Bribery typicity independent of fraud acquittal in public procurement

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1171/F din 31 mai 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale corespunzătoare celor două proiecte).

În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (două acte materiale corespunzătoare celor două proiecte).

În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 4 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită), în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza 45 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) pe o perioadă de 4 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 23 iunie 2016 la 20 octombrie 2016 şi arestul la domiciliu de la 20 octombrie 2016 la 18 noiembrie 2016.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. cu referire la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 274 000 euro, în echivalent RON la cursul oficial BNR, din ziua executării.

În baza art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 19 din C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de Ministerul Justiţiei şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 19 047 532,02 RON, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 199/P/2016 din 01 noiembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, respectiv cota de 1/1 din imobilul-apartament nr. x situat în comuna Chiajna, sat Dudu, strada x nr. 54 (provizoriu), judeţul Ilfov, număr cadastral x, compus din două camere, în suprafaţă utilă de 46,37 mp, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 septembrie 2015 de BNP B. (asupra acestui apartament este intabulat dreptul de ipotecă legală în valoare de 178 951 RON, prin contractul de garantare pentru achiziţia de locuinţe x din data de 11.08.2015 în favoarea statului român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - 50% ŞI C. SA - 50%, cu valoare impunere 178951 RON), asupra sumelor existente în conturile deţinute de inculpat, precum şi poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în aceste conturi la D., E., F., G. SA şi H. SA, până la concurenţa sumelor menţionate anterior reprezentând despăgubiri materiale şi confiscare specială.

Prin Decizia penală nr. 389/A din 13 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 1171/F din 31 mai 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă principală de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind repuse, în individualitatea lor, pedepsele de 5 ani închisoare şi de 4 ani închisoare, pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe durata de 4 ani, repunând, în individualitatea lor, pedepsele complementare componente şi pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., repunând, în individualitatea lor, pedepsele accesorii componente.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice) şi k) din C. pen., pe o durată de 4 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Justiţiei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, precum şi măsura popririi asupra conturilor inculpatului, luate prin ordonanţa din data de 01 noiembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în Dosarul nr. x/2016, până la concurenţa sumelor de 274.000 euro şi de 19.047.532,02 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000(două acte materiale corespunzătoare celor două proiecte) instanţa de apel a reţinut că:

La data de 3 iunie 2016, s-a formulat un denunţ, în care s-a arătat că, după publicarea anunţului de organizare a licitaţiei publice, inculpatul, care era director la Direcţia "Tehnologia Informaţiei" din Ministerul Justiţiei şi pe care martorul îl cunoştea încă din anul 2011, i-a spus să participe cu SC "I." SRL, la care este asociat şi administrator. Martorul-denunţător a arătat că îl cunoştea pe inculpat încă de când acesta lucra la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului, cu care SC "I." SRL încheiase contracte, având o relaţie de amiciţie, cu ieşiri împreună la cafea sau bere în afara orelor de program, apoi, după ce a fost detaşat la Ministerul Justiţiei, inculpatul i-a adus la cunoştinţă despre proiectul "Platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiţiei şi sistemul judiciar din România", însă şi-a dat seama că nu poate participa la licitaţia publică singur, astfel că a luat legătura cu directorul SC "J." SA, după care, spunându-i despre participarea la licitaţia publică în consorţiu, inculpatul i-a spus că-i va ajuta să câştige, în schimbul unui "comision" în sumă de aproximativ 220.000 euro. La una dintre întâlnirile din zona Parcului Herăstrău, Sectorul I, Bucureşti, inculpatul i-a înmânat stick-ul conţinând caietul de sarcini şi, la rândul său, până la deschiderea ofertelor, i-a remis acestuia, în două tranşe, suma totală de 41.000 euro, pe urmă, după deschiderea ofertelor şi până la încheierea contractului, i-a mai înmânat, în trei tranşe, suma totală de 88.000 euro, iar, în timpul derulării contractului, i-a remis, tot în tranşe, suma totală de 110.000 euro, precizând faptul că remiterea tranşelor de mită nu era condiţionată de anumite etape ale proiectului, însă, cu siguranţă, a ajutat la derularea acestuia.

