Abuse in service for failure to notify garnishee of civil execution suspension: no obligation to issue enforcement act during suspension period

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 134 din 5 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în baza art. 297 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului dreptului de a ocupa funcţia publică de executor judecătoresc pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

S-a interzis inculpatului exerciţiul dreptului de a ocupa funcţia publică de executor judecătoresc, pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă B., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reţinut următoarele:

La data de 7 iunie 2017 SC C. SA a apelat la serviciile executorului judecătoresc A., solicitând executarea silită a debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 27.03.2007 încheiat de debitor cu D. SA, creditorul subrogându-se în drepturile unităţii bancare. În urma încheierii contractului de cesiune nr. x din data de 23.02.2010. în consecinţă, la Biroul Executorului Judecătoresc A. a fost înregistrat Dosarul de executare nr. x/2017.

La data de 7 iunie 2017 Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat Judecătoriei Moineşti încuviinţarea executării silite pentru recuperarea debitului în sumă totală de 15.477,49 RON, cerere admisă prin încheierea din data de 15 iunie 2017 pronunţată de magistraţii judecători în Dosarul nr. x/2017.

La data de 19 iunie 2017 inculpatul a emis o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită (în cuantum de 1.980 RON), suma totală de executat fiind 17.457,49 RON.

La aceeaşi dată, inculpatul a emis somaţie către persoana vătămată şi a dispus şi înfiinţarea unei popriri, în cotă de 1/3 din venitul net lunar (pensie) al persoanei vătămate, poprirea fiind comunicată Casei Judeţene de Pensii Bacău. În realizarea dispoziţiei Biroului Executorului Judecătoresc A., prima reţinere din pensia persoanei vătămate s-a realizat în luna august 2017.

La data de 15 decembrie 2017, persoana vătămată B. a formulat contestaţie la executare, acţiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. x/2017. Prin acţiune, persoana vătămată a solicitat şi suspendarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2017 al B.E.J. A. până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.

Pe parcursul efectuării cercetării judecătoreşti în această cauză, magistratul judecător al fondului a pronunţat încheierea din data 9 iulie 2018, prin care a admis cererea de suspendare a executării silite în dosarul execuţional nr. x/2017 aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc A. formulată de contestatoarea B. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare. Încheierea i-a fost comunicată inculpatului la data de 13 iulie 2018, fiind ataşată la dosarul de executare şi nu a fost apelată de părţi. Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 700/16.07.2020 a Judecătoriei Moineşti, definitivă la 16.09.2020 prin neapelare, a fost admisă şi pe fond contestaţia la executare, iar actele de executare au fost desfiinţate.

După pronunţarea încheierii din data de 9.07.2018 (care îl obliga să procedeze de îndată la oprirea acelor de executare silită, trebuind să depună diligenţe pentru sistarea popririi), inculpatul A. nu a efectuat niciun demers în acest sens, încălcând în mod flagrant dispoziţiile art. 701 C. proc. pen. care prevăd, în alin. (1): "Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă", iar în alin. (3): "Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel."

Curtea a reţinut că, în cuprinsul încheierii din data de 9.07.2018 s-a menţionat faptul că, în speţă, instanţa civilă a apreciat că reclamantei, prin îndeplinirea actului de executare, i s-ar crea un prejudiciu cert, greu sau imposibil de recuperat ulterior, fapt ce a rezultat atât din criticile privitoare la nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează executarea silită, cât şi din motivele invocate privitoare la creanţă, dar şi din împrejurarea că poprirea s-a instituit asupra pensiei, care era singura sursă de venit a contestatoarei, afectând grav situaţia materială a acesteia. Astfel, se puteau evita viitoare litigii care să aibă ca obiect întoarcerea executării silite sau repunerea părţilor în situaţia anterioară executării silite.

În opinia primei instanţe, această menţiune a magistratului judecător echivalează explicit cu o dispoziţie de desfiinţare a popririi, ca măsură de executare dispusă de inculpat, pe perioada suspendării executării, ceea ce pune în evidenţă scopul urmărit de instanţa de judecată, de a opri executarea silită prin poprire până la soluţionarea contestaţiei la executare.

După ce i-a fost comunicată la rândul său încheierea, partea civilă B. i-a transmis-o prin poşta electronică inculpatului, cu menţiunea "vă rog urgent trimiteţi sistarea popririi la Casa de Pensii Oneşti jud. Bacău", pe care inculpatul a ataşat-o la dosarul de executare, dar fără ca A. să ia vreo măsură.

În aceste condiţii, partea civilă a formulat, în luna august 2018, la Judecătoria Piatra-Neamţ o acţiune având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, pe rolul instanţei fiind înregistrat Dosarul nr. x/2018. În motivarea acţiunii, partea civilă a precizat că după ce a transmis executorului judecătoresc, prin poştă electronică, cererea de sistare a popririi, l-a contactat şi telefonic în mai multe rânduri, inculpatul A. refuzând, însă, să aducă la îndeplinire dispoziţiile instanţei. De asemenea, partea civilă a transmis hotărârea la Casa Judeţeană de Pensii Bacău - Sucursala Oneşti, în vederea sistării reţinerilor lunare din pensie, însă reprezentanţii instituţiei i-au comunicat că executorul judecătoresc este cel care trebuie să dispună sistarea popririi pensiei (adresa C.N.P.P. - C.J.P. Bacău nr. x/20.07.2018). Conform menţiunilor părţii civile, i-a adus şi acest fapt la cunoştinţa inculpatului, printr-o convorbire telefonică, fără ca inculpatul A. să iasă din pasivitate.

După comunicarea acţiunii, inculpatul A. a formulat întâmpinare - înregistrată la instanţă la data de 01.10.2018, în care menţiona faptul că nu a dispus sistarea popririi, întrucât, de la data suspendării executării silite, executorul nu mai are dreptul să facă niciun act de executare în dosar, nici măcar adresa de sistare a popririi. Inculpatul îşi motiva inacţiunea şi prin faptul că, atât în hotărârea de suspendare a executării silite, cât şi în C. proc. civ., nu se face referire la sistarea popririlor pe durata suspendării executării silite, astfel că acest lucru nu poate fi dedus.

