Inadmissibility of repeated execution objection for statute of limitations due to res judicata identity

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 61/F din data de 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A., ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, la data de 22 decembrie 2020, sub nr. x/2020, a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat A. cu privire la Sentinţa penală nr. 44/23.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii, contestatorul a susţinut că, în speţă, cazul de contestaţie la executare este reprezentat de existenţa unei cauze de stingere a pedepsei, respectiv prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 178/01.04.2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 4187/17.12.2008.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Analizând actele cauzei prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 44/P/23.02 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2016, s-a dispus, în baza art. 292 din C. pen., în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 din C. pen., 43 din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (2) din C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

De asemenea, a fost revocată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 178/01.04.2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 4187 din data de 17.12.2008 şi s-a dispus executarea, în întregime, a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, alăturat pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, în final, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.

Sentinţa penală nr. 44/P/23.02 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2016 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 216/A pronunţată în data de 20.06.2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2016, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

S-a mai reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 178/01.04.2008 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 4187/17.12.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2007, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. 1968 cu aplic. art. 74-76 C. pen. 1968, fiind suspendată sub supraveghere executarea pedepsei, în condiţiile art. 861 C. pen. 1968, pe durata unui termen de încercare de 8 ani şi 6 luni.

Prin Sentinţa penală nr. 158/P/10.11.2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 31/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 597 C. proc. pen. în ref. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat A., împotriva Sentinţei penale nr. 44/P/23.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 216/A pronunţată în data de 20.06.2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2016

În motivarea contestaţiei la executare formulată, înregistrată sub nr. x/2020, s-a susţinut că este incident cazul de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi s-a solicitat înlăturarea din cuprinsul Sentinţei penale nr. 44/P/23.02 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2016 a tuturor efectelor Sentinţei penale nr. 178/01.04.2008 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 4187/17.12.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2007

Astfel, s-a susţinut că există o cauză de stingere a pedepsei, respectiv s-a prescris executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 178/01.04.2008 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 4187/17.12.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2007

În acest context, Curtea a reţinut că, potrivit art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.

Curtea a apreciat că, în cauză, condiţia privind identitatea de persoană este îndeplinită. Astfel, după ce a formulat contestaţia la executare care a format obiectul dosarului nr. x/2020, contestatorul - condamnat A. a formulat o nouă contestaţie la executare.

În privinţa temeiului legal, s-a constatat că atât în Dosarul nr. x/2020, cât şi în prezenta cauză, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv incidenţa prescripţiei executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 178/01.04.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 4187/17.12.2008.

În acest sens, Curtea a apreciat că, în concret, motivele şi apărările prezentate în prezenta cauză sunt identice cu cele expuse în cadrul contestaţiei la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, solicitându-se înlăturarea din cuprinsul Sentinţei penale nr. 44/P/23.02 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2016 a tuturor efectelor Sentinţei penale nr. 178/01.04.2008 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 4187/17.12.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2007, contestatorul apreciind că există o cauză de stingere a pedepsei, în ambele dosare temeiurile legale fiind astfel identice.

Curtea a reţinut că toate motivele şi apărările invocate prin prezenta contestaţie i-au fost analizate contestatorului prin Sentinţa penală nr. 158/P/10.11.2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 31/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Prin urmare, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., neputând reanaliza aceeaşi situaţie ca cea analizată în cadrul dosarului nr. x/2020, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură Sentinţa penală nr. 158/P/10.11.2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 31/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, tocmai aceasta fiind raţiunea dispoziţiilor legale anterior evocate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 61/F din data de 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie condamnatul A.

Prin notele scrise depuse la dosar, condamnatul contestator A. a reiterat criticile expuse în conţinutul cererii de contestaţie la executare formulate, solicitând desfiinţarea hotărârii contestate.

În esenţă, motivele de contestaţie invocate de către condamnatul contestator A. vizează eliminarea tuturor efectelor produse de condamnarea aplicată prin Sentinţa penală nr. 178/2008 raportat la Sentinţa penală nr. 44/2018, întrucât, între data pronunţării primei sentinţe şi data descoperirii faptei care face obiectul celei de-a doua hotărâri penale, a existat un termen care impune punerea în discuţie a prescripţiei executării primei pedepse, raportat la luarea în considerare a pedepsei suspendate din cadrul celei de-a doua sentinţe penale.

Totodată, a fost invocată excepţia nelegalei constituiri a instanţei sub aspectul participării reprezentantului Ministerului Public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi nu al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind aplicabil cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În mod suplimentar, condamnatul contestator A. a invocat aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 233 din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea Constituţională a României, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. sunt neconstituţionale, din perspectiva faptului că Decizia penală nr. 31/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 158/P/10.11.2020 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, nu era motivată la momentul formulării contestaţiei la executare pendinte, drept pentru care nu se poate considera că există autoritate de lucru judecat.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte invocarea în cauză a nulităţii absolute a sentinţei contestate din perspectiva nelegalei constituiri a instanţei de judecată sub aspectul participării reprezentantului Ministerului Public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi nu al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, această critică este nefondată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

Acest caz de nulitate absolută are, aşadar, în vedere neparticiparea procurorului la judecata unei cauze, care poate îmbrăca fie forma absenţei fizice efective de la judecată, fie omisiunea de a pune concluzii în cauza la judecarea căreia este prezent.

Or, critica contestatorului privind participarea unui procuror de la o altă structură de parchet nu se circumscrie cauzei de nulitate absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât la judecata cauzei a participat efectiv un procuror, punând concluzii în cauză şi îndeplinind rolul de a apăra interesele generale ale societăţii, astfel încât nu se poate vorbi despre o lipsă a procurorului de la judecată, în sensul vizat de legiuitor în cuprinsul art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că motivul invocat de contestator nu atrage desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum a solicitat acesta, întrucât dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. permit trimiterea cauzei spre judecare numai în cazul încălcării dispoziţiilor privind citarea, aceasta fiind singura ipoteză pentru care legiuitorul a stabilit, cu caracter limitativ, această soluţie.

Analizând în continuare contestaţia la executare, Înalta Curte reţine că aceasta este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârilor penale, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executarea acestora, iar nu şi de legalitatea şi temeinicia lor.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestaţie când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, cererea condamnatului trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Însă, Înalta Curte notează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., cauzele de stingere sau de reducere a pedepsei nu pot fi invocate în mod repetat, cererile ulterioare de contestaţie la executare fiind inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în speţă, au fost reiterate de către contestatorul condamnat A., în motivarea noii contestaţii la executare, aceleaşi motive pe care le-a invocat în cadrul contestaţiei la executare soluţionată prin Sentinţa penală nr. 158/P/10.11.2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 31/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În atare situaţie, Înalta Curte reţine că între cele două contestaţii la executare există identitate de persoană, respectiv contestatorul condamnat A., de temei legal, respectiv dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. care reglementează contestaţia la executare şi de motive şi apărări, respectiv incidenţa prescripţiei executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 178/01.04.2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 4187/17.12.2008.

Cât priveşte critica formulată de condamnatul contestator A. privind împrejurarea că Decizia penală nr. 31/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 158/P/10.11.2020 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, nu era motivată la momentul formulării contestaţiei la executare ce face obiectul prezentei cauze, aspect ce ar duce la concluzia că hotărârea nu a dobândit autoritate de lucru judecat, Înalta Curte o apreciază, deopotrivă, nefondată.

Sub un prim aspect, se constată că Decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea Constituţională a României, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. sunt neconstituţionale vizează hotărârile judecătoreşti prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată şi hotărârile judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, or hotărârea la care face referire condamnatul contestator A. nu face parte din categoria celor avute în vedere de instanţa de contencios constituţional.

Pe de altă parte, se reţine că deciziile pronunţate de Curtea Constituţională a României îşi produc efecte pentru viitor, respectiv după publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, iar Hotărârea nr. 31 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19 ianuarie 2021, respectiv anterior datei de 17 mai 2021, când a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea Constituţională a României.

Prin urmare, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte Sentinţa penală nr. 158/P/10.11.2020 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 31/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., se constată că aspectele invocate de către contestatorul condamnat pe calea prezentei contestaţii au fost deja analizate cu autoritate de lucru judecat în cuprinsul hotărârii judecătoreşti anterior menţionate, fără să fi intervenit schimbări în situaţia juridică a acestuia care să conducă la reaprecierea celor deja statuate anterior cu autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea contestată, prin care s-a respins contestaţia la executare ca inadmisibilă, în temeiul art. 599 alin. (5) C. proc. pen., este legală şi temeinică, iar contestaţia declarată împotriva acesteia este nefondată.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 61/F din data de 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 61/F din data de 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.

GGC - ED