Asset control procedure: Admissibility of unwritten loan contracts from relatives as justification for unexplained wealth accumulation

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin Ordonanţa nr. 1/30.01.2015, pronunţată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2014; a fost admisă sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru controlul averii persoanei cercetate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 13 martie 2015, sub nr. dosar x/2015

Pentru a admite sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. şi a trimite sesizarea spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru controlul averii persoanei cercetate, Comisia de Cercetare a Averilor a reţinut următoarele:

La data de 15.02.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Agenţia Naţională de Integritate a declanşat din oficiu, în lucrarea nr. 7705/A/II/15.02.2013, evaluarea respectării regimului declarării averii, de către A., funcţionar public, fost şef al Administraţiei Finanţelor Publice Oţelul Roşu, judeţul Caras-Severin.

In conformitate cu prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Agenţia Naţională de Integritate a extins evaluarea şi asupra averii soţiei persoanei evaluate, B..

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, perioada supusă evaluării respectării regimului declarării averii este cuprinsă între 18.10.2006 - 31.12.2012 (data numirii în funcţia publică - data încheierii anului fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 49 din 28 februarie 2018, a respins excepţia nelegalei sesizări a instanţei şi cererea de anulare a Ordonanţei nr. 1/30.01.2015, pronunţată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2014, invocate de persoana cercetată A..

A respins excepţia nelegalei sesizări a instanţei pentru perioada 2007 -4.09.2010, invocată de persoana cercetată A..

A respins excepţia prescripţiei extinctive a răspunderii administrative, invocată de persoana cercetată A..

A admis în parte sesizarea formulată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin Ordonanţa nr. 1/30.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, în baza Raportului de evaluare nr. x/08.05.2014, emis de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu persoana cercetată A. şi soţia acesteia, B., şi cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, citat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

A dispus confiscarea de la persoana cercetată A., a sumei totale de 208.564 RON, reprezentând valoarea depunerilor efectuate de terţe persoane în conturile C..

A respins în rest sesizarea formulată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin Ordonanţa nr. 1/30.01.2015.

A obligat reclamanta Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 25.000 RON către persoana cercetată A., cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A respins în rest cererea persoanei cercetate, de obligare a Agenţiei Naţionale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a promovat recurs împotriva sentinţei nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A promovat recurs şi pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursurile promovate de pârâţii A. şi B. au fost îndreptate împotriva aceleiaşi sentinţe de fond, nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Separat pârâtul A. a promovat un recurs împotriva sentinţei întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, 'solicitând respingerea recursului pârâţilor Lupşac, ca nefondat.

Răspunzând întâmpinării, recurenţii-pârâţi A. şi B. au solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamantă, ca neîntemeiate.

Recurentul-reclamant Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamantei Agenţia Naţionala de Integritate, solicitând admiterea acestuia şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii introductive şi, în rejudecare, să se dispună confiscarea sumei stabilite de Comisie ca fiind dobândită ilicit de către pârâţii Lupşac.

Acelaşi recurent-reclamant a formulat întâmpinare şi faţă de recursurile pârâţilor Lupşac, solicitând respingerea acestora ca nefondate, corelativ cu admiterea recursului propriu, pentru motivele invocate.

Recurenţii-pârâţi A. şi B. au formulat întâmpinări faţă de recursurile reclamanţilor Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, solicitând, în principal anularea recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestora, ca nefondate şi ca neîntemeiate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.05.2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursurilor formulate de către reclamanţii Agenţia Naţională de Integritate şi de Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara, excepţie invocată de recurenţii-pârâţi A. şi B., apreciind că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recursul reclamantei ANI vizează admiterea în totalitate a sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi confiscarea diferenţei nejustificate a averii pârâţilor de 2.088.873 RON.

1. Reclamanta ANI a apreciat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept procedural din perspectiva:

1. Greşitei identificări de către instanţa de fond a perioadei de evaluare a averii intimaţilor respectiv perioada 2005-18.10.2006.