Curtea a arătat că toate aceste probe au demonstrat, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul, cu intenţie, a refuzat să procedeze la sistarea popririi. De altfel, a reţinut că în apărările formulate de inculpatul A. nu se contrazice situaţia de fapt descrisă mai sus, însă acesta a considerat că nu avea obligaţia legală de a dispune el sistarea popririi pe durata suspendării popririi de către instanţa de executare.

De asemenea, prima instanţă a precizat că în acelaşi timp, A. nu a arătat nici persoana fizică sau juridică obligată de lege să acţioneze ca urmare a dispoziţiei de suspendare a instanţei de executare şi prevederea legală din care aceasta rezultă, s-a limitat doar la a preciza că normele legale nu îl obligă pe el la conduita pretinsă de acuzare.

În această privinţă Curtea a constatat că disputa juridică (referitoare la efectele sistării indisponibilizării sumelor care alimentează contul debitorului şi la faptul că executorul judecătoresc trebuie să acţioneze după suspendarea urmăririi silite de către instanţa de executare) a fost una reală în trecut, fapt ce a şi condus la sesizarea instanţei supreme cu un mecanism de unificare a practicii judiciare, finalizat prin pronunţarea Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Această decizie, la data comiterii infracţiunii, fusese publicată în Monitorul Oficial (nr. 430/21.05.2018), iar în considerentele ei se menţionează că "În cursul urmăririi silite prin poprire, în cauzele soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, a intervenit incidentul suspendării executării silite fie provizorie, fie până la soluţionarea contestaţiei la executare, astfel încât s-a pus problema stabilirii regimului juridic al încasărilor viitoare în contul debitorului poprit, pe durata suspendării. Suspendarea urmăririi silite prin poprire, indiferent că este suspendare legală, judecătorească sau voluntară, are ca efect principal sistarea sau oprirea temporară a procedurii de urmărire penală în stadiul în care se află. (...) în ceea ce priveşte însă intervalul ulterior suspendării urmăririi silite prin poprire, dat fiind efectul esenţial al oricărei suspendări de executare de a opri temporar executarea silită în stadiul în care se află, rezultă că nu se poate admite că executarea silită ar putea continua dintr-un anumit punct de vedere (indisponibilizarea de către terţul poprit şi a încasărilor viitoare în contul debitorului poprit). (...) Atât indisponibilizarea sumelor ce alimentează contul debitorului poprit, ce reprezintă consecinţa directă şi imediată a emiterii adresei de înfiinţare a popririi de către executorul judecătoresc, cât şi obligaţiile ulterioare ale terţului poprit fac parte integrantă din procedura de executare silită indirectă prin poprire şi, în consecinţă, ele reprezintă acte de executare silită. (...) în plus, se poate constata că pentru a da eficienţă măsurii suspendării şi pentru a evita continuarea executării silite dincolo de acordarea suspendării, legiuitorul a stabilit în sarcina instanţei de executare obligaţia de a comunica executorului judecătoresc din oficiu şi de îndată încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite. (...) Mai mult decât atât, din soluţia adoptată pentru procedura fiscală se poate deduce intenţia neechivocă a legiuitorului cu privire la efectele măsurii suspendării executării silite - cu referire specială la efectul de sistare a indisponibilizării sumelor ce alimentează contul datornicului după dispunerea măsurii suspendării executării silite -, neputând fi identificată nicio raţiune viabilă pentru a se da o altă interpretare în procedura executării silite de drept comun prin poprire, chiar în absenţa unei reglementări în cuprinsul C. proc. civ. cu acelaşi standard de claritate a normei precum cel din procedura fiscală." Prin decizia RIL, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară înlătură obligaţia terţului poprit de a indisponibiliza şi încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării, dar şi că eficienţa acestei dispoziţii este asigurată prin comunicarea hotărârii executorului judecătoresc.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că interpretarea dată prevederilor art. 784 C. proc. civ., cu referire la art. 701 alin. (1) C. proc. civ. a căpătat suficientă precizie, astfel încât conduita executorului judecătoresc de urmat a devenit univocă, iar, potrivit art. 517 C. proc. civ., decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanţele de judecată şi celelalte subiecte de drept de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin publicare se realizează publicitatea acestor hotărâri cu efecte juridice importante, iar calitatea inculpatului de executor judecătoresc dă naştere unor obligaţii suplimentare de diligenţă profesională, în raport de subiecţii comuni de drept, de cunoaştere şi conformare faţă de prevederile legale şi hotărârile care dezleagă problemele de drept ivite, prin aceea că sunt funcţionari publici specializaţi, licenţiaţi în ştiinţe juridice. Prin urmare, instanţa de fond a precizat că executorii judecătoreşti nu au nevoie să apeleze la specialişti pentru a-şi conforma conduita potrivit prescripţiilor legale, iar în cazul de faţă orice îndoială a fost înlăturată prin pronunţarea Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mai mult, Curtea a avut în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 993/6.06.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moineşti, având ca obiect plângerea părţii civile B. împotriva refuzului executorului judecătoresc, în considerente se menţionează că argumentul inculpatului, potrivit căruia nu mai are dreptul să facă niciun act de executare în dosar, nici măcar adresă de sistare a popririi, este vădit nelegal şi contravine dispoziţiilor art. 701 C. proc. civ., întrucât dispoziţiile instanţei de judecată privind suspendarea executării silite trebuie aduse la îndeplinire de îndată şi trebuie făcute toate demersurile legale şi pertinente în acest sens. Instanţa a invocat şi considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, în opinia Curţii, executorul judecătoresc nu a respectat dispoziţiile încheierii din data de 9.07.2018 şi a continuat executarea silită până în luna iulie 2019, prin poprire, încasând de la persoana vătămată suma totală de 2.356 RON. Inculpatul a înţeles întru-totul că pasivitatea sa conduce nemijlocit la acest efect, de continuare a indisponibilizării cotei legale din pensia părţii civile, în contradicţie flagrantă cu norma de drept care reglementează la art. 701 C. proc. civ. incidentul suspendării executării silite, dispusă de instanţa de judecată. Refuzul lui A. de a acţiona a fost expres şi asumat de acesta, actele de executare ulterioare suspendării dispuse de Judecătoria Moineşti fiind efectuate în dosarul execuţional aflat în lucru la biroul său.

