Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1199/2005 AI generated

Individualization of penalty for drug consumption: rejection of social danger defense and affirming combination with prior sentence

Case Number Decizia nr. 1199/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the defendant’s appeal, thereby upholding the final conviction and sentence imposed by the lower courts. The case involved a criminal prosecution for the illegal purchase and consumption of a small quantity of heroin (0.016 g) by a known drug user who also had prior criminal record for qualified theft and was currently in custody for another offense. The defendant challenged the individualization of the penalty, arguing via ex officio defense that the act lacked social danger, while the appellate court had previously rejected this argument. The Supreme Court held that the conduct clearly met the threshold of social danger required for criminal liability under Article 4 of Law No. 143/2000 and Article 181(1) of the Penal Code, rejecting the claim that the act was trivial. Consequently, the court affirmed the sentence of 2 years and 6 months imprisonment (resulting from the combination of the new penalty with the unexecuted portion of a prior sentence after the revocation of conditional release), finding the penalty consistent with statutory minimums and the defendant’s conduct, and ordered the defendant to pay judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din Legea nr. 143/2000, art. 61 C. pen, art. 57 C. pen, art. 71 C. pen, art. 64 C. pen, art. 191 alin. (1) C. proc. pen; Individualization of penalty for drug consumption: rejection of social danger defense and affirming combination with prior sentence: The case involved a criminal prosecution for the illegal purchase and consumption of a small quantity of heroin (0.016 g) by a known drug user who also had prior criminal record for qualified theft and was currently in custody for another offense. The defendant challenged the individualization of the penalty, arguing via ex officio defense that the act lacked social danger, while the appellate court had previously rejected this argument. The Supreme Court held that the conduct clearly met the threshold of social danger required for criminal liability under Article 4 of Law No. 143/2000 and Article 181(1) of the Penal Code, rejecting the claim that the act was trivial. Consequently, the court affirmed the sentence of 2 years and 6 months imprisonment (resulting from the combination of the new penalty with the unexecuted portion of a prior sentence after the revocation of conditional release), finding the penalty consistent with statutory minimums and the defendant’s conduct, and ordered the defendant to pay judicial costs.

Keywords

AI generated
individualization of criminal sentence imprisonment minimum sentence criminal prosecution sentencing in narcotics cases judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 4 din Legea nr. 143/2000
la 2 ani și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
art. 61 C. pen
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată a inculpatului, din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 57 C. pen
Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 57 C. pen.
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.
art. 64 C. pen
pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.
art. 191 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata a 4.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de statul român.
art. 181 alin. (1) C. pen
Potrivit dispozițiilor art. 181 alin.
art. 52 C. pen
Pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., se impune menținerea pedepsei în cuantumul stabilit.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

The legal basis cited for the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1181 din 22 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul L.F. la 2 ani și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată a inculpatului, din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1075 din 22 martie 2000 a Judecătoriei sector 5 București și în consecință, a contopit pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, cu restul de 395 de zile de închisoare rămas neexecutat, iar dintre cele 2 pedepse stabilite, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, adică pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, astfel că, în final, inculpatul va avea de executat 2 ani și 6 luni închisoare.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

A constatat că o cantitate de 0,016 gr. heroină, ce a făcut obiectul infracțiunii, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata a 4.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de statul român.

S-a reținut că inculpatul L.F., consumator de droguri, la data de 19 martie 2003, a cumpărat de la o persoană neidentificată, o doză de heroină (droguri de mare risc) pentru care a plătit suma de 150.000 lei.

Apoi, a mers în scara unui bloc, unde a separat doza în două părți egale, iar una din acestea a preparat-o pentru folosire și cu ajutorul unei seringi, tip „insulină” și-a injectat-o în brațul stâng.

În acest moment, organele de poliție l-au surprins pe inculpat, având asupra sa doza de heroină nefolosită și seringa goală folosită la injectarea unei din doze.

Inculpatul a declarat apel, criticând sentința sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând a se reduce.

Prin decizia penală nr. 795/ A din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Împotriva acesteia, inculpatul a declarat recurs pe care nu l-a motivat, lăsând soluționarea la aprecierea instanței.

Apărătorul desemnat din oficiu a susținut că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, solicitând a se pronunța achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Or, fapta săvârșită de către inculpat, prezintă evident pericolul social al infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse astfel cum corect s-a considerat în cauză.

Totodată, s-a ținut seama și de conduita necorespunzătoare a inculpatului.

Sub acest aspect, este de menționat că inculpatul are antecedente penale, constând în infracțiuni de furt calificat comise în timp ce era minor, iar în prezent este arestat în altă cauză.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată în cauza de față, cu numai 3 luni peste minimul special prevăzut pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu poate fi considerată ca fiind prea mare, injust individualizată.

Pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., se impune menținerea pedepsei în cuantumul stabilit.

Criticile formulate fiind nefondate și cum nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul inculpatului este nefondat, urmând a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, se va constata că, în prezent, inculpatul este arestat într-o altă cauză.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F. împotriva deciziei penale nr. 795/ A din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2005.