Curtea de apel a constatat că declaraţiile martorului-denunţător privind tranşele de mită sunt confirmate de extrasele de cont bancar privind SC "K." Ltd, Cipru, potrivit cărora SC "J." SA a trimis în contul bancar al acestei societăţi comerciale, deschis la L.

Ca atare, coroborând declaraţiile iniţiale ale martorului-denunţător, cu rulajele din contul bancar aparţinând SC "K." Ltd, Cipru, precum şi în raport cu proba cu înscrisuri pe situaţia de fapt, din care rezultă etapele procedurii de atribuire şi de derulare a contractului, constată că suma de 41.000 euro a intrat în contul bancar al SC "K." Ltd, Cipru pe data de 11. XII.2012, confirmându-se susţinerea martorului-denunţător conform căreia a remis această tranşă de mită în perioada dintre publicarea anunţului privind licitaţia publică şi atribuirea contractului către Asociere, care înseamnă perioada 3. XI.2012 - 25. III.2013, că, după semnarea contractului, care a avut loc pe data de 29. IV.2013, martorul-denunţător a remis, în tranşe, suma de 88.000 euro, în condiţiile în care în perioada 2. IX.2013 - 8. X.2013, SC "J." SA a transferat în contul bancar al SC "K." Ltd, Cipru suma totală de 141.600 euro, din care, pe datele de 9. X.2013 şi 10. X.2013, a fost transferată în contul SC "M." SA suma totală de 64.000 euro, iar, în fine, ultima tranşă din mită în sumă totală de 110.000 euro, a fost remisă, tot în tranşe, înainte de demararea procedurii de înlocuire a furnizorului de echipamente SC "N." SRL cu SC "Y." SRL, care a avut loc pe data de 28. XI.2013, însă, pe data de 17. XII.2013, prin urmare ulterior datei de 28. XI.2013, SC "J." SA a transferat în contul bancar al SC "K." Ltd, Cipru suma de 49.975 euro, transferată, pe data de 9. I.2014, în contul bancar al SC "M." SA, de care nu se poate face abstracţie, în condiţiile în care proiectul a fost încheiat la data de 20. I.2014. Rezultă, din aceste probe, că suma totală remisă inculpatului, cu titlu de mită, este de 239.000 euro.

Aşadar, Curtea de apel reţine că declaraţiile martorului-denunţător O., ale martorilor P., Q., R. şi S., coroborate cu extrasele de cont bancar privind SC "K." Ltd, Cipru constituie probe clare de vinovăţie cu privire la infracţiunea de luare de mită, în legătură cu proiectul "Platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiţiei şi sistemul judiciar din România", iar probatoriul propus de inculpat nu a avut forţa probantă de a răsturna tot acest ansamblu de dovezi împotriva sa.

II. În ceea ce priveşte proiectul "Implementarea Portalului N-Lex", analizând probele, Curtea de apel constată că, pe data de 27. VII.2016, martorii O. şi Q. au formulat denunţuri, prin care au arătat că inculpatul a pretins un procent de 10% din valoarea contractului pentru declararea câştigătoare a ofertei depusă de SC "T." SRL, la care este administrator martorul-denunţător Q., astfel că martorul-denunţător O. i-a remis suma de 35.000 euro inculpatului şi suma de 20.000 euro martorului U., puse la dispoziţie de martorul V., împuternicit al SC "W." SRL

Martorul V. a declarat că a retras de la bancă suma totală de 55.000 euro în trei tranşe, respectiv suma de 20.000 euro prima tranşă, iar restul în sumă de 35.000 euro în două tranşe, pe care le-a remis, personal, martorului-denunţător O., cunoscând că vor ajunge la funcţionarii publici din cadrul Ministerului Justiţiei, dintre care unul este "şeful IT". La cercetarea judecătorească a fondului, la termenul de judecată din data de 7. IX.2017, a arătat că, pe la sfârşitul primăverii anului 2014, martorii-denunţători O. şi Q. i-au solicitat suma de 55.000 euro, pentru a o înmâna unor funcţionari publici din cadrul Ministerului Justiţiei, astfel că i-a remis suma respectivă martorului-denunţător O., care nu i-a precizat nici un nume de funcţionar public.

