Rape of a minor: whether the victim's age alone establishes the element of inability to resist or express will for cassation review of factual findings

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2959/24.11.2020, Judecătoria Sector 4 Bucureşti a hotărât următoarele:

1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) şi art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postexecutorie (două acte materiale împotriva părţii civile B. - martie 2018 - august 2019)

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu partea civilă şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa (în prezent în Bd. x, sc1, Bucureşti) persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ai acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa (în prezent în Bd. x, sc1, Bucureşti) persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postexecutorie (împotriva părţii civile C. - 18.09.2019)

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa (în prezent în Bd. x, sc. x, Bucureşti) persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa (în prezent în Bd. x, sc. x, Bucureşti) persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs şi, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 ani închisoare, reprezentând 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa (în prezent în Bd. x, sc1, Bucureşti) persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa (în prezent în Bd. x, sc. x, Bucureşti) persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii.

În baza art. 7 raportat la art. 3 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din durata pedepsei rezultante de 20 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive din data de 19.09.2019 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpatul A., arestat în baza MAP nr. x/2019.

A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de procuror, din oficiu, pentru părţile civile B. şi C. şi, în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 şi art. 86 C. proc. pen. şi cu referire la art. 1381 şi urm. C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 euro, câte 50.000 euro pentru fiecare parte civilă, la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale.

În baza art. 249 alin. (1), (2), (5) şi 7 C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător luat asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, dispusă prin încheierea din data de 23.04.2020, în scopul garantării reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor.

A sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Sector 4 Bucureşti pentru analizarea necesităţii luării unor măsuri pentru protejarea interesului superior al părţilor civile, în baza Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Prin Decizia penală nr. 875/A din 08.07.2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, a decis următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 2959 din data de 24.11.2020, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond, rejudecând:

1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap la art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) şi art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în stare de recidivă postexecutorie (două acte materiale împotriva părţii civile B. - martie 2018 - august 2019)

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu partea civilă şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postexecutorie (împotriva părţii civile C. - 18.09.2019).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu partea civilă şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa (în prezent în Bd. x, sc. x, Bucureşti) persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m, pe durata pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs şi, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani închisoare, reprezentând 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 15 de ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu părţile civile şi cu membrii de familie ale acestora şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanelor vătămate la mai puţin de 500 m, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din durata pedepsei rezultante de 15 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive din data de 19.09.2019 la zi.

A menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea pentru întreţinerea a două acte sexuale anale cu persoana vătămată B., potrivit art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., şi respectiv pentru întreţinerea unui raport sexual oral cu persoana vătămată C., în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen.

Astfel, a solicitat să se constate că Decizia penală nr. 875/08.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu respectă exigenţele de legalitate, soluţia de condamnare fiind dispusă cu nerespectarea principiilor fundamentale statuate de dispoziţiile art. 4, art. 5, art. 8, art. 10 şi ale dispoziţiilor art. 103 alin. (2), art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, a arătat că, în speţă, condamnarea se bazează în mod determinant pe susţinerile persoanelor vătămate, iar probatoriul administrat nu dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa faptelor reţinute, situaţie în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu există şi nu este prevăzută de legea penală, ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de viol privind persoana vătămată C., a arătat că se impune a fi analizată şi condiţia imposibilităţii victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, nefiind corectă afirmaţia instanţei de apel în sensul că îndeplinirea cerinţei legale rezultă chiar din vârsta extrem de mică a persoanei vătămate, deoarece, dacă textul de lege ar fi avut în vedere îndeplinirea acestei condiţii, raportându-se la vârstă şi nu la împrejurările concrete ale fiecărei speţe, ar fi prevăzut special excluderea condiţiei pentru o anumită categorie de vârstă sau ar fi instituit această condiţie pentru o anumită categorie de vârstă ca şi prezumţie. Or, din moment ce o asemenea reglementare nu există, condiţia imposibilităţii victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa trebuie analizată distinct pentru fiecare situaţie în parte, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, condiţie ce nu este îndeplinită în cauza pendinte. A arătat că, nefiind îndeplinită condiţia imposibilităţii victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, nu este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, ceea ce înseamnă că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Ministerului Public şi părţilor, care nu au depus concluzii scrise la dosar.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, la data de 08.10.2021 dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2019, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 16.11.2021, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 16 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursurilor în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., fiind fixat termen în cauză în acest sens la data de 14 decembrie 2021.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casaţie de la termenul din 14.12.2021, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat şi ale Ministerului Public, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din C. pen. cu aplicarea art. 5 şi art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.

