Bribery conviction for thesis interference: insufficiency of factual link to official duties in cassation review under Article 438(1)(7) CPP

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 101 din 15.04 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen. a dispus plata onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Prin Decizia penală nr. 572 din 2 iulie 2021 Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 101/D/15.04.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalul Bacău.

A desfiinţat sentinţa penală apelată în parte:

A reţinut cauza spre rejudecare şi în fond, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. a dispus condamnarea printre alţii şi a inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pentru A. cu respectarea prevederilor art. 93 alin. (1) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 572 din 2 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2018, inculpatul A., a declarat recurs în casaţie.

În cererea scrisă, inculpatul A. a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din 2 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 27 octombrie 2021.

În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul A. a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul-inculpat A. a solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen.

În concret, inculpatul A. a susţinut prin cererea de recurs în casaţie că din situaţia faptică care a fost descrisă şi din probatoriul administrat a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, în sensul că nu sunt întrunite toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute în norma de incriminare.

Totodată, a mai motivat că fapta de dare de mită nici măcar nu a fost descrisă decât la modul general, fără raportare concretă la elementele infracţiuni prevăzute de C. pen., iar situaţi de fapt nu se pliază în vreun fel pe textul de lege cuprins în art. 290 C. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din 2 iulie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. a fost admis în principiu cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 24.05.2017, în jurul orei 13:43, când inculpatul B. a primit de la numitul A. o sumă de bani într-un plic, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu. La ora 13:40.00 inculpatul A. a înmânat un memory-stick inculpatului B., ulterior mergând până pe holul universităţii pentru a chema o persoană de sex feminin, la solicitarea inculpatului B. Ulterior după ce în birou a intrat şi persoana chemată, între cei doi inculpaţi a avut loc un dialog pe marginea lucrării de licenţă. La finalul întâlnirii, inculpatul A. a scos din buzunarul drept al pantalonilor un plic de culoare albă pe care la pus pe biroul inculpatului B., sub privirile acestuia, după care a dat noroc cu acesta şi i-a mulţumit. În continuare inc. B. s-a ridicat de pe scaun a luat plicul lăsat şi l-a băgat în buzunarul stâng de la sacou. Cele trei persoane au părăsit biroul, între persoana de sex feminin care îl însoţea de inculpatul A. şi profesor purtându-se un dialog cu privire la parcursul pe care acesta trebuie să îl aibă.

Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin. (1) C. penal.

Infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., este o infracţiune de corupţie, care prezintă pericol social tocmai prin faptul că se aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la încrederea în actele de serviciu îndeplinite de funcţionarii publici, acte care trebuie să fie la adăpost de orice influenţă exterioară. Prin urmare, actul de corupere este strâns legat de actul de serviciu îndeplinit de funcţionarul public, iar aceasta presupune asumarea din partea inculpatului a motivaţiei de a-l determina pe funcţionar să adopte o conduită favorabilă acestuia. În aceste condiţii se poate susţine că, în lipsa motivaţiei inculpatului că îl va determina pe funcţionarul public să aibă conduita aşteptată de mituitor, fapta de a promite, oferi sau da sume de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, nu constituie infracţiunea de dare de mită. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, nu are relevanţă dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută, nici dacă acceptarea promisiunii unor foloase a fost urmată de prestarea actului. Nu este relevant dacă actul care intră în îndatoririle de serviciu s-a produs ori nu, precum şi momentul în care aceasta s-a realizat, raportat la momentul săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii, deoarece producerea folosului aşteptat de mituitor nu este o condiţie pentru existenţa infracţiunii de dare de mită.

Criticile formulate de recurent, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care a fost condamnat sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat A., a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de dare de mită pentru care a fost condamnat, din perspectiva neîndeplinirii unei cerinţe esenţiale respectiv faptul că, nu rezultă, că acele sume de bani sau sticla de băutură spirtoasă ar fi fost remise inculpatului în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, lipsa acestei legături necesare între foloasele date inculpatului şi competenţele funcţiei acestuia conducând la neîndeplinirea cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii de mită.

Sub acest aspect, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă de către instanţa de apel, se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracţiunea de dare de mită şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii.

Din perspectiva verificării tipicităţii infracţiunii de dare de mită nu prezintă relevanţă stabilirea modalităţii concrete în care mituitorii ar fi fost favorizaţi. Este posibil ca acest lucru nici să nu se concretizeze (cum s-a şi întâmplat în cauză, unii studenţi fiind examinaţi de alte persoane ca urmare a arestării lui B.), însă acest lucru nu are influenţă asupra existenţei infracţiunii de dare de mită.

De asemenea, se tinde, prin exercitarea căii extraordinare de atac, la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Or, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârea recurată şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt definitiv stabilite.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din data de 2 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 572 din data de 2 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.

GGC - ED