Prin urmare, Curtea de apel a constatat că înscrisurile pe situaţia de fapt, declaraţiile martorilor-denunţători O. şi Q., precum şi declaraţiile constante ale martorului V. constituie probe clare, neechivoce că inculpatul a pretins şi a primit suma de 35.000 euro, cu titlu de mită, pentru facilitarea câştigării şi derulării acestui proiect.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (două acte materiale):

În ceea ce priveşte infracţiunea de fraudarea fondurilor europene, în formă continuată, conţinând două acte materiale, în raport cu cele două proiecte, s-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul a înmânat stick-ul conţinând caietul de sarcini înainte de lansarea anunţului pe platforma electronică şi că a întocmit, în fals, o serie de documente.

Mai întâi, înmânarea strick-ului constituie o acţiune, şi nu un document ori o declaraţie falsă, inexactă sau incompletă, aşa cum se prevede în conţinutul infracţiunii de fraudarea fondurilor europene. În plus, această susţinere face dovada că procurorul nu a delimitat actul de corupţie de elementele constitutive ale infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. În mod generic, Curtea constată că oferta şi documentaţia depuse de fiecare asociere, în vederea participării la licitaţia publică, pentru atribuirea contractului, nu au conţinut nici un document fals ori care să ateste o situaţie nereală. Împrejurarea că fiecare asociere a câştigat proiectul cu sprijinul unui mecanism de corupţie inevitabil, format şi consolidat în jurul contractelor cu finanţare de la bugetul naţional ori european, dar fără folosirea de documentaţie falsă şi în condiţiile în care fiecare avea capacitatea funcţională necesară pentru acoperirea unui asemenea proiect, nu constituie o acţiune de inducere în eroare a Comunităţii Europene. Constată că, pentru câştigarea proiectului, nu a fost suficient ca asocierile să prezinte aptitudine funcţională, ci trebuiau să beneficieze de un sprijin influent şi corupt. Constată că toate societăţile comerciale concurente au prezentat oferte reale, însă au fost eliminate nu prin fraudarea documentaţiei, ci prin suportul funcţionarilor publici şi al politicului, care au condiţionat accesul la fondurile publice de obţinerea unor avantaje materiale pentru sine. De aceea, cunoaşterea conţinutului caietului de sarcini înainte de publicarea ofertei Ministerului Justiţiei în sistemul electronic, care a permis Asocierii SC "J." SA - SC "X." SRL să-şi pregătească oferta câştigătoare, nu constituie o acţiune de inducere în eroare pentru obţinerea finanţării, ci un act de corupţie, care nu realizează elementul material al infracţiunii de fraudare a fondurilor europene. Totodată, actul de înmânare a stick-ului conţinând caietul de sarcini executat de inculpat către martorul-denunţător O., înainte de lansarea ofertei Ministerului Justiţiei în sistemul electronic, nu constituie o acţiune de fraudare, prin denaturarea documentelor depuse, ci tot un act de corupţie, care rămâne exterior acţiunilor care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fraudarea fondurilor europene.

Referitor la declaraţiile de confidenţialitate şi de imparţialitate ale inculpatului, Curtea de apel constată că au fost încălcate dispoziţiile art. 69, lit. c) din O.U.G. nr. 34/19. IV.2006, în vigoare la data completării acestora, care se referă la obligaţia declarantului, desemnat în procesul de verificare a ofertelor, de a declara existenţa vreunui interes de natură să-i afecteze imparţialitatea. În acest caz, inculpatul solicitase mită şi, în mod evident, nu avea nici un interes să facă cunoscută această împrejurare. Curtea apreciază că documentele, semnate de inculpat, în calitatea sa de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, nu au puterea de a califica injustă obţinerea de fonduri europene.

În ceea ce priveşte procesul-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă nr. x, Curtea de apel a constatat că nu este apt să conducă la obţinerea necuvenită a fondurilor europene. În plus, prin raportul de verificare la faţa locului nr. x/5. VIII.2014, privind proiectul "Implementarea Portatului N-Lex", întocmit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a constatat că, pentru perioada verificată, 2. X.2012 - 31. V.2014, cheltuielile prezentate în facturile fiscale au fost efectiv realizate în scopul declarat.

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 25 iunie 2021 (la Penitenciarul Rahova), iar termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 26 iulie 2021.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la 04 martie 2021 (dată ştampilă plic).

