Execution objection inadmissible due to identity of grounds and defenses in request to deduct foreign detention time
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal of the convicted defendant against the Court of Appeal's decision, which had previously declared his execution objection inadmissible, thereby upholding the lower court's ruling and leaving the original 10-year prison sentence in force. The dispute concerned a procedural challenge where the defendant, incarcerated for terrorism-related offenses, sought the deduction of time served in a U.S. military facility in Iraq from his Romanian sentence, arguing that it corresponded to the same acts for which Iraqi courts had acquitted him; however, the defendant had already filed an identical objection in 2017 that was definitively rejected because the Iraqi acquittals could not be recognized in Romania due to violations of the *non bis in idem* principle and the mandatory refusal grounds under international legal cooperation laws. The decisive legal basis for the final dismissal was Article 599(5) of the Code of Criminal Procedure, which renders subsequent execution objections inadmissible when there is an identity of person, legal basis, grounds, and defenses, confirming that the defendant's new arguments regarding international conventions did not constitute valid novel grounds to bypass this procedural bar.
Legislator headnote
AI generatedart. 599 alin. (5) C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 47 alin. (1) C. proc. pen, art. 26 C. pen; Execution objection inadmissible due to identity of grounds and defenses in request to deduct foreign detention time: The dispute concerned a procedural challenge where the defendant, incarcerated for terrorism-related offenses, sought the deduction of time served in a U.S. military facility in Iraq from his Romanian sentence, arguing that it corresponded to the same acts for which Iraqi courts had acquitted him; however, the defendant had already filed an identical objection in 2017 that was definitively rejected because the Iraqi acquittals could not be recognized in Romania due to violations of the *non bis in idem* principle and the mandatory refusal grounds under international legal cooperation laws. The decisive legal basis for the final dismissal was Article 599(5) of the Code of Criminal Procedure, which renders subsequent execution objections inadmissible when there is an identity of person, legal basis, grounds, and defenses, confirming that the defendant's new arguments regarding international conventions did not constitute valid novel grounds to bypass this procedural bar.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded against the first-instance decision.
Basis for ordering the appellant to pay court fees due to procedural fault.
Basis for determining that the ex officio defense fees are to be paid from the Ministry of Justice funds.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 104/F din 03 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi s-a dispus, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., ca onorariul apărătorului din oficiu pentru acesta, în sumă de 313 RON, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că, prin adresa din 02 aprilie 2021, Penitenciarul Bucureşti Jilava a supus atenţiei Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti situaţia juridică a condamnatului A., aflat în executarea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2006, definitivă prin nerecurare la 16 mai 2008, în baza M.E.P.Î. nr. 160 din 16 mai 2008 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală. S-au făcut referiri la perioada executată de acelaşi condamnat de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011 în închisoarea B., aparţinând Forţelor Armate ale Statelor Unite ale Americii şi la oportunitatea promovării unei contestaţii la executare în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Totodată, a fost înaintată contestaţia la executare a condamnatului A. având acelaşi obiect, respectiv deducerea perioadei executate în închisoarea B., aparţinând Forţelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011.
Contestaţia la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 05 aprilie 2021, sub nr. x/2021.
Au fost ataşate dosarului cauzei copii ale M.E.P.Î. nr. 160 din 16 mai 2008 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dar şi ale adresei emise de Departamentul Armatei - Oficiul Mareşalului General Provost - Centrul Naţional de Raportare privind deţinuţii referitor la durata detenţiei în B., traduse în limba română, hotărârii Consiliului Suprem al Magistraturii - Curtea Federală de Casaţie - nr. 193/direcţia generală/2011, hotărârii Consiliului Judiciar Superior - Curtea Penală Centrală nr. 193/complet public/2011 nr. ordine 609, traduse în limba română, Hotărârii Consiliului Judiciar Superior - Curtea Penală Centrală nr. 377/C1/2011, traduse în limba română.
Prin Sentinţa penală nr. 1016 din 19 aprilie 2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia penală, a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe la 29 aprilie 2011 sub acelaşi nr. x/2021.
Au fost ataşate dosarului cauzei extrase Ecris cu privire la Sentinţa penală nr. 177/F din 02 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Sentinţa penală nr. 77/F din 13 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Decizia penală nr. 420/A din 28 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.
Asistenţa juridică obligatorie a contestatorului condamnat A. a fost asigurată în faţa Curţii de apel la termenul de judecată din 03 iunie 2021 de un apărător din oficiu, potrivit delegaţiei pentru asigurarea asistenţei juridice obligatorii nr. x din 06 mai 2021.
La acelaşi termen de judecată, Curtea de apel a pus în discuţie aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora "cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări", contestatorul condamnat A. şi Ministerul Public formulând concluzii cu privire la acest aspect ce au fost consemnate în practicaua sentinţei.
