RCA total damage compensation cap at 75% of market value and refusal of postponement for unproven legal representation

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 13155/13.02.2018, emisă de pârât, în ce priveşte art. 1 referitor la cererea de plată emisă pentru suma parţială de 11.634 RON şi, în consecinţă, obligarea pârâtului la reanalizarea cererii de plată în ce priveşte acordarea sumei totale de 28.854,17 RON, ce reprezintă daunele materiale produse ca urmare a accidentului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4884 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4884 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 51 alin. (4), alin. (9) şi alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare întrucât i-a respins cererea de amânare formulată de apărătorul ales la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond. Prin urmare, a fost privat de dreptul la un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat, totodată, şi principiul contradictorialităţii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 martie 2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 51 şi ale art. 52 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziţii, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/28.02.2017, reclamantul a solicitat plata de despăgubiri din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fără a solicita o sumă anume reprezentând contravaloarea despăgubirii, ulterior formulând cererea de plată înregistrată sub nr. x/11.04.2017, prin care a solicitat acordarea despăgubirii pentru daună totală.

Urmare avizării de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost constituit dosarul de daună nr. Rx, dosar x.

Prin Decizia nr. 13155/13.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 11.634 RON.

Împotriva deciziei menţionate, reclamantul a formulat contestaţie, criticând, în parte, soluţia privind respingerea cererii de plată.

Criticile recurentului-reclamant privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 51 alin. (4), alin. (9) şi alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (4), (9), (10) şi (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

"(...) (4) În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi material (…) (9) Despăgubirile nu pot depăşi: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale. (10) Dauna totală se defineşte ca fiind situaţia în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului (...) (12) Se defineşte dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului".

Înalta Curte are în vedere că aceste dispoziţii trebuie coroborate cu prevederile art. 52 alin. (1) si (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform cărora, "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pa baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marca, tip, model, caracteristici tehnice si dotări, an de fabricaţie, având un parcurs in kilometri si o stare de întreţinere comparabile. (2) Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciata în dovedirea prejudiciului suferit."

Interpretând logic şi sistematic aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că autoritatea pârâtă are obligaţia de a garanta cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative şi din evaluarea stabilită pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România.

În speţă, în cadrul instrumentării dosarului de daună, din analiza documentelor, s-a concluzionat faptul că avarierea se încadrează în cazul de daună totală, care are aplicabilitate în toate cazurile în care valoarea reparaţiei unui autoturism depăşeşte 75% din valoarea de piaţă a acestuia, motiv pentru care intimatul-pârât a procedat la o evaluare folosind sistemul de specialitate B., potrivit căruia valoarea de piaţa medie a acestui tip de autoturism este în cuantum 15.512 RON, iar conform art. 51 alin. (9), (10) şi (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 valoarea maximă a despăgubirii a fost calculată astfel: 15.512 RON x 0,75% = 11.634 RON.

Înalta Curte reţine că, deşi reclamantul a susţinut că avarierea autoturismului se încadrează în cazul de daună majoră, prin cererea de plată nr. x/11.04.2017, a solicitat acordarea despăgubirii pentru cazul de daună totală şi nu despăgubirea conform devizului de reparaţie. De altfel, recurentul-reclamant a depus doar un deviz estimativ de reparaţie, nedepunând la dosar acte din care să rezulte că ar fi reparat în mod efectiv autoturismul şi nici că ar fi plătit suma pe care o solicită cu titlu de despăgubire către vreo unitate service.

În consecinţă, instanţa de control judiciar, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că în mod corect pârâtul a stabilit despăgubirile raportat la suma maximă de despăgubire calculată cu ajutorul sistemului B. şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 51 alin. (9), (10) şi (12) şi de art. 52 alin. (1) - (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Criticile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului la apărare, a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a principiului contradictorialităţii, raportat la respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul său ales la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond, sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că cererea de amânare formulată pentru termenul la care au avut loc dezbaterile în fond a fost înaintată de avocat C., fără să existe la dosarul cauzei nicio dovadă că aceasta îl reprezintă pe reclamant. Deşi prin cererea de amânare doamna avocat menţionează că are calitatea de apărător ales al reclamantului, nu a ataşat şi o împuternicire avocaţială în acest sens şi nici nu a indicat contractul de asistenţă juridică în baza căruia ar fi fost împuternicită să îl reprezinte pe reclamant.

Totodată, instanţa de recurs constată că toate actele de procedură depuse de reclamant în cauză (cerere de chemare în judecată şi răspuns la întâmpinare) au fost formulate personal de către acesta şi nu prin apărător ales.

În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de amânare formulată de doamna avocat C., având în vedere că la dosarul instanţei de fond nu există nicio dovadă că aceasta îl reprezintă pe reclamant.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 din C. proc. civ. şi a principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond a acordat părţilor posibilitatea de a-şi prezenta şi argumenta cererile, de a-şi susţine punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei şi de a administra probele ce le consideră necesare, părţile fiind legal citate pentru termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile cauzei în fond şi având posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, precum şi de a se prezenta personal în faţa instanţei de judecată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi faptul că instanţa de fond a acordat posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise, dispunând în acest sens amânarea pronunţării în cauză, conform dispoziţiilor art. 396 din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speţă, nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii sau a dreptului la apărare al recurentului-pârât, iar sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză şi cu respectarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Având în vedere că intimatul-pârât nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate, urmează a se respinge cererea de acordare a acestora, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4884 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.