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat a susţinut că soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate pentru a se considera că fapta este prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a arătat că soluţia de condamnare s-a dispus în mod exclusiv în baza declaraţiilor martorilor denunţători O. şi Q., declaraţii care au un puternic caracter subiectiv şi nu pot să constituie temei al condamnării, fiind încălcate dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. Probaţiunea în cadrul dosarului se întemeiază pe declaraţiile acestor doi martori denunţători, precum şi pe declaraţiile altor patru sau cinci martori, care sunt martori indirecţi şi tot ceea ce cunoşteau şi au declarat au auzit de la martorul denunţător O.. Recurentul A. a făcut o amplă analiză a probelor administrate în cauză, apreciind că există contradicţii între acestea, contradicţii care vin în sprijinul cererii de recurs în casaţie.

În continuare, s-a susţinut că neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită rezultă din contradicţia creată de instanţa de apel, care în soluţionarea căii de atac a pronunţat o soluţie de achitare cu privire la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, care era o infracţiune corelativă elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită. Prin raţionamentul juridic creat de instanţa de apel, scopul infracţiunii de luare de mită, astfel cum este reţinut de acuzare, nu există.

A mai arătat recurentul că întreaga procedură de finanţare şi de achiziţie aferentă celor două proiecte implementate la Ministerul Justiţiei a avut un caracter licit şi nu au existat elemente de nelegalitate care să vicieze procedurile de achiziţie în scopul favorizării unor firme corelativ cu primirea de sume de bani. Instanţa de apel a constatat că nu au existat vicii procedurale şi materiale în cadrul procedurii de achiziţie, consecinţa firească fiind aceea că susţinerile martorilor denunţători în sensul că inculpatul ar fi pretins şi primit sume de bani pentru a favoriza câştigarea contractelor de achiziţie publică nu au o bază factuală, nu au un caracter logic, astfel încât să se poată reţine existenţa condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită.

Efectiv, cererile de finanţare au fost depuse de către Ministerul Justiţiei la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale între anii 2009 - 2010, când recurentul era angajat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, delegarea sa producând-se în iunie 2011, fiind responsabil cu procedurile de achiziţii publice ale celor două proiecte şi implementarea acestora. În cazul ambelor proiecte, fie contestaţiile au fost admise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi au fost anulate de către Curtea de Apel Bucureşti (e-Learning), fie nu au fost nici măcar admise de către acelaşi consiliu (N-Lex), au fost monitorizate şi aprobate de către Unitatea de Control şi Verificare a Achiziţiilor Publice şi de către toate celelalte instituţii abilitate în acest sens. Curtea de Apel Bucureşti, în acţiunea formulată de către Ministerul Justiţiei împotriva deciziei CNSC, a anulat decizia şi s-a constatat că întreaga procedură este legală şi temeinică, decizie care are ca şi efect putere de lucru judecat cu privire la întreaga procedură de achiziţie publică.

Având în vedere toate aspectele prezentate, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de luare de mită şi respingerea pretenţiilor civile formulate de Ministerul Justiţiei.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi părţilor. Au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu respectarea termenului prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., solicitându-se respingerea recursului în casaţie, ca inadmisibil.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 septembrie 2021.

Autoritatea pentru Digitalizarea României a depus concluzii scrise la 07 octombrie 2021, solicitând respingerea recursului în casaţie.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021 s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 389/A din 13 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

S-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casaţie. S-a fixat termen la 26 octombrie 2021, pentru când s-au citat părţile.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat că recurentul inculpat A. a susţinut că soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate pentru a se considera că fapta este prevăzută de legea penală.

S-a susţinut că neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită rezultă din contradicţia creată de instanţa de apel, care în soluţionarea căii de atac a pronunţat o soluţie de achitare cu privire la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, care era o infracţiune corelativă elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită. Prin raţionamentul juridic creat de instanţa de apel, scopul infracţiunii de luare de mită, astfel cum este reţinut de acuzare, nu există.

Au fost de asemenea, formulate critici cu privire la natura părtinitoare a declaraţiilor martorilor pe care s-a fundamentat soluţia de condamnare.

Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Conform susţinerilor recurentului inculpat există o conexitate juridică între infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi de luare de mită, întrucât, în urma pronunţării soluţiei de achitare dispusă cu privire la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a dispărut unul dintre elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, cel referitor la legătura dintre fapta funcţionarului şi actele care intră în îndatoririle de serviciu, în speţa de faţă actele care intră în îndatoririle de serviciu fiind cele referitoare la fondurile din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

S-a menţionat că analiza motivelor formulate de recurentul inculpat A. se va realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

De asemenea, s-a apreciat prin încheierea de admitere în principiu a căii de atac extraordinare că toate celelalte apărări formulate de recurentul inculpat A., prin care se contestă chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel şi se solicită să se efectueze o nouă apreciere a materialului probator, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., astfel că nu cad în competenţa prevăzută de lege pentru instanţa care soluţionează un recurs în casaţie.

În dezbateri, la termenul de judecată din 26 octombrie 2021, apărătorul ales al recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., susţinând că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate pentru a se considera că fapta este prevăzută de legea penală. Susţinerile apărării au fost consemnate, pe larg, în practicaua prezentei decizii penale şi vizează lipsa atribuţiilor de serviciu în privinţa întocmirii documentaţiei tehnice, atribuirii contractelor şi desemnării câştigătorului achiziţiei publice, respectiv lipsa scopului infracţiunii de luare de mită, având în vedere soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 12 octombrie 2021, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului nelegal al hotărârilor judecătoreşti tinzând la desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii, dacă, astfel cum prevede cazul de casare incident în cauză, soluţionarea acţiunii penale de către instanţa de apel nu reprezintă consecinţa situaţiei de fapt reţinute de către acea instanţă.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite o analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, instanţa de recurs în casaţie neavând în competenţa prevăzută de lege administrarea în mod nemijlocit de probe cu privire la faptele reţinute de către instanţa de apel. Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate. În consecinţă, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu poate fi cenzurate de instanţa de recurs în casaţie (în acest sens este jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, în ceea ce priveşte limitele examinării recursului în casaţie conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. s-a reţinut în jurisprudenţă că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu cu privire la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură, întrucât apărarea a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii în sensul că fapta nu corespunde modelului abstract de incriminare, deoarece lipsesc atât atribuţiile de serviciu privind întocmirea documentaţiei standard, cât şi scopul infracţiunii de luare de mită.

Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, cu caracter definitiv, în care instanţa de apel, contrar susţinerilor apărării, a reţinut ca elemente de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită;

- inculpatul, care era director la Direcţia "Tehnologia Informaţiei" din Ministerul Justiţiei;

- inculpatul a adus la cunoştinţa martorului denunţător proiectul "Platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiţiei şi sistemul judiciar din România"

- inculpatul a spus că va ajuta să câştige, în schimbul unui comision în euro, care a fost ulterior şi încasat de către inculpat;

- inculpatul a înmânat denunţătorului un stick-ul conţinând caietul de sarcini al proiectului "Platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiţiei şi sistemul judiciar din România"

- în ceea ce priveşte proiectul "Implementarea Portalului N-Lex", inculpatul a pretins un procent de 10% din valoarea contractului pentru declararea câştigătoare a ofertei depusă de SC "T." SRL;

- inculpatul a primit suma de 35.000 euro, cu titlu de mită, pentru facilitarea câştigării şi derulării proiectului "Implementarea Portalului N-Lex".

Faţă de cele ce preced, rezultă că instanţa de apel a reţinut elementele de tipicitate pentru infracţiunea de luare de mită în situaţia de fapt care a fundamentat condamnarea: calitatea de funcţionar public prevăzută de lege pentru subiectul activ al infracţiunii, elementul material prevăzut de lege, constând în pretindere şi primire de sume de bani, legătura prevăzută de lege dintre pretinderea/primirea sumelor de bani şi îndatoririle de serviciu ale subiectului activ, forma de vinovăţie prevăzută de lege, având în vedere că iniţiativa actelor de corupţie a aparţinut inculpatului.

