cu această societate privind cele trei aparate găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare."
Având în vedere aspectele sus-menţionate, a rezultat că aparatele de joc aparţin SC J. Botoşani.
- cu privire la cele 4 aparate de joc tip slot-machine identificate şi indisponibilizate la SC CCCCCC. SRL Botoşani, CUI x, situat în mun. Botoşani, str. x, bloc Turn, jud. Botoşani, din raportul de constatare al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat că 2 dintre aparate nu figurează în evidenţa ONJN, iar două dintre ele nu prezintă date de identificare.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la această locaţie a fost identificat contractul de închiriere nr. x din data de 01.04.2015 încheiat cu SC L. SRL Botoşani, aspecte din care rezultă că aparatele de joc aparţin acestei societăţi.
S-a reţinut că, potrivit art. 135 alin. (1) C. pen., persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Având în vedere că infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului C., a fost săvârşită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanelor juridice SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii aceleiaşi infracţiuni şi de către persoanele juridice.
Din probele administrate în cauză s-a stabilit că SC J. Botoşani a exploatat individual un număr de 20 de aparate de joc tip slot -machine fără licenţă sau autorizaţie de exploatare, iar SC L. SRL Botoşani un număr de 113 de aparate de joc.
Cu privire la un număr de 46 de aparate, s-a stabilit că acestea au fost exploatate în comun de către cele două societăţi, după cum urmează:
- 7 aparate de joc tip slot-machine - punctul de lucru cu sediul în DDDDDD., str. x, jud. Suceava;
- 16 aparate de joc la punctul de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x;
- 1 aparat de joc la punctul de lucru cu sediul în mun. Botoşani, Piaţa Centrală;
- 10 aparate de joc la punctul de lucru cu sediul în mun. Fălticeni, str. x, jud. Suceava;
- 4 aparate de joc la punctul de lucru cu sediul în mun. Suceava, str. x, jud. Suceava;
- 1 aparat de joc la punctul de lucru cu sediul în mun. Rădăuţi, str. x, jud. Suceava;
- 7 aparate de joc la punctul de lucru cu sediul în Gura Humorului, YYYYY., jud. Suceava.
Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului de către SC J. Botoşani pentru exploatarea a 20 de aparate de joc individual şi 46 de aparate de joc în comun cu SC L. SRL Botoşani este în cuantum de 1.080.278,50 RON.
Prin adresa din 15.01.2016, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi-a însuşit prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului de către SC J. Botoşani în cuantum de 1.080.278,50 RON.
Din declaraţia de suspect a persoanei juridice SC J. Botoşani - prin reprezentant K. - a rezultat că aceasta s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Prin Încheierea nr. 9 din 09.11.2015, Curtea de Apel Suceava a încuviinţat efectuarea unui număr de 71 percheziţii domiciliare, dintre care 12 percheziţii au avut loc la domiciliile numiţilor A., C., B., FF., D., E., H., F., G., UUU., VVV. şi WWW., 2 percheziţii la sediul unor instituţii publice printre care şi sediul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava unde îşi desfăşoară activitatea inculpatul A. şi 56 de percheziţii la punctele de lucru ale societăţilor comerciale administrate în fapt/în drept de persoanele care fac obiectul cercetărilor şi care se ocupă cu "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri".
În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară la locaţiile care au făcut obiectul percheziţiilor au fost identificate şi indisponibilizate aparatele de joc tip slot-machine cu privire la care existau suspiciuni că sunt exploatate fără respectarea legislaţiei în domeniu.
Având în vedere aceste aspecte, prin Ordonanţa din 26.11.2015 s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări de către echipe mixte formate din verificatori metrologici autorizaţi - specialişti în domeniul jocurilor de noroc - din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală şi inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, desemnaţi de fiecare instituţie în parte, care să efectueze verificări asupra fiecărui aparat de joc indisponibilizat din locaţiile sus-menţionate, urmând a se stabili, potrivit competenţei pe care o au, dacă este respectată legislaţia în domeniul jocurilor de noroc, dacă aparatele sunt deţinute şi/sau funcţionează legal, inspectorii din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc urmând să aibă în vedere şi stabilirea legalităţii funcţionării aparatelor de joc la aceste locaţii.
În perioada 07 - 10.12.2015, echipe mixte formate din verificatori metrologici autorizaţi - specialişti în domeniul jocurilor de noroc - din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală, inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Suceava, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, s-au deplasat la locaţiile unde au fost efectuate percheziţiile domiciliare şi au fost indisponibilizate aparatele de joc tip slot-machine, fiind întocmite procese-verbale în acest sens.
Din Raportul de constatare nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a rezultat exploatarea aparatelor de joc tip slot-machine fără respectarea legislaţiei în domeniu.
S-a reţinut că în cele 28 de locaţii situate în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ: SC KKKK. SRL (cu sediul în jud. Botoşani), SC LLLL. SRL (cu sediul în sat/com. Roma, nr. 75, jud. Botoşani), SC J. (punct de lucru cu sediul în DDDDDD., str. x, jud. Suceava), SC OOOO. SRL (cu sediul în loc. Flămânzi, jud. Botoşani), SC QQQQ. SRL (cu sediul în loc. Frumuşica, jud. Botoşani), ÎF SSSS. (cu sediul în com. (...), sat (...), jud. Botoşani), SC UUUU. SRL (cu sediul în com. Harvărna, jud. Botoşani), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, Piaţa Centrală), SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x D), SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x, parter), SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x, parter), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Fălticeni, str. x, jud. Suceava), SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Suceava, str. x), SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Suceava, str. x, camera 2, jud. Suceava), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Suceava, str. x, jud. Suceava), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Suceava, str. x), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Suceava, str. x), SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în Târgu-Neamţ, str. x, jud. Neamţ), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în loc. (...), str. x, jud. Suceava), SC J. şi SC L. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Rădăuţi, str. x, jud. Suceava), SC J. (punct de lucru cu sediul în Gura Humorului, YYYYY., jud. Suceava), SC AAAAAA. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x), SC CCCCCC. SRL (punct de lucru cu sediul în mun. Botoşani, str. x, bloc turn) au fost identificate un număr total de 182 mijloace de joc slot-machine care funcţionau fără respectarea legislaţiei în domeniu (O.U.G. nr. 77/2009), dintre care:
- un număr de 48 mijloace de joc fără a prezenta plăcuţe sau etichete care să cuprindă datele de identificare prevăzute de lege, respectiv serie de fabricaţie, producător, tipul aparatului şi anul de fabricaţie, motiv pentru care cu privire la aceste aparate nu s-a putut pune în discuţie existenţa autorizaţiilor de exploatare;
- un număr de 38 serii de aparat identificate pe aparatele de joc nu figurează în evidenţa informatizată a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, pentru mijloacele de joc cu aceste serii nefiind emise niciodată autorizaţii de exploatare;
- un număr de 15 mijloace de joc care au deţinut autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. SRL Botoşani valabile la data de 11.11.2015, fiind autorizate să funcţioneze în alte locaţii decât cele care au fost identificate;
- un număr de 52 mijloace de joc care au deţinut autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. SRL Botoşani, valabile la data de 11.11.2015, fiind autorizate să funcţioneze în locaţiile în care au fost identificate, însă cu precizarea că, la data de 11.11.2015, operatorului economic SC L. SRL Botoşani i-a fost comunicată Decizia Comitetului de Supraveghere nr. 2917/30.10.2015 privind revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine seria x, acordată acestei societăţi, de unde a rezultat faptul că, la data de 14.11.2015, toate cele 182 mijloace de joc identificate în cele 28 de locaţii erau în afara cadrului legal, privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc desfăşurată prin exploatarea acestora, chiar dacă un număr de 67 mijloace de joc deţinuseră, până la data de 11.11.2015, autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. SRL (52 mijloace de joc autorizate să funcţioneze în locaţiile în care au fost identificate plus 15 mijloace de joc autorizate să funcţioneze, dar în alte locaţii decât cele în care au fost identificate);
- un număr de 25 mijloace de joc care au deţinut autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. SRL Botoşani, dar a căror valabilitate era expirată anterior datei de 11.11.2015;
- un număr de 3 mijloace de joc care au deţinut autorizaţii de exploatare emise în favoarea altui operator economic - SC OOOOO. SRL (CUI x), valabilitatea acestora fiind expirată anterior datei de 14.11.2015 - data indisponibilizării lor;
- un mijloc de joc seria x care deţine autorizaţie de exploatare emisă în favoarea unui alt operator economic - SC FFFFFF. SRL, CUI x, cu valabilitate 01.03.2015 - 29.02.2016, fiind autorizat să funcţioneze în altă locaţie, astfel că mijlocul de joc identificat cu aceeaşi serie este de fapt o clonă a acestui aparat.
În raport se mai menţionează faptul că, la punctele de lucru nr. 3, 5, 6, 8, 9, 16, 17, 19, 23, 24, 25 şi 26, verificate de inspectorii ONJN, seriile de aparat M192 şi M198 au fost regăsite fiecare, pe câte un număr de 3 aparate de joc, iar seriile de aparat x au fost regăsite fiecare pe câte un număr de 2 aparate de joc, astfel că, în afara unuia dintre mijloacele de joc având seriile de mai sus, celelalte mijloace de joc având serii identice, identificate şi indisponibilizate conform proceselor-verbale de percheziţie domiciliară la aceste puncte de lucru, sunt de fapt "clone" ale aparatelor care au fost autorizate.
Având în vedere situaţia constatată, precum şi prevederile legale în vigoare privind nivelul taxelor anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc a estimat că prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, în condiţiile în care cele 182 mijloace de joc erau în exploatare la data de 14.11.2015, este de 2.495.663,80 RON (echivalentul a 566.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), compus din: 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată (20.000 euro x 4,4093 RON/euro = 88.186 RON); 473.200 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 182 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului de 182 mijloace de joc tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate (473.200 euro x 4, 4093 RON/euro = 2.086.480,76 RON); 72.800 euro (400 euro/post autorizat/an x 182 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 182 de astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate (72.800 euro x 4,4903 lei/euro = 320.997,04 RON).
Prin adresa nr. x/06.01.2016, A.N.A.F s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 3.668.537,60 RON, reprezentând prejudiciul material total cauzat bugetului de stat prin comiterea infracţiunilor prev. de O.U.G. nr. 77/2009, de către inculpaţii C., B., D. şi societăţile comerciale administrate de aceştia.
Prin adresa nr. x/05.01.2016, O.N.J.N. a precizat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., că prejudiciul material cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă continuată (exploatarea ilegală a 182 aparate de joc), este în cuantum de 2.495.663,80 RON, cu precizarea că, potrivit art. 17 alin. (2), art. 29 alin. (5) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constituirea de parte civilă se realizează de ANAF.
Prin adresa din 15.01.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava s-a comunicat către O.N.J.N. că din probatoriul administrat a rezultat că SC L. SRL Botoşani a exploatat individual 113 aparate de joc tip slot-machine fără licenţă sau autorizaţie de exploatare, SC J. Botoşani 20 de aparate de joc, 46 aparate au fost exploatate în comun de cele două societăţi, iar 3 aparate aparţin unei alte persoane, efectuându-se cercetări în vederea identificării şi atragerii răspunderii penale în privinţa sa.
Prin analogie cu calculul prejudiciului material efectuat de ONJN în raportul nr. x/22.12.2015, s-a reţinut că prejudiciul total adus bugetului de stat de către:
- SC J. Botoşani, prin exploatarea ilegală a celor 66 mijloace de joc, este de 1.080.278,50 RON;
- SC L. SRL Botoşani, prin exploatarea ilegală a celor 159 aparate de joc, este de 1.887.180,4 RON.
Având în vedere că administratorul în fapt al celor două societăţi este inculpatul C., prejudiciul material total cauzat de acesta bugetului consolidat al statului este în cuantum de 2.967.458,9 RON.
Prin adresa din 15.01.2016, O.N.J.N. a comunicat faptul că îşi însuşeşte în totalitate calculul sumelor reprezentând taxe speciale datorate pentru exploatarea jocurilor de noroc în cauză cu privire la C., SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, astfel cum rezultă din adresa din 15.01.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi s-a stabilit un cuantum total al prejudiciul material cauzat de inculpatul C. suma de 2.967.458,9 RON.
În cursul cercetării judecătoreşti, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a restrâns acuzaţiile în ceea ce priveşte infracţiunile de desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., după cum urmează:
Pentru inculpatul C., acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 135 de aparate de joc tip slot-machine exploatate nelegal (114 mijloace de joc exploatate în 21 de puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al SC L. SRL şi 21 mijloace de joc exploatate nelegal în 6 puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al J. SRL).
Pentru inculpata SC J. Botoşani, acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 21 acte materiale (un număr de 21 mijloace de joc exploatate nelegal în 6 puncte de lucru).
Pentru inculpata SC L. SRL, acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 114 acte materiale (114 mijloace de joc exploatate nelegal în 21 de puncte de lucru).
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata SC J., sub coordonarea directă a inculpatului C. sau a interpuşilor acestuia, a exploatat mijloace de joc neautorizate în scopul obţinerii de venituri, care nu puteau fi evidenţiate în contabilitate, întrucât societatea nu deţinea licenţă de organizare pentru jocurile de noroc tip slot-machine.
Astfel, inculpata SC J., sub coordonarea directă a inculpatului C. sau a interpuşilor acestuia, a exploatat în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc un număr de 21 mijloace de joc neautorizate la data de 14.11.2015, la 6 puncte de lucru: nr. 2 (2 aparate), nr. 4 (4 aparate), nr. 5 (2 aparate), nr. 6 (3 aparate), nr. 26 (7 aparate), nr. 27 (3 aparate), datorând bugetului de stat urmare acestui fapt, în solidar cu C., suma totală de 1.080.278,50 RON, compusă din: 88.186 RON contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată, 859.813,50 RON cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim de 75 mijloace de joc tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate, 132.279 RON contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 75 de astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate.
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a precizat că cele 21 de mijloace de joc neautorizate existente la 6 puncte de lucru ale SC J., nedeclarate de aceasta şi mijloacele de probă care atestă că SC J. exploata aparatele de jocuri de noroc sunt:
- la punctul de lucru nr. 2 situat în sat Roma, imobil nr. 75 (deţinător locaţie, conform r.c. 46.191/22.12.2015, SC LLLL. SRL) 2 aparate fără serie;
- la punctul de lucru nedeclarat la O.N.R.C. de către SC L. sau SC J., nedeclarat la O.N.J.N. de către niciun operator de jocuri de noroc licenţiat; MMMM. - administrator al SC LLLL. SRL a declarat că cele 2 aparate de joc identificate în locaţie sunt ale SC J., fiind aduse de către WWW. - angajatul SC J., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC J. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 4 situat în Flămânzi, str. x (deţinător locaţie, conform r.c. 46.191/22.12.2015, SC OOOO. SRL) 4 aparate fără serie (la percheziţie într-un aparat a fost găsită suma de 5 RON, în altul suma de 10 RON şi într-un al treilea aparat suma de 15 RON);
- la punctul de lucru nedeclarat la O.N.R.C. de către SC L. sau SC J., nedeclarat la O.N.J.N. de către niciun operator de jocuri de noroc licenţiat; la fila x din volumul XLVII se află o fişă pentru locaţia Flămânzi cu data de 11.11. în care sunt evidenţiate indexurile input şi output pentru 4 aparate de joc fiind calculată pe fişa în cauză suma de 2.502 RON obţinută din exploatarea aparatelor de joc; există Contract de închiriere fără nr. şi fără dată, încheiat între SC OOOO. SRL Flămânzi, în calitate de proprietar şi SC J. Botoşani, în calitate de chiriaş, obiectul contractului conform art. II.2): SC J. Botoşani, în conformitate cu obiectul de activitate, asigură exploatarea maşinilor cu câştiguri; PPPP. - administrator în fapt al OOOO. SRL a predat la percheziţia domiciliară din 14.11.2015 suma de 51 RON provenită din exploatarea celor 4 aparate de joc (5 + 10 + 15 + 21 fond de plată exclusiv pentru jocuri de noroc existent la barmanul GGGGGG. = 51); în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC J. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 5 situat în comuna Frumuşica (deţinător locaţie, conform R.C. 46.191/22.12.2015, SC QQQQ. SRL) 2 aparate, din care:
- 1 nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seria x);
- 1 este clonă (seria x);
- la punctul de lucru nedeclarat la O.N.R.C. de către SC L. sau SC J., nedeclarat la O.N.J.N. de către niciun operator de jocuri de noroc licenţiat; la fila x din volumul XLVII se află o fişă pentru locaţia Frumuşica cu data de 11.11. în care sunt evidenţiate indexurile input şi output pentru 2 aparate de joc fiind calculată pe fişa în cauză suma de 1.647 RON obţinută din exploatarea aparatelor de joc; există Contract de închiriere fără nr. din 21.08.2015 încheiat între SC HHHHHH. SRL Flămânzi, în calitate de proprietar şi SC J. Botoşani, în calitate de chiriaş, obiectul contractului conform art. II.2): SC J. Botoşani, în conformitate cu obiectul de activitate, asigură exploatarea maşinilor cu câştiguri în incinta cafe-bar Frumuşica. Conform Contract de închiriere Art. III 1): SC. J. Botoşani, în calitate de chiriaş al sălii şi proprietar al aparaturii, îşi asumă următoarele obligaţii: în concluzie, aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC J. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 6 situat în sat (...), com. (...) (deţinător locaţie, conform R.C. 46.191/22.12.2015, IF SSSS.) 3 aparate, din care:
- 1 nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seria x);
- 1 fără serie;
- 1 este clonă (seria x);
- la punctul de lucru nedeclarat la O.N.R.C. de către SC L. sau SC J., nedeclarat la O.N.J.N. de către niciun operator de jocuri de noroc licenţiat; la percheziţia domiciliară a fost ridicată suma de 10 RON existentă într-unul din aparatele de joc, reprezentanţii locaţiei SSSS. şi TTTT. au declarat la audiere că au încheiat contract de închiriere cu WWW., angajatul SC J. Botoşani, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC J. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 26 situat în Gura Humorului, YYYYY., 7 aparate, din care:
- 2 aparate nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile: x, la percheziţie în aparat a fost găsită suma 10 RON);
- 2 aparate clonă (seriile: M 280, M 198, la percheziţie în aparat a fost găsită suma 110 RON);
- 3 aparate fără serie (la percheziţie în aparate au fost găsite sume de bani: într-unul 45 RON, în altul 15 RON, în altul 20 RON);
La fila x din volumul XLVII se află o fişă pentru locaţia Gura Humorului cu data de 13.11. în care sunt evidenţiate indexurile input şi output pentru 7 aparate de joc fiind calculată pe fişa în cauză suma de 3.169 RON obţinută din exploatarea aparatelor de joc; la percheziţie a fost ridicată şi suma de 1.380 RON "cu privire la care doamna ZZZZZ. arată că provine din încasările realizate de cele 7 aparate tip slot machine" punctul de lucru nr. 26 situat în Gura Humorului, b-dul x nr. 1, act de sediu valid pentru SC L.: Contract de subînchiriere şi anexele la acesta nr. 101/12.10.2011, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 19.08.2009, durata sediului: nelimitat; act de sediu valid pentru SC J.: Contract de închiriere nr. x/29.12.2010, durata sediului: nelimitat; ZZZZZ. a declarat că:,,... nu deţine documente de evidenţă a încasărilor şi plăţilor realizate de aparatele de jocuri de noroc. Ridicarea banilor obţinuţi din încasările realizate de aceste aparate se face de către WWW. angajat la SC J. care citeşte contoarele aparatelor şi îmi comunică suma pe care trebuie să o predau". Cu ocazia audierii în calitate de martor, ZZZZZ. a declarat că, în anul 2013, a încheiat un contract de comodat cu SC J. şi că cele 7 aparate din această locaţie aparţin acestei societăţi, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC J. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 27 situat în Botoşani, str. x, bl. 42 (deţinător locaţie, conform R.C. 46.191/22.12.2015, SC AAAAAA. SRL) 3 aparate, din care:
- 1 aparat fără serie;
- 2 aparate nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile x);
S-a reţinut că există Contract de închiriere fără nr. şi fără dată, încheiat între SC AAAAAA. SRL Botoşani, în calitate de proprietar şi SC J. Botoşani, în calitate de chiriaş, obiectul contractului conform art. II.2): SC J. Botoşani, în conformitate cu obiectul de activitate, asigură exploatarea maşinilor cu câştiguri; BBBBBB. - asociat unic şi administrator la SC AAAAAA. SRL a declarat că: "aparatele de joc nu-i aparţin, ele fiind proprietatea societăţii J. Botoşani, reprezentată de numitul C." şi că aparatele au fost aduse, puse în funcţiune şi exploatate doar de o săptămână în urmă, iar încasările erau ridicate de reprezentanţii J. SRL Botoşani, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC J. Botoşani.
Având în vedere cele de mai sus, a rezultat faptul că, la data de 14.11.2015, un număr de 21 mijloace de joc identificate în 6 locaţii erau în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc desfăşurată prin exploatarea acestora de către SC J. Botoşani.
Având în vedere situaţia constatată şi descrisă mai sus, precum şi prevederile legale în vigoare privind nivelul taxelor anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc, instanţa a avut în vedere că prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, în condiţiile în care cele 21 mijloace de joc erau în exploatare la data de 14.11.2015, este în sumă de 1.080.278,50 RON (echivalentul a 245.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), compus din:
- 20.000 euro reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată;
- 20.000 euro x 4,4093 RON/euro = 88.186 RON;
- 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim de 75 mijloace de joc tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate;
- 195.000 euro x 4,4093 RON/euro = 859.813,50 RON;
- 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 75 de astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate.
- 30.000 euro x 4,4093 RON/euro = 132.279 RON.
De asemenea, inculpata SC L., sub coordonarea directă a lui C. şi a interpuşilor acestuia, a exploatat în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc un număr de 114 mijloace de joc neautorizate la data de 14.11.2015 la 21 puncte de lucru: nr. 1 (3 aparate), nr. 3 (6 aparate), nr. 8 (5 aparate), nr. 9 (20 aparate), nr. 10 (5 aparate), nr. 11 (2 aparate), nr. 12 (1 aparat), nr. 13 (7 aparate), nr. 14 (4 aparate), nr. 15 (4 aparate), nr. 16 (5 aparate), nr. 17 (13 aparate), nr. 18 (3 aparate), nr. 19 (4 aparate), nr. 20 (4 aparate), nr. 21 (7 aparate), nr. 22 (4 aparate), nr. 23 (3 aparate), nr. 24 (1 aparat), nr. 25 (9 aparate), nr. 28 (4 aparate), datorând bugetului de stat, urmare acestui fapt, în solidar cu C., suma totală de 1.596.166,60 RON, compusă din: 88.186 RON contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată, 1.306.916,52 RON cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului de 114 mijloace de joc tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate, 201.064,08 RON contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 114 de astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate.
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a precizat că cele 114 de mijloace de joc neautorizate existente la 21 puncte de lucru ale SC L. şi mijloacele de probă care atestă că SC L. exploata aparatele de jocuri de noroc sunt:
- la punctul de lucru nr. 1 situat în sat Roşiori, com. Răchiţi, imobil 207, 3 aparate care nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile x);
S-a reţinut că există Contract de subînchiriere nr. x, fără dată, încheiat între SC KKKK. SRL Botoşani, în calitate de locator şi SC L. Botoşani, în calitate de locatar, obiectul contractului conform art. 2.3.: activitate ce urmează să se desfăşoare în spaţiul închiriat: jocuri electronice; IIIIII. - asociat unic şi administrator la SC KKKK. SRL a predat la percheziţia domiciliară din 14.11.2015 suma de 1.075 RON provenită din exploatarea celor 3 aparate de joc în aproximativ 4 zile (conform declaraţiei lui IIIIII.); în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 3 situat în Câmpulung Moldovenesc, Calea x, 6 aparate, din care:
- 2 aparate fără serie - la percheziţie într-un aparat a fost găsită suma de 30 RON;
- 1 aparat este clonă (seria x);
- 1 aparat cu autorizaţia de exploatare expirată (seria x), S 2 aparate cu autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. cu valabilitate pentru perioada 01.10.2015 - 30.09.2016, până la data de 11.11.2015 fiind autorizate să funcţioneze în această locaţie şi care au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei (seriile M 141, M 143).
