Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 321/2021 AI generated

Timeliness of revision request: one-month deadline runs from judgment's definitiveness, not service date

Case Number Decizia nr. 321/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a 5-judge panel, dismissed the appeal and confirmed the lower court’s decision rejecting the revision request as untimely, thereby upholding the 2016 appellate judgment. The dispute concerned a civil procedural revision based on contradictory judicial decisions, where the applicants filed their request on August 28, 2019, challenging a February 2016 decision. The decisive legal basis was the application of Article 511 of the New Civil Procedure Code, which established that the one-month revision deadline runs from the date the final judgment becomes definitive (April 17, 2019, when the cassation appeal was rejected), not from the date of communication of that final decision; the Court held that although the lower court incorrectly applied the Old Civil Procedure Code, this procedural error did not cause harm to the parties because the request was time-barred under both the old and new legal regimes.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 174 C. proc. civ, art. 174 alin. (1) din C. proc. civ; Timeliness of revision request: one-month deadline runs from judgment's definitiveness, not service date: Ca urmare, în aplicarea prevederilor art. 513 alin. (6) din noul C. proc. civ., se reţine că decizia recurată este susceptibilă de recurs, care revine spre competenta soluţionare Completului de 5 judecători.

Keywords

AI generated
procedural deadline revision of a judgment Civil Procedure Code time-bar of revision request timeliness of recusal request late submission preclusion

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 6411 din 27 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos împotriva Sentinţei nr. 95 din 29 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarată.

În motivare, instanţa a reţinut că cererea de revizuire a fost declarată peste termenul prevăzut de art. 324 din vechiul C. proc. civ.

Din lucrările dosarului, s-a constatat că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 17 aprilie 2019, iar cererea de revizuire a fost formulată în dată de 28 august 2019, depăşindu-se, aşadar, termenul legal.

Potrivit art. 324 din vechiul C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1.în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri".

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.:

"neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei".

Cum în cauză, revizuenţii nu au pretins şi nu au dovedit că au fost împiedicaţi în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa lor, instanţa a constatat că cererea de revizuire a fost tardiv formulată.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei decizii, în termenul legal, recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos au declarat recurs.

În cuprinsul criticilor, recurenţii au subliniat că, încă de la Curtea de Apel Craiova, au arătat că cererea de revizuire se întemeiază pe art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ., având în vedere că Hotărârea nr. 95 din 29 februarie 2016 a Curţii de Apel Craiova, a cărei anulare se solicită, a fost soluţionată în raport de dispoziţiile noului C. proc. civ., chestiuni consemnate şi în motivarea sentinţei de declinare nr. 398/31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Prin urmare, instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept, motivând soluţia prin raportare la vechiul Cod de procedură.

Or, dacă revizuirea a fost cerută pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, aspecte ce nu se regăsesc în dispozitivul Hotărârii nr. 6411/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta susţine că ar fi aflat despre Hotărârea nr. 2214/2019 pronunţată de Înalta Curte, prin care s-a respins recursul în Dosarul nr. x/2015, abia în 7 august 2019, când hotărârea i-a fost comunicată. Ca urmare, de la această dată curge termenul de o luna pentru formularea cererii de revizuire, termen ce s-a împlinit la 7 septembrie 2019; în raport de această dată, cererea de revizuire depusă la 26 august 2019 este formulată în termenul legal de o lună, cum prevede art. 511 din noul C. proc. civ.

3. Apărările părţilor

Intimatul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările intimatei şi a solicitat admiterea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că hotărârea ce formează obiectul recursului este pronunţată de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiată pe motivul privitor la contradictorialitatea a două hotărâri judecătoreşti.

Ca urmare, în aplicarea prevederilor art. 513 alin. (6) din noul C. proc. civ., se reţine că decizia recurată este susceptibilă de recurs, care revine spre competenta soluţionare Completului de 5 judecători.

Cu privire la menţiunea "Definitivă" din dispozitivul hotărârii recurate, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a art. 457 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că menţiunea greşită făcută de instanţă în hotărâre nici nu acordă părţii o cale de atac la care nu are dreptul, nici nu-i poate răpi dreptul la calea legală de atac, câtă vreme căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege.

Se reţine că recurenţii au criticat decizia atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pct. 8 se referă la dispoziţii de drept material, iar recurenţii susţin greşita aplicare a normelor de drept procesual civil, respectiv greşita aplicare în speţă a vechiul C. proc. civ. şi a termenului de revizuire.

Criticile privind greşita aplicare a regulilor de procedură civilă este nefondată.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public.

(3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de revizuire formulată şi înregistrată pe rolul instanţei la 28 august 2019, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos au susţinut contradictorialitatea Sentinţei nr. 95 din 29 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, cu Decizia nr. 1092/2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2010.

Având în vedere că Dosarul nr. x/2015 fusese înregistrat pe rolul instanţei la 26 iunie 2015, această pricină a fost soluţionată prin raportare la prevederile noului C. proc. civ.

Prin urmare, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul mai sus amintit ar fi trebuit să fie soluţionată prin raportare la acelaşi C. proc. civ.

Cu toate acestea, împrejurarea că instanţa de revizuire a aplicat în cauză prevederile vechiul C. proc. civ. nu a cauzat părţii vreo vătămare a drepturilor procesuale, care să poate fi înlăturată doar prin anularea hotărârii recurate în dosarul pendinte.

Aceasta deoarece în cauză, aşa cum s-a reţinut ca situaţie de fapt, necontestată de părţi, cererea de revizuire s-a înregistrat pe rolul instanţelor la 28 august 2019.

Hotărârea judecătorească a cărei anulare se cere, respectiv Sentinţa nr. 95 din 29 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform Deciziei nr. 2214 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 511 alin. (1) "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Data la care a rămas definitivă Sentinţa nr. 95 din 29 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este data la care s-a respins calea de atac a recursului declarat împotriva acestei sentinţe, respectiv 17 aprilie 2019. Or, în raport de această dată, termenul de o lună, instituit de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la 17 mai 2019.

Aşadar, cererea de revizuire din 28 august 2019 a fost formulată în afara termenului legal.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că aplicarea prevederilor vechiul C. proc. civ. la judecata cererii de revizuire nu au adus nicio vătămare părţii, câtă vreme cererea de revizuire a fost formulată în afara termenului legal, aşa cum este reglementat atât de art. 324 din vechiul C. proc. civ., cât şi de art. 511 alin. (1) din noul C. proc. civ., mai sus citat.

Cu alte cuvinte, cererea de revizuire a fost tardiv formulată, iar soluţia pronunţată în dosar nu ar fi fost diferită dacă s-ar fi făcut referire în cauză la prevederile noului C. proc. civ.

Nici susţinerile recurentei referitoare la curgerea termenului de formulare a cererii de revizuire în raport cu data comunicării Deciziei nr. 2214 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care Sentinţa nr. 95 din 29 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ a rămas definitivă nu sunt fondate.

Aceasta deoarece art. 511 alin. (1) din C. proc. civ., mai sus citat, prevede expres că termenul de o lună are în vedere data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, recurenţii neputând pretinde calcularea termenului de decădere de o lună de la o altă dată, respectiv de la data comunicării hotărârii, căci s-ar ajunge ca o lex tertiae să reglementeze situaţia litigioasă.

Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

În considerarea celor expuse, constatându-se că susţinerile recurenţilor din conţinutul căii de atac nu sunt de natură să impună casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos împotriva Deciziei nr. 6411 din 27 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.

GGC - ED