2. Realizarea greşită a evaluării averii în perioada de evaluare 18.10.2006-31.12.2012.

3. Situaţia depunerilor cash în conturile bancare

4. Situaţia vânzărilor de fier vechi

Statul Român prin MF prin DGRFP Timişoara a promovat recurs, în acelaşi temei de drept invocând:

- Faptul că autoturismul cumpărat de soţii Lupşac ar fi trebuit înscris la capitolul cheltuieli pentru anul 2006

- nerealitatea contractelor de împrumut pretinse

- caracterul sumelor depuse cash la instituţiile bancare

Recursul comun al soţilor Lupşac (pârâţi) se referă la:

- respingerea excepţiei nelegalei sesizări a instanţei de judecată pentru perioada 2007-4.09.2010

- respingerea excepţiei prescripţiei extinctive a răspunderii administrative în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 449/2015 şi a art. 11 din Legea nr. 176/2010.

- greşita admitere a acţiunii privind contractele de împrumut, raportat atât la condiţiile de formă, şi la admisibilitatea probei cu martori

- nepronunţarea asupra nulităţii procedurii de evaluare

În al patrulea recurs promovat doar de către pârâtul A. se raportează la faptul că:

- Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale de drept material referitoare la prescripţia extinctiva, motivat de împrejurarea că în cauză a intervenit prescripţia extinctiva a răspunderii administrative a Recurentului-pârât Lupşac, pentru presupusele fapte imputate d-sale şi săvârşite până la data de 12.03.2012 inclusiv, prin împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii acestora la data de 12.03.2015,

Toate faptele imputate pârâtului şi săvârşite cu 3 ani înainte de această dată, adică înainte de 13.03.2012, sunt prescrise.

În consecinţă, obiectul prezentei cauze trebuie restrâns la verificarea faptelor imputate săvârşite în perioada 13.03.2012-31.12.2012, care nu sunt prescrise.

- Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea principiului non-retroactivităţii legii, prin aplicarea unei norme substanţiale - definiţia diferenţei semnificative conţinută de art. 18 din Legea 176/2010 - pentru o perioadă în care anterioară datei de 05.09.2010, data la care aceasta a intrat în vigoare.

- Sentinţa recurată a fost dată cu depăşirea limitelor învestirii instanţei, prima instanţă pronunţându-se asupra a altceva decât îi dă dreptul legea, în cadrul procedurii speciale a controlului averii.

Deşi constată că Recurentul Lupsac justifică plusul de avere acumulat prima instanţă extrage anumite operaţiuni si confiscă sumele corespunzătoare acestora, deşi acestea nu sunt corespunzătoare dobândirii unor bunuri, asa cum impune legea (motiv de recurs prevăzut de art. 488, alin. (4), pct. 4 C. proc. civ.).

- Sentinţa recurată a fost dată cu depăşirea limitelor învestirii instanţei, prima instanţă pronunţându-se asupra a altceva decât îi dă dreptul legea, în cadrul procedurii speciale a controlului averii şi sub un al doilea aspect, altul decât cel prevăzut la motivul de casare nr. 1.

Prima instanţă este ţinută de limitele învestirii sale, prin Ordonanţa nr. 1/2015 a Comisiei de Cercetare a Averilor, iar aceasta nu se referă decât la două dintre operaţiunile reţinute de prima instanţă şi care au condus la dispunerea măsurii confiscării - împrumuturile returnate de către numiţii D. şi E. (pag. 6 din Ordonanţă).

- Întreaga procedură de verificare a averii Recurentului-pârât Lupşac fiind nelegală, derulată în afara legii, aşa cum a stabilit şi CCR prin considerentele deciziei pronunţate în urma ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în prezenta cauză.

S-a pretins că există o îndatorire a instanţei de contencios administrativ era aceea de a efectua un control de legalitate, iar dacă procedura s-a desfăşurat nelegal, se impunea constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor nelegale efectuate, a Raportului ANI şi a Ordonanţei Comisiei şi închiderea dosarului.

-nu ar exista diferenţe semnificative intervenite în cererea acestuia

- că s-ar fi încălcat Constituţia şi jurisprudenţa CEDO

- că s-ar fi acordat greşit cheltuielile de judecată

Faţă de aceea că în recurs părţile nu realizează decât într-o mică măsură şi chiar atunci formal critici la adresa soluţiei instanţei de fond reluând aspecte anterioare, instanţa de recurs se vede nevoită a analiza aspectele criticate în mod global, pornind de la cele reţinute, şi criticate din sentinţă, multe aspecte neputând fi încadrate la "critici de legalitate".

1. Pornind cu perioada cercetată, instanţa de fond explicitează de ce în lipsa declaraţiei de avere la data numirii în funcţia publică a lui A. (18.10.2006), au fost făcute verificări ale averii acestuia pentru perioada 2005-2006.

În esenţă, ANI încercă să inducă faptul că în lipsa respectivei declaraţii la data de 18.10.2006 averea cercetatului era 0, ceea ce este absurd.

Câtă vreme aceste verificări au implicat şi Comisia de Cercetare a averilor a cărei Ordonanţă nu a fost criticată de către, ANI aşa zise erori de încadrare în perioada, provin doar dintr-o eronată înţelegere a situaţiei.

În ceea ce priveşte critica respingerii nelegalei sesizări a instanţei cu referire la Ordonanţa nr. 1/30.01.2015 aceasta nu se justifică procedura în faţa Comisiei de Cercetare a Averii având rolul de a administra probe însă nu are atribuţii jurisdicţionale.

După cum se ştie legiuitorul a ales această variantă (în continuitatea vechii Legii 18) însă deşi denumirea este de ordonanţă nu este decât un act de sesizare al instanţei.

A rectifica eventualele calcule şi alte erori, ar face din această procedură administrativă un prim grad de jurisdicţie ceea ce nu s-a dorit.

Faptul că în perioada cercetată pârâtul a avut două funcţii publice nu impune prin nicio prevedere legală art. 188 din Legea nr. 176/2010 realizarea a două, sau mai multe evaluări distincte.

Nici nu ar fi în interesul concret al persoane cercetate detaşarea intervalelor în care a acceptat o funcţie publică, pentru că este normal să se urmărească anual, an după an, veniturile şi cheltuielile acestuia.

Legat de aceasta, în legătură cu excepţia nelegalei sesizări pentru perioada 2007-2010 raportat la o pretinsă neretroactivitate a legii, cu referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008, şi astfel situaţiilor juridice anterioare intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010 (5.09.2010) nu li se pot aplica prevederile unei legi.

Instanţa de fond a făcut un corect istoric al legilor vizând cercetarea averilor, reluarea argumentelor în faţa acestei instanţe de către pârâţi, pe lângă că nu se încadrează în concepţia de recurs nu aduc critici reale.

Pentru ca atât prima instanţă cât şi Comisia de Cercetare a Averii cu răspuns detaliat acestei probleme nu se mai poate afirma altceva decât că în contradictoriu cu susţinerile pârâţilor nu exista decizii ale Curţii Constituţionale, necum texte normative care să prevadă aceasta.

Mai mult o jurisprudenţă consolidată a respins constant astfel de solicitări ori excepţii.

Alt motiv vizează faptul că acuzaţia şi astfel Ordonanţa ar fi echivalente unei "materii penale", faţă de consecinţele posibile. Susţinerile, relativ des întâlnite în astfel de speţe, au primit un răspuns constat jurisprudenţial, specificându-se că nu se poate vorbi despre o incidenţă a art. 6 paragraf 3 din CEDO, de altfel, neexistând nici hotărâri ale CEDO care în evocarea acestui aspect să se refere la caracterul penal al cercetării.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei prescripţiei extinctive a răspunderii administrative termenul fiind de 3 ani anterior sesizării ANI conform interpretării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015.

În primul rând se va reaminti că prin Decizia Curţii s-a respins excepţia de neconstituţionalitate iar în secund faptul că s-au examinat dispoziţiile Legii nr. 176/2010 referitoare la conflictul de interese şi nu cele referitoare la controlul averii.

Nu numai că nicăieri în decizia invocată nu se menţionează expresis verbis intervenirea unei prescripţii extinctive a răspunderii administrative doar faptic acest lucru ar contrazice scopului legii de a cerceta legalitatea dobândirii averii în întreaga perioadă de deţinerea a unei funcţii publice.

De altfel, în această privinţă judecătorul fondului face un expozeu şi o analiză detaliată, care nu sunt în realitate criticate prin recurs.

Motivarea de genul "argumentele instanţei nu sunt bune ci ale mele" nu se pot constitui în veritabile motive de recurs, cum prevăd limitativ dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la recursul pârâtului A. motivul de casare nr. 3 nu reprezintă decât o încercare de sofism, propunându-se a nu se confisca "bunuri dobândite nejustificat", pentru că, în genere, averea este legal dobândită.

Nici "motivul de casare nr. 4" din acelaşi recurs nu poate fi primit, chiar partea recunoscând faptul că s-a făcut vorbire în Ordonanţa despre împrumuturi.