Dovada exploatării aparatelor de joc cu seriile M 141 şi M 143 şi după data de 11.11.2015 o constituie faptul că la percheziţia domiciliară din 14.11.2015 în aceste aparate au fost găsite sume de bani, astfel: în aparatul cu seria x 141 a fost găsită suma de 5 RON, iar în aparatul cu seria x 143 a fost găsită suma de 10 RON).
Act de sediu expirat pentru SC J. la 14.11.2015: Contract de închiriere nr. x/22.09.2009, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 25.09.2009, data expirării dovezii de sediu: 24.09.2014; prin Contract de asociere în participaţiune nr. x/01.07.2015 încheiat între SC J. - care deţine spaţiul comercial şi SC L., L. se obligă: să asigure buna funcţionare şi folosirea corectă a aparatelor de joc; operarea mijloacelor de joc şi activitatea de bar se vor face de personalul angajat al D. vechiul L. SRL, pe bază de contract individual de muncă.; la fila x din volumul XLVII se află o fişă pentru locaţia Câmpulung cu data de 30.10. în care sunt evidenţiate indexurile input şi output pentru 7 aparate de joc, fiind calculată pe fişa în cauză suma de 3.469 RON obţinută din exploatarea aparatelor de joc; la percheziţie au fost identificate 7 aparate (4 fără autorizaţie de funcţionare şi 3 cu autorizaţie de funcţionare valabilă până la 11.11.2015); act de sediu valid pentru SC L.: contract de subînchiriere şi anexele la acesta, nr. 51/20.02.2012, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 20.02.2012, data expirării dovezii de sediu: 25.09.2016; NNNN. - supraveghetor jocuri este angajatul SC L., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 8 situat în Botoşani, str. x, în incinta Cafe Bar CCCCC., 5 aparate din care:
- 1 aparat este clonă (seria x - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 730 RON);
- 4 aparate cu autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. care au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei (seriile: x, M 271, M 159, M 310), din care 3 cu valabilitate pentru perioada 01.10.2015 - 30.09.2016, până la data de 11.11.2015 fiind autorizate să funcţioneze în această locaţie (seriile: x - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 20 RON, indexurile fiind input x output y, M 271 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 5 RON, indexurile fiind input x, output y, M 159 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 575 RON, indexurile fiind input x, output y) şi 1 cu valabilitate pentru perioada 01.01.2015-31.12.2015, până la data de 11.11.2015 fiind autorizat să funcţioneze în altă locaţie - Botoşani, str. x (seria x - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 510 RON);
Dovada exploatării aparatelor de joc cu seriile: x, M 271, M 159, M 310 o constituie faptul că la percheziţia domiciliară din 14.11.2015 în aceste aparate au fost găsite sume de bani în fiecare din ele şi totodată la data percheziţiei - 14.11.2015 indexurile la 3 aparate au fost mai mari decât la data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei;
În JJJJJJ.. pentru data de 11.11.2015 pentru organizator jocuri L. în locaţia din str. x mijloacele de joc au avut la sfârşitul zilei următoarele indexuri: M 271 - input x output y, M 159 - input x output y, x - input x output y; Mijloacele de joc M 271, M 159, x au indexurile mai mari la data percheziţiei - 14.11.2015 decât la data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, în aparatul M 310 s-a găsit la 14.11.2015 suma de 510 RON, fapte care denotă că mijloacele de joc M 271, M 159, x, M 310 au fost exploatate după data comunicării revocării licenţei; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/21.08.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 21.08.2013, data expirării dovezii de sediu: 21.08.2023, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 9 situat în Botoşani, str. x, în incinta "KK.", 20 aparate, din care:
- 9 aparate fără serie;
- 6 aparate care nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile: x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017, x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017, x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017);
- 4 aparate cu autorizaţia de exploatare expirată (seriile: M 276, M 203, M 320, M 124);
- 1 aparat este clonă (seria x);
Act de sediu valid pentru SC J.: extras de carte funciară nr. x/N din 11.09.2007, durata sediului: nelimitat; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/21.08.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 21.08.2013, data expirării dovezii de sediu: 21.08.2023; EEEEE. - supraveghetor jocuri este angajatul SC L., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 10 situat în Botoşani, spaţiul comercial U 38, 5 aparate, din care:
- 2 aparate cu autorizaţiile de exploatare expirate (seriile: Sx0, SM 1810 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 15 RON);
- 1 aparat nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seria x 1476 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 75 RON);
- 2 aparate cu autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. cu valabilitate pentru perioada 01.04.2015 - 31.03.2016, până la data de 11.11.2015 fiind autorizate să funcţioneze în această locaţie şi care au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei (seriile: M 253 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 15 RON, SM 1791 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 15 RON);
Dovada exploatării mijloacelor de joc cu seriile M 253, SM 1791, o constituie faptul că la percheziţia domiciliară din 14.11.2015 în aceste aparate au fost găsite sume de bani în fiecare din ele, astfel: în aparatul cu seria x 253 a fost găsită suma de 15 RON, iar în aparatul cu seria x 1791 a fost găsită suma de 15 RON; FFFFF. a predat la percheziţie suma totală de 3.480 RON reprezentând conform declaraţiei acestuia: 3.420 RON fond de plăţi, 44,54 RON încasări din pariuri sportive, 15,46 RON încasări din 14.11.2015 de la slot -machine;
Act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/23.02.2009, cu act adiţional x/22.08.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 10.03.2009, data expirării dovezii de sediu: 24.02.2019; FFFFF. - supraveghetor jocuri este angajatul SC L., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 11 situat în Botoşani, str. x, 2 aparate fără serie;
La percheziţie a fost ridicată suma de 2.315 RON reprezentând fond de premiere jocuri conform declaraţiei lui KKKKKK. (angajata SC L.); act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/06.01.2012, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 20.01.2012, data expirării dovezii de sediu: 20.01.2018, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 12 situat în Botoşani str. x, 1 aparat cu autorizaţie de exploatare expirată emisă în favoarea SC L. (seria x 1174);
HHHHH. - supraveghetor jocuri este angajatul SC L., în concluzie: aparatul de joc este exploatat de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 13 situat în Botoşani str. x D, 7 aparate din care:
- 3 aparate fără serie (la percheziţie într-un aparat a fost găsită suma de 40 RON);
- 4 aparate care nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile: x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017 la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 60 RON, x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017, x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017).
A fost ridicată la percheziţie şi suma de 3.161 RON reprezentând fond de premiere pentru jocuri de noroc (conform declaraţiilor lui JJJJJ. şi KKKKK.); JJJJJ. şi KKKKK. -supraveghetori jocuri sunt angajatele SC L., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 14 situat în Botoşani, str. x sc. C, 4 aparate, din care:
- 3 aparate cu autorizaţii de exploatare expirate (seriile: SM 1172 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 50 RON);
- 1 aparat cu autorizaţie de exploatare emisă în favoarea SC L. cu valabilitate pentru perioada 01.04.2015 - 31.03.2016, până la data de 11.11.2015 fiind autorizat să funcţioneze în altă locaţie: Botoşani, Piaţa Centrală şi care a fost exploatat şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei (seria x 1811 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 30 RON, indexurile fiind input x output y);
În JJJJJJ.. la 11.11.2015 există următoarele indexuri: SM 1811 - input x output y; Mijlocul de joc SM 1811, în care a fost găsită la percheziţie suma de 30 RON, are indexurile mai mari la data de 14.11.2015 - data percheziţiei, decât la data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, fapt care denotă că aparatul de joc SM 1811 a fost exploatat în perioada de după comunicarea revocării licenţei;
Act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/18.08.2008, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 18.08.2011, data expirării dovezii de sediu: 17.08.2016, LLLLL. - supraveghetor jocuri este angajatul SC L., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 15 situat în Botoşani, str. x, 4 aparate, din care:
- 3 aparate nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (SM 743, SM 744, SM745);
- 1 aparat cu autorizaţia de exploatare expirată la 30.11.2014 (seria x 877 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 2.985 RON fond de premiere pentru ziua în curs conform declaraţiei lui MMMMM.);
La percheziţie a fost ridicată şi suma de 396 RON, încasări de la slot-machine şi pariuri sportive în data de 13.11.2015; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/16.02.2010, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 01.03.2010, data expirării dovezii de sediu: 01.03.2017; MMMMM. - supraveghetor jocuri este angajatul SC L., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 16 situat în Botoşani, str. x, 5 aparate, din care:
- 2 aparate clonă (seriile: x - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 15 RON, M 198);
- 1 aparat cu autorizaţia de exploatare expirată (seria x - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 30 RON);
- 2 aparate fără serie (la percheziţie în unul din aparate a fost găsită suma de 10 RON);
Punctul de lucru nr. 16 situat în Botoşani, str. x, act de sediu valid pentru SC L.: Contract de subînchiriere şi anexele la acesta, nr. 109/10.08.2009, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 10.08.2009, durata sediului: nelimitat; la percheziţia domiciliară la P.L. din str. x nr. 1/platoul autogării Botoşani; LLLLLL. - supraveghetor jocuri este angajatul SC L., în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. SRL Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 17 situat în Fălticeni str. x bl. 31, 13 aparate, din care:
- 6 aparate nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile: x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017, x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017, x - restituit către T. SRL conform încheierii CA. Suceava/13.01.2017);
- 4 aparate fără serie;
- 3 aparate cu autorizaţie de exploatare emisă în favoarea SC L., până la data de 11.11.2015 fiind autorizate să funcţioneze în această locaţie şi care au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, din care: 2 cu valabilitate pentru perioada 01.03.2015 - 29.02.2016 (M 125 - la percheziţie indexuri: input x output y, M 317 - la percheziţie indexuri: input x output y) şi 1 cu valabilitate pentru perioada 01.01.2015 - 31.12.2015, până la data de 11.11.2015 fiind autorizat să funcţioneze în această locaţie (ROD 0605 - la percheziţie indexuri: input x output y);
În JJJJJJ.. la 11.11.2015 organizator de joc L. există următoarele indexuri: ROD 0605 - input x output y, M 317 - input x output y, M 125 - input x output y; Mijloacele de joc cu seria x 0605, M 317, M 125 au indexurile mai mari la data de 14.11.2015 - data percheziţiei decât la data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, fapt care denotă că mijloacele de joc M 125, M317, ROD 0605 au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei.
La percheziţia domiciliară din 14.11.2015 a fost ridicată suma totală de 15.080 RON reprezentând: 10.000 RON fond rulare jocuri + 5.080 RON încasări jocuri în perioada 10.11.2015 - 13.11.2015 pentru care NNNNN. a declarat că nu deţine documente justificative; act de sediu expirat pentru SC J. la 14.11.2015: Contract de închiriere nr. x/31.08.2009, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 01.09.2009, data expirării dovezii de sediu: 31.08.2014; pentru 12 aparate autorizate până la 11.11.2015 pentru locaţia din Fălticeni, b-dul x, bloc 31 există adresa nr. x/20.08.2015, înregistrată la serviciul fiscal municipal Fălticeni la nr. x/27.08.2015, prin care SC L. a anunţat funcţionarea aparatelor în locaţia de pe b-dul x bloc 31; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de subînchiriere şi anexele la acesta, nr. 116/21.08.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 21.08.2013, data expirării dovezii de sediu: 01.09.2018; NNNNN. şi MMMMMM. - supraveghetori jocuri sunt angajate ale SC L. (conform P.V. percheziţie şi REVISAL), în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 18 situat în Suceava, str. x, 3 aparate cu autorizaţii de exploatare expirate (x - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 15 RON, MM 0174 - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 10 RON);
La percheziţie a fost ridicată suma de 1.000 RON reprezentând fond de premiere, sumă dată fără documente lui PPPPP. de către reprezentanţii SC L. (conform declaraţiei lui PPPPP.); act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/28.08.2015 între SC NNNNNN. SRL şi SC L., data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 29.08.2015, data expirării dovezii de sediu: 29.08.2018, în contractul nr. x/28.08.2015 scrie "Activitatea ce urmează să se desfăşoare în spaţiul închiriat: jocuri electronice" L. prin adresa nr. x/14.10.2015 a înştiinţat A.F.P. Suceava că începând cu 21.10.2015 la locaţia situată pe Calea x A se vor afla cele 3 aparate de joc cu seriile mai sus enumerate, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani.
- la punctul de lucru nr. 19 situat în Suceava, str. x, camera 2, 4 aparate, din care:
- 2 aparate fără serie (la percheziţie într-un aparat a fost găsită suma de 20 RON);
- 2 aparate cu autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. cu valabilitate pentru perioada 01.03.2015 - 29.02.2016, până la data de 11.11.2015 fiind autorizate să funcţioneze în această locaţie şi care au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei (seriile: M 300, M 281);
La percheziţia din 14.11.2015 aparatele de joc M 300 şi M 281 au avut următoarele indexuri: M 300 - input x output y, M 281 - input x output y);
La fila x există JJJJJJ.. la 11.11.2015 pentru organizator jocuri L., deţinător spaţiu L., sala din Suceava str. x, în care sunt consemnate indexurile aparatelor de joc astfel: M 300 - input x output y, M 281 - input x output y; aparatele cu seriile M 300 şi M 281 au indexurile la data de 14.11.2015 - data percheziţiei, mai mari decât la data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, fapt care denotă că mijloacele de joc M 300 şi M 281 au fost exploatate şi după data comunicării revocării licenţei; la percheziţie a fost ridicată suma de 1.170 RON reprezentând fond de rezervă pentru acordarea eventualelor câştiguri (conform declaraţiei lui GGGGG.);
Act de sediu valid pentru SC L.: Contract de subînchiriere şi anexele la acesta, nr. 258/27.11.2014, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 27.11.2014, data expirării dovezii de sediu: 10.11.2019, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. SRL Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 20 situat în Suceava str. x, 4 aparate fără serie.
Act de sediu expirat pentru SC J. la 14.11.2015: Contract de închiriere nr. /14.08.2007, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 15.08.2007, data expirării dovezii de sediu: 15.08.2010; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de subînchiriere şi anexele la acesta, nr. 103/10.08.2009, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 10.08.2009, data expirării dovezii de sediu: 15.08.2018;
La percheziţia din 14.11.2015 a fost ridicată suma de 2.138 RON reprezentând încasări din exploatarea aparatelor de joc tip slot - machine (conform declaraţiei lui SSSSS.); SSSSS. - supraveghetor jocuri este angajata SC L. (conform REVISAL), în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 21 situat în Suceava, str. x, 7 aparate, din care:
- 2 nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile: x, y);
- 3 fără serie;
- 2 aparate cu autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L., până la data de 11.11.2015 fiind autorizate să funcţioneze în această locaţie şi care au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, din care 1 cu valabilitate pentru perioada 01.05.2015 - 30.04.2016 (SM 1357 - la percheziţie indexuri: input x, output y) şi 1 cu valabilitate pentru perioada 01.03.2015 - 29.02.2016 (M 211 - la percheziţie indexuri: input x output y);
În JJJJJJ.. la 11.11.2015 există următoarele indexuri: SM 1357 - input x output y, M 211 - input x output y; mijloacele de joc SM 1357 şi M 211 au la data de 14.11.2015 - data percheziţiei, indexurile mai mari decât la data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, fapt care denotă că mijloacele de joc SM 1357 şi M 211 au fost exploatate şi după comunicarea revocării licenţei;
Act de sediu expirat pentru SC J. la 14.11.2015: Contract de închiriere nr. x/09.09.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 09.09.2013, data expirării dovezii de sediu: 08.09.2014; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/02.09.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 02.09.2013, data expirării dovezii de sediu: 02.09.2017, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. SRL Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 22 situat în Suceava, b-dul x nr. 46, 4 aparate, din care:
- 1 aparat nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seria x - la percheziţie în aparat a fost găsită suma de 10 RON);
- 3 aparate fără serie (la percheziţie într-unul dintre aparate a fost găsită suma de 10 RON).
La percheziţie a fost ridicată suma de 1.500 RON (predată de OOOOOO. şi UUUUU.) reprezentând fondul din care se premiază câştigătorii jocurilor de noroc de la aparatele de tip slot-machine; act de sediu expirat pentru SC J. la 14.11.2015: Contract de închiriere nr. x/09.09.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 09.09.2013, data expirării dovezii de sediu: 08.09.2014; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/02.09.2013, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 02.09.2013, data expirării dovezii de sediu: 02.09.2017, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 23 situat în Târgu-Neamţ, str. x: 3 aparate cu autorizaţii de exploatare emise în favoarea SC L. cu valabilitate pentru perioada 01.03.2015 - 29.02.2016, până la data de 11.11.2015 fiind autorizate să funcţioneze în această locaţie şi care au fost exploatate şi după data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei (seriile: M 280, M 287, M 172);
La percheziţia din data de 14.11.2015 cu privire la aparatele de joc cu seriile M 280, M 287, M 172, au fost constatate referitor la bani şi indexuri următoarele: M 280 - input x output y, M 287 - în aparat a fost găsită suma de 25 RON, input x output y, M 172 - în aparat a fost găsită suma de 95 RON, input x, output y;
În JJJJJJ.. pentru data de 11.11.2015 pentru organizator jocuri L. în locaţia din str. x mijloacele de joc au la sfârşitul zilei următoarele indexuri: M 280 - input x output y, M 287 - input x output y, M 172 - input x output y; mijloacele de joc M 280, M 287, M 172 au la data de 14.11.2015 - data percheziţiei, indexurile mai mari decât la data de 11.11.2015 - data comunicării revocării licenţei, fapt care denotă că mijloacele de joc M 280, M 287, M 172 au fost exploatate şi după revocarea licenţei; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de subînchiriere şi anexele la acesta, nr. 1/05.01.2015, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 05.01.2015, data expirării dovezii de sediu: 05.01.2016, în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 24 situat în (...), str. x S în incinta barului PPPPPP., 1 aparat care nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seria x);
Act de sediu valid pentru SC J. la 14.11.2015: Contract de închiriere nr. x/22.02.2009, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 22.02.2009, durata sediului: nelimitat; la percheziţia din 14.11.2015 a fost ridicată suma de 2.460 RON reprezentând "restul rămas după atribuirea premiilor câştigate din suma de 4.000 RON de la ultima completare a fondului de rulaj de către numitul WWW. din urmă cu 2 sau 3 zile" din exploatarea aparatelor de joc (conform declaraţiei lui QQQQQQ.); act de sediu valid pentru SC L.: Contract de închiriere nr. x/07.07.2014, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 07.07.2014, data expirării dovezii de sediu: 07.07.2016; WWWWW. - supraveghetor jocuri este angajata SC L. (C.I.M. nr. 58/28.11.2014), în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 25 situat în Rădăuţi, str. x, 9 aparate, din care:
- 2 aparate clonă (seriile: M 203, M 124);
- 6 aparate cu autorizaţii de exploatare expirate (seriile: x);
- 1 aparat fără serie.
La fila x din volumul XLVII se află o fişă pentru locaţia Rădăuţi cu data de 04.11. în care sunt evidenţiate indexurile input şi output pentru 12 aparate de joc fiind calculată pe fişa în cauză suma de 14.030 RON obţinută din exploatarea aparatelor de joc; la punctul de lucru nr. 25 din Rădăuţi la percheziţie au fost identificate 12 aparate (9 fără autorizaţie de funcţionare şi 3 cu autorizaţie de funcţionare valabilă până la 11.11.2015 pentru această locaţie); act de sediu expirat pentru SC J. la 14.11.2015: Contract de închiriere nr. x/12.04.2007, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 12.04.2007, data expirării dovezii de sediu: 12.04.2012; act de sediu valid pentru SC L.: Contract de subînchiriere şi anexele la acesta nr. 117/19.08.2009, data de început a valabilităţii pentru dovada de sediu: 19.08.2009, data expirării dovezii de sediu: 11.04.2016; de la bar a fost ridicată suma de 5.290 RON; RRRRRR. şi SSSSSS. - supraveghetori jocuri sunt angajaţi ai SC L. în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
- la punctul de lucru nr. 28 (42) situat în Botoşani, str. x, bloc Turn, 4 aparate, din care:
- 2 aparate fără serie;
- 2 aparate nu figurează în evidenţa O.N.J.N. (seriile: x, y);
La percheziţia domiciliară din data de 14.11.2015 TTTTTT. a predat suma de 618 RON reprezentând totalul încasărilor din activitatea de exploatare a aparatelor tip slot machine; există Contract de închiriere nr. x/01.04.2015 încheiat între SC CCCCCC. SRL în calitate de locator, prin UUUUUU. şi SC L. în calitate de locatar, pentru 1 an de zile, prin care "Proprietarul spaţiului este de acord cu închirierea unei părţi de 8 m.p. din suprafaţa totală către SC L. pentru activităţi de jocuri de noroc şi pariuri", în concluzie: aparatele de joc sunt exploatate de C. prin intermediul SC L. Botoşani;
Având în vedere cele de mai sus, a rezultat faptul că, la data de 14.11.2015, un număr de 114 mijloace de joc identificate în 21 de locaţii erau în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc desfăşurată prin exploatarea acestora de către SC L.
Faţă de situaţia descrisă mai sus, având în vedere şi prevederile legale în vigoare privind nivelul taxelor anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc, a rezultat că prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, în condiţiile în care cele 114 mijloace de joc erau în exploatare la data de 14.11.2015, este de 1.596.166,60 RON (echivalentul a 362.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), compus din:
- 20.000 euro reprezentând contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată;
20.000 euro x 4,4093 RON/euro = 88.186 RON;
- 296.400 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 114 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului de 114 mijloace de joc tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate;
296.400 euro x 4,4093 RON/euro = 1.306.916,52 RON;
- 45.600 euro (400 euro/post autorizat/an x 114 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 114 astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate;
45.600 euro x 4,4093 RON/euro = 201.064,08 RON.
Pentru exploatarea în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc a unui număr de 135 mijloace de joc neautorizate la data de 14.11.2015, inculpatul C. datorează suma totală de 2.676.445,10 RON, astfel:
- în solidar cu SC J., suma de 1.080.278,50 RON, din care: 88.186 RON contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, 859.813,50 RON cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim de 75 mijloace de joc tip slot-machine, 132.279 RON contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 75 astfel de mijloace de joc, pentru exploatarea în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc a unui număr de 21 mijloace de joc neautorizate la data de 14.11.2015;
- în solidar cu SC L., suma de 1.596.166,60 RON, din care: 88.186 RON contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, 1.306.916,52 RON cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului de 114 mijloace de joc tip slot-machine, 201.064,08 RON contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 114 astfel de mijloace de joc, pentru exploatarea în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc a unui număr de 114 mijloace de joc neautorizate la data de 14.11.2015.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor C., L. SRL şi J. au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: procesele-verbale de verificare pe teren a locaţiilor supuse percheziţiilor domiciliare din data de 14.11.2015, în care au fost identificate aparate de joc slot-machine exploatate ilegal, raportul de constatare ONJN nr. x/22.12.2015, cu anexele aferente şi adresa Biroului Român de Metrologie Legală nr. 12.393/21.12.2015, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare; fişele de evidenţă a societăţilor la ONRC, certificate de verificare tehnică transmise de SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani şi declaraţiile martorilor VVV., UUU., WWW., audiaţi atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului C., care, la data de 14.11.2015, a exploatat ilegal un număr de 135 de aparate de joc tip slot-machine exploatate nelegal (114 mijloace de joc exploatate în 21 de puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al SC L. SRL, prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului fiind de 1.596.166,60 RON şi 21 mijloace de joc exploatate nelegal în 6 puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al J., prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului fiind de 1.080.278,50 RON), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (135 acte materiale).
Instanţa a constatat că probele legal administrate în cauză, la care s-a făcut referire, au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare a sa.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului C., instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, s-a avut în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Prin urmare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal.
Astfel, instanţa a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă, iar în acelaşi timp, se impune ca, în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de lege, să le evalueze împreună şi, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Or, raportat la speţa de faţă, în funcţie de aspectele învederate, ţinând seama de fapta comisă de inculpatul C., în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, instanţa de fond a apreciat că în favoarea acestuia nu se justifică a fi reţinute niciuna dintre circumstanţele atenuante, legale sau judiciare, prevăzute de dispoziţiile art. 75 C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei prevăzute de textul de lege incriminator.
În consecinţă, instanţa a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului C. este posibilă prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, care este atât necesară, cât şi suficientă, pentru a răspunde cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 şi urm. din C. pen., şi anume cuantumul pedepsei aplicate, respectiv închisoarea sub 3 ani, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, faptul că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, precum şi aprecierea instanţei că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, instanţa de fond, în temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 2 ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei, acest termen fiind apreciat de instanţă ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului prin supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
A apreciat că este întrunită condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. b) C. pen., şi anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanţa a reţinut, conform fişei de cazier judiciar a inculpatului, că acesta nu avea antecedente penale la data săvârşirii faptei deduse judecăţii.
