Abusive litigation via appeal against final decision where no statutory remedy exists

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor reţine următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 7/CP/2020 din 27 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 144/CP din 2 decembrie 2020 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2020. În temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., s-a dispus amendarea contestatorului A. cu suma de 1000 de RON, amendă judiciară, pentru abuzul de drept constând în exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale.

Pentru a dispune astfel, s-a constată că prin încheierea nr. 144/CP din şedinţa camerei de consiliu din data de 02 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei adoptate în dosarul penal x/2019 al Serviciului Teritorial Braşov.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 409 din data de 21 septembrie 2020 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020, a fost declinată competenţa de soluţionare a sesizării formulate de petentul A. în favoarea Tribunalului Braşov.

Prin sesizarea formulată, petentul a criticat modul de soluţionare a cauzei penale nr. 223/D/P/2019. S-a constatat că în cauza de mai sus nu s-a pronunţat o soluţie pe fond, iar DIICOT a înaintat plângerea înregistrată sub 223/D/P/2019 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Astfel, împotriva acestei măsuri sus-numitul a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară, plângere inadmisibilă, deoarece legea nu prevede vreo cale de atac împotriva acesteia. Legalitatea plângerilor presupune faptul că un act procesual poate fi supus controlului/verificării/cenzurii numai prin căile prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşa fiind, în afară de căile prevăzute de lege, s-a apreciat că nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unui act procesual. Or, petentul a formulat mai multe sesizări pentru a se efectua cercetări/a se continua cercetările/a se pune în mişcare acţiunea penală într-o cauză în care sesizarea a fost declinată la o altă unitate de parchet faţă de competenţa materială a organelor de urmărire penală.

Având în vedere cele ce preced, plângerea petentului a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii penale de mai sus, a formulat mai multe căi de atac, (apel/contestaţie/recurs în casaţie/contestaţie în anulare/revizuire) numitul A., solicitând admiterea acestora şi desfiinţarea încheierii atacate.

În motivarea contestaţiei formulate, a invocat prevederile Constituţiei României, ale C. proc. pen., C. proc. civ. şi Convenţia CEDO, fără a indica în concret textile de lege aplicabile.

În esenţă, petentul a arătat că încheierea atacată este nelegală, netemeinică şi neconstituţională, dovedind lipsă de imparţialitate, independenţă şi obiectivitate şi pentru toate acestea a solicitat reluarea cercetărilor şi emiterea unor soluţii care să respecte legislaţia în vigoare.

De asemenea, a mai solicitat rectificarea erorii materiale privind numele său din A., în Nicodim fiind din eroare greşit menţionat în încheierea atacată şi sesizarea inspecţiei judiciare pentru rea-credinţă şi gravă neglijenţă a organelor judiciare.

Punând în discuţie admisibilitatea contestaţiei formulată de petent împotriva încheierii penale nr. 144/CP din şedinţa camerei de consiliu din data de 02 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2020, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, deoarece împotriva încheierii vizate, legea nu prevede nicio cale de atac, aceasta fiind definitivă, chiar în încheierea respectivă s-a menţionat că aceasta este definitivă.

Curtea de Apel a reţinut că dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce nu poate fi admis.

În cauză, s-a constatat că a fost respinsă plângerea împotriva unei soluţii adoptate în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Braşov, printr-o încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.

Faţă de aspectele prezentate mai sus şi în raport cu dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, s-a constatat că, petentul A., a promovat o cale de atac inadmisibilă în ordinea de drept. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În ceea ce priveşte restul aspectelor invocate de petent, Curtea de apel a reţinut că eroarea materială privind numele petentului se îndreaptă conform art. 278 din C. proc. pen., "de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu", acesta nefiind un motiv pentru a desfiinţa hotărârea atacată.

Având în vedere că petentul A. nu a formulat cu titlu de excepţie astfel de căi de atac inadmisibile, ci a formulat numeroase cereri similare în dosarele penale în care este parte pe rolul Curţii de Apel Braşov, punând în mişcare multe resurse umane din cadrul sistemului de justiţie, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională a României, acestuia fiindu-i învederate, în repetate rânduri, prin hotărârile pronunţate caracterul inadmisibil al acestor căi de atac formulate, curtea a dispus aplicarea amenzii judiciare petentului pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

S-a reţinut că petentul a promovat prin aceeaşi cerere cinci acţiuni separate împotriva unei încheierii definitive, după cum a menţionat în motivele scrise. S-a observat că petentul nu invocă o situaţie concretă pentru care hotărârea nu este legală şi temeinică şi că motivele invocate de acesta nu se încadrează pe textele de lege ce prevăd condiţiile pentru exercitarea căi de extraordinare de atac a contestaţiei în anulare sau a revizuirii. Printr-o simplă verificare a dosarelor în care figurează ca parte numitul A. pe portalul Curţii de Apel Braşov sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a menţionat că se remarcă numărul ridicat al cererilor inadmisibile formulate de acesta, iar prin verificarea conţinutului acestora se evidenţiază faptul că petentul promovează aceste cererii în cunoştinţă de cauză. S-a indicat, cu titlu de exemplu, dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, în care Curtea de Apel Braşov a respins ca inadmisibil apelul declarat de petentul A., împotriva încheierii nr. 35/CC din 4 noiembrie 2020 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., următoarea abatere săvârşită în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 de RON la 5000 RON:

"n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici".

