Defendant's constitutional reference rejected as inadmissible for lacking genuine link to case; appeal dismissed.

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 03 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen., formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut, în esenţă, că prin cererea adresată instanţei, la data de 19.11.2021, inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., 83 alin. (2) C. pen. şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că acestea încalcă prevederile din tratatele internaţionale la care România este parte, referitoare la proporţionalitatea pedepsei faţă de infracţiune [art. 49 alin. (1) - (3) din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene] şi normele constituţionale referitoare la egalitatea "în faţa legii", la statul de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi principiul legalităţii şi cele referitoare la înfăptuirea justiţiei [art. 1 alin. (3) - (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României].

Verificând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel Suceava a constatat că obiectul cererii îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen., care au următorul cuprins:

- art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.: "Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: (...) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani"

- art. 83 alin. (2) C. pen.: "Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor."

- art. 318 alin. (1) C. proc. pen.: " (1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei."

În aceste condiţii, având în vedere că obiectul cauzei deduse judecăţii în apel îl constituie infracţiunea de contrabandă în formă asimilată, prev. de art. 270 alin. (2) din Codul vamal, care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare, s-a apreciat că, este evident că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. criticate ca fiind neconstituţionale, întrucât rezolvarea cauzei nu depinde de aplicabilitatea acestor dispoziţii, ce vizează renunţarea la urmărirea penală.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt aplicabile în speţă nici dispoziţiile celorlalte texte de lege criticate, întrucât "legătura cu soluţionarea cauzei", presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulative, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţiile care nu sunt îndeplinite în cauză.

În altă ordine de idei, instanţa a apreciat că, practic, ceea ce se critică este modul în care au fost redactate textele de lege amintite, tinzând la schimbarea lor pe calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate.

În consecinţă, Curtea de Apel Suceava a apreciat că în cauză nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul apelant A., întrucât nu are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind, aşadar, irelevantă, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 3 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, în termen legal, a declarat recurs recurentul inculpat A..

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.12.2021, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluţionării recursului la data de 18.01.2022.

Pentru acest termen, recurentul A., prin apărător ales, B., a depus la dosar motive de recurs, în esenţă, apărarea recurentului susţinând că încheierea atacată este nelegală, întrucât în mod nefondat s-a apreciat că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2020

Astfel, a menţionat recurentul, prin apărător, că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a invocat neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen., întrucât apreciată că aceste dispoziţii încalcă prevederile din tratatele internaţionale la care România este parte referitoare la proporţionalitatea pedepsei faţă de infracţiune şi normele constituţionale referitoare la egalitatea "în faţa legii", la statul de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi principiul legalităţii şi cele referitoare la înfăptuirea justiţiei.

A arătat recurentul că prin Sentinţa penală nr. 61/22.01.2021 a Judecătoriei Botoşani s-a dispus condamnarea sa în baza disp. art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen.., pentru săvârşirea infracţiunii de "contrabandă în formă asimilată" prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 76 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel solicitând, în principal, achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I-a apreciind că fapta sa nu întruneşte elementele de tipicitate din norma de incriminare. În subsidiar, a invocat faptul că sancţiunea aplicată este prea aspră raportat la gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând cont de împrejurările în care a avut loc, de faptul că prejudiciul a fost recuperat şi de poziţia sa procesuală.

S-a susţinut că, în prezent însă, judecătorii sunt ţinuţi de regulile stricte legate de limitele pedepselor stabilite de legiuitor şi de modul de calcul al acestora, fiind situaţii în care, chiar dacă fapta în sine nu are un pericol social ridicat, singura pedeapsă legală posibilă este cea a închisorii putându-se dispune numai suspendarea acesteia sub supraveghere în condiţiile art. 91 şi urm. C. pen.

Având în vedere această situaţie, întrucât fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad redus de pericol social, a apreciat recurentul inculpat că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. precum şi dispoziţiile art. 83 alin. (2) C. pen. care nu permit judecătorului să dispună renunţarea la aplicarea unei pedepse sau amânarea aplicării acesteia, raportat la limitele maxime de 5 ani şi respectiv 7 ani închisoare, sunt neconstituţionale, încălcând, printre altele, principiul proporţionalităţii pedepsei, precum şi textele constituţionale indicate în considerentele cererii formulate, sens în care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.

În aceste condiţii, s-a arătat că încheierea Curţii de Apel Suceava prin care s-a respins această sesizare pe motivul lipsei de legătură cu cauza este nelegală întrucât această legătură este dată de modalitatea de aplicare a sancţiunii penale raportat la fapta pentru care a fost trimis în judecată.

S-a mai susţinut în cuprinsul motivelor de recurs că încheierea pronunţată este nemotivată, conţinând argumente doar în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 318 C. proc. pen.. şi nu cu privire la toate textele indicate în cerere iar, pe de altă parte, se fac referiri la însuşi fondul cererii - ceea ce nu este atributul instanţei - precizându-se că inadmisibilitatea ar fi dată şi de faptul că, prin criticile de neconstituţionalitate aduse, s-ar tinde în realitate la schimbarea textelor de lege respective pe calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate. În opinia recurentului, acest aspect însă nu putea fi apreciat de instanţa de fond, ci era atributul Curţii Constituţionale, care, la rândul ei, exercită controlul şi asupra admisibilităţii cererilor formulate, mai exact, această chestiune poartă asupra admisibilităţii excepţiei şi nu asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În altă ordine de idei, s-a menţionat că jurisprudenţa constituţională admite însă că omisiunile legislative cu relevanţă constituţională prin care sunt afectate drepturi şi libertăţi fundamentale pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. Aşadar, atunci când omisiunea legislativă este contrară exigenţelor constituţionale în sensul că generează o încălcare a unui drept fundamental, Curtea Constituţională se poate pronunţa asupra unui asemenea viciu de neconstituţionalitate, prin admiterea excepţiei, (Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, ş.a.).

