Seizure of bail deposits for civil reparation in fraud cases: liability subsists despite statutory limitations on criminal charges

Asupra cauzei penale de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2013, s-a dispus, printre altele, admiterea cererii formulate de procuror şi, în consecinţă, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra sumelor de câte 1.500.000 ron consemnate la A. pe numele inculpaţilor B. şi C. (recipisele seria x, nr. x/31.03.2015, respectiv seria x, nr. x/31.03.2015) în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, aşa cum reiese din concluziile consemnate în încheierea de dezbateri din data de 17.12.2018 de la Curtea de Apel Bucureşti, procurorul a solicitat "(...) în conformitate cu art. 217 alin. (7) din C. proc. pen. ... instanţei să dispună plata, din cauţiunile consemnate de inculpaţii C. şi B., a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubei şi a cheltuielilor judiciare" însă, prin sentinţa atacată, judecătorul fondului nu s-a pronunţat pe această cerere formulată de către procuror.

Înalta Curte a mai reţinut că, în motivarea apelurilor, precum şi în precizările ulterioare, inculpaţii C. şi B. nu au solicitat restituirea sumelor consemnate cu titlu de cauţiune şi nici nu au expus critici cu privire la motivul de apel al procurorului. Ulterior, la data de 11.06.2020, prin apărător, ambii inculpaţi au arătat că înţeleg să completeze apelul iniţial şi cu solicitarea de restituire a sumelor consemnate cu titlu de cauţiune.

În continuare, s-a reţinut că, în condiţii de contradictorialitate, în cursul dezbaterilor în faţa Înaltei Curţi, apărarea, cu referire la cererea procurorului - pentru ambii inculpaţi - a solicitat restituirea sumelor de bani consemnate la A.

Pentru a dispune cu privire la acest aspect, instanţa de apel a examinat cadrul legal în materie şi, din coroborarea dispoziţiilor art. 249, art. 397 şi art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., a apreciat că aspectele invocate de procuror, în cuprinsul motivelor de apel, cu privire la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa referitor la sumele de bani consemnate cu titlu de cauţiune este întemeiată.

În acest context, Înalta Curte a notat că la data formulării cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, ambii inculpaţi, trimişi în judecată pentru infracţiuni care au produs pagube considerabile, au avut cunoştinţă şi, pe cale de consecinţă, au achiesat (prin consemnarea sumelor de bani), la regimul juridic al cauţiunii prevăzut în art. 217 din C. proc. pen.

În continuarea argumentării, instanţa a mai reţinut că dispoziţiile legale antemenţionate reflectă voinţa legiuitorului în sensul ca, în situaţia în care nu se dispune confiscarea cauţiunii în condiţiile alin. (5) al art. 217 din C. proc. pen., această sumă de bani să fie utilizată pentru repararea pagubelor produse prin infracţiune.

S-a apreciat că voinţa legiuitorului a fost chiar mai categorică în acest sens, având în vedere că, inclusiv în situaţia în care s-ar impune, potrivit legii, confiscarea cauţiunii în favoarea statului, această confiscare are loc numai în măsura în care "nu s-a dispus plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii", acesta statuând că, în cazul infracţiunilor care au produs pagube/prejudicii, prioritară să fie plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii".

În acest context, Înalta Curte a constatat că în patrimoniul celor doi inculpaţi se găsesc sumele menţionate anterior (consemnate pe numele lor la A.) fiind întemeiată cererea procurorului în sensul ca aceste sume trebuie să fie utilizate pentru completarea măsurilor asigurătorii deja dispuse de procuror încă din cursul urmăririi penale pentru repararea pagubelor produse cauzate de infracţiune/infracţiuni.

Totodată, Înalta Curte a constatat că potrivit art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen.: "În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător".

II. Împotriva dispoziţiei de instituire a măsurii asiguratorii din cuprinsul Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2013, în termen procedural au formulat contestaţii inculpaţii C. şi B., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 10.02.2021.

În esenţă, în motivarea scrisă a contestaţiei inculpaţii au susţinut că, în motivarea Deciziei penale nr. 353 din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că sumele ar fi trebuit menţinute în vederea reparării unor pagube al căror cuantum nu este cunoscut.

De asemenea, au susţinut că, deşi doresc să achite eventualele pagube, nu o pot face deoarece instanţa de apel a statuat că numai în faza punerii în executare a hotărârii se vor putea stabilit aceste aspecte.

Au mai solicitat să sa constate că instanţa, în mod eronat a apreciat că inculpaţii urmează a fi obligaţi, în solidar, potrivit principiului răspunderii civile delictuale, la plata despăgubirilor civile, în condiţiile în care fiecare inculpat din cauză a avut semnate cu instituţiile bancare constituite părţi civile, contracte de credit individuale.

Concluzionând, au solicitat admiterea contestaţiei cu consecinţa ridicării măsurii asiguratorii, a deblocării sumelor şi a restituirii acestora către contestatori.

Ca temei de drept au fost invocate dispoziţiile art. 250 din C. proc. pen.

În susţinerea cererii au fost depuse recipisele de consemnare nr. x din 31.03.2015 emisă de A., în cuantum de 1.500.00 ron cauţiune consemnată pe numele lui C., respectiv nr. y din 31.03.2015, emisă de A., în cuantum de 1.500.00 ron, cauţiune consemnată pe numele lui B., ambele la dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti.

III. Examinând contestaţiile formulate de inculpaţii C. şi B. împotriva Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2013 prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., le apreciază ca fiind nefondate, urmând a le respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 249 din C. proc. pen. (condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii):

"(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile. (...)"

Prin Decizia nr. 24 din data de 20 ianuarie 2016, Curtea Constituţională a României a constatat că, soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., care nu permitea şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii), este neconstituţională.

Ulterior pronunţării acestei decizii, prin art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. (introdus prin pct. 63 din O.U.G. nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzându-se, în mod expres, competenţa materială de judecare a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecăţii în sarcina instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat încheierea atacată.

Prin art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1019 din 02 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că în cazul în care măsura asiguratorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) ale art. 2501 din C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători consideră că în mod corect prin decizia contestată s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii instituite faţă de cei doi inculpaţi.

Astfel, se constată că prin decizia penală antemenţionată faţă de inculpatul C. s-a dispus încetarea procesul penal pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 48 din C. pen. rap la art. 244 alin. (1) şi (2) din cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rep cu aplicarea art. 5 din C. pen. la 2 ani închisoare şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 şi art. 5 din C. pen. la 1 an închisoare.

Au fost înlăturate pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicate de instanţa de fond.

În baza art. 38-39 din C. pen., cu referire la art. 5 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare ani, sporită cu 4 luni închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, fiind dedusă din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate din perioada 31.03.2013 - 24.04.2015.

Faţă de inculpatul B., în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acesta pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 48 din C. pen. rap la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplicarea art. 5 din C. pen. la 2 ani închisoare şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 şi art. 5 din C. pen. la 1 an închisoare.

Au fost înlăturate pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicate de instanţa de fond.

În baza art. 38 - 39 din C. pen., cu referire la art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare ani, sporită cu 4 luni închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Potrivit celor reţinute de instanţa de apel, luarea măsurilor asiguratorii a fost impusă de necesitatea reparării pagubelor cauzate prin faptele deduse judecăţii.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, având în vedere condiţiile în care se poate lua această măsură, aşa cum sunt prevăzute în art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., apreciază că măsura asiguratorie a sechestrului judiciar astfel dispusă este legală, dar şi necesară în raport cu scopul urmărit, respectiv în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.

Cu privire la motivele de critică formulate de inculpaţii C. şi B., Completul de 5 Judecători din cadrul instanţei supreme constată că aceştia au fost cercetaţi şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 şi art. 207 din C. pen.. Deşi sub aspectul faptelor prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi art. 48 din C. pen. rap art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, o atare dispoziţie nu exclude soluţionarea laturii civile, în condiţiile în care, potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., în caz de achitarea a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

Înalta Curte mai notează că în această procedură, analiza cauzei se face doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a putea antama decât tangenţial aspecte ce ţin de vinovăţia şi faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii.

Ca atare, alegaţiile inculpaţilor vizând aspectul că instanţa de apel, în mod eronat a apreciat că urmează a fi obligaţi, în solidar, potrivit principiului răspunderii civile delictuale, la plata despăgubirilor civile, în condiţiile în care fiecare inculpat din cauză a avut semnate cu instituţiile bancare constituite părţi civile, contracte de credit individuale, nu pot fi reţinute, cu atât mai mult cu cât, considerentele vizând soluţionarea laturii civile şi a celei penale ale cauzei se bucură de autoritate de lucru judecat. Prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti se încheie judecarea conflictului de drept penal, iar soluţia cuprinsă în hotărâre este considerată că exprimă adevărul asupra faptelor şi împrejurărilor deduse judecăţii (res judicata pro veritate habetur).

Completul de 5 Judecători mai reţine că prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptelor reţinute în sarcina celor doi contestatori nu a fost recuperat, măsurile asiguratorii dispuse prin decizia instanţei de apel fiind necesare pentru a garanta repararea prejudiciului cauzat prin încheierea frauduloasă a contractelor de credit.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii C. şi B. împotriva Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi C. şi B. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii C. şi B. împotriva Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi C. şi B. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2021.

GGC - ED