Aşa cum a reţinut şi doctrina, abuzul de drept constă în încălcarea scopului economic şi social al dreptului recunoscut de lege, se exercită fără un interes legitim şi este neîndoielnic o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie (I. Deleanu, Drepturile subiective şi abuzul de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 73). Or, în speţă, din modul în care apelantul A. a exercitat calea de atac inadmisibilă, din lipsa oricărui scop sau interes legitim în promovarea acesteia, din modul în care acesta a motivat cererile în prezenta cauză şi din numărul deosebit de mare al cererilor formulate de petent pe rolul instanţei rezultă caracterul abuziv al exercitării drepturilor procesuale de către apelant. Abuzul de drept fiind reglementat ca abatere judiciară, curtea constată că se impune aplicarea amenzii judiciare mai sus menţionate în scopul descurajării actelor petentului de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.

În aceste condiţii, formularea cererilor menţionate anterior în faţa instanţei de apel învestită cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzută de lege, împotriva unei încheieri prin care a fost soluţionată o plângere împotriva unei soluţii adoptate de organele de urmărire penală a fost apreciată ca un abuz de drept în sensul prevăzut de art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., şi a dispus aplicarea petentului A. a amenzii judiciare de 1000 RON.

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, precum şi motivele invocate de inculpat care stau la baza formulării prezentei contestaţii, în baza 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 144/CP din 2.12.2020 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen. s-a dispus amendarea contestatorului A. cu suma de 1000 de RON, amendă judiciară, pentru abuzul de drept constând în exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale.

Împotriva încheierii penale 7/CP/2020 din 27 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat cale de atac.

II. Prin încheierea nr. 437 din data de 27 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

1. În temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen. a fost dispusă aplicarea amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON.

2. A fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva încheierii penale 7/CP/2020 din 27 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală a reţinut, în esenţă, că în cauză, contestatorul A. a formulat cale de atac împotriva unei încheieri penale definitive, prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea împotriva soluţiei parchetului.

Potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca tardivă/inadmisibilă sau nefondată prevăzută de alin. (6) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.

Încheierea nr. 7 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov împotriva căreia petentul A. a formulat calea de atac, este definitivă, întrucât nu este prevăzută de lege nicio cale de atac ordinară sau extraordinară, fiind formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că este inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva încheierii penale 7/CP/2020 din 27 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Totodată, Înalta Curte, secţia penală a avut în vedere că în cauza ce are ca obiect formularea unei căi de atac neprevăzute de legea penală, petentul A. a formulat mai multe cereri, respectiv cerere de amânare, cerere de recuzare a judecătorilor, cerere de recuzare a procurorului, cerere de recuzare a grefierului, cerere de desemnare a unui apărător din oficiu, cerere de completare probe noi, cerere de strămutare, excepţii de neconstituţionalitate, excepţii de necompetenţă, excepţii de nelegalitate, cerere de îndreptare eroare materială, cerere de eliberare a transcrierii şedinţei, cerere de chemare în garanţie, cerere de dezataşare a tuturor plângerilor adresate instanţei, cerere de constatare nulitate, cerere de constatare lipsă procedură, cerere privind stabilirea calităţii de contribuabil.

În aceste condiţii, s-a constatat că petentul a formulat cererile menţionate anterior, însă nu a invocat şi nu a motivat concret cererile prin raportare la textele prevăzute de lege.

De asemenea, în şedinţa de judecată, petentul a menţionat că înţelege să formuleze cerere de recuzare a procurorului de şedinţă, motivată de faptul că acesta nu are date de identificare la dosar şi nici documente prin care să dovedească că reprezintă Ministerul Public, precum şi recuzarea completului de judecată motivat de lipsa de imparţialitate, lipsă de independenţă, lipsă de integritate, lipsă de conştiinţă, execitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă şi pentru discriminare. A mai invocat o serie de excepţii de neconstituţionalitate, precizând totodată că formulează toate căile de atac, respectiv apel, contestaţie, contestaţie în anulare, recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de recuzare.

Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., abaterea săvârşită în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 de RON la 5000 RON, respectiv abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici.

Prin urmare, având în vedere numărul mare de cereri formulate, modul în care petentul A. le-a formulat, însă nu le-a argumentat în sensul dispoziţiilor legale, din care nu rezultă un scop în promovarea acestora, Înalta Curte, secţia penală a apreciat că acestea au un caracter abuziv al exercitării drepturilor procesuale.

Aşadar, Înalta Curte a reţinut că formularea numărului mare de cereri, aşa cum au fost menţionate anterior, în faţa instanţei învestită cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzută de lege, împotriva unei încheieri definitive reprezintă o exercitare ca un abuz de drept în sensul prevăzut de art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, în temeiul aceluiaşi text de lege, a dispus aplicarea amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., a dispus aplicarea amenzii judiciare în cuantum de 1000 RON.

Înalta Curte, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petentul A. împotriva încheierii penale 7/CP/2020 din 27 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

III. Împotriva încheierii nr. 437 din data de 27 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020 petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 31 mai 2021, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 4 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate în prezenta cauză, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele următoare:

Din perspectiva principiului legalitaţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv a exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

În aceste condiţii, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare şi cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 437 din data de 27 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac declarată împotriva încheierii penale 7/CP/2020 din data de 27 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Or, încheierea nr. 437 din data de 27 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală prin care s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de către petentul A., are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementarea C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege reprezintă o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 437 din data de 27 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 437 din data de 27 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.