Decizia nr. 21/RC/2021 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 142/F din 29 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 386 C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate:

- cererea inculpaţilor A. şi B. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în cea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- cererea inculpatei C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina sa într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave;

- cererea inculpatului D. de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- cererea inculpatului E. de schimbare a încadrării juridice a faptelor de complicitate la abuz în serviciu reţinute în sarcina sa în infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina:

- inculpatului F. din 6 infracţiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. b, c, d şi e din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. f din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatei C. din 6 infracţiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. b, c, d şi e din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. f din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatului G. din 4 infracţiuni de abuz în serviciu într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatului H. din 4 infracţiuni de abuz în serviciu într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatului I. din 4 infracţiuni de abuz în serviciu într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatului J. din 4 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatului E. din 4 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatei R.A.J.D.P. din 4 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. a, b, c şi d din dispozitivul rechizitoriului);

- inculpatului K. din 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.;

- inculpatului L. din 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

- inculpatei SC M. din 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

1. Totodată, s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969) pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969) pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969) pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a constatat că faptele ce fac obiectul cauzei sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate prin hotărâre şi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu trei ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele complementare aplicate prin hotărâre şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, şi a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969) pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969).

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus prevenţia de la 06 noiembrie 2014 la 05 decembrie 2014, de la 03 martie 2015 la 24 aprilie 2015 şi de la 20 mai 2016 la zi. S-a luat act că inculpatul este deţinut în altă cauză.

2. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe a cărui durată s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) C. pen. (1969), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

3. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, în temeiul art. 45 alin. (5) C. pen.

4. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (5) C. pen.

5. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe a cărui durată s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) C. pen. (1969), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

6. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (5) C. pen.

7. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe a cărui durată s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) C. pen. (1969), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

8. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 1.000 RON per zi - amendă.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 150 zile amendă în cuantum de 1000 RON per zi-amendă.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, care a fost sporită cu o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 300 zile amendă penală în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă, aşadar 300.000 RON amendă penală.

În baza art. 138 C. pen. raportat la art. 136 alin. (3) lit. e) C. pen. şi art. 144 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a supravegherii judiciare pe o perioadă de 3 ani, prin mandatar judiciar desemnat de Ministerul Finanţelor.

În baza art. 138 C. pen. raportat la art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen. şi art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei persoana juridică R.A.J.D.P. pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local N., în număr de 10 apariţii, cel mult una pe săptămână, constând în citirea şi afişarea simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum au fost reţinute în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedepsele aplicate.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă constând în interzicerea iniţierii şi, respectiv, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de persoana juridică inculpată R.A.J.D.P.

9. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, care a fost sporită cu o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (5) C. pen.

10. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, care a fost sporită cu o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o durată de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (5) C. pen.

11. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata SC M. la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 500 RON per-zi amendă.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 150 zile amendă în cuantum de 500 RON per zi amendă.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, care a fost sporită cu o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 300 zile amendă penală în cuantum de 500 RON per zi-amendă, aşadar 150.000 RON amendă penală.

În baza art. 138 C. pen. raportat la art. 136 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 139 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a dizolvării.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare luată faţă de inculpata persoană juridică inculpată SC M.

12. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata O. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969), a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

13. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de executare în detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

14. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani, pe a cărui durată, conform art. 93 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatei să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa la datele stabilite de consilierul de probaţiune, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, precum şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Medgidia, prin Serviciul Monitorizare Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia, sau în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din localitatea Constanţa.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat şi a fost suspendată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen., care s-a dispus a se executa în ipoteza revocării suspendării pedepsei.

15. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969), a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

16. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul P. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

17. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata SC PP. SRL la pedeapsa de 250 zile amendă în cuantum de 2000 RON per zi-amendă.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 150 zile amendă în cuantum de 2000 RON per zi amendă.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, care a fost sporită cu o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 300 zile amendă penală în cuantum de 2.000 RON per zi amendă, aşadar 600.000 RON amendă penală.

În baza art. 138 C. pen. raportat la art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen. şi art. 145 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local N. şi prin intermediul unui post naţional de televiziune, în număr de câte 5 apariţii în cazul fiecăruia din cele două posturi, cu o frecvenţă de cel mult o apariţie pe săptămână, publicarea constând în citirea şi afişarea, simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum au fost reţinute în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedepsele aplicate.

18. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul Q. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969), a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

19. S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul R. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. (1969), a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. (1969) şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5), art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

S-a luat act că persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţii K. şi L. câte 11.893.084,31 RON.

În baza art. 112 lit. d) şi e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul F. suma de 8.587.504,84 RON; de la inculpata C. suma de 186.543,45 RON; de la inculpaţii Q. şi R. câte 55.030,83 RON; iar de la inculpaţii G., H., I., J. şi E. câte 131.512,45 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. x/2013 din 03 aprilie 2014 privitoare la inculpata O., nr. x/2013 din 07 aprilie 2014 privind pe inculpatul E., nr. x/2013 din 03 aprilie 2014 privind pe inculpatul A., nr. x/2013 din 03 aprilie 2014 privind pe inculpatul D., nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 privind pe inculpatul H., nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 privind pe inculpatul K., nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 privind pe inculpatul Q., nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 privind pe inculpatul G., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi achitării cheltuielilor judiciare.

S-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor L., F., C., R., I. şi J., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi achitării cheltuielilor judiciare.

În baza art. 397 raportat la art. 256 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor, prin restituirea bunului în natură.

A fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP O. sub nr. x/17.07.2009, având ca obiect bunul imobil notat cu nr. cadastral x - Port Izvoarele, H.C.J. Constanţa nr. 90/16.03.2009, H.C.L. Lipniţa nr. 50/28.09.2007 şi H.C.L. Lipniţa nr. 51/28.09.2007 şi a dispus revenirea imobilului în proprietatea publică a statului.

A fost respinsă ca nefondată cererea Consiliul Judeţean Constanţa de achitare a cheltuielilor judiciare.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de inculpaţii P. şi SC PP. SRL, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 alin. (3) lit. a) şi art. 1341 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Prin încheierea din data de 07 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 278 C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 142/F din data de 29 iulie 2016, cu privire la inculpata SC PP. SRL, în sensul că au fost înlăturate menţiunile următoare:

"În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 150 zile amendă în cuantum de 2000 RON per zi amendă.

În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amendă, pe care o sporeşte cu o treime din pedeapsa concurentă, respectiv 50 zile amendă, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 300 zile amendă penală în cuantum de 2.000 RON per zi amendă, aşadar 600.000 RON amendă penală".

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte acuzaţiile constând în efectuarea de plăţi nelegale pentru închirierea de autoturisme, că fapta inculpatului F., care, în perioada cuprinsă între începutul anului 2010 şi sfârşitul anului 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, ca urmare a acestei calităţi, împreună şi cu sprijinul inculpaţilor C., Q. şi R., şi-a încălcat atribuţiile de serviciu stabilite prin dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prin cele ale art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi prin cele ale art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, cu nesocotirea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ şi a celor ale art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009 şi, astfel, a semnat nelegal actele adiţionale nr. x, nr. y şi nr. z la contractul nr. x/02.12.2004 şi a efectuat plăţi nelegale către SC RR. Constanţa, în cuantum total de 1.650.925,04 RON, reprezentând contravaloarea închirierii a 11 autoturisme, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată şi în condiţiile circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

S-a arătat că inculpatul este răspunzător de întregul prejudiciul cauzat prin această faptă, care se ridică la suma de 1.650.925,04 RON, întrucât în calitate de ordonator de credite a aprobat plăţile făcute către SC RR. Constanţa în toată această perioadă.

S-a mai reţinut că fapta inculpatei C., care, în perioada 30 decembrie 2011 - sfârşitul anului 2012, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economică Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a semnat actul adiţional nr. x/30.12.2011 la contractul nr. x/02.12.2004/ x/08.12.2004 şi a aprobat, în condiţii nelegale, decontarea a 13 facturi emise în baza acestui act adiţional, în anul 2012, în valoare totală de 488.377,03 RON, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public şi cu nesocotirea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ şi a celor ale art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, fapte comise împreună cu inculpaţii F., Q. şi R. şi în sprijinul celui dintâi, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată şi în condiţiile circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen. În cazul acestei inculpate, instanţa de fond a apreciat că s-a reţinut corect în actul de sesizare forma autoratului, întrucât actul de complicitate constând în semnarea actului adiţional este absorbit în cel al autoratului.

De asemenea, s-a arătat că fapta inculpatului Q., care, în data de 23 decembrie 2009, în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a semnat actul adiţional nr. x/23.12.2009 la contractul nr. x/02.12.2004/ x/08.12.2004, cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ şi a celor ale art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, faptă comisă împreună cu inculpaţii R. şi C. şi prin care l-a sprijinit pe inculpatul F. să efectueze în baza acestui act adiţional plăţi nelegale către SC RR. Constanţa, constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în condiţiile circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte prejudiciul pentru care inculpatul este răspunzător, s-a menţionat că acesta se limitează la valoarea facturilor emise în baza acestui act adiţional în anul 2010, perioadă în care a fost valabil actul adiţional, respectiv 11 facturi în valoare totală de 682.347,74 RON.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului R., care, în data de 28 decembrie 2010, a semnat în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, actul adiţional nr. x/28.12.2010 la contractul nr. x/02.12.2004/ x/08.12.2004, cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ şi a celor ale art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, faptă comisă împreună cu inculpaţii Q. şi C. şi prin care l-a sprijinit pe inculpatul F. să efectueze în baza acestui act adiţional plăţi nelegale către SC RR. Constanţa, constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în condiţiile circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. S-a menţionat că prejudiciul pentru care inculpatul este răspunzător se limitează la valoarea facturilor emise în baza acestui act adiţional în anul 2011, perioadă în care a fost valabil actul adiţional, respectiv 9 facturi în valoare totală de 480.200,27 RON.

În ceea ce priveşte acuzaţiile referitoare la efectuarea de plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa, Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, lucrărilor de împădurire pe raza comunei Independenţa şi la efectuarea de plăţi nelegale pentru realizarea unor lucrări de împădurire în judeţul Constanţa (pct. 1.2., 1.3, 1.4 şi 1.6 din partea expozitivă a rechizitoriului; pct. b, c, d şi e din dispozitivul actului de sesizare), curtea de apel a reţinut, în esenţă, că:

- faptele inculpatului F., care, în perioada 2010 - 2012, în calitate de ordonator de credite şi preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, împreună cu inculpaţii C., G., H., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P. şi, în ceea ce priveşte plăţile efectuate pentru lucrările de împădurire în comuna Independenţa şi pentru lucrările de împădurire din mai multe localităţi din judeţul Constanţa, şi cu sprijinul inculpaţilor K., L. şi SC M., a efectuat plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), cu încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 şi art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatei C. care, în anul 2012, în calitate de Director General al Direcţiei Generale Economică Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, împreună cu inculpaţii F., G., H., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P. şi, în ceea ce priveşte plăţile efectuate pentru lucrările de împădurire în comuna Independenţa şi pentru lucrările de împădurire din mai multe localităţi din judeţul Constanţa, şi cu sprijinul inculpaţilor K., L. şi SC M., a efectuat plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (8 facturi în valoare de 6.661.577,32 RON.), cu încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public şi art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. Având în vedere că inculpata a fost numită în funcţia cu privire la care s-au formulat acuzaţiile la sfârşitul anului 2011, s-a arătat că răspunderea sa penală şi civilă vizează doar facturile decontate în anul 2012, astfel încât pentru plăţile nelegale efectuate în legătură cu lucrările de împădurire din mai multe localităţi din judeţul Constanţa, aceasta priveşte doar facturile decontate începând cu momentul numirii în respectiva funcţie, şi anume facturile enumerate conform centralizatorului întocmit de specialistul contabil (8 facturi, din care suma achitată în anul 2012 - în valoare de 6.661.577,32 RON).

- fapta inculpatului G., care, în perioada 2010 - 2012, în calitate de arhitect şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean Constanţa, împreună cu inculpaţii F., C., H., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P. şi, în ceea ce priveşte plăţile efectuate pentru lucrările de împădurire în comuna Independenţa şi pentru lucrările de împădurire din mai multe localităţi din judeţul Constanţa, şi cu sprijinul inculpaţilor K., L. şi SC M., a efectuat plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), cu încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului H., care, în perioada 2010 - 2012, în calitate de şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, împreună cu inculpaţii F., C., G., I. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P. şi, în ceea ce priveşte plăţile efectuate pentru lucrările de împădurire în comuna Independenţa şi pentru lucrările de împădurire din mai multe localităţi din judeţul Constanţa, şi cu sprijinul inculpaţilor K., L. şi SC M., a efectuat plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), cu încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului I., care, în perioada 2010 - 2012, împreună cu inculpaţii F., C., H., S. şi cu sprijinul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P. şi, în ceea ce priveşte plăţile efectuate pentru lucrările de împădurire în comuna Independenţa şi pentru lucrările de împădurire din mai multe localităţi din judeţul Constanţa, şi cu sprijinul inculpaţilor K., L. şi SC M., a efectuat plăţi nelegale către R.A.J.D.P., în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON), cu încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului J., care, în perioada 2010 - 2012, în calitate de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., S. şi I. să facă plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON) constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului E., care, în perioada 2010 - 2012, în calitate de inginer în cadrul R.A.J.D.P. Constanţa, i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., S. şi I. să facă plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON) constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. Instanţa a apreciat ca fiind nefondată cererea inculpatului E. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, arătând că forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat este intenţia, iar participaţia sa este cea a complicităţii.

- fapta inculpatei R.A.J.D.P. Constanţa, care, în perioada 2010 - 2012, i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., S. şi I. să facă plăţi nelegale în cadrul Proiectului Caravana Estivală a Judeţului Constanţa (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON), în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON) constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului K., care, în perioada 2010 - 2012, în calitate de administrator al SC M., i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., S. şi I. să facă plăţi nelegale în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON) constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului L., care, în perioada 2010 - 2012, în calitate de administrator al SC M., i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., S. şi I. să facă plăţi nelegale în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON) constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatei SC M., care, în perioada 2010 - 2012, i-a ajutat pe inculpaţii F., C., H., S. şi I. să facă plăţi nelegale în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa (în valoare de 1.675.847,95 RON) şi în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare de 20.254.603,36 RON) constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu alte persoane şi în condiţiile producerii de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte acuzaţiile referitoare la constituirea şi aderarea la un grup infracţional organizat, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpaţii F., R.A.J.D.P. Constanţa şi J. au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de cel dintâi, al cărui scop l-a constituit săvârşirea de fapte penale în scopul fraudării intereselor economice ale Consiliului Judeţean Constanţa, grup la care au aderat inculpaţii C., I., G., H., fără a căror contribuţie nu era posibilă atingerea scopului infracţional, precum şi inculpaţii SC M., K. şi L., parţial beneficiari ai sumelor obţinute în acest mod.

Curtea a reţinut că acuzaţiile procurorului au susţinere în probatoriul administrat, programele şi proiectele descrise în sentinţă constituind doar un pretext pentru deturnarea unor fonduri substanţiale din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa către cel al R.A.J.D.P. şi SC M.. Acest mecanism este rezultatul unei hotărâri comune, explicite sau acceptate tacit, dar, în oricare din cele două variante, transformate într-o colaborare permanentă a inculpaţilor F. şi J., cu implicarea specifică a R.A.J.D.P., care a acţionat în calitate de persoană juridică prin decizia directorului său general.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a apreciat că faptele inculpaţilor F., J. şi R.A.J.D.P. care, în perioada 2010 - 2012, au constituit un grup infracţional organizat în scopul fraudării bugetului Consiliului Judeţean Constanţa întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., infracţiune ale cărei elemente de tipicitate sunt îndeplinite şi cu privire la faptele inculpaţilor C., G., H., I., E., K., L. şi SC M. care, în aceeaşi perioadă (în cazul inculpatei C. activitatea infracţională limitându-se la anul 2012), au aderat la grupul infracţional constituit de inculpaţii menţionaţi anterior. S-a subliniat că scopul grupului infracţional organizat l-a constituit săvârşirea faptelor reţinute în legătură cu cele patru proiecte descrise anterior.

În ceea ce priveşte acuzaţiile legate de includerea în mod nelegal în domeniul privat a Portului dunărean Izvoarele şi vânzarea acestuia către Consiliul Judeţean Constanţa, s-a reţinut, în esenţă, că:

- fapta inculpatului A., care, la data de 28 septembrie 2007, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite de dispoziţiile art. 63 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 215/2001, a inclus nelegal în inventarul domeniului privat al comunei Lipniţa Portul Izvoarele, deşi acesta aparţine domeniului public al statului, în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru localitatea Lipniţa, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- fapta inculpatei B., care, la aceeaşi dată, şi-a încălcat atribuţia de serviciu stabilită de art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001, dând viza de legalitate pentru H.C.L. nr. 50/2007 prin care Portul Izvoarele a fost introdus în domeniul privat al comunei Lipniţa, deşi aceasta era vădit nelegală, în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru localitatea Lipniţa, constituie infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Curtea a apreciat solicitările acestor inculpaţi de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu în cele de neglijenţă în serviciu ca fiind neîntemeiate, reţinând că, la momentul exercitării atribuţiilor de serviciu, ambii inculpaţi au conştientizat faptul că bunul Portul Izvoarele nu poate în mod legal să fie introdus în domeniul privat al comunei, ceea ce califică, în cazul inculpatului A., forma de vinovăţie a intenţiei directe, întrucât acesta a fost iniţiatorul procedurii şi a urmărit obţinerea scopului ilicit, iar, în cazul inculpatei B., forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, aceasta vizând hotărârea de introducere a portului în domeniul privat al comunei şi acceptând că, în acest mod, confirmă o situaţie nelegală.

- fapta inculpatului F., care, la data de 17 iulie 2009, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, a achiziţionat Portul Izvoarele, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constituie infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- fapta inculpatei O. care, în modalitatea descrisă în sentinţă, a autentificat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la acest port, la data de 17 iulie 2009, cunoscând că bunul a intrat în patrimoniul comunei Lipniţa în mod nelegal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte plăţile nelegale efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa către SC PP. SRL, în legătură cu achiziţia de imobile cu destinaţia de locuinţe de serviciu, s-a reţinut că fapta inculpatului F., care, în datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012, a semnat, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel modificând natura actului juridic încheiat cu SC PP. SRL, cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către această societate în valoare totală de 5.187.156,29 RON, încălcând astfel atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, de cele ale art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, constituie infracţiunea de abuz în serviciu cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu cel puţin alte două persoane şi în condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatei C., care, în calitate de Director General al Direcţiei Generale Economică Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012, a semnat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel modificând natura actului juridic încheiat cu SC PP. SRL, cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către această societate în valoare totală de 5.187.156,29 RON, încălcând astfel atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public şi art. 10 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, constituie infracţiunea de abuz în serviciu cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu cel puţin alte două persoane şi în condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că fapta inculpatului D., care, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012, a semnat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel modificând natura actului juridic încheiat cu SC PP. SRL, cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către această societate în valoare totală de 5.187.156,29 RON, încălcând astfel atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, constituie infracţiunea de abuz în serviciu cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu cel puţin alte două persoane şi în condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului P. care, în datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012, a semnat, prin mandatar, actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, modificând, astfel, natura actului juridic încheiat cu SC PP. SRL, cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către societatea pe care o administra, în valoare totală de 5.187.156,29 RON, în acest mod ajutând pe inculpaţii F., D. şi C. să îşi încalce atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile menţionate mai sus, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu cel puţin alte două persoane şi în condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a mai apreciat că fapta inculpatei persoană juridică SC PP. SRL care, în datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012, a semnat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare asupra a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, în acest fel modificând natura actului juridic pe care l-a încheiat, cu consecinţa efectuării de plăţi nelegale către aceasta în valoare totală de 5.187.156,29 RON, ajutând, astfel, pe inculpaţii F., D. şi C. să îşi încalce atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile menţionate mai sus, constituie infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu cel puţin alte două persoane şi în condiţiile consecinţelor deosebit de grave, faţă de valoarea prejudiciului, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Cu privire la această inculpată, instanţa a făcut trimitere la încheierea din 07 octombrie 2016, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta şi dispozitivul sentinţei, în sensul înlăturării dispoziţiilor de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi cele referitoare la aplicarea concursului de infracţiuni, întrucât inculpata SC PP. SRL nu a fost trimisă în judecată cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., menţionată eronat în minută.

Referitor la acuzaţiile formulate în legătură cu transmiterea fictivă a părţilor sociale ale SC M., instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor K. şi L., care, în data de 16 iulie 2013, au cesionat, în mod fictiv, părţile sociale ale SC M. către martorul T., persoană cu condiţie socială modestă, necunoscător de carte, în scopul de a se sustrage urmăririi penale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor K. şi L., s-a reţinut că:

- faptele acestor inculpaţi care, în perioada 01 septembrie 2011 - 03 martie 2014, în calitate de administratori ai SC M., au omis să evidenţieze în documentele financiar - contabile ale societăţii venituri obţinute din relaţiile comerciale cu R.A.J.D.P. Constanţa, în cuantum de 23.786.168,62 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005;

- faptele aceloraşi inculpaţi care, în aceeaşi perioadă, în calitate de administratori ai SC M., au evidenţiat în actele contabile ale societăţii cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv cheltuieli cu plata zilierilor, dividende fictive, retrageri de la bancomat, plăţi către entităţi afiliate fără documente justificative, în cuantum total de 20.182.023,62 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- faptele aceloraşi inculpaţi care, în aceeaşi perioadă, în calitate de administratori ai SC M. au executat evidenţe duble constând în Registrul de evidenţă a zilierilor şi borderouri de plată muncitori zilieri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005.

Instanţa de fond a apreciat că, în mod corect, nu s-a reţinut în actul de sesizare incidenţa alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005. Astfel, deşi prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 7.672.957,62 RON (echivalent a 1.710.918,82 euro), acesta este rezultatul săvârşirii a trei infracţiuni calificate de legiuitor distinct, care, datorită naturii lor, dar şi modalităţii concrete de comitere, nu permit defalcarea pagubei separat pentru fiecare dintre cele trei fapte penale ce, săvârşite în concurs, au condus la acest cuantum al prejudiciului. Pentru acest motiv, instanţa de fond a apreciat că nu se poate stabili dacă, în raport cu fiecare din cele trei infracţiuni, se pot reţine dispoziţiile alin. (2) sau alin. (3) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005.

S-a mai arătat că faptele inculpatului L., care, în perioada 01 septembrie 2011 - 01 noiembrie 2013, a retras din conturile SC M. suma de 17.296.950 RON, folosind documente justificative care nu corespundeau realităţii, pentru a ascunde originea ilicită a acestor sume de bani, deşi cunoştea că ele proveneau atât din săvârşirea unor fapte de abuz în serviciu de către persoane din conducerea Consiliului Judeţean Constanţa dar şi din fapte de evaziune fiscală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., infracţiune ale cărei elemente de tipicitate sunt îndeplinite şi cu privire la fapta inculpatului K., care, la data de 23 decembrie 2011, a retras din conturile SC M. suma de 400.000 RON, fără a prezenta acte justificative, cunoscând că această sumă provine din săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi evaziune fiscală, sumă pe care şi-a însuşit-o.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, inculpaţii F., C., G., H., I., J., E., K., L., O., A., B., D., P., Q., R., SC PP. SRL şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, precum şi persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa, care au criticat soluţia dispusă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, în esenţă, inculpatul F. a formulat critici cu privire la:

- nelegalitatea hotărârii atacate generată de faptul că a fost pronunţată de un judecător aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sens în care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă;

- nelegala dispunere a schimbării încadrării juridice a faptelor direct prin hotărârea pronunţată pe fondul cauzei, sens în care a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019 şi a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă;

- nelegalitatea hotărârii primei instanţe decurgând din faptul că, în contextul publicării Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, instanţa de fond a trecut peste limitele obiectului acuzaţiilor stabilite prin actul de sesizare şi a dispus condamnarea sa pentru încălcarea unor dispoziţii legale exprese în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără să-i fi acordat posibilitatea obiectivă să facă apărări în acest sens;

- nelegala sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), deşi s-a analizat formal şi sumar doar existenţa infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen. (pentru care fusese trimis în judecată, dar care este reglementată diferit decât cea din vechea codificare), sub argumentul alegerii legii penale mai favorabile;

- nelegala sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, care nu a fost reţinută, individualizată şi cercetată legal şi temeinic, întrucât a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 367 C. pen., ce are o reglementare distinctă;

- nelegala reţinere în sarcina sa atât a circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. (1969), cât şi a infracţiunii prevăzută de art. 367 C. pen., în condiţiile în care pluralitatea de făptuitori reprezintă un element al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat;

- greşita condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu descrisă la punctul 1 din sentinţă, pe de o parte, ca urmare a modificării obiectului acuzaţiei prin reţinerea şi a încălcării prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, aspect ce nu a format obiectul trimiterii în judecată, iar, pe de altă parte, în lipsa unui suport probator care să dovedească cele reţinute de instanţă cu privire la natura juridică a contractului încheiat în anul 2004, existenţa unui prejudiciu şi forma de vinovăţie prevăzută de lege, sens în care a solicitat achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

- greşita condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu descrisă la punctul 2 din sentinţă, ca urmare a nerespectării exigenţelor stabilite prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale (lipsa indicării textului de lege încălcat în exercitarea atribuţiilor sale de ordonator principal de credite, respectiv invocarea nerespectării unor dispoziţii legale ce reglementează chestiuni cu caracter general, iar nu atribuţii date prin lege) şi a interpretării eronate a probatoriului, sens în care a solicitat achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în secundar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., iar terţio, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

- greşita condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu descrisă la punctul 5 din sentinţă, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului şi a neîntrunirii elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă cerute de norma de incriminare, sens în care a solicitat achitarea sa, în principal, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

- greşita condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor (generată de neindicarea modalităţii concrete de săvârşire, lipsa unor probe directe, complete şi neechivoce de vinovăţie), sens în care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- greşita condamnare pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat (nefiind dovedită existenţa grupului, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni, cu o continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi), sens în care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, în esenţă, inculpatul J. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă sub aspectul greşitei sale condamnări pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, ca urmare a încălcării prevederilor art. 100 şi art. 101 C. proc. pen. şi nesocotirii dreptului la apărare şi la un proces echitabil, a interpretării subiective şi arbitrare a probatoriului administrat în cauză, a nerealizării unei cercetări judecătoreşti complete, al omisiunii instanţei de a se conforma dispoziţiilor Deciziilor nr. 405/2016 şi nr. 250/2019 ale Curţii Constituţionale, sens în care a solicitat achitarea sa pentru prima acuzaţie în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (prin motivele scrise de apel) şi, respectiv, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) ambele teze C. proc. pen. (prin concluziile orale), iar pentru cea de-a doua acuzaţie în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu argumentarea că fapta nu există.

Prin apelul formulat, inculpatul L. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, susţinând că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat implicarea sa în activitatea de împădurire sau în cea de cesionare a părţilor sociale ori existenţa unei conivenţe infracţionale cu ceilalţi acuzaţi. Astfel, a arătat că infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu şi aderare la grup infracţional organizat reţinute în sarcină nu există, motiv pentru care se impune achitarea sa, pentru ambele infracţiuni, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aceeaşi solicitare de achitare fiind formulată şi cu privire la acuzaţia de transmitere fictivă a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală, cu argumentarea că cel care s-a ocupat de cesionarea părţilor sociale ale SC M. a fost, potrivit probatoriului de la dosar, inculpatul K. Totodată, a solicitat achitarea sa pentru cele două infracţiuni de evaziune fiscală (în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), dar şi pentru infracţiunea de spălare a banilor (sens în care a făcut trimitere la cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2018).

Prin Decizia penală nr. 239/A din 11 iulie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii F., C., G., H., I., J., E., K., L., O., A., B., D., P., Q., R., SC PP. SRL şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi de persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 şi a încheierii de îndreptare de eroare materială din 07 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014 şi au fost extinse efectele acestora asupra intimatei inculpate SC M.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în totalitate, încheierea din data de 07 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, în rejudecare, în fond:

I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969), aplicată inculpatului F., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor şi sporul de 3 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost înlăturat din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. (1969).