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A. Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prioritar, în ceea ce priveşte critica de nelegalitate a încheierii de şedinţă contestate, motivat de faptul că încheierea atacată nu este motivată întrucât instanţa nu a răspuns detaliat la toate textele indicate în cerere, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză, a constatat că obiectul cererii de sesizare îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen., fiind redate în cuprinsul încheierii conţinutul acestor dispoziţii legale. Totodată, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii în apel, respectiv infracţiunea de contrabandă în formă asimilată, prev. de art. 270 alin. (2) din Codul vamal, care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare, instanţa a constatat că este evident că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. criticate ca fiind neconstituţionale, întrucât rezolvarea cauzei nu depinde de aplicabilitatea acestor dispoziţii, ce vizează renunţarea la urmărirea penală. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale criticate, prima instanţă a reţinut că nu sunt aplicabile în speţă nici aceste texte de lege criticate, reţinând în esenţă, pentru argumentele prezentate în încheierea contestată, că nu este îndeplinită condiţia privind "legătura cu soluţionarea cauzei", precum şi că, practic, ceea ce se critică este modul în care au fost redactate textele de lege amintite, tinzând la schimbarea lor pe calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin urmare, critica apărării recurentului inculpat formulată sub acest aspect, este neîntemeiată.

În plus, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei, o hotărâre judecătorească satisface exigenţele de motivare atunci când rezultă că argumentele şi susţinerile părţilor au fost analizate în mod real şi efectiv, fără ca aceasta să reclame, însă, un răspuns distinct pentru fiecare afirmaţie.

În ceea ce priveşte criticile de netemeinice ale încheierii de şedinţă atacate, Înalta Curte constată de asemenea că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată de către părţi - inculpatul A., prin apărător, în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă prevăd următoarele:

Art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen. prevede că: "Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: (...) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani".

Art. 83 alin. (2) C. pen.: "Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor."

Art. 318 alin. (1) C. proc. pen.: " (1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei."

În cadrul apelului declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 61/22.01.2021 a Judecătoriei Botoşani, acesta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen., prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Suceava respingând cererea inculpatului de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie, motivat de faptul că excepţia nu are legătură cu cauza.

În analiza condiţiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, întrucât, deşi este incontestabil că excepţia a fost invocată de către recurentul inculpat A. în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, admisibilitatea unei astfel de cereri impune însă îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează desfăşurarea procesului penal. În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.

De asemenea, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat, în sensul că prima instanţă a analizat fondul cererii de sesizare, în opinia sa acest aspect fiind atributul Curţii Constituţionale, Înalta Curte subliniază că instanţelor de judecată le revine, în faza examinării admisibilităţii condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi competenţa de a verifica dacă excepţia a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituţionalităţii unei dispoziţii legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Aşa cum s-a arătat, legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

Pe calea excepţiei în discuţie, recurentul A. a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sancţiunea aplicată fiind prea aspră raportat la gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând cont de împrejurările în care a avut loc, de faptul că prejudiciul a fost recuperat şi de poziţia sa procesuală. Or, s-a susţinut că, în condiţiile în care, fapta săvârşită de către inculpat prezintă un grad redus de pericol social, dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. precum şi dispoziţiile art. 83 alin. (2) C. pen., care nu permit judecătorului să dispună renunţarea la aplicarea unei pedepse sau amânarea aplicării acesteia raportat la limitele maxime de 5 ani şi respectiv 7 ani închisoare, sunt neconstituţionale, încălcând, printre altele, principiul proporţionalităţii pedepsei, precum şi textele constituţionale indicate în considerentele cererii formulate, motiv pentru care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.

Având în vedere cuprinsul dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual şi stadiul concret al cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia, se constată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpatul A. nu are legătură cu cauza, întrucât motivele invocate nu vizează efectuarea, în mod concret, a unui control de constituţionalitate asupra dispoziţiilor criticate, ci în realitate prin argumentele aduse în susţinerea excepţiei se tinde la modificarea textelor de lege vizate de excepţia de neconstituţionalitate.

Aşa cum s-a arătat, din perspectiva autorului excepţiei, dispoziţiile criticate sunt apreciate de către recurent ca fiind neconstituţionale întrucât în opinia sa acestea încalcă principiul proporţionalităţii pedepsei, având în vedere că, în situaţia sa, în condiţiile în care fapta săvârşită de acesta prezintă un grad redus de pericol social, dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. precum şi dispoziţiile art. 83 alin. (2) C. pen. nu permit judecătorului să dispună renunţarea la aplicarea unei pedepse sau amânarea aplicării acesteia, raportat la limitele maxime de 5 ani, respectiv de 7 ani închisoare.

Or, astfel cum au fost formulate aceste motive aduse în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că, în realitate, recurentul inculpat contestă conţinutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul acestor dispoziţii legale, prin excepţia invocată tinzându-se la modificarea textelor de lege în sensul dorit de recurent.

În consecinţă, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea lor, într-o formă care să permită aplicarea altor modalităţi de individualizare a pedepsei aşa cum a susţinut inculpatul recurent, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Totodată, se constată că în cauză nu este incidentă nici situaţia unei omisiuni legislative astfel cum a susţinut apărarea în cuprinsul motivelor de recurs.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată, de natură a permite sesizarea Curţii Constituţionale.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de inculpatul A., a constatat că în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor invocate de inculpat, aceasta respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, mai puţin condiţia privind legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, precum şi obiectul cauzei, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 03 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 03 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.

GGC - GV