Inadmissibility of unconstitutionality challenge for lack of substantive link to jurisdiction transfer proceedings

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 25 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată şi a dispoziţiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010.

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în cauză, Înalta Curte a reţinut că la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2021, în Dosarul nr. x/2021, având ca obiect cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată şi a dispoziţiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, Înalta Curte a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către petentul A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţii legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.

Înalta Curte reţine că petentul nu a argumentat şi motivat pertinent cererea formulată privind excepţiile invocate, nefiind suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea.

Astfel, Înalta Curte, în raport cu argumentele susţinute de petent, a constatat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate şi soluţionarea prezentei cauze ce are ca obiect strămutarea judecării cauzei nr. x/2020 a Curţii de Apel Braşov, deoarece aspectele de neconstituţionalitate invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Deopotrivă, s-a constatat că nu există un interes al petentului A. în cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor indicate, criticile aduse de petent dispoziţiilor legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acestora în raport cu conţinutul propriu-zis in abstracto.

În speţă, Înalta Curte a constatat că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţiile invocate în cauza aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. x/2021, au doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, în contextul în care invocarea neconstituţionalităţii nu este motivată în concret.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că excepţiile invocate nu au legătură cu prezenta cauză, cererea petentului nefiind argumentată pertinent, astfel încât se constată că nu există un interes al petentului A. în cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor indicate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A.

Împotriva încheierii din data de 25 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, petentului A. a formulat, la data de 26 mai 2021 recurs, cauza fiind înregistrată la data de 11 iunie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin calea de atac promovată, recurentul A. a criticat dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate a acesteia astfel cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În esenţă, recurentul a susţinut că excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, că titularul cererii de sesizare are calitatea de parte în acel proces, că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate vizează o lege/ordonanţă/dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare ori care, deşi nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice, că normele a căror neconstituţionalitate se invocă au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate, ce fac obiectul excepţiei, nu au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.

Examinând recursul formulat de recurentul petent A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepţiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv Dosarul nr. x/2021, vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, a cărei îndeplinire a fost susţinută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, reţine că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispoziţiile art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată şi a dispoziţiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010 au fost ridicate în cauza având ca obiect cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov.

Or, aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, se constată că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată, privind C. pen. procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. ce reglementează citarea şi comunicarea actelor de procedură şi care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în cauza având ca obiect cererea de strămutare.

Similar celor reţinute de instanţa de fond se constată că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate nu este justificată prin existenţa interesului specific al celui ce invocă excepţia, relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile invocate ar mai putea să o aibă în speţă faţă de stadiul procedurii, aspect care amplifică concluzia legăturii formale cu cauza.

În consecinţă, având în vedere că dispoziţiile legale, pretins a fi neconstituţionale, nu se circumscriu instituţiei strămutării, lipsind astfel legătura cu soluţionarea cauzei, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de control constituţional.

Faţă de argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2021.

GGC - ED