Cassation scope limited to statutory limits of sanctions, excluding reassessment of factual circumstances and mitigation

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1674/2020 din data de 23 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Oradea, în temeiul art. 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

1. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

2. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzute de art. 334 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

3. pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

4. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu, de 9 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte trei pedepse, rezultând pedeapsa principală parţială de 1 an şi 9 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3), lit. a) şi alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 41 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte ca pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 100/A/28.02.2018 a Curţii de Apel Oradea, să fi fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 100/A/28.02.2018 a Curţii de Apel Oradea, inculpatului A. i s-a aplicat pedeapsa principală rezultantă de 10 luni şi 975 de zile închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată dispusă din executarea pedepsei de 10 luni şi 975 de zile închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea şi s-a dispus executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, de 512 zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa principală parţială de 1 an şi 9 luni închisoare, la restul de 512 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 luni şi 975 de zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, astfel că s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă, de 1 an, 9 luni şi 512 zile închisoare, în stare de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea plăcuţelor de înmatriculare cu nr. x, ridicate de la inculpat, conform dovezii IPJ Bihor - Poliţia Municipiului Oradea din data de 18.02.2020.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A. prin care a solicitat modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună în principal aplicarea unei amenzi, iar în subsidiar, să se dispună reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

S-a arătat, în esenţă că, prima instanţă nu a analizat în mod corect dispoziţiile art. 74 C. pen., respectiv criteriile de individualizare a pedepsei, precizând că în dreptul penal trebuie respectat principiul umanismului şi trebuie avute în vedere circumstanţele reale ale faptei, respectiv faptul că inculpatul a condus o distanţă extrem de mică, acesta aflându-se iniţial pe păşune şi nu a avut posibilitatea să ajungă în faţa casei decât traversând drumul public pe o porţiune foarte scurtă.

Totodată a mai precizat inculpatul a fost abordat în faţa casei de organele de poliţie, cu motorul oprit, însă acesta a fost de bună-credinţă şi a recunoscut că a fost la volan, conducând la o oră extrem de târzie, într-o zonă necirculată, fără să producă vreo distrugere sau vreo vătămare cuiva.

Prin Decizia penală nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1674/23.12.2020, pronunţată de către Judecătoria Oradea, care a fost menţinută.

Pentru a se pronunţa în acest sens, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, dar şi al cercetării judecătoreşti în fond şi apel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că sentinţa atacată este legală şi temeinică, sens în care apelul declarat de către inculpat va fi respins potrivit dispozitivului prezentei.

În mod corect a reţinut instanţa de fond starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Fără a se relua în detaliu starea de fapt, care a fost corect reţinută de către prima instanţă, raportat la probatoriul administrat şi procedura recunoaşterii urmată de către inculpatul A., instanţa de control judiciar a constatat, în esenţă că, în data de 18.02.2020, în jurul orei 01:05, acesta a condus fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul marca x cu nr. de identificare x pe str. x din mun. Oradea, având aplicate plăcuţele cu nr. fals de înmatriculare x şi totodată se afla sub influenţa alcoolului, având o îmbibaţie alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat potrivit aparatului alcootest efectuat la ora 01:18.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. x din 19.08.2020 emis de SJML Bihor a rezultat că numitul A. a avut o alcoolemie de 1,45 g% alcool pur în sânge la recoltarea probei biologice care s-a realizat la ora 01:45.

Deşi în faţa instanţei de fond şi de apel inculpatul a declarat că ar fi parcurs cca. jumătate din 100 de metri pe drumul public de pe strada x nr. 37 pentru a ajunge acasă de pe păşunea din Episcopia unde voia să o înveţe pe soţia sa să conducă pentru a-şi lua permisul de conducere mai repede, fiind oprit de către organele de poliţie chiar în faţa casei, cu ocazia întocmirii procesului-verbal menţionat anterior acesta a declarat că s-a deplasat cu soţia de la domiciliu la o păşune în spatele CET-ului lângă strada x şi observând că se apropie o maşină de poliţie, s-a panicat şi a încercat să fugă ca să ajungă acasă cu maşina.

În acest sens, s-a mai consemnat că inculpatul, înainte de a se urca la volanul maşinii personale a aplicat pe aceasta plăcuţele de înmatriculare care erau atribuite unei alte maşini pe care a deţinut-o şi nu a radiat-o din circulaţie, declaraţie care a corespuns cu cea dată în faţa instanţei de fond.

Astfel Curtea de Apel a apreciat că varianta prezentată în instanţă de către inculpat privind distanţa parcursă nu este plauzibilă în condiţiile în care pe de o parte acesta a recunoscut iniţial că a mers cca. un km, iar pe de altă parte aplicarea plăcuţelor de înmatriculare aparţinând altei maşini nu era justificată decât dacă acesta intenţiona să conducă vehiculul pe drumurile publice.

În fine, s-a mai constatat faptul că încercarea inculpatului de a se sustrage răspunderii penale prin fuga de organele de poliţie care se apropiau de acesta nu poate constitui o scuză sau vreo circumstanţă atenuantă aşa cum acesta încearcă să lămurească organele judiciare în acest sens sub pretextul că s-ar fi panicat.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator aplicat, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă, în mod corect, a reţinut că inculpatul A. a comis cele 4 infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind reprezentat de pedeapsa de 10 luni şi 975 de zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 100/A/28.02.2018 a Curţii de Apel Oradea, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 03.12.2019, cu un rest rămas de executat de 512 de zile închisoare, interval de timp în care acesta a comis infracţiunile care formează obiectul acuzării.

