Union representativity as a criterion for participation in collective bargaining and salary differentiation: limits of discriminatory treatment under anti-discrimination law

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Şoferilor din RATB, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Societatea de Transport Bucureşti - STB S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport Bucureşti), a solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 146/1.03.2017 emise de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării să reanalizeze petiţia şi să emită o hotărâre prin care să constate săvârşirea de către Societatea de Transport Bucureşti - STB S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport Bucureşti) a faptelor de discriminare prevăzute de art. 7 lit. a), b) şi f) din O.G. nr. 137/2000, să dispună înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi să aplice sancţiunile corespunzătoare;

(ii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 19 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Şoferilor din RATB, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Societatea de Transport Bucureşti - STB S.A. (fostă Regia Autonomă de Transport Bucureşti), ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1051 din 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Transpublic din STB-SA (constituit prin fuziunea Sindicatului Şoferilor din RATB cu Sindicatul Transportatorilor Publictrans APT) invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Prin prisma primului motiv de casare invocat încadrat în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susţinut, raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ce reglementează conţinutul considerentelor hotărârii judecătoreşti, că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În acest sens argumentează că din considerentele hotărârii atacate, rezultă omisiunea instanţei de fond de a analiza susţinerile sale privind existenţa unor fapte de discriminare, cu referire la două situaţii: prima situaţie vizează tratamentul discriminatoriu, diferenţiat între membrii Sindicatului Şoferilor din RATB şi membrii altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatul Personalului de Mişcare din RATB, iar, cea de-a doua situaţie se referă la împrejurarea existenţei unor salariaţi care au calificative profesionale inferioare membrilor Sindicatului Şoferilor din RATB sau calificative egale, sancţiuni disciplinare aplicate, şi, cu toate acestea, au beneficiat de nivelul maxim de salarizare începând cu data de 1.12.2015, diferenţa dintre salariaţi fiind dată de apartenenţa sindicală, respectiv aceşti salariaţi aparţin sindicatului reprezentativ, respectiv Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti. Susţine şi că instanţa de fond nu a făcut o analiză a apărărilor sale referitoare la întrunirea de către cele două fapte sesizate a condiţiilor necesare pentru a fi calificate drept fapte de discriminare, în considerentele hotărârii neregăsindu-se motivele pentru care instanţa de fond a înlăturat apărările sale.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare invocat, respectiv cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, aducând în acest sens următoarele argumente:

În ceea ce priveşte prima faptă, constând în nepermiterea Sindicatului Şoferilor din RATB, sindicat nereprezentativ, să participe cel puţin în calitate de observator la negocierile purtate între conducerea executivă a pârâtei şi sindicatul reprezentativ, arată că în acest fel membrii Sindicatului Şoferilor din RATB au fost lipsiţi chiar şi de dreptul la informare, fiind "direcţionaţi" către sindicatul reprezentativ. Susţine că a probat faptul că a solicitat pârâtei să i se aprobe participarea ca observator la negocierea contractului colectiv de muncă 2016-2018, însă cererea sa a fost respinsă fără nicio justificare obiectivă.

Cu toate acestea, altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatului Personalului de Mişcare din RATB, i s-a permis participarea ca observator la negocierea contractului colectiv de muncă, conform adresei nr. x/27.05.2016.

Pe cale de consecinţă, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu există obligaţia de a i se asigura participarea la negocieri, dat fiind faptul că Sindicatul Şoferilor din RATB era un sindicat nereprezentativ, în condiţiile în care a probat faptul că altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatului Personalului de Mişcare din RATB, i s-a permis participarea ca observator la negocierea contractului colectiv de muncă, existând astfel un tratament inegal, discriminatoriu.

Invocă în acest sens faptul că dreptul de a participa la negocierea contractului colectiv de muncă, contrar considerentelor pârâtului CNCD, este recunoscut de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din contractul colectiv de muncă 2016-2018, în conformitate cu care: "La negociere poate participa câte un reprezentant din partea sindicatelor care nu au reprezentativitate, în calitate de observator, cu acordul părţilor." şi a dreptului la liberă asociere garantat de Constituţia României.

În ceea ce priveşte a doua faptă, constând în dezechilibrul din grilele de salarizare, respectiv salarizarea diferenţiată între angajaţi în funcţie de sindicatul la care au aderat, arată că a probat că la data de 8.09.2015 a fost semnat actul adiţional nr. x la CCM al RATB nr. 112/21.03.2014 pentru perioada 2014-2016.

Ca urmare a acestui act, salariaţii din cadrul pârâtei, care ocupau posturi similare au avut niveluri salariate diferite, iar diferenţe majore au existat şi între salariaţii care aparţin sindicatului reprezentativ şi cei care nu aparţin acestuia, fiind acordat un nou nivel de salarizare doar membrilor sindicatului reprezentativ, în mod pur subiectiv, bazat pe calitatea de membru al sindicatului reprezentativ.

Edificator în acest sens este acordul nr. 3 încheiat la data de 30.10.2015 între pârâta STB S.A. şi sindicatul reprezentativ, din care rezultă că listele cu salariaţii beneficiari trebuie să fie avizate de către reprezentantul sindicatului reprezentativ.

Contrar considerentelor reţinute de către instant de fond, apreciază că este indubitabilă existenta faptei de discriminare, fiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile pentru ca fapta să fie calificată astfel.

În acest sens, susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu ar fi indicat în mod expres existenta unor situaţii de discriminare, în condiţiile în care a depus la dosarul cauzei un tabel întocmit ca urmare a analizei înscrisurilor cu privire la care a solicitat pârâtei să le depună la dosar, tabel din care rezultă ca există salariaţi care au calificative profesionale inferioare sau egale membrilor Sindicatului Şoferilor din RATB sancţiuni disciplinare aplicate şi, cu toate acestea, au beneficiat de nivelul maxim de salarizare începând cu data de 1.12.2015. diferenţa dintre salariaţi fiind dată de apartenenţa sindicală.

S-a ajuns, astfel, că pentru aceeaşi muncă, salariaţii pârâtei, sa fie plătiţi în mod diferit, cu toate că la stabilirea şi acordarea salariului este interzisă orice formă de discriminare.

Or, principiul "la muncă egală, salariu egal" ca expresie a principiului egalităţii de tratament şi interzicerii discriminării, este consacrat, atât de disp. art. 1, alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000, cât şi de disp. art. 159 alin. (3) din Codul muncii.

În acelaşi sens invocă şi art. 7 lit. b) pct. i, teza I din Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale.

Drept urmare, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a manifestat un tratament diferenţiat între formaţiunile sindicale, iar prin atitudinea discriminatorie manifestată faţă de membrii săi a creat un cadrul ostil, degradant şi umilitor, condiţionând primirea drepturilor cuvenite de renunţarea la apartenenţa sindicală, tratamentul diferenţiat fiind manifestat cu scopul părăsirii sindicatelor de către membrii afiliaţi în favoarea unor avantaje şi eliminarea activităţii sindicale concurente, încălcându-se astfel dreptul la liberă asociere.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 şi următoarele C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Societatea de Transport Bucureşti - STB S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În apărare, cu privire la primul capăt de cerere a menţionat că încheierea Contractului Colectiv de Munca la nivel R.AT.B. 2014 - 2016 s-a realizat între Regia Autonomă de Transport Bucureşti (actuala STB SA) şi sindicatul reprezentativ "Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti" conform art. 134 din Legea 62/2011.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti la momentul negocierii contractului colectiv de muncă avea reprezentativitate la nivelul Regiei constatată prin sentinţa civilă nr. 11315/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 conform art. 23 şi art. 51 din Legea 62/2011 a dialogului social.

Curtea Constituţionala a apreciază că dispoziţiile art. 51 alin. (1) pct. C. lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale, deoarece legiuitorul este în drept să stabilească condiţiile obligatorii în care sindicatele îşi desfăşoară activitatea, inclusiv condiţiile de reprezentativitate. Mai mult, în situaţia în care actele îndeplinite ori măsurile luate au efecte nu numai asupra membrilor acestora, ci şi asupra restului salariaţilor din unitate, apare ca firească cerinţa legală ca aceste organizaţii să aibă un grad de reprezentativitate. În acest context, stabilirea unor condiţii legale privind reprezentativitatea constituie o expresie a dispoziţiilor constituţionale referitoare la activitatea şi rolul sindicatelor, care nu afectează în niciun fel exerciţiul dreptului la liberă asociere.

Prin Decizia 24/2013, Curtea pronunţându-se asupra dispoziţiilor art. 51 a statuat ca "faptul ca reprezentativitatea la nivel de unitate se dobândeşte doar daca numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii tine exclusiv de opţiunea si politica legiuitorului. Acesta are posibilitatea de a opta între un anumit număr sau altui cu condiţia de a nu afecta dreptul de asociere în sindicate si de a nu atinge rolul constituţional al sindicatelor. Constituţia garantează posibilitatea nelimitată a angajaţilor de a se asocia în sindicate si rolul sindicatelor de apărare a drepturilor si de promovare a intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiţii la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiţii şi exigenţe în ceea ce priveşte activitatea sindicală, cu condiţia de a nu afecta substanţa prevederilor art. 9 şi art. 40 alin. (1) din Constituţie".

Referitor la neincluderea în cadrul Contractului Colectiv de facilităţi pentru activitatea sindicală a sindicatelor nereprezentative, se arată că contractul colectiv de muncă reprezintă produsul unei negocieri între două părţi, nefiind un act unilateral ai angajatorului. Din acest punct de vedere, pârâta nu poate fi acuzată de faptul că unele dintre clauzele Contractului Colectiv de Muncă nu sunt acceptate de toţi salariaţii sau nu sunt convenabile tuturor acestora. Mai mult decât atât, pentru a preveni eventualele inechităţi ce ar fi putut apărea în relaţia cu sindicatele nereprezentative, a avut iniţiativa încheierii unor acorduri cu aceste organizaţii sindicale, acorduri prin care li se recunoşteau/acordau aceleaşi drepturi referitoare la desfăşurarea şi plata orelor de activitate sindicală ca şi sindicatului reprezentativ.

Astfel, similar anilor 2012, 2013, 2014 ţi 2015 excedând reglementările prevăzute de Legea 62/2011 a dialogului social, pârâta şi-a exprimat disponibilitatea pentru plata drepturilor salariale reprezentând ore de activitate sindicală în condiţiile încheierii unor acorduri cu organizaţiile sindicale nereprezentative.

De aceste drepturi au beneficiat fără nicio discriminare, atât sindicatul reprezentativ cât şi organizaţiile sindicale nereprezentative. Astfel, în prezent, pentru anul 2016, au fost încheiate acorduri în data de 20,01.2016 (deci anterior încheierii Contractului Colectiv de Muncă pentru anii 2016 - 2018) cu toate organizaţiile sindicale nereprezentative din R.A.T.B. inclusiv cu Sindicatul Şoferilor din R.A.T.B (actualmente Sindicatul Transpublic din STB SA).

Aceste drepturi au fost acordate fără nici o discriminare şi fără nici un fel de condiţionare directă sau indirectă, acelor organizaţii sindicale care au formulat solicitări în acest sens. Precizăm că din partea organizaţiilor sindicale semnatare a petiţiei adresate C.N.C.D. nu au fost formulate solicitări în acest sens.

În aceste condiţii, apreciază că, toate organizaţiile sindicale din cadrul său sunt tratate în mod egal, neexistând nicio discriminare.

Cu privire la acordarea unor grile, susţine intimata pârâtă că cererea a fost depusă la CNCD la momentul 12.04.2016 făcând referire la "grilele" acordate in 2015, iar prin plângerea formulată împotriva hotărârii CNCD, Sindicatul face referire la grilele acordate în septembrie şi decembrie 2016.

Arată că prin Actul Adiţional nr. 2 la Contractul Colectiv de Munca al RATB nr. 112/21.03.2014 pentru perioada 2014-2016, cu aplicabilitate de la 01.10.2015, si în baza Acordurilor 2 şi 3 încheiate între R.A.T.B. şi S.T.B. s-a stabilit schimbarea grilei de salarizare a conducătorilor de vehicule, şi anume 21 - 22, anterior, până la data de 01.10.2015 grila de salarizare a conducătorilor de vehicule troleibuz, tramvai, autobuz fiind 20 - 21. Aşadar, toţi conducătorii de vehicule VI care la 1.10.2015 aveau grila 20, au fost ridicaţi la grila 21 in 2 etape (la 01.10.2015 si 01.11.2015).

Odată cu încheierea noului Contract Colectiv de Munca la nivel RATB 2016 - 2018 a fost încheiat şi un Protocol care prevedea printre altele şi reaşezarea în grile care prevedea anumite criterii generale care trebuiau avute în vedere: competenţa profesională, disciplina în muncă, comunicarea, comportamentul în cadrul colectiv, etc. Pe baza acestor criterii, reprezentanţii conducerii unităţii, prin consultarea reprezentanţilor STB-ului la nivel de unitate (sindicatul reprezentativ la nivelul Regiei) au hotărât promovarea în grilă a unor salariaţi strict în limita fondului care a fost acordat de Administraţie.

