Admissibility of ordinary appeal against final decision rejecting revision petition for lack of statutory grounds.

Asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 682/A din data de 07 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul-revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 7/19.01.2021, pronunţată de către Judecătoria Olteniţa în Dosarul nr. x/2020.

Făcând un istoric al cauzei, se constată că prin Sentinţa penală nr. 7/19.01.2021, pronunţată de către Judecătoria Olteniţa în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 70/27.05.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Olteniţa, definitivă prin Decizia penală nr. 975/A/05.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti.

Fiind investită cu soluţionarea cererii sub aspectul admisibilităţii sale în principiu, în temeiul art. 459 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. pen., instanţa de fond a procedat la examinarea acesteia, în concret, reţinându-se că revizuentul nu şi-a întemeiat cererea în drept şi nu a indicat cazul concret de revizuire dintre cele expres şi limitativ prevăzute la art. 453 din C. proc. pen., deşi i s-a pus în vedere această obligaţie.

La termenul de judecată din data de 19.01.2021, avocatul din oficiu a încercat să încadreze cererea în prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Verificând motivele invocate de petent, instanţa de fond a reţinut că acestea nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Întrucât situaţia expusă de petent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute la art. 453 din C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, în data de 08.02.2021, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea minutei sentinţei, revizuentul-condamnat A. a declarat apel pe care l-a susţinut oral, atât personal, cât şi prin apărătorul desemnat din oficiu, solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Examinând calea de atac formulată de către revizuentul A., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă. Astfel, s-a reţinut că pe de o parte, susţinerile apelantului-revizuent, astfel cum au fost precizate prin cererea aflată la dosarul instanţei de fond, sunt nerelevante, nefondate şi nesusţinute de probatoriul administrat.

De asemenea, Curtea a constatat că motivele invocate de către apelantul-revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut împrejurarea că revizuentul nu a indicat fapte probatorii noi ori vreo altă împrejurare din cele prevăzute de textul de lege sus-menţionat.

Cu toate acestea, chiar şi în contextul argumentativ prezentat, Curtea a constatat, prin raportare la prevederile art. 159 din C. pen. şi ale art. 83 din C. proc. pen. cu referire la art. 231 alin. (2) din C. pen., că, în legislaţia penală şi cea procesual penală nu este reglementat un «drept» al inculpatului de a se împăca cu persoana vătămată/partea civilă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (1) din C. pen., ca, de altfel, în cazul niciunei alte infracţiuni pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Prin urmare, invocarea de către revizuent a unei pretinse omisiuni a instanţei de fond de a-i aduce la cunoştinţă inculpatului (revizuentul din prezenta cauză) posibilitatea de a se împăca cu partea civilă nu se circumscrie nici cazului de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi nici vreunui alt caz dintre cele prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Aşadar, Curtea a constatat că, prin aspectul expus în prezenta cale extraordinară de atac, revizuentul nu tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări care nu ar fi fost cunoscute de către instanţele învestite cu soluţionarea cauzei pe fond în ambele faze procesuale (primă instanţă şi apel).

În realitate, scopul formulării cererii de revizuire a constat în aceea că, în ipoteza în care inculpatul s-ar fi împăcat cu partea civilă în cauza care a format obiectul dosarului penal nr. x/2019, s-ar fi putut pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a din C. proc. pen. cu referire la art. 159 alin. (2) din C. pen.

În consecinţă, în lipsa existenţei vreuneia dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii, Curtea a reţinut că nu se poate obţine, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluţia dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritate de lucru judecat.

În acest context, Curtea a constatat că eventualele critici aduse de apelantul-revizuent - cu privire la hotărârea primei instanţe referitoare la interpretarea dispoziţiilor legale privind împăcarea părţilor - puteau fi invocate în fond şi în calea de atac şi nu constituie motive care să ducă la admisibilitatea cererii de revizuire, în condiţiile în care faptele sau împrejurările necunoscute de instanţă, care să determine o soluţie de admitere a cererii de revizuire, trebuie să îndeplinească condiţia impusă de art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., şi anume ca, pe baza acestora, să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

De asemenea, independent de motivele de apel anterior analizate, Curtea nu a identificat vreun aspect de nelegalitate sau de netemeinicie a Sentinţei penale apelate.

Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat că sentinţa penală pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a dispus respingerea apelului, ca nefondat.

Împotriva Deciziei penale nr. 682/A din data de 07 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020 revizuentul A. a formulat prezenta cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 07 iunie 2021, când s-a fixat termen pentru soluţionare la data de 19 octombrie 2021, termen la care s-a dispus amânarea cauzei faţă de imposibilitatea obiectivă de prezentare a apelantului A., prin intermediul video-conferinţei, pentru data de 14 decembrie 2021.

Cu ocazia dezbaterilor din data de 14 decembrie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac ce formează obiectul cauzei.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de cenzurare a unei hotărâri judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 682/A din data de 07 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care curtea de apel a examinat apelul formulat de revizuent împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 70/27.05.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Olteniţa, definitivă prin Decizia penală nr. 975/A/05.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, hotărârea primei instanţe prin care s-a respins cererea condamnatului de revizuire este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv calea ordinară a apelului, prevăzută de art. 408 şi urm. din C. proc. pen., cale de atac pe care revizuetul A. a exercitat-o în cauză, făcând aşadar obiectul deciziei penale atacate în prezentul dosar.

Prin urmare, se constată că apelantul revizuent A. a formulat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare, decizia penală atacată fiind definitivă, iar împotriva acesteia legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare sau extraordinare de atac.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de apelantul condamnat A. este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 682/A din data de 07 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 682/A din data de 07 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă apelantul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED