Administrator's joint tax liability reinstated; annulment quashed and remanded for good-faith review.

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civiă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii:

- anularea deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 79/31.10.2018, emisă de către DGRFP Cluj-Napoca - Comisia de Analiză a Soluţionării Contestaţiilor împotriva Deciziilor de Angajare a Răspunderii Solidare;

- anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/2.05.2018, emisă de către DGRFP Cluj-Napoca - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii;

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar acesta din urmă a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea litigiului.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea din 13 mai 2019, au fost respinse atât cererea de abţinere formulată de judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei, cât şi cererea de recuzare depusă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Prin sentinţa nr. 102/CA/2019-PI din 24 mai 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Cluj-Napoca - Comisia de Analiză a Soluţionării Contestaţiilor împotriva Deciziilor de Angajare a Răspunderii Solidare şi DGRFP Cluj-Napoca - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii.

A anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 79/31.10.2018 emisă de către DGRFP Cluj-Napoca - Comisia de Analiză a Soluţionării Contestaţiilor împotriva Deciziilor de Angajare a Răspunderii Solidare.

A anulat decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.05.2018, emisă de către DGRFP Cluj-Napoca - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii.

De asemenea, a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca la plata sumei de 4524,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 13 mai 2019, precum şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă, au promovat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pârâtele au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii prin care cererea sa de recuzare a fost respinsă, precum şi a hotărârii prin care a fost soluţionat fondul cauzei şi, urmare a rejudecării procesului, respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca nefondată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că judecătorul care a pronunţat încheierea din data de 13.05.2019, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare, nu a observat temeiul identic al actelor administrative care au făcut obiectul analizei în dosar nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea, privind răspunderea solidară a reclamantului, ca administrator statutar al debitoarei fiscale insolvente "B." S.R.L., cu cel al actelor administrativ-fiscale contestate în cadrul litigiului pendinte.

Măsurile asigurătorii luate asupra patrimoniului acestuia, menţionează recurentele, contestate în litigiul anterior, sunt cele care au prefigurat emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare a reclamantului, deci scopul şi cauza tuturor actelor administrative emise sunt identice.

Astfel, în contextul în care reclamantul a înţeles să invoce explicit soluţia dată în litigiul anterior, iar judecătorul litigiului pendinte a formulat cerere de abţinere, recurentele susţin că starea de incompatibilitate a acestuia din urmă era evidentă.

Referitor la fondul cauzei, recurentele au criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă, menţionând că anularea actului administrativ se întemeiază pe interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

În cadrul motivelor de recurs s-a menţionat că argumentele şi înscrisurile depuse în probaţiune de pârâte nu au fost luate în considerare de către judecătorul fondului, deşi reclamantul înstrăinase în dauna creditorului fiscal două mijloace de transport în cursul anului 2017, pe care le-a sustras de la urmărirea silită.

În plus, au precizat recurentele, judecătorul fondului nu a avut în vedere nici faptul că prin analiza balanţei de verificare aferentă lunii octombrie 2017 s-a constatat că acesta nu a înregistrat în evidenţele specifice ale societăţii administrate obligaţiile de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. x/2017, deşi simpla lor contestare nu înlătură această obligaţie.

De asemenea, recurentele au mai învederat că instanţa de fond nu a avut în vedere nici împrejurarea că reclamantul nu a efectuat nicio formalitate în vederea deschiderii procedurii insolvenţei, fapt care denotă evidenta sa rea-credinţă în calitate de administrator statutar şi societar, iar valorizarea soluţiei pronunţate în dosar nr. x/2018 de Curtea de Apel Oradea, referitoare la creanţele fiscale, ca o prezumţie legală aproape irefragabilă, a fost făcută într-o manieră incorectă în contextul în care hotărârea nu este definitivă, iar anularea în sine a creanţelor a fost parţială.