A fost redusă durata pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:

- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969), pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.;

- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969), pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969), pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 5 ani închisoare, astfel reduse, cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul F. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

II. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe durata căruia s-a dispus ca inculpata să respecte măsurile de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

III. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

IV. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

V. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

A fost înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe durata căruia s-a impus inculpatului I. să respecte măsurile de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

VI. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen., aplicată inculpatului J. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

A fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul J. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. (1969) pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

VII. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului E., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

A fost înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe durata căruia s-a dispus ca inculpatul E. să respecte măsurile de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

VIII. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 300 zile amendă penală în cuantum de 1.000 RON per zi-amendă, respectiv 300.000 RON amendă penală, aplicată inculpatei persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

A fost înlăturat sporul de 50 de zile amendă.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa la pedeapsa de 200.000 RON amendă penală.

În baza art. 532 raportat la art. 531 alin. (2) lit. e) şi art. 717 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind difuzarea hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local N., în număr de 10 apariţii, cel mult una pe săptămână, constând în citirea şi afişarea simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum a fost reţinută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată.

IX. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen., aplicată inculpatului K. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor şi sporul de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen. (1969), pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului K. din infracţiunile concurente, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea unică prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen.

A fost înlăturată din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, interdicţia exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) şi k) C. pen.

S-a redus durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare (stabilite prin sentinţa penală), 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare (stabilite prin prezenta) şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare, în final inculpatul K. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (5) C. pen.

X. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public) şi k) C. pen., aplicată inculpatului L. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor şi sporul de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen. (1969), pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L. din infracţiunile concurente, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea unică prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen., pe o durată de 4 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a înlăturat din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, interdicţia exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) şi k) C. pen.

S-a redus durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an închisoare (stabilite prin sentinţa penală), 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare (stabilite prin prezenta) şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare, în final inculpatul L. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (5) C. pen.

XI. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 300 zile amendă penală în cuantum de 500 RON per zi-amendă, respectiv 150.000 RON amendă penală, aplicată inculpatei persoană juridică SC M., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

A fost înlăturat sporul de 50 de zile amendă.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata persoană juridică SC M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata persoană juridică SC M. la pedeapsa de 100.000 RON amendă penală.

În baza art. 532 raportat la art. 531 alin. (2) lit. a) şi art. 712 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a dizolvării.

XII. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

XIII. S-a înlăturat din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare interdicţia exercitării dreptului de a alege, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen., precum şi interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

A fost redusă durata pedepsei complementare anterior menţionate de la 5 ani la 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., s-a dispus ca, pe durata acestui termen, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Constanţa la datele stabilite de consilierul de probaţiune, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, precum şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din localitatea Constanţa.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. să se execute numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

XIV. A fost înlăturată din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatei B. pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare interdicţia exercitării dreptului de a alege, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen., precum şi interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

A fost redusă durata pedepsei complementare anterior menţionate, de la 5 ani la 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

XV. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (1969), art. 80 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul P. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen. (1969), pe o perioadă de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. (1969), a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969), pe a cărui durată s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Constanţa, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

XVI. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatei persoană juridică SC PP. SRL la pedeapsa la pedeapsa de 150 zile amendă, în cuantum de 2000 RON per zi amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a dispoziţiilor art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., privind concursul de infracţiuni.

În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata persoană juridică SC PP. SRL la pedeapsa de 400.000 RON amendă penală.

În baza art. 532 raportat la art. 531 alin. (2) lit. e) şi art. 717 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind difuzarea hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local N. şi prin intermediul unui post naţional de televiziune, în număr de câte 5 apariţii în cazul fiecăruia din cele două posturi, cu o frecvenţă de cel mult o apariţie pe săptămână, publicarea constând în citirea şi afişarea, simultan, pe o durată de minim 5 minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conţinând descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum a fost reţinută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpaţii K. şi L. suma de câte 7.184.628,81 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. x/2013 din data de 22 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, asupra bunurilor aparţinând inculpatului K., precum şi prin sentinţa penală apelată asupra bunurilor aparţinând inculpatului L., până la concurenţa valorii sumelor supuse confiscării speciale.

A fost înlăturată dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpaţii F., C., Q., R., G., H., I., J. şi E.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost ridicate măsurile asigurătorii luate după cum urmează:

- asupra bunurilor aparţinând inculpatei O., prin ordonanţa nr. x/2013 din 07 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., prin ordonanţa nr. x/2013 din 03 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului E., prin ordonanţa nr. x/2013 din 07 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului D., prin ordonanţa nr. x/2013 din 03 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului H., prin ordonanţa nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului Q., prin ordonanţa nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului P., prin ordonanţa nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpatului G., prin ordonanţa nr. x/2013 din 22 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa;

- asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor F., C., R., I. şi J., prin sentinţa penală apelată.

A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea formulată de numiţii U. şi V., având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra imobilului indicat de aceştia în cererea din data de 09 octombrie 2017.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte, analizând cu prioritate cererea formulată de inculpatul F. de repunere a cauzei pe rol în vederea discutării în contradictoriu a efectelor Deciziei nr. 250 din 16 aprilie 2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iunie 2019, precum şi criticile prin care se tinde la rejudecarea cauzei de către prima instanţă, le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.

În acest sens, s-a reţinut că cea dintâi solicitare nu îndeplineşte niciuna din cele două condiţii prevăzute de art. 395 alin. (1) C. proc. pen. pentru repunerea pe rol a cauzei aflată în stare de deliberare. Astfel, s-a arătat că, deşi decizia menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial ulterior închiderii dezbaterilor în cauză, soluţia dispusă prin aceasta era cunoscută participanţilor procesuali şi a făcut obiectul dezbaterilor nemijlocite şi contradictorii purtate în apel, la datele de 29 mai 2019 şi 30 mai 2019, prilej cu care părţile şi-au exercitat dreptul la apărare şi şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la aplicabilitatea acesteia.

Cu privire la solicitarea inculpatului F. de desfiinţare a sentinţei şi rejudecare a cauzei de către prima instanţă ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a reţinut, contrar susţinerilor apelantului, că adoptarea acestui act de jurisdicţie constituţională nu are semnificaţia nelegalităţii sentinţei apelate, pronunţate anterior, şi nu impune, aşadar, în mod necondiţionat, rejudecarea cauzei. Astfel, s-a arătat că, în condiţiile în care respectiva decizie produce efecte, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, numai pentru viitor, hotărârile pronunţate anterior momentului publicării acesteia în Monitorul Oficial, cum este şi cazul celei atacate în speţă, trebuie cenzurate prin raportare la cerinţele art. 386 C. proc. pen. în forma în vigoare la data pronunţării lor şi cu luarea în considerare a tuturor exigenţelor dreptului la apărare al părţilor. Or, în cauză, sentinţa apelată a fost pronunţată la data de 29 iulie 2016, mult anterior adoptării Deciziei nr. 250/2019. În plus, s-a reţinut că inculpatul F. nu a invocat eventuale încălcări ale prevederilor art. 386 C. proc. pen. sub aspectul punerii prealabile în discuţia părţilor a noii încadrări juridice ori al asigurării posibilităţii de a-şi pregăti apărarea şi nici vătămări ale dreptului său la apărare ca efect al dispoziţiei de schimbare a încadrării juridice supuse analizei. Mai mult, în condiţiile în care, în privinţa sa, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din 6 infracţiuni de abuz în serviciu în 3 infracţiuni similare, fără a antrena, astfel, minime modificări ale structurii juridice a acuzaţiei şi creând, dimpotrivă, o situaţie juridică mai favorabilă inculpatului, instanţa de apel nu a decelat nici ea, din oficiu, în ce au constat eventualele vătămări aduse intereselor procesuale ale inculpatului şi nici argumentele pentru care, în acord cu cerinţele art. 282 alin. (1) C. proc. pen., rejudecarea cauzei ar constitui unica modalitate de înlăturare a acestora.

Cu privire la pretinsa necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, invocată în motivele de apel formulate de inculpaţii H., A. şi B., Înalta Curte a constatat că problematica instanţei competente teritorial să judece în fond prezenta cauză a fost tranşată, în mod explicit, în camera preliminară, prin încheierea din data de 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă, în ale cărei considerente s-a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina ultimilor doi inculpaţi a produs consecinţe patrimoniale în dauna Statului Român, ceea ce atrage competenţa teritorială a instanţei competente material din municipiul Bucureşti şi, în absenţa sesizării simultane a altor instanţe, face inaplicabilă ordinea de preferinţă instituită de art. 41 alin. (1) C. proc. pen.

S-a mai arătat că susţinerile privind pretinsa incompatibilitate a judecătorului care a soluţionat cauza în primă instanţă nu relevă nelegalitatea hotărârii pronunţate şi nu impun rejudecarea cauzei, cu atât mai mult cu cât problematica incompatibilităţii unui judecător ridică o chestiune distinctă de cea a compunerii completului de judecată, în sensul art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Suspiciunile de lipsă de imparţialitate exprimate la adresa unui magistrat impun analizarea lor de către un alt judecător, în procedura expres prevăzută de art. 68 C. proc. pen., dar nu afectează, prin ele însele, legalitatea compunerii completului de judecată, o atare consecinţă putând interveni numai subsecvent constatării incompatibilităţii, în condiţiile legii. S-a apreciat, însă, că o asemenea constatare nu se impune în cauză, întrucât evaluarea şi sancţionarea conduitei procesuale manifestate de inculpatul F. cu ocazia prezentării sale în faţa primei instanţe reprezintă expresia exercitării unor prerogative legale ale judecătorului care prezidează completul, prevăzute de art. 357 şi art. 359 C. proc. pen., şi nu au rezultat alte elemente care să evidenţieze, distinct de aspectul sancţionator al măsurilor dispuse la data de 02 iunie 2016, şi existenţa unor idei preconcepute sau a unei atitudini părtinitoare a judecătorului faţă de persoana inculpatului.

S-a subliniat, totodată, că judecarea fondului cauzei de către magistratul care exercitase şi funcţia de judecător de cameră preliminară nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 64 lit. e) C. proc. pen. (care instituie incompatibilitatea judecătorului care a acţionat, în aceeaşi cauză, în calitate de procuror) sau de art. 64 lit. f) C. proc. pen. (sub acest ultim aspect, fiind apreciate relevante, în mod particular, considerentele expuse în Decizia nr. 663/11.11.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 52/22.01.2015, la care Înalta Curte a făcut trimitere), aceeaşi concluzie fiind reţinută şi cu privire la aspectele noi, intervenite după pronunţarea sentinţei penale, invocate de inculpatul F. şi tangenţial, de cei doi coinculpaţi, referitoare la conduita magistratului judecător sesizat în fond, nefiind relevată existenţa, pe durata procesului, a unor fapte care să pună la îndoială lipsa de părtinire a magistratului ori să evidenţieze o eventuală ostilitate sau prejudecată a acestuia faţă de persoana apelanţilor.

Şi criticile aduse modului de desfăşurare a cercetării judecătoreşti în primă instanţă prin raportare la exigenţele art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului ori modalităţii de redactare a hotărârii apelate - critici regăsite în motivele scrise de apel ale inculpaţilor J., R., H., O., K., A. şi B. şi susţinute parţial şi în dezbateri - au fost considerate neîntemeiate, Înalta Curte constatând că hotărârea apelată cuprinde o expunere suficient de detaliată a motivelor care au stat la baza soluţiei dispuse, precum şi o analiză coroborată a tuturor probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale ori a celor care au fost înlăturate, conform dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile formulate sub aspectul acuzaţiei de efectuare a unor plăţi nelegale pentru închirierea de autoturisme, s-a arătat, în esenţă, că ansamblul circumstanţelor faptice în care au fost comise infracţiunile ce fac obiectul acestui segment al acuzaţiilor a fost stabilit corect de către instanţa de fond, care a evaluat temeinic probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti şi a reţinut o situaţie de fapt pe deplin concordantă cu elementele ce rezultă din acest probatoriu.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte a constatat temeinice statuările primei instanţe referitoare la circumstanţele în care inculpaţii F., C., Q. şi R., în exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea şi executarea actelor adiţionale la contractul nr. x/02.12.2004, şi-au îndeplinit cu încălcarea legii îndatoririle de serviciu (în cazul primilor doi inculpaţi), respectiv au sprijinit activitatea infracţională (în cazul ultimilor doi inculpaţi menţionaţi).

Astfel, s-a arătat că ansamblul înscrisurilor administrate în cauză, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 24 martie 2014, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv de către instanţa de apel, a demonstrat, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, în perioada începutul anului 2010 - sfârşitul anului 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ, precum şi art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009, a aprobat efectuarea în perioada menţionată, în mod nelegal, de plăţi către SC RR. SRL, în cuantum total de 1.650.925,04 RON, reprezentând contravaloarea închirierii a 11 autoturisme, în baza actelor adiţionale nr. x/23.12.2009, nr. y/28.12.2010 şi nr. z/30.12.2011 la contractul de prestări servicii privind transportul cu autoturisme, înregistrat la Consiliul Judeţean Constanţa sub nr. x/02.12.2004.

De asemenea, în perioada 30 decembrie 2011- sfârşitul anului 2012, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpata C., încălcând dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 raportate la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ şi art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009, a aprobat efectuarea în anul 2012, în mod nelegal, de plăţi către SC RR. Constanţa, în cuantum total de 488.377,03 RON, reprezentând contravaloarea închirierii a 11 autoturisme, în baza actului adiţional nr. x/30.12.2011 la contractul de prestări servicii privind transportul cu autoturisme, înregistrat la Consiliul Judeţean sub nr. x/02.12.2004.

Totodată, la data de 23 decembrie 2009, în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Q. a semnat actul adiţional nr. x/23.12.2009 la contractul nr. x/02.12.2004 şi a sprijinit, în această modalitate, efectuarea în anul 2010, în baza acestui act adiţional, a unor plăţi în valoare totală de 682.347,74 RON către SC RR. SRL, cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate supra.

Deopotrivă, la data de 28 decembrie 2010, în calitate de director general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul R. a semnat actul adiţional nr. x/28.12.2010 la contractul nr. x/02.12.2004 şi a sprijinit, în această modalitate, efectuarea în anul 2011, în baza acestui act adiţional, a unor plăţi în valoare totală de 480.200,27 RON către SC RR. SRL, cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate supra.

Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care reflectă o interpretare corectă a probatoriului, Înalta Curte a apreciat superfluă o reiterare detaliată a tuturor împrejurărilor factuale în care s-au derulat activităţile ilicite deduse judecăţii, expunând propria sa analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a tuturor criticilor formulate în apel.

Astfel, a constatat că premisa factuală a acestui segment al acuzaţiilor o reprezintă prelungirea anuală, prin cele trei acte adiţionale anterior menţionate, a unui contract care, deşi formal a fost intitulat contract de prestări servicii privind transportul de persoane cu autoturisme, avea, în realitate, natura juridică a unui contract de închiriere de autoturisme, a cărui încheiere era interzisă autorităţilor publice în perioada de referinţă, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar fiscale (art. 24 alin. (1) lit. a)).

Raportându-se la dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (11) din O.G. nr. 80/2001 şi la cele din Anexa 3 a acestui act normativ, precum şi la clauzele contractuale inserate în contractul din data de 02 decembrie 2004, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale nr. x/23.12.2009, nr. y/28.12.2010 şi nr. z/30.12.2011, toate aprobate de inculpatul F. în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean şi ordonator principal de credite, Înalta Curte a reţinut că analiza probatoriului administrat confirmă statuările primei instanţe sub aspectul naturii reale a respectivului contract, prelungit prin cele trei acte adiţionale supuse analizei.

În acest sens, s-a arătat că, deşi potrivit clauzelor contractuale, obiectul acestui contract era "asigurarea serviciului de transport de persoane cu autoturisme, destinate folosinţei în interes public de către beneficiarul Consiliul Judeţean, în vederea desfăşurării activităţilor de control, urmărire, deplasări în interes public a personalului din conducerea Consiliului Judeţean Constanţa", în executarea acestuia (astfel cum a fost modificat prin cele trei acte adiţionale), prestatorul SC RR. SRL (SC D.P.P.J. SRL) a emis un număr de 33 de facturi cu explicaţia "prestări servicii închiriere maşini", toate înregistrate în contul 612.01 "Cheltuieli cu chiriile", în baza cărora Consiliul Judeţean Constanţa a efectuat plăţi în valoare totală de 1.650.925,04 RON. Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, a rezultat neîndoielnic că, în cuprinsul facturilor emise în anul 2012, singura explicaţie privind denumirea serviciilor prestate a fost "prestări servicii închiriere maşini", fără a se furniza, în condiţiile legii, informaţii cu privire la documentele eventual emise în legătură cu factura, cum ar fi situaţii de plată, foi de parcurs. Nu au fost identificate, de asemenea, nici procese-verbale de recepţie semnate de reprezentanţii părţilor contractante, deşi conform clauzelor contractuale, plăţile urmau a fi efectuate numai în baza acestor procese-verbale, însuşite de Consiliul Judeţean Constanţa, şi a situaţiilor de plată însoţite de copii ale foilor de parcurs.

S-a apreciat, astfel, că efectuarea plăţilor exclusiv în baza facturilor emise de prestator, în absenţa oricăror altor documente justificative care să ateste realitatea prestării unor servicii de transport auto şi întinderea/conţinutul acestora din urmă, menţiunile explicite existente în facturile emise de prestator (care fac referire la servicii de închiriere autoturisme), faptul obiectiv al înregistrării cheltuielilor aferente contractului în contul "Cheltuieli cu chiriile" demonstrează că, în pofida denumirii formale a contractului modificat prin cele trei acte adiţionale, operaţiunile derulate în baza acestuia au avut, în realitate, natura juridică a unor operaţiuni de închiriere autoturisme, facturate de prestator şi achitate de beneficiar ca atare. Or, astfel de operaţiuni de închiriere autoturisme erau, în perioada 2010 - 2012, strict prohibite de art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009, opţiunea inculpaţilor de a ignora exigenţele legii sub acest aspect plasând conduita lor în sfera nesocotirii unor atribuţii de serviciu, cu rezultatul prejudicierii autorităţii administrative judeţene.

În plus, s-a arătat că informaţiile transmise în faza de urmărire penală de Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa confirmă deţinerea de către Consiliul Judeţean Constanţa, în acea perioadă, a unui număr de 42 de autovehicule înmatriculate pe numele acestei autorităţi, din care 26 erau autoturisme. În acest context, s-a apreciat că suplimentarea parcului auto aparţinând Consiliului Judeţean Constanţa prin închirierea altor 11 autoturisme era contrară şi prevederilor O.G. nr. 80/2001 privind normativele de cheltuieli aplicabile consiliilor judeţene în ceea ce priveşte dotarea acestora cu autoturisme.

S-a subliniat că rezultatul încheierii celor trei acte adiţionale şi prelungirii, în condiţiile descrise, a contractului nr. x/2004, a fost acela al efectuării unor cheltuieli expres prohibite de lege, diminuându-se, astfel, în mod nelegal, rezultatele patrimoniale pentru exerciţiile financiare aferente perioadei 2010 - 2012.

Înalta Curte a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile inculpatului F. cu privire la acest segment al acuzaţiilor, constatând, contrar susţinerilor acestuia, că actul de sesizare a instanţei nu a limitat, în speţă, obiectul acuzaţiei la efectuarea plăţilor în baza celor trei acte adiţionale doar cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 80/2001 raportat la cap. 1 lit. B) pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ, ci acestuia i s-a imputat, în mod explicit, şi încălcarea prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 34/2009, împrejurare ce rezultă cu evidenţă atât din prezentarea aspectelor factuale în cuprinsul rechizitoriului (capitolul "În fapt", pct. 1.1), cât şi din examinarea analizei elementelor de conţinut constitutiv al infracţiunii, regăsită la capitolul "În drept" al rechizitoriului. Astfel, procurorul a reţinut în mod expres că interdicţia legală impusă instituţiilor publice, de a închiria autoturisme pe fondul constrângerilor bugetare impuse începând cu anul 2009, a constituit una din cauzele nelegalităţii prelungirii contractului nr. x/2004 prin cele trei acte adiţionale şi, implicit, a efectuării plăţilor aferente, în intervalul 2010 - 2012.

S-a arătat că neindicarea expresă, în descrierea succintă a faptei la capitolul "În drept" al rechizitoriului, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2009 printre cele încălcate nu are semnificaţia atribuită de apelantul inculpat, şi anume aceea a nereţinerii acestor dispoziţii în sarcina sa de către procuror, de vreme ce, pe de o parte, atât obligaţiile pe care le instituia acest act normativ în sarcina consiliilor judeţene, cât şi modul în care ele au fost nesocotite în speţă au fost prezentate detaliat în expunerea actului procedural. Or, conţinutul factual complet al unei acuzaţii penale trebuie decelat în urma examinării întregului act de sesizare a instanţei, şi nu doar în contextul izolat al capitolului rezervat prezentării încadrării juridice, în care, ca regulă generală, sunt descrise sintetic numai elementele esenţiale de conţinut ale unei infracţiuni.

Pe de altă parte, Înalta Curte a avut în vedere că rechizitoriul a fost întocmit, în speţă, la data de 11 noiembrie 2014, anterior adoptării şi publicării în Monitorul Oficial, la data de 08 iulie 2016, a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 C. pen. (1969) şi art. 297 alin. (1) C. pen., constatându-se că aceste prevederi sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul lor se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". S-a arătat că din acest motiv, în mod obiectiv, la redactarea rechizitoriului întocmit în speţă cu aproximativ 2 ani anterior deciziei Curţii Constituţionale, nu puteau fi avute în vedere toate exigenţele subliniate de instanţa de contencios constituţional în paragrafele 64, 65 ale deciziei sale, referitoare, inter alia, la principiul legalităţii incriminării şi necesitatea ca, în considerarea acestui principiu, relevanţa penală a îndeplinirii sau neîndeplinirii unui act de către un funcţionar public să se raporteze la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege.

S-a subliniat că o atare constatare este valabilă, de altfel, cu privire la toate acuzaţiile de abuz în serviciu formulate în speţă, ale căror elemente de conţinut obiectiv au fost reţinute, inclusiv de către instanţa de apel, prin raportare strictă la atribuţiile de serviciu şi cerinţele legale aplicabile actelor de serviciu efectuate de inculpaţi, astfel cum au fost descrise explicit în rechizitoriu şi în sentinţa apelată.

S-a mai arătat că identificarea sau, după caz, clarificarea, prin decizie, a tuturor prevederilor legale aplicabile acestor atribuţii sau acte nu are semnificaţia extinderii obiectului factual al acuzaţiilor, aşa cum neîntemeiat a susţinut apelantul, ci numai aceea a prezentării întregului cadru juridic pertinent pentru activităţile ilicite descrise în rechizitoriu, astfel încât să se asigure o corespondenţă deplină între acestea din urmă şi legislaţia primară care guvernează efectuarea lor.

De altfel, în ceea ce priveşte acuzaţia adusă în speţă inculpatului F., s-a subliniat că este neîndoielnic că ea a fost structurată pe îndeplinirea actelor de efectuare a plăţilor (mai exact de aprobare a ordonanţărilor de plată), în baza celor trei acte adiţionale prin care s-a prelungit contractul nr. x/2004, cu încălcarea atribuţiilor prevăzute de art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, raportate la art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 cu trimitere la cap. I, lit. B), pct. 2 şi cap. II pct. 4 din Anexa 3 a acestui act normativ, precum şi de art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009, norme expres indicate în partea expozitivă a rechizitoriului.

Susţinerea aceluiaşi apelant privind lipsa unui fundament juridic al recalificării contractului nr. x/2004 din "contract de prestări servicii de transport persoane cu autoturisme" în "contract de închiriere" a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, atât hotărârea apelată, cât şi decizia din apel detaliind argumentele factuale care au stat la baza concluziei că acest contract a avut, în realitate, natura juridică a unui contract de închiriere, iar nu de prestări servicii.

De asemenea, s-a arătat că faptul că operaţiunile desfăşurate în executarea contractului în intervalul 2004 - 2009, anterior încheierii celor trei acte adiţionale analizate în speţă, nu au fost circumscrise obiectului acuzaţiilor, nu este consecinţa unei opţiuni discreţionare a organelor judiciare, astfel cum a susţinut apelantul inculpat, limitarea acuzaţiei la perioada 2010 - 2012 grefându-se, dimpotrivă, tocmai pe aspectele de nelegalitate ce au caracterizat executarea contractului în această ultimă perioadă determinată şi care decurgeau tocmai din intrarea în vigoare a interdicţiilor şi restricţiilor bugetare impuse de O.U.G. nr. 34/2009 (publicată în M.Of. nr. 249 din 14.04.2009).

S-a subliniat că neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de legislaţia secundară (Ordinul nr. 1792/24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, în forma în vigoare începând cu data de 28.01.2010), respectiv lipsa documentelor obligatorii care ar fi permis verificarea realităţii pretinselor servicii prestate, a sumei datorate şi, implicit, lichidarea cheltuielilor, demonstrează că, deşi intitulat contract de prestări servicii, în perioada 2010 - 2012 ce face obiectul judecăţii, natura sa juridică a fost, în realitate, aceea a unui contract de închiriere, interzis expres de legislaţia primară care impunea, începând cu anul 2009, o serie de restricţii bugetare.

Din această perspectivă, s-a apreciat că ordonanţarea şi efectuarea plăţilor cu încălcarea art. 24 din O.U.G nr. 34/2009 probează că inculpatul F. şi-a exercitat cu încălcarea legii atribuţiile specifice funcţiei de ordonator principal de credite, prevăzute de art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, respectiv, de a aproba efectuarea cheltuielilor bugetare în strictă conformitate cu toate dispoziţiile legale pertinente, indiferent de sediul materiei.

Instanţa de apel a considerat lipsită de bază factuală şi susţinerea apelantului inculpat privind inexistenţa unui prejudiciu, arătând că, în condiţiile în care acte normative primare interziceau în mod expres, începând din anul 2009, închirierea de autoturisme de către autorităţile publice şi, concomitent, limitau nr. maxim de astfel de vehicule utilizabile de către aceste autorităţi, realizarea unor operaţiuni de închiriere de facto a unui număr de 11 autoturisme era de natură a eluda restricţiile bugetare impuse sub acest aspect şi a determina, în final, efectuarea de cheltuieli pentru operaţiuni calificate ab initio de către legiuitor ca nefiind oportune sau necesare pentru buna desfăşurare a activităţii autorităţilor administraţiei publice. Or, în contextul exigenţelor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (în forma în vigoare în perioada de referinţă), în exercitarea funcţiei publice, preşedintele consiliului judeţean asigură, printre altele, punerea în aplicare a legilor şi a ordonanţelor guvernului, ceea ce presupune respectarea întocmai a tuturor prescripţiilor normative, inclusiv în cazul în care, aşa cum se susţine în speţă, acestea din urmă puteau genera dificultăţi practice în activitatea administraţiei publice.

De asemenea, s-a arătat că, în contextul conţinutului concret al acuzaţiilor (grefate, în mod esenţial, pe nesocotirea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2009), afirmaţiile aceluiaşi apelant inculpat, referitoare la lipsa atribuţiilor preşedintelui consiliului judeţean de a verifica documente de tipul facturilor, nu au o relevanţă particulară pentru justa soluţionare a cauzei.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte a subliniat, însă, că există o diferenţă între verificarea concretă a realităţii şi legalităţii datelor înscrise în facturi sau în alte documente justificative ce stau la baza efectuării plăţilor (operaţiuni circumscrise atribuţiilor funcţionarilor publici anume desemnaţi de ordonatorul de credite) şi verificarea existenţei înseşi a acestor documente ataşate ordonanţării de plată (circumscrisă atribuţiilor ce revin însuşi ordonatorului principal de credite).

Astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi art. 54 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 273/2006, referitoare la competenţa ordonatorilor de credite şi la necesitatea efectuării plăţilor în baza unor documente justificative, şi la cele ale Ordinului nr. 1792/2002 al ministrului finanţelor publice, care detaliază această din urmă obligaţie, Înalta Curte a apreciat că este lipsită de orice bază legală susţinerea că aprobarea, de către preşedintele unui consiliu judeţean, a efectuării de cheltuieli bugetare într-un anumit domeniu s-ar limita la simpla semnare a ordonanţării de plată, pe baza avizelor compartimentelor de specialitate şi fără o minimă evaluare a legalităţii efectuării respectivelor cheltuieli. Antrenând consecinţe de ordin patrimonial pentru autoritatea administrativă, un atare act de serviciu al ordonatorului de credite implică întotdeauna un minimum de verificări prealabile referitoare la baza factuală şi legală a acelor cheltuieli, inclusiv sub aspectul existenţei documentelor care legitimează ordinul de efectuare a plăţii, numai în acest mod dându-se expresie şi conţinut responsabilităţilor specifice funcţiei publice deţinute. În speţă, nu au existat astfel de verificări, împrejurare admisă explicit de inculpat, în declaraţia dată în apel, la data de 15 mai 2019.

Înalta Curte a apreciat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel cum au fost descrise în precedent, realizează cerinţele de conţinut tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor F. şi C.), respectiv de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor R. şi Q.).

Deşi valoarea prejudiciului cauzat prin faptele comise de fiecare inculpat, astfel cum au fost individualizate în cuprinsul deciziei, ar fi impus, conform legii în vigoare la data săvârşirii faptei, şi evaluarea incidenţei prevederilor art. 2481 C. pen. (1969), referitoare la abuzul în serviciu în formă calificată, s-a arătat că, în absenţa apelului procurorului şi al limitării criticilor persoanei vătămate exclusiv la aspectul cheltuielilor judiciare, instanţa de apel nu poate realiza această analiză în calea de atac a inculpaţilor, deoarece ar nesocoti exigenţele art. 418 C. proc. pen. Prin urmare, s-a dat eficienţă încadrării juridice din legea veche, în forma reţinută prin hotărârea primei instanţe.

Referitor la acuzaţiile de efectuare a unor plăţi nelegale în cadrul Proiectului "Caravana Estivală a judeţului Constanţa", Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi şi lucrărilor de împădurire pe raza comunei Independenţa şi a întregului judeţ, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

În privinţa operaţiunilor realizate fără implicarea SC M. în cadrul Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", Înalta Curte a constatat că prima instanţă a evaluat temeinic ansamblul probator administrat în cauză sub aspectul acestui segment al acuzaţiilor, reţinând judicios circumstanţele factuale în care s-a efectuat, în mod nelegal, în perioada mai- septembrie 2012, plata unor sume de bani de către Consiliul Judeţean Constanţa către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (R.A.J.D.P.). Totodată, au fost temeinic stabilite contribuţiile concrete ale majorităţii inculpaţilor trimişi în judecată pentru acest segment al activităţii infracţionale, excepţie făcând inculpaţii G. şi H., în cazul cărora instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite toate cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii de abuz în serviciu.

Astfel, s-a arătat că ansamblul înscrisurilor administrate în toate fazele procesuale, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 24 martie 2014, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv de către instanţa de apel, demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, în perioada 14 mai 2012 - 11 septembrie 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, a aprobat efectuarea, în mod nelegal, de plăţi către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul proiectului de interes public judeţean "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", în cuantum de 1.239.987,60 RON. Aceste cheltuieli au fost efectuate pentru pretinse lucrări, nespecificate, care nu aveau legătură cu obiectivele proiectului în discuţie şi nu respectau prevederile H.C.J. Constanţa nr. 148/26.05.2010 şi ale Anexei - Protocolul de colaborare cu unităţi administrativ teritoriale şi instituţii, respectiv R.N.P - Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa, R.A.J.D.P. Constanţa şi SC R.A.J.A. SA, în condiţiile inexistenţei documentaţiilor tehnico-economice prevăzute de legislaţia în vigoare şi în protocolul menţionat, a devizelor de ofertă ori proceselor-verbale de recepţie care să ateste realitatea lucrărilor executate ori conformitatea acestora cu cerinţele tehnico-economice, dar şi a informaţiilor privind coordonatele cadastrale aferente lucrărilor realizate pe unităţi administrativ-teritoriale.

S-a mai reţinut că, în perioada 14 mai 2012 - 11 septembrie 2012, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpata C., încălcând dispoziţiile art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991 şi normele referitoare la legalitatea angajării cheltuielilor de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, a efectuat, în mod nelegal, plăţi către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul proiectului de interes public judeţean "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", în cuantum de 1.239.987,60 RON, deşi nu erau îndeplinite condiţiile necesare plăţii, enumerate în precedent.

Deopotrivă, în perioada 14 mai 2012 - 11 septembrie 2012, în calitate de inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, desemnat cu aplicarea vizei "Bun de plată", în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul I., încălcând dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 şi ale Ordinului nr. 1792/2002, a aplicat viza "Bun de plată" pe documentele justificative şi pe facturile emise de R.A.J.D.P. Constanţa, fără a verifica realitatea menţiunilor documentelor respective, contribuind, astfel, la plata nelegală a sumei de 1.239.987,60 RON de la bugetul U.A.T.J. Constanţa către R.A.J.D.P., în cadrul proiectului de interes public judeţean "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa".

De asemenea, la datele de 11 mai 2012 şi 31 iulie 2012, inculpatul J., în calitate de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, şi inculpata persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa au solicitat plata nelegală a sumei de 1.239.987,60 RON de la bugetul U.A.T.J. Constanţa, prin emiterea facturilor cu nr. x (proformă) şi nr. x şi, prin aceasta, i-au ajutat pe coinculpaţii F., C. şi I. să comită faptele de abuz în serviciu reţinute în sarcina lor.

Totodată, în perioada mai - septembrie 2012, în calitate de inginer silvic în cadrul R.A.J.D.P. Constanţa, inculpatul E. i-a ajutat pe coinculpaţii anterior menţionaţi să comită fapte de abuz în serviciu în legătură cu plăţile nelegale privind proiectul "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa", întocmind înscrisuri al căror conţinut nu reflecta realitatea, respectiv devize care nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond prevăzute de lege pentru valabilitatea lor şi care nu furnizau informaţiile necesare pentru stabilirea realităţii lucrărilor, înscrisuri în baza cărora au fost emise de către R.A.J.D.P. facturile în valoare totală de 1.239.987,60 RON, înaintate la plată U.A.T.J. Constanţa şi achitate de către această entitate în mod nelegal.

Procedând la propria analiză a probatoriului administrat în cauză, numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a tuturor criticilor formulate în apel, Înalta Curte a constatat că premisa factuală a acestui segment al acuzaţiilor o reprezintă efectuarea, din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, a unor plăţi în avans în sumă de 1.000.000 RON, în baza facturii proforma nr. x/11.05.2012 emisă de către R.A.J.D.P. pentru lucrarea "Caravana Estivală a judeţului Constanţa", urmată de efectuarea plăţii sumei de 239.987,60 RON, în baza facturii nr. x/31.07.2012 emisă de aceeaşi persoană juridică, fără a exista, însă, documente justificative care să ateste realitatea lucrărilor a căror decontare s-a solicitat şi fără a fi îndeplinite condiţiile stabilite prin H.C.J Constanţa nr. 148/2010, de aprobare a acestui proiect. Plata sumei aferente facturii proforma din data de 11 mai 2012 a fost efectuată prin 8 ordine de plată emise în perioada 21 mai 2012 - 21 iunie 2012, iar plata facturii din data de 31 iulie 2012 s-a realizat în baza a 2 ordine de plată emise în perioada 04 septembrie 2012 - 11 septembrie 2012.

În ceea ce priveşte plata sumelor aferente facturii proforma nr. x/11.05.2012, emisă cu menţiunea "Lucrări referitoare la Caravana estivală a judeţului Constanţa cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pe anul 2012 al Consiliului Judeţean Constanţa", caracterul său nelegal se grefează, în principal, pe nerespectarea interdicţiei de efectuare a unor plăţi în avans din fonduri publice într-un cuantum mai mare de 30%, interdicţie prevăzută de dispoziţiile art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006 ("Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30%, în condiţiile dispoziţiilor legale") şi, în cazul inculpatei persoană juridică, şi pe încălcarea dispoziţiilor art. 155 din C. fisc. , ambele texte de lege fiind indicate expres în considerentele rechizitoriului. Aceasta în condiţiile în care suma de 1.000.000 RON plătită de Consiliul Judeţean Constanţa reprezenta valoarea integrală, fără TVA, a lucrărilor pretins executate de R.A.J.D.P. în semestrul I 2012, în cadrul proiectului Caravana Estivală, lucrări pentru care a fost emisă, ulterior, factura nr. x/2012 pentru suma totală de 1.239.987,60 RON (din care TVA de 239.997,60 RON).

Caracterul nelegal al plăţii acestei ultime facturi din data de 31 iulie 2012, vizată cu "Bun de plată" de inculpatul I., se grefează, în esenţă, pe nerespectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 referitoare la efectuarea plăţilor, în limitele creditelor bugetare aprobate, numai pe bază de acte justificative întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale.

Or, în speţă, astfel cum întemeiat s-a reţinut prin sentinţa apelată, plăţile aferente acestui segment al acuzaţiilor nu au avut la bază documente justificative legal întocmite. Singurele înscrisuri ataşate facturii din data de 31.07.2012 au fost, pe de o parte, "Deviz cu lucrările executate în semestrul I 2012 - Caravana estivală", nedatat şi neînregistrat la emitent sau la beneficiar, semnat de inculpatul E. pentru R.A.J.D.P. şi de inculpatul I., pentru Consiliul Judeţean Constanţa, şi, pe de altă parte, "Borderoul realizărilor pentru luna iulie 2012", semnat din partea regiei de W. şi din partea beneficiarului de inculpatul I.

S-a arătat că aceste înscrisuri nu reprezintă documente justificative întocmite în condiţiile legii, care să probeze necesitatea, oportunitatea şi realitatea lucrărilor executate, deoarece ele cuprind date eliptice şi necorelate (devizul se referă la lucrări executate în semestrul I 2012, iar borderoul la lucrări efectuate exclusiv în luna iulie 2012) şi fac referire expresă la programe cu totul diferite de Caravana Estivală, aprobate prin hotărâri distincte ale Consiliului Judeţean, respectiv în deviz se menţionează H.C.J nr. 300/2010 - plantare de pomi fructiferi, H.C.J nr. 310/2009 - plantarea de salcâmi, H.C.J nr. 84/2010 - plantarea de salcâmi în perdele, precum şi plantarea de ulmi cu balot sau arbuşti şi plantarea de arbuşti cu balot.

În plus, instanţa de apel a constatat că ansamblul probator administrat infirmă realitatea lucrărilor de înfiinţare plantaţii de pomi fructiferi şi perdele forestiere pretins efectuate, conform acestor înscrisuri, în 22 de localităţi de pe raza judeţului Constanţa. Astfel, cele 18 rapoarte de lucru înaintate la dosar de R.A.J.D.P abia ulterior demarării cercetărilor penale, menite a confirma, aparent, operaţiunile care au stat la baza plăţilor supuse analizei, se referă la lucrări efectuate în doar 18 din cele 22 de localităţi menţionate în devizul întocmit de inculpatul E. (mai puţin localităţile Poarta Albă, Castelu, Corbu şi Băneasa), cuprind informaţii vagi şi insuficiente cu privire la lucrările concret executate în fiecare localitate (limitându-se la a relua doar enunţurile din deviz), sunt redactate într-un mod asemănător, fără a se menţiona locaţiile şi datele la care s-au efectuat lucrările pretinse, datele de identificare ale persoanelor care au participat la efectuarea acestora sau ale utilajelor folosite ori datele persoanelor care au primit în gestiune mijloacele fixe - plantaţii rezultate. Toate rapoartele de lucru sunt semnate exclusiv de inculpatul E., fără a purta semnătura vreunui reprezentant al beneficiarului, care să ateste că lucrările au fost executate şi recepţionate de acesta din urmă.

Făcând trimitere, sub acest aspect, la analiza declaraţiilor martorilor enumeraţi în hotărârea apelată şi achiesând la modul de interpretare a acestor mijloace de probă, Înalta Curte a reţinut, la rândul său, că în localităţile Mircea Vodă, Hârşova, Siliştea, Ţepeş Vodă, Chirnogeni, Crucea, Cuza Vodă, Castelu, Poarta Albă, Saraiu, Ciobanu, Gârliciu, Vulturu, Cumpăna, Techirghiol, Amzacea, Ciocârlia, Cobadin, Bărăganu, Băneasa, Corbu nu au fost efectuate lucrările facturate la data de 31 iulie 2012 şi plătite de Consiliul Judeţean Constanţa, în sensul în care anumite lucrări fie nu au fost executate în semestrul I 2012 (aşa cum s-a menţionat în deviz), ci în perioada 2010 - 2011, fie au vizat alte programe (cum este, exemplificativ, programul de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi), fie nu s-au realizat în forma pretinsă (cum ar fi, de exemplu, situaţia localităţilor Gârliciu - unde s-au înfiinţat perdele de sălcuţă, iar nu de salcâm sau Ciobanu, Vulturu şi Amzacea, unde pomii fructiferi au fost plantaţi de locuitorii comunei sau de elevi). Or, suma de 1.239.987,60 RON plătită practic în avans de Consiliul Judeţean Constanţa în perioada mai - septembrie 2012, în baza facturii proforma nr. x/11.05.2012 şi a facturii nr. x/31.07.2012, reprezenta contravaloarea materialului săditor pretins utilizat la efectuarea lucrărilor menţionate în deviz (804.380 RON), a cheltuielilor cu utilajul, aferente unui număr de peste 3700 de ore de lucru, şi a cheltuielilor cu manopera aferentă unui număr de 9576,25 de ore de lucru, prestate de persoane neidentificate. Aceste ultime două categorii de cheltuieli nu aveau, în mod evident, niciun corespondent în realitatea obiectivă, de vreme ce probatoriul testimonial şi cu înscrisuri demonstrează că R.A.J.D.P. nu a efectuat cheltuieli cu forţa de muncă sau utilajele în semestrul I 2012, în implementarea programului Caravana Estivală.

În ceea ce priveşte materialul săditor decontat în baza facturii de interes, s-a arătat că probatoriul testimonial şi cu înscrisuri, amplu analizat prin sentinţa apelată, probează existenţa unor multiple neconcordanţe între cantităţile de puieţi de salcâm achiziţionate de către R.A.J.D.P., în perioada decembrie 2011 - octombrie 2012, şi nr. de astfel de puieţi folosiţi în vederea executării lucrărilor aferente diferitelor programe în care regia era implicată.

Raportându-se, în acest sens, la considerentele sentinţei, instanţa de apel a reţinut că probatoriul cu înscrisuri nu relevă provenienţa materialului săditor pretins utilizat de R.A.J.D.P. în realizarea operaţiunilor nespecificate, facturate către consiliul judeţean la data de 31 iulie 2012, rezultând, însă, că materialele astfel decontate - puieţi de salcâm şi pomi fructiferi - erau aferente altor programe derulate de consiliul judeţean şi, în parte, au fost facturate şi decontate şi în baza acestora din urmă. De asemenea, Înalta Curte a reţinut că nu există documente de achiziţie pentru cantităţile de arbuşti cu balot, ulm cu balot, arbuşti sau pomi fructiferi pretins utilizaţi în lucrările decontate în perioada de referinţă în cadrul proiectului Caravana Estivală şi a căror contravaloare a fost solicitată de regie şi decontată de consiliul judeţean în baza facturii de livrare nr. x din 31 iulie 2012.

De altfel, conform protocolului anexă la H.C.J. nr. 148/26.05.2010, prin care s-a aprobat, practic, derularea proiectului de interes public judeţean Caravana Estivală, rolul R.A.J.D.P. în cadrul acestui proiect era limitat la identificarea şi asigurarea tuturor resurselor umane şi materiale necesare implementării proiectului. Obligaţia de a asigura materialul dendrologic necesar amenajării spaţiilor verzi revenea partenerului Romsilva, care avea, totodată, şi obligaţia de a întocmi studii pentru oportunitatea alegerii tipurilor de arbori şi arbuşti ce urmau a face parte din amenajările spaţiilor verzi.

S-a arătat că, în pofida neregularităţilor expuse, inculpatul I. (care, conform fişei postului, avea ca atribuţii de serviciu, printre altele, urmărirea execuţiei şi punerii în funcţiune a lucrărilor publice conform documentaţiilor tehnico-economice aprobate, admiterea la plată numai a lucrărilor corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, participarea la recepţia lucrărilor şi întocmirea actelor de recepţie) a aplicat viza "bun de plată" pe factura din data de 31 iulie 2012 şi a semnat devizul de lucrări şi borderoul realizărilor ataşate acesteia, în această modalitate, atestând nereal că lucrările au fost efectuate şi că toate poziţiile din factură au fost verificate, precum şi că a verificat personal documentele justificative, confirmând pe propria răspundere efectuarea acestei verificări.

În ceea ce priveşte contribuţia inculpatului J., Înalta Curte a reţinut că factura nr. x/31.07.2012 a fost înaintată Consiliului Judeţean Constanţa pentru decontare, prin adresa nr. x/20.08.2012, sub semnătura directorului economic al R.A.J.D.P., numitul X. (în prezent decedat), demers ce a survenit în contextul în care persoana căreia îi revenea, potrivit fişei postului din data de 14 februarie 2012, responsabilitatea vizării situaţiilor de plată şi a semnării pentru avizare a adresei de înaintare, era directorul executiv tehnic - producţie Y., care nu mai deţinea, însă, funcţia amintită din data de 06 iunie 2012.

În orice caz, s-a reţinut cu caracter de certitudine că, potrivit organigramei R.A.J.D.P. aprobată prin H.C.J. Constanţa nr. 265/20.10.2011 şi fişei postului din data de 14.02.2012, directorul economic era subordonat directorului general J., avea atribuţii de decizie operativă în activitatea financiară şi de verificare săptămânală a facturării şi încasării producţiei. Directorul general era cel care asigura, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al R.A.J.D.P., anexă la H.C.J. nr. 115/2008, conducerea curentă a regiei cu sprijinul directorilor executivi, conducea şi coordona direct activitatea celor din urmă şi asigura reprezentarea regiei în relaţiile cu terţii. Aceasta înseamnă că, deşi nu a semnat personal adresa de înaintare anterior menţionată, inculpatul J. a cunoscut şi girat demersurile întreprinse de numitul X. în vederea transmiterii facturii în discuţie, de vreme ce coordona activitatea celui din urmă şi avea cunoştinţă, totodată, de conţinutul şi întinderea lucrărilor în mod real executate de R.A.J.D.P. în cadrul proiectului supus analizei, aspect ce rezultă atât din modul în care era structurată organigrama regiei, cât şi din declaraţia martorului Y. din apel.

Rezultatul efectuării plăţii sumei de 1.239.987,60 RON, în condiţiile descrise, a fost acela al majorării artificiale a cheltuielilor efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa, aferente cap. 84.02.-Transporturi, diminuându-se, astfel, în mod nelegal, rezultatele patrimoniale pentru exerciţiul financiar al anului 2012.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G. şi H., Înalta Curte a constatat că, în mod eronat, s-a reţinut că, în exercitarea funcţiilor publice de arhitect şef şi, respectiv, şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, ar fi avut, în concret, atribuţii de serviciu în procedura ce a premers plăţii facturii proforma şi a facturii din data de 31 iulie 2012, emise în cadrul proiectului Caravana Estivală.

În legătură cu Programul judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, s-a arătat că ansamblul materialului probator administrat în cauză demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, în perioada 23 iulie 2012 - 07 noiembrie 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, a aprobat efectuarea, în mod nelegal, de plăţi către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, în cuantum de 773.519,09 RON. Aceste cheltuieli au fost efectuate în absenţa unor documente justificative care să ateste realitatea lucrărilor, precum şi cu nerespectarea condiţiilor, obligaţiilor şi obiectivelor programului în cadrul căruia s-au realizat plăţile incriminate.

Totodată, în perioada 23 iulie 2012 - 07 noiembrie 2012, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpata C., încălcând dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991 şi normele referitoare la legalitatea angajării cheltuielilor de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, a efectuat, în mod nelegal, plăţi către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, în cuantum de 773.519,09 RON, deşi nu erau îndeplinite condiţiile necesare plăţii, enumerate în precedent.

În aceeaşi perioadă, respectiv 23 iulie 2012 - 07 noiembrie 2012, în calitate de inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, desemnat cu aplicarea vizei "Bun de plată", în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul I., încălcând dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 şi Ordinului nr. 1792/2002, a aplicat viza "Bun de plată" pe documentele justificative şi pe facturile emise de R.A.J.D.P. Constanţa, fără a verifica realitatea menţiunilor documentelor respective, contribuind, astfel, la plata nelegală a sumei de 773.519,09 RON de la bugetul U.A.T.J. Constanţa către R.A.J.D.P., în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi.

De asemenea, la datele de 29 iunie 2012 şi 31 august 2012, inculpatul J., în calitate de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, şi inculpata persoană juridică R.A.J.D.P. Constanţa au solicitat plata nelegală a sumei de 773.519,09 RON de la bugetul U.A.T.J. Constanţa, prin emiterea facturilor nr. x şi, respectiv, nr. y şi, prin aceasta, i-au ajutat pe coinculpaţii F., C. şi I. să comită faptele de abuz în serviciu reţinute în sarcina lor.

Deopotrivă, în perioada anterior menţionată, în calitate de inginer silvic în cadrul R.A.J.D.P. Constanţa, inculpatul E. i-a ajutat pe inculpaţii F., C. şi I. să comită faptele de abuz în serviciu reţinute în sarcina lor, în legătură cu plăţile nelegale privind Programul judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, întocmind înscrisuri al căror conţinut nu reflecta realitatea, respectiv procese-verbale de predare primire care nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond prevăzute de lege pentru valabilitatea lor şi care nu furnizau informaţiile necesare pentru stabilirea realităţii lucrărilor. În baza acestor înscrisuri au fost emise de către R.A.J.D.P. Constanţa facturile în valoare totală de 773.519,09 RON, înaintate la plată U.A.T.J. Constanţa şi achitate de către această entitate în mod nelegal.

Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care reflectă analiza detaliată şi temeinică a probatoriului, Înalta Curte a subliniat că premisa factuală a acestui segment al acuzaţiilor o reprezintă efectuarea, din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, a plăţii sumei de 773.519,09 RON, în baza facturii nr. x/29.06.2012, în valoare de 498.625,70 RON, şi a facturii nr. x/31.08.2012, în valoare de 274.893,39 RON, emise de R.A.J.D.P., fără a exista, însă, documente justificative care să ateste realitatea lucrărilor a căror decontare s-a solicitat şi fără a fi îndeplinite condiţiile stabilite prin H.C.J. Constanţa nr. 300/21.10.2010, de aprobare a acestui proiect. Plata sumei aferente facturii nr. x/2012 a fost efectuată prin ordinul de plată din data de 23 iulie 2012, iar plata facturii nr. x/2012 s-a realizat în baza a 2 ordine de plată emise în perioada 06 noiembrie 2012 - 07 noiembrie 2012.

Caracterul nelegal al plăţilor efectuate în baza celor două facturi emise pentru lucrări de "înfiinţare livezi - achiziţie pomi fructiferi conform borderou realizări anexat" în lunile iunie şi august 2012 se grefează, în esenţă, pe nerespectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 referitoare la efectuarea plăţilor, în limitele creditelor bugetare aprobate, numai pe baza de acte justificative întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale. Or, în speţă, astfel cum întemeiat s-a reţinut prin sentinţa apelată, plăţile aferente acestui segment al acuzaţiilor nu au avut la bază documente justificative legal întocmite.

Factura nr. x/2012 a fost vizată cu "Bun de plată" de inculpatul I. şi însoţită de borderoul realizărilor pentru luna iunie 2012 în valoare totală de 402.117,50 RON, cu TVA aferent de 96.508,20 RON, în sumă totală de 498.625,70 RON, executant - R.A.J.D.P., secţia Tariverde, pentru obiectivul Înfiinţare livezi - Achiziţie pomi fructiferi şi decont pentru achiziţie pomi fructiferi - 19.200 bucăţi, aceste ultime înscrisuri fiind ambele semnate de W. din partea regiei şi de inculpatul I. pentru consiliul judeţean. Contravaloarea facturii a inclus, pe lângă preţul pomilor, de specie nespecificată, şi cheltuieli cu manopera de 769,92 RON şi cu transportul de 4.172,16 RON.

Factura nr. x/31.08.2012 a fost vizată cu "Bun de plată" de inculpatul I. şi însoţită de borderoul realizărilor pentru luna august 2012 în valoare totală de 221.688,22 RON, cu TVA aferent de 53.205,17 RON, în sumă totală de 274.893,39 RON, executant - R.A.J.D.P., secţia Tariverde, pentru obiectivul Înfiinţare livezi - achiziţie pomi fructiferi, şi decont pentru achiziţie pomi fructiferi - 10.585 bucăţi, aceste ultime înscrisuri fiind ambele semnate de W. din partea regiei şi de inculpatul I. pentru consiliul judeţean. Contravaloarea facturii a inclus, pe lângă preţul pomilor, de specie nespecificată, manopera de 424,46 RON şi transportul de 2.300,12 RON.

Din procesele-verbale de predare - primire pomi fructiferi întocmite pe verso-ul cererilor de livrare formulate de diferite persoane (o mare parte a acestor ultime înscrisuri purtând rezoluţia olografă a inculpatului J.), rezultă că, în perioada martie - decembrie 2012, R.A.J.D.P. Constanţa, reprezentată prin inculpatul E., ar fi distribuit către diverse persoane fizice, juridice şi primarilor din mai multe localităţi din judeţul Constanţa un număr de 29.146 de pomi fructiferi de soiuri şi tipuri nespecificate.

Înalta Curte a apreciat relevant faptul că nu există astfel de procese-verbale întocmite în lunile iunie sau august 2012, în care se pretinde că s-au efectuat lucrările plătite în baza celor două facturi de interes în speţă, toate fiind anterioare sau ulterioare datelor la care s-au emis cele două facturi. Această particularitate, corelată cu faptul că toate procesele-verbale au un format asemănător, nu detaliază tipul de pomi fructiferi predaţi, ci indică exclusiv nr. acestora, iar în unele cazuri ele atestă inadvertent predarea de pomi fructiferi unor beneficiari care solicitaseră, în realitate, puieţi de salcâm, în baza H.C.J. nr. 84/2010, demonstrează caracterul nereal al datelor înscrise în borderourile de realizări şi în deconturile anexate celor două facturi de livrare.

Înalta Curte a remarcat, de asemenea, că primăriile localităţilor care ar fi primit, în anul 2012, pomi fructiferi pentru a fi plantaţi în cadrul "Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi", în locaţiile denumite generic:

"primărie, biserică, şcoală", sunt aceleaşi care au primit, în anii 2010 şi 2011, pomi fructiferi pentru a fi plantaţi, în aceleaşi locaţii denumite generic:

"primărie, biserică, şcoală". Nu s-au identificat, însă, pe baze probatorii, beneficiarii finali ori locaţia precisă a plantaţiilor pretins realizate în localităţile în care s-ar fi predat materialul dendrologic (Agigea, Valul lui Traian, Amzacea, Ciobanu, Comana, Cogealac, Saraiu, Movila Verde, Limanu, Mihai Viteazu şi Poiana - Ovidiu) şi nici documente (dispoziţie de livrare, aviz de însoţire a mărfii) care să releve datele de identificare ale persoanelor şi mijloacelor de transport utilizate pentru expediţia şi transportul cantităţilor însemnate de pomi fructiferi, cuprinse între 50 - 5.000 buc./livrare, şi să justifice, astfel, efectuarea în realitate a operaţiunilor menţionate în cuprinsul proceselor-verbale de predare-primire.

În aceleaşi sens, Înalta Curte a apreciat relevant faptul că, deşi R.A.J.D.P. ar fi achiziţionat, în perioada martie - aprilie 2012, de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, un număr de 35.204 bucăţi pomi altoiţi, din care ar fi predat pentru plantare către diverse persoane fizice sau juridice un număr de 29.146 bucăţi, toate aceste pretinse operaţiuni de remitere au avut loc anterior sau ulterior lunilor iunie şi august 2012, în care s-au emis cele 2 facturi de interes în speţă. Astfel, un număr de 11.978 bucăţi au fost distribuite pe bază de proces-verbal în perioada 14 martie 2012 - 17 mai 2012, iar diferenţa de 17.168 bucăţi a fost distribuită în perioada 19 septembrie 2012 - 12 decembrie 2012, ceea ce confirmă teza acuzării, referitoare la caracterul nereal al lucrărilor solicitate a fi decontate.

Drept urmare, s-a arătat că emiterea celor două facturi de către R.A.J.D.P. şi, ulterior, plata sumelor aferente de către Consiliul Judeţean Constanţa s-au realizat pentru operaţiuni fără corespondent în realitate.

De asemenea, s-a subliniat că probatoriul testimonial administrat în cauză a demonstrat că regia nu a efectuat cheltuielile cu transportul şi manopera a căror decontare a solicitat-o consiliului judeţean şi, cu atât mai puţin, cu pregătirea, amenajarea sau întreţinerea terenurilor, în puţinele localităţi în care au fost preluaţi pomi fructiferi, în perioade anterioare sau ulterioare celor menţionate în facturile de interes, plantarea pomilor realizându-se cu ajutorul elevilor sau locuitorilor comunelor (cum este cazul localităţilor Valul lui Traian sau Agigea).

În opinia instanţei de apel, împrejurarea că inculpatul J. a fost cel care a rezoluţionat şi direcţionat administrativ o mare parte a cererilor care au stat la baza întocmirii proceselor-verbale de predare-primire analizate în precedent demonstrează că el cunoştea conţinutul exact al operaţiunilor derulate de R.A.J.D.P. şi măsura în care acestea erau sau nu concordante cu rolul şi obligaţiile asumate de regie în cadrul programului.

Totodată, susţinerea privind inexistenţa unor atribuţii de serviciu ale inculpatului J. cu privire la întocmirea facturilor nu a fost considerată pertinentă, apelantului inculpat neimputându-i-se o atare împrejurare, ci faptul că, ignorând inadvertenţele vădite dintre lucrările real executate de regie (şi al căror conţinut îi era cunoscut în virtutea calităţii sale de director general) şi sumele solicitate efectiv spre decontare consiliului judeţean, a contribuit mediat la efectuarea unor plăţi nelegale şi la prejudicierea bugetului autorităţii administrative.

În fine, faptul că R.A.J.D.P. ar fi efectuat, în anii anteriori, pe raza judeţului Constanţa, o serie de operaţiuni sau lucrări în executarea Programului de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi a fost apreciat irelevant în speţă, de vreme ce obiectul judecăţii este strict limitat la emiterea şi plata celor 2 facturi din datele de 29 iunie 2012 şi 31 august 2012, în privinţa cărora s-a demonstrat caracterul nelegal al plăţilor.

În ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor G. şi H. în acest segment al activităţii infracţionale, Înalta Curte a constatat, pentru argumente similare celor expuse în analiza Proiectului Caravana Estivală, că inculpaţii nu au avut atribuţii de serviciu în operaţiunile ce au premers efectuarea plăţilor celor două facturi de interes.

Înalta Curte a apreciat neîntemeiate criticile inculpatului F. sub aspectul acuzaţiilor analizate anterior, subliniind că apelantului nu i s-a imputat o pretinsă neîndeplinire a unor atribuţii de serviciu referitoare la supravegherea derulării proiectului Caravana Estivală ori a modului de efectuare a activităţilor de plantare pomi fructiferi, ci nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau, în calitate de ordonator de credite, în procesul de ordonanţare şi efectuare a plăţilor aferente facturii proforma din data de 11 mai 2012 şi a facturii din 31 iulie 2012, atribuţii care erau prevăzute de legislaţia primară, respectiv de art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 273/2006, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul facturilor emise de R.A.J.D.P. la datele de 29 iunie 2012 şi 31 august 2012 în cadrul programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi. Astfel, ordonanţarea şi plata sumelor aferente erau condiţionate de existenţa unor documente justificative legal întocmite, care să ateste operaţiunile concret executate de regie în beneficiul unităţii administrative-teritoriale şi să legitimeze efectuarea unor cheltuieli bugetare pentru decontarea lor.

Şi criticile inculpatei C., referitoare la atribuţiile ce reveneau directorului economic, limitate la modul de aplicare a reglementărilor contabile, au fost apreciate ca neîntemeiate, arătându-se că aceasta şi-a exercitat necorespunzător respectivele atribuţii, în sensul în care plăţile efectuate în perioada mai- septembrie 2012, în baza facturii proforma din 11 mai 2012 şi a facturii din 31 iulie 2012 pentru Proiectul Caravana Estivală, s-au efectuat în avans şi fără a exista documente justificative complete şi legal întocmite care să ateste executarea lucrărilor, fiind încălcate, astfel, dispoziţiile art. 54 alin. (6) şi alin. (8) din Legea nr. 273/2006, prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008 (partea A, pct. 2, potrivit cărora documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare, adică, printre altele, date referitoare la conţinutul operaţiunii economico-financiare, datele cantitative şi valorile aferente operaţiunii economico-financiare efectuate) şi cele ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002 (Anexa 1 pct. 4, referitoare, printre altele, la efectuarea plăţii numai dacă există toate documentele justificative care să justifice plata).

S-a arătat că, în cazul particular al R.A.J.D.P., având în vedere prevederile art. 18 din contractul de lucrări nr. x/17.03.2004, încheiat între R.A.J.D.P. şi Consiliul Judeţean, plăţile parţiale puteau fi efectuate numai dacă lucrările realizate erau dovedite prin situaţii de lucrări provizorii, confirmate în 3 zile lucrătoare de la data înregistrării lor la achizitor, înscrisuri care, în speţă, nu au fost întocmite şi ataşate facturii din 31 iulie 2012 şi, cu atât mai puţin, facturii proforma. Or, în exercitarea funcţiei de director economic, inculpatei C. îi revenea obligaţia de a verifica dacă plăţile efectuate din bugetul consiliului judeţean respectă toate exigenţele legale, inclusiv sub aspectul justificării lor documentare complete şi corecte, cerinţe care, în mod evident, nu erau îndeplinite în speţă.

Aceleaşi considerente au fost apreciate pe deplin valabile şi sub aspectul acuzaţiei referitoare la plata sumelor aferente facturilor din 29 iunie 2012 şi 31 august 2012, în cadrul Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, în privinţa căreia inculpata C. a formulat, succint, apărări asemănătoare.

Neîntemeiată a fost considerată şi critica inculpatului I., limitată la solicitarea de achitare conform art. 16 lit. c) C. proc. pen., instanţa de apel reţinând că acesta avea ca atribuţii de serviciu urmărirea execuţiei şi punerii în funcţiune a lucrărilor publice de interes judeţean, realizării lucrărilor publice conform documentaţiei tehnico-economice aprobată, admiţând la plata numai lucrările corespunzătoare; totodată, era persoana desemnată să vizeze cu "Bun de plată" documentele emise de R.A.J.D.P.

Instanţa de apel a mai reţinut că inculpatul J. a avut o participaţie secundară la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, solicitarea adresată consiliului judeţean de regia pe care o conducea, de a efectua plata în avans a contravalorii unor lucrări aferente Proiectului Caravana Estivală şi, la fel ca în cazul programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006, fără ca lucrările decontate să fie în mod real executate, constituind un ajutor la consumarea infracţiunii.

Apărarea inculpatului referitoare la neindicarea, în sentinţa apelată, a dispoziţiilor legale încălcate a fost considerată irelevantă pentru realizarea cerinţelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, în forma de participaţie a complicităţii concret reţinută în sarcina sa, reţinându-se că este esenţial doar ca dispoziţiile din legislaţia primară încălcate să fie identificate prin raportare la atribuţiile şi actele îndeplinite de autorii faptelor de abuz în serviciu deduse judecăţii, cerinţă îndeplinită în prezenta cauză.

Totodată, au fost apreciate întemeiate criticile inculpaţilor G. şi H., din probatoriul administrat rezultând că aceştia nu au avut, în concret, atribuţii de serviciu sub aspectul lucrărilor pretins executate în cadrul Proiectului Caravana Estivală şi Programului judeţean de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, decontate în perioada de referinţă.

Procedând, în continuare, la analiza aspectelor de fapt referitoare la operaţiunile efectuate cu implicarea SC M. în legătură cu lucrările de împădurire realizate pe raza comunei Independenţa, Înalta Curte a constatat că împrejurările factuale concret imputate inculpaţilor vizează plăţile efectuate în baza a două facturi distincte emise de R.A.J.D.P. către Consiliul Judeţean Constanţa, respectiv factura nr. x/31.03.2011 în valoare de 914.098,88 RON (vizând lucrări de înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 60 ha pe raza comunei Independenţa, jud. Constanţa) şi factura nr. x/29.06.2012 în valoare de 761.749,06 RON (vizând lucrări de împădurire a unei suprafeţe de 50 ha pe raza aceleiaşi comune), în ambele situaţii reţinându-se că plăţile au avut caracter nelegal întrucât nu au fost respectate hotărârile de consiliu judeţean privind programele şi proiectele legate de împăduriri şi nu au fost întocmite documentele justificative impuse de lege pentru corecta efectuare a plăţilor respective.

În dezacord cu statuările primei instanţe, Înalta Curte a reţinut că, în ceea ce priveşte plăţile efectuate în baza facturii nr. x/31.03.2011, probatoriul administrat este insuficient pentru a se reţine, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că lucrările decontate de Consiliul Judeţean Constanţa nu s-au realizat faptic, cel puţin parţial şi, pe cale de consecinţă, că plăţile efectuate nu au avut corespondent în anumite lucrări reale.

Astfel, s-a apreciat că, din perspectiva cerinţelor de tipicitate obiectivă specifice abuzului în serviciu, o justificare documentară incorectă sau incompletă a unor operaţiuni nu este, în sine, suficientă pentru reţinerea infracţiunii, fiind necesar a se verifica, concomitent, şi dacă respectivele operaţiuni au fost, totuşi, desfăşurate în realitate şi care a fost baza legală ori conţinutul lor, deoarece una din cerinţele laturii obiective a abuzului în serviciu este producerea unei pagube, ceea ce înseamnă o pierdere patrimonială corespunzătoare fie unei cheltuieli căreia nu îi corespund lucrări real executate, fie unei cheltuieli interzise explicit de lege.

Deşi în vederea justificării sumelor pretinse în baza facturii din data de 31.03.2011, R.A.J.D.P. nu a prezentat Consiliului Judeţean Constanţa toate documentele impuse de lege şi de contractul de lucrări nr. x/17.03.2004, în baza căruia regia, în calitate de executant, îşi asumase, printre altele, obligaţia de a executa, întreţine şi finaliza lucrările, precum şi de a prezenta situaţiile de lucrări provizorii în baza cărora beneficiarul urma a efectua plata acestora, în acest caz probatoriul testimonial şi cu înscrisuri a confirmat desfăşurarea în fapt, cel puţin în parte, a unor lucrări de împădurire anterior emiterii facturii menţionate.

În acest context, s-a apreciat că lipsa unor documente care să ateste întinderea şi valoarea exactă a cheltuielilor efectuate de către regie, deşi de natură a antrena sancţiuni fiscale sau disciplinare, nu este susceptibilă să demonstreze eo ipso completa fictivitate a operaţiunilor în sine şi, implicit, a unei împrejurări factuale esenţiale pentru antrenarea răspunderii penale, în condiţiile în care, pe de o parte, defectuozitatea întocmirii evidenţelor scriptice ale regiei a fost o constantă a activităţii acesteia în perioada de referinţă, fără ca o atare împrejurare să semnifice absenţa totală a oricăror lucrări efectuate de inculpata persoană juridică. Pe de altă parte, s-a arătat că, în pofida acestor disfuncţionalităţi majore şi evidente, R.A.J.D.P. şi partenerul său contractual SC M. au desfăşurat, totuşi, în perioada de interes, o serie de lucrări de înfiinţare plantaţii forestiere, de a căror existenţă obiectivă nu se poate face abstracţie în procesul de evaluare a pagubei concret suferite de consiliul judeţean şi a cauzelor acesteia, demonstrându-se probator că, premergător emiterii facturii nr. x din data de 31 martie 2011, societatea comercială a efectuat anumite lucrări de împădurire a suprafeţei de 60 ha pe raza comunei Independenţa.

Ca urmare, raportându-se la dispoziţiile art. 103 alin. (1), (2) C. proc. pen., dar şi la cele ce reglementează prezumţia de nevinovăţie, Înalta Curte a apreciat că nu se poate reţine acest act material în structura unităţii legale de infracţiune continuată şi nici suma de 914.098,88 RON ca parte a prejudiciului produs prin infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor.

În ceea ce priveşte plata sumelor aferente facturii nr. x/29.06.2012 în valoare de 761.749,06 RON (vizând lucrări de împădurire a unei suprafeţe de 50 ha pe raza aceleiaşi comune), Înalta Curte a apreciat temeinice statuările primei instanţe.

Astfel, s-a arătat că această factură a fost emisă de R.A.J.D.P. cu explicaţia "înfiinţare păduri" în localitatea Independenţa, conform borderoului de realizări pe luna iunie 2012, şi a primit viza "bun de plată" din partea inculpatului I., care a semnat, de altfel, pentru beneficiar şi borderoul realizărilor pentru luna iunie 2012, precum şi decontul pentru lucrările de împădurire a suprafeţei de 50 ha, cel din urmă înscris fiind semnat, printre alţii, şi de inculpatul E. din partea R.A.J.D.P. Factura a fost însoţită, de asemenea, de un raport de lucru nedatat, semnat numai de inculpatul E., în care s-a consemnat efectuarea unor lucrări de "înfiinţare păduri" şi "lucrări de împădurire", fără alte detalii. Contravaloarea facturii din data de 29.06.2012, în sumă de 761.749,06 RON, a fost achitată integral de Consiliul Judeţean Constanţa către R.A.J.D.P. în baza ordonanţărilor de plată aprobate de inculpatul F. şi a 3 ordine de plată, emise în perioada 21.08.2012 - 11.09.2012.

Spre deosebire de situaţia lucrărilor decontate în baza facturii nr. x/31.03.2011, pentru justificarea lucrărilor solicitate spre decontare în luna iunie 2012, R.A.J.D.P. a înregistrat în contabilitate factura nr. x/19.12.2011 emisă de SC M. SRL privind cheltuieli cu reîmpădurirea suprafeţei de 50 ha din localitatea Independenţa, în valoare totală, cu TVA, de 372.000 RON. Totodată, a fost prezentat Procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de împădurire în judeţul Constanţa, întocmit la data de 19.12.2011, semnat de K. din partea SC M. SRL şi de E. din partea R.A.J.D.P., în cuprinsul căruia s-a consemnat că "S-au efectuat lucrări de împădurire pe suprafaţa de 50 ha", conform contractului nr. x/08.11.2010 încheiat între SC M. şi R.A.J.D.P., fără alte detalii referitoare la locaţia exactă a lucrărilor. Or, s-a apreciat că lipsa oricăror menţiuni din care să rezulte localizarea suprafeţei pe care s-au efectuat, în concret, lucrările de împădurire şi valoarea acestora relevă caracterul pur formal al acestui ultim înscris, împrejurare care, corelată cu absenţa oricăror altor probe (testimoniale sau cu înscrisuri) din care să rezulte efectuarea în realitate a lucrărilor de reîmpădurire a unei părţi din suprafaţa iniţială de 60 ha, legitimează concluzia primei instanţe, referitoare la fictivitatea acestora.

Înalta Curte a apreciat relevant, în acelaşi sens, că la data de 27 octombrie 2011, R.A.J.D.P. constatase scriptic distrugerea masivă a pădurilor înfiinţate pe suprafaţa de 60 ha din localitatea Independenţa, sesizând organele de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări sub acest aspect. Faptul că, ulterior acestei constatări, în perioada 29 mai 2012 - 08 septembrie 2012, SC M. facturase către R.A.J.D.P. lucrări de întreţinere a suprafeţei împădurite de 60 ha din localitatea Independenţa ridică dubii semnificative cu privire la realitatea acestor ultime operaţiuni, însă, din perspectiva acuzaţiei concrete de abuz în serviciu deduse judecăţii (şi mai ales, a elementului constitutiv al pagubei produse), nu prezintă o relevanţă particulară.

În orice caz, refacerea plantaţiilor ulterior constatării distrugerii lor din 27 octombrie 2011, dar anterior emiterii facturii din data de 19 decembrie 2011 de către SC M. SRL, prin care se atesta reîmpădurirea unei suprafeţe de 50 ha, ar fi necesitat, în mod logic, o activitate susţinută din partea unui număr mare de persoane care să participe la lucrările de reîmpădurire, astfel cum rezultă din adresa nr. x/05.03.2014 a RNP - Romsilva, depusă la dosarul de urmărire penală (respectiv, 1880 de persoane/o singură zi sau 85 de persoane zilnic/22 zile lucrătoare), aspect care nu a fost dovedit în cauză.

Astfel, probatoriul testimonial, inclusiv cel administrat în apel, nu a confirmat teza reîmpăduririi a 50 ha din cele 60 ha puse iniţial la dispoziţia R.A.J.D.P. în baza H.C.J. Constanţa nr. 286/2010, iar din declaraţiile inculpaţilor a rezultat caracterul distinct al acestor două suprafeţe. Din această perspectivă, s-a apreciat că plata sumei solicitate de R.A.J.D.P. prin factura nr. x din data de 29 iunie 2012 apare ca fiind nelegală, deoarece ea vizează lucrări care, în mod cert, nu au fost executate în realitate, concluzie susţinută atât de constatările Curţii de Conturi, formulate în raportul de audit din data de 05 iulie 2013, cât şi de atitudinea asumată de reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa, care au transmis către R.A.J.D.P. notificarea nr. x/10.02.2014, prin care se admitea că facturarea sumei de 761.749,06 RON s-a făcut în mod eronat către Consiliul Judeţean, şi nu către comuna Independenţa, aşa cum ar fi fost corect, şi se solicita regiei virarea, în contul consiliului judeţean, a acestei sume încasate necuvenit.

S-a arătat că rezultatul efectuării plăţii sumei de 761.749,06 RON, în condiţiile anterior descrise, a fost acela al majorării artificiale a cheltuielilor de capital efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa şi diminuării nelegale, cu această sumă, a rezultatului patrimonial pentru exerciţiul financiar 2012. Demersurile subsecvente ale reprezentanţilor consiliului, menite a conduce la recuperarea prejudiciului astfel cuantificat, au fost apreciate irelevante sub aspectul realizării conţinutului obiectiv al infracţiunii deduse judecăţii, de vreme ce ele sunt ulterioare momentului consumării acesteia, având semnificaţie numai sub aspectul laturii civile a cauzei.

În ceea ce priveşte lucrările de împădurire realizate pe raza judeţului Constanţa, s-a arătat că, în conţinutul factual al infracţiunii continuate de abuz în serviciu, au fost incluse şi plăţile efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa către R.A.J.D.P. în baza a 49 de facturi fiscale emise în perioada 29 octombrie 2010 - 29 noiembrie 2012 pentru lucrări de înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 1.360,48 ha la un tarif de 12.286,27 RON/ha, în sumă totală de 20.726.887,72 RON, precum şi pentru lucrări de pregătire a terenului pe o suprafaţă de 79 ha la acelaşi tarif de 12.286,27 RON/ha, în sumă totală de 1.203.563,54 RON. Valoarea totală a investiţiei a fost de 21.930.451,34 RON, sumă în care au fost incluse şi plăţile aferente lucrărilor realizate pe raza comunei Independenţa, prejudiciul aferent acestui segment al activităţii infracţionale fiind echivalent diferenţei dintre cele două valori menţionate, respectiv 20.254.603,36 RON, inclusiv TVA.

S-a apreciat că plata acestei sume a avut caracter nelegal, întrucât, pe de o parte, nu au fost respectate condiţiile impuse de H.C.J. Constanţa nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 ori de dispoziţiile Legii nr. 46/2008, şi, pe de altă parte, nu au fost întocmite documentele justificative impuse de lege pentru corecta efectuare a plăţii sumelor respective.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte a constatat parţial temeinice statuările primei instanţe. Astfel, în ceea ce priveşte lucrările realizate parţial într-un număr de 10 localităţi, în dezacord cu instanţa de fond şi pentru argumente asemănătoare celor expuse în analiza situaţiei localităţii Independenţa, s-a apreciat că probatoriul administrat este insuficient pentru a se reţine, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că lucrările decontate de Consiliul Judeţean Constanţa nu s-au realizat faptic cel puţin în parte şi, pe cale de consecinţă, că plata acestei sume nu a avut corespondent în anumite lucrări reale.

Ca element comun tuturor lucrărilor de împădurire decontate de Consiliul Judeţean Constanţa şi circumscrise acestui segment al acuzaţiilor, Înalta Curte a reţinut lipsa unei justificări documentare riguroase, complete şi legal întocmite, care să facă obiectiv posibilă identificarea, inventarierea şi evaluarea cantităţilor de lucrări realizate pe raza judeţului. Această constatare este valabilă inclusiv pentru operaţiunile sub aspectul cărora Înalta Curte a apreciat, în cele ce succed, că verificările factuale realizate cu prilejul expertizei ori probatoriul testimonial confirmă realizarea lor parţială, valorificând această constatare în beneficiul inculpaţilor, în acord cu exigenţele regulii in dubio pro reo.

Astfel, s-a reţinut că lucrările de împădurire supuse analizei erau destinate realizării obiectivelor impuse de Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor degradate, aprobat prin H.C.J. Constanţa nr. 310/25.09.2009, şi de Programul de împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării în judeţul Constanţa, aprobat prin H.C.J. Constanţa nr. 402/18.12.2009.

Deşi menţionată tangenţial în documentaţia aferentă lucrărilor ce fac obiectul acestui segment al acuzaţiei, Înalta Curte a reţinut că, în realitate, niciuna din plăţile incriminate nu s-a realizat în executarea Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor degradate a cărui demarare a fost aprobată prin H.C.J. Constanţa nr. 310/25.09.2009, program care implica obţinerea de finanţări nerambursabile în condiţii strict stabilite prin legislaţia secundară, context în care nu s-a considerat relevantă o analiză a exigenţelor acestei hotărâri ori a modului său de punere în aplicare.

Relevantă, în schimb, a fost apreciată H.C.J. Constanţa nr. 402/18.12.2009 prin care s-a aprobat demararea Programului de împădurire pentru prevenirea riscului deşertificării în judeţul Constanţa, prin asigurarea de material forestier de tip puiet anul I şi încheierea unui parteneriat cu autorităţile publice locale din judeţ pentru realizarea programului. Această hotărâre a fost urmată de încheierea contractului de cesiune lucrări nr. x/08.11.2010 între R.A.J.D.P., în calitate de cedent, şi SC M. (reprezentată de administrator K.), în calitate de cesionar, prin care această din urmă persoană juridică se obliga să execute lucrările de împădurire potrivit programului aprobat prin H.C.J nr. 402/2009, să finalizeze suprafeţele de împădurit, să le întreţină şi să le predea cedentului la închiderea stării de masiv - respectiv, după 4-6 ani. La rândul său, cedentul urma să pună la dispoziţie, printre altele, amplasamentul liber de orice sarcini, documentaţia necesară pentru execuţia lucrărilor, materialul săditor la locul de plantare ş.a.

Înalta Curte a reţinut, totodată, ca relevantă pentru lucrările analizate în speţă şi H.C.J. Constanţa nr. 84/31.03.2010, prin s-a aprobat Programul judeţean de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie pe drumurile comunale şi judeţene, conform anexei parte integrantă a hotărârii, punerea în executare urmând a fi realizată de R.A.J.D.P. prin înfiinţarea unor perdele cu o lungime totală estimată de 850 km, lăţime medie de 3,2 m şi densitate a arborilor de 8000 - 9000 bucăţi/km liniar de plantaţie. Ulterior acestei hotărâri, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x/15.04.2010 între R.A.J.D.P. şi SC M. (reprezentată de administrator K.) având ca obiect executarea operaţiunilor de plantare perdele de protecţie a drumurilor, prin care R.A.J.D.P. se obliga să asigure, printre altele, transportul utilajelor şi muncitorilor în locaţii, iar prestatorul SC M. să asigure personalul calificat şi să realizeze lucrările de plantare.

Pentru a justifica realizarea lucrărilor a căror decontare a solicitat-o în baza celor 49 de facturi emise în perioada octombrie 2010 - noiembrie 2012, pentru lucrări de înfiinţare păduri pe suprafaţa de 1.360,48 ha, R.A.J.D.P. a prezentat 33 de facturi fiscale emise de către cesionarul SC M. SRL în perioada 17.11.2010 - 19.12.2011, privind lucrări de înfiinţare păduri pe o suprafaţă de 1.474,53 ha la un tarif de 6.000,00 RON/ha, la valoarea fără TVA de 8.795.100,00 RON, TVA aferentă de 2.110.824,00 RON, în sumă totală de 10.905.924,00 RON.

În condiţiile în care, în baza contractului de cesiune lucrări nr. x/08.11.2010 încheiat între R.A.J.D.P. şi SC M. SRL, această din urmă societate devenise executantul lucrărilor de împădurire în realizarea programului aprobat prin H.C.J nr. 402/2009, inadvertenţele referitoare la perioada exactă a realizării lucrărilor şi, respectiv, suprafeţele împădurite, aşa cum rezultă aceste informaţii din facturile emise de cele două entităţi, nu au fost justificate documentar de către regie.

Astfel, analiza înscrisurilor aflate la dosar a relevat că, dacă SC M. a facturat către R.A.J.D.P. lucrări de împădurire pe suprafaţa de 1474,53 ha în perioada 17.11.2010 - 19.12.2011, R.A.J.D.P. a facturat către Consiliul Judeţean lucrări de înfiinţare păduri în perioada 2010 - 2011 pe o suprafaţă de doar 859,23 ha, diferenţa de 530,25 ha facturată de regie pentru lucrări de înfiinţare păduri în anul 2012 neavând corespondent în facturi emise în prealabil de SC M. care, în acest ultim an, a emis facturi pentru lucrări de întreţinere a suprafeţelor împădurite, iar nu pentru lucrări de înfiinţare păduri.

Independent de aceste constatări, Înalta Curte a reţinut, similar primei instanţe, că toate facturile emise de R.A.J.D.P. şi înscrisurile anexate acestora cuprindeau date incomplete sau necorelate, de natură a împiedica identificarea exactă în teren a lucrărilor pretins realizate.

Astfel, facturile emise de R.A.J.D.P. în perioada de referinţă au menţionat, la rubrica privind denumirea produselor sau a serviciilor, explicaţia "Înfiinţare păduri" urmată de numele localităţii şi menţiunile "conform borderou realizări anexat" şi "Contract x/2004", fiind vizate pentru "Bun de plată" de inculpatul I.. Aceste facturi au fost transmise Consiliului Judeţean Constanta însoţite de un document intitulat "Borderoul realizărilor pe luna...", semnat din partea Consiliului Judeţean de inculpatul I., în cuprinsul căruia s-a menţionat denumirea lucrărilor - înfiinţare păduri - şi suma datorată, fără alte informaţii referitoare la suprafaţa împădurită.

Deconturile pentru lucrările de împădurire, prezentate de R.A.J.D.P. pentru fiecare factură şi semnate de acelaşi inculpat I. din partea consiliului, precum şi de E., printre alţii, din partea regiei, cuprindeau date referitoare la suprafaţa împădurită (exprimată în hectare, fără indicarea locaţiei) şi valoarea materialelor, manoperei, utilajelor, transportului, fără alte detalii.

R.A.J.D.P. a prezentat, de asemenea, o serie de înscrisuri - rapoarte de lucru - întocmite de inculpatul E., documente care nu sunt datate sau înregistrate la beneficiar şi au o formulare identică, menţionând că "Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa în calitate de executant a efectuat lucrări de înfiinţare păduri pe raza localităţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .în baza contractului nr. x/2004, act adiţional nr. ..., beneficiar Consiliul Judeţean Constanţa după cum urmează: lucrări de împădurire, întocmit ing. E.", fără a se preciza, însă, suprafaţa împădurită, locaţiile exacte ale lucrărilor de împădurire executate, tipul de puiet folosit. În declaraţiile date inclusiv în apel, inculpatul E. a admis că aceste rapoarte de lucru eliptice au fost întocmite după doi ani de la data efectuării plăţilor, confirmând, astfel, caracterul pro causa al acestor înscrisuri şi lipsa lor de valoare probatorie.

S-a arătat că, similar celorlalte operaţiuni care fac obiectul judecăţii, R.A.J.D.P. nu a prezentat, iar Consiliul Judeţean Constanţa nu a solicitat, prealabil efectuării plăţilor incriminate, situaţiile de lucrări provizorii a căror transmitere prealabilă constituia, potrivit contractului de lucrări nr. x/17.03.2004 şi actelor adiţionale, o condiţie obligatorie pentru efectuarea plăţii.

La rândul lor, cele 33 de facturi fiscale emise de SC M. SRL cuprindeau date incomplete şi au fost însoţite exclusiv de înscrisuri denumite "Proces-verbal de recepţie a lucrărilor de împădurire în judeţul Constanţa", semnate de inculpatul K., administrator al SC M., şi de inculpatul E., din partea R.A.J.D.P. Procesele-verbale au avut un conţinut asemănător, în cuprinsul lor consemnându-se doar că "S-au efectuat lucrări manuale de plantare puieţi pe o suprafaţă de ... cu un număr de 5.000 puieţi/ha. Valoarea totală a lucrărilor este de ... RON la care se adaugă TVA 24%, valoarea totală plus TVA este de . . . . . . . . . .RON", menţionându-se datele aferente suprafeţelor şi valorii lucrărilor, fără, însă, a furniza toate elementele şi informaţiile prevăzute de lege cu privire la recepţionarea provizorie sau punerea în funcţiune a mijloacelor fixe prin indicarea persoanei care a primit în gestiunea sa plantaţiile de păduri ori a unor informaţii cu privire la data întocmirii procesului-verbal, data efectuării recepţiei, data lucrărilor manuale sau mecanice de înfiinţare a pădurii, locaţia precisă a lucrărilor, conţinutul economic al operaţiunii şi elementele de deviz prevăzute de lege pentru cost materiale, manoperă, utilaje. S-a apreciat că, în absenţa acestor informaţii obligatorii, procesele-verbale de recepţie nu aveau calitatea de document justificativ pe baza căruia R.A.J.D.P. să înregistreze operaţiunile economice de înfiinţare păduri şi, ulterior, să solicite Consiliului Judeţean Constanţa decontarea acestora.

Analiza comparativă a tuturor acestor înscrisuri a relevat diferenţe vizibile între modalitatea de redactare, în sensul în care, pe măsura trecerii timpului şi mai ales pe parcursul anului 2012, ele au devenit din ce în ce mai sumare, incomplete, lipsite de o valoare informaţională reală, dar şi de semnificaţie probatorie.

Aşa cum a reţinut şi în analiza lucrărilor realizate pe raza comunei Independenţa, Înalta Curte a subliniat, însă, că, din perspectiva cerinţelor de tipicitate specifice abuzului în serviciu, o justificare documentară incorectă sau incompletă a unor operaţiuni nu este, în sine, suficientă pentru reţinerea infracţiunii, fiind necesar a se verifica, concomitent, şi dacă respectivele operaţiuni au fost, totuşi, desfăşurate în realitate şi care a fost baza legală ori conţinutul lor. Aceasta deoarece, cumulat efectuării unor acte cu încălcarea legii, una din cerinţele laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu este producerea unei pagube, ceea ce înseamnă o pierdere patrimonială corespunzătoare fie unei cheltuieli căreia nu îi corespund lucrări real executate, fie unei cheltuieli interzise explicit de lege.

În cazul particular al lucrărilor de împădurire desfăşurate pe raza judeţului Constanţa, reevaluarea probatoriului testimonial, a înscrisurilor şi a raportului de expertiză judiciară în specialitatea silvicultură (inclusiv a opiniei separate a expertului parte, a constatărilor sale ulterioare sintetizate în raportul de expertiză tehnică depus la dosarul primei instanţe şi a declaraţiilor luate în apel celor doi experţi) a condus la concluzia că, în pofida unei reflectări documentare vădit incomplete sau defectuoase şi a inexistenţei documentaţiei tehnice obligatorii, SC M. SRL a efectuat unele dintre lucrările de împădurire facturate către R.A.J.D.P. şi, ulterior, către Consiliul Judeţean Constanţa.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reţinut existenţa a două categorii de lucrări efectuate în speţă, prima fiind reprezentată de cele facturate de R.A.J.D.P. Constanţa către Consiliul Judeţean Constanţa, dar în absenţa unor facturi emise în prealabil de către SC M. SRL către regie - cazul suprafeţei de 157 ha pretins împădurită în localităţile Albeşti (117 ha), în data de 29.06.2012, şi Ciocârlia (40 ha), în data de 28.02.2011.

S-a arătat că probatoriul testimonial, coroborat cu verificările la faţa locului efectuate de către organele de cercetare penală şi de expertul judiciar, a demonstrat că în localitatea Albeşti nu au fost efectuate lucrări de împădurire pe suprafaţa de 117 ha menţionată, iar, în contextul nefacturării lor de către SC M., nu rezultă cine a fost executantul acestor pretinse lucrări, atât declaraţiile martorilor Z. şi AA., cât şi raportul de expertiză tehnică judiciară relevând faptul că, la data verificărilor în teren efectuate în luna septembrie 2014, nu s-au identificat urme de plantare. Contravaloarea acestor lucrări, în sumă de 1.782.492,85 RON, incluzând TVA, se circumscrie prejudiciului infracţional, dar numai în privinţa inculpaţilor - reprezentanţi ai R.A.J.D.P. şi ai Consiliului Judeţean Constanţa, fără a constitui, în schimb, prejudiciu în sarcina inculpaţilor K., L. şi SC M.

În schimb, în cazul localităţii Ciocârlia, declaraţiile martorei BB. coroborate cu raportul de expertiză tehnică judiciară a demonstrat că suprafaţa anterior menţionată a fost supusă lucrărilor de împădurire, la data verificărilor iniţiale din lunile martie şi octombrie 2014 rezultând existenţa unei păduri de salcâm, cu o densitate de aproximativ 7000 puieţi/ha. Constatări asemănătoare au fost făcute şi de expertul parte în cuprinsul opiniei sale separate la raportul de expertiză tehnică, depusă în dosarul de urmărire penală şi confirmată inclusiv de declaraţiile unora dintre martorii ascultaţi în apel, respectiv CC., Y., DD.

În condiţiile în care, pe de o parte, această suprafaţă nu a fost facturată de SC M. SRL către R.A.J.D.P., iar, pe de altă parte, din înscrisurile ataşate facturii din data de 28.02.2011, nu au rezultat detalii cu privire la executantul lucrărilor, locaţia plantaţiilor şi conţinutul exact al operaţiunilor, Înalta Curte a reţinut că, din punct de vedere scriptic, nu se pot stabili executantul şi conţinutul exact al lucrărilor de înfiinţare păduri realizate în localitatea Ciocârlia, lucrări existente, totuşi, în materialitatea lor şi la întreţinerea cărora este cert că au contribuit exclusiv locuitorii comunei, astfel cum s-a reţinut prin sentinţă.

Însă, distinct de răspunderea disciplinară sau contravenţională pe care o poate antrena lipsa unor documente justificative legal întocmite, s-a arătat că existenţa în sine a lucrărilor nu poate fi ignorată în procesul de evaluare a probatoriului, deoarece, chiar în absenţa unei justificări documentare, existenţa plantaţiilor demonstrează că plata sumelor aferente a avut corespondent în lucrări reale, ce corespundeau programelor adoptate la nivelul consiliului judeţean, astfel încât, în condiţiile evoluţiei favorabile a plantaţiei, fondurile publice alocate plăţilor nu au generat o pierdere patrimonială pentru consiliul judeţean, iar acest segment al acuzaţiei nu poate fi reţinut ca parte a unităţii legale de infracţiune comise de inculpaţi.

Astfel, contravaloarea aferentă exclusiv lucrărilor de înfiinţare a pădurilor pe această suprafaţă de 40 ha, respectiv 491.451,02 RON fără TVA, total 609.399,26 RON (la preţul de 12.286,28 RON/ha fără TVA, facturat de R.A.J.D.P. către Consiliul Judeţean Constanţa) nu reprezintă prejudiciu infracţional nici în sarcina regiei şi nici a SC M. SRL, societate care, de altfel, nici nu a facturat această sumă către R.A.J.D.P.

În ceea ce priveşte a doua categorie de lucrări, s-a arătat că aceasta este reprezentată de cele facturate atât de către SC M. către partenerul său contractual, cât şi de către R.A.J.D.P. către Consiliul Judeţean Constanţa, analiza probatoriului evidenţiind că plăţile efectuate de către autoritatea administrativă au vizat atât lucrări a căror executare parţială a fost demonstrată (şi a căror contravaloare nu va fi reţinută ca prejudiciu infracţional), cât şi lucrări a căror realizare a fost infirmată probator şi în cazul cărora statuările primei instanţe sunt în totalitate temeinice (contravaloarea acestora urmând a fi avută în vedere la stabilirea prejudiciului).

Astfel, din coroborarea verificărilor la faţa locului efectuate de către organele de cercetare penală în prezenţa expertului desemnat şi, în unele cazuri, a expertului parte, cu elementele factuale ce rezultă din raportul de expertiză în specialitatea silvicultură şi din probatoriul testimonial şi cu înscrisuri, Înalta Curte a constatat că, în localităţile în care au fost identificate plantaţii pe diferite suprafeţe cu ocazia cercetărilor penale, contravaloarea lucrărilor iniţiale de înfiinţare păduri - în limita în care ele subzistă şi în prezent - trebuie scăzută din valoarea prejudiciului infracţional. Aceasta deoarece existenţa în materialitatea lor a unor astfel de plantaţii şi în prezent a demonstrat eo ipso efectuarea de către SC M. a lucrărilor de împădurire facturate, în limita suprafeţelor pe care se identifică aceste plantaţii în prezent, fiind justificată decontarea lor de către R.A.J.D.P. şi Consiliul Judeţean Constanţa, de vreme ce plantaţiile serveau realizării obiectivelor stabilite prin H.C.J. nr. 402/2009 şi erau realizate în baza contractului de cesiune nr. x/2010.

Ca atare, s-a apreciat că absenţa unor documente justificative legal şi complet întocmite cu privire la respectivele lucrări de înfiinţare păduri ce au fost executate în concret şi decontate este susceptibilă a antrena o răspundere de natură civilă a funcţionarilor responsabili, însă, în planul răspunderii penale, pentru considerentele ce au fost expuse anterior, s-a arătat că această împrejurare nu prevalează asupra restului probelor existente, care demonstrează existenţa în sine a respectivelor lucrări şi nu justifică, ea singură, ignorarea unei realităţi obiective.

De asemenea, s-a menţionat că împrejurarea - de altfel, reală şi confirmată probator - că întreţinerea ulterioară a plantaţiilor s-a realizat de către locuitorii comunelor, iar nu de către SC M. SRL sau R.A.J.D.P. trebuie valorificată în sensul considerării ca inexistente a lucrărilor de întreţinere şi, implicit, a nedecontării lor, însă este irelevantă sub aspectul plăţilor efectuate pentru lucrările iniţiale de înfiinţare a pădurilor, la preţul contractual facturat de executantul lucrărilor SC M. şi, ulterior, de R.A.J.D.P.

În acest context, reevaluând probatoriul administrat, Înalta Curte a observat, contrar aprecierii apelanţilor inculpaţi, că între constatările factuale ale expertului judiciar şi cele aparţinând expertului parte cu privire la suprafeţele ocupate de păduri sau perdele forestiere nu există diferenţe semnificative, pct. de vedere ale experţilor fiind substanţial asemănătoare, iar diferenţele decurgând din aproximări ce poartă o doză inerentă de subiectivism.

Astfel, pornind de la ansamblul probator al cauzei (raport de expertiză, proba testimonială, declaraţii inculpaţi şi înscrisuri), Înalta Curte a concluzionat că acesta infirmă în parte aprecierea primei instanţe cu privire la realitatea lucrărilor de înfiinţare a unor păduri sau perdele de protecţie şi confirmă faptul că, în cazul a 9 localităţi (Amzacea, Bărăganu, Crucea, Comana Deleni, Gârliciu, Ghindăreşti, Ion Corvin şi Lipniţa), SC M. a efectuat lucrări de înfiinţare a unor plantaţii forestiere pe o suprafaţă totală de 289,8 ha la valoarea de 6000 RON/ha, fără TVA, achitată integral de R.A.J.D.P., care, la rândul său, a facturat aceste lucrări către Consiliul Judeţean Constanţa la preţul de 12.286,28 RON/ha fără TVA, suma aferentă respectivelor lucrări urmând a fi scăzută din valoarea prejudiciului infracţional.

Deşi Înalta Curte a constatat că în cele cinci localităţi în privinţa cărora R.A.J.D.P. a emis şi facturi pentru lucrări de pregătire a terenului pentru suprafaţa totală de 79 ha (respectiv Amzacea, Bărăganu, Comana, Crucea, Gârliciu) există anumite plantaţii forestiere, suma de 1.203.563,54, aferentă acestor lucrări facturate distinct, la un preţ egal cu cel al lucrărilor propriu-zise de înfiinţare păduri, a fost reţinută ca parte a prejudiciului infracţional, deoarece facturile în discuţie, prezentate sintetic în anexa 7 raportului de constatare, nu sunt însoţite de documente justificative care să ateste realitatea acestor operaţiuni.

În plus, în condiţiile în care preţul contractual de 6000 RON/ha stabilit între R.A.J.D.P. şi SC M. includea şi lucrările de pregătire a terenului (curăţare de resturi vegetale, scarificat, arat), cedentul având doar obligaţia de a preda amplasamentul liber de sarcini, s-a arătat că nu se poate decela ce anume lucrări de pregătire teren a efectuat în concret R.A.J.D.P., distinct şi suplimentar celor efectuate de partenerul său contractual.

În ceea ce priveşte restul de 13 localităţi din judeţul Constanţa în cazul cărora lucrările facturate de SC M. se circumscriu obiectului judecăţii - Cerchezu, Cobadin, Fântânele, Grădina, Hârşova, Horia, Medgidia, Mircea Vodă, Negru Vodă, Oltina, Plopeni, Topalu, Tortomanu, Vadu Corbu - reevaluând probatoriul administrat, inclusiv declaraţiile luate în apel expertului oficial şi expertului parte, Înalta Curte şi-a însuşit concluziile primei instanţe referitoare la inexistenţa unor probe din care să rezulte că la baza facturilor emise de SC M. şi, ulterior, de R.A.J.D.P. au stat lucrări de împădurire reale.

Sub un prim aspect, s-a constatat că, în ceea ce priveşte lucrările pretins executate pe suprafaţa de 90 ha în localităţile Grădina (18 ha), Mircea Vodă (22 ha), Vadu Corbu (50 ha), ele au fost facturate de SC M. către R.A.J.D.P., dar regia nu a procedat ulterior la facturarea lor către Consiliul Judeţean. Cu toate acestea, pe fondul ambiguităţii privind lucrările real efectuate şi al caracterului incomplet al documentaţiei întocmite de entităţile implicate, este neîndoielnic că sumele obţinute necuvenit de către R.A.J.D.P. din partea Consiliului Judeţean Constanţa pentru ansamblul lucrărilor de împădurire au fost utilizate şi pentru achitarea facturilor emise de SC M. în cazul particular al celor trei localităţi, aspect ce rezultă din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar şi din raportul de constatare din data de 24.03.2014.

Drept urmare, în condiţiile în care probatoriul testimonial şi cu expertiză în specialitatea silvicultură - just evaluat prin hotărârea primei instanţe - a demonstrat că nu au fost efectuate lucrări de împădurire sau de înfiinţare perdele forestiere în cele trei localităţi, s-a apreciat că plăţile aferente acestora trebuie avute în vedere la stabilirea valorii prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională.

În ceea ce priveşte restul localităţilor menţionate, apreciind superfluă o nouă analiză a probatoriului detaliat în considerentele sentinţei apelate, Înalta Curte a făcut trimitere la acestea, reţinând, însă, că opiniile exprimate de expertul parte în cazul unora dintre localităţile anterior enumerate (şi la care s-a făcut trimitere de către apelanţii inculpaţi), diferite de cele ale expertului judiciar, sunt singulare şi neconfirmate de restul probatoriului.

Astfel, în contradicţie cu opiniile şi constatările expertului parte, Înalta Curte a constatat că, în localitatea Cerchezu, probatoriul administrat a relevat că perdelele de protecţie au fost înfiinţate în perioada toamna 2009 - primavara 2010, anterior, aşadar, emiterii facturilor ce fac obiectul judecăţii, aspect ce rezultă şi din procesul-verbal de recepţie din 04.08.2010. În localitatea Fântânele nu s-au identificat, în anul 2014, plantaţiile pretins realizate anterior atacării în contencios administrativ a hotărârii consiliului local de dare în administrare a suprafeţei destinate împăduririi şi revocării acestei hotărâri, la data de 26.01.2012. În localităţile Hârşova (în care suprafaţa destinată împăduririi se afla în zona inundabilă a Dunării), Oltina, Mircea Vodă, Negru Vodă nu s-au identificat puieţi sau urme ale acestora cu ocazia verificărilor efectuate în faza de urmărire penală, iar, în localităţile Chirnogeni şi Medgidia, suprafeţele date în administrare de consiliile locale erau destinate înfiinţării unor pepiniere.

În localitatea Grădina, la data efectuării expertizei, nu s-au identificat urme de plantaţii, şi în acest caz hotărârea consiliului local de dare în administrare a suprafeţei pretins împădurite fiind atacată în contencios administrativ de prefectul judeţului. În localităţile Cobadin, Topalu, Horia şi Tortomanu s-a constatat fie că perdelele nu mai existau la data verificărilor din faza de urmărire penală, fie existau perdele de sălcioară, şi nu de salcâm ori urme de arătură şi puieţi uscaţi.

Prin urmare, s-a reţinut că, în cazul tuturor acestor localităţi, plata sumelor aferente lucrărilor de înfiinţare păduri facturate de SC M. şi, ulterior, de R.A.J.D.P. s-a realizat de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa în mod nelegal, fără să existe documente justificative complete şi legal întocmite şi fără ca lucrările respective să fi fost executate în realitate.

Înalta Curte a reţinut, totodată, că plăţile în discuţie s-au realizat în condiţiile în care, pentru suprafeţele pretins împădurite, nu exista documentaţia tehnico-economică prevăzută de H.G. nr. 28/2008 - respectiv, studiul de prefezabilitate şi studiul de fezabilitate - realizate de către unităţi specializate.

De altfel, prin contractul de lucrări nr. x/17.03.2004 (pct. 13.3), achizitorul Consiliul Judeţean Constanţa îşi asumase obligaţia de a pune la dispoziţia executantului întreaga documentaţie necesară pentru execuţia lucrărilor contractate, fără plată, în patru exemplare, la termenele stabilite prin graficul de execuţie a lucrării, iar executantul R.A.J.D.P. avea, la rândul său, obligaţia de a păstra un exemplar al documentaţiei predate de achizitor, obligaţii neîndeplinite în speţă.

În plus, în cazul perdelelor forestiere de protecţie, necesitatea execuţiei acestora pe baza unor studii tehnico-economice care să cuprindă, printre altele, investiţia specifică pentru fiecare tip de perdea şi planurile de amplasare a perdelelor de protecţie era expres prevăzută de art. 8 alin. (2), (3) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie (în forma în vigoare în perioada noiembrie 2010 - aprilie 2011).

Interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 289/2002 şi pct. 3 şi 3.2 din anexa la H.G. nr. 1343/2007 privind aprobarea înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie a câmpului în judeţele Constanţa, Ilfov şi Tulcea a relevat neîndoielnic caracterul obligatoriu al întocmirii studiilor de fezabilitate şi a infirmat, astfel, apărările inculpaţilor funcţionari publici, care au susţinut că, raportat la adoptarea hotărârii de guvern anterior menţionate, astfel de studii nu ar fi fost obligatorii.

În acest sens, Înalta Curte a subliniat că studiul de fundamentare aprobat prin hotărârea de guvern antereferită a avut ca finalitate evaluarea necesităţii înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie şi nu se confundă cu studiul de fezabilitate care, potrivit art. 3 lit. e) din H.G nr. 28/2008 (în forma în vigoare în perioada de referinţă) reprezintă documentaţia tehnico-economică prin care se stabilesc principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii şi cuprinde soluţiile funcţionale, tehnologice, constructive şi economice ce urmează a fi supuse aprobării, astfel cum sunt detaliate în anexa 2 la acest act normativ secundar.

În plus, s-a arătat că este necontestat faptul că acest studiu de fundamentare viza exclusiv necesitatea înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie pe raza judeţului Constanţa, nicidecum a lucrărilor de înfiinţare a unor păduri, astfel cum au fost ele facturate de către R.A.J.D.P.

S-a reţinut cu caracter cert că, în speţă, nu s-au întocmit astfel de studii de fezabilitate pentru plantaţiile forestiere - fie ele păduri, fie perdele forestiere de protecţie - facturate de R.A.J.D.P. şi plătite de Consiliul Judeţean Constanţa, lucrările fiind realizate pe suprafeţe alese, aparent, arbitrar de către autorităţile locale, în absenţa oricărei evaluări a necesităţii, fiabilităţii sau avantajelor lucrărilor de împădurire pe aceste suprafeţe şi fără o minimă evaluare prealabilă a alternativelor tehnologice sau economice, de natură a permite identificarea celor mai bune soluţii tehnice de execuţie.

În fine, în ceea ce priveşte situaţia altor localităţi decât cele anterior analizate, în care fie expertul judiciar, fie expertul parte au efectuat verificări factuale şi au formulat opinii în rapoartele depuse la dosar, instanţa de apel a subliniat că obiectul judecăţii a fost limitat, potrivit art. 371 C. proc. pen., la plăţile nelegale aferente facturilor emise pentru 23 de localităţi de către R.A.J.D.P. (inclusiv Independenţa) şi pentru un număr asemănător de localităţi de către SC M., facturi între care nu există o corespondenţă deplină. Ca urmare, lucrările pretins efectuate în alte localităţi decât cele menţionate în facturile sintetizate în raportul de constatare, menţionate tangenţial în rechizitoriu, excedează limitelor învestirii instanţei de judecată şi nu se impune a fi analizate în acest cadru.

Sintetizând, s-a arătat că, în conţinutul factual al infracţiunii de abuz în serviciu dedusă judecăţii, trebuie reţinute numai actele circumscrise plăţilor aferente lucrărilor efectuate în localităţile şi/sau pe suprafeţele în care, cu ocazia urmăririi penale, nu au fost identificate plantaţii forestiere. Ca urmare, din prejudiciul infracţional stabilit prin hotărârea apelată, se impune a fi scăzută valoarea lucrărilor de înfiinţare a unor plantaţii forestiere pe suprafaţa de 289,8 ha la valoarea facturată de SC M., de 6000 RON/ha, fără TVA, achitată integral de R.A.J.D.P., care, la rândul său, a facturat aceste lucrări către Consiliul Judeţean Constanţa la preţul de 12.286,28 RON/ha fără TVA. Suplimentar, în cazul inculpatei R.A.J.D.P., trebuie înlăturată din structura prejudiciului infracţional şi contravaloarea lucrărilor de înfiinţare păduri pe suprafaţa de 40 ha în localitatea Ciocârlia.

În cazul SC M. a rezultat, astfel, o valoare totală a lucrărilor efectuate de inculpata persoană juridică de 1.738.800 RON fără TVA (289,8 ha x 6000 RON/ha), sumă care trebuie scăzută din valoarea de 8.795.100 RON încasată de SC M. în baza celor 33 de facturi ce au stat la baza emiterii ulterioare a facturilor de către R.A.J.D.P., rezultând, în final, o valoare de 7.056.300 RON, fără TVA, a sumelor încasate necuvenit de inculpata-persoană juridică prin reprezentanţii săi.

Diminuând această valoare şi cu suma de 360.000 RON, fără TVA, aferentă lucrărilor de împădurire efectuate pe 60 ha în comuna Independenţa, a rezultat, în final, că suma concret încasată în mod necuvenit de către SC M. pentru lucrările de împădurire ce fac obiectul judecăţii este de 6.696.300 RON fără TVA, sumă ce trebuie avută în vedere la stabilirea folosului necuvenit efectiv obţinut de foştii administratori şi, implicit, a valorilor supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

În pofida determinării folosului necuvenit obţinut de reprezentanţii SC M. la nivelul anterior menţionat, s-a arătat că se impune a fi reţinută contribuţia acestor inculpaţi la activitatea ilicită sub aspectul întregului prejudiciu infracţional, deoarece, indiferent de valoarea real încasată de inculpata persoană juridică ori de măsura în care foştii săi administratori cunoşteau cuantumul exact al preţului facturat de R.A.J.D.P. către Consiliul Judeţean Constanţa, este neîndoielnic că administratorii SC M. au prevăzut, cel puţin, că regia urma să încaseze o sumă mai mare pentru lucrările facturate, iar, prin conduita lor, au sprijinit demersurile orientate spre producerea acestui rezultat. În acest sens, în contractul de cesiune lucrări nr. x (pct. 17.1.), s-a stipulat că plata se va face "în funcţie de încasarea banilor de la Consiliul Judeţean", confirmându-se, astfel, că reprezentanţii cesionarului cunoşteau relaţia contractuală existentă între R.A.J.D.P. şi consiliul judeţean şi, implicit, faptul că regia urma a încasa sume distincte de bani de la autoritatea administraţiei publice. Or, valoarea pagubei cauzate prin actul infracţional reprezintă o circumstanţă reală, care potrivit art. 50 alin. (2) C. pen., se răsfrânge asupra tuturor participanţilor în măsura în care aceştia au cunoscut-o sau prevăzut-o.

În ceea ce priveşte valoarea totală a prejudiciului, Înalta Curte a reţinut că, pentru cele 389,8 ha pe care s-au efectuat lucrări de înfiinţare a unor plantaţii forestiere (respectiv 60 ha în comuna Independenţa, 40 ha în localitatea Ciocârlia, plus 289,8 ha în cele 9 localităţi anterior enumerate), sumele superioare facturate de R.A.J.D.P. - respectiv 12.286,28 RON/ha fără TVA - trebuie scăzute din prejudiciul infracţional.

S-a conchis că suma aferentă lucrărilor de înfiinţare plantaţii pe suprafaţa totală de 389,8 ha (incluzând 60 ha în localitatea Independenţa), respectiv 4.789.191,94 RON fără TVA şi 5.938.598,01 RON cu TVA, trebuie scăzută din prejudiciul infracţional reţinut în sarcina inculpaţilor, rezultând în final o pagubă de 15.991.853,29 RON, sumă care include TVA şi reprezintă valoarea prejudiciului cauzat în derularea lucrărilor de împădurire realizate pe raza comunei Independenţa şi a altor localităţi din judeţul Constanţa cu implicarea SC M.

Înalta Curte a reiterat faptul că inculpaţii K. şi L., împreună cu persoana juridică SC M., au sprijinit, prin emiterea unor facturi care nu erau aferente unor operaţiuni reale, activitatea ilicită de abuz în serviciu prin care s-a cauzat Consiliului Judeţean Constanţa întregul prejudiciu anterior menţionat, valoarea mai redusă facturată de SC M. fiind avută în vedere exclusiv la stabilirea folosului necuvenit obţinut de foştii administratori, respectiv 6.696.300 RON fără TVA.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G. şi H., instanţa de control judiciar a apreciat că, nici în acest caz, nu se poate reţine o încălcare a atribuţiilor acestora de urmărire a realizării lucrărilor publice, îndatoriri cu o componentă preponderent practică, de verificare obiectivă în teren a lucrărilor publice, ceea ce presupunea prin ipoteză, existenţa, în materialitatea lor, a respectivelor lucrări.

S-a arătat, şi de această dată, raportat la criticile formulate în apel, că inculpatului F. nu i s-a imputat o pretinsă neîndeplinire a unor atribuţii de serviciu referitoare la supravegherea modului de executare a lucrărilor de împădurire realizate pe raza judeţului, ci nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau, în calitate de ordonator de credite, în procesul de ordonanţare şi efectuare a plăţilor aferente facturilor emise de R.A.J.D.P., atribuţii care erau prevăzute de legislaţia primară, respectiv de art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 273/2006, şi presupuneau, în esenţă, aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele proprii cu respectarea dispoziţiilor legale, mai exact a cerinţelor referitoare la ordonanţarea şi plata sumelor din bugetul consiliului judeţean numai în baza unor documente justificative legal întocmite, care să ateste exactitatea sumelor de plată şi executarea lucrărilor conform angajamentului legal încheiat.

Înalta Curte a apreciat ca fiind neîntemeiate şi criticile inculpatei C., făcând trimitere la analiza anterioară cu privire la atribuţiile ce reveneau inculpatei în calitate de director economic, precum şi la dispoziţiile legale încălcate în procesul de efectuare a plăţilor (respectiv art. 54 alin. (6), (8) din Legea nr. 273/2006, prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008, partea A, pct. 2 şi prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002, Anexa 1 pct. 4). Totodată, instanţa a subliniat că detalierea regulilor aplicabile în procesul de întocmire a documentelor financiar contabile şi, respectiv, în cel al ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din fonduri publice în acte de reglementare secundară este irelevantă sub aspectul realizării cerinţelor de tipicitate proprii infracţiunii de abuz în serviciu, de vreme ce regula de principiu, a efectuării plăţilor numai în baza unor documente justificative legal întocmite, se regăseşte într-un act normativ primar, respectiv Legea nr. 273/2006.

Referitor la partea de prejudiciu la producerea căruia s-a reţinut contribuţia inculpatei C., Înalta Curte a constatat că aceasta este corespunzătoare plăţii sumelor de 761.749,06 RON, aferentă facturii nr. x/2012 emisă pentru localitatea Independenţa, şi, respectiv, de 6.661.577,32 RON, aferentă unui număr de 8 facturi emise de R.A.J.D.P. în anul 2012 pentru lucrări de împădurire.

Neîntemeiată a fost apreciată şi critica inculpatului I., Înalta Curte subliniind că, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, acesta a aplicat viza "bun de plată" pe facturile emise de R.A.J.D.P. pentru lucrările analizate în decizie şi, totodată, a semnat borderourile şi devizele ataşate acestora, prin care se atesta nereal că s-ar fi verificat lucrările pretinse şi că acestea ar fi fost executate. În această modalitate, s-a conferit acestor documente valoarea aparentă a unor documente justificative care pot sta la baza efectuării plăţilor, deşi, în absenţa unei verificări faptice propriu-zise, ele nu puteau dobândi o atare valoare legală, fiind încălcate dispoziţiile art. 54 alin. (5), (6) din Legea nr. 273/2006, dar şi principiul general prevăzut de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 referitor la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în conformitate cu legea.

Şi apărările inculpatului E. în apel au fost considerate nefondate, reţinându-se că acesta este persoana care a semnat, din partea R.A.J.D.P., devizele şi procesele-verbale de recepţie întocmite cu SC M., deşi aceste înscrisuri atestau, în limitele stabilite prin decizie, împrejurări nereale referitoare la pretinsa înfiinţare a unor păduri în localităţi de pe raza judeţului Constanţa. S-a arătat că, prin conduita sa, chiar dacă nu a semnat personal documentele de plată, apelantul inculpat a facilitat întocmirea ulterioară a acestora din urmă de către alţi angajaţi ai R.A.J.D.P. şi a contribuit, astfel, la prejudicierea bugetului Consiliului Judeţean Constanţa şi obţinerea unui folos necuvenit de către regie sau de către SC M.

În ceea ce priveşte criticile apelantului J., instanţa de control judiciar a făcut trimitere la considerentele expuse în precedent şi a reţinut, suplimentar acestora, că, în calitate de director general al R.A.J.D.P., inculpatul asigura conducerea curentă a regiei, cunoscând tipul şi întinderea lucrărilor derulate şi coordonând, prin intermediul subordonaţilor săi, realizarea acestora, aspect confirmat de probatoriul administrat în cauză.

S-a mai arătat că apărările inculpatului J. privind neimplicarea sa în emiterea facturilor ce fac obiectul judecăţii nu sunt de natură a înlătura răspunderea sa penală, de vreme ce emiterea facturii şi înaintarea sa spre decontare consiliului judeţean reprezenta doar etapa finală a unui proces mult mai amplu, în care se efectuau o serie de operaţiuni faptice şi scriptice, fiind întocmite o serie de alte documente interne, unele semnate chiar de către apelant.

În fine, s-a apreciat că aspectele referitoare la păşunatul abuziv sau deficienţele constatate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în activitatea de asigurare a pazei plantaţiilor nu sunt relevante sub aspectul activităţii ilicite reţinute în sarcina inculpatului, de vreme ce, în localităţile reţinute în decizie, nu au fost înfiinţate vreodată plantaţiile în discuţie. De asemenea, s-a reţinut că plângerile penale prin care R.A.J.D.P. a sesizat, în luna august 2013, distrugerea plantaţiilor de salcâmi au fost întocmite pro causa, ulterior controlului Curţii de Conturi finalizat prin raportul de audit financiar din 05.07.2013, astfel încât o atare împrejurare este inaptă a demonstra, prin ea însăşi, că toate plantaţiile forestiere s-ar fi realizat în perioada 2010 - 2011, dar ar fi fost distruse prin păşunat în vara anului 2013.

Criticile inculpaţilor G. şi H. au fost apreciate întemeiate, din probatoriul administrat rezultând că aceştia nu au avut, în concret, atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară sub aspectul lucrărilor pretins executate în cadrul programelor aprobate prin H.C.J. nr. 402/2009 şi H.C.J. nr. 84.2010. Făcând trimitere la considerentele expuse în decizie şi evaluând exigenţele subliniate prin Deciziile nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017 ale Curţii Constituţionale, Înalta Curte a concluzionat că, în privinţa celor doi apelanţi inculpaţi, lipseşte una din cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., impunându-se achitarea acestora, conform art. 395 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului L., Înalta Curte a apreciat că sunt, în mare parte, asemănătoare celor formulate de coinculpaţi şi au fost analizate în precedent. De asemenea, Înalta Curte a constatat că, deşi sunt reale afirmaţiile privind implicarea preponderentă a coinculpatului K. în aspectele ce ţineau de execuţia propriu zisă a lucrărilor contractate cu R.A.J.D.P. (astfel cum rezultă inclusiv din probatoriul testimonial administrat în apel), este, în schimb, nesusţinută probator alegaţia absenţei oricărei implicări a apelantului L. în activitatea infracţională. Astfel, chiar dacă s-a confirmat probator că inculpatul L. nu s-a implicat în aspectele operaţionale ale relaţiei cu R.A.J.D.P., s-a arătat că este necontestat faptul că acesta asigura conducerea curentă a SC M. împreună cu partenerul său K., ceea ce presupunea cunoaşterea, de către ambii, a activităţilor real desfăşurate şi o implicare nemijlocită în deciziile adoptate de societate.

Concluzia cunoaşterii şi sprijinirii raporturilor cu R.A.J.D.P. este susţinută atât de proba testimonială, cât şi de probatoriul cu înscrisuri, din care rezultă că apelantul inculpat L. a semnat, din partea SC M., contractul de prestări servicii închiriere utilaj nr. x/08.08.2011, prin care societatea a închiriat regiei un tractor pe o perioadă de 4 luni. Or, supervizarea aspectelor contabile şi financiare ale relaţiei cu R.A.J.D.P., cunoscând particularităţile lucrărilor ce se impunea a fi realizate, dar şi resursele umane şi materiale limitate aflate la dispoziţia SC M., i-a permis în mod neîndoielnic inculpatului L. să cunoască caracterul nereal al înscrisurilor aferente unei părţi semnificative a lucrărilor facturate către R.A.J.D.P., demersurile sale facilitând derularea acestora din urmă şi constituind un act de sprijinire a activităţii infracţionale.

S-a arătat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel cum au fost descrise, realizează cerinţele de conţinut tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor F., C., I.), respectiv de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor J., E., R.A.J.D.P., K., L. şi SC M. SRL).

În cazul inculpaţilor K., L. şi SC M., s-a arătat că unitatea de infracţiune continuată reţinută în sarcina lor cuprinde exclusiv actele materiale descrise la pct. III.b.1 (lucrările de împădurire realizate pe raza comunei Independenţa) şi III.b.2 (lucrările de împădurire realizate pe raza judeţului Constanţa) ale deciziei, prejudiciul infracţional reţinut în sarcina acestora fiind de 15.991.853,29 RON.

În sarcina celorlalţi trei inculpaţi autori şi trei coinculpaţi complici, s-au reţinut toate cele patru segmente ale activităţii infracţionale, astfel cum au fost descrise la pct. III.a (vizând plăţile nelegale în cadrul Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010" şi a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi) şi III.b (referitor la lucrările de împădurire realizate pe raza comunei Independenţa şi pe raza altor localităţi din judeţul Constanţa cu implicarea SC M.) ale deciziei, inclusiv prejudiciul aferent tuturor acestor acte materiale, cu excepţiile menţionate expres la pct. III.b.2 (vizând lucrările de împădurire realizate pe raza judeţului Constanţa) în cazul inculpatei C.

Circumstanţele factuale care au justificat reţinerea circumstanţei agravante a comiterii faptei de "trei sau mai multe persoane împreună", prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. (1969), au fost expuse în analiza criticilor formulate de inculpaţii R. şi Q., astfel încât Înalta Curte a făcut trimitere la acestea, fără a le reitera.

Cu privire la acuzaţia de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, în dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că acţiunile întreprinse de inculpaţii trimişi în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (la data săvârşirii faptei, art. 7 din Legea nr. 39/2003) nu îndeplinesc cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

Astfel, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte a constatat, sub un prim aspect, că relaţiile de subordonare dintre inculpaţii funcţionari publici anterior menţionaţi preexistau momentului de debut al activităţii infracţionale deduse judecăţii, ele decurgând din specificul funcţiilor deţinute în cadrul unor entităţi publice, independent de orice presupusă rezoluţie sau conlucrare infracţională.

În plus, a rezultat cu evidenţă că structura pretinsă a grupului infracţional a fost stabilită de acuzare prin raportare exclusivă la ierarhia funcţiilor deţinute de inculpaţi în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi R.A.J.D.P. Or, de principiu, exercitarea atribuţiilor funcţiei publice de către o persoană care acţionează, în virtutea unor proceduri de lucru prestabilite, în mod coordonat cu alţi funcţionari angajaţi în aceeaşi entitate şi implicaţi în diverse operaţiuni, constituie expresia firească a modului de organizare şi funcţionare a respectivei autorităţi administrative sau regii autonome. Subordonarea inerentă structurilor organizatorice existente în astfel de instituţii sau autorităţi are o bază normativă, derivând din lege sau din regulamente ori organigrame, iar nu din hotărârea individuală a funcţionarilor angajaţi, după cum rolurile "asumate" în fluxurile decizionale şi financiare desfăşurate în aceste entităţi sunt, de asemenea, prestabilite prin acte normative variate.

Deşi, în principiu, nu poate fi exclusă posibilitatea teoretică a constituirii unui grup infracţional în interiorul unei instituţii publice, pe o structură de funcţii preexistentă, Înalta Curte a constatat, însă, că nu poate fi acceptată o echivalare automată a unei atare structuri legale şi a modului de acţiune al funcţionarilor implicaţi cu cea specifică unei grupări infracţionale organizate.

Raportându-se la prevederile art. 7 şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 (în vigoare în anul 2010) şi, respectiv, la art. 367 alin. (6) C. pen., referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru reţinerea unui grup infracţional organizat, Înalta Curte a arătat că, în cauză, probatoriul a demonstrat că relaţiile dintre apelanţii inculpaţi s-au construit pe criterii exclusiv profesionale (cum este cazul inculpaţilor funcţionari publici), respectiv, de afaceri (în cazul reprezentanţilor SC M.), acest tip de relaţionare neputând, însă, conferi interacţiunii dintre inculpaţi coeziunea specifică unei "pluralităţi constituite", cât timp ea nu s-a materializat în acţiuni obiective întreprinse individual de către apelanţi, în afara exerciţiului funcţiilor deţinute, de o manieră care să evidenţieze o reală asumare a unor roluri ilicite şi o coordonare a acţiunilor lor, pe o anumită perioadă de timp, în vederea atingerii unui obiectiv infracţional comun.

S-a mai arătat că probatoriul nu a demonstrat că ar fi existat contacte private, cel puţin indirecte, sau interese personale convergente între inculpaţii F. şi J., pe de o parte, şi restul inculpaţilor trimişi în judecată sub acest aspect, pe de altă parte. Împrejurarea că o parte a sumelor de bani plătită de Consiliul Judeţean Constanţa a fost transferată către reprezentanţii SC M. probează complicitatea acestora din urmă la infracţiunea de abuz în serviciu, dar nu demonstrează, prin ea însăşi, o conivenţă şi coordonare cu restul inculpaţilor, de tipul şi durata celor specifice unei grupări infracţionale organizate.

Din această perspectivă, Înalta Curte a concluzionat că structura căreia i-au aparţinut inculpaţii a fost formată şi menţinută pe criterii strict profesionale, iar încălcarea unor dispoziţii legale în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu a pus în lumină nici existenţa unei ierarhii determinate, constituite în scop criminal, în care fiecare să acţioneze în exercitarea unui rol infracţional prestabilit, nici o coeziune strânsă între acţiunile acestora, care să reflecte o manieră coordonată de a acţiona, pe o anumită perioadă de timp, în vederea satisfacerii unor interese ilicite de grup, de natură financiară ori materială.

Cu privire la acuzaţia de includere, în mod nelegal, în domeniul privat al comunei Lipniţa, a portului dunărean Izvoarele şi vânzarea lui ulterioară către Consiliul Judeţean Constanţa, Înalta Curte a constatat că în structura factuală a acestei acuzaţii se identifică două episoade distincte care, deşi neevidenţiate ca atare prin hotărârea apelată, trebuie analizate separat:

a) introducerea în domeniul privat a imobilului menţionat, prin H.C.L. Lipniţa nr. 50/28.09.2007 şi nr. 51/28.09.2007, faptă de abuz în serviciu imputată inculpaţilor A. şi B. (la acea dată, primarul, respectiv, secretarul comunei);

b) cumpărarea acestui imobil de către Consiliul Judeţean Constanţa, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/17.07.2009, faptă de spălarea banilor imputată inculpaţilor F. şi O.

Deşi contribuţia obiectivă a inculpaţilor A. şi B. la cel de-al doilea episod astfel individualizat a fost menţionată în rechizitoriu, s-a constatat că ea nu a fost circumscrisă, însă, obiectului concret al judecăţii, care s-a limitat, în cazul celor doi apelanţi, la actele ce au premers sau însoţit adoptarea celor două hotărâri de consiliu local, cu consecinţa prejudicierii Statului Român prin scoaterea ilicită din domeniul său public a unui bun inalienabil. Activitatea ulterioară, realizată după trecerea unui interval de aproximativ un an şi orientată spre vânzarea bunului prin licitaţie publică către Consiliul Judeţean Constanţa, este subsecventă momentului consumării faptei de abuz în serviciu astfel configurată şi are relevanţă exclusiv sub aspectul acuzaţiei de spălarea banilor adusă coinculpaţilor F. şi O.

Reevaluând particularităţile cauzei sub aspectul împrejurărilor în care s-a realizat introducerea portului Izvoarele în domeniul privat al comunei Lipniţa, Înalta Curte a reţinut că ansamblul înscrisurilor administrate în cauză, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv în apel, demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că inculpatul A., fost primar al comunei Lipniţa, a încălcat atribuţiile prevăzute de art. 63 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 215/2001 privind inventarierea bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ teritoriale şi a iniţiat adoptarea a două hotărâri de Consiliu Local - nr. 50/28.09.2007 şi nr. 51/28.09.2007 - prin care imobilul denumit Port Izvoarele, compus din teren în suprafaţă de 17.300 mp şi construcţia estacadă cheu, au fost incluse în inventarul domeniului privat al comunei Lipniţa, deşi ele aparţineau domeniului public al statului, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi pct. I - 3, 22 din Anexa 1 la acest act normativ.

Aceste demersuri au avut ca rezultat scoaterea din domeniul public al statului a unui bun inalienabil, în valoare de 1.050.000 RON (valoare stabilită în anul 2008), prejudicierea Statului Român cu valoarea aferentă şi obţinerea necuvenită a bunului de către unitatea administrativ teritorială.

La rândul său, inculpata B. - fost secretar al comunei - şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de art. 117 lit. a) din Legea nr. 215/2001, avizând pentru legalitate H.C.L. nr. 50/2007 şi nr. 51/2007, prin care Portul Izvoarele a fost introdus în domeniul privat al comunei Lipniţa, deşi imobilul aparţinea domeniului public al statului, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi pct. I - 3, 22 din Anexa 1 la acest act normativ. Prin conduita sa, inculpata B. a contribuit nemijlocit la scoaterea din domeniul public al statului a unui bun inalienabil, în valoare de 1.050.000 RON, prejudicierea acestuia cu valoarea aferentă şi obţinerea necuvenită a bunului de către unitatea administrativ teritorială.

Contribuţiile celor doi inculpaţi au fost apreciate ca fiind esenţiale pentru producerea rezultatului prejudiciabil, implicarea decizională a consiliului local, plasată în aceeaşi antecedenţă cauzală, nefiind de natură să elimine implicarea celor doi apelanţi în lanţul ce a premers adoptării hotărârilor supuse analizei sau să lipsească de valoare cauzală o atare implicare.

S-a arătat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. realizează cerinţele de conţinut tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (fost art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. 1969).

În ceea ce priveşte cel de-al doilea episod al acestui segment al acuzaţiilor, concretizat în cumpărarea Portului Izvoarele de către Consiliul Judeţean Constanţa, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.07.2009, faptă imputată inculpaţilor F. şi O., Înalta Curte a constatat, contrar aprecierii primei instanţe, că aceasta nu realizează cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Astfel, făcându-se trimitere la conţinutul normei de incriminare, s-a arătat că dobândirea, ca variantă normativă a elementului material al infracţiunii, presupune ca subiectul activ al infracţiunii să fie proprietarul aparent (şi de regulă, dar nu obligatoriu, deţinătorul de facto) al bunului ce provine din săvârşirea infracţiunii premisă, fără a avea relevanţă titlul care a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate. Or, în cauză, dobânditorul bunului inalienabil tranzacţionat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2009 nu este inculpatul F., ci o autoritate publică, Consiliul Judeţean Constanţa, în numele căreia inculpatul a acţionat, ca preşedinte al consiliului, şi nu a fost administrat vreun mijloc de probă din care să rezulte că, în pofida acestei stări de lucruri aparente, inculpatul ar fi fost beneficiarul real al tranzacţiei de vânzare-cumpărare incriminate şi/sau persoana care urma, cel puţin, să folosească imobilul achiziţionat în contextul descris.

Ca atare, având în vedere şi distincţia necesară între o entitate publică şi reprezentantul său persoană fizică, ca subiecte de drept, Înalta Curte a apreciat că inculpatul nu poate fi considerat dobânditorul bunului imobil, în sensul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, iar funcţia oficială în care a acţionat, de reprezentant al autorităţii publice dobânditoare, nu îi conferă eo ipso calitatea impusă de norma de incriminare, fără riscul unei interpretări extensive a acesteia din urmă.

În consecinţă, s-a considerat că fapta concret imputată inculpatului F. nu realizează cerinţele de conţinut tipic obiectiv proprii infracţiunii de spălarea banilor, împrejurare ce determină o concluzie asemănătoare şi în cazul inculpatei O., trimisă în judecată în calitate de complice la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Referitor la acuzaţia privind plăţile nelegale efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa către SC PP. SRL, în legătură cu achiziţia de imobile cu destinaţia de locuinţe de serviciu, Înalta Curte a reţinut că ansamblul înscrisurilor administrate în cauză, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, amplu administrat inclusiv în apel, demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că la datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice deţinute, inculpatul F., încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, a semnat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare a 25 de apartamente de către Consiliul Judeţean Constanţa, act adiţional autentificat sub nr. x/10.09.2012 la EE., precum şi încheierea de rectificare a erorii materiale din data de 19.10.2012, în această modalitate modificând natura actului juridic încheiat anterior cu SC PP. SRL, cu consecinţa efectuării în mod nelegal de plăţi în avans către această societate comercială, în valoare totală de 5.187.156,29 RON, şi prejudicierii consiliului cu valoarea aferentă.

La rândul lor, inculpaţii C. - director general al Direcţiei Generale Economico-Financiară din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi D. - director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul consiliului, în exercitarea funcţiilor publice deţinute, la datele de 10 septembrie 2012 şi 19 octombrie 2012, încălcând dispoziţiile art. 54 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, au semnat actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare şi încheierea de rectificare anterior menţionate, modificând natura actului juridic încheiat anterior cu SC PP. SRL, cu consecinţa efectuării în mod nelegal de plăţi în avans către această societate comercială, în valoare totală de 5.187.156,29 RON, şi prejudicierii consiliului cu valoarea aferentă.

Inculpatul P. (administrator al SC PP. SRL) şi inculpata persoană juridică SC PP. SRL au sprijinit demersul inculpaţilor funcţionari publici anterior nominalizaţi, semnând prin împuternicitul FF., la datele anterior menţionate, actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare a 25 de apartamente şi încheierea de rectificare a erorii materiale, modificând, în acest fel, natura actului juridic încheiat anterior între părţi, cu consecinţa efectuării în mod nelegal de plăţi în avans către această societate comercială, în valoare totală de 5.187.156,29 RON, şi prejudicierii consiliului cu valoarea aferentă.

Prin săvârşirea faptei în conţinutul factual anterior descris, SC PP. SRL a obţinut foloase necuvenite, echivalente atât sumelor încasate în avans de la Consiliul Judeţean Constanţa în mod nelegal, cât şi contravalorii taxei pe valoare adăugată aferentă preţului integral al contractului, neachitată la data livrării bunului, conform dispoziţiilor Legii nr. 571/2003.

S-a arătat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor realizează cerinţele de conţinut tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor F., C. şi D.), respectiv de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (în cazul inculpaţilor P. şi SC PP. SRL).

Cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală, spălarea banilor şi transmiterea fictivă a părţilor sociale ale SC M., în scopul sustragerii de la urmărirea penală, reevaluând particularităţile cauzei, Înalta Curte a reţinut că ansamblul înscrisurilor existente la dosar, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză, probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, în perioada 01 septembrie 2011 - 03 martie 2014, în calitate de administratori ai SC M., inculpaţii L. şi K. au omis să evidenţieze în documentele financiar contabile ale societăţii toate veniturile obţinute din relaţiile comerciale avute cu R.A.J.D.P. Constanţa, în cuantum de 23.786.168,62 RON, şi totodată, au evidenţiat în acte contabile cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în cuantum total de 20.182.023,62 RON, aferente unor cheltuieli cu plata zilierilor pretins implicaţi în lucrări realizate de societate, plăţi către entităţi afiliate fără documente justificative şi dividende fictive.

Activitatea ilicită a fost săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale de plată a impozitului pe profit şi TVA aferente, prejudiciul cauzat prin neevidenţierea integrală a veniturilor obţinute de la R.A.J.D.P. şi diminuarea bazei impozabile, prin evidenţierea unor cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, fiind de 7.672.957,62 RON (din care 3.069.183,05 RON impozit pe profit şi 4.603.774,57 RON TVA), echivalent a 1.710.918,82 euro.

În aceeaşi perioadă de timp şi în aceeaşi calitate, inculpaţii L. şi K. au executat evidenţe contabile duble, folosindu-se de Registrul de evidenţă a zilierilor şi "Borderoul de plată muncitori zilieri" ce cuprindeau menţiuni vădit neconcordante sub aspectul numărului de zilieri real folosiţi de societate şi al sumelor plătite sau datorate acestora, în scopul diminuării frauduloase a obligaţiilor fiscale aferente.

Totodată, în perioada 01 septembrie 2011 - 01 noiembrie 2013, inculpatul L. a retras suma de 17.296.950 RON din conturile SC M., folosind, în acest scop, documente (în special borderouri de plată) care nu corespundeau realităţii şi cunoscând că aceste sume proveneau din săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi deduse judecăţii.

La rândul său, inculpatul K. a retras, la data de 23 decembrie 2011, din conturile SC M., suma de 400.000 RON fără a prezenta documente justificative, cunoscând că ea provenea din săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi evaziune fiscală reţinute în sarcina sa şi deduse judecăţii.

În fine, s-a arătat că, din probatoriu, rezultă şi faptul că la data de 16 iulie 2013, subsecvent finalizării controlului Curţii de Conturi ce a evidenţiat aspectele de nelegalitate pentru care s-au sesizat ulterior şi organele de urmărire penală, inculpaţii K. şi L. au cesionat în mod fictiv părţile sociale ale SC M. către martorul T., persoană de condiţie socială modestă şi analfabet, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.

S-a apreciat că, pentru a reţine aceste particularităţi factuale ale activităţilor ilicite, curtea de apel a evaluat corect ansamblul probator existent în cauză, Înalta Curte arătând că, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, nu au fost administrate probe care să infirme ori să modifice statuările primei instanţe sub aspectul împrejurărilor faptice pertinente.

Analizând criticile formulate de inculpaţii L. şi K. prin raportare la probatoriul administrat, instanţa de apel a constatat, sub aspectul acuzaţiilor de evaziune fiscală, că ansamblul înscrisurilor existente la dosar, coroborate cu probatoriul testimonial şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică în cuprinsul cărora au fost analizate operaţiunile efectuate de cei doi foşti administratori ai SC M. demonstrează cu certitudine actele de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale ce reveneau societăţii, prin cele trei variante alternative reţinute în speţă.

Cu titlu preliminar, s-a arătat că, pe durata procesului, nu au fost identificate sau depuse la dosar evidenţele sau documentele financiar-contabile ale SC M. prevăzute de lege, cu excepţia facturilor, proceselor-verbale şi registrelor de zilieri/borderourilor de plată analizate în decizie, stabilirea obligaţiilor de plată ale societăţii către bugetul de stat realizându-se pe baza declaraţiilor fiscale (şi acestea incomplete) depuse de societate la organele fiscale în perioada septembrie 2011 - mai 2013, a informaţiilor aferente operaţiunilor bancare efectuate în conturile acesteia şi a evidenţelor întocmite de presupuşii parteneri contractuali ai SC M.

De asemenea, stabilirea veniturilor încasate de societate şi neevidenţiate contabil s-a realizat numai prin raportare la relaţia contractuală cu R.A.J.D.P., care a constituit, aşa cum rezultă din rapoartele de constatare încheiate, practic unicul partener al SC M. în perioada de referinţă. În plus, contrar susţinerilor apelanţilor, cuantumul acestor venituri şi, implicit, al prejudiciului infracţional cauzat prin evaziune fiscală a fost determinat prin luarea în considerare a sumelor încasate efectiv de societate de la R.A.J.D.P. în conturile sale bancare, nicidecum prin raportare la valoarea facturilor emise de SC M. sau de regia autonomă ori, cu atât mai puţin, la sumele încasate de această ultimă entitate de la Consiliul Judeţean Constanţa.

În cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 12.09.2014 s-a identificat explicit suma de 19.182.168,62 RON, fără TVA, ca fiind valoarea bazei de calcul pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei 01 septembrie 2011 - 03 martie 2014, sumă încasată efectiv de la R.A.J.D.P. în perioada de interes în speţă. Numai în raport de această valoare au fost calculate sumele aferente impozitului pe profit şi TVA datorate în perioada infracţională, prin aplicarea cotelor procentuale de 16%, respectiv 24%, echivalente prejudiciului infracţional.

În plus, la stabilirea sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de TVA şi impozit pe profit, s-a avut în vedere, de asemenea, caracterul fraudulos al diminuării bazei impozabile cu suma de 20.182.923,62 RON, reprezentând cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv: 2.608.450 RON plăţi către furnizori care nu au confirmat tranzacţiile sau către societăţi administrate tot de inculpaţi şi considerate părţi afiliate (detaliate în anexa 9 a raportului de constatare anterior menţionat şi enumerate şi în hotărârea apelată), 13.151.350 RON pretinse plăţi către zilieri sau suma de 1.644.273,62 RON decontată SC GG. SRL fără a exista documente justificative şi nici raporturi contractuale între cele două societăţi care să justifice plata, la care se adaugă sumele aferente unor dividende fictive. Aşa cum întemeiat s-a reţinut prin rechizitoriu, nu au fost identificate facturi de achiziţie emise către SC M. în perioada de referinţă, care să justifice exercitarea dreptului de deducere TVA de către societate şi, implicit, eventuala diminuare licită a bazei de impozitare.

S-a mai arătat că situaţia detaliată a veniturilor şi cheltuielilor astfel identificate a fost corect evidenţiată prin sentinţa penală, ea fiind concordantă elementelor ce rezultă din cuprinsul anexelor nr. 3-9 la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 12 septembrie 2014 şi din restul înscrisurilor existente la dosar.

Înalta Curte a subliniat, totodată, că determinarea prejudiciului infracţional prin raportare la suma şi perioada anterior menţionate a intervenit în contextul în care, începând cu anul 2012, SC M. nu a mai plătit sumele aferente obligaţiilor fiscale şi fie a depus numai o parte a declaraţiilor fiscale obligatorii - decont TVA, bilanţ contabil - în care a raportat pierderi fiscale şi impozit pe profit zero (cum este cazul anului 2012), fie nu a mai depus declaraţiile privind impozitul pe profit şi bilanţurile contabile (cum este cazul anului 2013).

