Constitutionality of military jurisdiction for reserve personnel under ambiguous Code of Criminal Procedure definitions

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. formulată de inculpaţii A. şi B.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 19.01.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea la data de 09.06.2013 a unei tentative la infracţiunea de omor şi a două infracţiuni de vătămare corporală.

Prin Sentinţa penală nr. 50/F/2021, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile menţionate, dispunând în final executarea unei pedepse rezultante de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Împotriva sentinţei, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul.

Inculpatul a invocat în apelul declarat necompetenţa organului de urmărire penală, cu motivarea că prevederile art. 37 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen., coroborate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, trebuie aplicate şi în raport cu cadrele militare aflate în rezervă, aşa cum este situaţia inculpatului A.

A mai arătat că excepţia a fost formulată în cursul urmăririi penale, în faţa judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud (Încheierea nr. 40/CP din 26.04.2017 şi în contestaţie la Curtea de Apel Cluj (Încheierea nr. 105 din 23.06.2017, fiind respinsă cu motivarea că termenul militari implică, în acest context, doar pe cei aflaţi în activitate, deci militari activi, nu şi pe cei care au fost trecuţi în rezervă sau în retragere".

Conform art. 37 alin. (1) C. proc. pen. "Tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe".

Conform art. 56 alin. (4) C. proc. pen. "Urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militari.

S-a susţinut că prevederile art. 37 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. contravin prevederilor constituţionale - mai exact, dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie (prin permiterea asumării unor competenţe legislative de către puterea judecătorească), respectiv art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 23 alin. (12) şi art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului în componenta referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii.

De asemenea, Curtea a precizat că, condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate sunt reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care prevăd că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauza de faţă, curtea a constatat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei legături între excepţia invocată şi cauza pendinte.

În esenţă, a reţinut că autorul excepţiei nu vizează aplicarea unui text de lege, a cărui neconformitate cu Constituţia este invocată, ci urmăreşte interpretarea acestuia şi aplicarea legii, atribut ce cade în sarcina instanţelor judecătoreşti. Argumentele pe care se întemeiază această excepţie nu fac referire la aspecte intrinseci de neconstituţionalitate ale textului legal atacat, iar soluţia de declarare a neconstituţionalităţii ce se urmăreşte, nu ar avea relevanţă în soluţionarea apelului.

Într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a statuat că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii, aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege(ex. Decizia nr. 371 din 28 mai 2019).

Curtea a constatat că excepţia invocată ar tinde şi spre modificarea sau completarea normei, atribuţie care nu este conferită Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cu care "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că sunt inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate prin care se solicită modificarea sau completarea prevederilor supuse controlului de constituţionalitate.

Prin Decizia nr. 427/2019, Curtea a constatat că "autorii excepţiei aduc în discuţie o pretinsă soluţie legislativă care nu a fost cuprinsă în textele legale criticate, solicitând, de fapt, modificarea şi completarea dispoziţiilor legale ce formează obiectul excepţiei, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în M. Of. nr. 807/3.12.2010, potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii B. şi A., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea încheierii penale atacate şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

În esenţă, au susţinut că prevederile art. 37 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), (5), art. 23 alin. (12) din Constituţie şi art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în componenta referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii.

În opinia recurenţilor inculpaţi, prevederile legale nu respectă principiul previzibilităţii normei juridice, întrucât utilizarea sintagmei "militari" este lipsită de claritate, nefiind explicit reglementate categoriile de persoane care atrag competenţa personală automată şi obligatorie a parchetului militar, respectiv a instanţelor militare.

De asemenea, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei privind legătura între excepţia invocată şi fondul cauzei deduse judecăţii, au arătat că textele legale criticate vizează normele procesuale ce reglementează competenţa personală a parchetului, norme a căror încălcare atrage, ulterior Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, sancţiunea nulităţii absolute cu toate efectele şi consecinţele specifice.

Examinând recursul formulat de inculpaţii B. şi A., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen., trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurenţii inculpaţi B. şi A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen. şi textele criticate nu au fost declarat neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ţine de interpretarea Curţii Constituţionale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanţa constată că este îndeplinită şi ultima condiţie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care inculpaţii invocă în apelul declarat necompetenţa organului de urmărire penală, cu motivarea că prevederile art. 37 alin. (1) şi ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. coroborate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, trebuie aplicate şi în raport cu cadrele militare aflate în rezervă, aşa cum este situaţia inculpatului A.. Aşadar, textele legale criticate vizează normele procesuale ce reglementează competenţa personală a parchetului, norme a căror încălcare atrage, în temeiul Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, sancţiunea nulităţii absolute cu toate efectele şi consecinţele specifice.

Opinia instanţei cu privire la neconstituţionalitatea art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen.:

Texte legale incidente:

Articolul 37 alin. (1) C. proc. pen.

"Tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe."

Articolul 56 alin. (4) C. proc. pen.

"Urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militar."

Articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

"Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege."

Articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

"Cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele situaţii:

a) în activitate, când ocupă o funcţie militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menţine şi pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcţii pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcţii, precum şi atunci când sunt puse la dispoziţie: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate.

b) în rezervă, când nu ocupă o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;

c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar."

Articolul 1 alin. (5) din Constituţia României

"În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Articolul 21 din Constituţia României - Accesul liber la justiţie

1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale este constantă în demarcarea clară a exigenţei de claritate şi previzibilitate pe care trebuie să o îndeplinească orice act normativ, exigenţă care a fost cristalizată în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, a statuat că, de principiu, "orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii." (Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în M. Of. nr. 584/17.08.2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în M. Of. nr. 579/16.08.2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în cauza Cantoni împotriva Franţei, parag. 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, parag. 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în cauza Rotaru împotriva României parag. 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, parag. 59).

Astfel, nu numai că formularea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea şi previzibilitatea sunt condiţii esenţiale ale calităţii şi constituţionalităţii normei juridice.

Aplicând aceste consideraţii teoretice în concret cauzei de faţă, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen. se prezintă la acest moment într-o manieră total imprevizibilă, împrejurarea că legea procesual penală foloseşte termenul de "militar" fără a face distincţie între militarii activi sau în rezervă în condiţiile în care competenţa instanţelor militare este atrasă tocmai de această calitate este de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, un caracter neconstituţional.

Aşadar, competenţa de judecată aparţine instanţelor militare ori de câte ori o persoană aparţinând categoriei "cadrelor militare" a efectuat acţiuni sau inacţiuni ce sunt incriminate de legea penală, iar dispoziţiile legale în materie nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiţii şi criterii clare şi precise pentru stabilirea corectă a organului judiciar competent în soluţionarea unor astfel de cauze.

În acest context, Înalta Curte apreciază că prevederile art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen. nu sunt suficient de clar şi explicit stabilite la nivel legislativ, prin utilizarea generică a termenului de "militar", fără a face deosebire între un militar aflat în activitate, în rezervă sau în retragere, cu consecinţe directe atât asupra persoanei care se află în ipoteza normei, cât şi pentru instanţa chemată să aprecieze cu privire la temeinicia şi legalitatea solicitărilor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru examinarea posibilei neconstituţionalităţi a textelor de lege invocate prin cererea formulată - art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen., aspect în raport de care va admite recursul formulat de inculpaţii B. şi A. împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2017.

Va desfiinţa, în totalitate, încheierea recurată, şi rejudecând:

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpaţii B. şi A., cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpaţii B. şi A. împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2017.

Desfiinţează, în totalitate, încheierea recurată, şi rejudecând:

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpaţii B. şi A., cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2022.

GGC - ED