În raport de prezenta cauză, instanţa de fond a apreciat că Sentinţa civilă nr. 993/6.06.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moineşti, definitivă la 07.08.2019 prin neapelare, are valoarea juridică a unei chestiuni prealabile, conform prevederilor art. 52 C. proc. civ. aşa cum a fost reconfigurat alin. (3) a acestui text de lege prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 102 din 17.02.2021, în sensul că hotărârea civilă are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale fără a mai limita acest lucru la împrejurările care nu privesc existenţa infracţiunii. În hotărârea menţionată partea civilă B. a reclamat tocmai actul de conduită al executorului judecătoresc, acela de a refuza să ia toate măsurile necesare pentru ca executarea silită să nu mai continue în niciun fel ulterior suspendării, care - spune instanţa de executare - este vădit nelegal şi contravine art. 701 C. proc. civ.. Curtea a subliniat că A. a avut calitatea de pârât în această procedură judiciară şi nu a înţeles să apeleze hotărârea primei instanţe, deşi îi era defavorabilă.

În aceste condiţii instanţa penală a Curţii de Apel Bacău a considerat că nici nu ar mai putea să reexamineze legalitatea actului de conduită săvârşit de inculpat - din perspectiva refuzului de a suspenda executarea silită, prin îndeplinirea de îndată şi efectuarea tuturor demersurile legale şi pertinente în acest sens - o soluţie contrară venind în coliziune frontală cu principiile autorităţii de lucru judecat şi cel al securităţii juridice, de care se bucură Sentinţa civilă nr. 993/6.06.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moineşti.

Curtea a mai precizat că poziţia procesuală a inculpatului la judecata în primă instanţă este diferită de cea avută în cursul urmăririi penale, când nu a susţinut că nu avea obligaţia legală de a se adresa terţului poprit, ci că a fost în eroare, în sensul că a considerat că înştiinţarea făcută acestuia de parte civilă este suficientă pentru sistarea popririi. Din această declaraţie rezultă că pasivitatea sa s-a datorat unei atitudini neglijente în raport cu îndatoririle de serviciu, iar nu potrivit convingerii afirmate în faţa primei instanţe de judecată, că nu avea obligaţia legală de a sista, cel puţin temporar, executarea silită prin poprire, ceea ce, în mod evident, este nereal.

De fapt, instanţa de fond a reţinut că apărarea inculpatului constă în aceea că prevederile art. 701 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu cuprind obligaţia executorului judecătoresc de a înştiinţa terţul poprit, însă a subliniat că acuzaţia prezentă nu constă în lipsa expresă a efectuării unei asemenea înştiinţări, ci în întreaga atitudine a acestuia, de a nu întreprinde niciun fel de diligenţe pentru a da eficienţă dispoziţiei instanţei de executare civilă de a suspenda urmărirea silită a pensiei părţii civile, prin poprire. Or, această eficienţă rezultă din considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde se face referire la evitarea continuării executării silite dincolo de acordarea suspendării, drept pentru care legiuitorul a stabilit în sarcina instanţei de executare obligaţia de a comunica executorului judecătoresc din oficiu şi de îndată încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite.

Împrejurarea că, în cauza de faţă, diligenţele care trebuiau depuse constau, în concret, în efectuarea unei adrese către terţul poprit, este lipsită de relevanţă pentru că textul legal încălcat se referă la instituţia procesual civilă a suspendării executării silite indiferent de forma în care urmărirea silită a bunurilor se realizează (valorificarea bunurilor mobile, a celor imobile sau prin poprire), esenţială fiind încălcarea dispoziţiei legale de la art. 701 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care obligă executorul judecătoresc să suspende executarea silită indiferent care este demersul oportun de făcut în acest sens.

Prin urmare, Curtea a considerat că ceea ce este imputabil inculpatului este tocmai atitudinea acestuia de a nu ieşi din pasivitate, deşi era obligat la aceasta potrivit normei juridice menţionate anterior., iar asta pentru că înfiinţarea popririi, suspendarea ei şi sistarea totală reprezintă acte de executare în dosarul execuţional gestionat de inculpatul A., în calitate de funcţionar public învestit cu exerciţiul autorităţii de stat şi cu puterea de a impune, chiar şi prin forţă (manu military), respectarea titlurilor care au valoarea executorie prevăzută de lege.

Executorul judecătoresc este obligat să depună toate diligenţele pentru respectarea legii şi a hotărârilor judecătoreşti cu efecte juridice directe în urmăririle silite aflate în lucru. În cauză, Curtea a notat că urmărirea silită nr. x/2017 nu era încheiată, iar inculpatul luase la cunoştinţă de dispoziţia executorie a instanţei de executare de suspendare. În acelaşi timp, inculpatul ştia că fără intervenţia sa - aşa cum înfiinţarea popririi s-a realizat pe baza adresei emise de Biroul Executorului Judecătoresc A. - sumele de bani vor continua să alimenteze contul său, ceea ce s-a şi întâmplat în fapt.

Adică, exact efectul contrar celor stabilite prin Decizia RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Curtea a mai constatat că mai grav este că debitorul, partea civilă B., a făcut mai multe demersuri pentru ca suspendarea dispusă de Judecătoria Moineşti să producă şi efecte concrete, demersuri aduse la cunoştinţa inculpatului, dar care nu au fost în măsură să stopeze poprirea pensiei încasate de partea civilă, tocmai pentru că terţul poprit aştepta din partea inculpatului o înştiinţare în acest sens, aşa cum tot inculpatul se adresase acestuia la înfiinţarea popririi.

În sfârşit, Curtea a constatat că opiniile juridice emise de diferite entităţi din cadrul profesiei de executor judecătoresc, pe care inculpatul încearcă să se sprijine în încercarea sa de a fi absolvit de orice îndatorire legată de dispoziţia de suspendare a instanţei de judecată, nu pot fi primite, tocmai pentru că acestea se situează în contradicţie flagrantă cu cele statuate prin considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţionate anterior.

