Peremption of appeal for failure to prosecute during state of emergency in challenge to anti-discrimination decision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice confirmed the peremption of the appeal, leaving the lower court's decision to reject the request for suspension of execution in force. The dispute involved a sports federation challenging a national anti-discrimination council's final decision in administrative litigation, specifically seeking the suspension of its execution and its subsequent annulment. Relying on the procedural doctrine that proceedings perish by operation of law if inactive for six months due to party negligence, the court applied Article 416 of the Code of Civil Procedure, calculating the peremption period to have lapsed in October 2020 after adjusting for the statutory suspension of civil judicial activity during the national state of emergency; because neither party filed a motion to reopen the case or performed subsequent procedural acts, the court ordered the peremption of the appeal under Articles 420 and 421 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 415 pct. 1 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) din C. proc. civ; Peremption of appeal for failure to prosecute during state of emergency in challenge to anti-discrimination decision: Încheierea de şedinţă din data de 27.02.2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care urma să se împlinească la data de 27.08.2020.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Federaţia Română de Handbal a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând: suspendarea executării hotărârii nr. 170/13.03.2019, emise de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004; anularea hotărârii nr. 170/13.03.2019, emise de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, ca nefondată; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 13 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare a executării formulate de reclamanta Federaţia Română de Handbal, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din 13 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Federaţia Română de Handbal, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii recurate şi suspendarea executării hotărârii nr. 170/13.03.2019, emise de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, până la soluţionarea definitivă a cererii în anulare.
4. Apărările intimatului-pârât
Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:
"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 27.02.2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.
Încheierea de şedinţă din data de 27.02.2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care urma să se împlinească la data de 27.08.2020.
Însă, de la data de 16 martie 2020, pe teritoriul României, s-a instituit starea de urgenţă, conform Decretului nr. 195/2020, emis de Preşedintele României, care la art. 42 alin. (6) prevedea că:
"În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop."
Ulterior, prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020, s-a dispus la art. 1 că "Începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020."
În conformitate cu dispoziţiile art. 418 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.:
"(1) Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată. (...)
(3) Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege."
Astfel, fiind suspendată judecata proceselor civile, se suspendă şi cursul perimării, partea fiind împiedicată de a stărui în judecată.
Efectul suspendării judecăţii, în această situaţie, constă în aceea că la încetarea cauzei care a determinat împiedicarea părţii să stăruie în judecată, termenul de perimare continuă să curgă.
În speţă, se constată că la data de 16 martie 2020, când s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României, cu consecinţa suspendării judecării cauzelor în materie civilă, termenul de perimare urma să se împlinească peste 164 de zile.
Calculând, în raport cu Decretul nr. 240/2020 de prelungire a stării de urgenţă, se constată că ultima zi în care a fost instituită starea de urgenţă a fost 14.05.2020.
Prin urmare, restul de 164 de zile se calculează începând cu data de 15.05.2020 şi se împlinesc la data de 25 octombrie 2020.
Înalta Curte reţine şi faptul că în cauză nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată.
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării cererii de revizuire, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul formulat de Federaţia Română de Handbal împotriva încheierii din 13 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.