Inadmissibility of appeal against final Court of Appeal judgment in judicial inspection classification challenge

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată la data de 08.12.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Procurori din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 6965 din data de 15.11.2017, emise de pârâtă în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa trimiterii dosarului pentru declanşarea cercetării disciplinare împotriva judecătorilor si procurorilor vizaţi de sesizarea sa din data de 29.09.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4764 din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată şi a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4764 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând declasarea dosarului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea depunerii de către Consiliul Superior al Magistraturii a rezoluţiilor clasare menţionate prin cererea de recurs.

În motivarea recursului arată, în esenţă, că a fost şi este proprietar al terenului în suprafaţă de 464 mp din CF nr. x Roşiori, la care se adaugă cei 1500 mp din CF nr. x Roşiori, iar magistraţii au refuzat să îi recunoască acest drept de proprietate.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că hotărârea recurată nu era susceptibilă a fi atacată cu recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. 6965 din data de 15.11.2017 emise de pârâtă în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa trimiterii dosarului pentru declanşarea cercetării disciplinare împotriva judecătorilor si procurorilor vizaţi de sesizarea formulată.

Înalta Curte reţine că principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă utilizarea altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În speţă, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii rezoluţiei de clasare nr. 69665 din 15.11.2017 a Direcţiei de Inspecţie Judiciară pentru Procurori, prin care reclamantul a solicitat în concret să se dispună luarea măsurilor ce se impun faţă de anumiţi magistraţi de la Tribunalul Bihor şi faţă de procurorii, care au judecat sau instrumentat cauzele la care a făcut referire şi care, prin soluţiile date, nu i-au recunoscut dreptul de proprietate asupra unor imobile şi nu au dispus punerea sa în posesie.

Prin rezoluţia nr. 69665 din data de 15.11.2017 s-a dispus clasarea sesizării.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 08.12.2017, rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

În consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, respectiv la acţiunea exercitată împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege: Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele mai sus redate, în condiţiile în care recurentul a formulat recurs împotriva unei sentinţe care, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei (08.12.2017), este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4764 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4764 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.