Prosecutor's Decree Suspension Upheld; CSM Dismissal Proposal Suspension Rejected

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei în primul ciclu procesual

1.1. Prin acţiunea înregistrată la data de 22 octombrie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Braşov şi, urmare a declinării competenţei materiale, la data de 2 noiembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele României, a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 878/22.09.2020, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus Preşedintelui României eliberarea sa din funcţie, precum şi

- anularea Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 30.09.2020, privind eliberarea sa din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov;

- suspendarea executării celor două acte administrative, până la pronunţarea instanţei asupra cererii de anulare;

- să se constate că, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin exercitarea căii de atac împotriva Hotărârii nr. 878 din 22.09.2020, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus înaintarea, către Preşedintele României, a propunerii privind eliberarea sa din funcţie, începând cu data de 01.10.2020, în temeiul legii, a intervenit suspendarea sa din funcţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa competentă şi totodată, în urma anulării celor două acte administrative, să fie obligată secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii să dispună încetarea suspendării sale din funcţia de procuror, în temeiul art. 64 alin. (4) teza a 4-a din Legea nr. 303/2004, constatând că prezentarea la expertiza de specialitate a intervenit în perioada prevăzută de lege.

1.2. Prin încheierea din 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca lipsită de interes, cererea de suspendare a Hotărârii nr. 878/22.09.2020 şi a Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 30.09.2020.

1.3. Împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020 a declarat recurs reclamanta A., fiind, astfel, format dosarul asociat nr. x/2020

1.4. Prin decizia nr. 2269 din 8 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Preşedinte României prin Administraţia Prezidenţială şi a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării încheierii atacate şi a trimiterii cererii de suspendare a actelor administrative spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Braşov sub nr. x/2020/a1*, iar prin sentinţa civilă nr. 80 din 7 iulie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare şi a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020, emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 30.09.2020, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea celor două acte administrative.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus, au declarat recurs pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedintele României, B., prin Administraţia Prezidenţială.

3.1 Prin recursul său, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 878/22.09.2020, ca neîntemeiată.

Arată că hotărârea este dată cu greşita interpretare şi aplicare a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 64 şi art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, precum şi la prevederile Ordinului comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 1178/1031/C/2007, care cuprinde în anexa 2 metodologia de examinare medicală a judecătorilor şi procurorilor. De asemenea, prima instanţă a aplicat art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, deşi acest text legal nu este incident în cauză.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nefiind dovedite nici cazul bine justificat, nici paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamanta în cazul respingerii cererii de suspendare a executării celor două acte administrative.

Prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 878/2020 s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, începând cu data de 01.10.2020, a doamnei A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit acestor dispoziţii legale, "Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:(...) h) neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcţie dispuse potrivit art. 64 alin. (4) ".

Este de amintit că prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 811 din 01 octombrie 2019 s-a dispus, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, suspendarea din funcţie a reclamantei pe o perioadă de un an, începând cu data de 01.10.2019.

Pentru a hotărî astfel, secţia a reţinut că, deşi prin Hotărârea nr. 482 din 28.05.2019 a dispus prezentarea reclamantei în vederea efectuării unei expertize de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, din adresele transmise de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu a rezultat că reclamanta nu s-a prezentat la datele stabilite pentru examinarea medicală la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia.

Au fost avute în vedere prevederile art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în conformitate cu care:

"în cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcţie a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcţie pentru acest motiv, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale şi nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege. Această perioada nu constituie vechime în funcţie şi în magistratură. Suspendarea din funcţie încetează prin hotărâre a secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate".

Prin adresa nr. x/15.09.2020, Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu a comunicat Consiliului Superior al Magistraturii că reclamanta nu s-a prezentat la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia pentru examinarea medicală, potrivit Ordinului comun anterior amintit.