A apreciat că este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul C. manifestându-şi acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Aprecierea instanţei că, raportat la persoana inculpatului, la conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi la posibilităţile sale de îndreptare, "aplicarea pedepsei este suficientă, chiar fără executarea acesteia", conform dispoziţiilor prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a întemeiat pe considerente privind împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi persoana inculpatului.
S-a apreciat că, prin respectarea de către inculpatul C., timp de 2 ani, pe perioada termenului de încercare, a obligaţiilor ce vor fi impuse de către instanţă, există posibilitatea reintegrării sociale şi a reeducării acestuia fără executarea pedepsei închisorii în regim de penitenciar.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., instanţa l-a obligat pe inculpatul C. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. va avea obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., a atras atenţia inculpatului C. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reţinerii, a arestului la domiciliu şi a arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.
Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatei SC J. Botoşani, care, la data de 14.11.2015, a exploatat ilegal un număr de 21 mijloace de joc în 6 puncte de lucru, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă de 1.080.278,50 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (21 acte materiale).
S-a reţinut că, în sensul legii penale, o infracţiune este săvârşită în numele persoanei juridice dacă persoana fizică care săvârşeşte elementul material al faptei acţionează în calitate de reprezentant al persoanei juridice. Pentru ca activitatea ilicită a unei persoane fizice să poată atrage răspunderea penală a persoanei juridice nu se cere condiţia unei învestiri oficiale într-o funcţie decizională de reprezentare sau control, fiind suficient numai ca persoana fizică să fi acţionat în numele persoanei juridice ori să fi avut o asemenea putere de drept sau de fapt.
Instanţa de fond a constatat că probele legal administrate în cauză, la care s-a făcut referire, au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpata acţionând cu vinovăţia cerută de lege, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare a sa.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei SC J. Botoşani, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., numărul de acte materiale comise, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală în sumă de 100.000 RON, reprezentând echivalentul a 200 zile amendă (500 RON ziua-amendă).
Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatei SC L. SRL Botoşani, care, la data de 14.11.2015, a exploatat ilegal un număr de 114 mijloace de joc exploatate în 21 de puncte de lucru, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 1.596.166,60 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (114 acte materiale).
În sensul legii penale, o infracţiune este săvârşită în numele persoanei juridice dacă persoana fizică care săvârşeşte elementul material al faptei acţionează în calitate de reprezentant al persoanei juridice. Pentru ca activitatea ilicită a unei persoane fizice să poată atrage răspunderea penală a persoanei juridice nu se cere condiţia unei învestiri oficiale într-o funcţie decizională de reprezentare sau control, fiind suficient numai ca persoana fizică să fi acţionat în numele persoanei juridice ori să fi avut o asemenea putere de drept sau de fapt.
Instanţa a constatat că probele legal administrate în cauză, la care s-a făcut referire, au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpata acţionând cu vinovăţia cerută de lege, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare a sa.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei SC L. SRL Botoşani, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., numărul de acte materiale comise, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală în sumă de 150.000 RON, reprezentând echivalentul a 300 zile amendă (500 RON ziua-amendă).
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a avut în vedere că Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a arătat că potrivit precizărilor cuprinse la art. 17 alin. (2), art. 29 alin. (5) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin unităţile subordonate acesteia, realizează activităţi de administrare a creanţelor datorate bugetului general consolidat, potrivit competenţelor stabilite prin lege, constituirea de parte civilă fiind realizată prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală..
Prin adresa nr. x/06.01.2016, ANAF s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.668.537,60 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de inculpaţii C., B., D., în solidar cu inculpatele SC L. SRL Botoşani, SC J. Botoşani, SC O. SRL Botoşani, SC Q. SRL Piatra-Neamţ, prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
Prin adresa nr. x/21.01.2016, ANAF a menţionat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.220.611,20 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat bugetului consolidat al statului după recalcularea lui potrivit probelor administrate în cauză.
Instanţa a avut în vedere că, în cursul cercetării judecătoreşti, au fost restrânse acuzaţiile de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, referitor la infracţiunile de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor C., SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, după cum urmează:
Pentru inculpatul C., acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 135 de aparate de joc tip slot-machine exploatate nelegal (114 mijloace de joc exploatate în 21 de puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al SC L. SRL şi 21 mijloace de joc exploatate nelegal în 6 puncte de lucru în numele, interesul şi realizarea obiectului de activitate al J. SRL).
Pentru inculpata SC J. Botoşani, acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 21 acte materiale (un număr de 21 mijloace de joc exploatate nelegal în 6 puncte de lucru).
Pentru inculpata SC L. SRL, acuzaţia a fost restrânsă la un număr de 114 acte materiale (114 mijloace de joc exploatate nelegal în 21 de puncte de lucru).
În aceste condiţii, acţiunea civilă exercitată de către partea civilă A.N.A.F. a fost admisă doar în parte.
Instanţa a înlăturat de la soluţionarea cauzei concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, apreciind că acestea sunt neconcludente, calculul prejudiciului nefiind efectuat în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009, raportat la situaţia constatată în urma efectuării percheziţiilor care au avut loc la data de 14.11.2015.
Astfel, expertul contabil a concluzionat la pag. 86 (Capitolul III Concluzii), la răspunsul dat la obiectivul nr. 4, că SC O. SRL nu a avut niciodată sediul declarat la adresa din str. x din mun. Botoşani, nu s-a identificat în documentele aflate la dosarul cauzei niciun contract de închiriere între această societate şi proprietarul spaţiilor, motiv pentru care a putut concluziona că între această societate şi proprietarul spaţiilor, QQQ., nu existau relaţii de colaborare.
Instanţa a avut, însă, în vedere că între SC O. SRL Botoşani şi întreprinderea Individuală QQQ. cu sediu social şi domiciliu fiscal în Botoşani, str. x, cod CAEN 5630 "Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor", reprezentată de QQQ. şi între SC O. SRL Botoşani şi întreprinderea Individuală VVVVVV. cu sediu social şi domiciliu fiscal în Botoşani, str. x, cod CAEN 4711 "Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun", reprezentată de XXX., nu puteau fi încheiate în mod legal contracte care să aibă ca scop exploatarea jocurilor de noroc în mod direct de O. SRL sau în comun cu: I.I. QQQ., respectiv cu I.I. XXX., deoarece SC O. SRL Botoşani nu avea dobândită legal calitatea de operator de jocuri de noroc licenţiat.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (2), (5) din O.U.G. nr. 77/2009 şi art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 870/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, fără a deţine licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, inculpata SC O. SRL Botoşani nu putea în mod legal să exploateze activităţi de jocuri de noroc nici în mod direct şi nici în asociere.
Cu privire la inculpatul C., expertul contabil a concluzionat în ceea ce priveşte prejudiciul corespunzător celor 14 mijloace de joc neautorizate găsite la percheziţiile domiciliare din data de 14.11.2015 la punctele de lucru din 1, 2, 4, 5 şi 6, că se află în imposibilitatea de a se pronunţa, întrucât nu au fost identificate suficiente documente care să permită din punct de vedere al expertizei contabile stabilirea unei legături între inculpat şi cele 14 mijloace de joc neautorizate.
Cu privire la inculpata SC L., expertul contabil a reţinut, la pagina 41 a raportului de expertiză, că societatea a exploatat la data de 14.11.2015 un număr de 88 mijloace de joc neautorizate pentru care a calculat că societatea datorează bugetului de stat suma totală de 1.164.055 RON, compusă din: 1.008.848 RON taxa anuală de autorizare plus 155.207 RON taxa anuală specială de viciu, fără a calcula contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, deşi la data de 14.11.2015 L. nu deţinea licenţă de organizare pentru jocuri de noroc.
Expertul contabil nu a calculat în sarcina inculpatei SC L. contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, la data de 14.11.2015 - data percheziţiei, când s-a constatat că exploata în afara cadrului legal mijloace de joc, licenţa de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine fiindu-i revocată anterior, la data de 30.10.2015 şi comunicată la data de 11.11.2015.
Cu privire la inculpata SC J., expertul contabil, pe baza evidenţei contabile şi a nedeţinerii la 14.11.2015 a licenţei de organizare a jocurilor de noroc, a concluzionat că societatea nu a desfăşurat activitate de jocuri de noroc, nu a realizat venituri din această activitate, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, iar răspunderea pentru mijloacele de joc neautorizate identificate în spaţiile comune cu L. SRL îi revine acestuia în calitate de operator de jocuri licenţiat.
Astfel, expertul contabil a avut în vedere doar documentele şi înscrisurile care relevă că SC J. nu avea licenţă pentru organizarea jocurilor de noroc şi nu are înregistrate în evidenţa contabilă venituri de această natură, arătând la pagina 21 din raport, în detalierea răspunsului la obiectivul nr. 1, că nici O.N.J.N., prin adresele nr. x/05.01.2016 şi y/15.01.2016, nu a reţinut în sarcina acestei societăţi niciun prejudiciu. Această justificare nu a putut fi apreciată ca pertinentă, în condiţiile în care pentru fiecare dintre cele 4 societăţi inculpate în cauză extinderea urmăririi penale şi dobândirea calităţii de suspect s-a realizat ulterior, la data de 02.02.2016.
Expertul contabil a mai reţinut, în cadrul constatărilor efectuate la obiectivul 8, pagina 59 din Raportul de expertiză contabilă, că Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin aplicarea unor moduri diferite de calcul, a greşit atunci când a stabilit ca prejudiciu în cazul inculpatului B. (administrator al O. SRL Botoşani) taxă anuală de licenţă de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro), iar în cazul inculpatului D. (administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ) nu a stabilit, ca prejudiciu, taxă anuală de licenţă. Ambele societăţi au desfăşurat activităţi de jocuri de noroc tip slot-machine în afara cadrului legal cu acelaşi număr de mijloace de joc: 7.
Instanţa a apreciat că prejudiciul diferit stabilit în cazul fiecărui inculpat a fost stabilit în mod corect, conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2009, diferenţa privind modul de calcul rezultând din faptul că inculpatului B. - administrator al SC O. SRL Botoşani, i-a fost stabilită în sarcină plata taxei de licenţă în cuantum de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro), întrucât societatea nu deţinea licenţă de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, în timp ce inculpatului D. nu i-a fost stabilită în sarcină plata taxei de licenţă în cuantum de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro), întrucât SC Q. SRL Piatra-Neamţ deţinea licenţa pentru organizarea jocurilor de noroc tip slot-machine.
Concluzia expertului contabil, pag. 88 (Capitolul III Concluzii), la răspunsul dat la obiectivul 9, conform căreia "valoarea prejudiciului trebuie să rezulte din înmulţirea cuantumului taxei prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 77/2009 cu numărul efectiv de aparate de joc descoperite" nu a fost avută în vedere de către instanţă, întrucât, din coroborarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2009, rezultă o altă modalitate de calcul al prejudiciului.
Astfel, prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului trebuia să fie calculat având în vedere că mijloacele de joc se aflau în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc desfăşurată prin exploatarea acestora.
S-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, "pentru jocurile de noroc prevăzute la alin. (1), precum şi pentru orice alte tipuri de jocuri de noroc organizate în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă este obligatorie deţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc."
Art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 prevede că: "(1) Acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe. Organizatorii de jocuri de noroc au obligativitatea să întocmească şi să depună la O.N.J.N. o declaraţie lunară, la data şi sub forma unui formular-tip, aprobată prin ordin al Preşedintelui O.N.J.N., însuşită de administratorul societăţii - pentru jocurile de noroc tradiţionale sau de persoana autorizată - pentru jocurile de noroc la distanţă, în care să evidenţieze veniturile din jocuri de noroc aşa cum sunt ele definite la art. 11 din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi suma ce trebuie achitată pentru plata taxei de licenţă şi de autorizare pe fiecare tip de joc de noroc în parte."
Art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 prevede că: "Nivelul taxelor pentru eliberarea licenţelor de organizare a jocurilor de noroc, a autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc şi al taxei de acces prevăzute la art. 13 alin. (4), precum şi nivelul minim al capitalului social subscris şi vărsat de operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă şi pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului."
Art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 prevede că: "pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile."
De asemenea, au fost avute în vedere prevederile din Anexa la O.U.G. nr. 77/2009, actualizată, care stabilesc:
1. Taxe anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc;
I. Taxe aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc (anuale):
Litera G. Pentru jocurile tip slot-machine: 20.000 euro;
II. Taxe aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc (anuale):
Litera G. Pentru fiecare mijloc de joc de tip slot-machine:
(i) Slot-machine Clasa A - 2.600 euro
3. Taxe speciale:
Litera C. Taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine: 400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de autorizare.
Astfel, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. şi SC O. SRL Botoşani, prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului s-a apreciat că este în sumă de 1.080.278,50 RON (echivalentul a 245.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), compus din:
- 20.000 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată:
- 20.000 euro x 4,4093 RON/euro = 88.186,00 RON
- 195.000 euro (2.600 euro/an/mijloc de joc x 75 mijloace de joc), reprezentând cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim de 75 mijloace de joc tip slot-machine, taxe nedeclarate şi neachitate:
- 195.000 euro x 4,4093 RON/euro = 859.813,50 RON
- 30.000 euro (400 euro/post autorizat/an x 75 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 178 de astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate:
- 30.000 euro x 4,4093 RON/euro = 132.279,00 RON.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D. şi SC Q. SRL Neamţ, prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este în sumă de 92.595,30 RON (echivalentul a 21.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), compus din:
- 18.200 euro, reprezentând contravaloarea taxei anuale aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, taxă nedeclarată şi neachitată (2.600 euro/an/mijloc de joc x 7 mijloace de joc)
- 18.200 euro x 4,4093 RON/euro = 80.249,26 RON
- 2.800 euro (400 euro/post autorizat/an x 7 mijloace de joc), reprezentând contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 7 astfel de mijloace de joc, taxe nedeclarate şi neachitate:
- 2.800 euro x 4,4093 RON/euro = 12.346,04 RON.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C., SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani, referitor la cuantumul prejudiciului total adus bugetului consolidat, instanţa a avut în vedere următoarele:
Inculpatul C. a acţionat în numele şi în interesul SC J., prejudiciul adus bugetului consolidat al statului fiind în sumă de 1.080.278,50 RON (88.186 RON contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine + 859.813,50 RON cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim de 75 mijloace de joc tip slot-machine + 132.279 RON contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 75 de astfel de mijloace de joc) pentru exploatarea în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc a unui număr de 21 mijloace de joc neautorizate la data de 14.11.2015, la 6 puncte de lucru: nr. 2 (2 aparate), nr. 4 (4 aparate), nr. 5 (2 aparate), nr. 6 (3 aparate), nr. 26 (7 aparate), nr. 27 (3 aparate);
Acelaşi număr de aparate de joc - 21 - a fost exploatat, în mod corelativ, şi de SC J., urmând ca prejudiciul indicat să fie suportat în mod solidar de către C. şi SC J.
Inculpatul C. a acţionat în numele şi în interesul SC L., prejudiciul adus bugetului consolidat al statului fiind în sumă de 1.596.166,60 RON (88.186 RON contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine + 1.306.916,52 RON cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului de 114 mijloace de joc tip slot-machine + 201.064,08 RON contravaloarea taxelor anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, aferente exploatării numărului de 114 astfel de mijloace de joc) pentru exploatarea în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc a unui număr de 114 mijloace de joc neautorizate la data de 14.11.2015, la 21 puncte de lucru: nr. 1 (3 aparate), nr. 3 (6 aparate), nr. 8 (5 aparate), nr. 9 (20 aparate), nr. 10 (5 aparate), nr. 11 (2 aparate), nr. 12 (1 aparat), nr. 13 (7 aparate), nr. 14 (4 aparate), nr. 15 (4 aparate), nr. 16 (5 aparate), nr. 17(13 aparate), nr. 18 (3 aparate), nr. 19 (4 aparate), nr. 20 (4 aparate), nr. 21 (7 aparate), nr. 22 (4 aparate), nr. 23 (3 aparate), nr. 24 (1 aparat), nr. 25 (9 aparate), nr. 28 (4 aparate).
Acelaşi număr de aparate de joc (114) a fost exploatat, în mod corelativ, şi de SC L., urmând ca prejudiciul indicat să fie suportat în mod solidar de către C. şi SC L.
Împotriva sentinţei anterior menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, părţile civile Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi inculpaţii B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ.
A. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
a) în ceea ce priveşte nelegalitatea sentinţei, Parchetul a invocat:
- nelegalitatea pedepselor principale aplicate inculpatelor SC O. SRL Botoşani, SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ, prin neaplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1), teza I din O.U.G.. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi, implicit, prin neaplicarea pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice inculpatelor menţionate.
- nelegalitatea sentinţei penale apelate sub aspectul neindicării temeiului de drept al răspunderii civile delictuale prin care inculpaţii B., C., D., WWWWWW. SRL Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F - D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.
b) în ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei, Parchetul a invocat:
1. greşita schimbare de încadrare juridică dispusă prin încheierea din data de 24.10.2019 faţă de:
- inculpatul A., din infracţiunile de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
- inculpatul B., din infracţiunile de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), instigare la dare de mită prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de dare de mită în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
2. netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor:
- A., pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (din data de 28.07.2014), de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., de trafic de influenţă, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (din data de 06.11.2013), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
- B., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
- C., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 C. pen., de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din data de 29.07.2014), de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (iunie 2014), de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (11.06.2014);
- D., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);
- E., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;
- F., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- G., pentru comiterea infracţiunii de instigare la luare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- H., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
3. netemeinicia soluţiei atacate în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C., B., D., H., WWWWWW. SRL Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani, SC Q. SRL Neamţ, apreciate ca fiind prea blânde în raport de gravitatea faptelor comise, atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare, în cazul inculpaţilor persoane fizice.
I. În motivele scrise şi în susţinerile orale, Parchetul a arătat că pedeapsa aplicată inculpatei SC L. SRL Botoşani este nelegală, fiind depăşit maximul special al amenzii prevăzute de lege.
S-a arătat că raţionamentul instanţei este greşit, întrucât a apreciat că limita maximă de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 este închisoarea de un an, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 137 alin. (4) lit. b) C. pen., care stabilesc că limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii.
În opinia Parchetului, dacă s-ar aplica art. 137 alin. (4) lit. b) C. pen., ar fi posibilă aplicarea amenzii, în limitele cuprinse între 12.000 RON (100 RON amendă x 120 zile-amendă) şi 1.200.000 RON (5.000 RON ziua-amendă x 240 zile-amendă), înlăturându-se, însă, dispoziţiile art. 30 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 77/2009, care stabilesc că limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 sunt cuprinse între 10.000 RON şi 100.000 RON.
Totodată, conform art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, instanţa de fond trebuia să aplice şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice (pentru cele patru inculpate persoane juridice), care este obligatorie prin raportare la art. 67 alin. (2) C. pen.
Hotărârea instanţei de fond este nelegală, în opinia Parchetului, şi prin omisiunea indicării temeiului de drept al răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care s-a dispus obligarea inculpaţilor B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.
S-a susţinut că în mod nelegal s-a făcut trimitere în considerentele hotărârii la dispoziţiile art. 120 alin. (1) şi art. 1201 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, acestea fiind abrogate prin art. 354 din Legea nr. 207/2015.
În opinia Parchetului, latura civilă a cauzei se impune a fi soluţionată conform art. 19 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349, art. 1357 şi art. 1382 C. civ., cu obligarea inculpaţilor la dobânzi şi penalităţi de întârziere, ce se calculează conformului Codului de procedură fiscală.
II. În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., Parchetul a susţinut că ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni, nefiind legală reţinerea infracţiunii în formă continuată.
Aceeaşi critică este invocată şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., în condiţiile în care există un interval substanţial de timp între cele două acte materiale ale infracţiunii de dare de mită (16.04.2014, respectiv 15.07.2014) şi cele comise în octombrie 2015, faptele fiind săvârşite în baza unor rezoluţii infracţionale distincte.
De asemenea, nici infracţiunea de instigare la dare de mită nu poate fi considerată ca fiind un act material al infracţiunii continuate de dare de mită, în condiţiile în care această infracţiune s-a comis în cadrul unui control ce urma a fi efectuat la SC EE. SRL Târgu Frumos, administrată de FF..
În fine, s-a apreciat că soluţiile de achitare dispuse cu privire la inculpaţii: A., pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit.
c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit.
c) din Legea nr. 78/2000 (din data de 28.07.2014), de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., de trafic de influenţă, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit.
c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (din data de 06.11.2013), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000, de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 C. pen., de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 (din data de 29.07.2014), de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (iunie 2014), de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (11.06.2014);
D., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); E., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit.
b) din Legea nr. 78/2000; F., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit.
c) din Legea nr. 78/2000; G., pentru comiterea infracţiunii de instigare la luare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit.
c) din Legea nr. 78/2000 şi H., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sunt nelegale, probele administrate dovedind vinovăţia acestora.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C., B., D., H., SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ, Parchetul a susţinut că sunt prea blânde, atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora, cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
Pe cale de consecinţă, Parchetul a solicitat următoarele:
I. Aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi, implicit, aplicarea pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice inculpatelor SC O. SRL Botoşani, SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ;
II. Indicarea temeiului de drept al răspunderii civile delictuale prin care inculpaţii B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, respectiv art. 19 şi art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349, art. 1357 şi art. 1382 C. civ.
III. Desfiinţarea parţială a încheierii din data de 24.10.2019 prin care s-a dispus schimbarea de încadrare juridică faţă de inculpaţii A. şi B.;
IV. Condamnarea inculpaţilor, după cum urmează:
1. A., pentru săvârşirea în concurs real a:
- 11 infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (din data de 28.07.2014);
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen.
- favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.
- trafic de influenţă, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (din data de 06.11.2013), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
2. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);
- instigare la dare de mită prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;
- cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
3. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 C. pen.
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din data de 29.07.2014);
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (iunie 2014);
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (11.06.2014), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
4. D., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);
5. E., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000;
6. F., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
7. G., pentru comiterea infracţiunii de instigare la luare de mită prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
8. H., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
V. Aplicarea unor pedepse orientate spre maxim pentru inculpaţii:
- C., B., D., pentru infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
- H., pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
- SC O. SRL Botoşani, pentru infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
- SC Q. SRL Neamţ, pentru infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
VI. Menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. prin Ordonanţa nr. x/P/2015 din data de 06.01.2016;
VII. Obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.
B. Apelantul inculpat B., prin apărător ales, a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea sa, în principal, conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. menţinerea soluţiilor de achitare dispuse de prima instanţă pentru celelalte infracţiuni; respingerea, ca nefondată, a acţiunii civile; ridicarea măsurilor asigurătorii; înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea civilă.
În motivele scrise şi în susţinerile orale, apelantul inculpat B., prin apărătorul ales, a arătat că prima instanţă a preluat ad literam situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei, fără a exista o motivare proprie şi o evaluare corespunzătoare a probelor administrate.
Lipsa aprecierii probelor atrage per se lipsa motivelor de fapt ale verdictului de vinovăţie, nefiind determinată conduita penală relevantă a cărei existenţă trebuie reconstruită prin intermediul probelor apreciate de către prima instanţă.
Din perspectiva apărării, soluţia de condamnare este greşită, prima instanţă încălcând prezumţia de nevinovăţie ca efect al nerespectării exigenţelor circumscrise dispoziţiilor art. 99 alin. (1), art. 103 alin. (2) teza a II-a şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., sub aspectul sarcinii probei şi standardului probatoriu al acuzaţiei penale.
În subsidiar, s-a apreciat că se impun a fi reţinute dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în sensul că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i trăsătura esenţială a tipicităţii, nefiind îndeplinite cerinţele esenţiale ale elementului material cuprinse în norma de incriminare.
În opinia apărării, fapta reţinută în sarcina inculpatului B. nu există.
Astfel, potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constituie infracţiune "desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc (...)", cu condiţia să fie îndeplinite cumulativ următoarele exigenţe cu privire la fiecare dintre cele 7 aparate de joc tip slot-machine, descrise în cadrul ipotezelor acuzatoriale, respectiv: conectarea la o sursă de curent electric; aparatul să fi fost pornit şi să se afle în stare de funcţionare la momentul consumptiv al infracţiunii (exclusiv data de 14.11.2015, potrivit descrierii acuzaţiei) şi oferta subiectului activ să fi fost acceptată de către participant, în sensul de a fi existat un jucător la momentul consumptiv al infracţiunii (exclusiv data de 14.11.2015).
