Recourse against final decision on unconstitutionality exceptions declared inadmissible under principle of appeal legality

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor reţine următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, au fost respinse cererile petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate.

De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac formulată de A. (calificată de petent ca fiind apel) împotriva încheierii 56/Cameră preliminară/17.06.2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov în dosarul penal nr. x/2020

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către petentul A. a reţinut următoarele:

A. a invocat excepţii de neconstituţionalitate cu privire la art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Având în vedere natura cauzei, în mod vădit textele prevăzute de C. proc. civ. nu au legătură cu pricina în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. Art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010 reglementează procedura de citare, însă Curtea a constatat că modul de reglementare a procedurii de citare nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care partea care invocă neconstituţionalitatea acestor texte este prezentă în şedinţa de judecată şi potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfăţişarea părţii în instanţă acoperă orice nelegalitate în procedura de citare. Apelantul are interes să invoce vicii ale procedurii de citare numai cu privire la modul în care a fost citat el însuşi, nu şi cu privire la alte părţi. Cu toate acestea curtea a precizat că în cauză nu au existat alte părţi întrucât nici o persoană nu a dobândit calitatea de suspect în faza de urmărire penală.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 93 C. proc. pen. pentru că nu prevede obligativitatea desemnării unui avocat din oficiu persoanei vătămate în toate cazurile, Curtea a reţinut că textul nu are legătură cu soluţionarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în prezenta procedură, care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunţată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov i-a comunicat contestatorului faptul că, în urma soluţiilor dispuse, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, caz în care contestatorul a fost îndrumat a adresa solicitarea de studiu a dosarului către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, având în vedere că dosarul nu se mai afla la DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, iar împotriva acestui răspuns contestatorul a formulat plângere la Tribunalul Braşov. Chiar dacă s-ar aprecia că plângerea iniţială a fost completată în termenul prevăzut de lege criticându-se soluţia de clasare, în raport cu natura infracţiunilor care au format obiectul dosarului de urmărire penală A. nu poate avea calitate de persoană vătămată, nefiind subiect pasiv al respectivelor infracţiuni: constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (6) C. pen. şi a infracţiunilor informatice prev. de art. 360, 362 şi 364 C. pen., despre care petentul a pretins că ar consta în emiterea de către organele fiscale a unor decizii de impunere şi acte de executare silită în fals.

În cauză a mai fost invocată neconstituţionalitatea prevederilor art. 367 alin. (9) C. proc. pen. şi a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Excepţia vizând termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu are legătură cu soluţionarea cererii, ci cu soluţionarea unui eventual recurs împotriva încheierii prin care se respinge cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Cu privire la condiţia existenţei unei legături între textul cu privire la care se invocă excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei Curtea Constituţională a reţinut în mod repetat (decizia 203/06.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14.05.2012, respectiv decizia 244/06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/06.07.2017) că " o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia".

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea penală nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, recurentul A. a declarat recurs.

II. Prin decizia nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020 s-a dispus respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii penale nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

În cauză, s-a constatat că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte a reţinut că excepţiile de neconstituţionalitate mai sus menţionate au fost invocate în calea de atac a contestaţiei formulate de petentul A. împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov prin care s-a respins plângerea formulată de către petentul A. împotriva ordonanţei nr. 223/D/P/2019 emisă la 3.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, menţinută prin ordonanţa nr. 12/II-2/2019 din 8.01.2020 a procurorului şef din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Braşov şi prin care nu au fost soluţionate excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat la acel moment.

S-a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., în mod evident, nu au vreo legătură cu chestiunile de drept ce se examinează în prezentul recurs şi care vizează exclusiv întrunirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Înalta Curte a constatat, în acord cu instanţa fondului, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 şi art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, respectiv C. proc. pen., nu are legătură cu soluţionarea cauzei faţă de obiectul acesteia constând în contestaţia formulată de petent împotriva unei încheieri pronunţată în cadrul procesual reglementat de art. 340 şi art. 341 din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate ale articolelor din C. proc. civ. menţionate de recurent, în mod indubitabil nu au legătura cu cauza raportat la obiectul cauzei în care acestea au fost invocate, respectiv contestaţie împotriva unei soluţii dispusă de procuror cu privire la plângerile petentului.

Înalta Curte, secţia penală a reţinut, cu privire la art. 257-264 din C. proc. pen., că acestea privesc procedura de citare şi, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că acestea nu au legătură cu fondul cauzei având în vedere că petentul a fost prezent în faţa instanţei, iar potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen. înfăţişarea părţii în instanţă acoperă orice nelegalitate în procedura de citare.

S-a arătat de către Înalta Curte, secţia penală, cu privire la dispoziţiile art. 93 C. proc. pen., că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că textele invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât A. nu are calitatea de persoană vătămată în procedura pendinte (care reprezintă o cale de atac împotriva unei încheieri de cameră preliminară pronunţată într-o cauză ce a pornit de la comunicarea către A. a unui răspuns care viza o cerere de studiere a dosarului de urmărire penală) şi nu fusese formulată cale de atac care să conducă la suspendarea cauzei.

Înalta Curte, secţia penală a subliniat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu au legătură cu fondul cauzei întrucât dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatate nu pot produce un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces întrucât cauza în care au fost invocate cererile de neconstituţionalitate are ca obiect o contestaţie împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a respins o plângere a petentului, iar excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu vizează inadmisibilitatea căii de atac formulate aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în mod repetat (decizia 203/06.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324/14.05.2012, respectiv decizia 244/06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529/06.07.2017 - " o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia").

III. Împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020 recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 4 iunie 2021, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate în prezenta cauză, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele următoare:

Din perspectiva principiului legalitaţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv a exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

În aceste condiţii, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare şi cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020 prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva încheierii penale nr. 35/CP din data de 29 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Or, decizia nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea penală anterior indicată, are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, se constată că, în cauză, recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege reprezintă o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 466 din data de 11 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.