Suspended administrative tax contestation due to criminal referral: failure to meet conditions under Fiscal Procedure Code and violation of reasonable time limit

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 400/31.10.2017, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

- anularea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. x/15.05.2017 şi a Raportului de verificare fiscală nr. x/15.05.2017 cu privire la următoarele sume: 696.638 RON, reprezentând impozit privind veniturile a căror sursă nu a fost identificată, suma de 397.418 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului privind veniturile a căror sursă nu a fost identificată, suma de 264.235 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente impozitului privind veniturile a căror sursă nu a fost identificată;

- exonerarea de la plata sumelor menţionate la punctul 2;

- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/15.05.2017, până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea acesteia.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 272 din 17 decembrie 2018, Curtea de de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere şi a raportului de verificare fiscală;

- a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x/15.05.2017 şi a Raportului de verificare fiscală nr. x/15.05.2017, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca inadmisibil;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

- a anulat Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 400/31.10.2017;

- a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantul A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/15.05.2017;

- a respins capătul de cerere privind exonerarea de la plata sumelor stabilite prin decizia de impunere, ca neîntemeiat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 272 din 17 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Apreciază că din analiza înscrisurilor de la dosarul cauzei, rezultă suspiciuni de fraudă, acestea fiind suficiente pentru suspendarea soluţionării pe fond a contestaţiei formulate de intimat.

Totodată, recurenta-pârâtă susţine că a sesizat organele de urmărire penală şi că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de verificare fiscală nr. x/15.05.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei personale nr. x/15.05.2017, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08 aprilie 2019, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile pe care recurenta-pârâtă le subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Potrivit acestui motiv de casare, casarea unor hotărâri se poate solicita când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă privind greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt neîntemeiate.

Prin Decizia de impunere nr.x/15.05.2017, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, au fost stabilite în sarcina reclamantului un impozit pe venit suplimentar în sumă de 696.638 RON, dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 397.418 RON şi 264.235 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

Împotriva deciziei de impunere reclamantul a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 400/31.10.2017, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, reţinându-se că organele de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sesizarea penală nr. x/29.05.2017.

S-a apreciat că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de verificare fiscală în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei personale nr. x/15.05.2017 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Conform art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum şi la înscrisurile existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv sesizarea organelor în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare de către autoritatea administrativă, precum şi existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin actele administrativ fiscale contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că nu este îndeplinită condiţia privind sesizarea organelor în drept, având în vedere că din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în data de 12 noiembrie 2018, rezultă că la această unitate de parchet nu există înregistrate cauze cu privire la sesizarea penală nr. x/29.05.2017.

Deşi în motivele de recurs recurenta-pârâtă a făcut referire la existenţa unui borderou din care ar reieşi transmiterea sesizării penale nr. x/29.05.2017 către organul de urmărire penală, instanţa de control judiciar reţine, pe de o parte, că acesta nu a fost depus la dosarul cauzei, iar pe de altă parte, acest fapt nu înlătură concluzia instanţei de fond, în condiţiile în care la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a primit şi nu s-a înregistrat sesizarea penală nr. x/29.05.2017.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reţine că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiţia privind existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin actele administrativ fiscale contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Fără a face aprecieri cu privire la forţa probantă a înscrisurilor prezentate de recurenta-pârâtă ori cu privire la argumentele de fapt şi de drept invocate în timpul controlului fiscal sau în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al declaraţiilor persoanei fizice verificate cu privire la sursa fondurilor utilizate în perioada supusă verificării fiscale, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea declaraţiilor persoanei fizice, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate absolută să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamant, cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie efectuată într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere cu privire la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Raportând susţinerile recurentei-pârâte la aceste garanţii şi principii, Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate, reţinând că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp (4 ani) a dreptului contribuabil de acces la justiţie. Aceasta în condiţiile în care, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că organele de urmărire penală nu au înregistrat sesizarea penală a autorităţii administrative şi, în consecinţă, nu au întreprins vreun act de cercetare şi nu au ajuns la o concluzie privind existenţa ori inexistenţa infracţiunilor ce fac obiectul plângerii formulate de organele fiscale.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantului, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative cu care a fost învestit de reclamant, cu atât mai mult cu cât, Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul unui eventual procesul penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 272 din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 272 din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.