Cu privire la cele 3 aparate de joc identificate de către organele de urmărire penală în cadrul percheziţiei domiciliare la sediul situat în mun. Botoşani, str. x, se reţine că nu există vreo menţiune dacă acestea erau sau nu în funcţiune, respectiv dacă au fost identificaţi participanţi, care acceptaseră oferta aparatelor de joc la pretinsul moment al consumării infracţiunii, şi anume la 14.11.2015.
Apărarea susţine că simplul fapt al existenţei celor 3 aparate de joc, fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare, nu poate avea semnificaţia penală cerută de norma de incriminare, din perspectiva corespondenţei unei atare conduite cu acţiunea ce constituie verbum regens, aceasta incriminând desfăşurarea unei activităţi fără licenţă sau autorizaţie şi nu simpla deţinere a unui aparat de joc. Ca atare, în opinia apărării, fapta reţinută în sarcina inculpatului nu există.
De asemenea, apărarea subliniază că nu există un rezultat probatoriu dincolo de orice îndoială rezonabilă privind existenţa oricărei legături între apelantul B. şi cele 3 aparate de joc, în sensul că cele 3 aparate de joc i-ar fi aparţinut cu orice titlu celui din urmă, ori că acesta ar fi fost implicat în orice modalitate faptică în plasarea celor 3 aparate de joc în incinta cafe-barului XXXXXX., deţinut şi operat de ÎI QQQ..
S-a susţinut că, esenţial din perspectiva existenţei faptelor imputate este că martora nu confirmă că cele 3 aparate se aflau în stare de funcţionare şi nici că erau participanţi care acceptaseră ofertele aparatelor de joc la momentul efectuării percheziţiei domiciliare, ce concordă în viziunea acuzării cu momentul consumptiv al infracţiunii.
Cu privire la aparatele de joc identificate la sediul din mun. Botoşani, str. x, organele de urmărire penală au identificat 6 aparate de joc, din care 4 sunt cele descrise în procesul-verbal de indisponibilizare întocmit la data de 02.07.2015 de către inspectorii din cadrul O.N.J.N., acestea fiind găsite în stare de nefuncţionare, fiind închise, iar două dintre aparate erau folosite în activitatea de jocuri de noroc.
Apărarea invocă faptul că 4 aparate descrise în cuprinsul actului de sesizare nu erau în stare de funcţionare încă din 02.07.2015, neexistând, astfel, de plano, participanţi care să fi acceptat ofertele de joc ale aparatelor. Prin urmare, un atare rezultat lipseşte de orice semnificaţie penală prezenţa celor 4 aparate de joc identificate în 14.11.2015, cu ocazia percheziţiei domiciliare în incinta unui local închis.
Apărarea face trimitere la declaraţiile martorilor YYYYYY. şi XXX., apreciind că nu există un rezultat probatoriu, dincolo de orice îndoială rezonabilă, privind existenţa unei legături între apelanţii SC O. SRL Botoşani şi B., pe de o parte, respectiv cele 4 aparate de joc, pe de altă parte, în sensul că cele 4 aparate de joc ar fi aparţinut cu orice titlu oricăruia dintre cei doi apelanţi ori că vreunul dintre aceştia ar fi fost implicat în orice mod în plasarea celor 4 aparate de joc în incinta spaţiului situat în mun. Botoşani, str. x, apt. 3, jud. Botoşani.
Încă din data de 05.04.2015, imobilul a fost închiriat martorului YYYYYY., prin intermediul întreprinderii sale individuale, fără ca între acesta şi apelantul B., respectiv apelanta SC O. SRL Botoşani, să fi existat vreo relaţie contractuală de orice natură, care să permită relaţionarea apelanţilor cu cele 4 aparate de joc.
Faptul că, într-o perioadă anterioară momentului de referinţă al pretinsei activităţi infracţionale, SC O. SRL Botoşani a avut un contract de închiriere al imobilului situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, nu justifică în mod raţional concluzia că orice activitate ulterioară s-ar desfăşura în acel spaţiu este orchestrată de fostul chiriaş, sau de administratorul acestuia. Totodată, s-a punctat că, la data percheziţiei domiciliare, în incinta imobilului în discuţie erau exploatate în mod legal două aparate de tip slot-machine ce aparţineau ZZZ. Târgu Frumos, societate în raport de care nu a fost stabilită probatoriu vreo legătură cu apelanţii.
Cu privire la latura civilă, s-a apreciat că, întrucât fapta nu există, se impune respingerea, ca nefondată, a acţiunii civile.
Pe de altă parte, s-a susţinut că aceeaşi soluţie se impune şi pentru faptul că infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 este o infracţiune de pericol abstract, care se produce ex re prin comiterea acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii.
Relaţiile sociale ocrotite prin norma de incriminare vizează exclusiv desfăşurarea activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, cu respectarea condiţiilor legale de licenţiere şi autorizare, iar nu îndeplinirea obligaţiilor fiscale generate de activitatea de organizare a jocurilor de noroc.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că acţiunea civilă, în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., este nefondată.
De asemenea, s-a susţinut că trebuie observat faptul că, potrivit raportului de constatare al ONJN nr. x/22.12.2015, evocat în descrierea acuzaţiilor formulate faţă de apelanţi, structura prejudiciului în cuantum de 1,080,278.50 RON este compusă din următoarele taxe (p.29 raport):
• taxe anuale aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine;
• taxe anuale de autorizare aferente exploatării mijloacelor de joc tip slot-machine;
• taxe anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine;
S-a arătat că, potrivit art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009, taxele sus iterate "constituie venit la bugetul de stat", având astfel, în virtutea prevederilor art. 1 pct. 10 şi 27 C. proc. fisc. , natura juridică a unor creanţe bugetare corelative unor obligaţii fiscale.
Or, conduita realizată în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, inter alia, prin ascunderea bunului ori sursei impozabile sau taxabile, este incriminată de lege ca infracţiune de evaziune fiscală, în modalitatea normativă reglementată de prevederile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Astfel fiind, în raport de exigenţele art. 19 alin. (1) C. proc. pen., s-a arătat că este vădit inadmisibilă reparaţiunea unui atare prejudiciu în cadrul procesului penal, dacă fapta ilicită prejudiciabilă care constituie fundamentul răspunderii civile delictuale nu formează concomitent obiectul acţiunii penale exercitate de procuror în respectivul proces penal.
S-a apreciat că acţiunea civilă exercitată în procesul penal vizează exclusiv reparaţiunea prejudiciilor generate prin fapta referitor la care este formulată acuzaţia penală prin intermediul acţiunii penale puse în mişcare şi exercitate de procuror, cu rezolvarea căreia a fost învestită prin actul de sesizare jurisdicţia de judecată.
Ulterior, la data de 10.12.2021, inculpatul B. a suplimentat motivele de apel, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în vederea respectării dublului grad de jurisdicţie, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, apărarea a susţinut că preluarea de către prima instanţă ad literam a situaţiei factuale conturează lipsa oricărei analize în exerciţiul funcţiei judiciare de judecată. Singura frază din cuprinsul considerentelor aferente soluţiilor de condamnare în discuţie, care aparţine primei instanţe, este aceea potrivit căreia "instanţa reţine că din raportul de constatare al O.N.J.N. nr. x/22.12.2015 rezultă că cele 7 aparate de joc exploatate ilegal de către inculpaţii B. şi SC O. SRL Botoşani sunt cele situate în mun. Botoşani, str. x (3 aparate) şi cele situate în mun. Botoşani, str. x (4 aparate)" (p.401 sentinţa apelată).
Practic, din cuprinsul sentinţei apelate nu rezultă că prima instanţă ar fi apreciat probele care vizau acuzaţia de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, în formă pretins continuată, lipsind în mod vădit analiza acestora, al cărei caracter obligatoriu este impus în termeni neechivoci de prevederile art. 403 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.
De asemenea, în planul chestiunilor de drept ale laturii penale, s-a arătat că lipseşte cu desăvârşire orice examen de tipicitate cu privire la această acuzaţie, în sensul că, după copierea situaţiei de fapt descrise de procuror în actul de sesizare, prima instanţă clamează lapidar, fără vreo analiză, bazată pe motive de drept, că fapta ar constitui infracţiunea incriminată de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
S-a apreciat că echivalează cu nemotivarea hotărârii situaţia în care prima instanţă reia integral, sau în mare parte, expunerea din conţinutul rechizitoriului, căreia îi adaugă scurte considerente abstracte. Astfel, soluţia nu este motivată, atunci când prima instanţă se rezumă la reproducerea ad literam a conţinutului rechizitoriului, lipsind un raţionament judiciar propriu primei instanţe apt sa conducă la concluzia unei examinări efective în fapt şi în drept a cauzei.
Ab initio, apărarea a subliniat că această critică de nelegalitate nu se limitează la aspectul pur formal al nemotivării hotărârii primei instanţe, ci vizează două chestiuni de substanţă care impactează, fiecare în parte, existenţa unui grad de jurisdicţie pe fondul acuzaţiei penale, respectiv: aprecierea efectivă a probelor de către prima instanţă, fără de care nu pot exista motive de fapt ale hotărârii judecătoreşti şi efectuarea subsecventă a examenului de corespondenţă dintre trăsăturile faptei concrete, a cărei existenţă a fost reconstruită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin intermediul probelor apreciate (motivelor de fapt) şi elementele de conţinut legal stabilite de tiparul abstract al normei de incriminare, fără de care nu pot exista motive de drept ale hotărârii judecătoreşti.
S-a susţinut că lipsa aprecierii probelor de către judecătorul fondului atrage per se lipsa motivelor de fapt ale verdictului de vinovăţie criticat prin intermediul apelului, nefiind astfel determinată conduita penalmente relevantă a cărei existenţă trebuia reconstruită (în plan epistemologic) prin intermediul probelor, apreciate de către prima instanţă.
S-a mai arătat că, şi dacă este normat sub forma dreptului persoanei care a fost declarată vinovată de comiterea unei infracţiuni de a cere examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării sale de către o jurisdicţie superioară, dublul grad de jurisdicţie în fond presupune de plano existenţa unui prim grad de jurisdicţie în fond, prin examinarea tuturor chestiunilor de fapt şi de drept ale acuzaţiei penale cauzei, de către prima instanţă care a judecat fondul acesteia (declaraţia de culpabilitate). Altfel spus, intră în sfera de aplicare a principiului în discuţie hotărârile jurisdicţiilor de judecată care au apreciat asupra caracterului bine fundamentat al acuzaţiei penale.
De asemenea, s-a arătat că, potrivit doctrinei, "în vederea respectării standardelor de protecţie a drepturilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, practica judiciară mai relevă o ipoteză de trimitere a cauzei spre rejudecare în urma admiterii apelului, atunci când a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în primă instanţă sau există vreun alt viciu semnificativ şi substanţial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel fiind, chiar dacă prima instanţă s-a pronunţat formal asupra acestor acuzaţii, de vreme ce a dispus condamnarea, nefiind în ipoteza reglementată de prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) fraza a II-a teza I C. proc. pen., soluţionarea acţiunii penale în lipsa unor motive de fapt şi de drept proprii primei jurisdicţii de judecată constituie un viciu semnificativ şi substanţial al sentinţei apelate, care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Într-un atare caz, în scopul asigurării unei protecţii efective a dreptului fundamental în discuţie, remediul nu poate fi decât desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare de către prima instanţă.
Soluţia este fundamentată normativ pe însăşi dispoziţia convenţională încălcată, respectiv pe dispoziţiile art. 20 alin. (2) Constituţie care, în virtutea preeminenţei lor, vor produce un efect corector al normelor infraconstituţionale din cadrul dreptului formal (art. 421 C. proc. pen.).
În fine, la termenul din 13 decembrie 2021, inculpatul B. a invocat excepţia nulităţii absolute privind totalitatea actelor procedurale cu funcţie probatorie prin care s-a pus în executare Mandatul de Supraveghere Tehnică nr. x/2015 din 03.07.2015, emis de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, solicitând să se constate nulitatea absolută conform prevederilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, a solicitat să se constatate nulitatea derivată a tuturor proceselor-verbale de redare în format letric a convorbirilor/comunicărilor de orice fel interceptate ca efect al punerii în executare a respectivului mandat de supraveghere tehnică, potrivit dispoziţiilor art. 280 alin. (2) C. proc. pen.
Subsecvent constatării nulităţii, a solicitat să se dispună excluderea tuturor probelor digitale nelegal obţinute şi administrate prin punerea în executare a respectivului mandat de supraveghere tehnică, cu încălcarea normelor de competenţă materială (funcţională şi procesuală), în temeiul prevederilor art. 102 alin. (3) C. proc. pen.
Prin aceeaşi cerere, a mai solicitat să se dispună distrugerea probelor digitale iterate din orice mijloc de stocare a datelor informatice aflat în posesia organelor judiciare şi eliminarea mijloacelor de probă (procesele-verbale de redare) din dosarul procedurii, în condiţiile aplicaţiunii obligatorii a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 244/2017 şi nr. 22/2018 şi excluderea tuturor probelor orale derivate din probele digitale sus evocate (nelegal obţinute şi administrate prin intermediul supravegherii tehnice), potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (4) C. proc. pen., după cum urmează:
- probele testimoniale rezultate din declaraţia martorului GGG. din 14.11.2015;
- probele orale rezultate din declaraţiile date de inculpatul B. în faţa organului de urmărire penală, în 21.12.2015, respectiv cu ocazia audierii sale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în cadrul procedurii privind luarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, în cazul în care nu ar fi excluse ca probe derivate, a solicitat să se dispună excluderea probelor orale iterate, în baza dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802/2017, deoarece acestea au fost obţinute printr-o stratagemă neloială a acuzării, bazată pe o tehnică de ascultare care a afectat capacitatea persoanelor audiate (martor şi inculpat) de a relata voluntar faptele care au făcut obiectul audierii, ca urmare a prezentării conţinutului probei digitale viciate persoanelor audiate.
În aplicarea regulii quod nullum est nullum producit efectum, apărarea a solicitat să se dispună obligarea Parchetului să înlăture din cuprinsul actului de sesizare toate aserţiunile care valorifică probele sus iterate - primare şi derivate - ca motive de fapt în descrierea acuzaţiei de dare de mită (acţiunea din 9-10 octombrie 2015).
În opinia apărării, cauza de nulitate absolută invocată, care viciază actele cu funcţie probatorie indicate în petitul acestei cereri, rezidă în nerespectarea normelor de competenţă materială funcţională privind efectuarea actelor de urmărire penală, în general, respectiv a celor circumscrise procedeului probatoriu al supravegherii tehnice, în particular.
S-a arătat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 din 4 mai 2017 a fost declarată neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în cadrul prevederilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., sub aspectul omisiunii de a include în sfera respectivului caz de nulitate absolută situaţia nerespectării normelor de competenţă materială şi personală a organului de urmărire penală. Astfel fiind, actul de jurisdicţie constituţională a reconfigurat prin efectele sale aditive, specifice neconstituţionalităţii unei omisiuni legislative, însăşi geometria cazului de nulitate în discuţie care este operant inclusiv pentru nerespectarea normelor de competenţă după materie, ori după calitatea persoanei, a organului de urmărire penală.
În contextul în care apărarea a invocat excepţia de nulitate, efectuarea actelor procedurale de executare a supravegherii tehnice de către un organ judiciar competent material (funcţional şi procesual), limitativ menţionat în cadrul art. 30 C. proc. pen., constituie un fapt de care depinde aplicarea legii, în sensul art. 98 lit. c) C. proc. pen., circumscris obiectului concret al probaţiunii, deoarece din acesta decurg consecinţe juridice în planul regimului juridic al procedeului probatoriu şi al sancţiunii procesual penale a nulităţii absolute, care poate interveni în ipoteza încălcării normei de competenţă.
În contextul naturii probante conferite de lege constatărilor personale ale organului de urmărire penală, potrivit art. 198 alin. (2) teza I C. proc. pen., procesele-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere tehnică, care se întocmesc potrivit art. 143 alin. (1) C. proc. pen., au funcţia de a proba faptul de care depinde aplicarea legii în discuţie, respectiv acela că supravegherea tehnică a fost (sau nu) executată de un organ judiciar competent. Or, în contextul în care atare procese-verbale nu există în dosarul cauzei, consecinţa nu poate fi decât aceea că parchetul nu a probat un atare fapt, deşi îi revine cu prisosinţă sarcina probei, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen.
Apărarea a făcut trimitere şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 [§52], prin care instanţa de contencios constituţional a statuat expressis verbis că efectele actului jurisdicţional se produc erga omnes şi pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, "(...) astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată (...) (s.n.)". Argumentele sunt deopotrivă valide şi în privinţa obligativităţii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017.
Raporturile de drept procesual penal născute ca efect al punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică de către "alte organe specializate ale statului", altele decât organele judiciare penale, anterior publicării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi 302/2017, constituie facta futura, din perspectiva prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind guvernate în integralitate de efectele jurisprudenţei obligatorii ce emană de la instanţa de contencios constituţional. Altfel spus, aparenta respectare a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., în forma existentă la data executării supravegherii tehnice, nu este de natură să paralizeze obligativitatea erga omnes şi ex nunc a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017. Astfel fiind, nerespectarea normelor de competenţă după materie - funcţională şi/sau procesuală - şi/sau după calitatea persoanei constituie un caz de nulitate absolută, în mod invariabil, indiferent de organul judiciar la care se referă.
În opinia apărării, punerea în executare a supravegherii tehnice nu reprezintă doar un aşa-numit "sprijin tehnic", ci o veritabilă activitate de urmărire penală concretizată într-un act procedural, susceptibil de a fi verificat sub aspectul legalităţii sale din perspectiva competenţei organului de la care emană.
Punerea în executare a supravegherii tehnice, în sensul activării şi dezactivării sistemelor şi dispozitivelor prin care supravegherea tehnică se realizează efectiv, constituie chintesenţa procedeului probatoriu, fiind aşadar un veritabil act procedural de urmărire penală care nu poate fi valabil dacă nu este efectuat de un organ competent.
Aşadar, consecinţele juridice care decurg din faptul probatoriu al executării supravegherii tehnice de către un serviciu de informaţii, pe baza Protocolului, constau în nulitatea absolută a tuturor actelor procedurale prin care respectiva supraveghere tehnică a fost executată de o autoritate publică, fără atribuţii judiciare, de plano necompetentă funcţional, iar nu de către un organ judiciar de urmărire penală.
Curtea Constituţională a subliniat că administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă competenţa materială a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută cu privire la actele prin care acestea s-au administrat. De asemenea, aceeaşi sancţiune se impune şi în privinţa actelor prin care s-a administrat o probă de către organele de urmărire penală, fără a se ţine cont de calitatea persoanei. [§(208)].
Revine, aşadar, instanţelor judecătoreşti să verifice în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi să dispună măsurile legale corespunzătoare [§(211)], instanţa de contencios constituţional constatând, totodată, că Decizia nr. 26/2019 nu aduce niciun element de noutate faţă de cadrul normativ primar existent la data pronunţării ei, întrucât, în baza Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 şi nr. 302 din 4 mai 2017, care, pe măsura publicării, fac parte din ordinea normativă naţională, erau/sunt incidente prevederile art. 102 C. proc. pen. şi ale art. 281 C. proc. pen., ci doar sancţionează un comportament instituţional care a încălcat ordinea constituţională şi obligă autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională să îşi respecte şi să îşi exercite competenţele în limitele prevăzute de lege şi Constituţie. [§(212)].
C. Apelantul inculpat C., prin apărător ales, a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
Apărarea a susţinut că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt greşită, preluând, aproape integral, conţinutul rechizitoriului, fără a proceda la efectuarea unui examen propriu al cauzei.
Se invocă faptul că, la data comiterii faptelor, administratorul SC J. Botoşani era inculpatul H., iar la SC L. SRL administrator era inculpatul M., iar inculpatul C. nu era "gestionarul" activităţii privind jocurile de noroc şi nici "beneficiarul" avantajelor materiale obţinute de cele două societăţi comerciale.
S-a arătat că SC J. Botoşani înştiinţase O.N.J.N. încă din 09.07.2014 despre renunţarea la activitatea de jocuri de noroc, cunoscând faptul că licenţa de organizare expira la 01.11.2014.
Prin adresa nr. x/14.11.2014, O.N.J.N. a încunoştinţat SC J. că, în şedinţa din data de 13.11.2014, comitetul de supraveghere a constatat încetarea valabilităţii tuturor autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine emise în favoarea firmei în cauză. Prin urmare, începând cu data de 01.11.2014 (data încetării efectelor licenţei de exploatare), SC J. nu a mai desfăşurat activităţi de jocuri de noroc cu niciunul dintre aparatele de joc înregistrate în evidenţa sa. După această dată au fost efectuate mai multe controale din partea O.N.J.N. şi A.N.A.F. până la data de 22.10.2015, când s-a aprobat şi restituit suma de bani reprezentând fondul de garantare constituit la Trezoreria mun. Botoşani, întrucât nu fuseseră identificate operaţiuni nelegale sau venituri neînregistrate în contabilitate - aspecte rezultate şi din cuprinsul proceselor-verbale întocmite de inspectorii fiscali (înaintate la dosar).
Referitor la presupusa exploatare de către SC L. SRL, în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc, a unui număr de 114 aparate de tip slot-machine, din înscrisurile înaintate de apărare la dosarul cauzei rezultă că SC J. avea calitatea de deţinător al aparatelor de jocuri de noroc de tip slot-machine, iar SC L. SRL era organizatorul jocurilor de noroc pe baza taxei de autorizare şi a licenţei de exploatare, între cele două societăţi comerciale existând acorduri civile în acest sens, prezentând relevanţă faptul că, în faţa organelor de control, cel care răspunde de toată activitatea jocurilor de noroc este deţinătorul licenţei şi al autorizaţiei, în speţă SC L.
Autorizaţiile pentru aparatele de joc aparţinând SC L. SRL au fost valabile până la data de 11.11.2015, când s-a constatat încetarea licenţei de organizator - aspect confirmat şi de faptul că, până la data de 14.11.2015 (momentul efectuării percheziţiei), societatea comercială nu a mai înregistrat venituri din această activitate.
Prin urmare, obligaţia inspectorilor din cadrul O.N.J.N. era de a consemna prin procese-verbale situaţia încasărilor zilnice de la data de 11.11.2015 pentru toate aparatele de joc, pentru a constata ulterior dacă acestea mai sunt sau nu exploatate. În situaţia în care, din data de 11.11.2015 (momentul revocării licenţei de organizator al jocurilor de noroc pentru SC L. SRL) şi până la data de 14.11.2015 (momentul indisponibilizării aparatelor de joc), s-a constatat că încasările zilnice au rămas neschimbate (fiind aceleaşi, în toată perioada celor trei zile), în condiţiile în care verificarea metrologică era valabilă, rezultă că niciunul dintre cele 114 aparate de joc de tip slot-machine nu au mai fost exploatate "...în afara cadrului legal".
De asemenea, apărarea a făcut trimitere şi la:
- adresa înregistrată sub nr. x, înaintată O.N.J.N. la data de 09.07.2014 de către SC J. Botoşani (prin corespondenţă, cu confirmare de primire), din cuprinsul căreia rezultă că firma în cauza renunţă la activitatea de jocuri de noroc începând cu data de 01.11.2014 când expiră valabilitatea licenţei de organizare;
- copia procesului-verbal întocmit la data de 09.12.2014 de inspectorii O.N.J.N., JJ. şi FFF., care atestă că cel din urmă a procedat la înmânarea, în original, a adresei nr. x, emisă la data de 14.11.2014 de Comitetul de Supraveghere din cadrul O.N.J.N., care a constatat încetarea valabilităţii tuturor autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine, emise în favoarea SC J., întrucât licenţa de organizare îşi pierduse valabilitatea începând cu data de 01.11.2014;
- copia adresei nr. x emisă la data de 14.11.2014 de Comitetul de Supraveghere din cadrul O.N.J.N., înmânată la data de 09.12.2014 reprezentantului SC J. de către inspectorul FFF.;
- copia procesului-verbal întocmit la data de 25.03.2015 de inspectorii O.N.J.N., JJ. şi FFF., cu prilejul monitorizării activităţii SC J. după încetarea autorizaţiilor de exploatare şi revocarea licenţei de organizare;
- copiile proceselor-verbale întocmite cu prilejul controalelor inopinate efectuate la data de 07.09.2015, respectiv la data de 22.10.2015, de către inspectorii A.N.A.F., care atestă că nu au fost identificate operaţiuni nelegale sau venituri neînregistrate în contabilitate şi în baza cărora s-a dispus (cu aprobarea O.N.J.N.) restituirea sumei reprezentând fondul de garantare, constituit la Trezoreria mun. Botoşani;
- declaraţiile martorilor JJ., CCC., EEE., concluzionându-se în sensul pronunţării unei hotărâri de achitare.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a făcut trimitere la expertiza judiciară, care a concluzionat că SC J. nu a desfăşurat activitate de jocuri de noroc, nu a realizat venituri, nu a fost stabilită o legătură între inculpatul C. şi maşinile de joc neautorizate, identificate de organele abilitate la data de 14.11.2015.
