Nullity of asset verification acts for defective notification of detained evaluated person

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Agenţia Naţională pentru Integritate a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A. şi B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordonanţei nr. 7/04.05.2016 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivare, reclamanta a susţinut, în esenţă, că acţiunea este admisibilă întrucât ordonanţa de clasare întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a fi încadrată în categoria actelor administrative, respectiv este un act unilateral, cu caracter individual, emis de o autoritate publică.

Pe fondul cererii a arătat că pârâta Comisia de Cercetare a apreciat în mod eronat că la data expedierii primei informări către persoana evaluată A. la domiciliul său, Agenţia Naţională de Integritate ar fi trebuit să ştie că persoana evaluată nu se afla la domiciliu, fiind în arest preventiv. Raportat la conţinutul articolului de presă care a stat la baza sesizării inspectorului de integritate, reclamanta a susţinut că inspectorul de integritate nu are competenţa şi obligaţia verificării împrejurării dacă faţă de o persoană s-a luat sau s-a prelungit măsura arestării preventive.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1853 din 19.05.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12.07.2017, sub nr. x/2017.

3. Hotărârea de casare a instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3541 din 14 iulie 2020, a admis recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 1853 din 19 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a casat, în tot, sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că inexistenţa, în cuprinsul Legii nr. 115/1996, a unei prevederi exprese privind accesul la justiţie pentru contestarea ordonanţei de clasare nu poate avea semnificaţia reţinută în sentinţa atacată.

În rejudecare cauza a fost înregistrată la 23.10.2020 sub nr. x/2017*.

4. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 503 din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.

5. Calea de atac exercitată în rejudecare

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat reclamanta a susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 13 din Legea nr. 115/1996, prin faptul că prima instanţă a considerat ca fiind neîndeplinită procedura de comunicare din data de 11.04.2021 faţă de persoana evaluată A., iar actele întocmite de inspectorul de integritate, pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, obţinute ulterior acestei comunicări, sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

La data expedierii primei informări către persoana evaluată A., respectiv 11.04.2011, la adresa de domiciliu, instanţa de fond a reţinut greşit că recurenta-reclamantă ar fi trebuit să ştie că aceasta nu se afla la domiciliu, ci în arest preventiv, în perioada 01.03.2011 - 21.01.2012, deoarece din cuprinsul sentinţei penale nr. 108/13.03.2013 reiese acest fapt.

Inspectorul de integritate s-a sesizat din oficiu, urmare a publicării unui articol în presă, în data de 02.03.2011, iar informarea persoanei a avut loc la 11.04.2011, astfel că nu se ştia la această dată că persoana evaluată se mai află în arest preventiv.

Potrivit articolului sus-menţionat, intimatul-pârât a fost reţinut pentru 24 ore şi urma să fie prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile, măsură care dacă ar fi fost luată, expira înainte de 11.04.2021, dată la care a fost întocmită informarea perioadei evaluate.

Inspectorul de integritate nu are competenţa şi obligaţia verificării dacă s-a prelungit faţă de o persoană măsura arestării preventive, astfel că a fost îndeplinită obligaţia impusă de legiuitor, aceea de a informa persoana evaluată de începerea evaluării averii, s-a transmis informarea la domiciliul acesteia, care nu a fost restituită cu menţiunea "destinatar necunoscut la adresă" sau "destinatar inexistent"; "destinatar mutat de la adresă", pentru a se putea efectua demersuri în sensul verificării domiciliului real.

După restituirea notificării cu menţiunea "destinatarul lipsă de la domiciliu", s-a efectuat o solicitare către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date pentru a se confirma datele de identificare ale persoanei evaluate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, forma în vigoare la data desfăşurării evaluării, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.

Recurenta-reclamantă nu a dezvoltat motivele de nelegalitate privitoare la dispoziţiile Legii nr. 115/1996, astfel că instanţa de recurs va analiza numai criticile invocate cu referire la art. 13 din Legea nr. 176/2010.

Potrivit disp. art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010, după repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi înaintarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice.

Conform disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit disp. art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 14 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 dispune ca informarea şi invitarea să se facă prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În speţă, nu există confirmarea de primire de către intimatul-pârât a scrisorii recomandate trimise în data de 11.04.2011, la domiciliul său.

Inspectorul de integritate are obligaţia, în lumina dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 13 alin. (2) şi art. 14 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, să se asigure nu numai că informarea a fost expediată, dar şi că aceasta a ajuns la destinatar.

În caz contrar, având în vedere că Legea nr. 176/2010 nu conţine dispoziţii exprese, dar se completează cu cele cuprinse în Legea nr. 554/2004 şi C. proc. civ. de la 1865 (în cazul de faţă), inspectorul de integritate ar fi trebuit să urmeze prevederile din Titlul II, Dispoziţii Generale de procedură - Capitolul I Cererile din C. proc. civ.

Astfel, procedura de informare s-ar fi realizat la un alt domiciliu, dacă acesta se modificase, sau prin publicitate.

Situaţia intimatului-pârât era însă diferită, deoarece acesta se afla în arest preventiv, astfel că inspectorul de integritate era obligat să îl informeze la locul de deţinere, potrivit disp. art. 90 alin. (6) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă încearcă, prin motivele de nelegalitate, să justifice încălcarea de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor legale sus-menţionate, arătând că acesta nu are competenţa şi obligaţia verificării dacă faţă de o persoană s-a luat sau s-a prelungit măsura arestării preventive.

Faptul că inspectorul de integritate nu are o asemenea obligaţie nu reprezintă justificare în sensul neintervenirii sancţiunii nulităţii absolute, dacă actul a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale.

Dimpotrivă, ori de câte ori se constată că informarea şi invitarea persoanei evaluate s-au făcut cu nerespectarea legii, iar inspectorul de integritate a desfăşurat proceduri administrative prin raportare şi la informaţii care nu sunt publice, sancţiunea este nulitatea actelor astfel întocmite.

Faţă de acestea, Înalta Curte reţine că într-o ipoteză cum este cea prezentată anterior, inspectorul de integritate are obligaţia să se asigure că informarea/invitarea au ajuns la destinatar, scop în care trebuie să efectueze demersuri legale, respectiv aflarea noului domiciliu sau chiar a împrejurării prelungirii stării de arest preventiv, în caz contrar, actele emise sunt nule absolut, iar necunoaşterea situaţiei concrete nu reprezintă o cauză de neaplicare a sancţiunii expres prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În concluzie, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 503 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.