Se menţionează că apartenenţa sindicală nu este un criteriu în vederea promovării şi nu a contat la analizarea activităţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Sindicatul Transpublic din STB-SA este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A) Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea judecătorească poate fi reformată pe calea recursului când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei se reţine că acesta nu este incident în cauză pentru următoarele considerente:

Relativ la acest motiv de casare, Înalta Curte, în conformitate cu doctrina şi practica judiciară în materie reţine că prin el se consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Astfel, o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dacă:

- lipseşte motivarea soluţiei, sau aceasta este superficială, ori cuprinde numai considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă;

- există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din cealaltă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa;

- există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

În speţă nu se regăsesc niciuna dintre aceste ipoteze, instanţa de fond în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate arătând în mod neechivoc, urmare a analizei susţinerilor şi apărărilor părţilor, raportat la probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Acest raţionament este concordant soluţiei pronunţate, cuprinsă în dispozitivul sentinţei.

De altfel recurentul reclamant, subsumat acestui motiv de recurs, invocă faptul că instanţa de fond nu a analizat susţinerile sale referitoare la întrunirea de către cele două fapte sesizate a condiţiilor necesare pentru a fi calificate drept fapte de discriminare, în considerentele hotărârii neregăsindu-se motivele pentru care instanţa de fond a înlăturat apărările sale. Astfel, se arată că motivarea sentinţei nu cuprinde argumente referitoare la inexistenţa, pe de o parte, a tratamentului diferenţiat între membrii Sindicatului Şoferilor din RATB şi membrii altui sindicat nereprezentativ, respectiv Sindicatul Personalului de Mişcare din RATB iar pe de altă parte, a împrejurării existenţei unor salariaţi care au calificative profesionale inferioare membrilor Sindicatului Şoferilor din RATB sau calificative egale, sancţiuni disciplinare aplicate, şi, cu toate acestea, au beneficiat de nivelul maxim de salarizare începând cu data de 1.12.2015, diferenţa dintre salariaţi fiind dată de apartenenţa sindicală, respectiv aceşti salariaţi aparţin sindicatului reprezentativ STB.

Or, din actele şi lucrările dosarului dar mai cu seamă din considerentele sentinţei recurate se observă că instanţa de fond a analizat ambele aspecte sesizate, oferind argumente concise, raportate la dispoziţiile legale şi la înscrisurile depuse în probaţiune, nefiind de esenţa motivării indicarea expresă a denumirii celor două sindicate în raport de care a fost invocată discriminarea.

Totodată, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în ipoteza susţinută prin motivele de recurs, deoarece motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu constă într-o enumerare a tuturor înscrisurilor depuse de fiecare parte în susţinerea punctelor lor de vedere ci, raţiuni care ţin de claritatea şi concizia hotărârii impun ca în cuprinsul acesteia să se arate doar aspectele relevante care au condus la soluţionarea cauzei, din motivarea sentinţei recurate şi interpretarea normelor de drept material rezultând neechivoc considerentele care au determinat instanţa de fond să nu împărtăşească punctul de vedere al reclamantului.

B) Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat pe ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă, apreciind că judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material.

Recurentul reclamant a susţinut existenţa unei discriminări realizată de intimata pârâtă STB S.A. între salariaţii din carul aceluiaşi angajator, pe criteriul apartenenţei sindicale a acestora, mai precis, după cum aceştia fac parte dintr-un sindicat reprezentativ sau nereprezentativ. În concret, au fost expuse două situaţii de tratament discriminatoriu, una referitoare la posibilitatea participării reprezentanţilor sindicali la negocierea contractului colectiv de muncă 2016-2018 iar cealaltă, rezultată din salarizarea diferită în aceleaşi condiţii de încadrare salarială(funcţie, grad, treaptă).

În mod legal, apreciază Înalta Curte, instanţa de fond a apreciat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a probatoriului administrat, că faptele invocate nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi considerate fapte de discriminare.

Astfel, în ceea ce priveşte nepermiterea participării reclamantului recurent la negocierea contractului colectiv de muncă 2016-2018, se reţine că, pe de parte prevederile art. 134 din Legea nr. 62/2011 stabilesc că la negociere participă sindicatele reprezentative, iar cele nereprezentative prin federaţia la care este afiliat sindicatul, situaţia reclamantului neîncadrându-se în niciuna dintre ipoteze.

