Appellate court's appeal on judicial officers' salary differences declared inadmissible for lack of procedural interest, leaving original salary obligation in force

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03 mai 2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Tribunalul Mureş, au solicitat:

- obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin de salarizare, pentru fiecare reclamant în parte, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON (prin includerea atât a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, cât si a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015), începând cu data de 01 decembrie 2015, dar şi pentru viitor;

- plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit primului petit, începând cu data de 01 decembrie 2015, (prin includerea atât a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, cât şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, rezultând VRS 463,5 RON), dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată cu rata inflaţiei şi daune moratorii, constând în dobânda legală (penalizatoare), începând cu data scadenţei fiecărei sume în parte şi până la data plăţii efective şi integrale a sumelor menţionate la pct. nr. 1 din prezenta, în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011;

- obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plătii diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit petitelor 1 şi 2, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4042 din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de către pârâţi, ca nefondate;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Tribunalul Mureş;

- a admis excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte primul capăt de cerere;

- a respins cererea având ca obiect obligarea pârâţilor la emiterea unor noi ordine de salarizare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, ca rămasă fără obiect;

- a obligat pârâţii Tribunalul Mureş şi Tribunalul Braşov la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale corespunzătoare reactualizate, precum şi a dobânzii legale;

- a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor băneşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4042 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Braşov, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de actualizare cu indicele preţurilor de consum şi acordare a dobânzii legale pentru diferenţa dintre indemnizaţiile încasate şi cele stabilite prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018.

Recurenta-pârâtă a învederat că pentru plata daunelor moratorii aferente diferenţelor de indemnizaţii ce urmează a se plăti retroactiv, începând cu data de 09 aprilie 2015, nu este îndeplinită condiţia previzibilităţii prejudiciului, astfel cum aceasta este definită de art. 1533 din C. civ.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Totodată, interesul trebuie să fie determinat, această condiţie vizând stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială şi la plata diferenţelor salariale în valoare actualizată cu rata inflaţiei şi daune moratorii, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere obligaţiile stabilite în sarcina pârâţilor prin dispozitivul sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/2018, emis pe parcursul soluţionării cauzei în fond, s-a dispus recalcularea valorii de referinţă sectorială prin includerea procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 începând cu data de 09 aprilie 2015, motiv pentru care instanţa de fond a respins cererea având ca obiect obligarea pârâţilor la emiterea unor noi ordine de salarizare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, ca rămasă fără obiect.

În acest context, instanţa de fond, în raport de perioadele în care reclamanţii au activat în circumscripţia fiecărui angajator pârât în cauză, respectiv Tribunalul Mureş şi Tribunalul Braşov, i-a obligat pe aceştia din urmă la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale corespunzătoare reactualizate, precum şi a dobânzii legale.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că prin dispozitivul sentinţei recurate nu s-a stabilit nicio obligaţie în sarcina recurentei-pârâte Curtea de Apel Braşov şi, în consecinţă, nu se poate identifica folosul practic ce poate fi realizat de această parte în concret în eventualitatea admiterii căii de atac exercitate. Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtei nu este deteminat, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Braşov, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei civile nr. 4042 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.