Cassation appeal inadmissible against a final High Court decision due to the statutory prohibition on re-reviewing final judgments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 204R din 29 mai 2020 şi a Deciziei nr. 422R din 24 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, Decizia nr. 204R din 29 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost soluţionat recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 2723A din 7 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, nu este supusă recursului.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede, în cuprinsul alin. (1), că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi în afara celor expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

Prin urmare, în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Faţă de cele mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut că recursul declarat în cauză împotriva Deciziei nr. 204/R din 29 mai 2020 apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Recurenta a formulat recurs şi împotriva Deciziei nr. 422/R din 24 iulie 2020, decizie prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de completare formulată de intimata-reclamantă B., în contradictoriu cu recurenta-pârâtă A., şi a dispus completarea dispozitivului Deciziei nr. 204R din 29 mai 2020, în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 RON.

Completarea hotărârii judecătoreşti este reglementată de dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. (2) Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. 3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor."

Conform dispoziţiilor art. 446 C. proc. civ.:

"Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea".

Decizia civilă nr. 204/R din 29 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este o hotărâre definitivă, având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, sunt hotărâri definitive.

În considerarea dispoziţiilor anterior citate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut că, raportat la faptul că Decizia nr. 204/R din 29 mai 2020 este o hotărâre definitivă, decizia atacată, ce vizează completarea acestei hotărâri, nu este supusă recursului.

2. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs recurenta A..

Recursul nu este motivat în drept şi nu cuprinde critici cu privire la hotărârea atacată, care să poată fi circumscrise motivelor de recurs reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

3. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea depusă, intimata B. a invocat: (i) excepţia netimbrării cererii de recurs, solicitând anularea recursului ca netimbrat; (ii) excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul art. 457 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (1) şi alin. (2) teza finală C. proc. civ. (iii) excepţia nulităţii recursului, pentru neindicarea hotărârii atacate (art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.) şi pentru neindicarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.), cerinţe prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în conformitate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ. (iv) respingerea recursului ca neîntemeiat şi introdus cu rea-credinţă; (v) amendarea contestatoarei în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cu amenda judiciară în cuantum maxim de 1.000 RON; (vi) obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor anexate întâmpinării.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, dat fiind faptul că, în caz de admitere, această excepţie de procedură, face inutilă, în tot, cercetarea altor excepţii, precum şi a fondului cauzei.

Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezentul recurs a fost exercitat împotriva Deciziei nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 204R din 29 mai 2020 şi a Deciziei nr. 422R din 24 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin urmare, Decizia nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, este o hotărâre definitivă, împotriva acesteia neputând fi exercitată, în mod legal, calea de atac a recursului.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., în raport cu celelalte excepţii invocate şi apărări formulate, care nu se mai impun a fi analizate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe recurenta A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Asociaţia de Proprietari bl. 26 str. x, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - MM