Criminal appeal against inadmissibility of annulment challenge declared inadmissible; appellant ordered to pay costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal filed by the convicted defendant as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's decision intact. The dispute concerned the admissibility of the appeal against a lower court's decision that had initially rejected a *contestație în anulare* (extraordinary appeal for annulment) as inadmissible, which the appellant had challenged arguing that the lower court erred in classifying his arguments (including unconstitutionality claims and factual errors) and that the case should have proceeded to a merits review. The decisive legal basis was the strict procedural rule that decisions rendered under Article 431 of the Code of Criminal Procedure regarding the *prima facie* admissibility of a *contestație în anulare* are final and not subject to ordinary appeals, as Article 432(4) only applies to judgments rendered after the request is admitted; consequently, the appeal was inadmissible because it was directed at a final judgment that could not be challenged via ordinary appeals, and the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial expenses.
Legislator headnote
AI generatedart. 431 din C. proc. pen, art. 426 lit. b) din C. proc. pen, art. 396 alin. (6) din C. proc. pen, art. 30 alin. (1) din C. pen, art. 396 alin. (5) din C. proc. pen, art. 426 din C. proc. pen; Criminal appeal against inadmissibility of annulment challenge declared inadmissible; appellant ordered to pay costs: The dispute concerned the admissibility of the appeal against a lower court's decision that had initially rejected a *contestație în anulare* (extraordinary appeal for annulment) as inadmissible, which the appellant had challenged arguing that the lower court erred in classifying his arguments (including unconstitutionality claims and factual errors) and that the case should have proceeded to a merits review. The decisive legal basis was the strict procedural rule that decisions rendered under Article 431 of the Code of Criminal Procedure regarding the *prima facie* admissibility of a *contestație în anulare* are final and not subject to ordinary appeals, as Article 432(4) only applies to judgments rendered after the request is admitted; consequently, the appeal was inadmissible because it was directed at a final judgment that could not be challenged via ordinary appeals, and the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial expenses.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for imposing the obligation on the appellant to pay judicial expenses to the state.
Legal basis cited in the dispositive for determining that the attorney's fees for the defense appointed ex officio remain the charge of the state.
Full text
Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 689/P din data de 26 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 431 din C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare declarată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 678/P/26.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2015.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, prin cererea formulată în data de 22.02.2021, contestatorul inculpat A. a formulat contestaţie în anularea, învederând că, în cauza penală nr. x/2015 instanţele de fond au dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, deşi, în realitate, B., C. şi D. sunt vinovaţi de prejudicierea bugetului de stat, iar, cu toate acestea, contestatorul este singurul care a primit o pedeapsă cu închisoarea cu executarea în regim de detenţie.
De altfel, a considerat că această situaţie ar reprezenta un caz de încetare a procesului penal care ar fundamenta prezenta contestaţie în anulare, conform art. 426 lit. b) din C. proc. pen.
La data de 25.03.2021, contestatorul a precizat motivele contestaţiei în anulare, învederând că la data comiterii faptei nu a cunoscut situaţii sau împrejurări de existenţa cărora să depindă caracterul penal al faptei, oferind critici de fond (temeiniciei) acuzaţiei penale formulate în cauză faţă de el.
La data de 11.06.2021, contestatorul a depus o cerere în conţinutul căreia a consemnat că invocă "excepţii de neconstituţionalitate", arătând că în cauză, cu ocazia judecării pe fond, i-au fost nesocotite drepturile constituţionale ce izvorăsc din dispoziţiile art. 124, art. 24 şi art. 21 din Constituţia României, fără a invoca însă neconstituţionalitatea vreunei norme juridice concrete, potrivit dispoziţiilor art. 29, alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Examinând contestaţia în anulare din perspectiva admisibilităţii în principiu, Curtea a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal", iar potrivit dispoziţiile art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., vizând soluţionarea acţiunii penale, "Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16, alin. (1), lit. e) - j)."
Faţă de aceste texte de lege, văzând că pe calea prezentei contestaţii în anulare contestatorul inculpat a criticat de fapt soluţia de condamnare din perspectiva temeiniciei sale, fără a invoca şi argumenta un caz concret de încetare a procesului penal dintre cele expuse de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., calea de atac promovată în atare context este inadmisibilă în principiu, urmând a fi respinsă ca atare.