S-a constatat că A. se află în executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2006, definitivă prin nerecurare la 16 mai 2008 [pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de comitere de acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., şi a infracţiunii de iniţierea constituirii unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, precum şi sprijinirea prin finanţare a acestei asocieri, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004], în baza M.E.P.Î. nr. 160 din 16 mai 2008 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Pe calea contestaţiei la executare ce formează obiectul prezentului dosar, acesta a solicitat deducerea perioadei executate de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011, în închisoarea B., aparţinând Forţelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, pretins pentru aceleaşi fapte (autorităţile judiciare competente din Irak dispunând achitarea, prin Hotărârea penală nr. 377 din 06 martie 2011 a Curţii Penale Centrale din Republica Irak şi prin Hotărârea penală nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curţii Federale de Casaţie a Republicii Irak, după ce în primă instanţă, prin hotărârea penală nr. 2011/C3/2006 din 12 octombrie 2006, Tribunalul Central din Bagdad a dispus condamnarea contestatorului la trei pedepse cu moartea prin spânzurare, conform prevederilor art. 421/C/E C. pen., ca urmare a participării la răpirea jurnaliştilor de cetăţenie română C., D. şi E.), în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Anterior, prin contestaţia la executare promovată de acelaşi contestator, condamnatul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 18 august 2017 sub nr. x/2017, în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat deducerea perioadei executate de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011 în închisoarea B., aparţinând Forţelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, ca urmare a recunoaşterii pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curţii Penale Centrale din Republica Irak şi a Hotărârii penale nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curţii Federale de Casaţie a Republicii Irak, potrivit dispoziţiilor art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Or, prin Sentinţa penală nr. 177/F din 02 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă contestaţia la executare promovată de condamnatul A., în baza aceluiaşi temei legal, fiind formulate aceleaşi motive şi apărări reiterate pe calea contestaţiei la executare ce formează obiectul prezentului dosar.
S-a reţinut, astfel, cu autoritate de lucru judecat, pe de o parte, că deducerea perioadei în discuţie nu poate avea loc decât ca urmare a recunoaşterii pe cale incidentală a celor două hotărâri penale pronunţate de autorităţile judiciare competente din Irak, iar, pe de altă parte, că această recunoaştere nu poate avea loc, impedimentul fiind dat de prevederile art. 147 raportat la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care prevăd că:
"Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută şi pusă în executare atunci când (...) d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale", ca o aplicare a principiului non bis în idem, astfel încât să nu existe în ordinea juridică internă două hotărâri penale definitive pronunţate împotriva aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut că ambele hotărâri penale ale autorităţilor judiciare competente din Irak au fost pronunţate cu încălcarea principiului non bis în idem, de vreme ce acestea aveau cunoştinţă de demersurile efectuate de autorităţile judiciare române pentru extrădarea numitului A. efectuate încă din 2005 şi continuate după rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, fiind incident şi motivul obligatoriu de nerecunoaştere prevăzut de dispoziţiile art. 142 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care prevăd că:
"Recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român."
În raport cu cele arătate mai sus, s-a apreciat că dispoziţiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen. sunt aplicabile cauzei, cele două contestaţii la executare (prima înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, soluţionată în mod definitiv, a doua, cea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală) fiind promovate de condamnatul A. în baza aceluiaşi temei legal şi, totodată, fiind prezentate aceleaşi motive şi apărări.
Referitor la susţinerile pretins noi ale condamnatului A., cum că recunoaşterea pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curţii Penale Centrale din Republica Irak şi a Hotărârii penale nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curţii Federale de Casaţie a Republicii Irak, ar fi posibilă în cauză ca urmare a "Convenţiei existente între România şi Statele Unite ale Americii", care ar avea incidenţă în privinţa duratei detenţiei sale, la acea vreme Irak fiind sub ocupaţie americană, s-a apreciat că aspectele menţionate nu sunt relevante pentru cauză, din moment ce refuzul recunoaşterii celor două hotărâri penale pronunţate de autorităţile judiciare din Irak nu s-a întemeiat pe "lipsa unui tratat de cooperare în această materie", cererea fiind analizată în baza art. 6 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în virtutea curtoaziei internaţionale, cu asigurarea reciprocităţii, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul sentinţei.
Împotriva Sentinţei penale nr. 104/F din 03 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie, în termen legal, condamnatul A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi repartizată aleatoriu completului de judecată nr. 7, cu prim termen la 14 septembrie 2021.
