Revision for alleged contradiction of criminal judgment: no triple identity in insurance indemnity dispute

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 2 septembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor: - anularea Deciziei nr. 1407/03.08.2016, emisă de pârât; - admiterea în tot a cererii de despăgubire; - obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data de 01.05.2016 şi până la emiterea unei hotărâri definitive sau efectuarea plăţii; - plata unor despăgubiri morale al căror cuantum va fi precizat ulterior, în condiţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1848 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia F.G.A. nr. 1407/03.08.2016, în limita sumei de 1242 RON şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1848 din 19 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând: a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să acorde despăgubiri reclamantului şi pentru următoarele bunuri sustrase din locuinţă: televizor LCD, motoferăstrău şi cositoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

3. Cererea de revizuire

La data de 3.08.2020, A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a arătat că instanţa de recurs a ignorat conţinutul contractului şi al poliţiei de asigurare, al actelor de cercetare penală şi al hotărârii judecătoreşti pronunţate, despre care a apreciat că reprezintă doar "o seamă de înscrisuri", iar în final şi-a întemeiat soluţia pe "condiţiile de asigurare".

Deşi instanţa a reţinut că în raporturile cu F.G.A. se prezumă valabilitatea contractului de asigurare, acesta fiind temeiul solicitării despăgubirii, în cuprinsul hotărârii nu se face nicio referire clară şi concretă la aspectele prevăzute în poliţa de asigurare/contractul semnat de ambele părţi.

În privinţa condiţiilor de asigurare, revizuentul a arătat că acestea nu reprezintă clauze contractuale, neexistând nicio dovadă că ele aparţin poliţei de asigurare deţinute de acesta, chiar instanţa indicând "caracterul abuziv al unor clauze inserate în cuprinsul condiţiilor" şi nu în cuprinsul contractului.

Invocând dispoziţiile art. 431 alin. (2), art. 435 şi art. 430 C. proc. civ., revizuentul a arătat instanţa de recurs nu a avut în vedere valoarea despăgubirilor civile stabilite definitiv în cadrul procesului penal şi nu s-a pronunţat asupra tuturor bunurilor sustrase înscrise în lista depusă la dosarul cauzei, asupra solicitării de acordare a penalităţilor de întârziere, a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor morale, ignorând autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise pentru termenul acordat în şedinţă publică, solicitând, în esenţă, respingerea cererii de revizuire, aceasta neîncadrându-se în dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare. Articolul menţionat reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea.

Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti poate fi cerută numai dacă este vorba despre: - o hotărâre definitivă pronunţată de instanţa de apel; - o hotărâre definitivă a primei instanţe împotriva căreia nu s-a declarat apel; - o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs, prin care se evocă fondul. Evocarea fondului presupune, în primă instanţă, examinarea raportului juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.

Faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", se constată că decizia nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost rejudecată şi admisă în parte acţiunea reclamantului, poate constitui obiect al cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.

Primul caz de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - este o aplicare a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a soluţiona şi de a se pronunţa asupra tuturor pretenţiilor deduse judecăţii.

Acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze: extra petita (instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut) şi plus petita (instanţa a dat mai mult decât s-a cerut).

Din motivarea prezentei cereri de revizuire, se constată că revizuentul invocă ipoteza minus petita. Motivul de revizuire menţionat se referă însă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, deci la pretenţiile concrete formulate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, în ceea ce priveşte situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita), aceasta este incidentă atunci când instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere sau o cerere principală, incidentală, accesorie sau adiţională, cu privire la care a fost legal sesizată.

Contrar susţinerilor revizuentului, obiectul acţiunii cu care a învestit instanţa de contencios administrativ este reprezentat de acţiunea în anulare a deciziei F.G.A. nr. 1407/03.08.2016 şi nu analiza caracterului abuziv al clauzelor contractului de asigurare sau al condiţiilor de asigurare. De asemenea, nu se poate reţine o nepronunţare a instanţei asupra tuturor capetelor de cerere, având în vedere soluţia de admitere în parte a acţiunii, ca urmare a nedovedirii prin documente justificative a tuturor obiectelor acoperite de asigurare sau a neafectării acestora prin producerea riscului asigurat.

Potrivit celui de al doilea motiv invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în litigii care s-au derulat între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile anterior menţionate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă.

Se reţine, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: - existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunţate de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; - cea de a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

În prezenta cauză, revizuentul pretinde că hotărârea instanţei de recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 160/7.07.2015 pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă potrivit deciziei nr. 771/2015, în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului care se impune a fi acoperit în baza contractului de asigurare.

Prin hotărârea penală invocată inculpaţii - autori ai furtului au fost obligaţi la plata sumei de 26.736 RON despăgubiri civile către persoanele vătămate A. şi B., aceasta fiind şi suma solicitată prin cererea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, respinsă în final pentru nedepunerea documentelor justificative, în sensul normei A.S.F. nr. 16/2015 .

Contrar susţinerilor revizuentului, Înalta Curte constată că soluţia de admitere în parte a cererii de plată nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, în privinţa celor două procese neexistând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

De asemenea, instanţa de recurs a analizat argumentele referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat şi a reţinut, pe de o parte, că nici asigurătorul şi nici F.G.A. nu au fost parte în dosarul penal, hotărârea penală neputând fi opusă părţilor din raportul de drept civil născut în baza contractului de asigurare, iar pe de altă parte, hotărârea penală nu detaliază asupra compunerii despăgubirilor, din perspectiva prejudiciilor suferite prin săvârşirea infracţiunii, despăgubirile nu au fost stabilite numai în favoarea asiguratului şi nu se referă numai la bunurile asigurate.

Pentru considerentele expuse, constatând că argumentele invocate de revizuent nu demonstrează temeinicia motivelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 513 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondată prezenta cerere de revizuire .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Definitivă, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.