De asemenea, Curtea a arătat că existenţa unei situaţii sau împrejurări de care să depindă caracterul penal al faptei şi pe care contestatorul inculpat nu a cunoscut-o reprezintă o eroare de fapt care, în condiţiile art. 30 alin. (1) din C. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a din C. proc. pen., atrage achitarea inculpatului, potrivit disp. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., iar nu încetarea procesului penal.
Nici necompetenţa materială a instanţelor care au judecat cauza nu poate fi pusă în discuţie pe calea contestaţiei în anulare şi aceasta pentru că dispoziţiile art. 426 din C. proc. pen. nu prevăd şi acest caz de contestaţie; or, dispoziţiile de procedură penală vizând cazurile şi condiţiile de exercitare a unor căi de atac sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Pe de altă parte, s-a reţinut că inculpat a cunoscut că nu a fost trimis în judecată, judecat şi condamnat pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 396 alin. (1) din C. pen. (trădarea prin ajutarea inamicului), ci pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, reglementată de disp. art. 26 din C. pen. din 1968, art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, trimiterile (din Sent. pen. nr. 203/26.04.2018 şi mandatul de executare a pedepsei închisorii) la dispoziţiile art. 396 alin. (1) din C. pen. fiind o evidentă eroare de tehnoredactare, ele vizând norma de procedură (C. proc. pen.), iar nu dreptul substanţial, material (C. pen.), concluzie desprinsă din observarea precizării de către judecător a temeiului condamnării din dreptul material - art. 26 din C. pen. din 1968, art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din C. pen. - caz în care dispoziţiile art. 396 alin. (1) nu pot viza decât C. proc. pen., cum de altfel se poate observa şi din soluţia dispusă acţiunii penale exercitate faţă de coinculpatul C. (acesta fiind condamnat în baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen.).
Cât priveşte "excepţiile de neconstituţionalitate" invocate de contestator, având în vedere că acesta nu invocă neconstituţionalitatea vreunei norme juridice concrete, faţă de maniera în care au fost formulate şi motivate, Curtea a apreciat că acestea reprezintă critici aduse deciziei contestate din perspectiva ne/respectării de către instanţele de fond a drepturilor constituţionale ale contestatorului, nefiind veritabile excepţii de neconstituţionalitate, astfel încât, neputându-se încadra în cazurile expres şi limitativ expuse de art. 426 din C. proc. pen., nu pot fundamenta în mod temeinic calea de atac în prezenta declarată.
Împotriva Deciziei penale nr. 689/P din data de 26 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, condamnatul A. a formulat prezenta cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23 noiembrie 2021, când s-a fixat termen pentru soluţionare la data de 14 decembrie 2021.
Cu ocazia dezbaterilor din data de 14 decembrie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul cauzei.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 689/P din data de 26 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare declarată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 678/P/26.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2015.
Decizia penală apelată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:
Dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.
Statuând asupra acestei chestiuni, doctrina (Grigore Gr. Theodoru, "Tratat de Drept procesual penal", Editura Hamangiu, 2013; Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroşanu, Victor Văduva, Daniel Atasiei, Cristinel Ghigheci, Corina Voicu, Georgiana Tudor, Teodor-Viorel Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriţă," Noul C. proc. pen. comentat", Editura Hamangiu, 2014) şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cu titlu exemplificativ: I.C.C.J., secţia penală, Decizia penală nr. 599/2014; I.C.C.J., secţia penală, Decizia penală nr. 392/A/2016; I.C.C.J., secţia penală, Decizia penală nr. 313/A/2017; I.C.C.J., secţia penală, Decizia penală nr. 319/A/2018; I.C.C.J., secţia penală, Decizia penală nr. 376/A/2019; I.C.C.J., secţia penală, Decizia penală nr. 251/A/2020) au subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
Dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., care prevăd că "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), a reţinut, mutatis mutandis, că "aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu", acest alineat fiind integrat în economia textului de lege care reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu.
În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.
Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speţă, condamnatul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 689/P din 26 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul - condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 689/P din 26 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă apelantul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 decembrie 2021.
GGC - ED