GDPR lawful bases for disclosing vehicle owner data to recover unpaid cross-border tolls

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 05 decembrie 2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a solicitat anularea adresei nr. x/17.10.2019, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la furnizarea informaţiilor solicitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 77/CA/2020 din 30 iulie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II - a civilă a dispus următoarele:

- a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor;

- a anulat adresa nr. x/17.10.2019, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i comunice reclamantei informaţiile solicitate prin cererea nr. x/23.09.2019 cu excepţia celor referitoare la vehiculele având numerele de înmatriculare x, x şi x, respingând ca nefondate restul pretenţiilor;

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 77/CA/2020 din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurentul-pârât a susţinut că în mod eronat a respins instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană vătămată în cauză, în condiţiile în care nu a făcut dovada existenţei creanţei înregistrată de autoritatea publică maghiară, reprezentând taxa de drum neachitată a cărei debitori sunt proprietarii/utilizatorii autovehiculelor a căror date cu caracter personal le-a solicitat.

Printr-un alt set de critici, recurentul-pârât a învederat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. e) şi f) din Regulamentul UE 2016/679/27.04.2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.

A apreciat, pe de o parte, că nu poate fi reţinut un interes legitim al intimatei-reclamante în cauză, nefiind făcută dovada că proprietarii/utilizatorii autovehiculelor a căror date cu caracter personal le-a solicitat circulau fără a fi achitată taxa de drum, iar pe de altă parte, că existenţa interesului legitim presupune inclusiv stabilirea dacă persoana vizată a putut preconiza în mod rezonabil în momentul şi în contextul colectării datelor cu caracter personal posibilitatea prelucrării ulterioare a acestora în scopul solicitat.

În acest sens, recurentul-pârât a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, nu poate fi exclusă ipoteza în care respectivele vehicule să nu se mai afle în proprietatea persoanelor din evidenţa sa, ci în proprietatea unor alte persoane aflate în interiorul termenului legal de 90 zile până la care au obligaţia de a-şi transcrie acest drept în evidenţele autorităţii competente.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a arătat că potrivit Directivei UE 2019/520 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 martie 2019 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică şi facilitarea schimbului transfontalier de informaţii cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii, schimbul transfrontalier de informaţii cu privire la vehiculele şi datele privind proprietarii sau deţinătorii acestora pentru care a fost stabilită neplata unei taxe rutiere într-un stat membru se efectuează numai de către şi prin punctele naţionale de contact ale statelor membre prin căutarea automată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în cauză la data de 08 octombrie 2020, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin cererea nr. x/23.09.2019 reclamanta i-a solicitat pârâtului să comunice numele/denumirea persoanei fizice/juridice proprietar a autovehiculelor cu numerele de înmatriculare anexate cererii, respectiv adresa/sediul acestora, precum şi categoria, greutatea şi numărul de locuri ale autovehiculelor înregistrate cu numerele de înmatriculare menţionate.

Prin adresa nr. x/17.10.2019 pârâtul a refuzat să îi furnizeze informaţiile solicitate arătând, în esenţă, că lipseşte acordul persoanei afectate, iar predarea datelor solicitate nu are caracter necesar şi legitim, reţinându-se totodată că nu este incidentă ipoteza avută în vedere de art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Critica recurentului-pârât privind soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, este nefondată.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, noţiunea de persoană vătămată în sensul contenciosului administrativ este definită de legiuitor prin raportare fie la un act administrativ, fie la nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Dincolo de definiţia actului administrativ (tipic) de la art. 2 lit. c) din lege ("actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ"), la art. 2 lit. i) din lege se reglementează noţiunea de refuz nejustificat de a soluţiona o cerere (actul administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din lege), constând în "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

Or, înscrisul atacat prin acţiunea de faţă (adresa nr. x/17.10.2019, emisă de recurentul-pârât) conţine decizia acesteia de respingere a solicitării intimatei-reclamante de furnizare a datelor de identificare a proprietarilor/utilizatorilor de autovehicule, reprezentând o exprimare explicită a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Totodată, reclamanta a făcut dovada contractului încheiat cu B. care, la rândul său, a fost împuternicită de către terţa C.. prin împuternicirea depusă la dosar să facă demersuri în vederea identificării datelor necesare pentru recuperarea suprataxei de la proprietarii şi deţinătorii de autovehicule înmatriculate în România.

Criticile privind fondul cauzei, care vizează în esenţă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. e) şi f) din Regulamentul UE 2016/679/27.04.2016, sunt nefondate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, "prezentul regulament stabileşte normele referitoare la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi normele referitoare la libera circulaţie a datelor cu caracter personal".

Art. 4 pct. 1 şi 2 din acelaşi act normativ european defineşte noţiunile de "date cu caracter personal" respectiv "prelucrare" ca reprezentând "date cu caracter personal" înseamnă orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;

2. "prelucrare" înseamnă orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea;"

Conform art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, "prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:

(…)

(e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul;

(f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil".