Având în vedere că reclamanta nu s-a prezentat pentru efectuarea expertizei şi nici nu a anunţat secţia pentru procurori ori comisia de specialitate despre intenţia de a se prezenta la expertiza de specialitate, secţia pentru procurori a dispus eliberarea din funcţie a reclamantei, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004. Nici până în prezent secţia pentru procurori nu a fost înştiinţată de comisia de examinare că s-ar fi realizat vreo expertiză de specialitate cu privire la reclamantă.

Prin urmare, în mod corect s-a emis propunerea de eliberare din funcţie. Nu poate fi luată considerare susţinerea reclamantei, potrivit căreia s-a prezentat la spital în ultima zi a termenului de suspendare din funcţie, câtă vreme nu a înştiinţat în prealabil Consiliul Superior al Magistraturii şi nu a ţinut cont de procedura de examinare prevăzută de lege.

Atâta vreme cât reclamanta a fost eliberată din funcţie după împlinirea perioadei de suspendare de un an, potrivit legii, Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 878/2020 este legală, chiar dacă a fost emisă anterior împlinirii termenului de un an.

Nu există text de lege care să impună data la care să fie emisă hotărârea cu propunerea de eliberare din funcţie. Dimpotrivă, în sarcina CSM revine obligaţia de a lua în timp util toate măsurile necesare pentru a da eficienţă dispoziţiilor care impun eliberarea din funcţie a magistratului la împlinirea perioadei de suspendare din funcţie, orice întârziere având efectul direct al întoarcerii în activitate a unui judecător sau procuror cu privire la care există suspiciunea că nu îndeplineşte condiţiile de a-şi exercita atribuţiile.

Prin urmare, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, atunci când a constatat că reclamanta a fost eliberată din funcţie cu încălcarea acestor dispoziţii legale.

Eliberarea din funcţia de procuror a avut loc prin Decretul Preşedintelui României nr. 568/30.09.2020, începând cu data 01.10.2020, adică după expirarea perioadei de suspendare, astfel că şi acest act administrativ a fost emis conform legii.

În mod greşit prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, această normă nefiind în măsură să afecteze legalitatea hotărârii de propunere de eliberare din funcţie, în condiţiile în care reclamanta nu s-a prezentat în vederea efectuării expertizei de specialitate, în cauză fiind aplicabil art. 65 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege, aşa cum s-a arătat anterior.

Potrivit art. 65 indice 1 din lege "în cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de eliberare din funcţie sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa competentă. În perioada suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8 şi nu i se plătesc drepturile salariate. În aceeaşi perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii. Dispoziţiile art. 63 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

Se observă că instanţa de fond a reţinut, în dovedirea aparenţei de nelegalitate a Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 878/2020, incidenţa unui text legal care nu are nicio legătură cu prezentarea sau neprezentarea reclamantei în vederea efectuării expertizei de specialitate, aspect care dovedeşte nelegalitatea sentinţei recurate.

Legalitatea actului administrativ care face obiectul cererii de suspendare a fost analizată în funcţie de un text de lege care nu are legătură cu temeiul de drept în baza căruia acesta a fost emis. Legalitatea Hotărârii secţiei pentru procurori şi, implicit, a Decretului Preşedintelui României nr. 568/2020, trebuie analizată în funcţie de respectarea prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, în temeiul căruia au fost emise. Or, reclamanta nu a dovedit prezentarea şi nici nu a justificat neprezentarea în faţa comisiei de specialitate, iar eliberarea sa din funcţie s-a realizat după expirarea termenului de suspendare de un an, conform voinţei legiuitorului.

În mod greşit prima instanţă a constatat o aparenţă de nelegalitate derivată dintr-un text normativ neincident în cauză. Reclamanta nu a formulat vreun capăt de cerere prin care să solicite aplicarea prevederilor art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, cererea de chemare în judecată având un alt obiect, şi anume, anularea şi suspendarea executării actelor prin care s-a dispus eliberarea din funcţie, emise în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege.

Prima instanţă a reţinut în mod greşit şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, derivată din aplicarea prevederilor art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004. Contrar celor reţinute, recurentul arată că paguba iminentă, constând în lipsirea de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, nu este determinată de actul administrativ de eliberare din funcţie, care a fost emis în condiţiile legii. Plata acestei contribuţii se realizează de către ordonatorul de credite-angajator al reclamantei în cazul în care aceasta este suspendată din funcţie, în condiţiile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, aspect care nu interferează cu legalitatea actelor administrative care fac obiectul prezentei cereri, aşa cum s-a arătat anterior.

3.2. Prin recursul său, pârâtul Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., solicită casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă.

În motivare, arată că prima instanţă a dispus suspendarea efectelor Decretului Preşedintelui României nr. 568/30.09.2020 cu încălcarea/greşita aplicare a prevederilor art. 14 coroborate cu art. 2 lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care impune suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, cum ar fi: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ să fie emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, modificarea importantă a actului în calea recursului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte a stabilit, în jurisprudenţa sa, că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de suspendare a unui act administrativ cu caracter individual, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, cu privire la cazul bine justificat, recurentul arată că la data de 23.09.2020, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), secţia pentru Procurori nr. 878/2020 a fost înaintată Preşedintelui României, cu adresa nr. x/2020, înregistrată la aceeaşi dată la Administraţia Prezidenţială, fiind anexate toate înscrisurile în care sunt consemnate datele relevante care fundamentează propunerea formulată.

Decretul a cărui suspendare se solicită a fost semnat şi transmis spre publicare către Monitorul Oficial la data de 30.09.2020, urmând să producă efecte la data de 01.10.2020, fiind totodată comunicat public pe pagina de internet a Administraţiei Prezidenţiale, secţiunea "Comunicate de presă".

Întrucât până la data intrării în vigoare a Decretului nici CSM şi nici reclamanta nu au comunicat existenţa vreunui motiv de suspendare a executării Hotărârii nr. 878/2020, prezumţia de legalitate şi veridicitate a Decretului nu a fost înlăturată.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, pornind de la definiţia legală a noţiunii, cuprinsă la art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, recurentul arată că această a doua condiţie pentru acordarea suspendării executării nu este îndeplinită, reclamanta nedovedind o pagubă materială iminentă. Promovarea căii de atac împotriva hotărârii cu propunerea de eliberare din funcţie conduce la suspendarea din funcţie pe durata procesului, astfel că reclamanta oricum nu ar fi beneficiat de drepturile salariale.

Faţă de raportarea instanţei la prevederile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 pentru a evidenţia un alt motiv ce ar justifica aparenţa de nelegalitate a actelor atacate şi producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei prin lipsirea acesteia de plata contribuţiei de asigurări sociale, recurentul arată că raţionamentul logico-juridic expus de instanţă este greşit atât cu privire la incidenţa ipotezei normative, cât şi cu privire la starea de fapt. Astfel, instanţa se limitează la a reda dispoziţiile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 şi apreciază că înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţie a reclamantei la data de 22.09.2020 şi emiterea Decretului Preşedintelui României nr. 568 la data de 30.09.2020 creează, de asemenea, îndoieli asupra legalităţii Decretului Preşedintelui României nr. 568/30.09.2020, fără a valorifica împrejurarea că decretul este cu termen, respectiv produce efecte începând cu data de 1 octombrie 2020.

Din probatoriul administrat nu rezultă că reclamanta a exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv contestaţia prevăzută de art. 29 din Legea nr. 317/2004. Or, numai în măsura în care reclamanta ar fi exercitat calea de atac prevăzută de lege ar fi luat naştere dreptul de a i se plăti contribuţiile de asigurări sociale de sănătate.

Hotărârea CSM atacată (şi care a stat la baza emiterii Decretului Preşedintelui României) se bucură de prezumţia de legalitate, având în vedere că reclamanta nu s-a prezentat la termenele la care a fost convocată pentru efectuarea expertizei şi nici nu a anunţat secţia pentru Procurori ori Comisia de specialitate despre intenţia de a se prezenta la Comisie.

Citând dispoziţiile art. 64 alin. (4) şi art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum şi pe cele ale Ordinului comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii nr. 1178/C/14.05.2007, respectiv 1031/13.06.2007, care, ulterior, a fost modificat şi completat prin Ordinul comun al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti şi ministrului sănătăţii publice nr. 1324/27.04.2009, respectiv 614/15.05.2009, recurentul arată că instanţa, în cuprinsul sentinţei recurate, nu stabileşte dacă aceste prevederi au fost sau nu respectate de către reclamantă.

Din probatoriul administrat rezultă că reclamanta a fost internată în Spitalul Prof. dr. Alexandru Obregia în perioada 30.09. 2020 - 06.10.2020, însă nu probează faptul că această internare/examinare s-ar fi efectuat în conformitate cu prevederile Metodologiei cuprinse în Ordinul antereferit. Or, examinarea de către alţi medici decât cei care compun Comisia constituită conform Ordinului comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 1178/C/2007 şi nr. 1031/2007 nu respectă procedura prevăzută de lege. De asemenea, nu rezultă dacă reclamanta a fost declarată aptă sau inaptă pentru exercitarea funcţiei.

Faptul că reclamanta s-a prezentat în ultima zi a suspendării (30.09.2020) la spital, fără a înştiinţa în prealabil Consiliul Superior al Magistraturii şi fără a ţine cont de dispoziţiile Comisiei de specialitate ce urma să efectueze expertiza - care se reuneşte periodic, în conformitate cu prevederile art. 5 din metodologie - nu poate fi considerată drept îndeplinire a condiţiei prevăzute de art. 64 din Legea 303/2004, respectiv efectuarea expertizei de specialitate.

Prin comunicarea Hotărârii nr. 482/28.05.2019 şi a Hotărârii nr. 811/01.10.2019, acte ce nu au fost contestate potrivit dispoziţiilor legale de către reclamantă, aceasta a putut avea prefigurarea efectelor conduitei sale, respectiv refuzului de a se conforma obligaţiei dispuse de către organismul constituţional ce gestionează cariera magistraţilor. Neprezentarea se datorează exclusiv voinţei reclamantei, iar împrejurarea că în ziua în care s-a împlinit termenul de suspendare, reclamanta a decis să nu mai considere "conflictul ca fiind aplanat" şi s-a internat la Spitalul Clinic de psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia nu poate fi considerată o conduită de natură să inducă ideea că "aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei", aşa cum în mod eronat susţine instanţa de fond.

În mod greşit s-a reţinut drept motiv de suspendare a actelor administrative atacate împrejurarea că Hotărârea CSM, secţia pentru Procurori nr. 878/22.09.2020 a fost emisă şi comunicată Preşedintelui României anterior împlinirii duratei suspendării din funcţie.

Instanţa a făcut abstracţie de starea de fapt şi a evaluat doar starea de drept, prin raportare exclusiv şi în abstract la textul art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004 care utilizează sintagma "până la împlinirea duratei suspendării din funcţie" şi a stabilit că "hotărârea a fost emisă anterior împlinirii duratei suspendării din funcţie", respectiv în data de 22.09.2020. însă prevederile legale citate trebuie corelate cu:

- prevederile Ordinului comun nr. 1178/C/2007 şi nr. 1031/2007 al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, invocat în apărarea sa de către CSM, din care rezultă procedura de examinare prevăzută de lege;

- conduita reclamantei caracterizată constant de rea-credinţă şi manifestată încă de la momentul stabilirii obligaţiei de prezentare în vederea efectuării expertizei de specialitate;

- spiritul dispoziţiilor relative la statutul judecătorilor şi procurorilor, care impun ca persoana respectivă să fie aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Sentinţa recurată, de altfel, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările Preşedintelui României şi cele ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Faţă de comunicarea Comisiei, ce atestă că nu s-a putut efectua expertiza din culpa reclamantei, care nu s-a prezentat la Comisie şi nici nu a indicat motive justificative cu privire la imposibilitatea prezentării în vederea expertizării dispuse de autoritatea constituţională care gestionează cariera magistraţilor, şi având în vedere că procedura administrativă a eliberării din funcţie este una de durată, iar şedinţele secţiilor CSM sunt programate periodic, recurentul consideră că, în mod corect, prin hotărârea atacată, înaintată Preşedintelui României, s-a propus eliberarea din funcţie a reclamantei, începând cu data de 01.10.2020, data încetării suspendării fiind 30.09.2020.

Astfel, eliberarea din funcţie a avut loc prin decretul Preşedintelui României, începând cu data de 01.10.2020, respectiv ulterior împlinirii termenului de suspendare din funcţie a magistratului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata - reclamantă A. a invocat excepţia nulităţii recursurilor, iar în subsidiar a cerut respingerea acestora, ca nefondate.

În motivare, a arătat că, deşi în cuprinsul ambelor cereri de recurs se face trimitere la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele concrete invocate nu vizează aspecte de legalitate/de interpretare incorectă a unor texte de lege, ci este criticat modul în care instanţa a apreciat asupra anumitor aspecte referitoare la situaţia de fapt a cauzei pentru a pronunţa soluţia de suspendare a celor două acte cu caracter administrativ. Astfel, recurenţii expun critici asupra a ceea ce s-a constatat pe baza probatoriului administrat şi asupra a ceea ce a stabilit prima instanţă privitor la "actul prezentării la expertiză", respectiv privitor la "contextul în care s-a realizat în concret expertizarea".

Intimata-reclamantă solicită să fie avute în vedere toate argumentele invocate în faţa primei instanţe.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30 septembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Excepţia nulităţii recursurilor, invocată de către intimata-reclamantă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul din 24.11.2021, după cum este consemnat în încheierea de sedinţă corespunzătoare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursurile declarate, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, este de menţionat că cele două recursuri declarate de către pârâţi vor fi analizate simultan, fiind invocate critici de nelegalitate similare, privitoare la neîndeplinirea condiţiilor cerute de Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării executării celor două acte administrative.

Analiza simultană se impune şi prin prisma împrejurării că recurenţii, în raport de natura şi conţinutul concret al raportului juridic de drept administrativ reflectat în conţinutul celor două acte aflate în indisolubilă legătură, au formulat critici de nelegalitate faţă de suspendarea ambelor acte administrative.

Prin sentinţa recurată, Curtea de apel Braşov a dispus, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, privitoare la propunerea de eliberare din funcţia de procuror a reclamantei, începând cu data de 01.10.2020 şi a Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 30.09.2020, prin care s-a dispus eliberarea din funcţie a reclamantei, la data menţionată, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea celor două acte administrative.

Au fost reţinute cu titlu de caz bine justificat pentru acordarea suspendării executării următoarele împrejurări:

- hotărârea secţiei pentru procurori a CSM a fost emisă anterior împlinirii duratei suspendării din funcţie, deşi potrivit art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul neprezentării, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcţie dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din lege;

- atât înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţie a reclamantei, cât şi emiterea Decretului Preşedintelui României nu respectă prevederile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia exercitarea căii de atac împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie conduce la suspendarea din funcţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa competentă, pe perioada suspendării plătindu-se pentru magistratul în cauză contribuţia socială de sănătate, conform legii.

Instanţa a reţinut îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţii legale pentru acordarea suspendării, dată fiind iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei, constând în lipsirea acesteia de plata contribuţiei de asigurări sociale, prevăzută de art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care a atacat Hotărârea nr. 878/22.09.2020 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, privitoare la propunerea de eliberare din funcţie.

Cât priveşte cererea de anulare a Hotărârii nr. 878/22.09.2020 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 30.09.2020, reclamanta a formulat pentru prima dată o cerere cu acest obiect la 7.10.2020, înregistrând-o pe rolul Judecătoriei Braşov, sub nr. de dosar x/2020

Reclamanta a formulat şi o a doua cerere de anulare a aceloraşi acte administrative, odată cu prezenta cerere de suspendare a executării lor, constituind obiectul dosarului nr. x/2020, înregistrat la 22.10.2020 pe rolul Tribunalului Braşov şi declinat spre competentă soluţionare Curţii de apel Braşov.

Acţiunea în anulare a fost soluţionată în fond de către Curtea de apel Braşov, în dosarul nr. x/2020, la care a fost conexat dosarul nr. x/2020, după declinarea competenţei de soluţionare de către Judecătoria Braşov. Astfel, prin sentinţa nr. 67/21.06.2021, a fost admisă în parte cererea reclamantei, dispunându-se anularea Decretului Preşedintelui României nr. 568 din 30.09.2020, cu respingerea celorlalte pretenţii ale reclamantei, ca neîntemeiate.

Instanţa învestită cu acţiunea în anulare a validat legalitatea Hotărârii nr. 878/22.09.2020 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, însă a anulat Decretul, reţinând ca motiv de nelegalitate a acestuia încălcarea prevederilor art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004, ce stabilesc în beneficiul procurorului care exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie dreptul de a fi suspendat din funcţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa competentă. În raport de această normă, instanţa fondului a apreciat că decretul de eliberare din funcţie trebuie emis după expirarea termenului de contestare a hotărârii cu propunerea de eliberare din funcţie.

Revenind la recursurile declarate, se constată că recurenţii au formulat critici la adresa reţinerii de către prima instanţă a cazului bine justificat, apt să conducă la soluţia de suspendare a executării actului administrativ.

Instanţa a stabilit, la nivel de aparenţă a dreptului, o încălcare a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, prin emiterea Hotărârii nr. 878/22.09.2020 înainte de împlinirea termenului de suspendare din funcţie, dispusă potrivit art. 64 alin. (4) din lege.

Astfel, secţia pentru procurori a CSM a avut în vedere că prin Hotărârea sa anterioară nr. 482/28.05.2019 a dispus, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prezentarea reclamantei în vederea efectuării unei expertize medicale de specialitate, iar prin Hotărârea nr. 811/01.10.2019, în temeiul art. 64 alin. (4) din lege, a dispus suspendarea din funcţie a reclamantei pe o perioadă de un an, până la 30.09.2020, pentru refuzul nejustificat de a se prezenta la expertiza de specialitate.

Potrivit art. 65 alin. (1) lit. h) şi alin. (2), judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul neprezentării în mod nejustificat la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcţie dispuse potrivit art. 64 alin. (4), eliberarea din funcţie dispunându-se prin decret al Preşedintelui României, la propunerea secţiei pentru judecători sau, după caz, a secţiei pentru procurori.

Analizând aparenţa dreptului, Înalta Curte constată că nu există niciun indiciu de nelegalitate a Hotărârii nr. 878/2020, din perspectiva aplicării art. 65 din lege, normă care impune ca eliberarea din funcţie să aibă loc după împlinirea duratei suspendării din funcţie, iar nu ca emiterea hotărârii cu propunerea de eliberare din funcţie să aibă loc după împlinirea perioadei de suspendare.

Drept urmare, sentinţa este nelegală în privinţa reţinerii acestui caz bine justificat.

Cel de-al doilea argument de aparentă nelegalitate reţinut de prima instanţă s-a referit la Decretul Preşedintelui României nr. 568/30.09.2020, care este actul de eliberare din funcţie a reclamantei începând cu 1 octombrie 2020.

Într-adevăr, potrivit art. 65 indice 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004, exercitarea căii de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie, conduce la suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa competentă, iar pentru perioada suspendării, i se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii.

Aceleaşi dispoziţii stabilesc aplicabilitatea în mod corespunzător a prevederilor art. 63 alin. (1), conform cărora secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori comunică de îndată judecătorului sau procurorului şi conducerii instanţei ori parchetului unde acesta funcţionează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcţie.

Hotărârea nr. 811/01.10.2019 cu propunerea de eliberare din funcţie a fost atacată de către reclamantă, în dosarele conexe nr. x/2020 şi nr. y/2020, în care Curtea de apel Braşov a pronunţat deja o hotărâre în fond, aşa cum s-a menţionat anterior. Această hotărâre fiind atacată cu recurs de către pârâţi, la data pronunţării prezentei decizii continuă să fie aplicabile prevederile art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004.

Recurentul CSM afirmă fără temei că argumentul de aparentă nelegalitate bazat pe aplicarea art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 nu ar fi fost invocat de către reclamantă, aceste dispoziţii fiind expres menţionate în cuprinsul cererii de suspendare. De asemenea, Administraţia Prezidenţială susţine nefondat că nu ar fi fost atacată Hotărârea nr. 811/01.10.2019. Această Hotărâre a fost supusă controlului de legalitate în contencios administrativ (în fond la curtea de apel) potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004, iar nu potrivit art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, care se referă la hotărârile Plenului CSM.

Câtă vreme eliberarea din funcţie, dispusă în cauză prin Decret, este împiedicată de exercitarea căii de atac împotriva Hotărârii secţiei CSM, ambii recurenţi invocă nefondat că art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 nu ar avea incidenţă în cauză. Legalitatea Hotărârii secţiei CSM nu este afectată de aplicarea articolului menţionat, care normează tocmai pentru situaţia emiterii unei astfel de hotărâri, însă este afectată legalitatea actului care produce efectul eliberării din funcţie ce nu poate opera, în lumina art. 65 indice 1, înainte de validarea definitivă a propunerii de eliberare din funcţie.

Drept urmare, Înalta Curte constată că, prin sentinţa recurată, a fost reţinut cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazul bine justificat, bazat pe încălcarea art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004.

Paguba iminentă a fost, de asemenea, corect reţinută deoarece potrivit art. 65 indice 1 din Legea nr. 303/2004 beneficiul suspendării din funcţie este însoţit de beneficiul material al plăţii de către angajator a contribuţiei de asigurări de sănătate pentru magistratul în cauză. Neplata acestei contribuţii pe perioada de suspendare prevăzută de lege corespunzător derulării procedurilor judiciare constituie un prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul CSM arată că lipsirea de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu este determinată de actul administrativ de eliberare din funcţie şi că plata acestei contribuţii se realizează de către angajatorul reclamantei, aspect care nu ar interfera cu legalitatea actelor administrative care fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Aceste argumente nu pot fi primite întrucât nu poate fi concepută plata contribuţiei menţionate în condiţiile producerii efectelor decretului de eliberare din funcţie începând cu 1 octombrie 2020 şi în lipsa hotărârii secţiei pentru procurori a CSM de suspendare din funcţie a reclamantei, în conformitate cu art. 65 indice 1 alin. (3) raportat la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Toate argumenele pe larg expuse de către recurenta Administraţia Prezidenţială referitoare la neprezentarea reclamantei la efectuarea expertizei medicale de specialitate, respectiv la deplina legalitate a decretului de eliberare din funcţie din perspectiva arătată nu sunt relevante faţă de motivul de aparentă nelegalitate a actului reţinut drept caz bine justificat. Acesta nu priveşte aspectele de substanţă ale procedurii propriu-zise a eliberării din funcţie, ci neacordarea efectului dilatoriu/temporizant contestaţiei îndreptate împotriva Hotărârii secţiei cuprinzând propunerea de eliberare din funcţie.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., raportat la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020 emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. În această privinţă, casând sentinţa, în rejudecare, va constata că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării, motiv pentru care va respinge cererea reclamantei.

În aceleaşi temeiuri de drept, Înalta Curte va respinge însă recursul Administraţiei Prezidenţiale, ca nefondat, constatând că prima instanţă a reţinut cu aplicarea corectă a legii îndeplinirea condiţiilor de acordare a suspendării Decretului nr. 568 din 30.09.2020.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Preşedintele României, B., prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei civile nr. 80 din data de 7 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 80 din data de 7 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, privind suspendarea executării Hotărârii nr. 878/22.09.2020 emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.