În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la lipsa scopului infracţional pentru luare de mită, decurgând din achitarea pentru o altă infracţiune, se constată că instanţa de apel a pronunţat soluţia de achitare pentru infracţiunea de folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta în considerarea faptului că:

- înmânarea de către inculpat a strick-ului cuprinzând caietul de sarcini constituie o acţiune, şi nu un document ori o declaraţie falsă, inexactă sau incompletă, aşa cum se prevede în conţinutul infracţiunii de fraudarea fondurilor europene;

- societăţile comerciale concurente au prezentat oferte reale, însă au fost eliminate nu prin fraudarea documentaţiei, ci prin suportul funcţionarilor publici şi al politicului, care au condiţionat accesul la fondurile publice de obţinerea unor avantaje materiale pentru sine;

- cunoaşterea conţinutului caietului de sarcini înainte de publicarea ofertei Ministerului Justiţiei în sistemul electronic, care a permis Asocierii SC "J." SA - SC "X." SRL să-şi pregătească oferta câştigătoare, nu constituie o acţiune de inducere în eroare pentru obţinerea finanţării, ci un act de corupţie.

Contrar susţinerilor apărării, considerentele soluţiei de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu conduc la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită. Instanţa de apel a pronunţat soluţia de achitare pentru infracţiunea de folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta reţinând explicit, astfel cum rezultă din considerentele deciziei Curţii de apel, expuse mai sus, că atribuirea contractelor către firmele câştigătoare este consecinţa actelor de corupţie ale inculpatului şi nu consecinţa falsificării documentaţiei.

Procedând, aşadar, la analiza tipicităţii obiective a infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului în ceea ce priveşte proiectele "Platformă de e-learning cu specific IT pentru Ministerul Justiţiei şi sistemul judiciar din România" şi "Implementarea Portalului N-Lex", se constată că acesta avea calitatea de preşedinte, director la Direcţia "Tehnologia Informaţiei" din cadrul Ministerului Justiţiei, făcând parte din comisia de evaluare a ofertelor, fiind desemnat preşedinte cu drept de vot. Contrar apărărilor formulate, inculpatul avea atribuţii de decizie privind selectarea ofertelor câştigătoare, astfel că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, inculpatul având un interes în dobândirea mitei pentru facilitarea câştigării şi derulării proiectelor în cauză, fără să aibă relevanţă în conţinutul infracţiunii de luare de mită dacă au fost sau nu falsificate documente în legătură cu atribuirea ofertei câştigătoare.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, cu privire la argumentul apărării referitor la lipsa infracţiunii scop, în cazul concursului de infracţiuni cu conexitate mijloc scop, prevăzut de art. 38 alin. (1) teza a doua C. pen. [există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea (...)altei infracţiuni], o soluţie de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. pentru una dintre infracţiunile care compun pluralitatea nu conduce în mod direct la constatarea absenţei elementelor constitutive pentru cealaltă infracţiune a pluralităţii. Elementele constitutive distincte prevăzute de lege pentru infracţiunile care compun concursul de infracţiuni permit o soluţie de condamnare pentru una dintre infracţiuni şi o soluţie de achitare în considerarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. pentru o alta, de exemplu, atunci când instanţa de apel reţine că mijlocul real care a condus la actele de fraudă pentru determinarea ofertei câştigătoare a unei proceduri de achiziţie publică a fost reprezentat de un act de corupţie al unuia dintre funcţionarii care aveau atribuţii în legătură cu achiziţia şi nu de un act de falsificare a unor documente.

În ceea ce priveşte argumentul apărării conform căruia lipseşte însuşi scopul infracţiunii de luare de mită, se constată că existenţa elementelor conţinutului infracţiunii de corupţie prevăzută de art. 289 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen. nu depinde şi nici nu este influenţată de folosirea de declaraţii false, inexacte sau incomplete, astfel că soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu produce consecinţe asupra elementelor de tipicitate prevăzute pentru infracţiunea de luare de mită.

În ceea ce priveşte argumentul apărării conform căruia lipseşte însuşi scopul infracţiunii de luare de mită, se constată că nu există o legătură, prevăzută de lege ori avută în vedere de jurisprudenţă sau doctrină, între scopul acestei infracţiuni şi folosirea de declaraţii false, inexacte sau incomplete, astfel că soluţia de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu influenţează niciun element al conţinutului infracţiunii de corupţie prevăzută de art. 289 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 389/A din data de 13 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 389/A din data de 13 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2021.

GGC - ED