Salary dispute assigned to Bucharest Tribunal under filing-date jurisdiction rule; union's chosen forum prevails over Bacău declination.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la 16.07.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., toţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "M.", au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Zemeş prin Primar, obligarea pârâtei la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze prin aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite, începând cu 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie, cu emiterea de ordine de încadrare salarială corespunzătoare.

Prin Sentinţa civilă nr. 6931 din 31 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

A reţinut instanţa dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, şi faptul că toţi reclamanţii domiciliază pe raza teritorială a Tribunalului Bacău.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Tribunalul Bacău, prin Sentinţa civilă nr. 112 din 28 februarie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A reţinut instanţa că formularea art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost reţinută de Tribunalul Bucureşti nu era în vigoare la data înregistrării acţiunii.

La data formulării acţiunii, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevedea că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau de la domiciliul pârâtului şi că, dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

Instanţa a avut în vedere şi Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "M." în numele membrilor săi de sindicat. În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamanţii sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

3.1. Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data acţiunii, 16.07.2018, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

Formularea art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost reţinută de Tribunalul Bucureşti nu era în vigoare la data înregistrării acţiunii, fiind introdusă prin Legea nr. 212/2018, publicată în M. Of. nr. 658/30.07.2018, intrată în vigoare la 02.08.2018.

Reclamantul sindicat a optat pentru instanţa de la sediul său, din Bucureşti, astfel că nu se mai putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

3.2. De asemenea, în cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicat, în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres".

În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

Chiar dacă decizia a fost pronunţată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce priveşte calitatea procesuală a sindicatelor, şi în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entităţi având acelaşi izvor.

Întrucât Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "M." are calitate procesuală activă, iar prezentul litigiu vizează raporturile de serviciu ale reclamanţilor, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum era în vigoare la data formulării acţiunii introductive de instanţă, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său din Bucureşti.

3.3. Prin urmare, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, competent după sediul reclamantului sindicat.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., toţi reprezentaţi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "M.", în contradictoriu cu pârâta Comuna Zemeş prin Primar, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2019.

GGC - NN