Extraordinary revision: new fact insufficient to prove judicial error in influence trafficking conviction

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 105/F din 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. s-au respins ca inadmisibile cererile de revizuire formulate de revizuenţii A. şi B.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., a fost obligat fiecare revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2021, petentul condamnat B. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 116/F din 26.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 42/A din data de 10.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2021, petentul condamnat A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 116/F din 26.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 42/A din data de 10.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, ambii condamnaţi au invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În susţinerea cererii, ambii revizuenţi au arătat faptul că există suspiciuni că unul dintre martorii esenţiali în pronunţarea soluţiei de condamnare, respectiv C. ar fi făcut afirmaţii necorespunzătoare realităţii, respectiv ar fi minţit. Au mai arătat revizuenţii că martorul C. i-ar fi contactat, printr-o cunoştinţă comună, scopul fiind acela de a solicita sume de bani pentru a spune adevărul.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus trimiterea cauzei la secţia I penală în vederea discutării reunirii celor două cauze, iar la termenul de judecată din data de 20.04.2021, Curtea a reunit cele două cauze, constatând că ambele cereri de revizuire vizează aceeaşi sentinţă penală, fiind formulate pentru acelaşi motiv, a dispus reunirea, reţinând în plus că în actul introductiv de instanţă s-a şi învederat faptul că intenţia iniţială a domnului A. a fost de a formula cerere de revizuire şi în numele tatălui său.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva verificării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire deduse judecăţii, Curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 116/F/26.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 42/A/10.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost hotărâte următoarele:

"Constată că pentru inculpatul A., legea penală mai favorabilă este reprezentată de Noul C. pen.

În baza art. 291 C. pen. cu apl. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A..

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 291 C. pen. cu apl. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă din perioada octombrie- decembrie 2013).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele principale aplicate mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare (4 ani: 3), rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare.

Inculpatul A. va executa pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.

Conform art. 45 alin. (alin. (3) lit. a) C. pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 C. pen., literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

2. Constată că pentru inculpatul B., pentru fapta din perioada octombrie - decembrie 2013, legea penală mai favorabilă este reprezentată de Noul C. pen.

În baza art. 291 C. pen. cu apl. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 291 C. pen., condamnă pe inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă din luna mai 2017).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele principale aplicate mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 1 an închisoare (3 ani:3), rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Inculpatul B. va executa pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie.

Conform art. 45 alin. (alin. (3) lit. a) C. pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 C. pen., literele:

a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

g)dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii."

Prin sentinţa penală anterior menţionată s-a reţinut că, în luna decembrie 2012, revizuentul condamnat A. a pretins şi primit de la numitul D., denunţător în cauză, suma de 23.000 de euro, promiţând în schimb că îi va determina pe judecătorii care aveau de soluţionat Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti (dosar în care la data de 18 decembrie 2012 instanţa a admis recursul formulat de către numitul D., a casat sentinţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu), judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului D.; în perioada octombrie - decembrie 2013, revizuenţii condamnaţi A. şi B. au pretins şi au primit de la numitul D. suma de 13.500 de euro, promiţând în schimb că îi vor determina pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care aveau de soluţionat recursurile cu privire la propunerile şi cererile vizând măsurile preventive în dosarul de urmărire penală nr. x/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, judecători asupra cărora au lăsat să se creadă că au influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului D., iar în luna mai 2017 revizuentul condamnat B. a pretins de la familia numitului E., persoană care fusese reţinută pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, suma de 1.500 de euro, promiţând în schimb că îl va determina pe procurorul care avea în lucru Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, procuror asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, în vederea neluării altor măsuri preventive privative de libertate faţă de persoana reţinută.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei finalitate constă în înlăturarea erorii judiciare produse cu ocazia judecării fondului cauzei, funcţia procesuală a instituţiei concentrându-se pe înlesnirea descoperirii, adunarea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei. În acelaşi sens, Instanţa Supremă a statuat că "revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară" [I.C.C.J., Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, Decizia nr. 9 din 6 iunie 2011].

Fiind o cale extraordinară de atac, cererea de revizuire se poate întemeia numai pe motivele expres şi limitativ enunţate de lege. În acest sens, instanţa a reţinut că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen., "(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".

