Insurers' Guarantee Fund appeal dismissed in dispute over surrender value of insurance policy terminated by insurer insolvency before three-year term

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 9430/03.10.2017, emisă de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1955 din 24 aprilie 2018 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 9430/03.10.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să admită cererea de plată pentru suma de 1875 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1955 din 24 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 martie 2019, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin Decizia nr. 9430/03.10.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost respinsă cererea de plată înregistrată sub nr. x/26.07.2016, prin care reclamanta A. a solicitat contravaloarea primei de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită ca urmare a denunţării poliţei de asigurare Tezaur Nou (iunie 2010) nr. x.

Pentru a dispune respingerea cererii de plată, pârâtul FGA a reţinut, în esenţă, că reclamanta a achitat primele de asigurare pe o perioadă de 2 ani din 10 ani (durata plăţii primelor) în cuantum de 2.085,84 RON, iar durata trecută până la data denunţării este sub 3 ani, nefiind astfel îndeplinite dispoziţiile prevăzute la capitolul 1, 1.37 şi la capitolul 13 din Condiţiile generale de asigurare.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător".

Dispoziţiile art. 11 din din Legea nr. 213/2015 prevăd că: "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Conform art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015:,,(1) Fondul are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare stability de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificate privind daunele înregistrate."

Din analiza acestor dispoziţii legale, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond a avut în vedere, în soluţionarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât şi condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Se reţine că la data de 08 iunie 2017, reclamanta a depus o notificare de denunţare a poliţei de asigurare facultativă nr. x, o cerere prin care a solicitat încasarea valorii de răscumpărare, ca urmare a falimentului societăţii, precum şi o cerere de plată a sumei de 1.875 RON cu titlu de despăgubiri, adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, aceasta achitând prime de asigurare în valoare de 2.085,84 RON, din care pentru asigurarea de bază 1.875,60 RON, conform referatului depus la dosarul instanţei de fond.

Este adevărat că, potrivit Anexei 1 la Condiţiile generale de asigurare taxa de răscumpărare totală în cazul poliţelor cu primă eşalonată este de 100%, dacă nu s-au împlinit 3 ani de asigurare, dar în cazul în care se împlinesc 3 ani de asigurare şi sunt achitate primele aferente acestor 3 ani, asiguratul are dreptul, astfel cum rezultă din Anexa 1 la Condiţiile generale de asigurare la plata valorii de răscumpărare, iar în această situaţie, asigurătorul reţine o taxă de răscumpărare calculată conform Anexei 1.

Înalta Curte are în vedere că reclamanta a achitat primele aferente celor 3 ani de asigurare şi, deşi încetarea contractului a intervenit înainte de expirarea celor 3 ani, cererea de denunţare a contractului a fost formulată întrucât faţă de debitoarea B. S.A. s-a deschis procedura falimentului, iar aceasta nu îşi mai putea îndeplini obligaţiile de plată, cât timp drepturile de creanţă născute din poliţele de asigurare încheiate au fost preluate de către Fondul de garantare a asiguraţilor. Practic, condiţiile contractuale impuse pentru a fi achitată de către asigurător valoarea de răscumpărare operează în situaţia în care asigurătorul îşi continuă activitatea şi îşi îndeplineşte propriile obligaţii contractuale, ipoteză care nu se identifică în cauză.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor legale invocate chiar de recurentul-pârât, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia obligaţiile contractuale ale asigurătorului, iar atât timp cât creanţele faţă de asigurător au fost preluate de acesta, asiguraţilor le revine obligaţia de a formula cererile de plată în termenul prevăzut de Legea nr. 213/2015. În aceste condiţii, având în vedere şi că asigurătorul nu mai are posibilitatea de a garanta riscul asigurat în perioada rămasă până la expirarea perioadei de trei ani, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, apreciază că nu i se poate pretinde asiguratului să formuleze solicitarea de reziliere a poliţei după expirarea celor trei ani pentru obţinerea valorii de răscumpărare, inferioară valorii primelor plătite.

Nu în ultimul rând, instanţa de recurs reţine că potrivit dispoziţiilor art. 13.3 lit. c) din Condiţiile de asigurare, "Contractul de asigurare încetează în una din următoarele situaţii, oricare din ele survenite iniţial: (…) c) neachitarea primei de asigurare la termenele stabilite prin contract şi expirarea perioadei de suspendare şi nu au trecut 3 ani de la începutul asigurării".

Astfel, în momentul în care valoarea primelor aferentă întregii perioade de 3 ani era plătită anterior expirării acestei perioade, situaţie incidentă în cauză, clauza referitoare la termen nu mai opera în favoarea asigurătorului, întrucât acesta continua să garanteze riscul asigurat până la expirarea celor 3 ani.

În consecinţă, întrucât clauza opera în favoarea sa, asiguratul avea posibilitatea de a renunţa la aceasta.

În concluzie, se reţine că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de plată a reclamantei, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1955 din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.