Cassation appeal dismissed for challenging factual findings in tax evasion complicity case

Deliberând, asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 77/14.02.2019, Tribunalul Ilfov, secţia penală, între alţii, a fost condamnat inculpatul A., în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare

În baza art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României) C. pen.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL şi SC F. SRL la plata către partea civilă a sumei de 1.119.268,61 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, sumă la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, obligaţii ce se vor calcula în conformitate cu legislaţia fiscală, acestea fiind datorate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data plăţii efective.

A fost menţinut sechestrul asigurator instituit asupra:

- Clădire şi teren în suprafaţa de 423 mp situate pe sos x (conform cărţii funciare x);

- Teren intravilan în suprafaţa de 1351 mp situat în Bucureşti, str. x, Sectorul 5 (conform cărţii funciare x a Municipiului Bucureşti, Sector 5);

- Teren intravilan în suprafaţa de 5800 mp situat în Brăneşti, nr. CF vechi x, nr. cadastral vechi x (conform cărţii funciare x);

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Autoturism marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Semiremorca marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x;

- Auto 2 axe marca x cu seria de sasiu x, toate aflate în proprietatea SC B. SRL

- Cota de 1/3 din apartament 4 camere situate în Bucureşti, Bd. x (actual Basarabia), nr. 98, Sector 2 (conform cărţii funciare x a Municipiului Bucureşti, Sector 2);

- Cota de 1/3 din teren în suprafaţa de 350mp (418,57 mp din măsurătorile cadastrale) situat în Bucureşti, Intrarea Băbeni, nr. x, Sector 3 (conform cărţii funciare x a Municipiului Bucureşti, Sector 3);

- Teren intravilan în suprafaţa de 2000 mp situat în Brăneşti, (conform cărţii funciare x), toate aflate în proprietatea numitei G., administrator al SC B. SRL.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, între alţii, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 21/A din 20.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat, între alţii, de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 77/14.02.2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov.

Hotărârea din apel a fost comunicată tuturor părţilor, inculpatului A. fiindu-i comunicată la data de 05.03.2021 - la locul de detenţie - Penitenciarul Giurgiu.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 31.03.2021 (data poştei), a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat H. cu împuternicire avocaţială aflată la dosar, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivului de recurs în casaţie, s-a invocat, în esenţă, ignorarea atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, a tuturor probelor din dosar, apreciindu-se că tot probatoriul administrat în cauză dovedeşte atât nevinovăţia inculpatului, cât şi inexistenţa unei fapte penale.

După efectuarea comunicărilor, conform art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 10.08.2021, sub nr. x/2016, fiind repartizat aleatoriu completului C6 Filtru.

Prin referatul judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 07 octombrie 2021.

Procedura de comunicare a cererilor de recurs în casaţie a fost legal îndeplinită.

La data de 05 octombrie 2021 a fost întocmit raportul de magistratul asistent desemnat, care a apreciat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul A. este admisibil în principiu.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă în principiu fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, motiv pentru care a fost admisă în principiu şi a fost trimisă completului competent în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocate de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivul de casare invocat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De altfel, în cadrul definiţiei legale a infracţiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opţiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înţeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voinţă exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeaşi viziune reiese şi din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menţionând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de " nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.

Procedând la evaluarea acestei corespondenţe, Înalta Curte constată, în prealabil, că recurentul inculpatul A. a fost condamnat, întrucât, în perioada 15.05.2014-22.05.2014, în calitate de administrator de fapt al SC E. SRL, i-a sprijinit pe inculpaţii G. şi I. în realizarea rezoluţiei infracţionale, sprijin material şi direct, constând emiterea a trei facturi fiscale, în sumă de 756.400 RON (din care TV A - 146.400 RON), reprezentând avans marfă, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat în cuantum de 146.400 RON din prejudiciul total de 1.119.268,61 RON produs de inculpaţii G. şi I., fiind întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prev. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Recurentul inculpat A. a invocat, în susţinerea recursului în casaţie, în esenţă, ignorarea atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, a tuturor probelor din dosar, apreciind că tot probatoriul administrat în cauză dovedeşte atât nevinovăţia inculpatului, cât şi inexistenţa unei fapte penale.

În concret, în cauză, susţinerile recurentului inculpat subsumate noţiunii de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul cazului de casare invocat, sunt raportate de către acesta la modalitatea în care instanţele au apreciat situaţia de fapt din prezenta cauză şi la modalitatea de interpretare a probatoriului.

Examinând cauza prin prisma criticilor aşa cum au fost formulate, Înalta Curte constată că în speţă instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Înalta Curte subliniază că, pin prisma cazului de casare invocat în cauză, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, instanţele au constatat că infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, aşa cum a fost reţinută în sarcina inculpatului, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către acesta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, dispunând în consecinţă condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

Înalta Curte menţionează că aspectele invocate prin recursul în casaţie, ce vizează situaţia de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv, vinovăţia inculpatului, probatoriul cauzei ori modul de interpretare a probelor dosarului, acestea nu pot face obiectul examinării în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Aşadar, astfel de critici nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, acesta fiind scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Or, de vreme ce susţinerile recurentului inculpat tind, în esenţă, la reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, acestea nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat în mod formal cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din data de 20 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins recursul, va obliga recurentul inculpat la plata acestora în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 21/A din data de 20 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

GGC - ED