Motivul de casare nr. 5 reia pe mai multe pagini prevederile art. 13-14 din Legea nr. 176/2010, uitând că ne aflăm în faza recursului fără a se indica analiza acestor aspecte cu critica aferentă, de către instanţa de fond.

Motivul 6 se referă la faptul că aproape întreg recursul la aspectul generice ce eventual puteau fi discutate în faţa Comisiei de Cercetare a Averii.

Nici "motivul de casare nr. 7" şi nici nr. 8 nu se referă în concret la Sentinţă ci în abstract la dispoziţii CEDO şi constituţionale pretins a fi încălcate fără un raport factual clar şi expres prevăzut.

Cât priveşte nepronunţarea cu privire la nulitatea procedurii de evaluare regăsită atât în Motivul nr. 4 recursul comun cât şi în Motivul nr. 5 în recursul lui A., cu raportare la Decizia CCR nr. 596/2016, chiar din formulare " nulitatea raportului de evaluare din prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 596/2016, rezultând faptul că nu s-a invocat o veritabilă, excepţie raportat la un aspect, motiv sau procedură, ci practic s-a repus în discuţie pe un alt pretins temei nulitatea raportului, ceea ce uită autorii recursului este ca acest lucru reprezintă o fază anterioară ce trebuie dezbătută în faţa Comisiei de Cercetare a Averii iar rezultatul, Ordonanţa, se analizează.

A reveni din nou şi din nou la actul iniţial fără o critică la Sentinţă, nu poate fi primit în actuala procedură a analizării recursului.

În ceea ce priveşte analiza pe fond a veniturilor şi cheltuielilor C. instanţa va începe cu critica din recursul comun al pârâtelor a ceea ce instanţa de fond a admis, respectiv suma de 208.564 RON reprezentând valoarea depunerilor efectuate de terţe persoane în conturile C..

Acestea vizează critici generale, respectiv inexistenţa obligaţiei pentru anumite condiţii de formă a contractelor de împrumut dublată cu imposibilitatea morală de a întocmi contracte de împrumuturi precum şi o admisibilitate a probei cu martori.

Într-o primă observaţie, valabilă pentru întregul dosar, şi după cum instanţa a subliniat, pentru întreaga procedură din cercetare a averii, litigiile de acest gen se analizează din perspectiva dreptului public şi nu a celui privat. Procedura prevăzută de lege impune o prezentare a probelor/apărări în faţa Comisiei de Cercetare a Averii, doar formal putând să se afirme că în faţa Curţii de Apel - ca instanţă de judecată are loc o judecată de fond.

Sarcina probei revenea fiecărei părţi în a fi precizate şi prezentate în faţa Comisiei.

Astfel, şi în cazul de faţă a pretinde că nu s-au putut realiza înscrisuri, chiar sub semnătură privată pentru contractele de împrumut pretins a fi încheiate cu un deceniu în urmă pentru suma mai mult decât mari mai ales pentru acea perioadă, iar restituirea să se facă atât de diligent prin virament bancar este lipsit de credibilitate.

A invoca o imposibilitate morală de a întocmi un contract de împrumut - este vorba de contracte vizând sume mari şi perioade mari de timp apare rizibil.

Şi pentru că apărătorii invocă chestiuni abstracte instanţa aminteşte că în perioada când ar fi fost date împrumuturile 2007-2009, de profundă criză economică, fierul vechi - din vânzarea căruia să se pretinde a fi provenit sumele împrumutate, căzuse la o valoare derizorie.

Cât priveşte admisibilitatea probei cu martori vechiul C. civ. invocat în art. 1197-1198 nu apare incident, de altfel neexistând nici început de dovadă scrisă.

În aceste condiţii în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea referitor la aceste depuneri.

În ceea ce priveşte autoturismele VWPasat (recurs ANI) şi F. (recurs Statul Român).

- Este real faptul că autoturismul F. a fost omis în tabelul de cheltuieli din Raportul de expertiză însă după cum precizează în mod corect şi instanţa de fond, operaţiunea de cumpărare şi suma aferentă se regăsesc în raportul de completare al expertizei pentru anul 2006.

- Cât priveşte autoturismul x (anul 2009) instanţa de fond menţionează în mod expres de asemenea expertiza a reţinut şi cheltuieli de 11.900 RON efectuate cu achiziţia unui autovehicul x de la G. SRL", astfel că alte analize nu au a fi făcute.

