Transfer of sentenced prisoner: validity of appellate proceedings in absentia of retained counsel under mandatory legal assistance rules

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 29/CC din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 11 Hv 70/19, pronunţată la data de 15.10.2019 de Tribunalul Landului Leoben, definitivă la 12.05.2020, prin Decizia nr. 1 Bs 11/20g a Curtii de Apel Graz - privind pe persoana condamnată A., în prezent deţinut în Penitenciarul Graz-Karlau, Republica Austria.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 4.320 zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. pentru săvârşirea unui număr de 5 infractiuni, respectiv tâlhărie gravă, prevăzută de art. 142 alin. (1), (14)3 alin. (1) cazul II, şi alin. (2) primul caz din C. pen. austriac şi două infractiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 109 alin. (1) şi (3) cifrele 1, 2 şi 3 C. pen. austriac, având corespondent în dispoziţiile art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) şi f) şi alin. (3) C. pen. român, art. 205 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen. român, art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. român, art. 233 - 234 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen. român şi art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. român, sens în care s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada deja executată de 603 zile până la data de 02.10.2020 şi, în continuare, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., iar, prin Decizia nr. 377/A din 15.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 29/CC din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

La data de 15 iulie 2021, invocând cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 susţinând, în esenţă, că, în cauză, soluţionarea cauzei în apel s-a desfăşurat în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu, deşi contestatorul angajase serviciile unui apărător ales, asistenţa juridică din oficiu neputând fi acordată decât în cazul în care contestatorul nu ar fi beneficiat de serviciile unui apărător ales (art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.).

La data de 15 iulie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 6, cu termen de judecată la data de 07 octombrie 2021.

Verificând actele dosarului, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte, a constatat că prezenta cale de atac a fost formulată împotriva unei hotărâri penale definitive pronunţate de instanţa de apel, în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare este dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi că, în sprijinul contestaţiei, au fost invocate dovezi care se regăsesc la dosar, motiv pentru care a fost admisă în principiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula şi a motivelor ce pot fi invocate în susţinere, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare constituie o garanţie că aceasta nu trebuie să devină o posibilitate nejustificată şi nelegitimă de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.

În consecinţă, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

Condamnatul a susţinut că judecarea apelului declarat împotriva sentinţei prin care a fost recunoscută hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile din Austria şi prin s-a dispus şi transferarea sa într-un penitenciar din România, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, s-a desfăşurat în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu, deşi contestatorul angajase serviciile unui apărător ales, asistenţa juridică din oficiu neputând fi acordată decât în cazul în care contestatorul nu ar fi beneficiat de serviciile unui apărător ales.

Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, apelul condamnatului s-a desfăşurat după procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală care, la art. 166 alin. (11) prevede că:

"Împotriva sentinţei prevăzute la alin. (6) pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul şi persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie."

Având în vedere că, în Legea nr. 302/2004, la Secţiunea 2 a Titlului VI, Capitolul II, referitoare la transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, nu este prevăzută asistenţa juridică a persoanei condamnate, Înalta Curte, în raport de art. 7 din Legea nr. 302/2004, are în vedere dispoziţiile C. proc. pen. care se referă la asistenţa juridică obligatorie, prevăzute de art. 90.

Înalta Curte constată că persoana condamnată, care se afla în stare de detenţie în Penitenciarul Graz-Karlau din Republica Austria, a beneficiat de asistenţă juridică obligatorie, potrivit art. 90 lit. a) C. proc. pen., la termenul de judecată din 15 decembrie 2020, atunci când s-a judecat apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 29/CC din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, fiind desemnat, în acest sen,s un apărător din oficiu, respectiv avocat B., în substituirea avocatului C.

Critica apărării în sensul că, în mod clar, trebuie făcută o distincţie între situaţia asigurării apărătorului din oficiu atunci când legea reclamă asistenţă juridică, iar persoana în cauză nu beneficiază de serviciile unui apărător ales, şi situaţia în care o persoană beneficiază de serviciile unui apărător ales, iar acesta nu este încunoştinţat despre termen de organul jurisdicţional în faţa căruia se desfăşoară procedura în cauză, este nefondată în raport cu obiectul cauzei.

Astfel, încunoştinţarea apărătorului ales cu privire la termenul de judecată acordat este strict reglementată de dispoziţiile Codului de procedură şi nu poate fi extinsă la toate cauzele desfăşurate în faţa instanţei (spre exemplu: art. 184 alin. (8) - Termenul se comunică procurorului, precum şi avocatului suspectului sau inculpatului, căruia i se acordă, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei şi propunerea formulată de procuror; art. 225 alin. (2) teza finală - De asemenea, ziua şi ora se aduc la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu; art. 225 alin. (3) Cod - Termenul se aduce la cunoştinţa procurorului şi avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei; art. 235 alin. (2) - De asemenea, ziua şi ora se aduc la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu).

Într-adevăr, în cererea de apel depusă la Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi, secţia penală, care a avut ca obiect apelul condamnatului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 29/CC din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, se face menţiunea de către apărătorul ales privind comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul formei de exercitare a profesiei de avocat, şi anume la Cabinetul Individual de Avocatură "D.", fiind indicată şi adresa în acest sens.

Însă, în raport cu dispoziţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, apelul se judecă fără citarea persoanei condamnate, neexistând, în concret, un act de procedură pe care instanţa să fi trebuit, potrivit legii, să îl comunice apelantului, anterior soluţionării căii de atac exercitate, la locul de deţinere sau la domiciliul procesual ales (în cazul de faţă, la sediul formei de exercitare a profesiei de avocat, şi anume la Cabinetul Individual de Avocatură "D.").

În plus, Înalta Curte subliniază faptul că, potrivit art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995, avocatul este dator să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională şi este obligat să depună toată diligenţa pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale clienţilor şi să uzeze de mijloacele prevăzute de lege, pe care le consideră favorabile acestora, nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale putând să constituie abatere disciplinară.

Prin urmare, deşi instanţa de apel nu avea obligaţia legală de a-l cita pe apelant şi, respectiv, de a-l încunoştinţa pe apărătorul ales al acestuia cu privire la termenul fixat, acesta din urmă avea posibilitatea, interesându-se de proces (mai ales că intervalul de timp, de la înregistrarea căii de atac şi până la fixarea termenului de soluţionare a acesteia, este unul foarte scurt, având în vedere dispoziţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, anterior citate), să se prezinte la termenul de judecată fixat, ocazie cu care ar fi avut posibilitatea să formuleze cereri şi concluzii în susţinerea căii de atac exercitate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că judecarea cauzei în apel a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie, motiv pentru care, cererea de contestaţie în anulare este nefondată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 432 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 377/A din 15 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

GGC - ED