Motion to annul rejected as inadmissible; constitutional-reference refusal stands.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Serviciul Român de Informaţii, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3805 din 23 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins rercursul declarat împotriva încheierii din 11 iunie 2020, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2013.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 şi pct. 4 din C. proc. civ.

Circumscris cazului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul a susţinut că eroarea materială constă în confuzia pe care instanţa de recurs o face atât în privinţa legăturii textelor de lege a căror neconstituţionalitate s-a invocat cu soluţionarea fondului cauzei pendinte, precum şi a interesului autorului excepţiei în soluţionarea acesteia.

Arată contestatorul că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., art. 11, art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) şi art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire şi la art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, precum şi la art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege.

În susţinerea cererii de sesizare a forului constituţional, a invocat faptul că asigurarea unui proces echitabil are în vedere continuitatea completului de judecată ce administrează probe, ce se pronunţă pe cererile şi excepţiile părţilor, fiind cel care, în final, pe baza cercetării şi dezbaterii acţiunii, se pronunţă prin hotărâre. Prin continuitatea instanţei se are în vedere continuitatea completului de judecată, ceea ce semnifică faptul că judecătorii care îl compun trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii unui proces, fără să fie schimbaţi de la un termen la altul. Principiul repartizării aleatorii şi principiul continuităţii reprezintă garanţii ale procesului echitabil şi prin prisma accesului la o instanţă independentă şi imparţială, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa CEDO.

A mai arătat contestatorul că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, încheierile şi procesele-verbale întocmite în situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată se depun la dosarul cauzei, iar copii de pe acestea, certificate de grefierul de şedinţă, se păstrează în mape separate; la dosarul cauzei se depun şi copii de pe hotărârile colegiului de conducere prin care este modificată compunerea completului de judecată, certificate de grefierul de şedinţă, lipsa acestora putând fi invocată de către orice parte.

În acest context, contestatorul susţine că neregularitatea schimbării componenţei completului de judecată este cea care atrage încălcarea principiului continuităţii, motiv pentru care, în dosarul nr. x/2013, unde a avut calitatea de recurent, a invocat excepţia privind unicitatea şi continuitatea completului de judecată/excepţia de neregularitate a schimbării componenţei completului de judecată, apreciind că s-a încălcat principiul continuităţii judecătorilor din completul de judecată şi principiul repartizării aleatorii a cauzelor. În esenţă, apreciază că, urmare a modificării repetate a componenţei completului de judecată, a fost afectat dreptul său de acces la instanţă, schimbările judecătorilor din complet nefiind justificate de motive temeinice şi transparente.

Prin urmare, arată contestatorul, excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul dosarului nr. x/2013 are legătură directă cu dosarul nr. x/2013, în raport de neregularitatea şi lipsa justificării schimbării componenţei completului de judecată învestit cu soluţionarea acestui din urmă dosar.

Faţă de aceste aspecte, susţine contestatorul că instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială când a constatat inexistenţa legăturii dintre textele de lege a căror neconstituţionalitate se invocă şi soluţionarea fondului cauzei pendinte, câtă vreme, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a urmărit clarificarea caracterului constituţional al unor prevederi legale care produc efecte în planul procedural al soluţionării cauzei şi afectează principiile echităţii şi accesului real la o instanţă constituită în baza legii. Textele legale contestate au în mod concret o înrâurire asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, fiind evident interesul contestatorului de a-i fi soluţionată cauza de judecători desemnaţi aleatoriu, pentru garantarea unui proces corect.

Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul arată că instanţa de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze motivul de recurs invocat de recurent în termen, respectiv cel referitor la faptul că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată au în mod concret o înrâurire asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, fiind evident interesul contestatorului de a-i fi soluţionată cauza de judecători desemnaţi aleatoriu, pentru garantarea unui proces corect.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 şi pct. 4 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatorul şi-a întemeiat cererea:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursului sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi în preambulul contestaţiei în anulare, precum şi la finalul acesteia, contestatorul a invocat prevederile de lege anterior citate, motivarea căii de atac corespunde numai cazurilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., necuprinzând vreun argument/susţinere referitoare la cazul reglementat de pct. 4 al aceluiaşi articol.

Cât priveşte prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în doctrină şi jurisprudenţa instanţelor de judecată s-a reţinut că, prin omisiunea cercetării motivelor de casare se înţelege omisiunea de analiza a motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat, pe calea contestaţiei în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanţa a răspuns motivului de casare invocat.

Contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestator o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei şi nici omisiunea cercetării unui motiv de casare din cele expuse în cererea de recurs. Motivele prezentate în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanţa de recurs, a condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, din perspectiva legăturii dintre textele de lege a căror neconstituţionalitate s-a invocat prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu fondul cauzei pendinte. În esenţă, contestatorul apreciază că analiza instanţei de recurs este greşită, textele de lege contestate având înrâurire asupra hotărârii pronunţate în litigiu, sub aspectul respectării garanţiilor şi principiilor procesuale prevăzute de lege.

Contestatorul invocă, aşadar, o pretinsă greşeală de judecată în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, susţineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu nici noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi nici omisiunii cercetării unui motiv de recurs, astfel cum este definită de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Prin promovarea contestaţiei în anulare, titularul căii de atac urmăreşte să obţină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condiţiile de exercitare ale contestaţiei în anulare, pe calea acestei căi de retractare neputând fi înlăturate presupuse greşeli de judecată şi nici cenzurat modul în care instanţa de recurs a răspuns motivelor de casare invocate de partea recurentă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu au fost expuse motive care să se încadreze în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3805 din 23 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.