Intimatul-reclamant nu s-a prezentat în instanţă la termenul stabilit pentru judecarea recursului şi nici nu a depus întâmpinare sau note scrise prin intermediul cărora să formuleze apărări.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată, precum şi încheierea dată în cauză la data de 13.05.2019, în Camera de Consiliu, prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:

Preliminar, având în vedere cronologia soluţionării cererii de recuzare formulată de pârâta DGRFP Cluj-Napoca şi a cererii introductive formulate de către reclamant, precum şi împrejurarea că, atât încheierea din data de 13 mai 2019, cât şi sentinţa prin care a fost soluţionat fondul cauzei au fost atacate cu recurs de către recurentele-pârâte, Înalta Curte urmează a proceda la analizarea criticilor formulate împotriva acestora în ordinea în care hotărârile au fost pronunţate.

Prin urmare, în ceea ce priveşte încheierea din data de 13 mai 2019, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului pe fond, instanţa de recurs reţine că judecătorul cererii a apreciat corect asupra inaplicabilităţii în cauză a cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, în cauză nu subzistă nici chiar interdependenţa dintre actele administrative reprezentate de decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.05.2018 şi decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.11.2017, ambele fiind emise în proceduri distincte, având deci individualitate proprie, în pofida faptului că singurul element comun al acestora este reprezentat de reclamantul A..

În plus, nu este de neglijat împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost anulată într-un litigiu precedent, pentru lipsa motivelor care constituie temeiul de fapt al acesteia, de acelaşi judecător desemnat să soluţioneze şi cererea de anulare a deciziei de angajare a răspunderii solidare, astfel încât antepronunţarea judecătorului nu poate fi evocată cu succes, aceasta activându-se doar în condiţiile în care, teoretic, ar fi avut loc o veritabilă analiză a situaţiei faptice şi a normelor de drept aplicabile, cu privire la fondul şi nu la forma actului administrativ.

Prin urmare, cererea de recuzare a fost judicios respinsă de către judecătorul care a procedat la analizarea acesteia.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de recurs reţine că, în esenţă, prima instanţă a precizat că dispoziţiile art. 25 Codul de procedură fiscalălă nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului, ci dimpotrivă, impune probarea relei-credinţe, existenţa acesteia constituind una dintre cele două condiţii prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut ca fiind în favoarea reclamantului sentinţa nr. 130/2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. x/2018 şi sentinţa civilă nr. 118/2018 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. x/2017, ambele nedefinitive la momentul soluţionării în fond a litigiului pendinte, prin care a fost anulată creanţa fiscală principală, în cuantum de 10.482.645 RON, stabilită în sarcina societăţii B. S.R.L. prin decizia de impunere xnr. 101/30.05.2017, respectiv prin care s-a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/2017.

Apreciind că nu se poate susţine cu just temei că reclamantul a fost de rea-credinţă prin neachitarea datoriilor fiscale sau prin nedeclararea insolvenţei şi că până la definitivarea litigiilor administrativ-fiscale menţionate nu se cunoaşte valoarea totală a obligaţiilor fiscale eventual datorate de societatea al cărei administrator este reclamantul, creanţa fiscală nefiind certă, lichidă şi exigibilă, cuantumul acesteia determinând deschiderea procedurii insolvenţei, instanţa de fond a validat susţinerile reclamantului, în sensul că demersul său judiciar privind anularea deciziei de impunere lasă provizoriu fără interes formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, procedând astfel la admiterea acţiunii cu consecinţa anulării deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a deciziei de angajare a răspunderii solidare contestate.

Contextualizând cadrul factual avut în vedere de către instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, la momentul pronunţării sentinţei atacate, sentinţa nr. 130/CA/2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, prin care a fost anulată în parte creanţa fiscală impusă societăţii B. S.R.L. prin decizia de impunere xnr. 101/2017, respectiv pentru suma de 10.482.645 RON reprezentând contribuţii sociale obligatorii, din totalul de 16.609.278 RON înregistrat în evidenţele fiscale la data de 02.05.2018 când a fost emisă decizia de angajare a răspunderii solidare, nu era definitivă, termenul stabilit pentru judecarea recursurilor declarate împotriva acesteia de către organele fiscale pârâte în cauză fiind 09.06.2021.