Pe de altă parte, în opinia apărării, valoarea unui potenţial prejudiciu trebuie să se raporteze, conform O.U.G. nr. 77/2009, la numărul efectiv de aparate de joc identificate şi nu la numărul minim de 75 de mijloace de joc.
De asemenea, s-a susţinut că, la data de 14.11.2015, mijloacele de joc deţinute de SC L. SRL nu erau în exploatare, iar această societate nu a înregistrat venituri în perioada 11.11.2015 - 14.11.2015.
D. Apelantul inculpat D., prin apărător ales, a solicitat:
- în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea sa cu privire la infracţiunea prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 C. pen. (7 acte materiale, pretins comise în data de 14.11.2015), iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate cu reţinerea în cauză a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei prevăzute de textul incriminator.
- menţinerea soluţiei de achitare dispuse prin sentinţa atacată cu privire la fapta prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv "dare de mită" în formă continuată (două acte materiale comise unul în iulie 2015 şi celălalt în perioada septembrie - octombrie 2015) ca fiind legală şi temeinică;
- sub aspectul laturii civile, desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate şi, în principal, respingerea, ca nefondată, a acţiunii civile, iar în subsidiar, reducerea cuantumului acesteia de la suma de 92.595.30 RON, la suma de 39.683.9 RON;
- ridicarea măsurilor asigurătorii;
- înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare.
Deşi inculpatul a uzitat de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, s-a solicitat a se avea în vedere că a fost recunoscută o stare de fapt, astfel încât se poate dispune atât schimbarea de încadrare juridică, cât şi achitarea sa, conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).
S-a arătat că situaţia de fapt recunoscută şi asumată de inculpat este aceea că, în luna noiembrie a anului 2015, mai exact în perioada 8-14 noiembrie, a amplasat în două locaţii ale SC ZZZZZZ. SRL, locaţii unde funcţionau punctele de lucru AAAAAAA. şi AAAAAAA., 7 aparate de joc, de tipul slot-machine, proprietate personală.
Potrivit normei de incriminare [art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009], constituie infracţiune "desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc (...)."
Noţiunea de "joc de noroc" este explicată în cuprinsul art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, care arată că prin aceasta se înţelege "acea activitate care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: se atribuie câştiguri materiale, de regulă băneşti, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potenţial câştig şi a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câştigurile fiind atribuite în baza regulamentului de joc aprobat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, denumit în continuare O.N.J.N., prin selecţia aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora".
Doar prin acceptarea ofertei de către participant şi după achitarea unei taxe de participare directe sau disimulate, se poate susţine existenţa jocului de noroc, deoarece fără existenţa unui participant şi a unei atare conduite din partea acestuia (acceptarea ofertei publice a organizatorului) nu este posibilă calificarea unei acţiuni ca "desfăşurare a unui joc de noroc".
S-a apreciat de către apărare că modalitatea în care legiuitorul a definit jocul de noroc în legătură cu desfăşurarea căruia legea incriminează fapta tipică este logică, având în vedere natura bilaterală a contractului de joc sau de pariu potrivit legislaţiei civile aplicabile (art. 2264 C. civ.). Altfel spus, potrivit legii, activitatea ce poate constitui joc de noroc se realizează doar subsecvent formării contractului de joc sau de pariu ca efect al acceptării ofertei publice de a contracta a organizatorului, de către jucător.
Acceptarea ofertei de către participant (jucător) presupune sine qua non pre-existenţa unei oferte publice prealabile din partea organizatorului care intenţionează să desfăşoare activităţi în domeniul jocurilor de noroc.
În mod evident, în cazul jocurilor de noroc desfăşurate prin intermediul unui aparat de joc tip slot-machine, existenţa unei oferte care să fie acceptată de către participant presupune ca, anterior, aparatul de joc să întrunească următoarele cerinţe: să fie conectat la o sursă de curent electric şi să fie pornit şi aflat în stare de funcţionare, pentru ca oferta publică a organizatorului să poată fi acceptată de către participant, întrucât legea nu incriminează simpla deţinere a aparatului de joc, ci desfăşurarea efectivă (exploatarea) a unei activităţi de folosire a aparatelor, fără licenţă sau autorizaţie.
Prin urmare, pentru a avea semnificaţie penală, comportamentul imputat în speţă inculpatului, din perspectiva corespondenţei acestuia cu elementul material al infracţiunii, potrivit normei de incriminare incidente [art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009], impune cumulativ întrunirea, la data de 14.11.2015, a condiţiilor anterior menţionate, cu privire la fiecare dintre cele 7 aparate de joc tip slot-machine ce formează obiect al acuzaţiilor, respectiv: atât cu privire la cele patru aparate identificate în locaţia situată în Piatra-Neamţ, strada x., cât şi cu privire la cele trei aparate identificate la adresa din Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.
Din conţinutul dosarului de urmărire penală, reiese următoarea situaţie cu privire la aparatele situate în cele două locaţii:
a) În data de 14.11.2015 (data presupusei infracţiuni), D.N.A - S.T. Suceava a efectuat o percheziţie domiciliară la un imobil situat în mun. Piatra-Neamţ, str. x F.N., jud. Neamţ, unde funcţiona AAAAAAA., punct de lucru aparţinând SC ZZZZZZ. SRL.
Potrivit procesului-verbal de percheziţie domiciliară încheiat în acest sens, la aceeaşi dată, în Dosarul nr. x/P/2015 al D.N.A - S.T. Suceava, au fost identificate în cadrul imobilului percheziţionat 4 aparate de joc conectate la o sursă de curent, menţionându-se "(...) în continuare cele patru aparate de jocuri de noroc au fost deconectate de la reţeaua electrică (...)". Cu ocazia desfăşurării acestei percheziţii i s-au cerut martorei BBBBBBB. cheile aparatelor, iar în interiorul a două dintre ele, mai exact în interiorul aparatelor nr. 2 şi 3 (după cum au fost identificate de ofiţerul de poliţie judiciară), s-a găsit în total suma de 30 RON (25 RON în aparatul nr. 3 şi 5 RON în aparatul nr. 2).
Din procesul-verbal de percheziţie reiese că cele 4 aparate de joc tip slot-machine au fost găsite în incinta locaţiei AAAAAAA., fiind conectate la o sursă de curent electric, fără a exista însă vreo menţiune dacă erau sau nu în funcţiune, respectiv dacă organul de urmărire penală a identificat participanţi (jucători) care acceptaseră oferta organizatorului, sau dacă acestea puteau fi utilizate în acest scop.
Lipsa acestor menţiuni este justificată de faptul că aparatele respective nu erau pornite şi, evident, nici nu erau folosite de jucători (participanţi, în terminologia legii).
Or, în lipsa funcţionării aparatelor şi a folosirii acestora la momentul pretinsei fapte, nu se poate discuta despre săvârşirea infracţiunii privind desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Faptul că aceste 4 aparate nu puteau fi alimentate reiese şi din conţinutul Raportului întocmit la data de 16.12.2015 de expertul metrolog ing. CCCCCCC., din cadrul B.R.M.L Bucureşti, alături de comisarul principal DDDDDDD. şi inspectorii O.N.J.N. EEEEEEE. şi FFFFFFF. (pag. 470 vol. VII dosar urmărire penală), în care, la pagina 2, se arată în mod expres pentru fiecare dintre aparatele de joc identificate la locaţia la care s-a făcut referire anterior, că:
"(...) Neputând fi alimentat cu energie electrică, nu se poate discerne asupra funcţionalităţii contoarelor electromecanice sau a acceptatorului de bancnote".
Altfel spus, deoarece la niciunul din cele patru aparate identificate la locaţia din str. x f.n., acceptatorul de bancnote nu putea fi alimentat cu energie electrică, în mod evident acestea nu erau funcţionale în adevăratul sens al cuvântului, neputându-se realiza prin intermediul acestora acceptarea unei eventuale oferte publice a organizatorului de către niciun participant.
b) Referitor la aparatele identificate în locaţia situată în mun. Piatra-Neamţ, str. x, la punctul de lucru al SC ZZZZZZ. SRL, locaţie AAAAAAA., situaţia de fapt reţinută de ofiţerul de poliţie judiciară este aceeaşi.
Se arată în conţinutul procesului-verbal că cele trei aparate de joc tip slot-machine au fost găsite în incinta locaţiei AAAAAAA., fiind conectate la o sursă de curent electric, fără a exista însă vreo menţiune dacă erau sau nu în funcţiune, respectiv dacă organul de urmărire penală a identificat participanţi (jucători) care acceptaseră oferta organizatorului. Lipsa acestor menţiuni este justificată de faptul că aparatele respective nu erau pornite şi, evident, nici nu erau folosite de jucători (participanţi, în terminologia legii).
Pentru desfăşurarea jocurilor de noroc prevăzute la art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, este obligatorie deţinerea licenţei de organizare, respectiv a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, ce pot fi acordate numai operatorilor economici, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate la art. 15 din acelaşi act normativ, una dintre acestea fiind cea care condiţionează eliberarea autorizaţiilor doar solicitanţilor care deţin un număr minim de 75 mijloace de joc (slot-machine) care pot fi exploatate de acelaşi operator economic, sancţiunea fiind revocarea de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile atunci când numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul minim prevăzut.
Potrivit art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ, "se interzic producerea, importul, distribuirea, deţinerea, instalarea de mijloace de joc pe teritoriul României, în scopul organizării de jocuri de noroc, astfel cum acestea sunt definite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, fără licenţă şi fără notificarea O.N.J.N. scopul organizării jocurilor de noroc se prezumă dacă mijlocul de joc este identificat la sediul social, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici, precum şi în orice spaţiu public în care se află mijloace de joc, indiferent de proprietarul acestora".
Nerespectarea acestor dispoziţii reprezintă, potrivit art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, contravenţie care se sancţionează cu amendă de la 50.000 la 100.000 RON, iar mijloacele de joc respective şi/sau sumele provenite din operaţiunile economice aferente, după caz, se confiscă.
S-a mai susţinut că latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 constă, potrivit normei de incriminare, în "desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc".
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada desfăşurării unor astfel de activităţi, ci doar amplasarea unor aparate de joc în diferite locaţii fără deţinerea licenţei sau autorizaţiei necesare, respectivele aparate nefiind puse în funcţiune de către inculpat, prin rechizitoriul de trimitere în judecată folosindu-se în mod greşit noţiunea de "exploatare" a acestora. "Deţinerea" sau "instalarea de mijloace de joc" fără licenţă în lipsa exploatării acestora, constituie doar contravenţia prevăzută de art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009.
În opinia apărării, textul de lege de la art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 este deficitar redactat, fiind lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, linia de demarcaţie dintre infracţiune şi contravenţie fiind extrem de subţire, astfel încât, în unele situaţii, pot fi greu de delimitat elementele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii incriminate, aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar în privinţa contravenţiei prevăzute de art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, se arată că "sumele provenite din operaţiunile economice aferente se confiscă", aspect care induce ideea posibilităţii reţinerii acesteia chiar şi în situaţia exploatării mijloacelor de joc.
În subsidiar, s-a solicitat reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reducerii corespunzătoare a pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, în principal, s-a solicitat respingerea acţiunii civile, deoarece inculpatul nu a comis nicio faptă cauzatoare de prejudiciu, infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, iar în subsidiar, stabilirea prejudiciului în raport cu numărul de aparate ce puteau fi exploatate, respectiv 3 aparate, cu consecinţa diminuării prejudiciului.
E. Apelanta inculpată persoană juridică SC J. Botoşani, prin apărător ales, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele expuse în rechizitoriu nu există.
Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat respingerea acţiunii civile, întrucât nu a fost produs niciun prejudiciu.
În motivele scrise şi în susţinerile orale, apărarea a invocat aprecierea eronată a probelor, dar şi stabilirea greşită a stării de fapt, având drept consecinţă o aplicare greşită a legii.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, s-a susţinut că prima instanţă nu a procedat la o evaluare a probelor din care rezultă că SC J. nu avea la data de 14.11.2015 calitatea de organizator de jocuri de noroc, fiind formulată anterior o cerere în acest sens la O.N.J.N., respectiv la data de 01.11.2014.
Activitatea apelantei inculpate SC J. era doar aceea de producător de aparate tip slot-machine, asigurând mentenanţă şi service pentru aparate. Aparatele au fost vândute şi închiriate mai multor societăţi comerciale, inclusiv SC L. SRL (30 de aparate).
Ca atare, în opinia apărării, deţinerea unor aparate de joc în condiţii legale nu poate susţine reţinerea în sarcina apelantei inculpate a infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
Pe de altă parte, s-a arătat că instanţa de fond nu a reţinut că parte din aparatele de joc identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare nu se aflau în stare de funcţionare, unele dintre acestea neavând contoare sau monitoare. Aparatele fără contoare mecanice sau monitoare nu pot fi folosite nici cu autorizaţie şi nici fără autorizaţie, nefiind apte pentru întrebuinţare ca mijloc de joc.
De asemenea, s-a arătat că, urmare a cererii de prelungire a licenţei formulate de SC J. SRL, la data de 01.11.2014, O.N.J.N. a emis certificatul fiscal nr. 9068 din care rezultă că societatea nu avea obligaţii sau restanţe la bugetul consolidat al statului.
În acelaşi sens, în cadrul controalelor efectuate de O.N.J.N. la datele de 09.12.2014 şi 25.03.2015 nu au fost identificate nereguli la SC J.
Sub aspectul laturii civile, în opinia apărării, SC J. nu a produs niciun prejudiciu, întrucât nu a desfăşurat activităţi de exploatare a jocurilor de noroc, după renunţarea la prelungirea licenţei în data de 01.11.2014.
Pe de altă parte, un eventual prejudiciu trebuia stabilit în raport cu numărul de aparate folosite, şi nu global, pentru un număr mai mare de aparate.
Prin urmare, s-a apreciat că se impune respingerea acţiunii civile formulate în cauză.
F. Apelanta inculpată persoană juridică SC L. SRL Botoşani, prin apărător ales, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat respingerea acţiunii civile, întrucât apelanta inculpată SC L. SRL nu a produs niciun prejudiciu bugetului de stat consolidat, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ.
În motivele scrise şi în susţinerile orale au fost invocate critici identice cu cele invocate pentru SC J., respectiv aprecierea eronată a probelor de către prima instanţă, stabilirea greşită a situaţiei de fapt, aplicarea greşită a legii.
În esenţă, se reţine că apelantei inculpate SC L. SRL i s-a retras autorizaţia de organizator de jocuri de noroc la data de 11.11.2015, iar percheziţiile domiciliare au avut loc în data de 14.11.2015. Având în vedere timpul scurs între retragerea autorizaţiei, respectiv percheziţiile efectuate de organele de urmărire penală, este posibil ca parte din angajaţi sau supraveghetori să nu fi luat, de îndată, măsurile care se impuneau.
Parte din aparate nu aveau contoare sau monitoare, nefiind apte de a fi întrebuinţate ca mijloc de joc, astfel încât simpla deţinere nu poate atrage răspunderea penală a persoanei juridice SC L. SRL
În ceea ce priveşte revocarea licenţei de organizator de jocuri de noroc a apelantei inculpate SC L. SRL, apărarea a mai făcut următoarele precizări:
În data de 11.09.2014, a fost acordată licenţa de organizare a jocurilor de noroc de către O.N.J.N., prin Decizia acestei instituţii, nr. 1546/11.09.2014. Societatea a efectuat plăţile anticipate conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 pentru un număr de 118 maşini de joc, pentru trimestrul IV, respectiv octombrie - decembrie 2015 şi a primit confirmarea de primire a documentelor trimise către O.N.J.N. Bucureşti, referitoare la taxele plătite anticipat, pentru funcţionarea până la data de 31.12.2015.
Prin adresa din data de 15.10.2015, referitor la Dosarul nr. x/15.10.2015, depusă la O.N.J.N., având în vedere obţinerea de către apelanta inculpată a autorizaţiilor de exploatare pentru un număr de 6 maşini de joc, a depus la O.N.J.N. dovezile de achitare anticipată a taxelor şi pentru aceste maşini, pentru lunile octombrie - decembrie 2015. Conform O.U.G. nr. 77/2009, primul trimestru de funcţionare pentru care se achită taxe se consideră din data efectuării plăţii cu 01 ale lunii. Societatea a primit notificare de la O.N.J.N. şi extras de cont privitor la efectuarea plăţii.
În data de 11.11.2015 (exact la data primirii adresei de revocare a licenţei) este notificată O.N.J.N. închirierea de către SC L. SRL, de la GGGGGGG., în vederea obţinerii autorizaţiilor. În acest sens, s-a arătat că cele 9 maşini, deşi restituite proprietarului, sunt incluse în cele 114 care sunt reţinute ca fiind operate de apelanta inculpată. Aşa cum s-a mai arătat, acestea abia fuseseră aduse de proprietar şi urmau a fi autorizate, maşinile nefiind nici măcar pornite pentru verificare.
Apărarea a considerat că societatea a fost condamnată pentru fapte care nu reprezintă infracţiuni, iar simpla deţinere (cu chirie) a unor maşini de joc (în scopul autorizării) nu poate constitui elementul constitutiv al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că apelanta inculpată SC L. SRL nu a produs niciun prejudiciu, în condiţiile în care nu a desfăşurat activitatea de exploatare a jocurilor de noroc, eventualele erori putând fi explicate.
În subsidiar, s-a solicitat ca prejudiciul să fie stabilit în raport cu numărul de aparate efectiv exploatate.
Faţă de modul de stabilire a prejudiciului, în ceea ce o priveşte pe apelanta inculpată SC J., apărarea a făcut următoarele menţiuni:
Prin Raportul de activitate fără număr din data de 11.11.2015, anterior comunicării revocării licenţei de la orele 16:30, şeful Serviciului Teritorial Nord-Est al O.N.J.N., dl. EEE., printr-un control inopinat la un punct de lucru al SC L. SRL (punct de lucru percheziţionat în data de 14.11.2015), a constatat legalitatea desfăşurării activităţii, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2009. EEE. a cerut reprezentantului legal al SC L. SRL să prezinte documente din data de 12.11.2015, în vederea finalizării verificărilor, iar ulterior, a depus Raportul său la D.N.A - Serviciul Teritorial Suceava, la data de 12.11.2015.
În data de 12.11.2015, SC L. SRL a depus în instanţă acţiunea de suspendare a deciziei de revocare a licenţei.
Apărarea a considerat că modul de estimare a prejudiciului nu este coerent. Astfel, în cazul inculpatei SC Q. SRL, numărul de maşini considerate exploatate ilegal se calculează înmulţindu-se cu 7 (numărul de maşini găsite), iar nu la minimul de 75 de bucăţi, aşa cum se face în cazul celorlalţi inculpaţi persoane juridice.
S-a arătat că modalitatea de atribuire a numărului de aparate încalcă dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2009, întrucât exploatarea în comun nu era prevăzută la acea dată în actul normativ indicat. Modificarea legislaţiei s-a făcut ulterior. În adresa nr. x/28.03.2016, emisă de O.N.J.N. şi adresată judecătorului cameră preliminară, în care se constată iarăşi prejudiciul estimat, numărul de aparate se modifică de la 182 la 179 şi se condiţionează iarăşi producerea prejudiciului de faptul ca mijloacele de joc să fi fost în exploatare.
G. Apelanta inculpată persoană juridică SC Q. SRL Neamţ, prin apărător ales, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat respingerea acţiunii civile, ca nefondată.
În motivele scrise şi în susţinerile orale, apărarea a invocat următoarele:
Potrivit normei de incriminare [art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009], constituie infracţiune "desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc (...)."
Noţiunea de "joc de noroc" este explicată în cuprinsul art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, care arată că prin aceasta se înţelege "acea activitate care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: se atribuie câştiguri materiale, de regulă băneşti, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potenţial câştig şi a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câştigurile fiind atribuite în baza regulamentului de joc aprobat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin selecţia aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora."
Doar prin acceptarea ofertei de către participant şi după achitarea unei taxe de participare directe sau disimulate, se poate susţine existenţa jocului de noroc, deoarece fără existenţa unui participant şi a unei atare conduite din partea acestuia (acceptarea ofertei publice a organizatorului) nu este posibilă calificarea unei acţiuni ca "desfăşurare a unui joc de noroc".
Modalitatea în care legiuitorul a definit jocul de noroc în legătură cu desfăşurarea căruia legea incriminează fapta tipică este logică, având în vedere natura bilaterală a contractului de joc sau de pariu potrivit legislaţiei civile aplicabile (art. 2264 C. civ.).
Altfel spus, potrivit legii, activitatea ce poate constitui joc de noroc se realizează doar subsecvent formării contractului de joc sau de pariu ca efect al acceptării ofertei publice de a contracta a organizatorului, de către jucător.
Acceptarea ofertei de către participant (jucător) presupune sine qua non preexistenta unei oferte publice prealabile din partea organizatorului care intenţionează să desfăşoare activităţi în domeniul jocurilor de noroc.
În mod evident, în cazul jocurilor de noroc desfăşurate prin intermediul unui aparat de joc tip slot-machine, existenţa unei oferte care să fie acceptată de către participant presupune ca, anterior, să fie întrunite următoarele cerinţe:
- conectarea aparatului de joc tip slot-machine la o sursă de curent electric;
- aparatul de joc trebuie să fie pornit şi aflat în stare de funcţionare, pentru ca oferta publică a organizatorului să poată fi acceptată de către participant, întrucât legea nu incriminează simpla deţinere a aparatului de joc, ci desfăşurarea efectivă (exploatarea) a unei activităţi de folosire a aparatelor, fără licenţă sau autorizaţie.
Prin urmare, pentru a avea semnificaţie penală, comportamentul imputat în speţă inculpatei, din perspectiva corespondenţei acestuia cu elementul material al infracţiunii, potrivit normei de incriminare incidente [art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009], impune cumulativ întrunirea, la data de 14.11.2015, a condiţiilor anterior menţionate, cu privire la fiecare dintre cele 7 aparate de joc tip slot-machine ce formează obiect al acuzaţiilor, respectiv atât cu privire la cele patru aparate identificate în locaţia situată în Piatra-Neamţ, strada x F.N., cât şi cu privire la cele trei aparate identificate la adresa din Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.
Astfel, existenţa unor aparate de tipul slot-machine, într-un loc care nu era sub controlul societăţii, aflate în stare de nefuncţionare, exclude din start orice posibilă faptă care să poată fi subsumată art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, acuzaţia adusă acesteia fiind o simplă afirmaţie a procurorului de caz, preluată inclusiv de către judecătorul de fond.
Ca atare, s-a susţinut că SC Q. SRL nu a săvârşit fapta ce i se impută, deoarece nu a exploatat fără licenţă sau autorizaţie aparate de tipul slot-machine.
Pentru teza subsidiară, apărarea a invocat următoarele argumente:
Potrivit art. 135 C. pen., persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Pentru a putea fi angajată răspunderea penală a acesteia trebuie îndeplinită condiţia săvârşirii pretinsei fapte în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, deoarece nu rezultă de nicăieri că pretinsa faptă ar fi fost comisă în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Prin săvârşirea unei infracţiuni în realizarea obiectului de activitate se înţelege că un reprezentant al persoanei juridice a comis o infracţiune cu prilejul transpunerii în practică a activităţilor pe care, potrivit legii sau actelor constitutive, persoana juridică le poate derula.
Persoana respectivă îndeplineşte o însărcinare sau funcţie în interesul persoanei juridice, iar persoana juridică va răspunde penal dacă fapta săvârşită de acesta are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
Nu are nicio relevanţă penală asupra inculpatei faptul că D., simplu asociat la aceea dată, a dus 7 aparate de jocuri de noroc în două locaţii aparţinând altor persoane, chiar dacă societatea are ca şi obiect de activitate domeniul jocurilor de noroc.