De altfel, din înscrisurile depuse la dosar şi care reprezintă corespondenţa dintre reclamant şi pârât rezultă că reclamantul a solicitat participarea la negocieri în calitate de observator, fără a-şi întemeia cererea pe vreo dispoziţie legală. Mai mult, din răspunsurile comunicate de către pârâtă rezultă că potrivit art. 7 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă aplicabil la acea dată, la negocieri poate participa câte un reprezentant din partea sindicatelor care nu au reprezentativitate, în calitate de observator, cu acordul părţilor, însă, pusă în discuţie, cererea reclamantului nu a primit acordul celorlalte părţi.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a stabilit că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1), (3) şi (4), art. 7 lit. a), b) şi f) şi art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, pentru ca respectiva faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare căci apartenenţa la un sindicat nereprezentativ, din această perspectivă nu reprezintă un criteriu de discriminare.

Totodată, dispoziţiile art. 1 lit. t) din Legea nr. 62/2011 cuprind definiţia "reprezentativităţii", ca atribut al organizaţiilor sindicale sau patronale dobândit potrivit prevederilor legii, care conferă statutul de partener social abilitat să îşi reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituţionalizat, fără a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate.

În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a statuat că dispoziţiile mai sus evocate nu constituie premise pentru încălcarea încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie, deoarece acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Or, situaţia juridică a unui sindicat nereprezentativ nu este similară - din punct de vedere al condiţiilor de constituire - cu situaţia unui sindicat reprezentativ(Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1/1994, nr. 92/2013).

Mai mult, în Decizia nr. 24/2013 Curtea Constituţională a reţinut că legea fundamentală "garantează posibilitatea nelimitată a angajaţilor de a se asocia în sindicate si rolul sindicatelor de apărare a drepturilor si de promovare a intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiţii la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiţii şi exigenţe în ceea ce priveşte activitatea sindicală, cu condiţia de a nu afecta substanţa prevederilor art. 9 şi art. 40 alin. (1) din Constituţie".

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa a stabilit, prin Hotărârea din 27 octombrie 1975, paragraful 38, pronunţată în Cauza Sindicatului naţional al poliţiei belgiene contra Belgiei, că art. 11 paragraful 1 din Convenţie nu garantează sindicatelor şi nici membrilor săi un anumit tratament din partea statului, cum ar fi dreptul de a fi consultat de acesta.

Cât priveşte critica referitoare la o pretinsă discriminare salarială, rezultând din acelaşi motiv respectiv cel al apartenenţei la un sindicat nereprezentativ, recurentul reclamantul uzează de prevederile O.G. nr. 137/2000 care instituie o prezumţie de discriminare, susţinând că sarcina probei contrare îi revene pârâtului. Or, astfel cum a reţinut corect şi instanţa de fond, la dosarul cauzei au fost depuse o serie de înscrisuri(acorduri-filele x şi urm., vol. 1 şi fişe nivel de salarizare - f. x şi urm.vol2) din care rezultă pe de parte, că pârâta a înţeles să acorde acelaşi facilităţi salariale, indiferent de sindicatul din care fac parte(ore de activitate sindicală plătite) iar pe de altă parte, că nivelul de salarizare este egal pentru aceeaşi funcţie şi calificativ profesional în privinţa salariaţilor care fac parte din Sindicatul Şoferilor din STB cu al celor aparţinând altor sindicate. Astfel, spre exemplu, observând aleatoriu încadrarea salarială rezultată din înscrisurile depuse la dosar, se constată că la fila x, poz. 14 membru al unui sindicat reprezentativ are aceeaşi încadrare salarială(grila 21 în 2015 şi grila 22 în 2016) cu cel de la poz. 35, membru al reclamantului, ambii salariaţi fiind în situaţii similare, respectiv aceeaşi funcţie şi aceleaşi calificative profesionale.

Se infirmă astfel susţinerea recurentului reclamant vizând faptul că angajatorul nu a produs dovezi din care să rezulte că la nivelul anului 2015 nu se aplicau pentru situaţii identice grile diferite de salarizare, evident în defavoarea membrilor săi.

Pe de altă parte, intimata pârâtă a arătat în întâmpinare şi a depus la dosar actul adiţional nr. x la contractul colectiv de muncă nr. 112/2014 în care, în anexa 2 se prevede că grila de salarizare pentru conducătorii de vehicule se stabileşte la un nivel minim de 21 şi la un nivel maxim de 22, grile aplicabile începând cu 1.10.2015, în raport de fondul maxim bugetar alocat, conform art. 9 din actul adiţional, aceste aspecte fiind confirmate de înscrisurile ataşate la dosarul cauzei.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de fond a constatat că faptele expuse de recurentul reclamant nu pot fi încadrate legal ca fapte de discriminare, în condiţiile reglementate de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Transpublic din STB-SA împotriva sentinţei civile nr. 1051 din 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.