Importanţa cuantumului obligaţiei fiscale a societăţii debitoare B. S.R.L. al cărei administrator este reclamantul, din care decurge evident şi dimensiunea atragerii răspunderii solidare a acestuia, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015, nu poate fi negată, în economia soluţionării cauzei constituind un aspect esenţial.

Cu toate acestea însă, nu poate fi pus la îndoială caracterul cert, lichid şi exigibil al acestor obligaţii fiscale ale societăţii debitoare, din moment ce decizia prin care au fost impuse constituie titlu executoriu.

Prin urmare era necesar ca instanţa de fond să ia în considerare o eventuală temporizare a soluţionării prezentei cauze, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a litigiului în care a fost contestată decizia de impunere xnr. 101/30.05.2017, dată fiind legătura de interdependenţă dintre cele două judecăţi, precum şi relaţia cauză-efect dintre acestea, ţinând seama de împrejurarea că starea de insolvabilitate a societăţii al cărei administrator este reclamantul, faţă de care s-a decis atragerea răspunderii solidare, a fost determinată, în principal, tocmai de neplata acestor obligaţii fiscale, fapt care însă nu s-a întâmplat.

În atare condiţii, cum circumstanele faptice ale litigiului de faţă nu au fost elucidate de către instanţa de fond, potrivit celor anterior menţionate, Înalta Curte precizează că se află în imposibilitatea efectuării controlului de legalitate ale hotărârii atacate, fiind necesară, în vederea justei soluţionări a cauzei, dezlegarea corectă a tuturor împrejurărilor de fapt, aspect care nu poate fi operat de către instanţa de recurs.

În consecinţă, faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, constatând că maniera în care prima instanţă a înţeles să soluţioneze cauza echivalează, practic, cu nesoluţionarea fondului, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a proceda la admiterea recursurilor declarate de către pârâte, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu prilejul rejudecării, judecătorul fondului va avea în vedere soluţia definitivă ce se va pronunţa în dosar nr. x/2018, sub aspectul întinderii obligaţiilor fiscale ale debitoarei B. S.R.L. şi va aprecia asupra îndeplinirii în cauză a condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului, având în vedere calitatea de administrator al societăţii anterior menţionate, ţinând seama şi de prevederile legale conţinute de Legea nr. 31/1990 republicată, care enumeră printre obligaţiile administratorilor şi cele referitoare la îndeplinirea tuturor îndatoririlor prestabilite de prevederile legislative, de a asigura gestiunea activităţii curente a societăţii, obligaţia de a răspunde solidar faţă de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun. conform art. 73 din aceeaşi lege, precum şi de principiilor statuate de Codul de procedură fiscală referitoare la obligaţia de cooperare şi bună credinţă.

De asemenea, instanţa de fond va aprecia asupra conduitei reclamantului intimat, respectiv dacă aceasta se circumscrie sferei elementelor caracteristice noţiunii sau conceptului bunei-credinţe, care, în cea mai largă definire, are în vedere o convingere intimă a unei persoane că ceea ce face este bine, conform legii, elementele bunei-credinţe (bona fide) fiind reprezentate de valorile juridice corespunzătoare valorilor morale ale onestităţii, elemente care reprezintă o consecinţă a transferării unui grup de fapte psihologice (loialitatea, prudenţa, ordinea şi temperanţa) în sfera dreptului şi va stabili dacă eventuala pasivitate dovedită a reclamantului, contrară tuturor acestor elemente prin raportare la îndatorirea administratorului de "a face" pentru a respecta şi îndeplini obligaţiile stabilite de lege, respectiv inacţiunea/lipsa diligenţelor, nu se încadrează în sfera şi accepţiunea codului de procedură fiscală, ca fiind calificată rea-credinţă, atât din perspectiva înstrăinării mijloacelor de transport în anul 2017, fără ca sumele obţinute să revină societăţii căreia îi aparţineau pentru stingerea obligaţiilor fiscal, cât şi a operaţiunilor de încasări şi plăţi, prin casă, efectuate după data de 05.10.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva încheierii din 13 mai 2019 şi sentinţei nr. 102/CA/2019-PI din 24 mai 2019 ale Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.