În consecinţă, instanţa de control judiciar a constatat că există probe concludente care dovedesc săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunilor care formează obiectul acuzaţiei şi văzând dispoziţiile art. 74 C. pen. privind modul de comitere a faptelor şi împrejurările cauzei, conduita inculpatului de recunoaştere a faptelor, drumul parcurs de către acesta, existenţa de antecedente penale, inculpatul persistând şi în comiterea de infracţiuni de acelaşi gen-infracţiuni rutiere, vârsta acestuia, încercarea de a se sustrage răspunderii penale prin fuga de organele de poliţie, regulile de circulaţie încălcate, precum şi pericolul social a faptelor şi în conformitate cu jurisprudenţa în materia, se apreciază că pedepsele principale aplicate de prima instanţă (inclusiv pedepsele complementare şi cele accesorii, precum şi pedeapsa rezultantă) şi care sunt orientate spre minimul special corespunde nevoilor de apărare socială şi asigură îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor sancţiunii.

Totodată, întrucât acesta a nesocotit obligaţiile şi măsurile de supraveghere pe care le avea de respectat în perioada liberării condiţionate, în special art. 100 alin. (5) C. pen., încercând să se sustragă răspunderii penale şi văzând atitudinea cooperantă a acestuia, starea de recidivă postcondamnatorie Curtea de Apel Oradea a considerat că, nu se poate aplica pedeapsa amenzii penale în cazul infracţiunilor unde legea prevede alternativ pedepse şi nici reduce pedepsele sub cuantumul stabilit la Judecătoria Oradea, astfel că aspectele personale şi medicale invocate în apărare nu pot fi valorificate decât în limitele stabilite de prima instanţă de judecată.

Împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpatul A., a declarat recurs în casaţie la data de 13.07.2021, prin apărător ales, avocat B.

Inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie formulată a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

În concret, inculpatul a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate, din prisma cazului de casare invocat, a susţinut că în esenţă, că, prin decizia recurată, instanţa de apel a menţinut în totalitate sentinţa penală prin care s-a aplicat o pedeapsa în afara limitelor legale, redând dispozitivul Sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Oradea şi dispozitivul deciziei recurate.

În acest sens, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că, în conformitate cu expunerea de motive a noului C. proc. pen., "recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este numai de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege."

Finalitatea recursului în casaţie în materie penală a fost, în continuare, detaliată în jurisprudenţa constituţională care s-a dezvoltat de la data intrării în vigoare a normelor de procedură. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională a reţinut, în sistemul C. proc. pen. în prezent în vigoare "recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, de anulare, dată în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...) astfel că în recurs nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, aşadar, un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea hotărârilor necorespunzătoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul având şi un rol subsidiar în uniformizarea Jurisprudenţei, iar "instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punct de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile." în consecinţă, "recursul în casaţie are ca obiect verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele juridice aplicabile, în scopul îndreptării erorilor de drept".

Apărarea a susţinut că, prin Decizia nr. 651/2017, Curtea Constituţională a subliniat că "scopul recursului în casaţie" este acela de a "îndrepta anumite erori grave de drept comise în judecarea apelului".

În concluzie, raportat la jurisprudenţa constituţională, se recunosc recursului în casaţie funcţiile esenţiale de a asigura respectarea legii şi uniformizarea jurisprudenţei, iar asigurarea unei practici unitare reprezintă, totodată, o atribuţie constituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care derivă din dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţia României, potrivit cu care "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale". Astfel, reglementarea recursului în casaţie în C. proc. pen., în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a urmărit să pună la dispoziţie instanţei supreme o modalitate eficientă, necesară, de realizare a atribuţiei constituţionale de asigurare a aplicării unitare a legii.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 10, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 09 noiembrie 2021, ora 09:00, Sala Secţiilor Unite, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării (încunoştinţarea apărătorului ales şi desemnarea unui apărător din oficiu).

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura recurentului inculpat, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

*

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv reformarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Evaluând prezenta cale de atac, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., reprezentând, în concret, manifestarea de voinţă a inculpatului A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obţinerea reindividualizării pedepsei aplicate şi implicit a unui tratament sancţionator mai blând, manifestare al cărei conţinut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin conţinutul lor, criticile invocate de către recurentul inculpat A. nu aduc în discuţie elemente de natură a fi circumscrie nici măcar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constituind critici de netemeinicie a soluţiei de condamnare, iar nu de nelegalitate dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de:

· de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 9 luni închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 2 ani sau amendă)

· conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 9 luni închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 3 ani şi 4 luni sau amendă)

· conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 1 an închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 3 ani şi 4 luni)

· conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 9 luni închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 3 ani şi 4 luni)

astfel, încât, pedepsele pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute se circumscriu limitelor prevăzute de lege.

Se constată, de asemenea, că la stabilirea pedepsei rezultante a fost corect aplicat tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni conform art. 79 alin. (2) C. proc. pen., respectiv concursul de infracţiuni şi recidiva postcondamnatorie.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.

GGC - ED