Salary recalculated for judicial staffer as Ministry appeal in pay dispute fails

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti a solicitat:

- obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de reîncadrare în care îndemnizaţia de încadrare să fie stabilită începând cu 09 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

- obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare în care îndemnizaţia de încadrare să fie stabilită începând cu 01 decembrie 2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, dar şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

- luarea de către ambii pârâţi a măsurilor care se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la data scadenţei până la plata efectivă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, şi, în consecinţă, a obligat autorităţile pârâte la plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform O.M.J. nr. 2066/C/24.05.2018, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă (01 octombrie 2004) până la plata efectivă;

- a respins, ca fiind rămase fără obiect, capetele de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de încadrare pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 decembrie 2015 şi în continuare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 153 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, înlăturarea obligaţiei la plata diferenţelor salariale stabilită de instanţa de fond în sarcina sa.

Recurentul-pârât a învederat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, consacrat de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât s-a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale deşi, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat acest lucru.

Mai susţine că, instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale, în condiţiile în care instanţa angajatoare este cea care are această atribuţie, în acest sens fiind şi Decizia nr. 13/13.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2016.

Atribuţia ministrului justiţiei este de a emite ordinul de salarizare, a Ministerului Justiţiei de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, iar în acest context, obligarea Ministerului Justiţiei este lipsită de temei legal, aceasta neavând calitate procesuală pasivă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 martie 2019, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat, ca motiv de casare circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, consacrat de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a încălcat acest principiu întrucât s-a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale deşi, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat acest lucru.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat luarea de către ambii pârâţi a măsurilor care se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la data scadenţei până la plata efectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reţine că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere cu care nu fusese învestită în prealabil prin acţiune şi, în consecinţă, respinge criticile recurentului-pârât privind încălcarea principiului disponibilităţii părţilor.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Justiţiei referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive, vor fi respinse, ca nefondate.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, pentru a fi obligat la plata diferenţelor salariale, derivate dintr-un raport de muncă, deşi, această autoritate se interpune în lanţul administrativ care conduce, în final, la plata acestora către intimatul-reclamant.

Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite, respectiv cel care împarte resursele financiare către Curţile de Apel (şi acestea, mai departe, către Tribunalele arondate), resurse din care se plătesc salariile personalului din autoritatea judecătorească, Ministerul nefiind o autoritate care se rezumă doar la gândirea şi realizarea strategiilor de politică a statului în domeniul justiţiei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul de Justiţie are următoarele funcţii principale: a) elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei, al prevenirii şi combaterii corupţiei şi formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanţă cu obiectivele programului de guvernare; c) reglementează cadrul normativ şi instituţional al sistemului judiciar şi al înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; d) coordonează şi controlează aplicarea unitară şi respectarea normelor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; e) asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar şi a înfăptuirii justiţiei ca serviciu public; e^1) asigură resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public; f) veghează la respectarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, prin mijloacele şi procedurile puse la dispoziţie prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; g) reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate şi competenţă specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; h) este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaţionale, potrivit tratatelor la care România este parte şi instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene; i) coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referinţă specifice din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 şi integrează informaţiile solicitate autorităţilor în virtutea acestei funcţii; reprezintă statul şi guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeaşi Hotărâre de Guvern, în cadrul atribuţiilor grupate la pct. VII al menţionatului art. 6, punct intitulat "domeniul gestionării resurselor", Ministerul Justiţiei deţine atribuţia de a organiza şi conduce contabilitatea, de a organiza activitatea de control financiar preventiv propriu, precum şi pe aceea de a asigura salarizarea personalului şi centralizarea situaţiilor financiare.

Este de subliniat că această hotărâre de Guvern, emisă în anul 2009, prin care a fost organizată activitatea Ministerului Justiţiei a suferit modificări de mai multe ori de-a lungul timpului, iar, în anul 2016, prin H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016, pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, precum şi pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 361 din 11 mai 2016), a fost introdusă, în mod expres, această atribuţie de a asigura salarizarea personalului.

Această atribuţie, precizată în mod expres la nivelul anului 2016, se adaugă şi explică, în mod concret, unul din scopurile funcţiei Ministerului care se regăseşte enunţată în art. 5 lit. e) indice 1, şi anume, de a asigura resursele financiare necesare administrării justiţiei ca serviciu public, această funcţie fiind, de asemenea, introdusă, între cele ale Ministerului, tot în anul 2016, prin aceeaşi H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Prin urmare, la nivelul anului 2016, s-a resimţit necesitatea legislativă de a fi modificat conţinutul hotărârii de Guvern anterioare ce reglementa activitatea Ministerului Justiţiei cu prevederi exprese privind implicarea directă şi de netăgăduit a Ministerului în aspecte legate de salarizarea personalului din autoritatea judecătorească, prevederile legale mai sus redate demonstrând contrariul celor susţinute de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte atribuţiile şi funcţiile acestui minister, situaţia expusă fiind diferită de cea a Ministerului de Interne, instituţie avută în vedere prin considerentele Deciziei nr. 13/13.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2016.

Această decizie a Înaltei Curţi are, într-adevăr, o valoare obligatorie, însă valoarea sa obligatorie se circumscrie situaţiei de drept analizate care se referă la calitatea procesuală pasivă a Ministerului de Interne.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, reţine că dispoziţia de obligare a pârâtului la plata diferenţelor salariale a avut în vedere calitatea Ministerului Justiţiei de ordonator principal de credite, fiind subsecventă admiterii capătului principal de cerere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerului Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 153 din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.