Appeal against dismissal of action to annul arbitral award dismissed; scope of review limited to grounds pleaded in initial petition
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the plaintiff's action and leaving the arbitral award in force. The dispute involved a public hospital challenging an arbitral decision by the Central Arbitration Commission regarding a financial retention, seeking its annulment and restitution of funds; the core legal issue was whether the trial court erred by failing to examine additional grounds of illegality alleged by the appellant beyond those explicitly pleaded. The Court held that under the principle of party disposition (Art. 9 C. proc. civ.), the scope of the review is limited to the specific grounds for annulment invoked in the initial petition, which were strictly circumscribed to Art. 608(1)(e) of the Code of Civil Procedure (excessive duration of proceedings); consequently, the judge had no obligation to requalify or analyze other unpleaded grounds of illegality, such as substantive errors in the application of civil law norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 22 alin. (4) din C. proc. civ, art. 489 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ; Appeal against dismissal of action to annul arbitral award dismissed; scope of review limited to grounds pleaded in initial petition: A mai arătat recurentul că instanţa de fond trebuia să observe că motivele de nelegalitate invocate se circumscriu şi motivelor de anulare prevăzute expres la lit. h) din art. 608, astfel că, în temeiul art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., era obligată să treacă la cercetarea pe fond a cauzei, respectiv a motivelor de nelegalitate invocate prin cererea în anulare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la 12.01.2018, reclamantul Spitalul Clinic Municipal "Dr. A." Oradea a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, solicitând anularea Hotărârii arbitrale nr. 41 pronunţate de Comisia Centrală de Arbitraj la data de 02.06.2016 în dosarul nr. x/2015 şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 34 461,21 RON, cu dobânda legală calculată de la data reţinerii şi până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3045/26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii.
A fost respinsă cererea de contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul Spitalul Clinic Municipal "Dr. A." Oradea, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât, respingând cererea de a se constata caducitatea arbitrajului, hotărârea arbitrală rămâne în fiinţă şi îşi produce efectele depline, iar instanţa a rămas totuşi învestită cu cererea de a verifica motivele de nelegalitate a hotărârii arbitrale invocate în cuprinsul cererii.
A apreciat recurentul că prima instanţă a procedat în mod greşit admiţând ca peremptorie excepţia de fond fără a trece la administrarea probelor şi cercetarea pe fond a cauzei, având în vedere conţinutul cererii introductive.
A mai arătat recurentul că instanţa de fond trebuia să observe că motivele de nelegalitate invocate se circumscriu şi motivelor de anulare prevăzute expres la lit. h) din art. 608, astfel că, în temeiul art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., era obligată să treacă la cercetarea pe fond a cauzei, respectiv a motivelor de nelegalitate invocate prin cererea în anulare.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului raportat la dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Aşa cum s-a precizat la pct. I.1 din decizia de faţă, recurentul Spitalul Clinic Municipal "Dr. A." Oradea a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Hotărârii arbitrale nr. 41 pronunţate de Comisia Centrală de Arbitraj la data de 02.06.2016 în dosarul nr. x/2015 şi obligarea intimatei la restituirea sumei de 34.461,21 RON, cu dobânda legală calculată de la data reţinerii acesteia şi până la data plăţii efective.
Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, soluţie care este împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Recurentul nu critică soluţia instanţei de fond cu privire la dezlegarea dată în ceea ce priveşte incidenţa cazului de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.
Cu toate acestea, recurentul consideră că instanţa, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., avea îndatorirea să procedeze la analizarea pe fond a cauzei deduse judecăţii, mai precis a motivelor de nelegalitate ale hotărârii arbitrale nominalizate prin cererea de chemare în judecată.
Instanţa de control judiciar nu poate primi critica recurentului.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 22 alin. (4) teza I C. proc. civ. instituie în sarcina judecătorului obligaţia de a da sau de a restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.
Însă, se impune a fi avute în vedere şi prevederile art. 9 C. proc. civ. care instituie dreptul de dispoziţie al părţilor în procesul civil. Mai precis, alin. (2) al articolului aflat în discuţie menţionează explicit faptul că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
Or, recurentul a invocat în motivarea acţiunii faptul că hotărârea arbitrală contestată "a fost pronunţată după şase luni de la data înregistrării cererii de soluţionare a arbitrajului şi comunicată după 30 de zile de la data pronunţării ei", ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre cazul de anulare reglementat de prevederile art. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.
Recurentul nu a menţionat în cuprinsul acţiunii un alt caz de anulare a hotărârii arbitrale dintre cele expres şi limitativ nominalizate în cuprinsul art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
Este adevărat faptul că recurentul a susţinut în cadrul acţiunii că soluţia adoptată de Comisia Centrală de Arbitraj la data de 02.06.2016 în dosarul nr. x/2015 nu s-a raportat la normele de drept civil care reglementează răspunderea contractuală, însă această susţinere nu putea fi încadrată în vreunul din celelalte cazuri de anulare a hotărârii arbitrale arătate în art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Spitalul Clinic Municipal "Dr. A." Oradea împotriva sentinţei civile nr. 3045/26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul formulat de Spitalul Clinic Municipal "Dr. A." Oradea împotriva sentinţei civile nr. 3045/26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 26 mai 2021.