În consecinţă, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului, care, în calitate de executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc A., efectuând executarea silită în dosarul de executare nr. x/2017 privind pe creditorul C. SA şi debitorul B., după pronunţarea încheierii din data de 9 iulie 2018 de către magistraţii judecători din cadrul Judecătoriei Moineşti în Dosarul nr. x/2017 (prin care s-a dispus suspendarea de îndată a actelor de executare silită), nu a depus diligenţe pentru sistarea popririi instituite asupra pensiei persoanei vătămate B., neefectuând niciun demers în acest sens în perioada iulie 2018 - iulie 2019 şi a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 701 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de 2.356 RON, este probată, constituie infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi atrage răspunderea penală a acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile generale arătate de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator, de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, care poate fi apreciat ca unul însemnat.

Orice faptă prin care un funcţionar public încalcă o dispoziţie legală prezintă un grad de pericol social însemnat, reflectat în limitele de pedeapsă mari stabilite de legiuitor, însă cea comisă de un executor judecătoresc, în legătură cu soluţionarea unui dosar execuţional prezintă o însemnătate şi mai mare. Pe de altă parte, Curtea a constatat că abuzul în serviciu s-a realizat în forma faptei comisive prin omisiune, ceea ce e de natură a-i diminua din gravitate.

În ceea ce priveşte conduita lui procesuală, Curtea a reţinut că în cursul urmăririi penale a ales să adopte o atitudine caracterizată de neglijenţă, pentru ca în cursul judecăţii să-şi construiască apărarea în jurul ideii că nu avea vreo obligaţie legală prilejuită de suspendarea pe cale judecătorească.

Cu toate astea instanţa de fond s-a orientat spre minimul special al pedepsei, respectiv la 2 ani închisoare, luând în considerare că nu a mai fost judecat penal şi că a restituit prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii, chiar dacă numai după ce Judecătoria Moineşti a admis plângerea formulată de B..

Curtea a impus inculpatului şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia publică de executor judecătoresc pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, acest lucru fiind obligatoriu, dar şi ca pedeapsă accesorie.

La individualizarea judiciară a executării pedepsei, raportat la poziţia sa procesuală în contradicţie cu cele statuate prin considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a reţinut că A. denotă o mare rezistenţă infracţională şi nu dă dovadă de faptul că are posibilităţi de îndreptare, că aplicarea pedepsei este suficientă şi fără executarea ei. Acest lucru rezultă şi din refuzul inculpatului de a restitui sumele poprite anterior suspendării, care, chiar dacă nu constituie prejudiciul prezentei infracţiuni, totuşi întreg dosarul execuţional nr. x/2017 a fost anulat prin admiterea contestaţiei la executare formulate de partea civilă B.. De altfel, o parte din aceste sume au intrat în contul inculpatului, cu titlu de onorariu de executor judecătoresc, adică exact funcţia publică de care A. a abuzat.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în raport de restituirea sumelor indisponibilizate după data suspendării executării silite, instanţa a constatat că alte pretenţii civile nu mai pot fi formulate în cursul procesului penal de faţă, întrucât nu-şi mai au izvorul în săvârşirea infracţiunii la care a fost condamnat inculpatul. Prin urmare, Curtea a constatat că acţiunea civilă promovată de partea civilă B. este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, inculpatul A. care a criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral în cursul dezbaterilor, inculpatul A. a solicitat în principal, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând să se dispună în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.

Sub un prim aspect, a criticat sentinţa penală atacată, întrucât a fost pronunţată de un judecător incompatibil în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, a arătat că prin încheierea din data de 22.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2020, judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunţării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, inculpatul a apreciat că prin încheierea anterior menţionată judecătorul fondului şi-a exprimat opinia cu privire la fapte similare celor deduse judecăţii în prezenta cauză, în sensul că a considerat că după data publicării Deciziei nr. 11 din data de 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, executorul (inculpatul A.) avea obligaţia de a întreprinde toate măsurile pentru ca sumele de bani poprite să nu mai fie indisponibilizate de către terţul poprit.

A precizat că judecătorul fondului a formulat în cauză declaraţie de abţinere, care a fost respinsă, iar ulterior inculpatul a formulat cerere de recuzare, care de asemenea, a fost respinsă prin încheierea din data de 19.03.2021.

În opinia inculpatului, judecătorul fondului a fost părtinitor în judecarea prezentei cauze, aspect ce rezultă din faptul că a respins cererea de amânare formulată de către inculpat, deşi acesta a depus dovada imposibilităţii de prezentare, iar prezenţa sa era necesară pentru a da declaraţie în cauză şi pentru a-şi exprima acordul în vederea realizării unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în eventualitatea unei soluţii de condamnare.

Totodată, a mai învederat că din înscrisurile aflate la dosarul Curţii de apel rezultă că după ce instanţa a rămas în pronunţare, au fost administrate şi alte probe, respectiv Sentinţa civilă nr. 993/2019 şi Sentinţa civilă nr. 700/2020, ambele pronunţate de Judecătoria Moineşti, fără ca acestea să fie puse în discuţia contradictorie a părţilor, aspect ce contravine dispoziţiilor C. proc. pen.

Sub un al doilea aspect, a arătat că fapta reţinută în sarcina sa nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu.

A precizat că prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 22.09.2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, reţinându-se încălcarea prevederilor art. 701 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.: "(1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă. (3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel."

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, inculpatul a apreciat că prin Decizia nr. 11/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a stabilit obligaţia executorului judecătoresc de a dispune vreo măsură după ce s-a dispus suspendarea executării silite de instanţă, ci au fost analizate dispoziţiile art. 784 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. şi, incidental, dispoziţiile art. 701 C. proc. civ., statuând în cuprinsul parag. 77 că faţă de formularea clară a dispoziţiilor art. 701 alin. (3) din C. proc. civ. rezultă că pe durata suspendării executării actele de executare efectuate anterior, precum şi măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, îşi păstrează valabilitatea.