Acest lucru nu l-a făcut în calitate de reprezentant al societăţii, ci în nume propriu, în calitate de proprietar al acelor aparate; această distincţie este extrem de importantă, societatea neobţinând niciun beneficiu de pe urma săvârşirii faptei respective.
Presupusa faptă nu a fost comisă nici în interesul societăţii. O infracţiune este comisă în interesul persoanei juridice în toate cazurile în care, deşi infracţiunea nu este comisă în realizarea obiectului de activitate, folosul obţinut (profitul, câştigul) prin infracţiune revine, în tot sau în parte, persoanei juridice.
Întrucât, în cauză, nici măcar nu se reţine că SC Q. SRL ar fi obţinut un câştig, este exclusă posibilitatea existenţei acestei situaţii ca fapta să se fi comis în interesul persoanei juridice.
S-a arătat că nici modalitatea de săvârşire a presupusei fapte în numele persoanei juridice nu poate fi reţinută în cazul de faţă, deoarece pentru existenţa acesteia este necesar ca o persoană fizică să desfăşoare o activitate legal posibilă din perspectiva obiectului de activitate al entităţii juridice respective, cu autorizarea acesteia. Or, nu rezultă din niciuna dintre probele administrate în cauză vreo împrejurare din care să se poată concluziona asupra faptului că inculpatul D. - simplu asociat, nici măcar administrator - s-ar fi folosit de numele acesteia în derularea pretinsei activităţi de exploatare a jocurilor de noroc.
Totodată, acele locaţii unde au fost identificate aparatele respective nu erau puncte de lucru ale SC Q. SRL, cum în mod greşit s-a susţinut prin rechizitoriu.
În ceea ce priveşte latura civilă, apărarea a susţinut că apelanta inculpată persoană juridică SC Q. SRL Neamţ nu a comis o faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii, iar pe de altă parte, infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 este o infracţiune de pericol, şi nu de rezultat.
Achitarea apelantei inculpate, întrucât faptele imputate prin actul de sesizare nu există, conduce de drept la soluţia de respingere ca nefondată a acţiunii civile exercitate faţă de aceasta pentru repararea pretinsului prejudiciu în cuantum 92.595,30 RON, cauzat de aceasta bugetului consolidat al statului, nefiind îndeplinite condiţiile de fond ale răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, edictate de dispoziţiile art. 1349 C. civ., la care fac trimitere prevederile art. 19 alin. (1) C. proc. pen.
Totuşi, chiar şi în situaţia reţinerii acestei infracţiuni, conduita interzisă de norma de incriminare nu produce un rezultat de natură patrimonială (pagubă), care să fie prevăzut de legea penală ca element al conţinutului juridic al infracţiunii.
Potrivit raportului de constatare al O.N.J.N. nr. x/22.12.2015, structura prejudiciului, în cuantum de 92.595,30 RON, cuprinde următoarele taxe:
- taxe anuale de autorizare aferente exploatării mijloacelor de joc tip slot-machine;
- taxe anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine.
Conform art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009, taxele respective "constituie venit la bugetul de stat", având astfel, în virtutea prevederilor art. 1 pct. 10 şi 27 C. proc. fisc. , natura juridică a unor creanţe bugetare corelative unor obligaţii fiscale, situaţie în care se poate discuta, eventual, de o evaziune fiscală, însă, o atare faptă nu intră în obiectul acuzaţiilor formulate în prezenta cauză.
După cum s-a arătat, nu există nicio legătură între aparatele de slot-machine identificate în cele două locaţii şi inculpata persoană juridică; acestea nu îi aparţin, neexistând niciun document de provenienţă pe numele său, nefiind nici măcar anterior autorizate pe numele persoanei juridice pentru a se putea face o legătură, chiar şi indirectă, între aceasta şi respectivele aparate.
În fine, în opinia apărării, reţinerea unui eventual prejudiciu trebuie raportată la numărul de aparate ce puteau fi exploatate, respectiv trei aparate, şi nu şapte, cu consecinţa diminuării prejudiciului.
H. Apelanta inculpată persoană juridică SC O. SRL Botoşani, prin apărători aleşi, a solicitat desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare, achitarea sa conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reţinerea temeiului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat respingerea acţiunii civile, ca nefondată şi ridicarea măsurilor asigurătorii.
În motivele scrise şi în susţinerile orale, apărarea face trimitere la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în sensul că, prin joc de noroc, se înţelege "acea activitate care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: se atribuie câştiguri materiale, de regulă băneşti, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potenţial câştig şi a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câştigurile fiind atribuite în baza regulamentului de joc aprobat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin selecţia aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora."
Prin urmare, acceptarea ofertei de către jucător, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, este de esenţa jocului de noroc, fără existenţa unui participant şi a unei atare conduite din partea acestuia nefiind posibilă calificarea unei acţiuni ca "desfăşurare a unui joc de noroc".
În ipoteza jocurilor de noroc desfăşurate prin intermediul unui aparat de joc tip slot-machine, existenţa unei oferte care să fie acceptată de către participant presupune ca, anterior, să fie întrunite următoarele cerinţe: conectarea aparatului de joc tip slot-machine la o sursă de curent electric; aparatul de joc trebuie să fie pornit şi aflat în stare de funcţionare, pentru ca oferta publică a organizatorului să poată fi acceptată de către participant, întrucât legea nu incriminează simpla deţinere a aparatului de joc, ci desfăşurarea efectivă (exploatarea) a unei activităţi folosire a aparatelor, fără licenţă sau autorizaţie.
Prin urmare, pentru a avea semnificaţie penală comportamentul imputat în speţă, din perspectiva corespondenţei acestuia cu elementul material al infracţiunii, potrivit normei de incriminare incidente [art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009], impune cumulativ întrunirea următoarelor cerinţe cu privire la fiecare dintre cele şapte aparate de joc tip slot-machine ce formează obiect al acuzaţiilor, respectiv:
- conectarea aparatului la o sursă de curent electric;
- aparatul să fi fost pornit şi să se fi aflat în stare de funcţionare la momentul săvârşirii infracţiunii (14.11.2015);
- oferta subiectului activ să fi fost acceptată de participant, în sensul de a fi existat un jucător care utiliza efectiv aparatul la pretinsul moment al comiterii infracţiunii (14.11.2015).
Or, astfel de informaţii lipsesc, ceea ce conduce la concluzia că fapta imputată - desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc - nu există.
S-a susţinut că atât cele trei aparate de joc situate în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, cât şi cele patru aparate situate în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, nu erau în stare de funcţionare şi, ca atare, nu poate fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
Pe de altă parte, martorii audiaţi în cauză nu l-au identificat nici pe inculpatul B. şi nici pe apelanta inculpată persoană juridică SC O. SRL Botoşani, ca persoane care ar fi exploatat aparatele de joc ce erau licenţiate la data de 14.11.2015.
În atare condiţii, existenţa unor aparate de joc, într-un loc ce nu era sub controlul inculpatului B. şi nici sub controlul inculpatei persoane juridice SC O. SRL Botoşani, aflate în stare de nefuncţionare, exclude posibilitatea antrenării răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
Apelanta inculpată persoană juridică SC O. SRL Botoşani, prin apărătorii săi, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen., apreciind că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia privind săvârşirea faptei în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
În cauză, apelanta inculpată persoană juridică SC O. SRL Botoşani nu a comis fapta în realizarea obiectului de activitate, întrucât nu avea ca obiect de activitate "domeniul jocurilor de noroc".
S-a mai arătat că nu poate fi reţinută îndeplinirea niciuneia dintre condiţiile prevăzute de art. 135 C. pen., fapta nefiind săvârşită în interesul persoanei juridice, probele administrate în cauză neidentificând vreo împrejurare din care să rezulte că inculpatul B., în calitatea sa de administrator al societăţii, s-ar fi folosit de numele acesteia în derularea pretinsei activităţi a jocurilor de noroc.
Între apelanta inculpată persoană juridică SC O. SRL Botoşani şi proprietarii celor două spaţii în care s-au descoperit aparate de joc amplasate nelegal nu au existat niciun fel de relaţii de colaborare, astfel încât inculpatul B. (chiar dacă s-ar fi făcut dovada că aparatele au fost aduse de el în acele locaţii, ceea ce nu este cazul), nu putea să acţioneze decât în nume propriu, ca persoană fizică (astfel cum a fost, de altfel, şi inculpat) şi nicidecum în numele SC O. SRL Botoşani.
Pentru a discuta despre o eventuală faptă săvârşită în numele persoanei juridice este necesar ca o persoană fizică să desfăşoare o activitate legal posibilă din perspectiva obiectului de activitate al entităţii juridice în cauză.
Or, între societatea inculpată şi proprietarii spaţiilor în care au fost descoperite cele şapte aparate de joc nu a existat vreun raport juridic şi niciunul dintre aparate nu a fost achiziţionat de aceasta.
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii, apărarea a făcut trimitere la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, potrivit cu care este obligatorie deţinerea licenţei de organizare, respectiv a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, ce pot fi acordate numai operatorilor economici, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate la art. 15 din acelaşi act normativ, una dintre acestea fiind cea care condiţionează eliberarea autorizaţiilor doar solicitanţilor care deţin un număr minim de şapte mijloace de joc (slot-machine) care pot fi exploatate de acelaşi operator economic, sancţiunea fiind revocarea de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile atunci când numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul minim prevăzut.
Faţă de acest aspect, este evident că SC O. SRL Botoşani, prin administratorul său B., căruia i se impută exploatarea unui număr de şapte mijloace de joc (slot-machine) identificate în două locaţii (care, de altfel, nu-i aparţineau), în afara cadrului legal privind autorizarea şi licenţierea activităţii de jocuri de noroc, nu avea dreptul de a obţine licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţia de exploatare a acestora, întrucât nu îndeplinea condiţiile de acordare prevăzute expres de art. 12 şi art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009.
Potrivit art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ, "se interzic producerea, importul, distribuirea, deţinerea, instalarea de mijloace de joc pe teritoriul României, în scopul organizării de jocuri de noroc, astfel cum acestea sunt definite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, fără licenţă şi fără notificarea O.N.J.N. Scopul organizării jocurilor de noroc se prezumă dacă mijlocul de joc este identificat la sediul social, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici, precum şi în orice spaţiu public în care se află mijloace de joc, indiferent de proprietarul acestora".
Nerespectarea acestor dispoziţii reprezintă, potrivit art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, contravenţie care se sancţionează cu amendă de la 50.000 la 100.000 RON, iar mijloacele de joc respective şi/sau sumele provenite din operaţiunile economice aferente, după caz, se confiscă.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, constă, potrivit normei de incriminare, în "desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc".
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada desfăşurării unor astfel de activităţi, ci doar a amplasării unor aparate de joc în diferite locaţii fără deţinerea licenţei sau autorizaţiei necesare, respectivele aparate nefiind puse în funcţiune, prin rechizitoriul de trimitere în judecată folosindu-se în mod greşit noţiunea de "exploatare" a acestora.
Apărarea, în sprijinul susţinerilor formulate, a făcut trimitere la declaraţiile martorilor FF., YYYYYY., GGG. şi QQQ., care nu susţin acuzaţiile reţinute de prima instanţă în sarcina SC O. SRL Botoşani.
În ceea ce priveşte latura civilă, se arată că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni de pericol, şi nu de rezultat, iar pe cale de consecinţă, se impune respingerea acţiunii civile, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349 C. civ.
În cazul acestei infracţiuni, conduita interzisă de norma de incriminare nu produce un rezultat de natură patrimonială (pagubă), care să fie prevăzut de legea penală ca element al conţinutului juridic al infracţiunii.
S-a subliniat că, potrivit raportului de constatare al O.N.J.N. nr. x/22.12.2015, structura prejudiciului, în cuantum de 1,080,278.50 RON, cuprinde următoarele taxe (p.29 raport):
- taxe anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine;
- taxe anuale de autorizare aferente exploatării mijloacelor de joc tip slot-machine;
- taxe anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine;
S-a mai arătat că, potrivit art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2009, taxele respective "constituie venit la bugetul de stat", având astfel, în virtutea prevederilor art. 1 pct. 10 şi 27 C. proc. fisc. , natura juridică a unor creanţe bugetare corelative unor obligaţii fiscale, situaţie în care se poate discuta, eventual, de o evaziune fiscală, însă o atare faptă nu intră în obiectul acuzaţiilor formulate în prezenta cauză.
Apelantele părţi civile Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava nu au formulat motive de apel.
Suplimentar motivelor dezvoltate anterior, în cauză s-a solicitat constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale, Decretul nr. 195/2020 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020, neputând constitui o cauză de suspendare a termenului de prescripţie.
Înalta Curte, examinând apelurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate şi în raport cu dispoziţiile art. 420 C. proc. pen., constată următoarele:
I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/P/2015 din 02.02.2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
a) în stare de arest preventiv:
1) A., inspector cu atribuţii de control în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, căsătorit, un copil minor în întreţinere, studii superioare, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în luna august 2013, a pretins şi primit suma de 2.000 de RON de la martorul denunţător U. din mun. Botoşani, reprezentant legal pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, referitor la constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie 2015, a pretins şi primit suma de 3.000 de euro de la martorul denunţător X., administrator al SC Y. SRL Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, având ca obiect activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, în contextul unui control efectuat în aceeaşi perioadă la firma denunţătorului, în scopul de a nu constata abaterile şi de a nu aplica sancţiunile impuse de legislaţia din domeniul jocurilor de noroc;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în anul 2010, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Botoşani, a primit suma de 50 de euro de la numitul Z., în contextul controlului neoficial pe care l-a efectuat la firmele familiei lui Z. (SC BB. SRL Botoşani, SC CC. SRL Botoşani), în scopul de a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu aplica o sancţiune societăţii sau de a aplica o sancţiune mai blândă;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 07.07.2015, a pretins şi primit suma de 1.000 RON, de la martorul denunţător U., în schimbul neaplicării unei amenzi contravenţionale impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc - O.U.G. nr. 77/2009 - ca urmare a neregulilor constatate de funcţionarul public, cu ocazia controlului efectuat la data de 01.07.2015, la punctul de lucru al SC W. SRL Braşov din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, inculpatul aplicându-i denunţătorului doar un avertisment;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 14.06.2015, a primit suma de 500 RON de la inculpatul DD., pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în sensul neefectuării de controale specifice activităţii de jocuri de noroc la ÎI DD., unde erau exploatate aparate de joc de tip slot-machine aparţinând SC W. SRL Braşov;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, la datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, a pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, având ca obiect "activităţi de jocuri de noroc", proprietarul unor locaţii din mun. Botoşani unde erau exploatate aparate de jocuri de noroc aparţinând acestuia, sub licenţa SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, sumele de 300 RON, respectiv 500 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor sau infracţiunilor reglementate de legislaţia jocurilor de noroc, asigurându-i administratorului, prin prisma funcţiei deţinute, o protecţie continuă a activităţii ilicite de exploatare a aparatelor de tip slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 26 iunie 2014, a pretins de la inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, având ca obiect de activitate "activităţi de jocuri de noroc", suma de 3.000 RON, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, cu prilejul controlului din 25.06.2014, pe care l-a efectuat la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, situat în loc. Târgu Frumos, jud. Iaşi, precum şi în vederea asigurării unei protecţii continue asupra activităţii de exploatare ilegală a jocurilor de noroc;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 28.07.2014, a pretins foloase materiale pentru sine, de la inculpatul B., administrator al SC O. SRL Botoşani, lăsând, în schimb, să se înţeleagă că are influenţă asupra colegului său, inspectorul GG., din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, cu promisiunea că va interveni pe lângă acesta, în timpul efectuării controlului din 28.07.2014, pentru a-l determina să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în scopul acoperirii neregulilor constatate cu ocazia controlului şi evitării aplicării de sancţiuni potrivit legislaţiei în domeniul jocurilor de noroc;
- folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, i-a furnizat inculpatului B., administrator al SC O. SRL Botoşani, ce are ca obiect activităţi de jocuri de noroc, prin intermediul inculpatul E., informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi de care a luat cunoştinţă prin prisma atribuţiilor de serviciu în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin care îl avertiza cu privire la controalele ce urmau să aibă loc pe raza judeţului Botoşani din partea O.N.J.N., în ziua următoare, în scopul obţinerii pentru administrator de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi contravenţionale ori împiedicarea întocmirii de sesizări penale. În urma atenţionărilor primite de la funcţionarul public, inculpatul B. şi-a închis locaţiile unde deţinea aparatele de tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare;
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna octombrie 2014, l-a consiliat pe administratorul SC O. SRL Botoşani, B., cu privire la ceea ce trebuie să întreprindă pentru a evita aplicarea unei amenzi contravenţionale, prevăzută în legislaţia din domeniul jocurilor de noroc, pentru că a omis anunţarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în termen de 5 zile, cu privire la achiziţionarea a cinci (5) aparate de tip slot-machine noi, contravenţie prevăzută de art. 20 din O.U.G. nr. 77/2009 şi care se sancţionează cu amendă în valoare de 50.000 RON la 100.000 RON, conform art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, faptă ce a avut ca urmare vătămarea intereselor legale ale O.N.J.N. şi prejudicierea bugetului de stat prin neplata amenzii contravenţionale şi a condus la obţinerea unor foloase necuvenite pentru administratorul B., prin neaplicarea sancţiunilor specifice;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 29.07.2014, prin intermediul inculpatului H., a pretins şi primit suma de 1.000 de RON, de la inculpatul C., administrator în fapt al SC J. Botoşani, având ca obiect exploatarea de aparate de joc, în legătură cu un control efectuat de inculpat la data de 25.06.2014, la unul din punctele de lucru ale societăţii, cu scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor prevăzute de legislaţia în domeniu şi pentru a-i proteja activităţile ilicite de exploatare a jocurilor de noroc;
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) C. pen. şi
- favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 30.06.2014, i-a determinat pe reprezentanţii SC J. Botoşani să încheie în fals, cu numitul HH., proprietarul locaţiei situate în mun. Botoşani, strada x nr. 6, aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde, cu prilejul controlului dispus de O.N.J.N. la data de 25.06.2014, când s-a constatat exploatarea ilegală a 3 aparate de jocuri de noroc aparţinând SC J. Botoşani, un contract de închiriere antedatat, cu data de 23.06.2014, pe care să-l depună, apoi, la O.N.J.N., astfel încât neregulile constatate cu ocazia acestui control să nu mai fie de natură penală, ci de natură contravenţională, împiedicând în acest mod efectuarea de cercetări într-o cauză penală faţă de SC J. Botoşani, prin administratorii acestei societăţi;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în perioada 9 - 10 octombrie 2015, a pretins şi primit suma de 1.000 RON de la inculpatul B. - administrator SC O. SRL Botoşani, în schimbul sprijinului acordat prin asigurarea protecţiei activităţii ilicite desfăşurate în domeniul jocurilor de noroc;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că a pretins şi primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iulie 2015, suma de 3.000 RON, iar la data de 05.10.2015, suma de 10.000 RON, de la inculpatul D., administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având ca obiect de activitate exploatare jocuri de noroc, promiţându-i, în schimb, că-i va asigura o protecţie continuă în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 24.10.2015, a pretins şi primit suma de 1.300 de RON, de la denunţătorul U. - reprezentantul pe judeţul Botoşani al SC W. SRL Braşov, având ca obiect de activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu;
- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 06.11.2013, a pretins de la martorul-denunţător U., reprezentant zonal al SC W. SRL Braşov, o sumă de bani neprecizată în cuantum, pentru colegul său de serviciu, JJ., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, cu scopul de a-şi exercita pretinsa influenţă pe care o avea asupra acestuia, promiţându-i denunţătorului că îl va determina pe funcţionar să nu efectueze un control sau să efectueze un control superficial la punctul de lucru al societăţii din mun. Botoşani, Bariera Suliţa - str. x aparţinând II DD., unde ar fi existat anumite nereguli în legătură cu exploatarea aparatelor de jocuri de noroc, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
2) B., administrator al SC O. SRL Botoşani, având ca obiect activităţi în domeniul jocurilor de noroc, căsătorit, un copil major în întreţinere, studii medii, administrator al SC O. SRL Botoşani, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, la datele de 16.06.2014 şi 15.07.2014, i-a remis, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 300 RON, respectiv suma de 500 RON, inculpatului A., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu, referitor la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul legislaţiei jocurilor de noroc, asigurându-i-se astfel administratorului o protecţie continuă a activităţii ilicite desfăşurate la punctele de lucru unde erau amplasate aparate tip slot-machine fără licenţă/autorizaţie de funcţionare, ori nedeclarate la ONJN;
- complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, în calitate de intermediar, l-a avertizat telefonic pe inculpatul FF., administrator al SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, cu acelaşi domeniu de activitate, exploatare aparate jocuri de noroc, cu privire la controlul care urma să aibă loc la data de 26.06.2014, din partea funcţionarilor Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava la unul din punctele de lucru, situat în localitatea Târgu Frumos, informaţii pe care le-a aflat de la inculpatul A., inspector în cadrul ONJN, cu scopul de a-şi acoperi din timp eventuale nereguli;
- instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 26.06.2014, în contextul controlului efectuat de ONJN, la unul din punctele de lucru ale societăţii SC EE. SRL Paşcani, jud. Iaşi, din Târgu Frumos, l-a îndemnat pe administratorul acestei societăţi, inculpatul FF., să-i ofere o sumă de bani inculpatului A., care a fost desemnat să participe la controlul din data de 26.06.2014, în schimbul neaplicării sancţiunilor contravenţionale care s-ar fi impus ca urmare a constatării neregulilor depistate, sugestie pe care inculpatul FF. şi-a însuşit-o, punând în executare hotărârea infracţională adoptată urmare a instigării şi promiţându-i suma de 3.000 RON inculpatului A.;
- cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 28.07.2014, i-a promis foloase materiale inculpatului A., în schimbul asigurărilor date de acesta că ar avea influenţă pe lângă colegul lui de serviciu, funcţionarul GG. din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava şi că va interveni pe lângă funcţionar, în timpul controlului din data de 28.07.2014, programat la SC O. SRL Botoşani, cu scopul de a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în vederea evitării aplicării unor sancţiuni prevăzute de legislaţia în domeniu;
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în perioada 9 - 10 octombrie 2015, i-a remis inculpatului A., funcţionar cu atribuţii de control din cadrul O.N.J.N., suma de 1.000 de RON, în schimbul sprijinului acordat, prin asigurarea protecţiei activităţii ilicite de jocuri de noroc, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau acestuia;
- desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constând în aceea că, la data de 14.11.2015, inculpatul exploata ilegal 7 mijloace de joc de tip slot-machine, în cele 4 locaţii aparţinând societăţii SC O. SRL, administrată de inculpat, situate în judeţul Botoşani, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 1.080.278,50 RON, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
b) în stare de arest la domiciliu (măsura fiind înlocuită cu arestul preventiv prin Încheierea nr. 9/28.01.2016 a Curţii de Apel Suceava, nedefinitivă):
3) C., administrator în fapt al SC L. SRL Botoşani şi SC J. Botoşani, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 29.07.2014, i-a remis inculpatului A., prin intermediul inculpatului H., suma de 1.000 RON, în schimbul sprijinului acordat în contextul controlului efectuat la data de 25.06.2014, prin neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, referitor la obligaţia constatării abaterilor din domeniul activităţii jocurilor de noroc şi sancţionării acestora;
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în luna iunie 2014, i-a remis inculpatului F., ofiţer de poliţie cu grad profesional de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigare a Criminalităţii, foloase materiale ce nu i se cuvin, respectiv reducerea la jumătate a cheltuielilor efectuate cu personalul restaurantului KK., de la suma de 900 RON, la suma de 450 RON, cu prilejul unui eveniment privat din data de 14.06.2014, organizat în localul KK. din Botoşani aparţinând inculpatului. Urmare a cointeresării financiare, ofiţerul de poliţie, prin mijloace specifice funcţiei pe care o deţinea, s-a implicat activ şi în afara cadrului deontologic şi procedural în gestionarea unor reclamaţii formulate de inculpatul C. în vederea obţinerii unor ordine de restricţie împotriva numitului LL., personaj din lumea interlopă care îi provoca daune materiale inculpatului în localurile deţinute pe raza mun. Botoşani (provocarea unor scandaluri soldate cu acte de violenţă şi distrugeri, pe fondul consumului de alcool) şi în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale în care inculpatul era cercetat penal;
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 30.06.2014, în urma discuţiilor purtate cu inculpatul A., funcţionar O.N.J.N., cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul H., reprezentant convenţional al SC J. Botoşani, să întocmească un document fals, respectiv un contract retroactiv, datat 23.06.2014, cu proprietarul barului aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde a fost efectuat controlul din data de 25.06.2014 din partea inspectorilor O.N.J.N. şi unde au fost constatate nereguli - exploatarea ilegală de către SC J. Botoşani a 3 aparate de jocuri tip slot-machine - cu scopul ca neregulile constatate să nu mai fie de natură penală, ci contravenţională şi să depună acest contract la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani;
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 11.06.2014, având calitatea de administrator în fapt al SC J. Botoşani, prin intermediul inculpatului H., i-a oferit cazare şi masă gratuite la hotelul societăţii KK. din mun. Botoşani martorului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în scopul ca acesta din urmă să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să nu apere interesele instituţiei pe care o reprezintă în dosarul civil nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani având ca obiect plângerea contravenţională formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/12.03.2014, întocmit de către inspectori din cadrul O.N.J.N;
- desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (179 acte materiale), constând în aceea că, la data de 14.11.2015, s-a constatat că a exploatat ilegal un număr total de 179 mijloace de joc de tip slot-machine, în 28 de locaţii situate în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ, aparţinând societăţilor SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 2.967.458,9 RON, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
c) sub control judiciar:
4) D., administrator al SC Q. SRL Piatra-Neamţ, având ca obiect activităţi în domeniul exploatării aparatelor de jocuri de noroc, căsătorit, 2 copii minori în întreţinere, studii medii, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, în luna iulie 2015, respectiv în perioada septembrie - octombrie 2015, i-a remis inculpatului A., inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, suma de 3000 RON, respectiv suma de 10.000 RON, în baza aceleiaşi hotărâri infracţionale, în schimbul protecţiei acordate de funcţionar, în activitatea de jocuri de noroc desfăşurată de societate, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu prilejul unor controale dispuse de O.N.J.N., în aria sa de competenţă;
- desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prev. şi ped. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 (7 acte materiale), constând în aceea că, la data de 14.11.2015, s-a constatat că a exploatat ilegal 7 mijloace de joc de tip slot-machine, în cele 4 locaţii aparţinând societăţii SC Q. SRL Piatra-Neamţ, administrată de inculpat, Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc estimând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului la suma de 92.595,30 RON, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
5) E., căsătorit, studii superioare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, la data de 25.06.2014, în calitate de intermediar, i-a transmis inculpatului B., administrator al SC O. SRL Botoşani, informaţii cu privire la controlul care urma să se efectueze în aceeaşi zi, 25.06.2014, de către funcţionari din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, la mai multe locaţii din judeţul Botoşani aparţinând societăţii, informaţii obţinute de la funcţionarul A. din cadrul O.N.J.N., în scopul asigurării protecţiei activităţilor ilicite desfăşurate de patronul firmei la locaţiile unde avea amplasate aparate de tip slot-machine fără licenţă sau fără autorizaţie de exploatare şi evitării aplicării unor sancţiuni;
6) F., ofiţer de poliţie judiciară cu grad profesional de subcomisar în cadrul I.P.J. Botoşani - Serviciul de Investigaţii Criminale căsătorit, un copil minor, studii superioare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că, în luna iunie 2014, a pretins şi primit de la inculpatul C., administrator al NN. din Botoşani, foloase materiale ce nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale cadrului MAI, respectiv reducerea la jumătate a cheltuielilor efectuate cu personalul restaurantului KK., de la suma de 900 RON, la suma de 450 RON, cu prilejul unui eveniment privat din data de 14.06.2014, organizat în localul KK. din Botoşani aparţinând administratorului. Urmare a cointeresării financiare, inculpatul, prin mijloace specifice funcţiei pe care o deţinea, s-a implicat activ şi în afara cadrului deontologic şi procedural în gestionarea unor reclamaţii formulate de inculpatul C. în vederea obţinerii unor ordine de restricţie împotriva numitului LL., personaj din lumea interlopă care îi provoca daune materiale omului de afaceri în localurile deţinute pe raza mun. Botoşani (provocarea unor scandaluri soldate cu acte de violenţă şi distrugeri, pe fondul consumului de alcool) şi în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale în care inculpatul era cercetat penal;
7) G., avocat în cadrul Baroului Botoşani, căsătorită, un copil minor, studii superioare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada 02.06-10.06.2014, în timp ce avea calitatea de avocat în cadrul Baroului Botoşani, cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul F., cu care convieţuia în fapt la acea dată şi care avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani - Serviciul de Investigaţii Criminale, să uzeze de relaţia apropiată şi de cointeresare materială pe care o stabilise cu inculpatul C., om de afaceri din municipiul Botoşani, cercetat penal la acea dată în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, aflat în instrumentarea ofiţerului de poliţie şi să-i solicite acestuia un "favor personal", în sensul reducerii cheltuielilor cu plata personalului ocazionate de organizarea unei petreceri de celebrare a unui botez la KK. din municipiul Botoşani, organizată de soţii PP. şi QQ., finii de cununie ai inculpatei G. şi persoane apropiate acesteia. Hotărârea infracţională a fost însuşită de inculpatul F., care a solicitat şi obţinut de la inculpatul C., proprietarul restaurantului KK., o reducere de 50% a cheltuielilor privind plata personalului, de la 900 de RON la 450 de RON, în considerarea atribuţiilor de serviciu ale ofiţerului de poliţie F..
