Withdrawal of appeal in annulment proceedings upheld; appeal struck off and judicial costs imposed on appellant

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 983/A din data de 30 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. cu privire la Decizia penală nr. 1186/09.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013.

Prin Decizia penală nr. 1186/09.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, s-a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii B., C. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 1515 din data de 21.05.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013.

Prin Sentinţa penală nr. 1515 din data de 21.05.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au hotărât, printre altele:

În baza art. 367 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de acelaşi articol la alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi 36 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33, alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 66 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de acelaşi articol la alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de apel a reţinut că, la data de 23.04.2021, a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. cu privire la Decizia penală nr. 1186/09.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. a) din C. proc. pen., petentul a arătat că nu a fost citat legal şi nu a mai fost reprezentat pentru termenele de judecată din apel după data de 29.07.2014, invocând şi împrejurarea că nu i s-a comunicat decizia (sens în care a apreciat că cererea a fost formulată în termen), susţinerile pe larg regăsindu-se în practicaua prezentei.

A fost ataşat dosarul în care s-a pronunţat decizia penală a cărei anulare s-a solicitat şi toate actele de executare efectuate de instanţa de executare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Analizând cererea petentului, din perspectiva admisibilităţii în principiu, Curtea a reţinut:

Potrivit art. 431 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie şi, constatând că este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se întemeiază este dintre unul dintre cele prevăzute în art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Evaluând aceste criterii, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite, astfel încât a reţinut că prezenta contestaţie în anulare nu este admisibilă în principiu.

Astfel, pe de o parte, a notat că termenul impus de dispoziţiile art. 427 şi art. 428 din C. proc. pen. a fost depăşit, raportat la faptul că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. x/09.10.2014 şi, ulterior, mandatul european de arestare, din data de 6.11.2014, urmare acestuia s-a dispus punerea în urmărire internaţională, nefiind găsit la adresa la care a locuit în România.

Petentul a fost localizat pe teritoriul Turciei, astfel cum rezultă din adresa nr. x din data de 21.01.2015 comunicată instanţei de executare de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, autorităţile române solicitând extrădarea iar autorităţile turce comunicând că nu îşi extrădează proprii cetăţeni, sens în care s-a încercat iniţierea procedurii de recunoaştere a hotărârii şi executarea acesteia pe teritoriul Turciei.

Ulterior, petentul condamnat a fost identificat pe teritoriul Germaniei, care a procedat la arestarea acestuia, fiindu-i comunicat mandatul european de arestare după cum şi temeiul care a stat la baza emiterii acestuia, respectiv hotărârea de condamnare, aceasta fiind procedura prevăzută de Decizia cadru JAI 584/2002 cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare. Petentul a cunoscut aşadar hotărârea de condamnare şi a fost arestat în vederea predării, în Germania, la data de 25.01.2016 până la data de 02.06.2016, când a fost eliberat.

În cadrul acestei proceduri, derulată pe teritoriul Germaniei, petentul nu a invocat nici un moment ca motiv de refuz de predare împrejurarea că nu a fost legal citat în procesul penal care a condus la condamnarea sa, deşi acesta este prevăzut ca atare de Decizia cadru JAI 584/2002, completată - sub aspectul citării legale a persoanei a cărei predare se solicită - de Decizia cadru JAI 299/2009.

În mandatul european de arestare a fost menţionat - la rubrica vizând citarea - că persoana solicitată nu a fost prezentă personal, dar a fost reprezentată de către apărător, petentul nu a invocat absenţa citării - în procedura punerii în executare a mandatului european - iar autorităţile germane nu au apreciat necesară solicitarea de informaţii suplimentare pentru a verifica această împrejurare, fiind deci, evident, că petentul a fost citat şi a cunoscut despre existenţa procesului care a condus la condamnarea sa.

Ceea ce a împiedicat până la acest moment predarea sa şi a determinat suspendarea procedurii în Germania a fost un motiv de cu totul altă natură (neîndeplinirea standardelor prevăzute de CEDO privitoare la condiţiile de detenţie), dar care, cu atât mai mult dovedeşte că petentul avea cunoştinţă de hotărârea de condamnare.

Faţă de această situaţie, Curtea a notat că petentul nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru depunerea contestaţiei în anulare.

Pe de altă parte, s-a reţinut că nici motivul invocat nu este incident, acesta fiind menţionat doar formal.

Împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv judecata apelului în absenţa citării sale legale sau în cazul imposibilităţii de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa implică aşadar, omisiunea citării inculpatului pe parcursul procesului, condiţie care trebuie analizată corelativ însă, cu respectarea de către inculpat a obligaţiilor impuse în cazul schimbării domiciliului sau adresei de comunicare a actelor de procedură sau a oricăror împrejurări care ar impune o reanalizare a situaţie vizând imposibilitatea de a avea cunoştinţă despre proces.