De asemenea, a precizat că prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte a constatat că în materia executării creanţelor bugetare şi fiscale, legiuitorul a adoptat o soluţie mai detaliată şi extrem de clară cu privire la efectul suspendării executării silite prin poprire bancară prevăzând în cuprinsul art. 236 alin. (17) din Legea nr. 207/2015 obligaţia executorului judecătoresc de a înştiinţa în scris, aspect care însă nu este prevăzut în procedura de drept comun.

Aşadar, dispoziţiile pretins încălcate reţinute în sarcina inculpatului, respectiv art. 701 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., nu fac nicio referire la obligaţia executorului judecătoresc de a înştiinţa terţul poprit.

Mai mult, a arătat că potrivit punctelor de vedere formulate de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de directorul Centrului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti, în cazul suspendării judecătoreşti dispusă de instanţă până la soluţionarea unei contestaţii la executare sau a unei alte cereri privind executarea silită, ori provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare, debitorul urmărit, ca beneficiar al propriei cereri de suspendare a executării silite, va beneficia de dispoziţia instanţei de executare, sesizând terţul poprit despre existenţa hotărârii de suspendare a executării silite.

De asemenea, pe perioada suspendării executorul judecătoresc este ţinut să nu emită noi acte de executare, el poate fi ţinut să emită instrucţiuni către terţul poprit, obligaţiile terţului poprit fiind prevăzute de lege. Partea interesată urmează să efectueze ea însăşi demersurile necesare pentru a aduce la cunoştinţa terţului poprit măsura dispusă de instanţa de executare, iar acesta din urmă va da curs obligaţiilor ce îi revin într-o atare situaţie.

Aşadar, a subliniat că în cauză nu este vorba despre o stare de pasivitate din partea inculpatului, în calitate de executor judecătoresc, ci doar de respectarea întru totul a dispoziţiilor legale şi a îndrumărilor organelor de exercitare a profesiei.

Mai mult, toate sumele încasate de la terţul poprit Casa Judeţeană de Pensii Bacău în respectivul dosar de executare, au fost reţinute în contul de consemnări şi nedistribuite nici de către creditor cu titlu de debit şi nici de către executor cu titlu de onorariu, fapt ce poate fi dovedit cu extrasele contului de consemnări.

Un alt aspect invocat vizează împrejurarea că în raport de Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, prin rechizitoriu nu s-a prevăzut nicio încălcare a unui text de lege ce face parte din legislaţia primară, art. 701 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. nu prevăd nicio obligaţie în sarcina inculpatului.

Astfel, în opinia sa, chiar şi în situaţia în care s-ar admite că inculpatul avea obligaţia de a încunoştinţa terţul poprit, fapta imputată nu poate constitui o faptă penală în raport de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (parag. 68 - 69):

"68. Totodată, Curtea reţine că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio". Referitor la principiul ultima ratio în materie penală, Curtea observă că acesta provine din limba latină, sintagma "ultima" provine din latinul "ultimus" însemnând "ultimul", iar "ratio" în limba latină are semnificaţia de "procedeu", "metodă", "plan". Astfel, ultima ratio are semnificaţia comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea apreciază că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat.

69. Curtea apreciază că, în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. Curtea reţine că din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

În acest context, a precizat că în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut remediul pentru corectarea unor acte nelegale emise de către executorul judecătoresc, respectiv contestaţia la executare, nu se poate susţine că orice act îndeplinit de un executor judecătoresc şi anulat de către instanţa de executare reprezintă o faptă de abuz în serviciu, mai ales având în vedere faptul că, în speţă, executarea silită a fost anulată ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, şi nu din culpa executorului.

Cu privire la individualizarea pedepsei, a arătat că instanţa de fond a apreciat că inculpatul denotă o mare rezistenţă infracţională, întrucât a refuzat restituirea sumelor poprite anterior suspendării, care deşi "nu constituie prejudiciul prezentei infracţiuni, totuşi întreg dosarul execuţional nr. x/2017 a fost anulat prin admiterea contestaţiei la executare."

În acest sens, a menţionat că în situaţia în care se admite o contestaţie la executare, sumele deja executate se restituie doar în ipoteza în care s-a solicitat şi s-a admis întoarcerea executării: art. 723 alin. (1) C. proc. civ. "În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului" art. 724 alin. (1) C. proc. civ. "În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanţa va dispune asupra efectuării operaţiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bună-credinţă, potrivit regulilor de carte funciară."

Aşadar, restituirea sumelor de bani nu o poate face executorul judecătoresc, ci doar instanţa de executare, iar cheltuielile de executare rămân în sarcina creditorului, acestea nu sunt restituite de executor.

De asemenea, a mai arătat că singura instituţie care avea dreptul de a opri efectul popririi ca urmare a suspendării executării silite era Casa Judeţeană de Pensii Bacău. Dacă legiuitorul ar fi considerat că executorul ar trebui să intervină direct în acţiunea de sistare a popririi pe perioada suspendării executării, acesta ar fi stabilit în mod expres obligaţia de a proceda în acest sens. Însă, într-o atare situaţie, executorul ar fi trebuit să confirme soluţia instanţei de suspendare a executării silite prin emiterea unei adrese de sistare a popririi, lucru care în opinia inculpatului nu poate fi admis.

A mai precizat că prin Decizia nr. 162 din 22.04.2003, Curtea Constituţională a statuat în sensul că executorul judecătoresc nu are interese proprii în executarea silită, şi în consecinţă acesta nu va putea fi parte în procesele aferente unui dosar de executare, decât dacă se invocă propria sa culpă, ca motiv de contestaţie la executare.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată apelul formulat de inculpatul A. este fondat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:

Inculpatul A. a criticat soluţia primei instanţe atât pentru considerente de nelegalitate, cât şi pentru considerente de netemeinicie.

În analiza aspectelor de nelegalitate, inculpatul A. a criticat sentinţa penală atacată, întrucât a fost pronunţată de un judecător incompatibil în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, a arătat că prin încheierea din data de 22.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2020, judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunţării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, inculpatul a apreciat că prin încheierea anterior menţionată judecătorul fondului şi-a exprimat opinia cu privire la fapte similare celor deduse judecăţii în prezenta cauză, în sensul că a considerat că după data publicării Deciziei nr. 11 din data de 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, executorul (inculpatul A.) avea obligaţia de a întreprinde toate măsurile pentru ca sumele de bani poprite să nu mai fie indisponibilizate de către terţul poprit.