Cu ocazia dezbaterilor, contestatorul, beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător din oficiu, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe fond, deducerea duratei detenţiei executate în perioada 23 mai 2005 - 03 martie 2011 din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În susţinerea cererii a arătat că, în raport cu probele existente la dosar, sunt îndeplinite condiţiile pentru deducerea duratei detenţiei executate în închisoarea B., penitenciar care aparţine forţelor armate americane, având în vedere că, în perioada executării pedepsei, Republica Irak se afla sub ocupaţia Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a mai precizat că cererea de contestaţie la executare se bazează pe convenţiile internaţionale existente între România şi Irak la acel moment, respectiv Convenţia de la Geneva din 1961, precum şi pe art. 15 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, potrivit căruia în cazul măsurilor preventive pot fi deduse şi perioadele executate în străinătate.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., prin prisma dispoziţiilor art. 597 alin. (7) şi art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Reglementând procedura şi modul de rezolvare a contestaţiei la executare, art. 599 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (5), că cererile ulterioare formulate în temeiul art. 598 din acelaşi cod sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
În cauză, prin contestaţia înregistrată la data de 05 aprilie 2021 şi soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 104/F din 03 iunie 2021, condamnatul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deducerea din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2006, a perioadei executată în închisoarea B., aparţinând Forţelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011, susţinând, în esenţă, că privarea sa de libertate în acest din urmă interval de timp s-a realizat în considerarea aceloraşi fapte penale pentru care s-a dispus de instanţele române condamnarea sa, dar pentru care autorităţile judiciare din Irak au dispus achitarea.
Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, anterior, însă, acelaşi contestator a formulat o altă contestaţie la executare întemeiată pe aceleaşi dispoziţii legale [art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.], motive (deducerea perioadei executate de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011/30 octombrie 2011 în închisoarea B., aparţinând Forţelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, ca urmare a recunoaşterii pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curţii Penale Centrale din Republica Irak şi a Hotărârii penale nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curţii Federale de Casaţie a Republicii Irak) şi apărări (s-a aflat în detenţie în considerarea aceloraşi fapte pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2006), aceasta fiind soluţionată prin Sentinţa penală nr. 177/F din 02 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Astfel, respingând cererea de contestaţie le executare formulată de condamnatul A., instanţa a stabilit cu autoritate de lucru judecat că deducerea perioadei executate în detenţie preventivă ar fi fost posibilă numai în condiţiile recunoaşterii, pe cale incidentală, a hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curţii Penale Centrale din Republica Irak şi a Hotărârii nr. 609 din 30 octombrie 2011 pronunţată de Curtea Federală de Casaţie a Republicii Irak, însă există un impediment legal care nu permite recunoaşterea acestor hotărâri judecătoreşti, fiind incident motivul obligatoriu de refuz prevăzut de art. 142 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a reţinut şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 142 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, constatându-se că hotărârile penale pronunţate de autorităţile judiciare competente din Irak încalcă principiul non bis în idem, de vreme ce acestea aveau cunoştinţă de demersurile efectuate de autorităţile judiciare române pentru extrădarea numitului A., astfel încât s-a considerat că recunoaşterea şi executarea pe teritoriul naţional a deciziilor judiciare din Irak ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept ale statului român.
Totodată, prin hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat că "nu este posibilă, potrivit legii, o recunoaştere parţială a celor două hotărâri, respectiv numai în ceea ce priveşte constatarea duratei detenţiei preventive. Recunoaşterea parţială vizează situaţiile în care hotărârea a fost pronunţată şi pentru alte fapte (ceea ce nu este cazul în speţă) şi nu recunoaşterea, astfel cum se solicită de apărare, doar a unei dispoziţii din hotărâre, respectiv cea care se referă la detenţia preventivă. De altfel, în cauză hotărârile nici nu conţin date în ceea ce priveşte durata detenţiei, ci doar dispoziţia de punere în libertate, deducerea acesteia, în ipoteza în care recunoaşterea ar fi fost legal posibilă, fiind un efect al recunoaşterii hotărârilor" (Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Raportat la aceste elemente, Înalta Curte consideră că soluţia adoptată de prima instanţă este legală, întrucât condamnatul şi-a întemeiat contestaţia la executare pe aceleaşi dispoziţii legale şi motive, apărările fiind, de asemenea, identice, astfel că s-a realizat o justă aplicare a prevederilor art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., întrucât există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
De asemenea, în mod justificat, judecătorul fondului a apreciat că invocarea de către contestator a "Convenţiei existente între România şi Statele Unite ale Americii" nu reprezintă o apărare nouă, de natură să atragă inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., din moment ce refuzul recunoaşterii hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare din Irak nu s-a întemeiat pe absenţa unui astfel de tratat între cele două state, ci pe alte motive, la care s-a făcut referire în dezvoltările anterioare.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 104/F din 03 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 104/F din 03 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 septembrie 2021.
GGC - ED