Revizuenţii şi-au încadrat juridic cererea de revizuire pe art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Judecarea cererii de revizuire se face în două etape: prima presupune examinarea admisibilităţii în principiu şi se desfăşoară în camera de consiliu, însă într-o procedură contradictorie, potrivit ultimelor modificări legislative (art. II pct. 114 din O.U.G. nr. 18/2016), iar cea de-a dona etapă, posibilă doar în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire, presupune rejudecarea în fond a acesteia, în şedinţă publică şi în procedură contradictorie.

Potrivit art. 459 alin. (1) C. proc. pen., "La primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, preşedintele dispunând ataşarea dosarului cauzei". Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, în procedura admisibilităţii în principiu instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Relativ la prevederile art. 459 C. proc. pen., Curtea Constituţională a României a reţinut, prin D. C. civ. nr. 667 din 30 octombrie 2018, că "instanţa de judecată verifică, cu acest prilej, cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale şi îndeplinirii condiţiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată (judicium rescindes). Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 459 C. proc. pen., instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile legii, respectiv cu privire la o hotărâre definitivă, în termen, de către o persoană îndreptăţită să folosească calea de atac a revizuirii, pentru temeiuri care corespund cazurilor de revizuire, reglementate expres de lege. (...) instanţa examinează dacă din probele depuse odată cu cererea de revizuire rezultă date suficiente pentru ca judecata asupra cererii să continue, deci cererea să fie admisă în principiu [art. 459 alin. (3) lit.

e) C. proc. pen.]. Aceste verificări de probe apar ca necesare în cazul de revizuire reglementat la art. 453 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. - când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză - fiind necesar ca faptele probatorii să fie noi, nefiind posibilă o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă şi nici o readministrare sau o reinterpretare a probatoriului administrat, iar în cazurile prevăzute la lit. b), c) şi d) ale aceluiaşi articol, referitoare la mărturii mincinoase, înscrisuri false, fapte ilicite comise de subiecţi oficiali, atunci când acestea nu sunt dovedite prin hotărâri judecătoreşti.

în verificarea probelor depuse odată cu cererea de revizuire, în această procedură, se face aplicarea dispoziţiilor din partea generală a C. proc. pen. privitoare la probe şi mijloace de probă. Totodată, Curtea a reţinut că, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire (sau ulterior acesteia), instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. privind conţinutul controlului judiciar.

În concluzie, Curtea a constatat că admisibilitatea în principiu este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire. Cu alte cuvinte, Curtea reţine că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind exercitarea unui drept procesual şi, implicit, soluţionarea unei situaţii procesuale, deci o judecată. în această procedură, instanţa verifică existenţa unei concordanţe manifeste («evidente») între cazul de revizuire invocat - dintre cele reglementate în art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. - motivul pe care se sprijină şi dovezile sau probele invocate, în aceste condiţii susţinerile autorilor excepţiei fiind neîntemeiate".

Rezumând cele ce precedă, în etapa admisibilităţii în principiu instanţa verifică doar regularitatea formală a cererii de revizuire, nu şi temeinicia ei. Instanţa trebuie să verifice, conform art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cerere conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Textul nu defineşte sintagma "temeiuri legale", dar din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale care reglementează procedura rezultă că ele se referă la motivele/cazurile de revizuire arătate de art. 453 C. proc. pen., deoarece numai constatarea incidenţei unuia dintre acestea permite desfăşurarea în continuare a procedurii în vederea anulării hotărârii şi pronunţarea alteia noi.

Finele de neprimire reglementat de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. trebuie analizat prin raportare la cazul de revizuire invocat de petent, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Pentru a susţine cazul de revizuire instituit de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute, adică probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de încetare a procesului penal sau de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei. Este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probaţiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior. Nu se poate ajunge, astfel, pe cale revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probaţiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţa sau instanţele ce au judecat cauza.

Aşadar, pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă, indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Dacă faptele pretins a fi noi au fost cunoscute şi evaluate judiciar de către instanţele învestite cu judecarea fondului cauzei, revizuirea este inadmisibilă, întrucât instanţa de revizuire nu este o instanţă de control judiciar, care să poată cenzura statuările instanţelor de fond, ci o instanţă extraordinară a cărei analiza se limitează la erorile judiciare săvârşite în amonte.

În deplină concordanţă cu dispoziţiile procesual penale române sunt şi prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO, potrivit cărora "este posibilă redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată". În niciun caz însă revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize efectuate deja de către instanţele legal investite cu fondul cauzei.