Critica de nelegalitate a hotărârii pronunţate invocată de apelantul inculpat A., pe motiv de incompatibilitate nu îi este imputabilă judecătorului care a pronunţat hotărârea apelată.

În cadrul demersului obiectiv şi tocmai pentru a înlătura orice dubiu de parţialitate, judecătorul care a fost învestit cu soluţionarea cauzei pe fondul său a formulat în cauză cerere de abţinere tocmai pentru motivul invocat, cerere care i-a fost respinsă apreciindu-se că poate păşi într-un mod obiectiv şi imparţial la soluţionarea cauzei.

Chiar dacă, judecătorul de fond soluţionând dosarul inculpatului A. pe fondul acuzaţiei ca efect al trimiterii sale în judecată, s-a folosit la motivarea soluţiei adoptate în mod determinant de argumentele care au stat la baza respingerii, ca neîntemeiate, a cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunţării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanţa nr. x/P/2019 din 5.06.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., însă cu privire la un alt suspect, Înalta Curte apreciază că prin controlul de legalitate şi temeinicie pe care îl realizează în calea de atac a apelului va realiza implicit şi un control al unei eventuale lipse de parţialitate a instanţei care a pronunţat hotărârea şi care nu a mai avut posibilitatea să uzeze de niciun alt mijloc procedural pentru a nu mai participa la soluţionarea, practic, a unei cauzei dar de data aceasta pe fondul său.

Judecătorul care a analizat cererea de abţinere formulată de judecătorul fondului şi implicit cea de recuzare a acestuia nu avea cum să anticipeze că pe coordonatele date ale speţei cu care a fost învestit va folosi la pronunţarea soluţiei în mod determinant argumentele pe care le-a avut în vedere la momentul în care a fost învestit cu Ordonanţa nr. x/P/2019 din 5.06.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi care viza o altă persoană.

Aşadar, Înalta Curte apreciază că, atât timp cât s-a statuat că acelaşi judecător poate îndeplini funcţia de judecată pe aceeaşi situaţie juridică cu privire la care anterior îşi exprimase opinia, nu se poate admite că soluţionarea cauzei a fost realizată de un judecător incompatibil şi mai mult decât atât în virtutea efectului devolutiv integral al apelului vor fi verificate toate aspectele învederate de inculpat, precum şi din oficiu eventuale nelegalităţi, astfel încât solicitarea de desfiinţare a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare este una neîntemeiată.

În analiza criticii de netemeinicie, Înalta Curte, apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse:

În cauza ce face obiectul prezentului dosar, inculpatul A. a mai fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzută şi pedepsită de art. 287 alin. (1) lit. b) C. pen., pe aceeaşi situaţie de fapt, iar prin Ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus renunţarea la urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Ca efect al acestei soluţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a solicitat instanţei competente confirmarea renunţării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. pen., că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru confirmarea renunţării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că, în mod eronat s-a reţinut de către procuror că nu există un interes public în urmărirea faptelor comise de executorul judecătoresc. Chiar dacă s-a constatat că, în urma rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 993/6.06.2019, toate actele de executare ulterioare datei de 9.07.2018 au fost anulate, fapt ce a presupus reintrarea sumelor poprite în perioada iulie 2018 - iulie 2019 în proprietatea persoanei vătămate B., fapta săvârşită de executorul judecătoresc, deşi constatată de procuror, a rămas nepedepsită.

Curtea de apel a constatat că este inechitabil şi totodată insuficient ca, pentru faptul că, în urma infracţiunii comise de executorul judecătoresc, prin care persoanei vătămate i-au fost indisponibilizate timp de mai bine de un an, în mod ilegal, singurele venituri pe care le obţinea, din pensie, singura sancţiune aplicabilă acestuia să fie scuzele publice adresate persoanei vătămate.

În baza argumentelor expuse, s-a respins ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunţării la urmărirea penală, iar în baza art. 318 alin. (15) lit. a) C. proc. pen. a fost desfiinţată Ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. şi s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, în cauză întocmindu-se rechizitoriul ce face obiectul analizei în prezentul dosar.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că se impune a se prezenta situaţia premisă care a dat naştere prezentului dosar penal şi care a dus la acuzarea inculpatului A. şi totodată trimiterea acestuia în judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, acuzaţiile aduse inculpatului au la bază Dosarul de executare nr. x/2017, deschis la cererea creditorului C. SA Polonia prin SC C. SRL şi prin care a solicitat BEJ A. să încuviinţeze executare silită împotrivă debitorului B. în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x/27.03.2007 emis de D. SA.

Prin Contractul de credit nr. x din 27.03.2007 emis de D. SA, debitorul B. a obţinut un împrumut de la creditoarea D. SA.

Prin cerere, BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite pentru realizarea creanţei în suma de 15.477,49 RON cu titlu de debit, deoarece debitoarea nu şi-a executat de bunăvoie obligaţiile stabilite în titlul executoriu.

Prin încheierea din data de 15.06.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de către Judecătoria Moineşti, s-a constatat că potrivit art. 652 alin. (1) din Noul C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia Curţii de Apel în care se află imobilul, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini, din circumscripţia Curţii de Apel unde se află domiciliul debitorului, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile, din circumscripţia Curţii de Apel unde urmează să se facă executarea, în cazul executării silite a obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor de a nu face, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Conform art. 664 din Noul C. proc. civ., a constatat instanţa că cererea de executare silită s-a depus, aşa cum prevăd dispoziţiile legale în materie, respectiv, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, la biroul executorului judecătoresc competent ori prin poştă, curier, telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.

La cererea de executare silită a fost ataşat titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, şi dovada achitării taxei de timbru, inclusiv timbru judiciar, precum şi, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege.

S-au constatat îndeplinite dispoziţiile art. 665 din Noul C. proc. civ., care prevăd că de îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza deschiderea procedurii de executare, încheierea comunicându-se de îndată creditorului şi a dispoziţiilor art. 666 din Noul C. proc. civ. care prevede că în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta în copie certificată de executorul judecătoresc, pentru conformitate cu originalul, titlul executoriu, încheierea de înregistrare a cererii creditorului şi de deschidere a dosarului de executare şi dovada taxei de timbru.

