Inadmissibility of appeal against high court filtering-panel decision dismissing cassation for procedural defects
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appellant's appeal as inadmissible, leaving the lower court’s dismissal of the prior challenge in force. The dispute involved an attempt to appeal a decision that had rejected a request for annulment (contestaţie în anulare) against a 2020 interlocutory decision; the appellant sought the cassation of the rejected decision and the annulment of enforcement acts in unrelated civil cases, but the Court focused on the procedural validity of the appeal itself. Applying Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which expressly excludes appeals against high court decisions rendered in the filtering panel for procedural non-compliance, and Article 508(4), which provides that the finality of the decision on annulment mirrors the underlying judgment, the Court held that the 2020 filtering decision was not subject to any legal remedy and therefore the subsequent dismissal of the annulment request was also immune from appeal, rendering the current appeal inadmissible pursuant to Article 248(1) and Article 457(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (1) din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 508 alin. (1) C. proc. civ, art. 490 alin. (1) C. proc. civ, art. 500 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against high court filtering-panel decision dismissing cassation for procedural defects: Conform dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "(4) Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 169 din 19 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 164 din 21 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.
În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.
Potrivit art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".
De asemenea, art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute la pct. 1-4.
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că obiectul contestaţiei în anulare îl formează numai hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ., aplicabil faţă de începerea procesului înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".
Textul de lege anterior evocat stabileşte, fără echivoc, că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunţate de instanţa supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat pentru neîndeplinirea unei cerinţe de formă sau respins pentru neîndeplinirea unei cerinţe de admisibilitate.
Nefiind supusă niciunei căi de atac, hotărârea instanţei de recurs, pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare şi nici de retractare.
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte a constatat că, prin Decizia nr. 164 din 21 septembrie 2020, pronunţată în complet de filtru conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1929 din 5 noiembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Fiind atacată o hotărâre de anulare a recursului în complet de filtru, s-a reţinut că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I raportat la art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei instanţei de recurs.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus a formulat recurs contestatorul A., prin care solicită, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 şi alin. (2), art. 489 alin. (3), art. 490 alin. (1) C. proc. civ. admiterea recursului şi: (i) casarea hotărârii atacate şi a altor hotărâri pronunţate în diverse dosare în materie civilă în care recurentul a fost parte; (ii) în conformitate cu art. 500 C. proc. civ., desfiinţarea, de drept, a tuturor actelor de executare, cu rejudecare pentru încălcarea regulilor de procedură conform art. 501 C. proc. civ. (iii) să se constate că recurentul are dreptul la întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare; (iv) să se dispună, în conformitate cu prevederile art. 722 C. proc. civ., întoarcerea executării silite perimate dispuse de executorul judecătoresc la mai bine de 6 luni de la admiterea hotărârii de executare în baza a numeroase acte false, situaţie refuzată a fi constatată de instanţele anterioare; (v) rejudecarea cauzei, cu cercetarea tuturor capetelor principale de cerere arătate; (vi) trimiterea la organul competent a tuturor actelor false care au dus la formarea acestui dosar de executare.
Recurentul invocă încălcarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu prezentul recurs, a dispoziţiilor legale privind autoritatea de lucru judecata a deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în raport cu sentinţa civilă nr. 5269 din 1 iulie 2004 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
În contextul prezentării numeroaselor sale dosare în materie civilă şi în materie penală, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau al organelor de cercetare penală, recurentul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modalitatea de soluţionare a acestor dosare, precum şi cu privire la conduita celorlalte părţi şi instituţii implicate în procesele expuse, fără a aduce critici concrete cu privire la hotărârea atacată.
Intimata nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ. - aplicabil faţă de începerea procesului înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 -, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, dat fiind faptul că, în caz de admitere, această excepţie de procedură, face inutilă, în tot, cercetarea fondului cauzei.
Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Conform dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "(4) Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
În cauză, contestaţia în anulare formulată de recurent, respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia recurată, a fost exercitată împotriva Deciziei nr. 164 din 21 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.
Aşa cum a reţinut, în mod corect, instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare, prin Decizia nr. 164 din 21 septembrie 2020, pronunţată în complet de filtru conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1929 din 5 noiembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stabileşte, fără echivoc, că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunţate de instanţa supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat pentru neîndeplinirea unei cerinţe de formă sau respins pentru neîndeplinirea unei cerinţe de admisibilitate.
Prin urmare, rezultă că Decizia nr. 164 din 21 septembrie 2020, pronunţată în complet de filtru nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Din aplicarea textelor legale mai sus-menţionate la situaţia de fapt ce rezultă din actele şi lucrările dosarului, rezultă faptul că Decizia nr. 169 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, supusă, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu orice alte apărări formulate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 508 alin. (4) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 169 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2021.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.