Probation officer salary dispute: validity of cumulative inflation index and legal interest for delayed payment of public sector wage differences

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune: - obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare

Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

- obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

- obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 si, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează: cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018 şi sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 807 din 5 martie 2019, a admis excepţia rămânerii fără obiect a capetelor 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins capetele de cerere privind anularea dispoziţiilor Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor sale salariale şi obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în conformitate cu prevederile Legii 153/2017 respectiv la salariul care i-a fost stabilit începând cu 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază, ca rămase fără obiect.

De asemenea, a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în raport cu dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei.

Astfel, a apreciat că soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită pentru că instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018, ordin ce a fost modificat de OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de reclamantă, iar acesta din urmă nu a fost contestat.

3.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

3.2.1. Cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018 a învederat că au fost achitate intimatei-reclamante diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite acestui ordin şi cele încasate, aşa încât a apreciat că se impunea respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect.

Potrivit recurentei, soluţia de obligare la plata diferenţelor salariale restante, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale aferente, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor, întrucât ordonatorul principal a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei şi au fost achitate drepturile salariale acordate prin ordinul în litigiu.

3.2.2. Referitor la acelaşi motiv de recurs, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de actualizare a diferenţelor de drepturi cu rata inflaţiei şi cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv au fost încălcate dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoaşterea de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei.

Astfel, a apreciat că în mod greşit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plaţii, nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuţie, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de ptată, or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, aşa încât nici plata acestora nu se justifică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând anularea OMJ nr. 603/2018, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017, cu acordarea sporurilor şi valorii sectoriale solicitate, şi obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflaţiei şi la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2283/C/19.07.2018 şi OMJ . nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanţă a respins capetele de cerere privind anularea ordinului atacat şi emiterea unui nou ordin ca rămase fără obiect.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a drepturilor salariale, prima instanţă a reţinut că obiectul acesteia subzistă în măsura în care plata diferenţei de drepturi salariale nu a fost efectuată, iar în vederea recuperării totale a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite, reclamanta urmează să beneficieze de plata actualizată cu indicele de inflaţie şi de plata dobânzii legale la această sumă.

1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit ordinului atacat, întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii acestuia.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferenţele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, prin urmare nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în condiţiile în care s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil,

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinele emise s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat şi judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

În consecinţă, în cauză nu se poate reproşa primei instanţe nici încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, cum susţine recurenta.

În fine, cât priveşte susţinerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferenţele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reţine că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 807 din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.