Şi s-a luat act că potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. raportat la art. 120 O.U.G. nr. 99/2006, contractul de credit constituie titlu executoriu, în speţa de faţă reprezentat de Contract de credit nr. x din 27.03.2007 emis de D. SA şi că întruneşte exigenţele prescrise de lege sub aspect formal, raportat la calitatea de creditor a petentei, calitatea de debitor a persoanei care a contractat creditul şi însuşirea clauzelor contractuale prin semnătura părţilor.

A rezultat din actele ataşate la dosarul cauzei că titularul cererii de executare deţine împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă având ca obiect suma de 15.477,49 RON întemeiată pe contractul de credit menţionat şi că organul de executare este competent general şi teritorial potrivit art. 652 C. proc. civ., că debitorul nu beneficiază de imunitate de executare, iar dispoziţiile titlului executoriu sunt susceptibile a fi aduse la îndeplinire prin executare silită, neexistând alte impedimente legale la executare.

În raport de considerentele expuse, instanţa, respectiv Judecătoria Moineşti a constatat că cererea de încuviinţare a executării silite este întemeiată, motiv pentru care a admis-o şi a autorizat creditorul să treacă la executarea silită împotriva debitorului cu privire la obligaţia cuprinsă în titlul executoriu menţionat, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege.

Ulterior la data de 19 iunie 2017 inculpatul A. a emis o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită (în cuantum de 1.980 RON), suma totală de executat fiind 17.457,49 RON şi a emis şi somaţie către persoana vătămată şi a dispus înfiinţarea unei popriri, în cotă de 1/3 din venitul net lunar (pensie) al persoanei vătămate, poprirea fiind comunicată Casei Judeţene de Pensii Bacău, astfel că prima reţinere din pensia persoanei vătămate s-a realizat în luna august 2017.

Prin încheierea din data 9 iulie 2018, Judecătoria Moineşti a admis cererea de suspendare a executării silite în Dosarul execuţional nr. x/2017 aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc A. formulată de contestatoarea B. şi a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.

Încheierea i-a fost comunicată inculpatului la data de 13 iulie 2018, fiind ataşată la dosarul de executare şi nu a fost apelată de părţi. Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 700/16.07.2020 a Judecătoriei Moineşti, definitivă la 16.09.2020 prin neapelare, a fost admisă şi pe fond contestaţia la executare, iar actele de executare au fost desfiinţate.

Practic pe fondul acestei situaţii se impută inculpatului A. că după ce instanţele civile au dispus suspendarea executării silite, acesta nu a efectuat niciun demers în acest sens, încălcând în mod flagrant dispoziţiile art. 701 C. proc. pen. care prevăd, în alin. (1): "Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă", iar în alin. (3): "Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel," aşa cum au fost lămurite şi prin Decizia RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

Şi mai mult decât atât după ce primit la rândul său încheierea instanţei civile, partea civilă B. i-a transmis-o prin poşta electronică inculpatului, cu menţiunea "vă rog urgent trimiteţi sistarea popririi la Casa de Pensii Oneşti jud. Bacău", pe care inculpatul a ataşat-o la dosarul de executare, dar fără ca A. să ia vreo măsură.

Pe aceste coordonate faptice, revine Înaltei Curţi, sarcina de a stabili dacă prin modul în care a adus la îndeplinire obligaţiile ce îi incumbau din dosarul de executare nr. x/2017 inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 701 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Analiza situaţiei de fapt reţinută în cauză reliefează în opinia Înaltei Curţi că dincolo de faptul că instanţa fondului a făcut confuzie între regulile ce se aplică în cazul executării silite a creanţelor bugetare şi fiscale şi cele aplicabile în cazul popririlor civile, cum este cazul celei de faţă; condamnarea în sine a inculpatului A. se bazează în esenţă pe o situaţie de fapt reţinută în mod eronat când de fapt, în realitate, inculpatul A. nu a făcut altceva decât să respecte dispoziţiile legii.

Referirea şi motivarea condamnării inculpatului A. pe considerentele Deciziei nr. 11/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, relevă faptul că instanţa de fond nu a reuşit să delimiteze şi să stabilească în mod concret şi aplicat regulile de procedură incidente pentru situaţia dată şi care în opinia Înaltei Curţi ar fi fost uşor de identificat dacă s-ar fi pornit de la analiza dosarului de executare şi dispoziţiile instanţei civile prin care a încuviinţat executarea silită a debitoarei B..

Practic, prin recursul în interesul legii adoptat şi la care a făcut referire în mod constant în motivarea sa instanţa de fond, Înalta Curte a constatat că în materia executării creanţelor bugetare şi fiscale, legiuitorul a adoptat o soluţie mai detaliată şi extrem de clară cu privire la efectul suspendării executării silite prin poprire bancară prevăzând în cuprinsul art. 236 alin. (17) din Legea nr. 207/2015 obligaţia executorului judecătoresc de a înştiinţa în scris, aspect care însă nu este prevăzut în procedura de drept comun.

Astfel, se menţionează în mod expres că în materie fiscală, suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în RON şi în valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire [art. 233 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală].

Soluţia adoptată pentru această situaţie specială este total diferită de cea din prezentă cauză şi nu se impun a fi lămurite sau interpretate prin raportare la recursul în interesul legii invocat, dispoziţiile art. 701 C. proc. civ. pentru această situaţie fiind extrem de clare.

Deşi în argumentarea soluţiei judecătorul fondului a analizat încălcarea dispoziţiilor art. 701 C. proc. civ. prin redarea doar a primelor trei alineate, Înalta Curte apreciază că în sarcina acestuia îi incumba obligaţia de a analiza şi dispoziţiile alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol şi care analizate coroborat cu primele trei alineate ar fi lămurit pe deplin situaţia din prezenta cauză.

Astfel, în alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol se prevede că: "(4) Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare.

(5) După încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, va dispune continuarea executării, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii."

Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că instanţa fondului nu a arătat şi nu a explicitat cum şi în ce circumstanţe mai putea executorul judecătoresc A., inculpat în prezenta cauză, după pronunţarea încheierii de suspendare să mai dea curs vreunei solicitări indiferent din partea cui venea sau să mai îndeplinească el însuşi din oficiu vreun act de executare fără să încalce dispoziţiile art. 701 din C. proc. civ., pentru că suspendarea executării civile astfel cum este ea reglementată de lege, reprezintă un incident procedural care se materializează în sistarea temporară a tuturor actelor de urmărire şi determină în mod iremediabil sistarea oricărei activităţi de urmărire şi a oricărui act de executare.

Aceasta înseamnă că, pe timpul suspendării nu se mai poate îndeplini niciun act de urmărire silită. Actele încheiate anterior îşi păstrează în principiu valabilitatea dacă nu sunt desfiinţate şi acestea, iar procedura va fi reluată după încetarea cauzei care a determinat suspendarea executării silite.

Continuarea executării se va dispune de executorul judecătoresc la cererea părţii interesate. Reluarea executării se va face însă numai în măsura în care actele de executare sau executarea însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii.

Mai mult decât atât încheierea de suspendare se comunică din oficiu şi de îndată de către instanţă şi executorului judecătoresc, tocmai pentru ca acesta să nu mai îndeplinească niciun act de executare.

Or, inculpatul A. s-a supus întru totul dispoziţiilor legale dispuse în mod imperativ de către instanţa civilă şi care nu puteau fi supuse nici unei interpretări, iar dispoziţiile pretins încălcate, reţinute în sarcina inculpatului, respectiv art. 701 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., nu fac nicio referire la obligaţia executorului judecătoresc de a înştiinţa terţul poprit.

Practic, din momentul în care instanţa civilă a dispus suspendarea executării silite orice demers ar mai fi iniţiat inculpatul A. în acest dosar de executare ar fi echivalat cu faptul că s-ar fi substituit rolului instanţei de judecată şi abia în acest moment ar fi eludat dispoziţiile legale în materia executării şi i s-ar fi putut imputa încălcarea art. 701 alin. (1) şi 3 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat în mod eronat faptul că inculpatul A. avea obligaţia să emită o adresă de sistare a executării şi de ridicare a popririi când în realitate era vorba despre o simplă încunoştinţare a terţului poprit cu privire la suspendarea executării şi care nu mai era în sarcina executorului judecătoresc.

După momentul suspendării executării silite, întreaga procedură ce se derulează, trasează obligaţii terţului poprit şi nicidecum executorului judecătoresc.

Sumele care devin exigibile după momentul suspendării, precum şi încasările viitoare care alimentează contul poprit după intervenirea suspendării nu vor fi indisponibilizate şi respectiv nu vor fi plătite executorului creditorului, ci dimpotrivă rămân la dispoziţia debitorului, care poate dispune liber de acestea, terţul poprit fiind obligat să le elibereze debitorului sau să le gestioneze conform dispoziţiei acestuia, în calitate de titular al contului.

Adresa de ridicare a popririi nu este un act prevăzut de dispoziţiile legale, pentru că actul legal şi normal pe care executorul trebuie să-l emită dacă intervine unul dintre cazurile de încetare prevăzute de art. 703 din C. proc. civ. este încheierea de încetare a executării silite, care, potrivit art. 703 alin. (2) coroborat cu art. 657 alin. (3) ale aceluiaşi cod se comunică de îndată creditorului şi debitorului.

În cazul în care executarea silită a fost anulată de instanţă, executarea încetează, iar "ridicarea popririi" apare ca un nonsens, pentru că nu se poate ridica o măsură care deja nu mai există, nici pentru trecut nici pentru viitor, fiind anulată de instanţa de judecată, iar peste dispoziţiile instanţei nu se poate interveni în niciun mod.

Cu referire la situaţia concretă în care ne aflăm şi a fost imputată inculpatului A. ca şi nerespectare a legii, întrucât executarea silită a fost suspendată de instanţă, având în vedere şi efectele pe care le are suspendarea, cu delimitările prevăzute în mod expres pentru creanţele bugetare şi fiscale şi care au fost redate întocmai în paragrafele anterioare, executorul judecătoresc nu avea voie să mai emită nici un act, astfel, chiar şi o simplă adresă precum că s-a suspendat executarea şi care ar fi emanat de la executorul judecătoresc ar fi fost neavenită, susceptibilă de a genera confuzii, pentru că în realitate poprirea rămâne în fiinţă, fiind doar oprită temporar.

Faptul că instanţa de fond nu s-a preocupat să diferenţieze situaţia concretă în care ne aflăm şi că nu a făcut distincţia între efectele suspendării executării silite care este o procedură cu caracter temporar şi care interzice expres inculpatului să mai întocmească vreun act de executare chiar şi sub forma unei simple adrese şi contestaţia la executare propriu-zisă care ar fi generat în sarcina inculpatului obligativitatea emiterii încheierii de încetarea executării silite, situaţie care însă nu este aplicabilă în prezenta speţă, a determinat reţinerea în sarcina sa şi angajarea răspunderii penale a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte apreciază aşadar că nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului, pentru că nu lui îi incumba obligaţia de a comunica terţului poprit încheierea de suspendare pronunţată de instanţa civilă, comunicarea hotărârilor judecătoreşti este atributul instanţei care a pronunţat hotărârea ce urmează a se executa sau prin care se trasează o anumită conduită de urmat, iar în cazul de faţă inculpatul A. s-a conformat întocmai acestei obligaţii care îi impunea în mod imperativ să mai îndeplinească sau să mai dispună vreo măsură ca efect al suspendării.

În acest context faptic, Înalta Curte apreciază că inculpatul A. nu avea nici un temei legal să mai îndeplinească vreun act de executare după suspendarea executării de către instanţa civilă, modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în aducerea la îndeplinire a dosarului de executare relevă o aplicare corectă a legii în litera şi spiritul ei.

Pentru toate considerentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte, va admite apelul formulat, va desfiinţa sentinţa apelată, va reţine cauza spre rejudecare şi în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 134 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie.

Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată, şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2022.

GGC - GV