În Dosarul nr. x/2013, în faza judecăţii în fond, inculpatul A. a fost asistat de avocat ales, care a asigurat reprezentarea şi în faţa instanţei de apel, până la termenul din data de 29.07.2014, dată la care a adus la cunoştinţa instanţei că nu îl mai reprezintă pe A., contractul de asistenţă juridică fiind reziliat, făcând menţiunea expresă de a nu se mai comunica documente la sediul cabinetului de avocat pentru că nu mai asigură reprezentarea juridică.

De asemenea, Curtea a notat că toate susţinerile apărării petentului în sensul că de la acest moment se impunea citarea inculpatului la adresa din Turcia, care era cunoscută, nu sunt susţinute.

După înştiinţarea instanţei de apel despre rezilierea contractului, asistenţa juridică a fost asigurată de un apărător din oficiu, care i-a fost desemnat de Curte şi care a şi asigurat apărarea efectivă a inculpatului inclusiv la momentul dezbaterilor. Împrejurarea că instanţa de apel a dispus citarea ulterioară a inculpatului prin afişare la uşa instanţei, după data la care apărătorul ales a adus la cunoştinţă renunţarea la contract este doar o formalitate pe care instanţa de control judiciar a apreciat-o utilă la acel moment, dar aceasta nu echivalează, din nici un punct de vedere - în raport de vreo dispoziţie legală - cu pierderea termenului în cunoştinţă.

S-a mai reţinut că singura dispoziţie legală incidentă sub acest aspect este cea prev. de art. 353 alin. (2) din C. proc. pen. care arată că partea prezentă personal sau prin apărător ales la un termen, nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu excepţia situaţiilor în care prezenţa acestora este obligatorie.

Astfel, deşi apărarea a apreciat că se impunea citarea inculpatului la adresa de domiciliu din Turcia, cunoscută, în mod corect instanţa de apel, la termenul din data de 02.10.2014, la care au avut loc dezbaterile, s-a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită, pentru că aceasta era situaţia reală, însă nu în raport de citarea inculpatului apelant A. prin afişare la sediul instanţei şi la sediul instituţiei aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, ci în raport de împrejurarea că inculpatul avea termen în cunoştinţă, pe care nu l-a pierdut după ce apărarea nu i-a mai fost asigurată de apărătorul ales. Apărătorul a depus şi notificarea inculpatului în sensul că nu îl mai reprezintă astfel încât inculpatul a cunoscut despre această împrejurare, după cum a cunoscut despre tot procesul, dar nu a apreciat de cuviinţă să se prezinte sau să solicite instanţei de apel orice în legătură cu acest aspect.

Deşi la momentul audierii sale în cursul urmăririi penale şi ulterior acestuia i s-au adus la cunoştinţă toate drepturile şi obligaţiile, inclusiv aceea de a anunţa organele judiciare despre modificări de adresă sau orice modificări care ar implica reevaluarea situaţiei sale din perspectiva oricăror menţiuni relative la încunoştinţarea despre situaţia procesului, inculpatul nu s-a conformat acestora, deşi a cunoscut despre proces, despre stadiul acestuia, despre renunţarea apărătorului ales la contractul de asistenţă. Or, toate drepturile sunt recunoscute inculpatului în scopul exercitării lor cu bună credinţă iar nu pentru a lăsa la latitudinea acestuia modul de derulare a procesului (aceasta ar fi consecinţa situaţiei în care inculpatul renunţă de câte ori vrea la apărătorii care îl reprezintă în condiţiile în care a părăsit ţara, aceasta neimplicând, însă obligaţia organelor judiciare de a dispune de tot atâtea ori citarea sa în ţările în care inculpatul s-ar afla).

Împotriva Deciziei penale nr. 983/A din data de 30 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021, a formulat apel condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 16 noiembrie 2021.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2021, apărătorul ales al apelantului condamnatul A. a solicitat să se ia act de manifestarea de voinţă a apelantului condamnat A., în sensul retragerii apelului formulat împotriva Deciziei penale nr. 983/A din 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Examinând cauza, raportat la declaraţia de retragere a căii de atac formulată de apelantul condamnat A., Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel.

În speţă, cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2021, apelantul condamnat A., prin apărător ales, a solicitat să se ia act de retragerea apelului.

Înalta Curte, văzând, pe de o parte, cererea de retragere a apelului formulată de apelantul condamnat A., aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 983/A din 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată apelantul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 983/A din 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă apelantul-condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED