Jurisdictional conflict resolved: discrimination damages suit assigned to civil tribunal.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.05.2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata de daune morale în cuantum de 1.000.000 RON, acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 1.000.000 RON şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun şi sancţionarea pentru discriminare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 4127 din data de 16 octombrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat, în esenţă, că reclamanţii au formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit dreptului comun, iar în cauză nu se contestă o hotărâre a Colegiului director al C.N.C.D. care să atragă competenţa prevăzută de art. 20 alin. (9) din actul normativ anterior menţionat, nu se invocă discriminarea săvârşită în cadrul unor raporturi juridice de drept administrativ şi nici nu se contestă vreun act administrativ tipic sau asimilat.

2. Hotărârile următoarelor două instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a înaintat cauza formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, la registratură pentru a fi repartizată spre competentă soluţionare secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut incidenţa Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2016 pronunţată în recurs în interesul legii şi a apreciat că în cauză este indubitabil faptul că reclamanţii au invocat discriminarea ca urmare a nerespectării unor drepturi ce decurg dintr-o legislaţie specifică raporturilor lor de muncă şi carierei, carieră universitară în ceea ce o priveşte pe reclamantă, carieră militară în ceea ce îl priveşte pe reclamant, ipoteze în care devin aplicabile criteriile statuate în decizia amintită, iar competenţa specială revine secţiei de contencios administrativ.

Prin Sentinţa nr. 2625 din data de 11 aprilie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetentei materiale a cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect refuz soluţionare cerere, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competentă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că obiectul acţiunii este reprezentat de un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv refuzul nejustificat al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (autoritate publică centrală) de a rezolva o cerere sau faptul de a nu răspunde solicitanţilor în termenul legal.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea formulată reclamanţii B. şi A. au învestit instanţa de judecată cu solicitarea de obligare a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata de daune morale în cuantum de 1.000.000 RON, acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 1.000.000 RON, restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun şi sancţionarea pârâtului pentru discriminare.

În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanţii au invocat pretinse fapte de discriminare din partea instituţiilor angajatoare (Ministerul Apărării Naţionale şi structurile subordonate, respectiv Universitatea Politehnică), sesizări adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pretins nesoluţionate, Adresa C.N.C.D. nr. x/16.05.2018 prin care, în Dosarul nr. x/2018, Consiliul a invocat excepţiile tardivităţii şi necompetenţei sale materiale şi a solicitat reclamanţilor să exprime un punct de vedere.

Înalta Curte constată că singurul pârât chemat în judecată este Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reclamanţii nu supun judecăţii examinarea legalităţii unui act administrativ, tipic sau asimilat, emis de această autoritate, iar acţiunea nu prezintă configuraţia unei contestaţii promovate potrivit art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 împotriva unei hotărâri a Colegiului director al C.N.C.D., act ce poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, dat fiind petitul acţiunii, menţionat în precedent şi confirmat de reclamanţi în faţa instanţelor aflate în conflict, se reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, conform cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun."

În privinţa Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2016 pronunţată de completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că "instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale", Înalta Curte apreciază că în cauză este incidentă prima ipoteză menţionată şi nu situaţia de excepţie, instanţa de judecată fiind obligată să respecte principiul fundamental al disponibilităţii procesului civil şi să judece cauza conform limitelor (obiect şi părţi) stabilite de reclamanţi.

Având în vedere cuantumul pretenţiilor reclamanţilor şi faptul că aceştia nu contestă un act administrativ tipic sau asimilat, Înalta Curte va determina instanţa competentă prin raportare la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. h) şi k) C. proc. civ. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.

GGC - NN