Perimare of civil appeal: start of the six-month period and effect of suspension for party absence

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 800 din 8 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost constatată perimată calea de atac intitulată "apel" declarată de reclamanta A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă A.

În motivare, s-a reţinut că părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat la termenul din 9 iulie 2020 stabilit pentru judecarea căii de atac intitulată "apel", termen la care, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.

Termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii, respectiv la 9 iulie 2020, acesta fiind ultimul act săvârşit de instanţă.

Instanţa nu a primit susţinerea apărătorului reclamantei, în sensul că termenul de 6 luni pentru perimare se calculează de la data comunicării încheierii de suspendare, întrucât alin. (2) al art. 416 C. proc. civ. trebuie interpretat în corelare cu primul alineat al normei, astfel că sensul lui este acela că actul de procedură la care se referă textul trebuie să fie legat de exercitarea atribuţiilor instanţei privind judecata însăşi, iar nu a unui demers ulterior măsurii procesuale a suspendării cursului judecăţii, astfel cum este comunicarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii pricinii.

În cazul suspendării judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 411 C. proc. civ., termenul de perimare curge de la data pronunţării încheierii de suspendare, respectiv de la data la care părţile nu au mai stăruit în continuarea judecăţii. Acest raţionament are la bază dispoziţiile art. 414 C. proc. civ. care instituie o cale de atac distinctă pentru încheierea de suspendare, respectiv recursul la instanţa ierarhic superioară.

Instanţa a reţinut că necomunicarea încheierii de suspendare la ambele domicilii indicate nu este de natură să justifice dezinteresul acesteia în continuarea judecăţii, astfel încât să se susţină că termenul de perimare nu ar fi început să curgă. Comunicarea încheierii de suspendare din 9 iulie 2020 nu are relevanţă pentru curgerea termenului de perimare şi nu reprezintă un act de procedură care trebuia întocmit în cauză din oficiu, reclamanta neputându-se prevala de pretinse neregularităţi procedurale pentru a susţine neîmplinirea termenului de perimare.

În cauză, s-a constatat că sunt îndeplinite cerinţele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (9 iulie 2020) şi până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepţiei de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părţi nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecăţii şi nici nu a fost făcută dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Au fost respinse susţinerile apărătorului reclamantei, în sensul că termenul nu avea cum să fie întrerupt ori suspendat în perioada 16 martie 2020 - 15 mai 2020, perioadă în care a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României, dat fiind faptul că termenul de perimare nici nu începuse să curgă. Astfel cum s-a arătat, termenul de perimare prevăzut de lege a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii, respectiv la 9 iulie 2020, când starea de urgenţă încetase.

Faţă de soluţia pronunţată în cauză, cu referire la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta A.

2. Recursul

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, reclamanta A. a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta a susţinut că instanţa a constatat greşit perimarea cauzei, fără a cerceta corect motivele care dovedeau că nu intervenise sancţiunea perimării.

În acest sens, reclamanta a învederat că situaţia de excepţie din perioada termenului a întrerupt cursul perimării, astfel că termenul de suspendare şi cel de perimare nu s-au împlinit, cum se prevede în Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020.

De altfel, dosarul a fost amânat de mai multe ori, fără şedinţă publică şi fără ca reclamanta să primească vreo informare cu privire la măsurile luate.

Reclamanta a arătat că nu ar fi avut cunoştinţă de termenul de judecată din 9 iulie 2020, când instanţa a suspendat judecata cauzei, şi nici de termenele anterioare, sens în care apreciază că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită.

Deşi procedura de citare cu reclamanta s-a efectuat la ambele adrese indicate de această parte, totuşi pe dovezile de citare apare menţiunea "destinatar absent", ceea ce demonstrează că reclamanta nu ar fi avut cunoştinţă de termenele de judecată acordate.

Suspendarea judecăţii cauzei din 9 iulie 2020, pentru lipsa părţilor, nu s-a datorat unei împrejurări voite de reclamantă şi nici dezinteresului, fiind urmarea faptului că reclamanta nu a primit citaţiile şi nu a avut cunoştinţă de termenul de judecată.

În acest caz, instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea art. 153 din C. proc. civ., care prevede amânarea cauzei şi reluarea procedurii de citare cu respectarea formelor de procedură ce ţin de regularitatea citării.

Mai arată reclamantă şi că încheierea de şedinţă din 9 iulie 2020 ar fi fost comunicată doar la una din adresele indicate de reclamantă, iar pe dovada de comunicare apare menţiunea "destinatar absent", ceea ce înseamnă că nu ar fi avut cunoştinţă de măsura suspendării cauzei.

În finalul memoriului de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 800 din 8 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi trimiterea cauzei pentru judecarea căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recurenta susţine greşita aplicare a normelor procedurale referitoare la perimare, critică ce poate fi circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsele neregularităţi invocate de recurentă nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 9 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecării căii de atac intitulată "apel" împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, având în vedere lipsa nejustificată a părţilor.

Prin Decizia nr. 800 din 8 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost constatată perimată calea de atac intitulată "apel" declarată de reclamanta A. împotriva încheierii din 4 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă A.

Înalta Curte reţine că este legală măsura instanţei de a constata perimarea căii de atac intitulată apel, câtă vreme suspendarea cauzei s-a dispus în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Critica recurentei, în sensul că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la termenul la care s-a constatat perimarea cauzei, 9 iulie 2021, este nefondată şi va fi respinsă de instanţa de recurs, constându-se că aceasta a fost legal îndeplinită, cum reiese din dovezile de citare ataşate la filele x.

Cât priveşte legalitatea măsurii dispuse la acest termen, se reţine că încheierea de suspendare a cauzei este supusă căii de atac a recursului; or, împotriva încheierii de suspendare din 9 iulie 2021 recurenta nu a exercitat nicio cale de atac, aşa încât criticile privind măsura suspendării nu pot fi analizate în cadrul recursului, care are alt obiect, respectiv decizia de perimare a cauzei.

Câtă vreme recurenta nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului de perimare, cu respectarea art. 416 C. proc. civ. mai sus citat, corect instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiilor perimării cauzei.

Faţă de aceste aspecte, reţinând că nu sunt fondate criticile recurentei şi că decizia recurată este legală, Înalta Curte va respinge, ca atare, recursul declarat.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 800 din 08 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.

GGC - ED