Înalta Curte reţine că problema de drept care se impune a fi dezlegată este dacă, în cauză, sunt întrunite ipotezele prevăzute de art. 6 lit. e) şi f) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), pentru a se putea analiza legalitatea refuzului pârâtei de comunicare a datelor solicitate.

Ca şi premisă, se reţine că, potrivit art. 114 şi 115 lit. f) din O.G. nr. 83 din 30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, recurentul - pârât Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, are atribuţia de a furniza, în condiţiile legii, datele de identificare a persoanei prevăzute la art. 11 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi datele de identificare a vehiculului, solicitate de autorităţi şi instituţii publice, operatori economici şi de alte persoane juridice.

În ceea ce priveşte cazurile prevăzute la lit. e) şi f) ale art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa de control judiciar are în vedere că prelucrarea datelor personale privind titularul dreptului de utilizare a unor vehicule care au circulat pe reţeaua de autostrăzi dintr-un stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei impuse legal, este necesară în vederea stabilirii unei sarcini care serveşte unui interes public şi în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă.

Astfel, este fără echivoc că interesul public al statului maghiar este acela de a colecta taxele impuse de la toate persoanele care le datorează conform legislaţiei acestui stat membru, iar sarcina identificării persoanelor care au calitatea de contribuabil derivată din utilizarea reţelei de autostrăzi serveşte acestui interes public.

Cu privire la interesul legitim, instanţa de recurs constată că acesta a fost dovedit prin înscrisurile de la dosar, din care rezultă că fiecare din vehiculele indicate în cuprinsul anexei la cererea depusă au utilizat reţeaua maghiară de autostrăzi fără a achita taxa de drum aferentă.

Totodată, intimata-reclamantă a făcut dovada că legislaţia maghiară prevede plata unei taxe pentru utilizarea reţelei ungureşti de autostrăzi şi a unei suprataxe în ipoteza în care taxa iniţială nu a fost plătită precum şi că terţa C.. este autoritatea rutieră din Ungaria, învestită cu prerogative de colectare a suprataxei menţionate .

Nu în ultimul rând, intimata-reclamantă a făcut dovada contractului încheiat cu B. care la rândul său a fost împuternicită de către terţa C.. prin procura depusă la dosar să efectueze demersuri în vederea identificării datelor necesare pentru recuperarea suprataxei de la proprietarii şi deţinătorii de autovehicule înmatriculate în România.

De altfel, Înalta Curte reţine că refuzul de prelucrare a datelor nu a fost determinat de incertitudinea recurentului cu privire la calitatea intimatei de persoană împuternicită de autoritatea competentă maghiară să efectueze demersuri în vederea identificării datelor necesare pentru recuperarea suprataxei de la proprietarii şi deţinătorii de autovehicule înmatriculate în România.

În ceea ce priveşte situaţia de excepţie a cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, Înalta Curte reţine că nu există un drept fundamental al unei persoane, cu privire la care se pretinde existenţa unei obligaţii legale de plată, pentru a se sustrage de la o asemenea plată.

De asemenea, norma a fost prevăzută în vederea protejării intereselor legitime ale persoanelor ale căror date cu caracter personal urmează să fie prelucrate, nu pentru a facilita posibilitatea acestora de a eluda obligaţia legală de plată pentru utilizarea reţelei ungureşti de autostrăzi şi a unei suprataxe în ipoteza în care taxa iniţială nu a fost plătită, cum este cazul de faţă.

Referitor la situaţia particulară reglementată de dispoziţiile art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, instanţa de control judiciar reţine că, aşa cum reiese din cererea adresată autorităţii pârâte, informaţiile solicitate urmează să fie utilizate în vederea iniţierii unei comunicări cu debitorii pentru a le pune inclusiv la dispoziţie accesul la procedurile stabilite de legislaţia maghiară pentru cazurile în care s-au produs erori în redactarea vinietei, dar şi alte situaţii prevăzute în aceste legi.

În consecinţă, în ipoteza în care respectivele vehicule nu se mai află în proprietatea persoanelor din evidenţa recurentului-pârât, ci în proprietatea unor alte persoane aflate în interiorul termenului legal de 90 zile până la care au obligaţia de a-şi transcrie acest drept în evidenţele autorităţii competente, aceştia au posibilitatea să comunice intimatei-reclamante această nouă realitate juridică şi nu le vor fi afectate drepturile şi interesele.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte Directiva UE 2019/520 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 martie 2019, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că aceasta nu a fost avută în vedere de recurent la momentul soluţionării cererii formulate de reclamantă şi nu a constituit temeiul refuzului care face obiectul analizei în speţă, fiind invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, iar pe de altă parte, dispoziţiile directivei privesc schimbul transfrontalier de informaţii între statele membre şi nu sunt incompatibile cu aplicarea prevederilor art. 6 lit. e) şi f) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză.

În consecinţă, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 6 lit. e) şi f) din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 şi, ca atare, refuzul de comunicare a datelor cu caracter personal solicitate este nelegal, iar toate criticile recurentului-pârât aduse soluţiei primei instanţe sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinţei nr. 77/CA/2020 din 30 iulie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.