De asemenea, s-a mai statuat în jurisprudenţă şi că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanţa conduite subiectului cu o norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.]" (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de viol reţinute în sarcina sa, în ceea ce o priveşte pe persoana vătămată C., din perspectiva elementului material, respectiv a laturii obiective, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză, nu rezultă săvârşirea faptei printr-una din modalităţile alternative prevăzute de lege, respectiv nu este îndeplinită condiţia imposibilităţii victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de viol în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul inculpat.

Astfel, s-a reţinut, pe baza probelor, că, în perioada anilor 2018 - 2019, fără a se putea stabili cu exactitate data, inculpatul A., în timp ce locuia pe raza Sectorului 4 Bucureşti, în baza unei alte rezoluţii infracţionale, a întreţinut un act sexual oral cu C., minoră în vârstă de 8 ani la data comiterii faptei, aflată de asemenea în îngrijirea, ocrotirea şi educarea sa, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

Potrivit art. 218 alin. (1) din C. pen., reprezintă infracţiunea de viol, "raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare".

Pentru existenta infracţiunii de viol, fapta trebuie să se săvârşească prin constrângere, prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ori prin punerea victimei în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.

Violul realizat prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa presupune o conduită a autorului, anterioară actului sexual, prin care acesta cauzează o astfel de stare la nivelul victimei.

Imposibilitatea de a se apăra indică o stare de vulnerabilitate fizică a victimei care, din diferite motive este incapabilă să reacţioneze, să opună rezistenţă făptuitorului.

Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa indică o stare de vulnerabilitate psihică a victimei care, din diferite motive nu are reprezentarea exactă a ceea ce i se întâmplă.

A profita de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa presupune ca făptuitorul să se folosească în mod conştient de starea de vulnerabilitate a victimei, o stare preexistentă, pe care el nu a provocat-o, dar pe care o exploatează, o "valorifică".

În practica judiciară, s-a decis că un minor de 9 ani nu poate consimţi valabil la un raport sexual şi, de aceea, în cazul unui raport sexual firesc cu acesta, fapta autorului se va încadra în viol (C. Ap. Bucureşti, s. a II-a, dec. nr. 3/1995, citată în C. pen., ediţie îngrijită de G. Bodoroncea el alii, precit. 2007, p. 686).

În acest caz, minoritatea victimei devine relevantă exclusiv pentru ferocitatea faptei autorului care, deşi ştie că victima este un minor, decide să o violeze, cu toate consecinţele dezastruoase pe care le implică o atare faptă.

Aşadar, dacă victima are o vârstă fragedă, un act sexual, chiar aparent "consimţit", este considerat viol, tocmai pentru că victima nu are capacitatea de a înţelege ce i se întâmplă şi nu poate consimţi în mod valabil la conduita sexuală (victima se află, aşadar, în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa).

În consecinţă, acţiunea inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu minora C., în vârsta de 8 ani, profitând de faptul că se afla în îngrijirea şi ocrotirea sa, corespunde textului legal de incriminare a faptei de viol, în modalitatea agravată reţinută de instanţa de apel.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din C. pen., ci s-a contestat însăşi săvârşirea acesteia, împrejurare care, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă de către instanţa de apel, se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din C. pen. şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casaţie menţionat [respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.], întrucât fapta recurentului inculpat A. corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din data de 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă C., în sumă de 470 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din data de 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă C., în sumă de 470 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED