Recovery of court costs against public administration despite moot dismissal of normative order challenge

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 1960/2018 privind modificarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal,prin sentinţa nr. 112 din 20 iunie 2019, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să plătească reclamantei suma de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în privinţa soluţiei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 453 din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecata, întrucât instituţia nu se afla în culpa procesuală, acţiunea reclamantei fiind respinsa ca lipsita de obiect.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, nu se poate aprecia că modificarea ordinului în discuţie este datorată (exclusiv) acţiunii formulate de intimata-reclamanta, pentru a se stabili o culpa procesuală în sarcina instituţiei recurente.

Totodată, recurenta a apreciat că ca în mod eronat prima instanţă a obligat instituţia la plata unei sume importante, nejustificat de mare, cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât, pe de o parte, nu se poate susţine noutatea litigiului din perspectiva criteriilor legate de complexitate şi dificultate, si nici din perspectiva naturii juridice a actului atacat, iar pe de alta parte, anularea ordinului atacat nu prezintă un fenomen social nou, care să fi determinat caracterul nou al unei astfel de cauze şi, pe cale de consecinţa, o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaţilor, cât şi în soluţionarea pricinii de către instanţa de judecată.

Aşa fiind, a solicitat aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul diminuării onorariului solicitat de avocat raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depusă în cauza.

Astfel, principiul care trebuie să guverneze soluţionarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată este acela că partea va putea obţine rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se stabileşte realitatea lor, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate vizează acordarea cheltuielilor de judecată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentinţa atacată cu recurs, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Conform textului de lege menţionat, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.

În cauză, se constată că Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1960/2018, contestat, a fost abrogat prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3236/27.12.2018, ce a menţinut condiţia deţinerii unui depozit corespunzător, drept condiţie de desfăşurare a activităţii de comercializare de produse energetice în sistem angro, condiţie eliminată ulterior prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 508/2019, începând cu data de 04.03.2019.

Astfel, s-a reţinut că, întrucât actul administrativ normativ atacat nu a produs efecte juridice faţă de reclamantă, iar până la soluţionarea prezentului litigiu acest act a fost abrogat, acţiunea formulată de reclamantă a rămas fără obiect, însă s-a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată faţă de reclamantă.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 454 din C. proc. civ., potrivit cărora "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere."

În cauză, aşa cum corect a sesizat şi prima instanţă, se reţine că intimata-reclamantă a formulat o plângere prealabilă la data de 02.11.2018 (data transmiterii prin poştă), prin care a solicitat, pentru aceleaşi motive, revocarea în întregime a ordinului atacat, plângere care nu a fost soluţionată, deşi pârâta avea obligaţia de a răspunde acestei plângeri într-un termen de 30 de zile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior introducerii acţiunii (19 decembrie 2018), la data de 04.03.2019 a fost emis Ordinul preşedintelui ANAF nr. 508/2019, prin care pârâta a recunoscut în fapt pretenţiile reclamantei, procedând la abrogarea dispoziţiilor normative ce cuprindeau obligaţia acesteia, în calitate de operator economic ce distribuia şi comercializa în sistem angro produse energetice, fără a deţine un depozit.

Aşadar, recurenta-pârâtă a recunoscut ulterior primului termen de judecată pretenţiile reclamantei, iar prin nesoluţionarea cererii intimatei-reclamante în termenul prevăzut de lege culpa acesteia este dovedită.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul diminuării cheltuielilor de judecată, în speţă a onorariului de avocat, Înalta Curte va avea în vedere Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, conform căreia, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Cod, asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Prin urmare, criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 112 din 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.