Finality of panel decision on refusal to refer constitutional objections to Constitutional Court as bar to further appeal

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a reţinut că din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, a constatat că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepţiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv Dosarul nr. x/2020, vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, a reţinut că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1) şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ., cele ale art. 29 alin. (5) şi art. 29, în integralitatea sa, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cele ale art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., precum şi cele ale art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, au fost ridicate în calea de atac a recursului declarat împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Totodată, s-a constatat că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi speciale (Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii) şi instituţii reglementate de C. proc. pen. şi C. proc. civ. care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în calea de atac a recursului, exercitat potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii penale anterior menţionate.

Aşadar, având în vedere că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu prezintă relevanţă în soluţionarea respectivei căi ordinare de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 96/CP din data de 4 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, lipsind astfel legătura cu cauza, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.

De asemenea, s-a constatat că prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul nu justifică un interes legitim având în vedere că textele de lege anterior menţionate au făcut obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în Dosarul nr. x/2020, cerere ce a fost admisă prin Încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) - dreptul la un proces echitabil, art. 13 alin. (1) şi (2) - dreptul la apărare, art. 80 alin. (1) - reprezentarea părţilor în judecată şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. - asistenţa juridică, similar celor stabilite de instanţa de fond, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme a constatat că recurentul a invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. civ., în condiţiile în care acestea au corespondent în C. proc. pen. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile acestui cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, s-a constatat că nici această excepţie nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei în care a fost invocată, din moment ce dispoziţiile din C. proc. civ., pretins neconstituţionale, nu au aplicabilitate în speţă.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a apreciat că obiecţiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.

În concret, criticile formulate de recurentul A. cu privire la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 tind la modificarea acestora, în sensul ca termenul de 48 de ore în care se poate exercita calea ordinară de atac a recursului să înceapă să curgă din momentul comunicării încheierii, ci nu din momentul pronunţării, aşa cum prevede forma actuală a textului de lege.

Totodată, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., s-a constatat că recurentul urmăreşte modificarea acestora, în sensul prevederii exprese a suspendării judecării cauzei până la soluţionarea, de către Curtea Constituţională, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

II. Împotriva Deciziei penale nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 8 noiembrie 2021.

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - P1- 2020 constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Cum în prezenta cauză petentul a formulat contestaţie împotriva unei decizii definitive, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate se constată că hotărârea atacată nu are natura şi aptitudinea de a fi atacată. Decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată, acesta exercitând o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei alte căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul recurent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2021.

GGC - ED