8) H., reprezentant convenţional al SC J. Botoşani, având ca obiect "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri" căsătorit, studii liceale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 30.06.2014, la instigarea inculpatului C., a încheiat în fals un contract de închiriere antedatat, purtând data de 23.06.2014, referitor la locaţia din mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, punct de lucru aparţinând SC II. SRL Botoşani, unde a fost efectuat controlul din partea ONJN la data de 25.06.2014, înscris pe care apoi l-a folosit la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu scopul acoperirii neregulilor constatate de funcţionari, nereguli care erau de natură penală, astfel încât abaterea să fie de natură contravenţională;
- complicitate la dare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de reprezentant al SC J. Botoşani, a intermediat, la data de 11.06.2014, oferirea de cazare şi masă gratuite la hotelul societăţii de către inculpatul C., martorului MM., consilier juridic al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în scopul ca acesta din urmă să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi să nu apere interesele instituţiei pe care o reprezintă, în dosarul civil cu numărul x/25.03.2014, aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani, având ca obiect o plângere contravenţională, formulată de SC J. Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, încheiat la data de 12.03.2014 de către inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
d) sub măsurile preventive a interdicţiei iniţierii/suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare şi a interdicţiei de a desfăşura activităţi de jocuri de noroc:
9) SC J. Botoşani, CUI x, cu sediul social în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, reprezentată legal de numita K., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (66 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 66 aparate de aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1.080.278,50 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015, întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;
10) SC L. SRL Botoşani, CUI x, cu sediul în mun. Botoşani, str. x, sc. C etaj 4, jud. Botoşani, reprezentată legal de numitul M., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (159 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 159 aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1.887.180,4 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015, întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;
11) SC O. SRL Botoşani, CUI x, cu sediul social în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, reprezentată legal de P., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 7 aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 1.080.278,50 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015, întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;
e) sub măsura preventivă a interdicţiei iniţierii/suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare:
12) SC Q. SRL Neamţ, CUI x, cu sediul social în municipiul Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, reprezentată legal de R., pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constând în exploatarea fără licenţă sau autorizaţie de exploatare a unui număr de 7 aparate de joc tip slot-machine la punctele de lucru ale societăţii, cauzând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în cuantum de 92.595,30 RON, conform raportului de constatare nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.
În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită şi, respectiv, dare de mită, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 289 alin. (1) şi (2) C. pen.: "(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri."
De asemenea, potrivit art. 290 alin. (1) C. pen., "Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani."
Înalta Curte reţine că probele administrate în apel, coroborate cu probele administrate în faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond şi, respectiv, în faza de urmărire penală, dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea şi primirea, de către inculpatul A., în calitatea sa de inspector cu atribuţii de control în cadrul O.N.J.N. - Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, respectiv darea de mită, constând în diverse sume de bani, de către inculpaţii B. (administrator al SC O. SRL Botoşani), C. (administrator al SC L. SRL Botoşani) şi D. (administrator SC Q. SRL Neamţ), în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu referitor la constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc.
Astfel, martorul U., audiat în calea de atac (reprezentant legal al SC W. SRL Braşov, care avea ca obiect de activitate jocuri de noroc şi pariuri), arată că:
"În perioada 2015-2016, inculpatul A. mi-a solicitat mai multe sume de bani cu titlu de împrumut. Ştiu că inculpatul a făcut mai multe controale la SC W. SRL Braşov şi SC HHHHHHH. SRL Braşov şi ar fi vrut să dezvolte mai mult decât o relaţie profesională, posibil să aibă beneficii materiale... Ştiu că şi Z. i-a dat bani inculpatului A., suma de 50 euro cu titlu de mită. Ştiu, de asemenea, că şi o altă persoană, DD., i-a dat inculpatului A. suma de 500 RON într-o cutie de pastile (...)".
Deosebit de relevant este faptul că martorul nu era un apropiat al inculpatului A., solicitarea unor sume de bani cu titlu de împrumut fiind de fapt o modalitate ascunsă de pretindere şi primire a unor sume de bani, pentru a evita sau a nu aplica sancţiuni în cazul constatării unor abateri prevăzute de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc.
Acelaşi martor, în declaraţiile date la prima instanţă şi în faza de urmărire penală, menţionează împrejurările în care inculpatul A. a pretins şi primit sume de bani, dar şi presiunile exercitate de inculpaţii C., respectiv B..
Astfel, în declaraţia dată la 21.03.2017 la Curtea de Apel Suceava, martorul confirmă că, prin intermediul unei cunoştinţe comune, IIIIIII., i s-a spus să nu formuleze plângeri sau sesizări, "să îşi vadă de treabă" şi că "aceşti oameni sunt foarte influenţi şi pot să îmi facă rău familiei."
De asemenea, martorul arată că "(...) în luna iulie, august 2015, în urma unui control, A. mi-a dat de înţeles să-i dau ceva în urma controlului efectuat... A. nu mi-a zis concret că trebuie să îi dau ceva, dar în decursul discuţiei pe care am avut-o, i-am dat banii pur şi simplu fără ca acesta să mi-i pretindă(...) aşa era practica, de fiecare dată când era un control, trebuia să dau sume de bani celui care efectua controlul (...) I-am dat lui A. suma de 1.000 de RON (...) i-a luat imediat, i-a pus între documentele pe care le avea, între procesele-verbale (...). Am fost contactat expres de A. pentru împrumutul sumei de 2.000 RON telefonic (...) Nu mi s-a părut normal să îi dau suma cu titlu de împrumut, dar acesta a insistat (...)".
Relevante sunt şi aspectele relatate de acelaşi martor şi consemnate în declaraţiile date în faza de urmărire penală, conturându-se pretinderea şi primirea de către A., sub forma unor împrumuturi pe care nu le mai restituia.
Astfel, martorul U., în declaraţia dată în data de 04.06.2015 la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava arată că, după ce i-a dat inculpatului A. suma de 2.000 RON, după aproximativ 4-5 luni, s-a întâlnit întâmplător cu IIIIIII., fost coleg la Garda Financiară cu A., căruia i-a spus că acesta din urmă îi datorează suma de 2.000 RON, discuţia iniţiată de acesta fiind luată în derâdere de IIIIIII., în sensul că " numai ţie crezi că are să-ţi dea bani (...)".
De asemenea, şi în declaraţiile date la instanţa de fond, dar şi în faza de urmărire penală, martorul U. confirmă că inculpatul A. a pretins sume de bani şi de la Z. (50 de euro), dar şi de la DD. (500 RON sau 1.000 RON), cu titlu de mită.
Consecvenţa declaraţiilor date de acest martor conduce la concluzia că acestea reflectă adevărul, în condiţiile în care se observă aceeaşi modalitate de pretindere şi primire a sumelor de bani de către inculpatul A. şi de la alte persoane.
Se reţine, astfel, declaraţia martorului X. (administrator la SC Y. SRL Piatra-Neamţ, care are ca obiect de activitate şi jocurile de noroc) din data de 13 decembrie 2021, care arată că:
"(...) au fost efectuate mai multe controale de inspectorii ONJN, printre persoanele care efectuau aceste controale era şi inculpatul A (...) În timpul controlului, acesta mi-a solicitat cu titlu de împrumut suma de 3.000 euro (...) Am fost de acord să-l împrumut. Suma a fost dată inculpatului A. după efectuarea controlului. În urma controlului nu a fost aplicată niciun fel de sancţiune, având în vedere că activitatea pe care am desfăşurat-o a fost una licită... Nu am încheiat niciun fel de înscris cu inculpatul A., banii nefiindu-mi restituiţi nici până azi (...)".
După citirea şi semnarea acestei declaraţii, martorul a solicitat un supliment de declaraţie, arătând că îşi menţine declaraţia dată la instanţa de fond, subliniind, totodată, că din echipa de control făceau parte şi alte persoane, dar că acestea nu au cerut bani cu împrumut.
Ca atare, suplimentul de declaraţie nu modifică esenţa celor relatate de martor, în condiţiile în care şi la instanţa de fond a arătat că "(...) solicitarea de a-i împrumuta suma de bani a fost în perioada în care desfăşura controlul din partea ONJN, nu reţin exact data (...) Nu m-a forţat niciodată, mie îmi era frică de el doar datorită faptului că putea să-mi închidă firma, altceva nu avea ce să-mi facă (...) Eu l-am împrumutat din cauză că era disperat, mă trimitea să iau bani cu camătă zicând că îmi plăteşte el lunar, doar să-i fac rost de suma de bani de care are nevoie (...)".
Afirmaţia martorului din aceeaşi declaraţie, în sensul că predarea efectivă a sumei de 3.000 euro, cu titlu de împrumut, s-a realizat după o perioadă mai mare de la controlul efectuat de inculpatul A., chiar dacă ar fi reală, nu modifică situaţia inculpatului A., în condiţiile în care se confirmă că pretinderea sumei a fost solicitată în perioada efectuării controlului.
Declaraţiile martorului X. se coroborează cu declaraţiile martorilor Z., respectiv DD., fiind descrisă aceeaşi modalitate de pretindere şi primire a mai multor sume de bani de către inculpatul A., pentru neîndeplinirea de către acesta a atribuţiilor sale de serviciu referitoare la constatarea şi aplicarea sancţiunilor impuse de legislaţia în domeniul jocurilor de noroc.
Astfel, martorul Z., în declaraţia dată la 4 noiembrie 2021, arată că "(...) în cursul anului 2009 sau 2010, inculpatul A. a efectuat un control la SC BB. SRL Botoşani. În timpul controlului A. nu a pretins bani în mod direct, dar mi-a dat de înţeles că ar trebui să fiu binevoitor cu dumnealui pentru ca totul să se încheie în regulă. Nu a precizat nicio sumă de bani. M-am întâlnit cu domnul A. după câteva ore în faţa sediului Gărzii Financiare, i-am dat suma de 50 de euro (...) inculpatul A. a făcut menţiuni cu privire la controlul efectuat într-un registru de control (...) Nu cred că am primit vreo amendă în urma controlului (...)".
Aceleaşi aspecte au fost dezvoltate de martorul Z. şi în declaraţiile date la instanţa de fond şi în faza de urmărire penală, rezultând cu evidenţă efectuarea controlului de către inculpatul A., respectiv pretinderea şi primirea de către acesta a sumei de 50 de euro. Martorul a indicat, fără dubiu, momentul pretinderii, împrejurările în care s-a pretins, locul remiterii sumei, respectiv cuantumul acesteia.
Declaraţiile martorului DD. date la instanţa de fond şi la urmărire penală sunt în acelaşi sens.
Astfel, acesta arată că:
"(...) la 14.06.2015 i-am dat lui A. suma de 500 RON întrucât KKKKKKK. s-a plâns că are controale multe şi probabil dorea să nu fie aşa des controlat. KKKKKKK. mi-a zis să iau din fondul de la jocuri suma de 500 RON şi să i-o dau lui A (...) I-am dat suma de bani lui A., pe care o pusesem într-o cutie de medicamente sau de ţigări (...). A. a fost de acord să ia cutia respectivă (...)".
Aceleaşi aspecte sunt prezentate de martor şi în declaraţia dată la urmărire penală, spunându-i inculpatului A. "(...) să o lase mai uşor cu amenzile până vine legea nouă şi până termin şi eu contractul cu W.. Mie îmi era frică de A., care era poreclit "NNNNNNN." deoarece are puterea în mână, făcând controale pe jocurile de noroc".
Relevante sunt şi declaraţiile martorului CCC., care a avut o întâlnire cu martorul U., aducându-i la cunoştinţă faptul că A. i-a cerut o sumă de bani pentru un alt coleg din cadrul O.N.J.N. (declaraţia de la Curtea de Apel Suceava din data de 31.07.2017), dar şi împrejurarea că mai mulţi agenţi economici unde inculpatul A. efectua controale se plângeau de activitatea acestuia.
De asemenea, martorul JJ., în declaraţia dată la Curtea de Apel Suceava în 26 octombrie 2017, arată următoarele:
"(...) în toamna anului 2013, domnul LLLLLLL. mi-a zis că l-a căutat domnul U. care a zis că vrea să se întâlnească cu mine, iar după aproximativ 10 zile m-am întâlnit cu U., iar acesta mi-a zis că domnul A. îl şicanează, în sensul că l-a căutat pe el şi i-a cerut o sumă de bani pentru mine şi că nu reuşeşte să scape de el... I-am zis lui U. să nu-i dea lui A. niciun ban pentru că nu are motive (...)".
Relevante sunt şi declaraţiile martorilor GG., MM., EEE., BBBB., respectiv FF.. Acesta din urmă exercita funcţia de administrator la SC EE. SRL, confirmând modalitatea în care inculpatul A. pretindea şi primea diverse sume de bani în legătură cu controalele pe care le efectua, arătând că:
"(...) inculpatul A. mi-a cerut cu titlu de împrumut suma de 3.000 RON, spunându-mi că-i va restitui în câteva săptămâni. Eu i-am zis că nu am bani la mine, iar A. m-a întrebat dacă am card, insistând să merg la bancomat. (...) Ştiam că suma de 3.000 RON nu e împrumut, ci ar fi fost o mită dacă i-aş fi dat (...). L-am sunat pe SSS. şi i-am zis ce sumă mi-a solicitat A.. SSS. mi-a spus că aşa este felul lui de a face controale (...)".
Declaraţiile martorilor la care s-a făcut referire anterior se coroborează cu declaraţiile inculpatului B., administrator la SC O. SRL Botoşani. În declaraţiile date la urmărire penală, inculpatul B. arată următoarele:
"(...) I-am dat(...) câte 300 RON, respectiv 500 RON (...) A. îmi spunea ce amenzi mari sunt prevăzute în legislaţia specială a jocurilor de noroc (...) Acesta era, probabil, un mijloc de-al său de a intimida, am auzit că folosea acest mod de intimidare şi cu alţi patroni de societăţi (...). M-a căutat personal şi m-a rugat să-i împrumut 1.000 RON (...)"
De asemenea, inculpatul H., în declaraţia dată la 21.12.2015 la D.N.A - S.T. Suceava arată că "(...) la sfârşitul lunii iulie 2014, anterior datei de 29.07.2014, m-am întâlnit cu inspectorul A. care anterior fusese de mai multe ori în control la sălile de jocuri aparţinând SC J. şi mi-a spus că nu are bani pentru a-şi plăti o rată la HHH (...). Am luat legătura cu C. şi mi-a spus să îl duc la contabila societăţii SC J. şi să-i dau suma de 1.000 RON. Din contextul discuţiei cu C. se înţelegea doar faptul că suma de 1.000 RON pe care societatea o plătea funcţionarului A. era de fapt mită (...)"
În acelaşi sens este şi declaraţia inculpatului D. dată la 14.11.2015 la D.N.A - S.T. Suceava, arătând că:
"(...) A. mi-a solicitat să-i trimit prin cineva suma de bani pe care mi-a pretins-o (...). L-am întrebat pe A. dacă mâine dimineaţă este târziu, funcţionarul afirmând că "da, că şi aşa e târziu" (...) cert este că i-am dat 3.000 RON lui A. în iulie 2015."
Având în vedere declaraţiile martorilor la care s-a făcut referire anterior, declaraţiile inculpaţilor B., H., D., corelate cu celelalte probe administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv în faza de urmărire penală, Înalta Curte apreciază că este dovedită dincolo de orice dubiu pretinderea şi primirea, în mod repetat, de către inculpatul A., a mai multor sume de bani pentru controalele pe care acesta le efectua în calitatea sa de inspector în cadrul O.N.J.N., respectiv remiterea acestor sume de bani de către inculpaţii B., C. şi D..
În ceea ce priveşte reţinerea formei continuate a infracţiunii, Înalta Curte apreciază că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, aspect ce rezultă cu evidenţă din modalitatea de săvârşire a faptelor, pretinderea şi primirea sumelor de bani fiind mascate de împrumuturile pe care acesta le solicita de la reprezentanţii operatorilor economici.
II. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, se reţin următoarele:
Potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Analizând textul din perspectiva subiectului activ, rezultă că acesta poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică.
Norma care incriminează fapta trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen., potrivit cu care persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
În alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Dispoziţiile la care s-a făcut referire anterior trebuie corelate cu cele ale art. 5 din Normele Metodologice din 2016 de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, care, la alin. (1), prevăd că: "Activitatea de jocuri de noroc poate fi exploatată în mod direct de organizatorul de jocuri de noroc sau în comun, de organizatorul de jocuri de noroc şi unul sau mai mulţi operatori economici sau persoane fizice, în temeiul unui contract, care se va comunica ONJN în termen de 5 zile de la data încheierii."
În cauza dedusă judecăţii, în mod corect a reţinut prima instanţă săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a activităţii din domeniul jocurilor de noroc, atât de persoanele juridice SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ, cât şi de inculpaţii B., C. şi D., aceştia contribuind efectiv la săvârşirea faptelor în scopul realizării obiectului de activitate şi în interesul persoanei juridice.
Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti relevă că inculpaţii B., C. şi D. au acţionat ca reprezentanţi ai persoanei juridice, în sensul prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, care stabileşte noţiunea de persoană juridică.
Potrivit textului, operatorul de jocuri de noroc licenţiat este operatorul de jocuri de noroc, respectiv persoana juridică care a obţinut licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de supraveghere al O.N.J.N.
Conform art. 6 din acelaşi act normativ, "prin organizator de jocuri de noroc se înţelege persoana juridică licenţiată să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice".
Activitatea ilicită desfăşurată de inculpaţii B., C. şi D. nu a fost una sporadică, ci dimpotrivă, una ce relevă o îndeletnicire a acestora.
Astfel, SC O. SRL Botoşani îi are ca asociaţi pe inculpatul B. şi pe P.. Deşi obiectul de activitate al societăţii, astfel cum rezultă din actele cauzei, este acela de "restaurante", în realitate societatea desfăşura, în mod constant, activităţi în domeniul jocurilor de noroc.
Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile martorului FF., care confirmă faptul că inculpatul B. i-a pus la dispoziţie aparatele de joc şi spaţiile necesare. De asemenea, martorul afirmă că i-a pus la dispoziţie inculpatului B. licenţa sa de organizator, indicând în acest sens un contract de colaborare care să-i permită exploatarea aparatelor de joc. Inculpatul B. încasa sumele de la aparatele amplasate în locaţiile din mun. Botoşani, str. x, respectiv str. x, plătindu-i martorului doar taxele de autorizare pentru fiecare aparat în parte şi o taxă de administrare stabilită prin acordul părţilor.
Declaraţia martorului FF. se coroborează cu declaraţiile martorei QQQ., din care rezultă că inculpatul B. exploata aparate de jocuri de noroc nedeclarate la O.N.J.N., aparate care au fost identificate şi indisponibilizate la data de 14.11.2015.
În cadrul percheziţiei efectuate în faza de urmărire penală au fost identificate patru locaţii în care inculpatul B. exploata aparate de jocuri de noroc, iar din raportul de constatare întocmit de O.N.J.N. nr. x/22.12.2015 rezultă că SC O. SRL Botoşani şi B. au exploatat şapte aparate de jocuri de noroc în locaţiile situate în mun. Botoşani, strada x nr. 12, respectiv în mun. Botoşani, str. x sc. A.