În plus, pentru anul 2012, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 26.05.2014 a evidenţiat că veniturile declarate în decontul de TVA depus de SC M., aferent perioadei septembrie 2011 - septembrie 2012, sunt inferioare atât sumelor ce rezultă din facturile emise de societate în aceeaşi perioadă, cât şi sumelor menţionate în declaraţia cod 394 depusă de R.A.J.D.P., pentru aceeaşi perioadă de timp. Semnificaţia unei atare conduite a fost aceea că lipsa unor evidenţe contabile la nivelul SC M. s-a corelat, în perioada infracţională, şi cu omisiunea întocmirii unor declaraţii fiscale reale şi complete, consecinţa fiind aceea a neevidenţierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a veniturilor real obţinute de societate sau a cheltuielilor realizate şi sustragerii, în această modalitate, de la plata impozitului pe profit şi TVA datorate.

În contextul acestei conduite frauduloase manifestate în perioada infracţională, inculpaţii L. şi K. au executat şi evidenţe contabile duble privind plăţile efectuate către zilierii aparent implicaţi în lucrările realizate de SC M.. În acest sens, s-au folosit Registrul de evidenţă a zilierilor (registru cu regim special, al cărui conţinut este reglementat de Legea nr. 52/2011) şi, respectiv, un registru paralel intitulat "Borderou de plată muncitori zilieri", în cuprinsul căruia au fost inserate date vădit neconcordante sub aspectul numărului de zilieri real folosiţi de societate şi al sumelor plătite acestora.

Astfel, probatoriul a confirmat că, dacă în registrul de evidenţă destinat a fi depus la I.T.M., conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2011, societatea a evidenţiat un număr de zilieri cuprins între 6 şi 75 zilnic şi valori de retribuire cuprinse între 25 RON/zi/om şi 46,62 RON/zi/om, în borderoul de plată utilizat pentru a ridica numerarul din bancă, nr. de zilieri era cuprins între 45 şi 181, iar valorile de retribuire, între 440 şi 2.500 RON/zi/om. Raportat la probatoriul relevant pentru lucrările efectuate de SC M. în beneficiul R.A.J.D.P. (care au inclus, dar nu s-au rezumat la operaţiunile ce fac obiectul prezentei cauze), a rezultat că nr. de zilieri utilizaţi de societate, cel puţin în perioada în care s-au efectuat lucrări de împădurire, era superior celui menţionat în registrul de evidenţă destinat I.T.M., fără a se putea stabili, însă, valoarea sa exactă.

În orice caz, probatoriul testimonial administrat, amplu evaluat în considerentele sentinţei apelate, a demonstrat că majoritatea zilierilor nominalizaţi în cele două categorii de înscrisuri nu şi-au recunoscut semnăturile executate pe aceste înscrisuri şi au precizat că fie nu au executat lucrări pentru SC M., fie au lucrat în alte perioade decât cele indicate.

S-a arătat că diferenţele astfel constatate pun în lumină intenţia inculpaţilor de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit corespunzător valorii reale a remuneraţiei acordate zilierilor, impozit a cărui plată era în sarcina SC M., conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 52/2011. Totodată, ele au relevat recurgerea inculpaţilor la acest procedeu ilicit şi pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit şi TVA aferente veniturilor obţinute de societate, prin modalităţile factuale descrise în precedent.

Aceste evidenţe privind zilierii reprezintă documente cu valoare contabilă, de vreme ce ele fac dovada cuantumului sumelor plătite zilierilor, precum şi a remiterii lor efective, atestată prin semnătura aparentă a zilierului în registrul de evidenţă, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 52/2011.

S-a apreciat că răspunderea pentru acţiunile şi omisiunile circumscrise infracţiunilor de evaziune fiscală astfel săvârşite revine ambilor apelanţi inculpaţi, foşti administratori ai SC M., de vreme ce aceştia exercitau împreună conducerea activităţii contabile a societăţii, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor HH. şi şefilor de echipă, care au precizat că borderourile de plată erau întocmite de cei doi inculpaţi.

Sub aspectul acuzaţiei de spălare a banilor adusă inculpaţilor L. şi K., contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte a constatat că faptele imputate celor doi apelanţi nu realizează cerinţele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b), respectiv de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

În cazul inculpatului L., căruia i s-a imputat comiterea infracţiunii în această modalitate normativă, s-a reţinut, factual, ascunderea originii ilicite a sumei de 17.296.950 RON, retrasă în numerar în perioada 01.09.2011-01.11.2013, prin utilizarea unor borderouri de plată care atestau, în mod nereal, provenienţa licită a sumelor retrase, dar şi utilizarea lor într-un scop legal, respectiv plata zilierilor. În opinia acuzării, borderourile de plată au fost de natură să confirme împrejurarea neadevărată că SC M. s-a aflat în relaţii reale şi licite cu R.A.J.D.P., iar sumele virate în cont reprezentau contravaloarea unor servicii prestate de societatea titulară a contului.

Contrar, însă, celor reţinute în rechizitoriu, Înalta Curte a apreciat că simpla retragere în numerar a unor sume de bani din conturile unei societăţi comerciale, de către administratorul cu drept de semnătură în bancă, chiar utilizând înscrisuri care atestă împrejurări nereale şi cunoscând că sumele respective provin din săvârşirea unei infracţiuni, nu se circumscrie unei acţiuni de ascundere sau disimulare a provenienţei sau destinaţiei bunurilor, în sensul normei de incriminare.

S-a arătat că borderourile de plată pentru zilieri utilizate în vederea justificării retragerilor în numerar de către inculpatul L. nu au generat o ascundere sau disimulare a provenienţei sumelor respective, de vreme ce aceste înscrisuri nu au ca efect tăinuirea identităţii reale a plătitorului sau alterarea aparentă a naturii raporturilor care au stat la baza încasării respectivelor sume de la R.A.J.D.P.

S-a concluzionat că fapta concret imputată inculpatului L., constând, practic, în dobândirea bunurilor provenind din infracţiuni premisă comise de acelaşi inculpat, nu realizează cerinţele de conţinut tipic obiectiv proprii infracţiunii de spălare de bani în varianta normativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi nici în varianta prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Această ultimă formă de infracţiune a fost reţinută în sarcina inculpatului K., căruia i s-a imputat retragerea în numerar din contul societăţii a unei sume de 400.000 RON fără documente justificative, cunoscând că ea provine din săvârşirea unor infracţiuni predicat la care el însuşi participase, respectiv, abuz în serviciu şi evaziune fiscală.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte a făcut trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 418/19.06.2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 625/19.07.2018, reţinând că subsecvent publicării acesteia şi în absenţa unei intervenţii legislative care să o transpună în legislaţie, prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu mai au ca efect juridic incriminarea faptelor de dobândire, deţinere sau folosire a unor bunuri care provin din comiterea de infracţiuni, atunci când subiectul activ este acelaşi cu cel al infracţiunii predicat, norma de incriminare analizată menţinându-se în fondul activ al legislaţiei numai în ipoteza în care subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani este diferit de autorul infracţiunii din care provin bunurile.

Prin urmare, s-a apreciat că fapta concret imputată inculpatului K., în modalitatea factuală reţinută în speţă, nu mai este prevăzută de legea penală, împrejurare ce atrage incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cu referire la acuzaţia de transmitere fictivă a părţilor sociale ale SC M., reevaluând probatoriul administrat, Înalta Curte a constatat că implicarea ambilor inculpaţi - foşti administratori în activitatea ilicită, dar şi scopul sustragerii de la urmărirea penală astfel urmărit, rezultă cu certitudine din probatoriul administrat. Astfel, subsecvent cooptării în SC M. a martorului T., prin Hotărârea nr. 1/03.07.2013, la data de 12 iulie 2013, inculpaţii K. şi L. au hotărât să cesioneze toate părţile lor sociale acestei persoane, care a dobândit, în acest mod, calitatea de asociat unic şi administrator al SC M.. În acest sens, a fost adoptată Hotărârea nr. 2/12.07.2013, prin care T. - persoană neşcolarizată şi cu o situaţie materială precară - a preluat activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare, inclusiv achitarea tuturor datoriilor de orice natură, existente până la data adoptării hotărârii.

Prin rezoluţia nr. x/16.07.2013, pronunţată în Dosarul nr. x/12.07.2013 al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a admis cererea de înregistrare a acestor modificări şi s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a cuvenitelor menţiuni. Ulterior, prin Decizia nr. 3/11.10.2013, martorul T. a dispus, aparent, schimbarea sediului social din com. Aliman, jud. Constanţa în mun. Constanţa, jud. Constanţa, cererea de înregistrare a acestei modificări fiind admisă prin rezoluţia nr. x/16.10.2013, pronunţată în Dosarul nr. x/14.10.2013.

Caracterul fictiv al transmiterii părţilor sociale ale SC M. în modalitatea descrisă a rezultat, în opinia instanţei de apel, din circumstanţele factuale ulterioare aparentei cesiuni, just evaluate de către prima instanţă.

Astfel, modalitatea în care a fost racolat şi cooptat numitul T. în această cesiune, detaliată în declaraţiile sale şi ale martorilor II. şi JJ., a demonstrat că apelanţii inculpaţii au urmărit să transmită părţile lor sociale unei persoane lipsită de cunoştinţele necesare pentru a-i permite înţelegerea naturii şi efectelor tranzacţiei încheiate sau a obligaţiilor patrimoniale astfel asumate.

Faptul modificării aparente a sediului social la data de 11.10.2013, în baza unui contract de asistenţă juridică având ca obiect găzduirea sediului la adresa sus-menţionată, încheiat între KK. şi SC M. reprezentată de K., a demonstrat eo ipso că, la acea dată, deşi nu mai avea dreptul legal de a reprezenta societatea, inculpatul a continuat să acţioneze de facto în această calitate, confirmând, astfel, caracterul fictiv al cesiunii.

O atare concluzie a rezultat şi din faptul că, subsecvent transmiterii părţilor sociale, martorul T. nu a fost niciodată împuternicit să efectueze operaţiuni financiare în conturile societăţii, o atare calitate fiind păstrată de inculpaţii L. şi K., care au şi realizat operaţiuni de retragere numerar din contul SC M. inclusiv după transmiterea părţilor sociale. Inculpatul L. a fost, de asemenea, cel care, la data de 14 februarie 2014, a închis contul societăţii, deşi la acel moment el nu mai avea calitatea de asociat sau administrator.

În fine, s-a arătat că fictivitatea actului de cesiune rezultă şi din împrejurarea că, în perioada 31 iulie 2013 - 03 martie 2014, ulterior începerii cercetărilor în prezenta cauză, R.A.J.D.P. a decontat în favoarea SC M. patru bilete la ordin în sumă totală de 1.644.273,62 RON, toate emise, primite şi decontate după data cesionării părţilor sociale, în favoarea SC GG. SRL, societate care avea ca asociaţi şi administratori pe inculpaţii L. şi K.

Ansamblul acestor elemente factuale, corelate cu intervenirea cesiunii părţilor sociale ulterior controlului efectuat de auditorii externi ai Curţii de Conturi, prin care se constatase caracterul nelegal al plăţilor efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa, prin intermediul R.A.J.D.P., către SC M. SRL, a demonstrat că scopul urmărit de inculpaţi prin transmiterea fictivă a părţilor sociale a fost acela de a se sustrage de urmărirea penală, al cărei debut devenise iminent în cauză.

S-a arătat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor K. şi L., astfel cum au fost descrise în decizie, realizează cerinţele de conţinut tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunilor de: evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, şi transmitere fictivă a părţilor sociale, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

Raportându-se la limitele învestirii instanţei de apel, decurgând, cu precădere, din regula neagravării situaţiei inculpaţilor în propria cale de atac, prevăzută de art. 418 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat eronată calificarea actelor de evaziune fiscală circumscrise prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 în două infracţiuni distincte, aflate în concurs real. Sub acest aspect, a reţinut că toate operaţiunile incriminate ca acte de evaziune fiscală au intervenit, într-o proporţie covârşitoare, pe fondul relaţiei SC M. cu un unic partener contractual, respectiv R.A.J.D.P., şi s-au obiectivat în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin acte conjugate de neînregistrare a veniturilor obţinute de la regia autonomă, pe de o parte, şi evidenţiere, în anumite categorii de acte, a unor cheltuieli fictive, pe de altă parte. Ambele tipuri de activităţi realizate au condus la denaturarea evidenţelor contabile şi au asigurat sustragerea inculpaţilor de la plata impozitului pe profit şi TVA aferente veniturilor obţinute în aceeaşi perioadă de timp şi din aceeaşi sursă, elemente în raport de care aceste activităţi se relevă ca variante ale comiterii unei infracţiuni unice de evaziune fiscală, fără a dobândi individualitate factuală şi autonomie infracţională.

În acelaşi sens, s-a făcut trimitere şi la hotărârea prealabilă nr. 25/03.10.2017 (publicată în M. Of. nr. 936 din 28.11.2017), prin care Înalta Curte, în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, a stabilit că acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, care se referă la aceeaşi societate comercială, reprezintă variante alternative de săvârşire a faptei, constituind o infracţiune unică de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

În raport cu aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că se impune, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor K. şi L. din infracţiunile concurente prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea unică prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

Urmare a acestei recalificări, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală în această variantă este de 1.710.918,82 euro, valoare superioară limitei de 500.000 de euro prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data epuizării infracţiunii), împrejurare ce ar fi atras incidenţa acestei forme agravate, cu consecinţa majorării limitelor speciale de pedeapsă, dar care nu a putut fi valorificată juridic direct în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, deoarece ea ar antrena aplicarea unei pedepse mai aspre celor doi inculpaţi în propria cale de atac şi, implicit, o nesocotire a exigenţelor regulii non reformatio in pejus.

Ca atare, s-a arătat că aplicarea corecţiilor necesare sub aspectul calificării juridice a faptei se limitează, practic, la înlăturarea tratamentului sancţionator aplicabil concursului de infracţiuni sub acest aspect, fără a antrena o modificare propriu-zisă a elementelor de conţinut constitutiv al infracţiunii, cu urmarea eventuală a reevaluării probatoriului sub acest aspect ori a cenzurării poziţiei procesuale a inculpaţilor.

Din această perspectivă, instanţa de apel a considerat că recurgerea formală la remediul oferit de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. nu echivalează, în substanţă, cu modificarea acuzaţiei aduse inculpaţilor, de vreme ce ea nu reclamă apărări distincte din partea acestora şi nu antrenează o eventuală privare de posibilitatea lor de a se apăra.

Înalta Curte a avut în vedere că, prin Decizia nr. 250/16.04.2019 a Curţii Constituţionale, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 377 alin. (4) teza I şi art. 386 alin. (1) C. proc. pen., constatându-se că ele sunt constituţionale în măsura în care instanţa se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei, respectiv, printr-o încheiere anterioară judecăţii în fond.

Decizia instanţei de contencios constituţional a fost publicată, însă, ulterior închiderii dezbaterilor în prezenta cauză, la un moment la care procesul de faţă se afla în apel, în faza deliberărilor, fiind, aşadar, depăşită etapa în care era obiectiv posibilă aplicarea sa corespunzătoare. O atare împrejurare, corelată cu particularităţile recalificării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală anterior menţionate, au legitimat schimbarea încadrării juridice în modalitatea reţinută.

În cazul infracţiunii de spălarea banilor, considerentele expuse în precedent au condus la reţinerea de către instanţa de control judiciar a incidenţei impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi au impus achitarea inculpaţilor K. şi L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii L., J. şi avocat LL., în numele inculpatului F.

Astfel, prin cererea de recurs în casaţie transmisă prin e-mail la data de 08 iunie 2020, inculpatul L. (prin avocaţi MM. şi NN., care au ataşat împuternicirea avocaţială din 28 mai 2020, dosar) a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., învederând că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, de vreme ce a ajutat la realizarea de către autori a unor activităţi care nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

Sub acest aspect, a arătat, în esenţă, făcând trimitere la normele juridice ce s-a reţinut în decizia atacată că ar fi fost nesocotite, că faptele comise în calitate de autori de către F., C. şi I., pentru care s-a reţinut complicitatea sa, respectiv cele săvârşite în perioadele 21 aprilie 2011 - 11 septembrie 2012 - plăţi în valoare de 1.675.847 RON şi, respectiv, 2010 - 2012 - plăţi în valoare de 20.254.630 RON, în legătură cu împăduririle realizate în comuna Independenţa, judeţul Constanţa, nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu deoarece, în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, aceştia nu au încălcat dispoziţii din legislaţia primară, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016, ci hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa (H.C.J. nr. 310/2009, H.C.J. nr. 402/2009 şi Anexa la H.C.J. nr. 20/2012) şi ordine de ministru (Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002).

În acest sens, a apreciat că instanţa de apel, în mod nelegal, a făcut referire la norme juridice lipsite de relevanţă în cauză, din moment ce o parte dintre acestea (cele din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999) constituie reglementări generale, abstracte şi care nu prevăd responsabilităţi ale unor domenii de activitate ori instituie anumite reguli de conduită fără vreo legătură cu atribuţiile specifice funcţiilor deţinute de către autori, o altă parte reprezintă prevederi a căror nesocotire atrage răspunderea contravenţională, iar nu penală (art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 54 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991), în timp ce restul dispoziţiilor nu se referă la faptele pentru care s-a reţinut complicitatea sa (art. 58 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2001 şi art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2009).

În plus, recurentul a apreciat că normele din legislaţia primară reţinute de instanţa de apel ca fiind încălcate de inculpaţii autori sunt norme dispozitive supletive şi nu imperative, în sensul că acestea stabilesc o anumită conduită obligatorie pentru părţi, însă nu impun subiecţilor de drept o anume acţiune, sub sancţiune, şi care să nu permită derogarea de la ele.

Ca atare, a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie promovat, casarea Deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.

Prin cererea de recurs în casaţie transmisă prin e-mail la data de 10 iunie 2020, inculpatul J. (prin avocat OO., care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x din 10 iunie 2020, dosar) a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel cum sunt prevăzute de norma de incriminare, deoarece nu s-a demonstrat în ce a constat activitatea de înlesnire sau ajutor acordată coinculpaţilor F., C., H. şi I. pentru ca aceştia să efectueze plăţi nelegale în cadrul celor patru proiecte iniţiate de Consiliul Judeţean Constanţa care au făcut obiectul dosarului şi nu s-a probat că şi-ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţiile de serviciu în perioada 2010 - 2012.

Astfel, în ceea ce priveşte actele materiale reţinute în legătură cu Proiectul "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010" şi cu Programul judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi, a arătat, în esenţă, că înaintarea, spre plată, către Consiliul Judeţean Constanţa a facturilor emise de Direcţia economică a R.A.J.D.P. în baza unor acte întocmite de inculpatul E., fără a se demonstra existenţa unei înţelegeri cu acesta pentru a se consemna în cuprinsul lor date nereale, precum şi împrejurarea că a rezoluţionat şi a direcţionat administrativ o parte din cererile care au stat la baza întocmirii proceselor-verbale de predare primire a materialului săditor în vederea plantării, că era informat cu privire la conţinutul lucrărilor de plantare efectuate şi că, personal, făcea deplasări în teren pentru a observa stadiul lucrărilor, nu pot fi circumscrise unor acte de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, fiind vorba de atribuţii ce îi reveneau potrivit fişei postului, pe care şi le-a îndeplinit în mod corespunzător.

Totodată, făcând trimitere la aspectele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016, în sensul că dispoziţiile art. 246 C. pen. (1969) şi cele ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", recurentul a apreciat că nu i se poate reţine participaţia în forma complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, de vreme ce, în hotărârea recurată, s-a invocat faptul că inculpaţii F., C. şi I. ar fi încălcat atribuţii de serviciu stabilite de Legea nr. 188/1999, Legea nr. 82/1991 şi Legea nr. 273/2006, deşi niciunul dintre aceste acte normative nu conţine prevederi care să reglementeze responsabilităţi în sarcina pretinşilor autori ai infracţiunii, motiv pentru care nu le sunt opozabile.

În plus, s-a subliniat că faptele săvârşite de autori şi, implicit, cele care îi sunt imputate inculpatului recurent nu întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă instituite de norma de incriminare a abuzului în serviciu, lipsind urmarea imediată prevăzută de lege, în condiţiile în care instanţa de apel nu a reţinut în sarcina inculpaţilor cauzarea unui prejudiciu sau producerea unei tulburări însemnate bunului mers al instituţiei, aşa cum se prevedea în vechea reglementare.

Argumente similare au fost expuse şi în ceea ce priveşte acuzaţiile formulate în legătură cu cel de-al patrulea proiect vizând lucrările de împădurire realizate pe raza judeţului Constanţa, arătându-se că, din probele administrate în cauză, a rezultat că întocmirea facturilor, care formează obiectul dosarului, nu are nicio legătură cu obligaţiile sale de serviciu, fiind în competenţa direcţiilor de specialitate, iar înaintarea acestor documente beneficiarului nu face dovada implicării sale în redactarea lor sau a existenţei vreunei înţelegeri cu ceilalţi inculpaţi pentru săvârşirea unor fapte penale. Or, atâta timp cât nu a cunoscut şi nu a prevăzut acţiunile ce urmau a fi executate de către autori sau urmările acestora, aşa cum impun dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. pen., circumstanţele privitoare la faptă nu se pot răsfrânge şi asupra sa.

De asemenea, a precizat că toate dispoziţiile Consiliului Judeţean Constanţa erau obligatorii pentru R.A.J.D.P. Constanţa, care se subordona acestuia, neavând autonomie decizională, aşa cum rezultă din H.G. nr. 597/1992, astfel încât inculpatul J. nu putea refuza punerea respectivelor dispoziţii în executare. De altfel, activitatea R.A.J.D.P. Constanţa în legătură cu cele patru proiecte a făcut obiectul verificării de către Curtea de Conturi, care nu a evidenţiat nereguli în realizarea acesteia.

Referindu-se, în continuare, la cerinţele complicităţii, ca formă de participaţie penală, recurentul a învederat că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, din moment ce, pe de o parte, nu s-a dovedit că ar fi desfăşurat activităţi anterior săvârşirii faptelor de către autori şi că a avut o contribuţie efectivă la realizarea acestora, iar, pe de altă parte, nu s-a demonstrat că a acţionat în plan subiectiv cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptelor sale şi urmărind efectuarea de către autori a unor plăţi nelegale în cadrul celor patru proiecte iniţiate de Consiliul Judeţean Constanţa.

Mai mult, recurentul a arătat că materialul probator administrat în cauză nu dovedeşte că ar fi încălcat vreo atribuţie de serviciu cu ocazia punerii în executare a celor patru programe, după cum nu demonstrează că s-ar fi cauzat vreun prejudiciu persoanei vătămate Consiliul Judeţean Constanţa, deoarece plantarea de puieţi pomi fructiferi, perdele de salcâmi, arbori sau arbuşti în cadrul respectivelor proiecte s-a realizat efectiv, iar aceştia au ajuns în stadiul de masiv, pierderile înregistrate neputând fi imputate executanţilor lucrărilor, ci fiind produse fie de secetă, fie de păşunatul nelegal.

Concluzionând, inculpatul recurent a arătat că analiza probelor de la dosar, la care a făcut pe larg trimitere, atestă că şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi că nu i-a ajutat cu intenţie pe ceilalţi inculpaţi la săvârşirea unor fapte de natură penală, de care, de altfel, nu a avut cunoştinţă, în condiţiile în care toate facturile emise au avut la bază lucrări efectiv realizate, în timp ce pentru pierderile suferite ca urmare a păşunatului excesiv sau a producerii unor calamităţi naturale au fost făcute sesizări către organele competente, care au verificat aspectele reclamate şi au constatat împrejurările anterior menţionate.

Ca urmare, a solicitat, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie formulat, casarea Deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar, în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, la data de 12 iunie 2020, de avocat LL. (care nu a ataşat dovada calităţii de reprezentant), pentru inculpatul F., a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătându-se, în esenţă, că acesta a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, s-a învederat, pornindu-se de la aspectele reţinute în considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, că activitatea care i-a fost imputată inculpatului nu are semnificaţie penală întrucât verificarea legalităţii actelor semnate de preşedintele Consiliului Judeţean nu era în atribuţia acestuia, ci a directorului departamentului juridic, care avea cunoştinţele de specialitate necesare, iar prin semnarea ordonanţărilor de plată nu a nesocotit vreo normă cuprinsă în legislaţia primară care ar reglementa îndatoririle sale de serviciu. Ca atare, s-a apreciat că lipseşte condiţia prealabilă, obiectivă, a infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece subiectul activ trebuie să fie unul calificat, respectiv un funcţionar public care "să se afle în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu".

Cu referire la acuzaţia de efectuare a unor plăţi nelegale pentru închirierea de autoturisme, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a recalificat, în mod nejustificat, adăugând la interdicţia legală, contractul de prestări servicii privind transportul de persoane nr. x/2004 într-un contract de închiriere de autoturisme, a cărui încheiere era interzisă autorităţilor publice în perioada de referinţă, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 34/2009, deşi natura juridică a celor două tipuri de convenţii era diferită, prima neintrând sub incidenţa interdicţiei impuse prin actul normativ menţionat. În plus, instanţa de apel a extins atribuţiile care îi reveneau inculpatului în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean la responsabilităţi care aparţin altor persoane şi care sunt înscrise în acte normative secundare şi imprecise (Ordinul nr. 1792/2002 al ministrului finanţelor publice, care, însă, nu stabileşte ce documente justificative trebuie să însoţească avizele departamentelor interne).

S-a precizat, totodată, în legătură cu acuzaţiile referitoare la activităţile de împădurire realizate în judeţul Constanţa, că nu s-a indicat norma din legislaţia primară încălcată şi nici atribuţia prevăzută de aceasta ce ar fi fost exercitată în mod defectuos de către inculpat. Astfel, s-a opinat că instanţa de apel a stabilit în mod empiric semnificaţia sintagmei "documente justificative" care să ateste realitatea lucrărilor efectiv realizate, deşi un astfel de procedeu contravine Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, imputându-i inculpatului că nu a verificat, în fapt, caracterul real al aspectelor conţinute în documentele ce însoţeau ordonanţările de plată, cu toate că operaţiunea de verificare şi redactare a acestora revenea altor funcţionari, iar nu preşedintelui Consiliului Judeţean. În aceste condiţii, s-a apreciat ca fiind contradictorie susţinerea instanţei de apel în sensul că ceea ce i se impută inculpatului F. este activitatea de ordonator de credite (atribuţie reglementată de art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 273/2006), iar nu aceea de supraveghere, de vreme ce "exactitatea" sumelor de plată şi executarea lucrărilor conform celor menţionate în documente şi în angajamentul legal presupunea efectuarea unor activităţi faptice, de analiză, de verificare în teren şi de constatare a realităţii şi conformităţii celor consemnate de angajaţii instituţiei cărora le incumbau respectivele atribuţii.

S-a menţionat că nici activităţile circumscrise acuzaţiei privind plăţile nelegale efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa către SC PP. SRL în legătură cu achiziţia de imobile cu destinaţia de locuinţe de serviciu nu se înscrie în tiparul infracţiunii de abuz în serviciu, transferul dreptului de proprietate în acest caz fiind guvernat de dispoziţiile C. civ. în materia contractului de vânzare cumpărare. Astfel, în condiţiile în care, conform clauzelor inserate în contractul de vânzare cumpărare, transferul proprietăţii imobilelor se realiza numai după plata integrală a preţului, SC PP. SRL nu trebuia să plătească, imediat după tranzacţia iniţială, TVA-ul ori impozitul pe profit aferente întregii valori a contractului, ci doar la încasarea ultimei rate scadente. S-a subliniat, în acest context, că prin convenţia ulterioară s-a schimbat exclusiv denumirea contractului iniţial, nu şi clauzele acestuia, care prevedeau că proprietatea era atribuită cel mai târziu în momentul ultimei rate scadente. Totodată, s-a arătat că interdicţia de plată anticipată a maxim 30% din valoarea bunului (prevăzută, de altfel, într-o normă secundară, respectiv în H.G. nr. 264/2003) nu a fost nesocotită de inculpat, deoarece aceasta se referă la servicii, iar nu la achiziţionarea unor bunuri imobile în rate, aşa cum era situaţia în speţă. Ca urmare, s-a menţionat că nici în acest caz nu poate fi vorba despre o încălcare a legii de către inculpatul F.