Cum aproximativ în acelaşi sens apar şi argumentate celorlalte critici ale reclamantei, este evident că acestea nu se pot încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte veniturile obţinute din vânzarea de fier vechi se pretinde că înscrisurile justificative provin de la S.C. G. S.R.L. firmă controlată de persoane cercetate şi astfel nu ar fi relevante.

Aspectul, posibil real nu poate fi însă şi reţinut de către instanţă doar pentru repetarea aceloraşi afirmaţii în toate fazele litigiului neînsoţite de dovezi probatorii, cu atât mai mult cu cât sarcina probei revenea ANI.

De asemenea, critica expertizei cu neobservarea atentă a suplimentului la aceasta, nu poate a se mărgini la repetarea poziţiei ANI fără a decela în constau erorile regăsite în acest înscris.

Instanţa de recurs va mai analiza chestiunea invocată atât de ANI cât şi de Statul Român a contractelor de împrumut pretins a fi încheiate cu rudele pârâţilor.

Este vorba despre pretinsul împrumut de la tatăl pârâtei H. - în cuantum de 80.000 RON din anul 2010 respectiv 150.000 RON în anul 2012, 160.000 RON un alt împrumut pretins a fi acordat de Lupşac Ana mama pârâtului în 2012, în total 390.000 RON.

În legătură cu aceste sume instanţa de fond a reţinut că "nu se poate confirma un astfel de împrumut", "nu s-a făcut nicio dovadă a reţinerii sumei respective către persoana pretins împrumutată".

Este de subliniat că aceste reţineri nu au fost contestate de către pârâţi astfel că nerealitatea împrumuturilor amintite este confirmată în mod definitiv.

În aceste condiţii existenţa scriptică/faptică a acestor sume nu poate rămâne doar ca o observaţie ci afectează întreaga cercetare a averii şi întreaga alcătuire a expertizei cu variaţii vizibile în suplimentul la raport.

Toate acestea trebuie menţionate având în vedere scopul Legii nr. 115/1996.

De altfel aceeaşi filosofie a determinat instanţa de fond să confişte suma de 208.564 RON reprezentând depuneri efectuate de terţi în conturile familie Lupşac.

Că lucrurile sunt similare dovedeşte şi o jurisprudenţă care observă că rudele foarte apropiate încep să doneze/împrumute pe cercetaţi tocmai în perioadele supuse analizelor legale. Ca un exemplu de speţă s-a pretins că un părinte a remis celui cercetat diamantele deţinute din anul 1940, nu la începutul anilor 1990 ci chiar când acesta a deţinut funcţia de prefect.

În ceea ce priveşte critica neacordării în fond a cheltuielilor de judecată proporţional, instanţa le-a cuantificat la 25.000 RON dintr-un total de 39.755,05 RON, criticându-se că s-au admis doar 10% din pretenţiile ANI.

Aspectul, real, nu poate fi reţinut, întrucât, analize şi apărări nu s-au făcut doar pe fondul (cuantumul) pretenţiilor ca şi pe o mulţime de excepţii invocate de pârâţi (pct. 7,8,9 Sentinţă).

De altfel, pe două pagini în finalul Sentinţei este precizat acest lucru "in extenso".

Faţă de toate cele analizate mai sus apar întemeiate recursurile ANI şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor însă numai în ceea ce priveşte veniturile obţinute din contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice - rude şi afini ai persoanele cercetate.

Recursurile persoanelor cercetate urmează a fi respinse.

În aceste condiţii faţă de partea admisă din recursurile ANI, în raport de cuantumul cheltuielilor pretinse de pârâţi, instanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că suma de 10.000 RON apare ca identificând valoarea cheltuielilor la care ANI urmează fie obligată.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate, recursurile ANI şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor apar întemeiate în ceea ce priveşte problema contractelor de împrumut încheiate de pârâţi cu persoane fizice inclusiv cu afini, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, urmează a fi casată sentinţa şi confiscată şi suma de 380.000 RON .

Restul motivelor de recurs neîncadrându-se în ceea ce priveşte reclamanţii în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar cele două persoane cercetate împreună în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. iar doar A. în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. recursurile vor fi respinse în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanţii Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza în limitele casării:

Dispune confiscarea de la persoana cercetată A. şi a sumei de 390.000 RON reprezentând veniturile obţinute din contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice, inclusiv cu rudele şi afinii persoanei cercetate.

Obligă reclamanta Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON către persoana cercetată A. cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge recursurile formulate de pârâţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2021