În ceea ce o priveşte pe inculpata persoană juridică SC Q. SRL Neamţ, Înalta Curte reţine că obiectul principal de activitate al acesteia era "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri", avându-i ca asociaţi pe inculpatul D., cu o cotă de 55%, BBBB. şi CCCC..
SC Q. SRL Neamţ exploata şapte aparate de joc în patru locaţii situate în mun. Piatra-Neamţ, str. x, în mun. Piatra-Neamţ, str. x, la ÎI QQQ., punct de lucru situat în mun. Botoşani, str. x f.n., în mun. Piatra-Neamţ, str. x şi în mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.
Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc, dincolo de orice dubiu, că pentru aparatele de joc nu există autorizaţii de exploatare. De altfel, însuşi inculpatul D., în declaraţia dată la 28.12.2015, recunoaşte că a exploatat cele şapte aparate de joc fără autorizaţie, împrejurare confirmată şi de fratele acestuia, martorul R..
Probele testimoniale se coroborează cu Raportul de constatare nr. x din 22.12.2015 întocmit de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, dar şi cu procesele-verbale de percheziţie domiciliară la care instanţa de fond face trimitere.
Cu privire la inculpatele persoane juridice SC J. Botoşani şi SC L. SRL Botoşani şi la inculpatul C., se reţine că cea dintâi are ca obiect de activitate secundar "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri", având licenţă emisă la 01.11.2009, până la 01.11.2014, dată la care aceasta a fost revocată, iar cea de a doua are ca obiect de activitate "jocuri de noroc şi pariuri". Ambele societăţi erau administrate în fapt de inculpatul C., iar în urma percheziţiilor efectuate la data de 14.11.2015 a fost identificat un număr de 21 de aparate la SC J. SRL Botoşani, respectiv 114 aparate la SC L. SRL Botoşani.
Situaţia aparatelor de joc identificate şi indisponibilizate cu ocazia percheziţiilor efectuate la data de 14.11.2015 la punctul de lucru aparţinând SC J. Botoşani, respectiv SC L. SRL Botoşani, rezultă atât din Raportul de constatare nr. x/22.12.2015 întocmit de O.N.J.N., cât şi din probele testimoniale şi din înscrisurile depuse la instanţa de fond. Toate acestea conduc la concluzia că inculpatul C., în calitate de administrator de fapt al SC L. SRL şi SC J., a desfăşurat fără licenţă sau autorizaţie de exploatare activităţi în domeniul jocurilor de noroc, activitatea ilicită continuând şi după data de 01.11.2014, când a fost revocată licenţa de către organele abilitate, potrivit legii.
Inculpatul C. a acţionat în numele şi în interesul inculpatelor persoane juridice, beneficiind în mod direct de avantaje materiale obţinute în urma acestor activităţi ilicite.
Faptele, astfel cum au fost reţinute în considerentele hotărârii atacate, se circumscriu normei de incriminare prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 şi nu unei contravenţii, astfel cum a invocat apărarea.
Cu privire la celelalte fapte reţinute în sarcina inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G. şi H., Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele reţinute în hotărârea atacată, prin probele administrate nefiind înlăturată, dincolo de orice dubiu, vinovăţia acestora.
III. În ceea ce priveşte cererea inculpatului B. de constatare a nulităţii absolute a actelor procedurale cu funcţie probatorie, prin care s-a pus în executare mandatul de supraveghere tehnică nr. x/2015 din 03.07.2015, emis de Tribunalul Suceava, conform art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. pen., respectiv nulitatea derivată a tuturor proceselor-verbale de redare, potrivit dispoziţiilor art. 280 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 280 alin. (1) C. proc. pen., "încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod".
În alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că: "actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul".
Pentru ca nulitatea unui act să determine şi nulitatea altuia, trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: a) acel act să fie un act îndeplinit ulterior celui nul şi nu anterior acestuia; b) să existe o legătură directă a acestuia cu actul nul.
Legătura directă cu actul nul există ori de câte ori actul ulterior nu putea fi îndeplinit în lipsa celui nul, consecinţa fiind aceea a excluderii probelor derivate, indiferent dacă se constată o nulitate absolută sau o nulitate relativă.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea act, nu mai trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor nulităţii, nici absolute şi nici relative, înlăturarea fiind consecinţa directă a nulităţii actului principal, care operează exclusiv în temeiul legăturii lui directe cu acesta şi independent de conformitatea sa cu legea.
Principiul radierii efectelor nulităţii se află în strânsă legătură cu ceea ce doctrina a denumit "efectul la distanţă", adică probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probe nelegale şi nu puteau fi obţinute în alt mod.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 280 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la nulităţile relative.
De altfel, această critică a fost invocată şi în procedura de cameră preliminară, iar prin Încheierea nr. 29/06.05.2016 (definitivă prin încheierea din 09.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2016), judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a reţinut, în esenţă, că procurorul este cel care a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică, procedând la redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice.
Nulitatea absolută a fost reţinută în mod corect de instanţa de fond doar cu privire la transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în baza Mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la procesele-verbale privind transcrierile.
Pe cale de consecinţă, nu se impune excluderea probelor rezultate din interceptările telefonice şi ambientale, obţinute în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. x/2015 din 03.07.2015, emis de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava.
IV. Nelegalitatea pedepsei principale aplicate inculpatei persoană juridică SC L. SRL Botoşani, respectiv omisiunea aplicării pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice pentru inculpatele persoane juridice SC O. SRL Botoşani, SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
De asemenea, potrivit art. 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, pedeapsa aplicată persoanei juridice pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă este amenda de la 10.000 RON la 100.000 RON şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.
În fine, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) C. pen., infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
Din analiza textului la care s-a făcut referire anterior, rezultă că pedeapsa amenzii, aplicată inculpatei persoană juridică, trebuie să fie cuprinsă între limitele stabilite de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.
Ca atare, Înalta Curte constată că pedeapsa amenzii de 150.000 RON, aplicată inculpatei persoană juridică SC L. SRL Botoşani este nelegală.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice, Înalta Curte constată că aceasta este obligatorie conform art. 30 alin. (1) din actul normativ indicat.
Dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 se impun a fi corelate cu prevederile art. 67 alin. (2) C. pen., potrivit cu care aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
Dizolvarea persoanelor juridice în cauza dedusă judecăţii se impune în condiţiile în care obiectul de activitate al acestora a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni.
V. Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale
Cu referire la criticile invocate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
În alin. (2) se prevede că prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Din analiza textului, rezultă cauzele care determină suspendarea cursului prescripţiei, respectiv:
a) existenţa unei dispoziţii legale prin care termenele de prescripţie sunt suspendate;
b) existenţa unei situaţii de fapt care împiedică organele judiciare să acţioneze.
Suspendarea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale îşi găseşte motivarea în împrejurarea că organele judiciare nu au stat pasive, ci au fost împiedicate, potrivit legii ori unei stări de fapt, să acţioneze, iar de o astfel de situaţie de fapt nu trebuie să profite inculpatul.
Din prima categorie a cauzelor care conduc la suspendarea termenului de prescripţie, fac parte, cu titlu de exemplu, dispoziţiile art. 10 alin. (2) C. pen., care prevăd condiţia punerii în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiunile enunţate, numai cu autorizaţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; dispoziţiile art. 312 şi art. 367 C. proc. pen., care prevăd condiţiile în care procurorul, respectiv instanţa de judecată, pot suspenda urmărirea penală ori judecata, când învinuitul sau inculpatul este împiedicat să ia parte la proces din cauza unei boli grave.
A doua categorie de cauze care determină suspendarea cursului prescripţiei priveşte împrejurări de neprevăzut, cum ar fi: cutremur, catastrofă, epidemie. În astfel de situaţii, datorită izolării ori faptului că primordiale sunt acţiunile de salvare, activitatea judiciară este îngreunată.
Existenţa vreuneia dintre cauzele de suspendare are ca efect oprirea cursului prescripţiei din ziua în care a apărut şi până în ziua în care a încetat acea cauză.
Acest interval de timp nu este luat în considerare la calcularea termenului de prescripţie, urmând ca prescripţia să-şi reia cursul după încetarea cauzei de suspendare. Dacă au avut loc mai multe suspendări, în cursul aceluiaşi termen de prescripţie, durata fiecărei suspendări este scoasă din calcul, considerându-se câştigate prescripţiei toate intervalele de timp de dinaintea apariţiei cauzei de suspendare.
Prescripţia specială nu este incidentă în domeniul suspendării termenului de prescripţie.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale este generată de Decretul nr. 195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020.
Potrivit art. 43 alin. (1) din decretul menţionat, activitatea de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi se desfăşoară numai cu privire la:
a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecţie a victimelor şi martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;
b) actele şi măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obţinerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum şi cele privind audierea anticipată;
c) cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.
În alin. (2) se prevede că: procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă, cu excepţia celor de la alin. (1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor.
În fine, în alin. (8) se prevede că: pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă.
De asemenea, potrivit art. 64 alin. (13) din Decretul nr. 240 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial nr. 311/14.04.2020), pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă. Suspendarea operează de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanţe sau a unei încheieri în acest scop.
Dispoziţiile art. 1 din acelaşi decret prevăd că, începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212/16.03.2020.
Analizând conţinutul celor două decrete, se observă că au fost indicate, în mod expres şi limitativ, cazurile în care urmărirea penală, respectiv judecarea cauzelor poate continua, suspendarea şi toate celelalte cauze operând de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanţe sau a unei încheieri.
Adoptarea celor două decrete a impus măsuri restrictive şi de distanţare socială, scopul fiind acela al limitării efectelor generate de evoluţia Covid-19 în România.
Prin urmare, în cauza de faţă, cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat, termenul special de prescripţie împlinindu-se la data de 14.01.2022.
VI. Individualizarea judiciară a pedepselor
Tragerea la răspundere penală constă în prerogativa conferită statului, prin intermediul autorităţilor judiciare, de a aplica sancţiunile prevăzute de lege (nulla poena sine lege - nicio pedeapsă fără lege) persoanelor cu privire la care s-a constatat că au comis fapte prevăzute de legea penală (nullum crimen sine lege - nicio faptă fără lege).
Condiţia obligatorie a oricărei pedepse este aceea de a fi prevăzută de lege, însă aceasta trebuie să îndeplinească şi condiţiile de a fi justă şi echitabilă, respectiv de a fi aplicată în limitele prevăzute de lege, corespunzător criteriilor de individualizare legală şi judiciară a acesteia.
La individualizarea judiciară a pedepselor, în prezenta cauză, Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 C. pen. - respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, motivul săvârşirii acestora şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială (în cazul inculpaţilor persoane fizice) - atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
În concret, instanţa reţine gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de fiecare inculpat, intervalul de timp în care acestea au fost comise, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală a fiecăruia.
În acelaşi sens, va fi evaluată corespunzător conduita inculpatului A., acesta fiind cel care a pretins şi a primit, în mod repetat, sume de bani de la reprezentanţii societăţilor ce aveau ca obiect de activitate jocuri de noroc. Reprezentanţii acestora cunoşteau conduita sa şi, de asemenea, cunoşteau care ar putea fi repercusiunile în cazul în care nu ar fi dat curs solicitărilor inculpatului A..
Pentru inculpaţii B., C. şi D., Înalta Curte va reţine şi dispoziţiile art. 75 alin. (2) C. pen., împrejurările comiterii faptelor, respectiv conduita acestora anterior săvârşirii faptelor, impunându-se aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciate ca fiind suficiente pentru reeducarea şi reinserţia lor socială.
VII. Latura civilă
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
De asemenea, în alin. (5) se prevede că repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.
Din analiza textului rezultă că acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are un caracter accesoriu şi de aici consecinţa în sensul că ea nu poate fi decât delictuală.
Caracterul exclusiv delictual al acţiunii civile ce poate fi alăturată procesului penal constituie, din perspectiva legii civile, un caz particular de aplicare a dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., potrivit cărora "dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".
Art. 19 alin. (1) C. proc. pen. constituie, însă, un astfel de caz, în care legea derogă expres de la regula din domeniul civil potrivit căreia răspunderea contractuală primează.
Cea mai importantă consecinţă a caracterului accesoriu al acţiunii civile este aceea că fapta pentru care se exercită acţiunea penală constituie şi fapta generatoare a răspunderii civile.
Potrivit dispoziţiilor art. 1357 C. civ., pentru a fi antrenată răspunderea civilă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 1) existenţa unei fapte ilicite; 2) săvârşirea acesteia cu vinovăţie; 3) producerea unui prejudiciu cert; 4) legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Conform art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, astfel cum s-a dezvoltat anterior, reţine, dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpaţilor B., C. şi D., precum şi a inculpatelor persoane juridice SC O. SRL Botoşani, SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ, ceea ce antrenează răspunderea civilă delictuală şi, ca atare, nu mai pot fi invocate dispoziţiile legale care reglementează răspunderea contractuală sau altă răspundere care poate fi antrenată atunci când faptele executate sunt licite.
Referitor la fapta ilicită, aceasta constă în amplasarea şi exploatarea de către inculpaţi a unor aparate de joc fără a deţine licenţă şi autorizaţie, conform legii. Prejudiciul material constă în paguba suferită ca urmare a săvârşirii infracţiunii cu vinovăţie, prin neachitarea de către inculpaţii B., C. şi D. şi de inculpatele persoane juridice SC O. SRL Botoşani, SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ a sumelor datorate bugetului de stat, cu titlu de taxe prevăzute de lege, ceea ce a condus la diminuarea bugetului consolidat al statului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, statul poate acorda dreptul de organizare şi exploatare a activităţii de jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe bază de licenţă de organizare a jocurilor de noroc pe fiecare tip de activitate, astfel cum acestea sunt clasificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, şi de autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, documente nominale şi limitate în timp, ce vor fi exploatate în mod direct de deţinătorul licenţei.
Art. 15 alin. (6) lit. a) din aceeaşi ordonanţă prevede că, pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite.
Conform art. II pct. G din Anexa ce face parte integrantă din acelaşi act normativ, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se plăteşte anual, pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine.
În aceeaşi anexă, taxele anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc sunt: I.G. taxe aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc, pentru jocurile tip slot-machine - 20.000 euro; II.G.i) taxe aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine - slot-machine clasa A - 2.600 euro; 3. C.i) taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, de 400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de autorizare.
Având în vedere dispoziţiile legale din legea specială şi din anexa acesteia, inculpaţii urmează a fi obligaţi la plata contravalorii taxelor prevăzute de lege pentru aparatele de joc efectiv exploatate, neputându-se reţine argumentele instanţei de fond potrivit cărora aceştia ar trebui obligaţi la plata taxelor pentru minim 75 de aparate, astfel cum plăteşte orice persoană juridică organizatoare de jocuri de noroc ce îşi desfăşoară legal activitatea.
Organizatorul de jocuri ce deţine 75 de aparate de jocuri de noroc obţine câştiguri din exploatarea celor 75 de aparate, or, în speţă, inculpaţii B., D. şi C., care trebuie să răspundă penal pentru desfăşurarea acestor activităţi în mod ilegal, au obţinut câştiguri din exploatarea a câte 7 aparate (primii doi inculpaţi), respectiv 21 de aparate (cel de al treilea inculpat - în legătură cu SC J. Botoşani), neputând fi obligaţi la plata unui prejudiciu ce excede faptelor lor ilicite, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără justă cauză pentru partea civilă.
Aceeaşi situaţie se reţine şi pentru inculpatele persoane juridice SC J. Botoşani (21 aparate), SC O. SRL Botoşani (7 aparate) şi SC Q. SRL Neamţ (7 aparate).
Răspunderea penală nu o exclude pe cea civilă, dacă prin infracţiunea comisă s-a cauzat şi un prejudiciu, însă, în prezenta cauză, acest prejudiciu este determinat de contravaloarea taxei de licenţă, precum şi de contravaloarea taxei de autorizare a exploatării aparatelor de joc şi a taxei de viciu pentru aparatele exploatate.
Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost în sensul că această sumă vizează doar dreptul de exploatare a aparatelor de joc şi nu exploatarea efectivă a acestora, ar fi stabilit o sumă globală, aşa cum este reglementată taxa de licenţă, şi nu pentru fiecare aparat de joc.
În atare condiţii, Înalta Curte consideră că prejudiciul trebuie stabilit în raport de numărul de aparate exploatate şi nu de numărul minim de aparate prevăzut de art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, la care se achită taxa de licenţă, respectiv taxa de viciu.
În concret, inculpaţii din prezenta cauză vor fi obligaţi să plătească următoarele sume:
· inculpatul B., în solidar cu inculpata SC O. SRL Botoşani:
- taxa de licenţă - 20.000 euro;
- taxa aferentă autorizării de exploatare a jocurilor de noroc - 2.600 euro x 7 aparate;
- taxa de viciu - 400 euro x 7 aparate;
· inculpatul C., în solidar cu inculpata SC J. Botoşani:
- taxa de licenţă - 20.000 euro;
- taxa aferentă autorizării de exploatare a jocurilor de noroc - 2.600 euro x 21 aparate;
- taxa de viciu - 400 euro x 21 aparate;
· inculpatul C., în solidar cu inculpata SC L. SRL Botoşani:
- taxa de licenţă - 20.000 euro;
- taxa aferentă autorizării de exploatare a jocurilor de noroc - 2.600 euro x 114 aparate;
- taxa de viciu - 400 de euro x 114 aparate;
· inculpatul D., în solidar cu inculpata SC Q. SRL Neamţ:
- taxa de licenţă - 20.000 euro;
- taxa aferentă autorizării de exploatare a jocurilor de noroc - 2.600 euro x 7 aparate;
- taxa de viciu - 400 de euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
Se va avea în vedere cursul de 4,4093 RON/euro, curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare:
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 C. pen., va stabili termen de supraveghere de 4 ani, care începe să curgă de la data prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., va obliga pe inculpatul A. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., va dispune ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., va atrage atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 112 lit. a) C. pen. cu referire la art. 289 alin. (3) C. pen., va confisca de la inculpatul A. sumele obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită), respectiv 23.600 RON şi 3.050 euro.
Va menţine măsura asigurătorie a sechestrului instituită în cauză, prin Ordonanţa nr. x/P/2015 din 11.01.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..
În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 75 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, de la 6 luni la 5 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (7 acte materiale) şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul executând în final 1 an, o lună şi 20 de zile închisoare.
În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., va obliga pe inculpatul B. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., va dispune ca inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., va atrage atenţia inculpatului B. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 75 alin. (2) C. pen., va condamna pe inculpatul C. la pedepsele de câte 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită (3 fapte - 29.07.2014, 11.06.2014 şi iunie 2014).
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) C. pen., de la 1 an la 8 luni închisoare (135 acte materiale).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, respectiv de 8 luni închisoare, aplicate inculpatului C. şi va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare.
În temeiul art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., va stabili un termen de supraveghere de 4 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., va obliga pe inculpatul C. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., va dispune ca inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., va atrage atenţia inculpatului C. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (2 acte materiale), va condamna pe inculpatul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului D. pentru infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 12.000 RON reprezentând echivalentul a 120 de zile-amendă (100 RON ziua-amendă), la suma de 10.000 RON, reprezentând echivalentul a 100 de zile-amendă (100 RON ziua-amendă).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului D. şi va dispune executarea pedepsei celei mai grele, de 1 an închisoare, la care se adaugă amenda de 10.000 RON.
În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei închisorii, sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., va obliga pe inculpatul D. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Neamţ.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., va dispune ca inculpatul D. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Piatra-Neamţ sau în cadrul Muzeului Judeţean Neamţ.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., va atrage atenţia inculpatului D. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. rap. la art. 586 C. proc. pen., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatei SC L. SRL Botoşani (CUI x, cu sediul în mun. Botoşani, str. x, sc. C etaj 4, jud. Botoşani, reprezentată legal de numitul M. - administrator judiciar N.), de la 150.000 RON la 100.000 RON, reprezentând echivalentul a 200 de zile-amendă (500 RON ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen. şi art. 30 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 77/2009 (114 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, va aplica inculpatelor persoane juridice SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., va obliga pe inculpatul B., în solidar cu inculpata SC O. SRL Botoşani, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 180.781,3 RON (echivalentul a 41.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 7 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., va obliga pe inculpatul C., în solidar cu inculpata SC L. SRL Botoşani, la plata către partea civilă. M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 1.596.166,6 RON (echivalentul a 362.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 114 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 114 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., va obliga pe inculpatul C., în solidar cu inculpata SC J. Botoşani, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 365.971,9 RON (echivalentul a 83.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 21 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 21 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., va obliga pe inculpatul D., în solidar cu inculpata SC Q. SRL Neamţ, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 180.781,3 RON (echivalentul a 41.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 7 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge apelurile declarate de părţile civile M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantele părţi civile vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ vor rămâne în sarcina statului.
Va admite cererile formulate de martorii FF., CCC. şi GGG. privind decontarea cheltuielilor generate de deplasarea acestora la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ, precum şi pentru intimaţii inculpaţi A., E., F. şi G., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat H., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 1253 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 17 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare:
I. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 C. pen., stabileşte termen de supraveghere de 4 ani, care începe să curgă de la data prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., obligă pe inculpatul A. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., dispune ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 112 lit. a) C. pen. cu referire la art. 289 alin. (3) C. pen., confiscă de la inculpatul A. sumele obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită), respectiv 23.600 RON şi 3.050 euro.
Menţine măsura asigurătorie a sechestrului instituită în cauză, prin Ordonanţa nr. x/P/2015 din 11.01.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..
În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.
II. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 75 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, de la 6 luni la 5 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (7 acte materiale) şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul executând în final 1 an, 1 lună şi 20 de zile închisoare.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă pe inculpatul B. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., dispune ca inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului B. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
III. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 75 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul C. la pedepsele de câte 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită (3 fapte - 29.07.2014, 11.06.2014 şi iunie 2014).
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) C. pen., de la 1 an la 8 luni închisoare (135 acte materiale).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, respectiv de 8 luni închisoare, aplicate inculpatului C. şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare.
În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă pe inculpatul C. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., dispune ca inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului C. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
IV. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (2 acte materiale), condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului D. pentru infracţiunea de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 12.000 RON reprezentând echivalentul a 120 de zile-amendă (100 RON ziua-amendă), la suma de 10.000 RON, reprezentând echivalentul a 100 de zile-amendă (100 RON ziua-amendă).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului D. şi dispune executarea pedepsei celei mai grele, de 1 an închisoare, la care se adaugă amenda de 10.000 RON.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii, sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă pe inculpatul D. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D. are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Neamţ.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., dispune ca inculpatul D. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Piatra-Neamţ sau în cadrul Muzeului Judeţean Neamţ.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului D. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. rap. la art. 586 C. proc. pen., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte.
V. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei SC L. SRL Botoşani (CUI x, cu sediul în mun. Botoşani, str. x, sc. C etaj 4, jud. Botoşani, reprezentată legal de numitul M. - administrator judiciar N.), de la 150.000 RON la 100.000 RON, reprezentând echivalentul a 200 de zile-amendă (500 RON ziua-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen. şi art. 30 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 77/2009 (114 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, aplică inculpatelor persoane juridice SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.
VI. În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., obligă pe inculpatul B., în solidar cu inculpata SC O. SRL Botoşani, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 180.781,3 RON (echivalentul a 41.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 7 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., obligă pe inculpatul C., în solidar cu inculpata SC L. SRL Botoşani, la plata către partea civilă. M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 1.596.166,6 RON (echivalentul a 362.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 114 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 114 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., obligă pe inculpatul C., în solidar cu inculpata SC J. Botoşani, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 365.971,9 RON (echivalentul a 83.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 21 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 21 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., obligă pe inculpatul D., în solidar cu inculpata SC Q. SRL Neamţ, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a sumei de 180.781,3 RON (echivalentul a 41.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licenţă de 20.000 euro, taxa aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 7 aparate şi taxa de viciu de 400 euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
VII. Respinge apelurile declarate de părţile civile M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă apelantele părţi civile la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ rămân în sarcina statului.
Admite cererile formulate de martorii FF., CCC. şi GGG. privind decontarea cheltuielilor generate de deplasarea acestora la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi B., C., D., SC J. Botoşani, SC L. SRL Botoşani, SC O. SRL Botoşani şi SC Q. SRL Neamţ, precum şi pentru intimaţii inculpaţi A., E., F. şi G., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 313 RON, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat H., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 1253 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 ianuarie 2022.
GGC - GV