În prezenta cauză, s-a constatat faptul că împrejurarea nouă invocată o constituie un contact iniţiat de martorul C. care l-a apelat telefonic pe revizuentul A., indicând că ar dori să se întâlnească, iar prin intermediul unei cunoştinţe comune i-a solicitat remiterea unei sume de bani pentru a spune adevărul. Revizuentul a indicat, totodată, faptul că nu a dat curs acestei solicitări şi nu cunoaşte ce intenţiona să declare martorul ulterior unei eventuale remiteri a sumei solicitate.

În consecinţă, s-a constatat faptul că simpla exprimare a intenţiei de a-şi modifica declaraţia de către numitul C., audiat în calitate de martor în dosarul de fond nu constituie o împrejurare de natură a dovedi netemeinicia soluţiilor de condamnare pronunţate în cauză în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a fost amplu constând şi în declaraţiile martorilor D. şi F.; procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate; informaţiile comunicate de Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul DGPMB; informaţiile comunicate de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi înscrisurile privind vânzarea de către martorul D. a unui apartament şi încasarea preţului.

În ipoteza în care există suspiciuni privind veridicitatea celor declarate de persoana anterior menţionată în calitate de martor există posibilitatea formulării unei plângeri penale în acest sens, iar dacă cele reclamate se concretizează conform art. 454 C. proc. pen., există posibilitatea formulării unei cereri de revizuire întemeiate pe disp. art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, revizuenţii A. şi B. au formulat apel, motivele fiind susţinute de apărătorul desemnat din oficiu şi de către apelanţi, cu ocazia ultimului cuvânt, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea în principiu a cererilor de revizuire formulate împotriva Sentinţei penale nr. 116/F din 26 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, pentru a se proceda la rejudecarea cauzei, motivul invocat fiind în opinia revizuenţilor de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate faţă de aceştia.

Examinând apelurile revizuenţilor A. şi B., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În speţă, se constată că apelanţii revizuenţi A. şi B. au invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, aceştia invocând ca împrejurare nouă, un contact iniţiat de martorul C., care l-a apelat telefonic pe inculpatul A. în timpul soluţionării cauzei penale finalizate cu condamnarea acestora, indicând că ar dori să se întâlnească, iar printr-un intermediar i-a solicitat remiterea unei sume de bani pentru a spune adevărul, în apel. Apelantul revizuent a precizat că nu a dat curs acestei solicitări şi nu cunoaşte ce intenţiona să declare martorul ulterior unei eventuale remiteri a sumei solicitate, susţinând că acest fapt este de natură a crea dubii asupra sincerităţii celor declarate de martor.

În opinia apelanţilor revizuenţi A. şi B., aceasta este o împrejurare necunoscută instanţei care a soluţionat fondul acţiunii penale, care poate schimba soluţia pronunţată în cauză, fiind necesară lămurirea situaţiei, martorul C. fiind un martor esenţial, ale cărui declaraţii au întemeiat soluţiile de condamnare pronunţate faţă de aceştia.

Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).

În acelaşi timp, în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Prin urmare, raportat la textele legale menţionate, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidenţă trebuie verificată în cauză.

Examinând actele şi lucrările dosarului, contrar aprecierilor apelanţilor revizuenţi, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a analizat şi a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinând în principal că motivul invocat nu conduce, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, respectiv nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, reamintind şi că pe calea revizuirii, evidenţierea unor erori de fapt produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii faptelor sau împrejurărilor noi trebuie să fie apte a conduce la anularea hotărârii contrare legii, calea extraordinară de atac a revizuirii neputând fi tratată ca un apel deghizat, Înalta Curte constată că prin motivele invocate, apelanţii revizuenţi nu a prezentat fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, în sensul la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. conform acestei norme, este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmăreşte a fi dovedită, în speţă observându-se că intenţia revizuenţilor este de completare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În consecinţă, apreciind că în cauză nu au fost invocate temeiuri legale care să justifice redeschiderea procedurilor penale şi, implicit, afectarea stabilităţii raporturilor juridice născute prin hotărârea pronunţată, Înalta Curte concluzionează că sentinţa apelată este legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Va obliga apelanţii revizuenţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii revizuenţi, în cuantum de câte 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă apelanţii revizuenţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii revizuenţi, în cuantum de câte 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2021.

GGC - ED