Extraordinary review time limit: one-month period calculated from judgment becoming final, not from subsequent related proceedings.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia recurată

Prin Decizia nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

În motivare, s-a reţinut că cererea are ca obiect, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

În ceea ce priveşte termenul în care se poate promova cererea de revizuire, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stipulează că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de textul de lege indicat anterior, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Totodată, s-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., text de lege în raport de care s-a constatat că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 decembrie 2020, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a curs de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la 21 noiembrie 2019.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 şi art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Recurentul expune, într-o manieră nestructurată, critici care vizează inclusiv modalitatea de soluţionare a recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 17 noiembrie 2020, prin Decizia nr. 2346.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că, în realitate, data de la care ar fi trebuit calculat termenul pentru formularea cererii de revizuire ar curge de la data pronunţării Deciziei nr. 2346 din 17 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în soluţionarea dosarului nr. x/2019, aceasta fiind hotărârea faţă de care ar fi înţeles să calculeze termenul de depunere a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte hotărârea cu privire la care recurentul susţine că s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, a fost invocată Decizia nr. 1287 din 6 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întrucât în considerentele acesteia s-a reţinut că art. 509 pct. 3 C. proc. civ. face referire nu doar la înscrisul constatat ca fiind fals odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi la înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, urmând ca dovada conţinutului nereal al înscrisului să fie făcută în faţa instanţei de revizuire.

Recurentul se invocă încălcarea de către instanţa de revizuire a principiului oralităţii dezbaterilor şi a principiului contradictorialităţii, pentru că instanţa a oprit orice discuţie după ce recurentul a indicat oral care ar fi hotărârea atacată şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire.

Revizuentul critică hotărârea instanţei de revizuire pentru că nu face referire şi susţinerile formulate prin răspunsul la întâmpinare, în care se susţinea că au fost respectate termenele legale privind declararea căilor de atac.

Circumscris motivului de revizuire prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul critică nerespectarea către instanţa de revizuire a obligaţiei de a-şi motiva hotărârea adoptată în urma examinării argumentelor părţilor şi prezentarea punctului de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, susţinând că instanţa nu a prezentat punctul său de vedere din cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

3. Procedura de filtrare a recursului

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la 17 noiembrie 2015, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 octombrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi a acordat termen de judecată la 17 ianuarie 2022.

4. Poziţia părţilor

Intimatul B. Craiova a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurentul-revizuent împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 513 alin. (6) C. proc. civ. şi solicită respingerea cererii de recurs.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat la dosar la data de 8 iulie 2021, prin care reia apărările din cererea de recurs şi invocă apărări de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile privind greşita aplicare a regulilor de procedură civilă, circumscrise de recurent pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de revizuire formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019, pentru că ar încălca autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1287 din 6 mai 2014 a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire, este Decizia nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 21 noiembrie 2019 şi s-a împlinit la 21 decembrie 2019, care, fiind o zi nelucrătoare, s-a prelungit până în 23 decembrie 2019.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 10 decembrie 2020, conform ştampilei poştei aplicată pe plicul aflat la dosarul de revizuire, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa va înlătura şi susţinerea recurentului referitoare la obligaţia motivării revizuirii în termenul de declarare, reţinând că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea hotărârii, cum greşit se susţine, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la textele de procedură civilă invocate, care nu fac nicio distincţie referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii.

Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Critica recurentului privind încălcarea principiului oralităţii, întemeiată pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.

Astfel, se reţine că la termenul de judecată din 11 februarie 2021, instanţa de revizuire a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de intimată prin întâmpinare, respectiv excepţia tardivităţii şi a inadmisibilităţii cererii de revizuire, asupra cărora a rămas în pronunţare.

Prin decizia recurată, instanţa a admis excepţia tardivităţii invocată de intimată şi a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Înalta Curte reţine că această soluţie este în deplin acord cu C. proc. civ., respectiv art. 248 alin. (1), potrivit căruia instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepţia celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situaţia în care vor fi unite cu fondul cauzei.

Ca atare, faţă de soluţia pronunţată, prin care instanţa a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată, nu au mai fost analizate restul pretenţiilor revizuentului, criticile recurentului pe acest aspect întemeiate pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondate.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate şi întrucât susţinerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.

GGC - ED