O altă critică a vizat inexistenţa urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu, concretizată în cauzarea unui prejudiciu, arătându-se că, aşa cum este descrisă fapta, paguba pare a se fi produs în dauna statului şi reprezintă contravaloarea impozitelor şi taxelor datorate acestuia de către SC PP. SRL, iar nu în dauna Consiliului Judeţean, aşa cum se menţionează în decizia recurată. Or, Statul Român nu a fost întrebat dacă se constituie parte civilă în cauză şi nu s-a calculat un eventual prejudiciu produs acestuia. În plus, atâta timp cât taxele plătite de SC PP. SRL se compensau cu TVA-ul care trebuia restituit societăţii, era posibil ca, în urma calculării dobânzilor de întârziere la plată a acestor restituiri de TVA, să se constate că, de fapt, cea dintâi nu datorează nimic statului, ci, dimpotrivă, că a fost prejudiciată de acesta.

Având în vedere toate aceste critici ce au fost detaliate în scris, s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea Deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi achitarea inculpatului F., în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., s-a formulat cerere de suspendare a executării hotărârii atacate, argumentându-se că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale niciunei infracţiuni.

Prin încheierea nr. 435/RC din 19 noiembrie 2020, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii L. şi J. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019 a aceleaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. 4, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Totodată, în baza art. 440 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată împotriva aceleiaşi decizii penale de avocat LL., în numele inculpatului F., reţinându-se, în esenţă, că, în pofida demersurilor efectuate de instanţa supremă, avocatul menţionat nu a făcut dovada calităţii de reprezentant convenţional al acestuia la momentul exercitării căii extraordinare de atac, astfel că respectiva cerere a fost promovată cu încălcarea dispoziţiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 437 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii L. şi J. ca nefiind fondate, pentru motivele arătate în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate pe parcursul procedurii judiciare.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În sensul consideraţiilor teoretice de mai sus este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, se constată că inculpatul L. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, de vreme ce s-a reţinut că a ajutat la realizarea de către autori a unor activităţi care nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu, inculpaţii F., C. şi I. neîncălcând, în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, dispoziţii din legislaţia primară, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016, ci hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa şi ordine de ministru.

Aceleaşi aspecte au fost invocate şi de inculpatul J. care, în plus, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a arătat, în esenţă, că faptele săvârşite de autori şi, implicit, cele care îi sunt imputate nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma ce incriminează abuzul în serviciu, pe de o parte, întrucât lipseşte urmarea imediată cerută de lege, nefiind reţinută cauzarea unui prejudiciu sau producerea unei tulburări însemnate bunului mers al instituţiei, iar, pe de altă parte, deoarece nu s-a demonstrat în ce a constat activitatea de înlesnire sau ajutor acordată coinculpaţilor F., C., H. şi I. pentru ca aceştia să efectueze plăţi nelegale în cadrul celor patru proiecte iniţiate de Consiliul Judeţean Constanţa care au făcut obiectul cercetării ori că şi-ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţiile de serviciu în perioada 2010 - 2012 şi nici nu s-a probat că a acţionat în plan subiectiv cu intenţie directă.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului L., în esenţă, pentru aceea că, în perioada 2010 - 2012, în calitate de administrator al SC M., i-a ajutat pe inculpaţii F., C. şi I. să facă plăţi nelegale în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa şi a altor localităţi din judeţul Constanţa în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare totală de 15.991.853,29 RON cu TVA), cu consecinţa producerii unui prejudiciu în dauna Consiliului Judeţean Constanţa, concomitent cu obţinerea de către foştii administratori ai societăţii menţionate a unui folos necuvenit (în cuantum de 6.696.300 RON fără TVA), faptă care întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (fapte analizate la pct. III.b din decizia recurată). În concret, instanţa de apel a reţinut că supervizarea aspectelor contabile şi financiare ale relaţiei cu R.A.J.D.P., cunoscând particularităţile lucrărilor ce se impunea a fi realizate, dar şi resursele umane şi materiale limitate aflate la dispoziţia SC M., i-a permis în mod neîndoielnic inculpatului L. să cunoască caracterul nereal al înscrisurilor aferente unei părţi semnificative a lucrărilor facturate către R.A.J.D.P., demersurile sale facilitând derularea acestora din urmă şi constituind un act de sprijinire a activităţii infracţionale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul J., s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada 2010 - 2012, în calitate de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, i-a ajutat pe inculpaţii F., C. şi I. să facă plăţi nelegale în cadrul Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010" (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON) şi în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa şi a altor localităţi din judeţul Constanţa în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare totală de 15.991.853,29 RON cu TVA), cu consecinţa producerii unui prejudiciu în dauna Consiliului Judeţean Constanţa, concomitent cu obţinerea de către foştii administratori ai SC M. (inculpaţii L. şi K.) a unui folos necuvenit (în ceea ce priveşte acuzaţiile analizate la pct. III.b), faptă care realizează conţinutul constitutiv al complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (faptele fiind analizate la pct. III.a şi III.b din decizia recurată).

Sub aspectul contribuţiei concrete la activitatea infracţională, s-a reţinut, în esenţă, că sprijinul acordat de către inculpatul J. autorilor infracţiunii de abuz în serviciu s-a concretizat în solicitarea plăţii nelegale a unor sume de la bugetul U.A.T.J. Constanţa, în baza anumitor facturi emise de instituţia pe care o conducea, cunoscând, în calitatea deţinută (de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, ce asigura conducerea curentă a regiei, coordonarea, prin intermediul subordonaţilor săi, a activităţii de realizare a lucrărilor, precum şi reprezentarea instituţiei în relaţiile cu terţii), că lucrările pentru care se solicita plata, aferente programelor mai sus menţionate, nu fuseseră efectiv realizate şi că unitatea al cărei director general era îşi îndeplinise în mod deficitar obligaţiile contractuale asumate în raporturile cu SC M., în special cele privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare execuţiei şi punerea la dispoziţie a amplasamentelor pentru operaţiunile de împădurire.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice stabilite şi configurarea legală a infracţiunii de abuz în serviciu, în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor, că acţiunile ce le-au fost reţinute în sarcină şi pentru care au fost condamnaţi, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanţele inferioare în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conţinut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, potrivit art. 26 C. pen. (1969), complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Prin urmare, pentru existenţa acestei forme de participaţie penală este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să se fi săvârşit, în mod nemijlocit, de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală (1), să se fi efectuat acte de natură să sprijine comiterea de către autor a respectivei fapte (2), iar contribuţia celui care înlesneşte sau ajută pe autor să fie realizată cu vinovăţie sub forma intenţiei (3), Înalta Curte constatând, în urma analizei de legalitate permisă de dispoziţiile art. 433, art. 447 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate coroborat în dezvoltările anterioare, că primele două cerinţe sunt îndeplinite în speţă, astfel încât criticile recurenţilor sub acest aspect nu pot fi reţinute.

Referitor la prima condiţie a complicităţii, a cărei existenţă a fost contestată de ambii recurenţi, care au susţinut că activitatea infracţională imputată autorilor nu se circumscrie sferei ilicitului penal întrucât în sarcina acestora nu s-a reţinut încălcarea unor obligaţii prevăzute în legislaţia primară, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016, Înalta Curte arată că, în reglementarea anterioară datei de 01 februarie 2014, considerată de instanţa de apel ca fiind mai favorabilă inculpaţilor, legiuitorul a incriminat, în dispoziţiile art. 248 C. pen. (1969), fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, pentru ca, în prevederile art. 2481 C. pen. (1969), să pedepsească mai aspru aceeaşi faptă în ipoteza în care a produs consecinţe deosebit de grave. O formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu a fost reglementată în art. 132 din Legea nr. 78/2000, dispoziţii care sunt incidente atunci când funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Deopotrivă, se reţine că, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 06 iunie 2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 08 iulie 2016 şi, respectiv, nr. 504 din 30 iunie 2017, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) şi art. 297 alin. (1) C. pen., cât şi în forma specială reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere şi se raportează la normele de incriminare din C. pen., a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Astfel, instanţa de contencios constituţional a restrâns în mod substanţial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, pe care le-a aplicat, ulterior, şi cu prilejul verificării constituţionalităţii prevederilor art. 248 C. pen. 1969 (Decizia nr. 392 din 06 iunie 2017, parag. 31 - 38), că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înţelesul legii penale, acele comportamente ale funcţionarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului.

Deşi, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunţit prin legislaţia primară obligaţiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităţilor/entităţilor/instituţiilor publice, precum şi consecinţele nerespectării acestora, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 (parag. 60 şi 64), aceste acte normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanţei sau, după caz, a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unui text care instituie obligaţia adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară, prin care să se detalieze/explice dispoziţiile din legislaţia primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte şi a consecinţelor ce intervin în situaţia neadoptării ei, aşa cum este cazul şi în speţă (art. 80 alin. (2) şi art. 84 din Legea nr. 273/2006 şi art. 44 din Legea nr. 82/1991, ambele în forma în vigoare la data faptelor).

Prin urmare, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale, analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală. De asemenea, defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracţiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislaţia secundară doar în situaţia în care acestea transpun ca atare dispoziţii exprese din legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nu şi în cazul în care îndeplinirea atribuţiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care adaugă, completează sau chiar modifică ori contravin actelor normative de reglementare primară.

În speţă, referitor la autorii infracţiunii de abuz în serviciu, în cazul cărora hotărârea de condamnare se bucură de autoritate de lucru judecat, în esenţă, instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, că, în procesul de ordonanţare şi plată a facturilor emise de R.A.J.D.P. Constanţa în cadrul Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi şi în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa şi a altor localităţi din judeţul Constanţa în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009, facturi care fie nu au avut la bază documente justificative legal întocmite care să ateste realitatea lucrărilor a căror decontare s-a solicitat, fie au vizat cheltuieli interzise explicit de lege:

- inculpatul F., preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a încălcat obligaţiile ce îi reveneau în calitate de ordonator principal de credite, ce erau prevăzute de art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 54 alin. (6) (în cazul tuturor actelor materiale descrise la pct. III.a şi III.b din decizie) şi alin. (8) (doar în ceea ce priveşte factura proforma nr. x din 11 mai 2012 emisă pentru Proiectul "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", acuzaţie analizată la pct. III.a.1 din decizie) din Legea nr. 273/2006 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 (în cazul tuturor actelor materiale descrise la pct. III.a şi III.b din decizie);

- inculpata C. a nesocotit atribuţiile ce îi reveneau, în calitate de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, conform dispoziţiilor art. 54 alin. (6) (în cazul tuturor actelor materiale descrise la pct. III.a şi III.b din decizie) şi alin. (8) (doar în ceea ce priveşte factura proforma nr. x din 11 mai 2012 emisă pentru Proiectul "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", acuzaţie analizată la pct. III.a.1 din decizie) din Legea nr. 273/2006, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 82/1991 (în cazul tuturor actelor materiale descrise la pct. III.a şi III.b din decizie), precum şi în baza prevederilor Ordinului M.E.F. nr. 3512/2008, partea A pct. 2, şi Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002, Anexa 1 pct. 4;

- iar inculpatul I. a încălcat atribuţiile de serviciu ce îi reveneau, în calitate de inginer în cadrul Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi persoană desemnată să vizeze cu "Bun de plată" documentele emise de R.A.J.D.P., în ceea ce priveşte urmărirea execuţiei şi punerii în funcţiune a lucrărilor publice de interes judeţean, a realizării lucrărilor publice conform documentaţiei tehnico-economice aprobată, precum şi admiterea la plată doar a lucrărilor corespunzătoare, obligaţii reglementate de art. 54 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 273/2006 şi art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (în cazul tuturor actelor materiale descrise la pct. III.a şi III.b din decizie), precum şi de Ordinul M.F.P. nr. 1792/2002 (pentru actele materiale analizate la pct. III.a din decizia atacată).

Contrar susţinerilor recurenţilor L. şi J., Înalta Curte constată că dispoziţiile legale menţionate în decizia penală atacată (în forma în vigoare la data faptelor) instituie, în sarcina autorilor infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969), obligaţii de serviciu a căror nesocotire conduce, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 06 iunie 2017, la tragerea lor la răspundere penală, iar nu la sancţionarea contravenţională.

Astfel, prevederile art. 22 alin. (1) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 reglementează în sarcina ordonatorilor principali de credite, cum este cazul inculpatului F., ce deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, atribuţii ce presupun, în esenţă, aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele proprii în strictă conformitate cu legea şi obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Deopotrivă, legiuitorul a stabilit în art. 54 din acelaşi act normativ că, în procesul de execuţie bugetară, efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu prevederile legale, şi doar după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate (alin. (6), dar şi că, pentru anumite categorii de cheltuieli, se pot efectua plăţi în avans doar de până la 30%, în condiţiile dispoziţiilor legale (alin. (8). În plus, conform alin. (5) al aceluiaşi text de lege, instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative, care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Prin urmare, toate persoanele implicate în procesul execuţiei bugetare (ordonatorul de credite, şeful compartimentului financiar-contabil/directorul economic, persoana desemnată să aplice viza "Bun de plată") sunt ţinute să respecte, în activitatea desfăşurată, aceste prevederi din legislaţia primară referitoare la condiţiile în care se poate efectua plata cheltuielilor din fonduri publice, nerespectarea lor putând atrage, după caz, raportat şi la obligaţiile instituite de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, răspunderea contravenţională sau răspunderea penală, în funcţie de circumstanţele concrete în care faptele au fost comise şi urmările pe care le-au produs.

În mod similar, art. 10 din Legea nr. 82/1991 stabileşte că răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la instituţiile publice revine ordonatorului de credite (în speţă, inculpatul F.) sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective (alin. (1), precum şi faptul că "răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic (în speţă, inculpata C. n.n.), contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine..." (alin. (4).

Condiţiile legale de realizare a ordonanţării şi plăţii cheltuielilor bugetare sunt explicitate şi în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, în conformitate cu care ordonanţarea de plată este semnată de ordonatorul de credite sau de persoana împuternicită de acesta şi trebuie să fie însoţită de documentele justificative în original (sau în cazuri excepţionale, copii certificate) şi să poarte viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate care să confirme, printre altele, corectitudinea sumelor de plată, livrarea şi recepţionarea bunurilor, precum şi prestarea serviciilor. Deopotrivă, ordinul prevede şi obligaţia ca plata cheltuielilor, faza finală a execuţiei bugetare prin care instituţia publică este eliberată de obligaţiile sale faţă de terţii-creditori, să se efectueze numai dacă "există toate documentele justificative care justifică plata" (Anexa 1 pct. 4).

În aplicarea Legii nr. 82/1991, a fost emis şi Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, în care se stipulează că înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare, adică, printre altele, date referitoare la conţinutul operaţiunii economico-financiare, aspecte cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate sau orice alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunii realizate (partea A pct. 2 din Anexa 1 la ordin conţinând Norme metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile).

Înalta Curte observă, astfel, că deşi regulile aplicabile în procesul de întocmire a documentelor financiar contabile şi, respectiv, în cel al ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din fonduri publice au fost detaliate prin acte de reglementare secundară (ce se reţin că ar fi fost nesocotite de către inculpaţii C. şi I.), această împrejurare nu prezintă relevanţă sub aspectul realizării cerinţelor de tipicitate proprii infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum în mod neîntemeiat au susţinut recurenţii, din moment ce regula de principiu, a efectuării plăţilor numai pe baza unor documente justificative legal întocmite, cu obligaţiile aferente stabilite în sarcina persoanelor cu atribuţii în domeniu, a fost instituită într-un act normativ primar, respectiv Legea nr. 273/2006, actele infralegale fiind menite doar să expliciteze şi să completeze dispoziţiile din legislaţia primară.

De altfel, în cuprinsul hotărârii recurate, instanţa de apel a constatat că, în privinţa plăţii majorităţii facturilor emise de către R.A.J.D.P. Constanţa - vizate cu "Bun de plată" de I., fără a face o minimă verificare a realităţii operaţiunilor consemnate în cuprinsul lor, în pofida faptului că din puţinele documente ataşate rezultau o serie de inadvertenţe -, "caracterul (lor) nelegal se grefează, în esenţă, pe nerespectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 referitoare la efectuarea plăţilor, în limitele creditelor bugetare aprobate, numai pe bază de acte justificative întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale" (pag. 264, 272, 305 din decizia atacată).

Prin urmare, în condiţiile în care, în speţă, s-a reţinut cu titlu definitiv că plăţile aprobate/efectuate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de către autorii infracţiunii de abuz în serviciu, aferente facturilor menţionate în cuprinsul deciziei atacate ce au fost emise de R.A.J.D.P. Constanţa în cadrul Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010" (în valoare de 1.239.987,60 RON), a Programului judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi (în valoare de 773.519,09 RON) şi în legătură cu împăduririle efectuate pe raza comunei Independenţa şi a altor localităţi din judeţul Constanţa în baza H.C.J. nr. 310/2009 şi nr. 402/2009 (în valoare totală de 15.991.853,29 RON cu TVA), fie au vizat cheltuieli expres interzise de lege (cum este cazul facturii proforma nr. x din 11 mai 2012 emisă pentru Proiectul "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", analizat la pct. III.a.1 din decizie), fie nu au avut la bază documente justificative legal întocmite care să ateste exactitatea sumelor de plată şi executarea lucrărilor conform angajamentului legal încheiat (aşa cum este situaţia tuturor facturilor decontate), aspecte de fapt care nu mai pot fi reexaminate în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât au fost stabilite pe baza probatoriului administrat în cauză pe parcursul procesului penal, context în care inculpaţii F., C. şi I. au nesocotit dispoziţiile din legislaţia primară care au fost expres menţionate în hotărârea atacată (în capitolele III.a şi III.b), Înalta Curte constată că este respectată cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 06 iunie 2017, constând în îndeplinirea unor acte cu încălcarea legii, susţinerile recurenţilor J. şi L. sub acest aspect nefiind fondate.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 78 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 273/2006 şi art. 41 pct. 9 din Legea nr. 82/1991, în conformitate cu care încălcarea prevederilor art. 23 şi art. 54 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 273/2006 şi, respectiv, art. 10 din Legea nr. 82/1991 constituie contravenţie, aşa cum a susţinut apărarea recurentului L., de vreme ce instanţa de apel, în urma analizării probelor administrate pe parcursul procedurii judiciare, a reţinut că, în cauză, absenţa justificării documentare este dublată fie de inexistenţa unei corespondenţe între plata sumelor de bani şi efectuarea unor lucrări reale în cadrul programelor adoptate la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, fie de existenţa unor cheltuieli interzise explicit de lege (şi anume plata în avans a unor sume de bani ce depăşesc 30% din totalul cheltuielii bugetare contractate, cum este cazul facturii proforma nr. x din 11 mai 2012 emisă pentru Proiectul "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010"), aspecte care au generat o pierdere patrimonială în bugetul unităţii administrativ teritoriale, ceea ce atrage reţinerea caracterului infracţional al activităţii imputate.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că, sub aspectul întrunirii primei cerinţe prevăzute de art. 26 C. pen. (1969), referitoare la săvârşirea de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală, nu prezintă relevanţă împrejurarea că doi dintre inculpaţii trimişi în judecată în calitate de autori ai infracţiunii de abuz în serviciu (G. şi H.) au fost achitaţi de către instanţa de apel, care a stabilit incidenţa în privinţa lor a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. întrucât nu au avut, în concret, atribuţii de serviciu în procedura de efectuare a plăţilor în cadrul programelor de împădurire demarate de Consiliul Judeţean Constanţa, pentru reţinerea formei de participaţie a complicităţii fiind suficientă constatarea că ceilalţi trei inculpaţi (F., C. şi I.) au comis fapte ce se circumscriu sferei ilicitului penal şi pentru care, de altfel, s-a dispus condamnarea lor definitivă în calitate de autori ai infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. (1969).

Neîntemeiată este şi susţinerea recurentului inculpat J. în sensul că faptele autorilor nu sunt prevăzute de legea penală întrucât lipseşte urmarea imediată cerută de lege constând în cauzarea unui prejudiciu sau producerea unei tulburări însemnate bunului mers al instituţiei.

Sub acest aspect, se observă că, în urma analizării probelor administrate în cauză pe parcursul procesului penal, în cuprinsul deciziei penale atacate, instanţa de apel a constatat, în ceea ce priveşte acuzaţiile descrise la pct. III.a, că rezultatul efectuării plăţii sumelor de 1.239.987,60 RON (aferentă Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010") şi de 773.519,09 RON (în legătură cu Programul judeţean de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi), în circumstanţele ce au fost pe larg prezentate în hotărâre, a constat în majorarea artificială a cheltuielilor efectuate de Consiliul Judeţean Constanţa, diminuându-se, astfel, în mod nelegal, rezultatele patrimoniale pentru exerciţiul financiar al anului 2012. De asemenea, s-a mai stabilit că valoarea totală a prejudiciului produs în dauna Consiliului Judeţean Constanţa ca urmare a activităţii infracţionale descrise la pct. III.b din decizie este de 15.991.853,29 RON cu TVA, iar folosul necuvenit obţinut efectiv de către foştii administratori ai SC M. este în cuantum de 6.696.300 RON fără TVA, sumă cu privire la care s-a dispus, de altfel, şi măsura de siguranţă a confiscării speciale.

În consecinţă, în condiţiile în care, prin hotărârea recurată, s-a reţinut, pe baza probatoriului administrat, că activitatea infracţională cercetată în cauză a avut ca rezultat producerea unui prejudiciu în dauna Consiliului Judeţean Constanţa, concomitent cu obţinerea de către foştii administratori ai SC M. (inculpaţii L. şi K.) a unui folos necuvenit (în ceea ce priveşte acuzaţiile analizate la pct. III.b), aspect care nu mai poate fi repus în discuţie în calea extraordinară de atac, întrucât situaţia de fapt a intrat în puterea lucrului judecat, Înalta Curte constată că, în speţă, există şi urmarea imediată cerută de normele ce incriminează abuzul în serviciu, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentului J. în legătură cu această chestiune, neavând nicio relevanţă, din această perspectivă, împrejurarea că unitatea administrativ teritorială nu a înţeles să se constituie parte civilă în dosar.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie necesară pentru existenţa complicităţii, constând în efectuarea unor acte de natură să sprijine ori să înlesnească săvârşirea faptei prevăzută de legea penală de către autori, a cărei îndeplinire a fost contestată de către recurentul J., Înalta Curte constată că, sub aspectul contribuţiei sale la activitatea infracţională, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că acesta a avut o participaţie secundară la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, apreciind că solicitarea adresată consiliului judeţean de regia pe care o conducea, de a efectua plata în avans a contravalorii unor lucrări aferente Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010" şi, la fel ca în cazul Programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi şi a lucrărilor de împădurire pe raza comunei Independenţa şi a altor localităţi din judeţul Constanţa, şi cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006, fără ca lucrările decontate să fie în mod real executate, constituie un ajutor la consumarea infracţiunii.

În concret, în cuprinsul deciziei atacate, s-a arătat că, dată fiind funcţia deţinută, de director general al R.A.J.D.P. Constanţa, în a cărei exercitare asigura conducerea curentă a regiei, inculpatul J. cunoştea, în ansamblu, tipul şi întinderea lucrărilor efectuate de către R.A.J.D.P. în perioada de referinţă şi coordona, prin intermediul subordonaţilor săi, realizarea acestora, aspecte ce au fost confirmate de probatoriul administrat în cauză, care a relevat că era informat în mod constant cu privire la lucrările de plantare efectuate de regie, situaţiile centralizatoare fiindu-i prezentate fie la cerere, fie anterior înaintării lor către consiliul de administraţie sau consiliul judeţean, că făcea deplasări în locaţiile unde urmau a se efectua lucrări, că participa la şedinţele de lucru periodice organizate în cadrul regiei şi că a rezoluţionat olograf o serie de cereri de livrare a pomilor fructiferi formulate de diferite persoane din mai multe localităţi ale judeţului Constanţa. În aceste condiţii, s-a apreciat că, deşi nu a emis şi/sau nu a înaintat, sub propria semnătură, facturile către unitatea administrativ teritorială, în virtutea funcţiei deţinute, inculpatul a cunoscut şi girat demersurile întreprinse în acest sens de subalternii săi. De altfel, instanţa de control judiciar a subliniat că emiterea facturilor şi înaintarea lor spre decontare consiliului judeţean reprezenta doar etapa finală a unui proces mult mai amplu, în care se efectuau o serie de operaţiuni faptice şi scriptice, fiind întocmite diverse documente interne, unele semnate chiar de către inculpat, precum şi că acesta fusese implicat în diferitele etape ale respectivului proces.

Aşadar, prin decizia atacată s-a reţinut, cu titlu definitiv, că atâta timp cât inculpatul cunoştea detaliat condiţiile reale în care se efectuau lucrările în cadrul Proiectului "Caravana Estivală a Judeţului Constanţa 2010", al Programului de refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi şi lucrările de împădurire de pe raza comunei Independenţa şi a altor localităţi din judeţul Constanţa şi, implicit, modalitatea vădit deficitară în care R.A.J.D.P. îşi îndeplinea obligaţiile asumate prin respectivele programe, iar emiterea şi înaintarea facturilor spre plată s-a realizat cu ignorarea inadvertenţelor vădite dintre lucrările real executate de regie (al căror conţinut îi era cunoscut în virtutea calităţii sale de director general) şi sumele solicitate efectiv spre decontare consiliului judeţean, inculpatul a contribuit mediat la efectuarea unor plăţi nelegale şi la prejudicierea bugetului autorităţii administrative.

Or, raportat la această situaţie factuală, care nu mai poate fi cenzurată de Înalta Curte prin intermediul recursului în casaţie, dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, se constată că demersurile inculpatului J., astfel cum au fost expuse pe larg în considerentele deciziei penale atacate cu privire la fiecare segment al acuzaţiei, se circumscriu unor acte de complicitate materială anterioară, emiterea şi înaintarea facturilor spre decontare, în contextul împrejurărilor prezentate în detaliu de instanţa de apel, creând condiţiile favorabile săvârşirii faptei de către autori şi conducând mediat la producerea rezultatului socialmente periculos.

Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte arată că, din perspectiva formei de participaţie imputată în concret, pentru realizarea cerinţelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, nu prezintă nicio relevanţă faptul că nu s-a reţinut că inculpatul ar fi săvârşit faptele cu nesocotirea unor atribuţii de serviciu. Aceasta deoarece complicitatea, ca formă de participaţie secundară, nu presupune existenţa unei calităţi speciale a participantului respectiv şi, implicit, în cazul particular al abuzului în serviciu, nici săvârşirea faptei în exercitarea unor atribuţii de serviciu. Aşa cum a arătat şi instanţa de apel, în această situaţie este esenţial ca dispoziţiile din legislaţia primară încălcate să fie identificate prin raportare la atribuţiile şi actele îndeplinite de autorii faptelor de abuz în serviciu deduse judecăţii, cerinţă care este îndeplinită în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte criticile recurentului J. referitoare la la inexistenţa vreunei înţelegeri cu ceilalţi inculpaţi pentru săvârşirea unor fapte penale şi la absenţa caracterului intenţionat al activităţii desfăşurate, prin care se tinde a se dovedi neîndeplinirea celei de-a treia condiţii cerută de art. 26 C. pen. (1969), Înalta Curte reiterează că aspectele de tipicitate subiectivă ale infracţiunii nu pot fi examinate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ce are în vedere doar ipoteza neprevederii faptei în legea penală, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele inferioare cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul J. şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, în forma complicităţii, pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, raportat la situaţia factuală reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai poate fi reevaluată prin intermediul recursului în casaţie, pentru argumentele mai sus prezentate, Înalta Curte constată că acţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii L. şi J., astfel cum au fost expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen. (1969) şi art. 2481 C. pen. (1969), criticile formulate sub acest aspect de către recurenţi în calea extraordinară de atac nefiind fondate.

În ceea ce priveşte celelalte argumente invocate de inculpatul J. prin cererea de recurs în casaţie pentru a demonstra lipsa de tipicitate a faptelor imputate în legătură cu efectuarea plăţilor nelegale către R.A.J.D.P. în cadrul programelor adoptate la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, Înalta Curte observă că prin respectivele susţineri se tinde la reanalizarea materialului probator administrat în cauză, contestându-se, în realitate, situaţia factuală ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţele inferioare, care, însă, nu mai poate fi repusă în discuţie în acest cadru procesual.

Astfel, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin care se realizează doar un control al legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine modificarea sau completarea bazei factuale cu aspecte ce nu au fost stabilite de instanţele de fond şi/sau apel ori reconfigurarea elementelor reţinute, prin decizia criticată, în circumstanţierea activităţii calificată ca infracţiune.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii L. şi J. întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de normele de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de aceştia împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

Totodată, faţă de culpa lor procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii J. şi L. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2021.

GGC - ED