Ministry appeal ruled void for lack of cassation grounds, upholding partial annulment of appointment and structure orders.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the Ministry of National Education's appeal null and void, thereby leaving in force the lower court's partial annulment of two administrative orders concerning the claimant's appointment and job structure. The dispute arose from the claimant's challenge to Orders no. 4997/2017 (appointing her to an executive public position) and no. 4955/2017 (establishing the ministry's organizational structure), which the Court of Appeal had partly annulled. The appellate court struck down the appeal because it failed to meet the procedural requirement of stating grounds falling within the exhaustive cassation grounds under Article 488(1) of the Civil Procedure Code, as the appellant merely repeated its trial pleadings without articulating any specific legal criticisms of the lower court's reasoning. This decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ; Ministry appeal ruled void for lack of cassation grounds, upholding partial annulment of appointment and structure orders: The dispute arose from the claimant's challenge to Orders no. 4997/2017 (appointing her to an executive public position) and no. 4955/2017 (establishing the ministry's organizational structure), which the Court of Appeal had partly annulled. The appellate court struck down the appeal because it failed to meet the procedural requirement of stating grounds falling within the exhaustive cassation grounds under Article 488(1) of the Civil Procedure Code, as the appellant merely repeated its trial pleadings without articulating any specific legal criticisms of the lower court's reasoning. This decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court's decision to find the appeal null.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin actiunea înregistrată la data de 09.02.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, anularea următoarelor acte administrative emise de Ministrul Educaţiei Naţionale: Ordinul nr. 4997 din data de 25.09.2017 privind numirea sa în funcţia publică de execuţie de inspector clasa I grad profesional superior gradaţia 5 la Direcţia de inspecţie Şcolară şi Evaluare - Direcţia Generală Inspecţie şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale; Ordinul nr. 4955 din data de 22.09.2017 privind stabilirea structurii organizatorice şi a statului de funcţii pentru aparatul propriu al Ministerului Educaţiei Naţionale.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5420 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte actiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale; a anulat în parte Ordinul MEN nr. 4955/22.09.2017, numai în ceea ce priveste anexa nr. 2, poziţia 61, pe care l-a menţinut în res; a anulat Ordinul MEN nr. 4997/25.09.2017.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 5420 din 17 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiate.
Recurentul-pârât arată, în esenţă, că ordinul atacat nu este un act administrativ cu caracter normativ şi că la baza emiterii acestuia se află avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 53886/2017; că la data de 11.12.2017 a fost emisă noua fişă de post a reclamantei şi că prin Ordinul MEN nr. 4997/25.09.2017 i-au fost păstrate reclamantei atât încadrarea, cât şi atribuţiile din fişa postului.
4. Apărările intimatei-reclamante
Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia lipsei de interes în invocarea criticilor de nelegalitate, din perspectiva faptului că prima instanţă a reţinut caracterul de act individual al Ordinului MEN nr. 4955/22.09.2017.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate în dicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţă, examinând cererea de recurs formulată de către pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, cererea de recurs redă starea de fapt din speţă, fără a fi relevate critici concrete cu privire cele reţinute de către prima instanţă şi fără a prezenta argumentele pentru care consideră că soluţia primei instanţe este greşită.
Cu alte cuvinte, recurentul-pârât nu a formulat niciun fel de critici cu privire la aspectele reţinute de către prima instanţă drept considerente ale sentinţei recurate şi nu a arătat argumentele concrete pentru care apreciază că soluţia primei instanţe este greşită.
Mai mult, cererea de recurs reprezintă o copie fidelă a întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond şi aflate la filele x din vol. I al dosarului de fond.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de faţă.
Dată fiind soluţia pronunţată de către instanţa de recurs, respectiv constatarea nulităţii recursului, apreciază că nu se mai impune analizarea excepţiei lipsei de interes, invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 5420 din 17 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 5420 din 17 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.