Nullity of appellate recourse for missing signature on electronically filed appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity raised ex officio and declared the appeal null, thereby upholding the first-instance decision that rejected the third party’s voluntary intervention as inadmissible and imposed a judicial fine. The dispute concerned a third party’s attempt to intervene in an administrative lawsuit challenging a prefect’s order, where the initial court had dismissed the intervention request and the second instance had dismissed the subsequent appeal against that procedural ruling. The decisive legal basis was the requirement under Article 486(1)(e) and (3) of the Code of Civil Procedure that an appeal must bear the signature of the party or their representative to validate consent, a formal defect that renders the appeal null; this requirement applies even when the appeal is submitted via electronic means, and the failure to cure this defect after being notified by the court resulted in the nullity of the recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 457 alin. (4) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 148 C. proc. civ, art. 196 alin. (1) C. proc. civ, art. 268 C. proc. civ; Nullity of appellate recourse for missing signature on electronically filed appeal: Totodată, conform art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau consilierului juridic, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 31 mai 2018, sub nr. x/2018/a1, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, prin Prefectul judeţului Suceava şi intervenientul B., a solicitat anularea Ordinului nr. 130 din 23 mai 2018, emis de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, prin Prefectul judeţului Suceava, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2018, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus amendarea intervenientului B. cu amenda judiciară în sumă de 100 RON şi a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară formulată de terţul B..
Împotriva acestei încheieri a promovat apel intervenientul B. prin care a invocat prevederile art. 503-508 şi art. 509-513 din C. proc. civ., art. 13 din Legea contenciosului administrativ, prevederile art. 13, Secţiunea a 3 a, art. 131 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, raportat la art. 297 alin. (1) privind abuzul în serviciu şi art. 257 privind traficul de influenţă C. pen.
La termenul de judecată din 03 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de prevederile art. 457 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, a recalificat calea de atac formulată în cauză ca fiind recurs.
2. Hotărârea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin decizia civilă nr. 1 din 08 ianuarie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de intervenientul B. împotriva încheierii de şedinţă din 18 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. şi intimata - pârâtă Instituţia Prefectului, prin Prefectul Judeţului Suceava.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1 din 08 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs intervenientul B., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 martie 2019, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, respectiv a dispoziţiilor art. 148 C. proc. civ.:
"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă…, precum şi semnătura".
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:
"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă".
Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":
"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege".
Totodată, conform art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau consilierului juridic, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. (2) din C. proc. civ.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că intervenientul B. a transmis cererea de recurs prin poştă electronică, fiind înregistrată la data de 09 ianuarie 2019, cererea de recurs nefiind semnată.
Prin citaţia comunicată recurentului - intervenient B. la data de 02 aprilie 2021, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia depunerii unui exemplar original al cererii de recurs care să cuprindă semnătura olografă a recurentului-intervenient, obligaţie pe care acesta nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat pentru data de 27 mai 2021.
Consecinţa lipsei semnăturii părţii din cuprinsul cererii de recurs este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de intervenientul B. împotriva deciziei nr. 1 din 08 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de intervenientul B. împotriva deciziei nr. 1 din 08 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2021.